Program kinetoterapeutic pentru un copil ; 4-5 ani

diagnosticat cu Sindrom Down

KINETOTERAPIE ANUL 3

SCLIPCEA DANIEL MIHAITA

Sindromul Down este trisomia cromozomială 21 (trei în loc de doi cromozomi).

Reprezintă o afecţiune genetică ce asociază retardul mental,de grad variabil, cu
anomalii congenitale caracteristice. Este considerată a fi cea mai frecventă cauză a
dismorfiilor şi deficitului cognitiv la copil. Sindromul a fost denumit după numele lui
Langdon Down, primul cercetător care a introdus noţiunea de mongoloism datorită
faciesului mongoloid al pacienţilor cu acest sindom.

Semne şi simptome

Modificările caracteristice sindromului Down sunt:

 Retardul mental: de la mediu la sever, coeficient de inteligenţă (IQ) de 25-50,

 La naştere copilul apare hipoton (floppy) şi slăbit,
 Modificări caracteristice ale capului: cap mic turtit posterior (brahicefalie),
facies rotund, turtit cu distanţă mărită interoculară (hipertelorism), occiput plat,
nas lat, scurt, cu rădăcina ştearsă,
 Anomalii oculare: ochii sunt depărtaţi, globii oculari sunt mici (hipogenezia
orbitei), fante palpebrale oblice in sus cu pliu medial (epicantus), canale
oculare astupate cu lăcrimare aproape permanentă, pupile excentrice (situate
intern), puncte albe sau cenuşii situate în inele concentrice la periferia irisului,
strabism, cataractă, uneori dezlipire de retină,
 Anomalii ale cavităţii bucale: gura mică (aproape permanent întredeschisă) cu
limba relativ mare şi protruzată (macroglosie), limba fisurată, geografică, cu
dificultăţi de masticaţie şi vorbire, maxilar superior mic şi hipoplazia
mandibulei, erupţie dentară întârziată, hipodonţie, dinţi inegal implantaţi şi
neregulaţi, hipotrofie gingivală, stomatite, periodontită juvenilă,
 Anomalii auriculare: urechi mici, uneori jos implantate sau asimetrice, uneori
nelobulate,
 Abdomen proeminent, cu/fără hernie ombilicală,
 Hipogenitalism (penis, scrot, testicule mici), hipospadias, criptorhidie,
pubertate întârziată sau incompletă,
 Defecte congenitale: cardiace, atrezie duodenală, megacolon congenital
(maladie Hirschsprung), polidactilie, sindactilie,
 Exces de piele pe partea posterioară a gâtului,
 Hiperkeratoză palmară şi plantară după vârsta de 5-6 luni, şant transvers
palmar (simian) la 50% din pacienţi,
  Piele uscată, îmbătrânită prmatur, atrofică,

Copilul cu sindrom Down poate dezvolta şi alte probleme ca piciorul plat.

Retardul mental în sindromul Down poate fi uşor, moderat sau sever. Unii copii nu
vor reuşi să vorbească niciodată. Alţii reuşesc şi deseori prea mult. Mulţi reuşesc să
citească şi să scrie. Sunt foarte prietenoşi, afectuoşi şi încrezători în persoanele cu
care intercţionează. Chiar şi cei cu retard sever reuşesc (dacă sunt ajutaţi
perseverent) să deprindă abilităţile de bază ale vieţii şi chiat să înveţe o meserie
simplă. Pot avea o viaţă aproape normală familială şi socială.

Cele 3 direcţii principale ale asistenţei medicale ale copilului cu sindrom Down sunt:

1. Stimularea dezvoltării abilităţilor fizice şi mentale.

2. Prevenirea/profilaxia bolilor infecţioase.
3. Prevenirea/corectatea deformărilor.

Recuperarea copilului cu sindrom Down

Limitele şi obiectivele recuperării în sindromul Down

Rata dezvoltării motorii grosiere la copilul cu sindrom Down este influenţată de

o serie de factori, printre care:
1. Hipotonia musculară
2. Laxitatea ligamentară
3. Forţa musculară diminuată
4. Membre superioare şi inferioare scurte.
Aceşi factori sunt determinaţi genetic dar, desi unii pot fi amelioraţi de
fiziokinetoterapie, nu pot fi corectaţi fundamental

Stimularea" reprezintă oferirea unei varietăţi de stimuli şi oportunităţi copilului, în

scopul de a experimenta, explora şi juca cu obiectele din jurul lui.Aceasta implică
toate mişcările corpului dar şi stimularea senzorială - vizuală,auditivă, tactilă.

