Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
3. Halucinogen:
- phenciclidina,
- MDMA (ecstasy),
- LSD,
-mescalina,
- psilocybina
Clasificarea SP (substanțelor psihoactive) :
1. Аlcool
1. Stupefiante (droguri)
2. Substanțe toxice – substanțe SP, care nu se incadrează în lista stupefiantelor
Dupa tipul de actiune:
—) Сu acțiune sedativă (аlcool, оpiacee, barbiturice, benzodiazepine)
—) Сu acțiune stimulanta (cocaina, cofeina, аmfetamina, efedrina)
—) Сu acțiune psihedelică (LSD, canabis, droguri volatile)
—) Substanțele psihoactive din grupul medicamentelor:
- benzodiazepinele
- barbiturice
- analeptice
EPIDEMIOLOGIE:
—)boli mentale si abuzul de substante coexista in mod frecvent
—) Abuzul de substante este al doile factor de risc pentru suicid
1. Multi persoanii sunt sub influenta substantelor-cind se sinucid
2. Abuzul de cocaina si metamfetamine, are legatura strinsa cu sinuciderea (perioda
de sevraj)
3.
TULBURARI MENTALE se caracterizeaza prin :
2. Efecte adverse :
—) Tulburari de coordonare motorie
—) Tulburări de memorie.
—) Tulburări psihice acute:
1. Moria sau euforia,
2. Tulburări de percepție a anturajului
3. halucinații vizuale și auditive
—) Intoxicație acută ( supradozare):
1.Sopor sau coma
2. Dezvoltarea encefalopatiei și polineuropatiei
- сonfuzie
- tulburari de schema corporala,
- dizartria,
- аstazia-аbazia,
- аpraxia, аnestezii, pareze
3. Sdr de sevraj :
- neliniște
- irascibilitate
- dureri în tot corpul,
- insomnie,
90. Conceptul de sinucidere, violentă si alte urgente în psihiatrie.
Sinucidere :
CAUZE:
1.boli psihice
- Schizofrenie
- tul de personalitate
- stres postraumatic
2. abuzul de substante
- majoritate stau sub influeta substantelor sedativ -hipnotice
- alcool
- benzodiazepine
- cocaina (sevraj)
- metamfetamina3. dependenta de jocuri
4. stari patologice
- durerea cronica
- traumatismul cranio -cerebral
- cancer
- hemodializa
- HIV
-LES
- Insomina, apneea de somn, sunt factori de risc pentru depresia si sinuicidare
Epidemiologie:
—) barbatii mai des decita femei/ de doua ori
—) barbatii folosesc metodele mai violente (arme de foc, spinzurate )
—) barbatii tineri intre 15 -24 de ani
—) la persoae necasatorite , divortate
—)
Fazele:
1).Suicidatia
—) faza de incubatie,
—) de aparitie a ideii de a termina cu totul si de a-si pune capat zilelor.
Cauzele sunt :
—) de natura psihopatologica:
- tulburari psihice grave,
-strari depresive severe,
-etilism cronic etc.),
—) de natura sociala
-esec scolar,
-profesional,
-familial etc
—) natura psihosomatica
-boli incurabile,
- infirmitati fizice,
- malformatii congenitale
2).Suicidactia
- faza de trecere de la idee la decizie,
- cautarea formelor, metodelor si procedeelor de realizare
-este momentul “exploziei autodistructive” cand individul adopta decizia
infaptuirii suicidului.
3).Traumatizatia
- faza de realizare efectiva,
-de punere in practica a modalitatilor autodistructive.
Tipuri:
1. Violența fizică – utilizarea forței în scopul provocării suferinței fizice;
2.Violența psihică – utilizarea unui limbaj care influențează negativ dezvoltarea
personalității unei persoane;
3. Violența verbală - utilizarea unui limbaj vulgar pentru a jigni și provoca o
persoană.
Violența in familia:
—) violența verbală
- limbaj jignitor, brutal,
- cuvinte și expresii degradante sau umilitoare;
—) violența psihologică
- impunerea voinței sau a controlului personal,
- provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică
- șantaj,
- violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor,
—) violența fizică
- vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire,
- trântire,
-tragere de păr,
-înțepare,
- tăiere,
-ardere,
- strangulare,
- mușcare,
- otrăvire,
- intoxicare,
—) violența sexuală
- agresiune sexuală,
-impunere de acte degradante,
- manipulare,
—) violența economică
- interzicerea activității profesionale,
- lipsire de mijloace de existență primară, cum ar fi hrană, medicamente,
obiecte de primă necesitate,
- interzicerea dreptului de a poseda, folosi și dispune de bunurile comune,
- control inechitabil asupra bunurilor și resurselor comune,
—) violența socială
- impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate și de prieteni,
- interzicerea frecventării instituției de învățământ sau a locului de muncă, -
interzicerea/limitarea realizării profesionale,
Scopul folosirii testelor: este obtinerea in timp scurt a unor date informative
cuantificabile despre trasaturile psihologice ale subiectului testat .
Tehnici proiective :
•-tehnici asociative (Rorschach)
•-tehnici constructive (Testul aperceptiei tematice)
•-tehnici de completare (Testul Rosenzweig)
•-tehnici de ordonare (Testul Szodi)
•-tehnic expresive (Testul arborelui)
92. Dereglări cantitative și calitative ale memoriei (exemplificări clinice).
Retardul mintal. QI (aprecierea lui).
—) Tulburari de memorie
4. SINDROMUL KORSAKOV
-Amnezie de fixare
-Dezorientare temporo-spatială
- False recunoaşteri, pseudoreminiscente
- Confabulatii - cu tematică de grandoare
- Dispozitie euforică, cu logoree
Apare în:
• alcoolism cronic
• intoxicatii acute
• TCC (trauma cranoi-cerebrala)
• infectii
• tumori
Tratament
In retardarea mentala necomplicata se urmareste:
1. Corectarea reactiilor emotionale exagerate si a instabilitatii paihomotorii cu:
- benzodiazepine (diazepam)
- sau neuroleptice sedative (levomepromazin,neuleptil);
2. Cresterea randamentului intelectual printr‐o medicatie neurotrofica: piracetam,
nootropil, piritinol, encefabol, cerebrolizina.
93. Metode contemporane de tratament în domeniul sănătății mintale
- psihofarmacologia,
- psihoterapia,
- reabilitarea psihosocială,
- strategii de optimizare a actului terapeutic.
—) Psihoterapia
Psihoterapia este definită ca
-o acţiune psihologică sistematică, planificată şi intenţională,
- având la bază un sistem teoretic conceptual bine pus la punct
- şi exercitată de către un psihoterapeut calificat (psiholog sau medic) asupra
pacientului.
Scopul: a înţelege comportamentul pacientului şi a modifica acest
comportament astfel, încât dificultăţile existenţiale ale acestuia să fie înlăturate
sau diminuate.
—) se bazează pe colaborarea voluntară dintre psihoterapeut şi pacient. —) Ea se
asociază uneori cu tratamentul medicamentos şi/sau cu măsuri de asistenţă
socială şi pedagogică.
1. Individuală (obiectul intervenţiei este individul),
2. În grup (obiectul intervenţiei este individul inserat într-un grup terapeutic)
3. Sau de grup (obiectul intervenţiei este grupul, spre exemplu, cuplu, familie
etc.).
FORME:
a) Activ-Directive:
1. tehnici de relaxare;
2. sugestia şi hipnoza;
3. abordarea cognitiv-comportamentală;
4. abordarea umanist-existenţial-experienţială;
5. psihoterapia adleriană.
b) Holistice, orientate către:
1. abordările dinamice (freudiană, junghiană);
2. abordarea non-directivǎ - Carl Rogers;
3. abordarea abreactivă,
Orientari in psihoterapie:
1. Psihanaliza
—)se distinge prin faptul că încurajează verbalizarea gândurilor pacienţilor,
incluzând asociaţiile libere, fanteziile şi visele din care analistul interpretează
natura conflictelor inconştiente care produc simptomele pacienţilor.
3. Psihoterapia psihodinamică
—) se bazeaza pe identificarea conţinutului inconştient al psihismului clientului
cu scopul de ameliorare a tensiunii psihice.
5.Psihoterapia umanistă
—) Psihoterapia umanistă se ocupă de contextul uman al dezvoltării individului
subliniind înţelesul subiectiv, respingând determinismul şi preocupându-se de
creşterea pozitivă
6. ’Psihoterapia de scurtă'
—) subliniază centrarea pe o anumită problemă şi intervenţia directă.
