Introversia şi extroversia la elevi şi profesori

Autor : Prof.ȋnv.primar, Sandu Sorin-Laurenţiu

Școala gimnazialǎ “Ștefan cel Mare și Sfȃnt” Dobrovǎţ, Iași

Introversia şi extroversia constituie două manifestări ale condiţiei umane,

aparţinătoare realităţii concrete, din care numeroase opere literare şi de specialitate s-au
inspirat. Pentru fiinţa umană, viaţa reprezintă un proces continuu de adaptare pasivă şi activă.
Atunci când ne supunem condiţiilor universale ale naturii, vremii, înseamnă că ne adaptăm
pasiv, pentru că oricum nu am putea face vreo modificare. Dacă însă ne construim case şi
haine însemnă că ne adaptăm activ, prin participare personală. In primul caz, ne modelăm noi
după lume, iar în al doile caz, modificăm lumea după noi. Cele două noţiuni, se conjugă cu
cele de adaptare activă şi adaptare pasivă, “cu deosebirea că ele nu caracterizează atât
adaptarea omului la lume, cât convieţuirea sa socială, anume închiderea şi deschiderea faţă
de semeni” (Mărgineanu, 2002, p.92). Toţi oamenii, adulţi sau copii, sunt dotaţi cu aceste
două orientări principale. Cele două orientări nu constituie două polarităţi care fracţionează
gândirea umană, ci două entităţi contrare, care se atrag pentru a întregi fiinţa umană.
In mediul şcolar, cele două concepte particularizează actul educativ în mod evident.
Pentru a înţelege mai bine conceptul de introversie, profesorul se poate autocunoaşte printr-
un simplu act de introspecţie şi autoevaluare a propriului fel de a fi. Uneori persoanele
introverte pot deveni extroverte, dacă contextul o cere, şi invers, dar acest schimb de poziţii
implică un consum imens de energie, care nu poate dura foarte mult. Cu prima ocazie,
orientarea firească se va reaşeza în făgaşul ei.
Profesorul extrovert (Sandu, 2012) :
Este o persoană căreia îi face plăcere să se afle între copii. Ii conduce spre atingerea
scopurilor şi a obiectivelor cu multă abilitate de lider. Este o persoană liberalizatoare şi îşi
determină elevii să devină curajoşi de mici, să-şi asume riscul pentru a avea succes.
Organizează multe excursii sau activităţi practice care presupun valorificarea esteticului.
Accentuiază valorile de moment şi rareori se gândeşte la idei pentru posteritate. El insistă să
creeze ceva frumos alături de elevi pentru a ferici lumea şi timpul de azi, fără a se gândi la
scopuri pentru un viitor îndepărtat.
Profesorul introvert
Este o persoană pe care prezenţa copiilor o oboseşte. Ii place să se afle între copii, dar
vrea să-i disciplineze. Ii învaţă valori fundamentale, morale şi religioase, de la care nu
acceptă abateri serioase. Se simte stânjenit, chiar trist atunci când un copil încalcă regula
stabilită împreună. Dacă un elev nu şi-a scris temele, consideră gestul ca pe un atac personal,
se acuză că nu a ştiut cum să-l convingă, să-l atragă. Va opta ulterior pentru rutina
activităţilor, pe care le înmagazinează în categorii şi clase, la care poate apela cu uşurinţă în
cazul sintezei. Este obsedat de scheme, de ordine, de organizare şi conduce clasa cu
autoritate.
Elevul extrovert
Este plin de optimism, agasant şi activ. Doreşte să povestească despre orice legat de
viaţa lui particulară, despre familia sa şi despre cele mai recente evenimente care l-au marcat.
Povesteşte cu entuziasm şi chiar dacă nu este băgat în semă, totuşi îşi continuă pledoaria. Se
adaptează foarte uşor la specificul clasei, are mulţi prieteni pe care îi animă cu ideile sale
spontane. Nu aşteaptă să se termine enunţul, întrebarea sau cerinţa şi el răspunde neîntrebat,
împiedicând planurile euristice ale cadrului didactic.
Elevul introvert
Ete un copil încordat, timid şi incapabil de a se lansa în acte de curaj. Nu se poate
exterioriza prea uşor. Dacă povesteşte ceva în timpul orei, o face mai mult pentru că trebuie,
nu pentru că i-ar face plăcere. Este foarte atent la reacţia celorlalţi şi simte că este privit şi
judecat critic. Orice încurajare îi dă elan să continue, iar orice descurajare îl torpilează,
făcându-l tăcut şi inapt. Işi imaginează o viaţă ideală, în propriul univers, este conceptual şi
nerealist. Dacă ştie răspunsul la o întrebare a profesorului, se autoanalizează, cum şi în ce fel
să-şi prezinte afirmaţiile ; insistă pe acestă formă exterioară de a se comporta până când altul
va oferi răspunsul respectiv. Relaţia dintre profesorul extrovert si elevul extrovert poate
deveni uşor una pozitivă, având în vedere asemănarea de orientare dintre cele două entităţi.
Analog, relaţia profesor introvert – elev introvert. Pot interveni probleme acolo unde un
profesor este extrovert, iar discipolul să este introvert şi invers. Aici intervine cunoaşterea
psihologică şi autoevaluarea sinceră a propriului fel de a fi.
Bibliografie :
Druţă, F., 1997, Psihologie şi educaţie, EDP, Bucureşti
Jung, C.G., 1997, Tipuri psihologice, Editura Humanitas, Bucureşti.
Mărgineanu, N., 2002, Psihologie şi literatură, Ediţia a II-a, Editura Dacia, Cluj-Napoca.
Sandu, S.L., 2011, Tipuri umane în spaţiul şcolar. Elemente de psihologie diferenţială,
Editura Pim, Iaşi.