Cu cât este mai mic copilul, cu atât programul de stimulare va reduce retardul psiho-
motor

• Ariile dezvoltării ameliorate prin stimulare senzitivo-motorie:

1. Mobilitatea, controlul motor, forţa musculară, stabilitatea şi balansul:se antrenează

şi amelioreaza prin deplasarea copilului, joc şi lucru manual.

2. Abilităţile mâinii (prehensiunea): ameliorarea controlului mâinii şi a coordonării

vizuale permit copilului să-şi dezvolte numeroase abilităţi.

3. Senzorial: în special văzul, auzul şi sensibilitatea tactilă, permit copilului să

cunoască mediul înconjurător
4. Comunicarea: atenţia, ascultarea, inţelegerea a ceea ce i se spune, apoi
deprinderea vorbirii sau altei modalităţi de comunicare (gestuală)

5. Relaţionarea cu alte persoane: zâmbitul, râsul, jocul, apropierea afectivă de alte

persoane, învăţarea apropierii de ceilalţi.

6. Activităţile de bază ale vieţii zilnice: mâncatul, bautul, îmbrăcatul, controlul

sfincterian, ajută independenţa copilului.

7. Procesele cognitive: observaţia, prelucrarea informației, deciziile cele mai

inteligente într-un anume context

• Indicaţii practice:

1. Se insistă asupra copilului: Se roagă, se îndeamnă, se oferă un mic premiu dacă a

executat corect sau a depus un efort corespunzător.

2. Se vorbeşte permanent copilului: Folosind cuvinte simple, clar pronunţate, se

expică copilului tot ceea ce are de făcut.

3. Când se antrenează noi abilităţi, terapeutul ajută/asistă mişcarea.

4. Se foloseşte oglinda pentru a ajuta copilul să-şi cunoască corpul şi să-şi

folosească mâinile.

5. Se utilizează imitarea. Pentru o antrena o mişcare/abilitate nouă, terapeutul o

execută şi încurajează copilul să o copieze, eventual transformând-o în joc.

6. Se încurajează independenţa copilului: să meargă, să prindă, să ia orice doreşte.

7. Se face şedinţa de terapie amuzantă/distractivă: întotdeauna se încearcă

transformarea activităţilor în joc

8. Se lasă copilul să execute activ tot ceea ce poate. Se ajută numai cât are nevoie.

9. Se stimulează vizual (lumini, becuri colorate) şi auditiv (meloterapie).

Activităţi de stimulare senzitivo-motorie timpurie

Pentru a decide cu ce activitate se începe, se determină mai întâi nivelul de

dezvoltare neuromotorie a copilului. Apoi se selectează acele activităţi imediat
următoare, ce nu sunt încă achiziţionate. După ce copilul reuşeşte să aibă aceste
abilităţi, se trece la următoarele. Copilul avansează concomitent în mai multe arii de
dezvoltare. Se încearcă stimularea concomitentă o acestor arii. Din fiecare arie se
aleg activităţile care îl ajută să performeze mai bine ceea ce poate deja, apoi se trece
la următorul nivel.

Activităti ce stimulează ridicarea capului şi controlul cervical

 Prima abilitate motorie a copilului este menţinerea dreaptă a capului şi
controlul mişcărilor cervicale. Controlul extremităţii cefalice este necesar înainte ca
sugarul să înveţe rostogolirea sau târârea. Copilul cu retard în dezvoltare nu prezintă
sau are o întâziere în apariţia controlului cefalic. Trebuie să i se antreneze un control
rezonabil înainte de a trece la învăţarea rostogolirii, ridicarii în şezut, ortostatism şi
mers.

Pentru a încuraja copilul să-şi ridice capul, se poziţionează în decubit ventral

şi i se atrage atenţia cu diverse jucării (stălucitore şi colorate, muzicale etc); se poate
pune şi pe mingea de reeducare unde se imprimă mişcări antero-posterioare ale
mingii.