—) Este bazată pe soluţii şi nu orientată pe problemă.
REABILITAREA:
—) Un ansamblu de îngrijiri psihice şi sociale organizate pentru:
- ajutorarea pacienţilor cu tulburări mentale cronice,
—) cu scopul de :
- atingere a unui nivel înalt de funcţionare socială.
4. Terapia ocupationala:
-art-terapie,
-biblioterapie,
-terapie cu mișcare și dans,
-terapie prin muzică,
- psiho-desen;
5.Terapia de familie
6.Ergoterapia -munca manuală depusă de bolnav constituie factorul activ al
vindecării.
1. Neurolepticele(antipsihotice )
—) Antipsihoticele sunt medicamentele care actioneaza asupra simptomelor psihotice:
-delir, halucinatii, agitatie psihomotorie, stupoare,etc
- prin actiunea blocanta asupra sistemului neurotransmitator preponderent dopaminic
—) Generati I (clasici)
1. Clorpromazina
2. Levomepromazina
3. Flufenazina
—) Generatia II
1. sulpirid
2. amisulpirid
3. risperidon
4. clozapina
5. olanzapina
Indicația:
-în schizofrenie,
- tulburări psihotice cronice,
- tulburări afective bipolare,
- episoade acute delirante survenite pe fundalul tulburărilor de personalitate
—) Efecte adverse :
1. Efecte anticolinergice (uscaciunea mucoaselor, constipatie, retentie urinara, tahicardie)
2. Efecte cognitive: sedare, confuzie, dificultati de concentratia atentiei, dezorientare,
tulburari de memorie.
3. Efecte neurologice (tremor, akatizia, rigiditatea musculara)
4. Sdr neuroleptic malign (rigiditatea musculara, tahicardia, hipertermie, tulburari de
constiinta)
2. Antidepresive :
INDICATIA:
—) Depresia majoră;
—) Episoadele depresive din tulburarea bipolară.
—)Tulburări Depresive
-Tulburări Obsesiv-Compulsive
- Tulburări de Panică,
- Fobia socială.
- Tulburarea anxioasă
- Tulburări Afective (Distimia; Tulburarea afectivă sezonieră; Depresia postpartum;
Tulburarea disforică premenstruală)
- Dereglări de Alimentaţie
- Tulburari Psihosomatice
- Tulburare de Stres Posttraumatic
- Simptome de Sevraj Alcoolic şi Medicamentos (Narcotic)
Antidepresivele heterociclice:
amitriptilina,
amoxapina,
desipramina,
imipramina,
Alti agenti :
- NaRI – inhibitor al recaptării de noradrenalină
SNRI – inhibitor al recaptării de serotonină şi noradrenalină
SARI – inhibitor al recaptării de adrenalină şi serotonină
NDRI – inhibitor al recaptării de noradrenalină şi dopamină
NaSSA-antagonist al receptorilor α αα α2 adrenergici
3. Psihostimulativele-
Este o metoda de tratament aplicata in afectiunile psihiatrice rezistente la terapia
medicamentoasa, precum cazurile severe de depresie, tulburarea bipolara, ideatiile suicidale
si schizofrenia.
EFECTE ADVERSE:
litiu:
—) oboseală musculară, fatigabilitate, disartrie, vedere încețoşată, vertij;
—) tremor fin al extremităților,
—) hiperglicemie,
—) anemie,
—) amețeli
Carbamazepina:
- ataxie,
-vedere încețoşată,
-diplopie,
-cefalee,
-tremor,
-greață,
- febră;
efecte hematologice
Medicamente Anxiolitice
Indicaţii:
- Stări de Anxietate
- Insomnie
- Sindrom de Sevraj
- Stări Depresive
- Epilepsie
- Convulsii
6. Medicamente procognitive
- rivastigmine
- donepezil
- galantamine
95. Metodele hipno-sugestive de psihoterapie. Hipnoza, trainingul autogen, metode
de relaxare.
Hipnoza - Hipnoza este o stare intermediară între starea de veghe şi cea de somn,
mai exact, stare prin care trecem în fiecare seară înainte de a adormi şi care nu
durează decît cîteva clipe.
—)Este cu mult mai uşor să hipnotizezi un pacient care vrea să doarmă.
- De aceea, prima şedinţă e de dorit să fie efectuată după amiază sau în orele serii.
1. Este important ca pacientul să se aşeze comod sau să se culce pe canapea, în
poziţia în care el de obicei adoarme.
2. Este necesară liniştea, lipsa luminii puternice şi a frigului.
3. Pentru introducerea în hipnoză se folosesc:
- excitanţi vizuali slabi, rugând ca pacienţii să privească , fără ca să clipească din ochi
la un obiect care luceşte (o bilă de sticlă, ciocănaşul);
- excitanţi auditivi slabi- sunetul metronomului sau slabi excitanţi tactili, atunic când
medicul trece uşor cu mâinile de-a lungul corpului pacientului
TEHNICA
1. În primul rând se explică caracterul reversibil al simptomelor.
2. Ulterior se explică în ce constă această metodă curativă şi că pacientul poate auzi
vocea medicului.
METODA VERBALĂ
In această metodă intonaţia este importantă. Se poate utiliza următoarea formulă:
1. Închideţi ochii dvs
2. Nu vă gândiţi la nimic altceva
3. Nu încercaţi să opriţi apropierea somnului
4. Somnul va veni singur de la sine
5. Respiraţi liniştit
6. Eu voi socoti, şi de fiecare dată somnolenţa va creşte - 1,2,3.
7. Respiraţia este liniştită
8. Relaxare completă
9. Odihnă completă- 4,5,6,7
10. Vocea mea vă linişteşte şi vă adoarme din ce în ce mai tare 8,9,10
11. Sunteţi copleşit de o somnolenţă irezistibilă. Doriţi să dormiţi mai tare şi mai
tare-11,12
12. Dormiţi adânc, cât mai profund. Şi aşa până la 20,30 sau 40
13. După care urmează sugestia în rapport.
—) Dacă lăsăm pacientul în această stare şi nu întreţinem cu el rapportul verbal,
atunci în curând somnul hipnotic trece în cel obişnuit.
Antrenamentul autogen.
Ciclul inferior.
Ex.I. Obţinerea stării de calm prin autosugestie, referitor la senzaţie de greutate.
—) Repetă în minte fără nici o încordare formula- mâna dreaptă e grea- 6 ori.
—) Eu sunt absolut calm- 1 dată.
După prima săptămână senzaţiile de greutate se difuzează la ambele mâini, picioare,
şi în sfârşit pe tot corpul.
—) Yoga
—) Tehnici de relaxare prin respiratie
—) Tehnici de relaxare prin exercitii si pozitii fizice - posturile yuoga
—) Ascultarea sunetelor naturii
Vârsta de mijloc
• 40 și 65 de ani.
• Căutarea sensului propriei vieți
• Se deteriorează sănătatea fizică și au loc modificări hormonale.
• Abilitățile de rezolvare de probleme practice sunt optime, fiind recunoscute de unii
ca înțelepciune.
Vârsta adultă târzie
• După 65 de ani
• majoritatea persoanelor sunt încă sănătoase și active,
• însă sănătatea se degradează în timp-
• apar strategii alternative de adaptare.
• Definirea scopului vieții este tema de maximă importanță.
Entități fundamentale:
1. Psihoze;
2. Nevroze;
3. Psihopatii.
1. Hipoactivitatea
- scăderea activității motorii,
- se asociază cu încetinirea proceselor cognitive,
—) în depresii, sdr psihoorganice
2. Inhibiția psihomotorie
- scăderea extremă a activității motorii, până la stupoare
3. Stupoare
- hipertonus muscular generalizat cu flexibilitate ceroasă
* pozitia incomoda dar pacientul sta un timp indelungat
4. Hiperactivitatea - creșterea activității motorii
- (sd. Maniacal)
5. Agitația psihomotorie
- activitate crescută,
- dezorganizată,
- cu lipsă de scop
6.Manierisme - gesturi bizare, ciudate
7. Ecomimia - repetarea expresiei faciale a interlocutorului
8.Ecopraxia - repetarea gesturilor interlocutorului
9. Negativism – lipsă de răspuns sau efectuarea acțiunii contrare la o anumită
solicitare.
Catalepsia:
- imobilitate completă = inhibitie psiho-motorie + hipertonie musculară
Aceasta se manifestă :
- prin atacuri,
- prin ințepenirea bruscă a mușchilor,
- și încetarea unor funcții cerebrale.
- pare a fi mort,
- dar acesta poate auzi,
- el fiind parțial conștient.
—) epilepsie
Tulburări cantitative:
1. Hiperbulia – constă în exagerarea forţei voliţionale.
- Apare în toxicomanii unde există o hiperbulie care are un caracter
unidirecţional şi electiv spre procurarea toxicului.
- Această hiperbulie evoluează pe un fond general hipobulic.
2. Hipobulia – scăderea forţei voliţionale până la dispariţia ei (abulie).
- se caracterizeaza prin scăderea capacităţii de a acţiona.
- se intilneste in stări nevrotice, toxicomani, oligofreii, demenţe.
3. Abulia – lipsa de iniţiativă şi incapacitatea de a acţiona.
- Apare în catatonie, în depresii profunde
a) abulia motorie;
b) abulia intelectuala;
c) abulia constitutionala;
d) abulii sistematizate
Tulburări calitative:
1. Disbulia – este caracterizată prin dificultatea de a trece la o acţiune sau de a
sfârşi o acţiune începută.
- Apare în neurastenie, debutul schizofreniei.
2. Parabulia – constă într-o insuficienţă voliţională, determinată de anumite
dorinţe, pulsiuni sau acte paralele parazite.
3. Impulsivitatea – este o insuficienţă a voinţei pasive, frenatorii
—) care are ca rezultat comportamentul impusiv determinat de
dezechilibrul dintre tendinţa impulsivă şi controlul voluntar.
—) Tulburari de memorie
4. SINDROMUL KORSAKOV
-Amnezie de fixare
-Dezorientare temporo-spatială
- False recunoaşteri, pseudoreminiscente
- Confabulatii - cu tematică de grandoare
- Dispozitie euforică, cu logoree
Apare în:
• alcoolism cronic
• intoxicatii acute
• TCC (trauma cranoi-cerebrala)
• infectii
• tumori
Tratament
In retardarea mentala necomplicata se urmareste:
1. Corectarea reactiilor emotionale exagerate si a instabilitatii paihomotorii cu:
- benzodiazepine (diazepam)
- sau neuroleptice sedative (levomepromazin,neuleptil);
2. Cresterea randamentului intelectual printr‐o medicatie neurotrofica: piracetam,
nootropil, piritinol, encefabol, cerebrolizina.
—) Tulburări de conştiinţă
Criterii de apreciere a clarităpţii conştiinţei:
1. gradul de orientare temporo-spațială;
2. posibilitatea de a realiza un contact cu bolnavul;
3. comportamentul pacientului în timpul convorbirii;
4. starea proceselor de gândire mai ales acea abstractă.
2. Starea oneroidă.
- Bolnavul are impresia că totul se petrece în vis şi la fel ca şi în vis scenele sunt
caleidoscopice, haotice.
EXEMPLE: zboruri în cosmos, interplanetare, poposesc pe altă planete, în alte
lumi, sunt martorii unor catastrofe mondiale cu prăbuşirea clădirilor, oraşelor.
FORME:
—) expansivă
- apare sub formă de euforie cu o dispoziţie bună,
-cu halucinaţii vizuale fantastice, cosmice.
—) depresivă
- se caracterizează printr-un afect depresiv cu imagini de catastrofă.
—) mixtă
4. Starea crepusculară.
—) Apare brusc sub formă de dereglări profunde ale conştiinţei şi cu un
automatism motor.
- halucinaţii şi iluzii vizuale, auditive, delir de urmărire şi influenţă.
- apar pe un fond activ de frică, anxietate, ură.
- Sub inlluenţa acestor dereglări bolnavii fac diferite crime.
—) Starea crepusculară durează de Ia câteva minute la câteva zile.
- La sfârşit apare o amnezie totală.
VARIANTE:
Automatismul ambulator : - comportament automat de acţiuni de deplasare.
EXEMPLE:
-) Bolnavul foloseşte adecvat mijloacele de transport, procură biletele la casă,
mecanic traversează strada.
-)Ieşind din această stare, conştientizează cu nedumerire că se găseşte în alt
capăt al oraşului sau chiar în altă localitate.
Somnambulismul (lunatismul).
- în timpul somnului, bolnavul face diferite mişcări, umblă prin odaie, poate ieşi
din casă.
- A doua zi nu-şi aminteşte nimic.
Fugile şi transele
-scurtă durată, de două-trei minute.
- Bolnavii încep să se învârtească pe loc, aruncă hainele de pe ei.
- După ieşire din această stare se observă amnezie.
TULBURARI DE ATENȚIE:
Dupa gradul de implicare a vointei distingem:
- atentia voluntara
- atentia involuntara
Tulburări calitative
1. Idei Obsesive
• domină conştiinţa subiectului,
• sunt repetitive și persistente,
• percepute ca anormale de către subiect.
• care este deranjat de prezența lor, încercând să le îndepărteze, dar nu reuşeşte;
—) sunt idei, ganduri, impulsuri sau imagini persistente care sunt experimentate ca
intruzive si inadecvate si care cauzeaza un disconfort marcat; continutul acestor
obsesii ii este strain individului, nu este in controlul lui propriu si nu este tipul de
ganduri pe care ar fi dorit sa il aiba.
2. Idei Prevalente
• idei care se impun conştiinţei,
• deși sunt iraționale,
• au intensitate predelirantă,
• este o idee prioritară în psihismul subiectului,
• deși stimulul care a provocat-o a dispărut;
• idee de gelozie . Ca cineva a dansat vreo 5 ani in urma
—) în stări reactive psihotice,
—) etilism cronic,
—) psihoze afective,
—) epilepsii, paranoia,
—) debutul schizofreniilor.
3. Idei delirante
• idei false, care nu pot fi testate și demonstrate în realitate,
• asupra cărora subiectul nu are atitudine critică,
• impreună cu halucinațiile duc la distorsiunea realitatii
—) De tip expansiv (de grandoare, de invenție, de filiație,(familia bogata ) de
reformă, idei mistice(inger ),erotomanice(iubit de cineva celebru ))
—) De tip depresiv (de persecuție, de otrăvire, de prejudiciu(ca cineva fura tata din
casa ), de vinovăție, hipocondriace, de referință, de control a gândirii, de furt sau
extragere a gåndiri)
—) Idei delirante sistematizate (au o singură temă, max. două, pe care subiectul
încearcă să le susțină și să le argumenteze, aceste teme sunt relativ constante în
timp)
1. de rofrma - el se tine de una un timp indelungat
—) Idei delirante nesistematizate (se manifestă prin prezența mai multor teme
delirante, tipuri de idei sau fragmente de idei, a căror prezentare este dezordonată și
lipsită de argumentare
1. Deliriu, delirium
—) se intalneste in psihozele toxice, somatogene, infectioase
- dezorientare in timp, spatiu, este orientat in propria persoana,
- abundenta de halucinatii vizuale,
- cu caracter polimorf,
- fuguri, fiare, animale, insecte, etc.
- Bolnavii anxiosi, agitati, perplexi.
- Sunt prezente iluziile, pareidoliile, se deregleaza procesele asociative.
—) Sunt cunoscute 3 forme de delir:
abortiv – clinica delirului redusa, apare anxietatea, frica, insomniile, iluzii;
profesional – constiinta este mai confuza, apar iluzii, halucinatii, pacientii
agitati, indeplinind actiunile profesionale;
Exemple:
1. un tăietor de lemne face acţiuni de parcă taie cu toporul,
2. un lucrător de la fabrica de vin îi serveşte pe cei din jur cu vin.
musitant – dereglare profunda a constiintei cu excitatie sau agitatie in limita
patului.
—) Se întâlnesc în psihozele toxice, so-matogene, infecţioase, organice.
3.
Oneiroidul
—) se intalneste in schizofrenie, psihoze somatogene, infectioase, organice
- Stările oneiroide durează 10-20 de zile.
- stare in care totul se petrece ca in vis, evenimentele se succed ca la cinema,
halucinatii scenice, haotice.
EXEMPLE: zboruri în cosmos, interplanetare, poposesc pe altă planete, în alte
lumi, sunt martorii unor catastrofe mondiale cu prăbuşirea clădirilor, oraşelor.
FORME:
—) expansivă
- apare sub formă de euforie cu o dispoziţie bună,
-cu halucinaţii vizuale fantastice, cosmice.
—) depresivă
- se caracterizează printr-un afect depresiv cu imagini de catastrofă.