Activităti de stimulare a miscării alterne a membrelor inferioare si rostogolirii

Se poziţionează copilul în decubit dorsal şi terapeutul execută alternativ flexiiextensii

cu membrele inferioare.

Rostogolirea implică rotaţia capului şi trunchiului de o parte sau alta. Rotaţia

trunchiului superior trebuie deprinsă înaintea târârii şi mai apoi a mersului. Copiii
învaţă singuri să se rostogolească, dar copiii cu retad motor vor învăţa numai cu
ajutor.

Se ajută copilul mai întâi ridicându-i si rotindu-i capul într-o parte, apoi se
ridicâ umărul şi truchiul. I se atrage atenţia cu o jucărie zgomotoasă. Dacă nu
reuşeşte,se flectează membrul superior de deasupra şi se împinge în direcţia
rostogolirii iar copilul va ajunge în decubit ventral. Din decubit ventral copilul trebuie
sa se mentina pe antebrate, cu palmele si degetele deschise, se mută jucăria pentru
a-i stimula mişcările de rotaţie ale capului şi trunchiului.

Activităţi de stimulare a prehensiunii si coordonării vizuale a mâinii Majoritatea

copiilor se nasc cu reflexul de prindere (grasping palmar). După vârsta de 4 luni
devine act motor voluntar. Din postura papusii se stimuleaza copilul sa prinda o
jucărie cu o mână, aceasta favohzand si sprijinul pe cealalta mână si mai apoi
miscarea de târâre ; se încurajeză transferul în cealaltă mână. Din şezând se oferă
diverse jucării cu/fără butoane, mingi, cuburi. Se poate pune copilul pe rulou,
longitudinal, şi se încurajeză să ia jucăriile plasate de o parte şi alta a ruloului.

Activităti de stimulare a oozitiei sezând, controlului si echilibrului în sezând.

Pentru a şedea independent, copilul trebuie să poată să se ridice din decubit în
şezând, să-şi folosească mâinile pentru sprijin şi în final să aibă un bun echilibru
pentru a se putea roti şi apuca jucării. Dacă, după ce a fost ridicat în şezând,copilul
cade, i se antrenează reacţia protectoare a bratelor (pe mingea de reeducare). Se
poate antrena echilibrul în şezând şi pe minge, susţinând copilul la nivelul pelvisului,
apoi la nivelul coapselor, şi imprimând mişcări ale mingii anterior, posterior, lateral.

Activităţi de stimulare a târârii și mersului în patrupedie

 Se efectueaza din DV dupa ce a fost executată câteva secunde postura
papusii; kinetoterapeutul efectueaza flexia asociata cu rotatia externa a unui membru
inferior, celalalt membru fiind asociata cu rotatia externa a unui membru inferior,
celalalt membru fiind fiind impins usor, astfel incat copilul inainteaza tarandu-se pe

burta; se face miscarea alternativa pentru celalalt membru inferior. Se pune o jucărie
în faţa copilului şi se încurajează să ajungă la ea şi să o apuce.

Activităţi de stimulare a ortostatismului, mersului şi balansului

Toate activităţile până la acest nivel pregătesc copilul şi pentru mers. Dar,
dacă copilul nu are echilibru în şezând (nu stă independent), nu se trece la
antrenarea ortostatismului şi mersului.

Ridicarea în ortostatism: ridicare din sezand la marginea mesei ajutat de

terapeut, apoi singur si activ cu rezistentă.Activităţi de reeducare a echilibrului in
ortostatism: din asezat este ridicat de maini cu picioarele departate, este inclinat
stanga-dreapta (cu sprijin axilar), inainte-inapoi, apoi se educa echilibrul unipodal.

La copilul mai mare se pot folosi planşete basculante. Barele paralele de

reeducare a mersului pot ajuta copilul, cu hipotonie musculară sau tulburări de
echilibru, să înceapă să meargă.

Bibliografie:
1.PEDIATRIE SUPORT CURS;

2. Proiect RO/04/B/F/PP 175006 - KINETOTERAPIA IN AFECTIUNI PEDIATRICE-

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA, CRAIOVA 2007 Coordonator: Elena Taina
Avramescu Eugenia Rosulescu, lliona llinca, Mihaela Zavaleanu, Mirela Calina,
Denisa Enescu