—) mixtă
Amentia
—) se intalneste in schizofrenie, psihoze organice, somatogene, infectioase,
toxice
- este o dereglare profundă a conştiinţei cu dezorientare totală şi pierderea
contactului cu mediul ambiant.
- Apare o incoerenţă a gândirii, vorbirea devine o „salată de cuvinte",
- Excitaţia motorie este însoţită de plâns cu mişcări haotice, neregulate, cu
diferite grimase.
- La bolnavi se observă halucinaţii, iluzii vizuale, auditive, fragmentare.
- Deseori apare delir de persecuţie, otrăvire, influenţă, simptome catato-nice
sub formă de ecolalie, ecopraxie şi stereotipii.
104. Sindroame psihopatologice: Sindroamele disforic, abstinent, catatonic.
Exemplificări clinice.
Sindromul catatonic
Este un complex de simptome în care predomină tulburările activităţii motorii.
- Apare sub formă de achinezie sau stupoare catatonică.
Simptomele principale sunt:
- negativismul,
- stereotipurile,
- catalepsia,
- fenomenele de imitaţie patologică,
- ecolalie,
- ecopraxie.
Excitaţia catatonică se caracterizează ca un comportament bizar şi absurd,
neadecvat. - Mimica poate prezent grimase, paramimii, stereotipuri, uneori cu
râs nemotivat.
- Pot apărea şi tendinţe agresive.
-) Stupoarea catatonică se exprimă prin :
1. păstrarea timp îndelungat a unei imobilizări corporale,
2. în poziţii bizare,
3. în picioare cu o mână ridicată, sau culcat cu capul ridicat (pernă de aer),
4. cu o hipertonie musculară.
—) Se întâlneşte la bolnavi cu schizofrenie, psihoze infecţioase (febra tifoidă,
gripă, septicemie), tumori şi traumatismul craniocerebral.
5. 105.Sindroamele astenic, obsesiv – fobic, hipocondric. Exemplificări
clinice.
—) Sindromul astenic .
- Este una dintre cele mai răspândite dereglări ale psihicului, întâlnită în mai
multe boli.
- Se caracterizează prin:
1. apariţia unei slăbiciuni fizice şi intelectuale,
2. cu scăderea capacităţii de fixare a atenţiei,
3. labilitate emoţională,
4. dereglări ale somnului şi vegetative.
5. Astenia fizică şi psihică - oboseală chiar în absenţa oricărui efort sau
imediat după începutul muncii fizice şi intelectuale.
6.Capacitatea de muncă este scăzută, bolnavii sunt adinamici, incapabili de
a face ceva.
7. Pacientul nu are răbdare,
- nu poate aştepta în rând,
- nu poate sta liniştit şi calm mai mult timp în acelaşi loc,
- se plictiseşte şi se enervează, nu-şi poate stăpâni emoţiile.
8. Dispoziţia e labilă.
9. Apare hiperestezia din cauza iritării la lumină şi zgomot.
10. Atenţia este scăzută, apar dificultăţi de memorie, inhibiţia procesului
de gândire.
11. Bolnavii se plâng că simt un „gol în creier".
12.Devin deprimaţi, apatici, pasivi, scade activitatea, iniţiativa, interesele.
13.Totodată, bolnavii acuză insomnie,
- adorm cu greu,
- au un somn „tară simţul somnului".
—) ca consecinţe ale unei neuroinfecţii,
—) traume cranio-cerebrale,
—) ateroscleroză,
—) boli somatice,
—) nevroze.
Sindromul obsesiv-fobic
1. Constă în apariţia unei trăiri care parazitează conştiinţa pacientului şi se
impune contrar voinţei sale.
2.Stările obsesive pot apărea sub formă:
- de amintiri,
-gânduri obsesive,
-numărarea obiectelor,
- frică obsesivă,
- acte obsesive,
- ritualuri obsesive: anumite gesturi, diferite mişcări, deplasări.
—) nevroză
obsesivă,
—) boala Bazedow,
—) psihoze somatogene,
—) psihoze presenile,
—) schizofrenie.
Sindromul hipocondric
1. Bolnavul acuză :
- suferinţe sau modificări „grave" ale organelor interne
- sau boli incurabile, lipsite de obiectivitate şi simţul critic.
2. Aceste acuze prezintă idei prevalente sau delirante care conduc la anxietate
sau depresie profundă.
Sindromul depresiv
1. starea de inhibiţie psihomotorie,
2. încetinirea procesului de gândire şi intelectual.
Deosebim:
—) depresie simplă, în care simptomul cel mai important este inhibiţia
motorie,
—) depresie stuporoasă,
—) depresie anxioasă,
—) depresie delirantă.
Sindromul apatico-abulic
1. pasivitate şi indiferenţă faţă de anturaj.
2. între bolnav şi ambianţă se întrezăreşte un „perete",
3. nimic nu-l interesează,
4. nu ştie ce se petrece în jur,
5. stă mai mult în pat,
6. are o lene puternică.
7. Emoţiile sunt neordinare, neadecvate faţă de părinţi, rude,
—) deseori manifestând o agresivitate bruscă.
8.La întrebări răspunde formal, a lehamite,
9. refuz de a se alimenta.
—) Se întâlneşte la bolnavi cu schizofrenie şi mixedem.
Sindromul halucinator
1. Apare un sistem de halucinaţii pe fundalul unei conştiinţe clare cu emoţii
afective corespunzătoare conţinutului halucinaţiilor
2. în lipsa delirului şi păstrarea simţului critic.
3. halucinaţiile:
- luminoase,
-colorate,
- concrete,
- micşorate,
- stabile, fără o evoluţie continuă.
Sindromul paranoid
1. delir nesistematizat de :
- relaţie,
-urmărire,
- persecuţie
2. cu un caracter politematic
3. halucinaţii auditive „pseudohalucinaţii".
Sindromul paranoic
1. delir sistematizat interpretativ, cu un caracter monotematic,
2. cu lipsa halucinaţiilor.
3. Mai frecvent se întâlnesc:
- delir de persecuţie,
- gelozie,
- reformare,
- cverulenţă.
4. gindirea si comportamentul sunt coerente, ordonate.
5. Apare de obicei de la vârsta adolescenţei.
6. Este neîncrezut în societate,
- cu o părere bună despre sine,
- apărător energic al drepturilor,
- fiind numit „luptători pentru adevăr, pentru libertate".
7. Gândirea bolnavului este formală, fără logică.
8. Bolnavul depune efort pentru a-i convinge pe alţii în ideile delirante.
—) cu schizofrenie, psihoze reactive, psihopatii.
Sindromul parafrenic
1. Este un sindrom delirant halucinator sistematizat,
2. însoţit de halucinaţii auditive
3. cu delir predominant :
- expansiv,
- megaloman şi fantastic.
- se observă următoarele variante de sindrom parafrenic:
♦ sistematizat,
- gânduri impuse sau furt de gânduri,
- pseudohalucinaţii,
- delir de persecuţie, mărire, bogăţie, rang social, idei religioase.
♦ expansiv,
- delir megaloman
- dispoziţie afectivă euforică
♦ confubulator.
- dereglări de memorie,
- pseudoreminiscenţe
- halucinaţiile
- şi automatismul mintal
- combinare a ideilor delirante de persecuție, influență cu delir de grandoare.
TULBURARI DE ATENȚIE:
Dupa gradul de implicare a vointei distingem:
- atentia voluntara
- atentia involuntara
2. Starea oneroidă.
- Bolnavul are impresia că totul se petrece în vis şi la fel ca şi în vis scenele sunt
caleidoscopice, haotice.
EXEMPLE: zboruri în cosmos, interplanetare, poposesc pe altă planete, în alte
lumi, sunt martorii unor catastrofe mondiale cu prăbuşirea clădirilor, oraşelor.
FORME:
—) expansivă
- apare sub formă de euforie cu o dispoziţie bună,
-cu halucinaţii vizuale fantastice, cosmice.
—) depresivă
- se caracterizează printr-un afect depresiv cu imagini de catastrofă.
—) mixtă
2. Amnezia:
—) Anterogradă - incapacitate de a fixa și reproduce informatia după debutul
bolii
- contuzii craniocerebrale,
- stări reactive,
- psihoze infecţioase,
- sindromul Korsakov.
—) Retrogrado - pierderea memoriei până la boală.
- totală
-lacunară (parţial )
—) Amnezia anteroretrogradă: pierderea memoriei până şi după boală
- ateroscleroză, cerebrală, psihoze senile, sindromul Korsakov.
—) Amnezia progredientă - pierderea materialului din memorie în ordine inversă
cumulării ei
- in alzheimer
4. SINDROMUL KORSAKOV
-Amnezie anterograda si retrograda
-Dezorientare temporo-spatială
- False recunoaşteri, pseudoreminiscente
- Confabulatii - cu tematică de grandoare
- Dispozitie euforică, cu logoree
- apatie, ataxie, lipsa introspectiei, coma.
Apare în:
• alcoolism cronic
• intoxicatii acute
• TCC (trauma cranoi-cerebrala)
• infectii
• tumori
Cauze:
1. deficienta de tiamina (vitamina B1),
- care creeaza glioza ce la randul ei produce daune la nivelul talamusului medial
nucleului hipotalamic dorsomedial, si probabil corpilor mamilari ai
hipotalamusului (de tipul unei hemoragii), precum si atrofie cerebrala.
Tratament:
1. inlocuirea sau suplimentarea deficitului de tiamina prin injectii intravenoase
(IV) sau intramusculare (IM),
2. impreuna cu nutritia si hidratarea corespunzatoare.
3. Terapia cu droguri este recomandata, fiindca de cele mai multe ori, amnezia nu
raspunde la tratamentul cu tiamina.
LEGEA RIBOT
—) Amnezia progredientă
—) S -a observat că amintirile cele mai recente se pierd primele, apoi amnezia
progresează spre trecut, cu conservarea de obicei a amintirilor din copilărie şi
tinereţe.
Dereglări de percepție:
1. Cantitative
- hiperesteziile:
1.suprasensibilitate la excitanţi
2. individul suporta greu atingerile cutanate/ zgomotele/ lumina/ trepidatiile/
3. scăderea pragului senzorial
- hipoesteziile;
-Ridicarea pragului senzorial= hipoestezia
- Scaderea receptivitatii la diversi stimuli
- anestezia
Apare in:
- stari reactive acute,
- Inductie hipnotica,
- Stari conversive
- Schizofrenie,
- Intarziere mintala
2. Calitative
- iluzii
- halucinații
- dereglări psihosenzoriale
Iluziile
—) Iluzia este o percepţie falsă (cu obiect)
—) percepția eronată a unor obiecte reale
- Se întâlnesc şi la oamenii sănătoşi în diferite schimbări afective:
1.frică,
2.deprimare
3. sau scăderea văzului, auzului.
—) Mai des iluziile se întâlnesc la bolnavi cu dereglări psihotice (psihoze).
Clasificare:
- optico-geometrice;
- iluzii de greutate;
- iluzii de volum;
1. iluzii vizuale:
Metamorfopsii: constau in impresia de deformare a obiectelor si a spatiului perceput
- Micropsie: obiecte percepute mai mici
- Macropsii: obiecte percepute mai mari
- Dismegalopsii: obiecte percepute alungite sau largite
- Porropsia: obiecte percepute mai apropiat sau indepartat
- Callopsia obiecte percepute mai infrumusetate
—) în confuzii mintale,
—) psihoze infecţioase,
—) intoxicaţii acute şi cronice cu alcool sau cu droguri.
2.auditive,
- simple (fosnete, )
- complexe ( scena plina , voci)
3.olfactive:
- miros neplăcut şi
- că hrana şi-a schimbat gustul
—) in schizofrenie, psihoze somatogene
4.gustative,
5. tactile.
—) psihoze presenile, aterosclerotice, organice.
Halucinaţiile
—) halucinaţia este o percepţie fără obiect".
—) spre deosebire de iluzii (în cazul cărora obiectul există în realitate), în cazul
halucinaţiilor obiectul lipseşte, bolnavul trăind senzaţiile date ca fiind reale.
—) apare pe fondul unei boli psihice sub formă de imaginare neclară a diferitor
obiecte
—) Dispar odată cu dispariţia bolii psihice de bază.
Clasificarea halucinaţiilor
—) Halucinaţiile se clasifică după mai multe criterii:
1. După proiecţia în spaţiu (pe căile senzoriale), deosebim halunaţii adevărate.
2. După locul de sinteză distingem pseudohalucinaţii - sunt sintetizate în corpul
bolnavului.
3. După complexitate: elementare şi complexe.
4. După modalitatea senzorială: vizuale, auditive, gustative, tactile, viscerale,
somatice
Halucinaţiile adevărate
1. apar sub formă de diferite scene vizuale:
-dansuri de draci, animale, diferite obiecte,
- glasuri, mirosuri neplăcute, înţepături în diferite locuri ale corpului.
- nu sunt proiectate în exterior, în lumea obiectelor şi fenomenelor reale
Pseiidohalucinaţiile.
1. Apar spontan, fără proiecţie spaţială.
2. Bolnavul „aude cu urechile minţii" şi „vede cu ochii anteriori".
3. Bolnavul simte că cineva vorbeşte în creier şi transmite mesaje prin diferite
aparate,
—) la bolnavii schizofrenici.
—) Spre deosebire de halucinaţiile adevărate, pseiidohalucinaţiile —)totul se
petrece in minte.
4. Bolnavii susţin că: „vorbesc sub influenţa hipnozei şi aud vocea în gând şi în
suflet".
Halucinaţiile vizuale
1. proiecţia vizuală în exterior sau interior cu un caracter polimorf.
2. Acestea pot fi elementare: sub formă de puncte, steluţe, scântei, umbre, foc
(fotopsii), culori întunecate, luminoase.
3. Obiectele pot fi parţiale
- bolnavul vede numai o mână, un picior, un cap (halucinaţii autoscopice),
4. sau complexe (figurate, scenice), când bolnavul vede diferite animale, insecte
neplăcute, groaznice.
Halucinaţiile auditive.
—) elementare (acoasme, foneme), percepute ca diferite zgomote, foşnete,
pocnituri, —) complexe - diferite voci, cuvinte, fraze rostite de bărbaţi, femei,
copii.
1. Bolnavii deseori folosesc frazele: „pleacă ", „du-te", „lasă-mă în pace", „ieşi
afară". 2. Alţii în timpul vorbirii zâmbesc, râd în hohote.
3. halucinaţii auditive ,, muzicale ".
—) la bolnavi cu schizofrenie, tumori cerebrale, psihoze presenile, somatogene.
Halucinaţiile tactile.
— Se manifestă prin apariţia senzaţiei neplăcute în corp, pe piele:
1. Înţepături de insecte, viermi sau altor vietăţi mici.
2. senzaţii de arsură,
3. de tracţiune sau
4. dilatarea fasciilor,
5. excitare sexuală
6. sau trecerea curentului electric.
—) cu psihoze toxice organice, schizofrenie.
Dereglari psihosenzoriale:
8. Metamorfopsii (perceperea obiectelor ca deformate)
- micropsii: mai mici ca in realitate
- macropsii: mai mari
- poropsii:
- dismegalopsii.
Depersonalizarea
- este o tulburare a conştiinţei propriului Eu,
- a sentimentului identității somatopsihice personale
- cu destrămarea curgerii existentiale
- şi a percepției lumii
- ca loc de desfăşurare a propriei existente.
Tulburări calitative
1. Idei Obsesive
• domină conştiinţa subiectului,
• sunt repetitive și persistente,
• percepute ca anormale de către subiect.
• care este deranjat de prezența lor, încercând să le îndepărteze, dar nu reuşeşte;
—) sunt idei, ganduri, impulsuri sau imagini persistente care sunt experimentate ca
intruzive si inadecvate si care cauzeaza un disconfort marcat; continutul acestor
obsesii ii este strain individului, nu este in controlul lui propriu si nu este tipul de
ganduri pe care ar fi dorit sa il aiba.
2. Idei Prevalente
• idei care se impun conştiinţei,
• deși sunt iraționale,
• au intensitate predelirantă,
• este o idee prioritară în psihismul subiectului,
• deși stimulul care a provocat-o a dispărut;
• idee de gelozie . Ca cineva a dansat vreo 5 ani in urma
—) în stări reactive psihotice,
—) etilism cronic,
—) psihoze afective,
—) epilepsii, paranoia,
—) debutul schizofreniilor.
3. Idei delirante
• idei false, care nu pot fi testate și demonstrate în realitate,
• asupra cărora subiectul nu are atitudine critică,
• impreună cu halucinațiile duc la distorsiunea realitatii
—) De tip expansiv (de grandoare, de invenție, de filiație,(familia bogata ) de
reformă, idei mistice(inger ),erotomanice(iubit de cineva celebru ))
—) De tip depresiv (de persecuție, de otrăvire, de prejudiciu(ca cineva fura tata din
casa ), de vinovăție, hipocondriace, de referință, de control a gândirii, de furt sau
extragere a gåndiri)
—) Idei delirante sistematizate (au o singură temă, max. două, pe care subiectul
încearcă să le susțină și să le argumenteze, aceste teme sunt relativ constante în
timp)
1. de rofrma - el se tine de una un timp indelungat
—) Idei delirante nesistematizate (se manifestă prin prezența mai multor teme
delirante, tipuri de idei sau fragmente de idei, a căror prezentare este dezordonată și
lipsită de argumentare
113. Actualitatea, epidemiologia, clinica și dinamica reacțiilor acute la stres. Tulburare
postraumatică de stres.
F43 Reacţii la Stres Acut şi Tulburări de Ajustare
Influenţe cauzale:
un eveniment deosebit de stresant de viaţă (de exemplu, dezastru natural sau provocat de om, luptă, accident
grav, asistarea la o moartea violentă a altora sau experienţa de a fi victimă a torturii, terorism, viol, crimă sau
de altă natură) care produc o reacţie de stres acut
schimbare semnificativă de viaţă care duce la circumstanţe neplăcute continue, care rezultă într-o tulburare de
ajustare
Evenimentul stresant este considerat a fi factorul principal şi superior de cauzalitate şi
tulburările nu ar fi avut loc fără impactul acestuia.
Reacţia acută la stres apare ca rezultat al stresurilor în urma unei catastrofe: accident, atac criminal, pierderi
multiple ale unor persoane apropiate.
Simptomele au o mare variabilitate, dar includ mai frecvent agitaţia psihomotorie.
Reacţia acută la stres este caracterizată prin unele îngustări ale câmpului de conştiinţă şi ale atenţiei.
Se constată incapacitatea bolnavului de a se orienta în mediul înconjurător.
Agitaţia psihomotorie se caracterizează prin fuga reactivă.
Bolnavii sunt agitaţi, nu-şi găsesc locul, sunt speriaţi, simt frică profundă, părăsesc locul în care se găsesc,
fugind fără nici un ţel.
După reacţie apare amnezia (bolnavul nu ţine minte ce s-a petrecut cu el).
Apar şi simptome vegetative: de anxietate, tahicardie, transpiraţii. Reacţia acută de stres durează de la câteva
ore până la câteva zile.
Tulburările de stres posttraumatice apar după catastrofe naturale, cutremure, inundaţii, război, agresiuni asupra
persoanei.
Peste 2-3 luni, sau mai târziu, la persoana traumatizată apare insomnia cu vise chinuitoare, coşmaruri,
anxietate, cefalee, episoade de panică legate de focarul traumatizant.
Se depistează astenie, nervozitate, dispoziţie deprimată, amintirea repetată a evenimentelor stresante iniţiale.
Majoritatea cazurilor se remit în decurs de 4-6 luni, dar uneori acest sindrom poate să persiste timp de mai
mulţi ani.
Influenţe cauzale:
un eveniment deosebit de stresant de viaţă (de exemplu, dezastru natural sau provocat de om, luptă, accident grav,
asistarea la o moartea violentă a altora sau experienţa de a fi victimă a torturii, terorism, viol, crimă sau de altă
natură) care produc o reacţie de stres acut
schimbare semnificativă de viaţă care duce la circumstanţe neplăcute continue, care rezultă într-o tulburare de
ajustare
Evenimentul stresant este considerat a fi factorul principal şi superior de cauzalitate şi
tulburările nu ar fi avut loc fără impactul acestuia.
Reacţia acută la stres apare ca rezultat al stresurilor în urma unei catastrofe: accident, atac criminal, pierderi multiple ale
unor persoane apropiate.
Simptomele au o mare variabilitate, dar includ mai frecvent agitaţia psihomotorie.
Reacţia acută la stres este caracterizată prin unele îngustări ale câmpului de conştiinţă şi ale atenţiei.
Se constată incapacitatea bolnavului de a se orienta în mediul înconjurător.
Agitaţia psihomotorie se caracterizează prin fuga reactivă.
Bolnavii sunt agitaţi, nu-şi găsesc locul, sunt speriaţi, simt frică profundă, părăsesc locul în care se găsesc, fugind
fără nici un ţel.
După reacţie apare amnezia (bolnavul nu ţine minte ce s-a petrecut cu el).
Apar şi simptome vegetative: de anxietate, tahicardie, transpiraţii. Reacţia acută de stres durează de la câteva ore
până la câteva zile.
Tulburările de stres posttraumatice apar după catastrofe naturale, cutremure, inundaţii, război, agresiuni asupra
persoanei.
Peste 2-3 luni, sau mai târziu, la persoana traumatizată apare insomnia cu vise chinuitoare, coşmaruri, anxietate,
cefalee, episoade de panică legate de focarul traumatizant.
Se depistează astenie, nervozitate, dispoziţie deprimată, amintirea repetată a evenimentelor stresante iniţiale.
Majoritatea cazurilor se remit în decurs de 4-6 luni, dar uneori acest sindrom poate să persiste timp de mai mulţi ani.
Tulburări de Ajustare
Tulburarea de ajustare cuprinde stări de stres subiectiv şi tulburări emoţionale care apar în perioada de adaptare la o
schimbare de viaţă semnificativă sau faţă de consecinţele unui eveniment de viaţă stresant, cum ar fi boala fizică gravă,
decesul sau separarea, migraţia sau statutul de refugiat.
Tabloul clinic: stare depresivă, anxietate, îngrijorare, un sentiment de incapacitate de a face faţă, de a planifica în
perspectivă sau de a continua în situaţia actuală, şi anumite grade de handicap în exercitarea activităţilor de rutină de zi cu
zi. Debutul - în termen de 1 lună; durata – mai puţin de 6 luni. Mai frecvent la femei, persoane necăsătorite şi
tineri.Psihoterapia este tratamentul primar a acestei tulburări. Tratamentul simptomatic poate cuprinde un scurt proces
de administrare a hipnoticelor sau benzodiazepinei.
Agorafobia
„Agoraphobie“ - frica de piaţă. Agorafobia include fobii diverse cuprinzînd temerile de părăsire a casei: teama de intra în
magazine, de mulţime şi locuri publice sau de a călători singuri în trenuri, autobuze, metrou sau avioane. Lipsa unei ieşiri
imediat disponibile este una din caracteristicile cheie ale mai multor situaţii agorafobice. Comportamentul de evitare duce,
uneori, la aceea că bolnavul devine complet legat de casă. Majoritatea celor care suferă sunt femei. Debutul - viaţa adultă
timpurie. Prevalenţa - între 5-7%. Co-morbiditate sporită cu
tulburarea de panică; de asemenea, pot fi prezente simptome depresive şi obsesionale şi fobii
sociale.
Fobii Sociale
Tabloul clinic - frică de controalele efectuate de către alte persoane în grupuri relativ mici, care duce la evitarea unor
situaţii sociale.
Fricile pot fi:
• discrete – limitate la mîncatul în public, prezentarea altor persoane, vorbirea în
public sau întîlniri cu sexul opus
• difuze - situaţii sociale în afara cercului familiei.
Confruntarea directă ochi-în-ochi poate fi stresantă. Stimă de sine scazută şi teamă de critică. Simptomele pot progresa
pînă la atacuri de panică. Evitarea - izolare socială aproape completă. De obicei, începe în copilărie sau adolescenţă.
Estimarea prevalenţei pe parcursul vieţii – între 10-13%. Este la fel de comune pentru ambele sexe. Alcoolism secundar.
Fobii Specifice (Izolate)
1. Temerile legate de apropierea de animale anumite
• păianjeni (Arachnophobia)
• insecte (entomophobia)
• şerpi (ophidiophobia)
2. Temerile legate de situaţii specifice, cum ar fi
• înălţimi (acrophobia)
• tunet (keraunophobia)
• întuneric (nyctophobia)
• spatii inchise (claustrofobia)
3. Temerile legate de boli, accidente sau examene medicale
• vizitînd un medic dentist
• vederea de sînge (hemophobia) sau leziuni (durere-odynophobia)
• teama de expunere la boli venerice (syphilidophobia) sau SIDA-fobie.
Apar, de obicei, în copilarie sau viaţă adultă precoce şi pot persista timp de decenii, dacă acestea rămîn netratate.
Prevalenţa pe parcursul vieţii - între 10-20%.
Stadiul 3 cronicizare:
• Scade toleranta la alcool
• Agravarea sindromului de sevraj
• Degradare intelectuala (mnestica) inclusiv starea de dementa (inclusiv sindrom
Korsakov)
• Aparitia ideilor paranoide in cadrul sindromului de sevraj (inclusiv gelozia etilica)
• Tulburari de perceptie elementare
• Anxietate nemotivata
• Idei de supravaloare de relatie, persecutie,
• Simptome psihoorganice: torpoare-sopor, vertij, ataxie,tremor
generalizat,convulsii,dizartrie,anizoreflexie,nistagmus, simptome piramidale
• Boli somatice agravate
• Aspect general grav
• Degradare sociala
1.Sindrom reactivitate modificata
• Disparitia reflexelor de voma, diminuarea reflexelor neurologice
• Forme de consum dipsomanic sau consum permanent cu toleranta scazuta la alcool
• Forme de ebrietate modificata
• Amnezie permanenta
• Reactii patologice caracteriale
2.Sindrom de sevraj etilic:
• Simptome somatice
• Tahicardie, crestere tensiune arteriala, hipertermie, sete, agravare boli gastrointestinale.
• Neurologice
• Tremor, cefalee, crize convulsive
• Psihopatologice
Astenie, anxietate, agitatie psihomotorie, insomnie, vise terifiante, dorinta impulsiva de
consum alcool- simptom de baza
Psihoze etilice
Se disting :
1. Acute,
2. Prolongate
3. Cronice
Dupa tabloul clinic se disting:
• Tip delirium
• Cu simptome halucinatorii
• Cu simptome paranoide
• Cu simptome delirante
Tipuri psihoze etilice: (clasificare psihopatologica)
1. Delirium etilic:
- Abortiv
- Clasic
- Musitant
- Atipic:
• sistematizat cu pseudohalucinoza verbala,
• cu simptome oneiroide,
• cu automatisme psihice
Tipuri psihoze etilice:
(clasificare psihopatologica)- continuare
2. Halucinoza etilica
- Halucinoza verbala
- Halucinoza cu delir senzitiv
- Halucinoza cu automatisme psihice
3. Psihoze etilice delirante
- Paranoidul etilic
- Delirul etilic de gelozie
Psihozele acute – dureaza pana la o luna
Psihoze prolongate – dureaza pana 6 luni
Psihoze cronice – dureaza peste 6 luni
Tipuri psihoze etilice:
(clasificare psihopatologica)
4. Encefalopatii etilice
- Encefalopatia acuta Gayet-Wernicke
- Encefalopatia cronica
- Pseudoparalizia etilica
Tablou clinic delirium tremens
• Durata pe fundal de tratament pana in 10 zile
• Posibila evolutia in stare de halucinoza sau paranoida
• Halucinatii predominante vizuale
• Reducerea halucinatiilor odata cu reducerea tulburarilor de constiinta
• Tulburari de constiinta ondulatorii
• Continut terifiant al halucinatiilor
• Dezorientare in timp, spatiu,dar se pastreaza orientarea referitor la propria persoana
• Continut profesionist sau habitual al trairilor pacientului
• Odata cu cresterea tulburarilor de constiinta scade agitatia motorie si verbala
• Hipertermie
• Scadere diureza
• Scadere tensiune arteriala
Halucinoza alcoolica
• Este o stare psihotica cu predominanta halucinatiilor auditive cu constiinta clara.
• Debuteaza cu acoasme si insomnie.
• Poate disparea brusc dupa o perioada de somn
• In caz de evolutie poate aparea delirul de relatie, influenta, persecutie
• Pot avea loc crize de anxietate
Sindromul paranoid etilic
• Se manifesta cu delir senzitiv
• Fundal afectiv depresiv-anxios
• Atitudini delirante
• Percepere iluzorie apoi deliranta a anturajului
• Pacientii declara voci ostile , anxietate trenanta
• Posibil comportament agresiv fata de “persecutori”
• Delir rezidual dupa disparitia( reducerea) simptomelor de baza
Delirul de gelozie etilic (paranoia etilica)
• Este o stare psihotica cu evolutie trenanta sau cronica
• Cu predominanta delirului sistematic
• Se constata cu preponderenta la barbati cu trasaturi caracteriale paranoiale
• Este un delir monotematic
• Debuteaza lent
• Uneori este precedat de evenimente negative familiale
• Debuteaza cu idei de supravaloare
• Initial se manifesta doar in timpul starii de ebrietate
• In timp apare interpretarea deliranta a situatiei
• Posibil comportament agresiv sau autoagresiv
• Poate fi dissimulat de pacient
• In context de tratament se substituie cu delir rezidual trenant
Gîndirea obsesională reprezintă idei, imagini sau impulsuri care intra în mintea individului din nou şi din nou într-o formă
stereotipă. Acestea sunt recunoscute ca gînduri proprii ale individului, chiar dacă acestea sunt involuntare şi, adesea,
respingătoare.
Farmacoterapia
• antidepresive care influenţează sistemul central serotoninergic (clomipramină şi inhibitori selectivi a recatptării serotoninei;
sunt necesare doze mai mari de
medicamente pentru tratarea TOC, reacţia este deseori întîrziată.
Terapia cognitiv-comportamentală
terapia de familie
Grupuri de sprijin pentru pacient
Psihochirurgia (de exemplu, cingulotomie stereotactică)
Proces patologic caracterizat prin slabirea progresiva a ansamblului de functiuni intelectuale, in urma unei lezari a celulelor
nervoase centrale. Apar mai intai tulburari intelectuale caracterizate prin slabirea memoriei, a atentiei, a perceptiei. Dementa
poate fi minora sau majoră.
Neurosifilisul (Paralizia
generalizată progresivă)
Boala Creutzfeldt-Jakob
Demenţa vasculară
Definiţie: demenţă predominant subcorticală cu debut în perioada senilă (peste 60 ani)
caracterizată anatomopatologic prin lacunarismcerebral şi, clinic prin afectare inegală a
funcţiilor psihice.
• Istoric de atacuri ischemice tranzitorii sau AVC (repetate, mai rar un singur accident);
• Debutul poate fi brusc, după un AVC sau insidios;
• Evoluţie în trepte;
• Alterare inegală a funcţiilor cognitive;
• Semne neurologice de focar;
• HTA;
• Personalitate relativ conservată;
• Labilitate emoţională;
• Glisări depresive.
Principii de tratament
La nivelul AMP :
1. MF -recunoasca simptoame de dementa.
- HTA, DZ, PAtologii neurologice
2. Scrining (testul ceasuui) - severitatea
3. Anticolinesterazice :
4.
SCOPUL TRATAMENTULUI:
1. Stimularea neurotransmisiei colinergice (remedii anticolinesterazice);
2. Neuroprotecţie (în special, prin REDUCEREA CITOTOXICITĂȚII de excitare –
(Modulatori GABA / Glut)
3. Asigurarea metabolismului neuronal (remedii nootrope);
4. lupta cu stresul oxidativ (remdii antioxidante);
5. Asigurarea neuroplasticității (remedii adaptogene)
6. Tratament simtomatic: în funcție de comorbidități
—) Agonişti ai DA
- Pramipexol,
-L‐Dpoa,
- Modafinil);
—) Inhibitori de COMT (catechol‐O‐methyltransferase)
- Opicapone – comercial Ongentys)
—) Modulatori ai echilibrului GABA / Glutamat
-Memantine
—) Vaccin terapeutic contra virusului Herpes Zoster
- Zostavax
• Alte medicamente (antioxidante, vasoactive şi neuroprotectoare)
-Cerebrolyzinul, Cortexina, Actovegin,
- Orotatul de magneziu (Magnerot),
- Tocoferol acetatul (Vitamina E),
- Acidul Thioctic (Thiogamma),
- Nicergolina (Sermion),
- Pyracetamul (Nootropil, Lucetam),
- Estrognele,
- Mildonium (Mildronat, Ripronat) ş.a.
—) D. în boala Huntington
• Boală autosomal dominantă;
• Debut precoce (30-40 ani);
• Triada diagnostică:
Demenţă + Mişcări coreiforme + Istoric familial;
• Mişcările coreiforme sunt localizate la nivelul feţei, mâinilor şi umerilor;
• Mişcările coreiforme preced sd. Demenţial;
• Clinic – similar cu sd. de lob frontal, iar afectarea memoriei se asociază târziu;
• Evoluţie progresivă, cu exitus în 10-15 ani.
—) D. în boala Parkinson
• Nu are individualitate clinică;
• De obicei se instalează târziu în evoluţia unei boli Parkinson.
• Demenţă
• Tremor specific
• Dificultăţi în demarajul mersului.
Principii de tratament
La nivelul AMP :
1. MF -recunoasca simptoame de dementa.
- HTA, DZ, PAtologii neurologice
2. Scrining (testul ceasuui) - severitatea
3. Anticolinesterazice :
4.
SCOPUL TRATAMENTULUI:
1. Stimularea neurotransmisiei colinergice (remedii anticolinesterazice);
2. Neuroprotecţie (în special, prin REDUCEREA CITOTOXICITĂȚII de excitare –
(Modulatori GABA / Glut)
3. Asigurarea metabolismului neuronal (remedii nootrope);
4. lupta cu stresul oxidativ (remdii antioxidante);
5. Asigurarea neuroplasticității (remedii adaptogene)
6. Tratament simtomatic: în funcție de comorbidități
—) Agonişti ai DA
- Pramipexol,
-L‐Dpoa,
- Modafinil);
—) Inhibitori de COMT (catechol‐O‐methyltransferase)
- Opicapone – comercial Ongentys)
—) Modulatori ai echilibrului GABA / Glutamat
-Memantine
—) Vaccin terapeutic contra virusului Herpes Zoster
- Zostavax
• Alte medicamente (antioxidante, vasoactive şi neuroprotectoare)
-Cerebrolyzinul, Cortexina, Actovegin,
- Orotatul de magneziu (Magnerot),
- Tocoferol acetatul (Vitamina E),
- Acidul Thioctic (Thiogamma),
- Nicergolina (Sermion),
- Pyracetamul (Nootropil, Lucetam),
- Estrognele,
- Mildonium (Mildronat, Ripronat) ş.a.
Tulburări somatoforme.
—) Sunt caracterizate de preocuparea bolnavului cu corpul său şi cu fricile de boli.
—) Simptomele se pot referi la orice parte a corpului, cu diferite senzaţii neplăcute
—) Tulburări Somatoforme
Tulburarea de somatizare
Tulburarea somatoformă nediferenţiată
Ipohondria
Disfuncţie somatoformă vegetativă
Tulburare somatoformă persistentă de durere
Alte tulburări somatoforme
Tulburarea somatoformă nespecificată
—) faze:
1. Faza de astenie, însoţită de hiperestezie, manifestată prin iritabilitate,
hipersensibilitate.
2. Faza simpatico-endocrină, manifestată prin:
- reacţii psihice,
-explozive şi ipohondrice,
-reacţii de somatizare, cu iritarea sistemului simpatic
- şi tulburări funcţionale ale organelor interne.
3. Faza psihomotorie, manifestată prin reacţii psihice de tip: depresie, anxietate şi
reacţii somatice.
♦ tulburare de somatizare – acuze somatice multiple fără patologie organică;
—) Prevalenta la femei: 1-2%
Factori de risc:
1. personalitatea isterica
2. educatia deficitara
3. nivelul cognitiv scazut
4. sexul feminin
—) Criterii de diagnostic:
1. Multiple plangeri somatice incepand inaintea varstei de 30 de ani
-care apar pentru o perioada de cativa ani
- si care au ca rezultat cererea de tratament
2. simptome dureroase;
- un istoric de durere legat de cel putin 4 locuri sau functii
- o istorie de cel putin 2 simptome gastrointestinale, altele decat durerea
- un simptom sexual
- un simptom pseudoneurologic
3. dupa investigatii adecvate, simptomele nu pot fi explicate
4. Nu sunt intentionat produse
Comorbiditate:
-Tulburari de personalitate
-Tulburari anxioase
- Tulburari depresive
- Tulburarea de conversie
TRATAMENT:
—) Abordarea psihoterapeutica include interventii ca:
1. educatia,
2. testarea realitatii,
3.reasigurarea si consilierea.
=) Scopul acestor interventii consta in:
- intarirea mecanismelor adaptative,
- in reducerea participarii afective, a trairii starii de boala, a anxietatii, a tensiunii
afective ca si a conduitei neadaptative.
4. Hipnoterapia:
—) este utilizata pentru a genera si a intari anumite comportamente adaptative
invatate si pentru a stabili noi asociatii
5. Medicamentoz:
daca este diverse tulburari asociate care se manifeste intens:
-depresia,
- anxietatea,
- dependenta de substanta
♦ tulburare conversivă
—) este o conditie in care pacientii prezinta simptome neurologice precum
tremuraturi, parestezii, paralizie dar fara un substrat anatomic neurologic.
1. Simptome motorii:
- slăbiciune musculară/paralizie;
- mișcări anormale (tremor sau mișcări distonice);
- tulburări de mers;
- poziție anormală a membrelor.
2. Simptome senzoriale:
- alterarea/scăderea/absența sensibilității cutanate/vizuale/auditive;
- episoade de convulsii generalizate ale membrelor cu alterarea sau pierderea
cunoștinței (crize non-epileptice);
- episoade de reactivitate asemănătoare cu coma sau sincopa;
DIAGNOSTIC:
1. Pentru un diagnostic precis este necesar să se efectueze unele investigații
medicale complete. Ca sa excludem patologii somatice.
2. Prezenta uneia sau a mai multor simptome de alterare a funcției motorii sau
senzoriale voluntare;
TRATAMENT:
—) medicatia pentru anxietate
123. Dereglările afective, clasificare (exemple clinice): depresie și manie.
Clasificarea (DSM IV)
1. Tulburări depresive („Depresia unipolară").
2.Tulburări bipolare.
3.Tulburare afectivă datorată unei condiţii medicale generale.
4. Tulburare afectivă indusă de o substanţă.
DIAGNOSTIC:
1. Chestionarul tulbarilor dispozitiei
- permite depistarea istoricului de simptome maniacale sau hipomaniacale
2. Scala de diagnosticare a spectrului bipolar
3. Scala de evaluare depresiei Montgomery
-10 itemi
4. Scala Hamilton
5. Scala de evaluare a Maniei administrata de Clinician
- 15 itemi care depisteaza simptomele maniacale din ultimele 7 zile
6. Scala de evaluarea a Maniei la Tineri
7. PHQ9 - 3 grade(usoara moderata severa )
8. BEC
9. ZOOM -
—) usoara. moderat
- educatia pacientului, recunoasterea pacientului, tehnici de relaxar,
- aducem ceea ce aduce placerea
- verificam risc suicidal
—) severa :
- trimitirea la psihiatri
- verificam risc suicidal
- tratam nonfarmocologic ( psihoterapia cognitiv comportamentala- se axeaza mai
mult pe modul de gindirea a pacientului)
Tratamnet farmacologic:
1. antidepresive:
• ISSRI -floxatina, sertalina - prima lenie
Indrumari pentru pacient:
• necesitatea tratamentului
• durata tratamenului (7-8 luni)
• rezultatul pozitiv peste 3-4 sapt
• interactiuni cu alta preparate: propronolao, hormoni -glucocorticoizi
daca evem preparte care creste serotonini—) sdr seratoninergic.
La nivel stationar:
=) tratament medicamentos
+ psihoza
1. Tratamentul fazei acute, cu o durat ă de 6 ‐12 săptămâni, are ca obiectiv
obţinerea remisiunii. În această etapă, strategia terapeutică include administrarea
de psihotrope, de ex.,
—) Antidepresive
(Imipramină, Amitriptilină, Clomipramină, Venlafaxină, Paroxetină, Fluvoxamină,
Fluoxetină),
—) Neuroleptice (Haloperidol, Clorpromazină, Levomepromazină,Clozapin)
Manie:
Reprezintă un set de semne și simptome
-Cognitive
- Afective
- Comportamentale
(care au ca simptom principal euforia sau/şi iritabilitatea)
—) Episod maniacal
1. Sociabilitate, comunicativitate verbala excesivă
2. Fuga de idei
3. Energie sexuală crescută
4. Reducerea nevoii de somn
5. Iritabilitate
6. Comportament dezinhibant
7. Afectarea capacității de concentrare
—) daca nu se trateaza dureaza de la 3 pina la 6 luni
LA nivel stationar:
Tratamentul include efectuarea farmacoterapiei si a psihoterapiei şi se va efectua
în trei etape:
1. Tratamentul fazei acute, cu o durat ă de 6 ‐12 săptămâni, are ca obiectiv
obţinerea remisiunii. În această etapă, strategia terapeutică include administrarea
de psihotrope, de ex.,
—) Antidepresive
(Imipramină, Amitriptilină, Clomipramină, Venlafaxină, Paroxetină, Fluvoxamină,
Fluoxetină),
—) Neuroleptice (Haloperidol, Clorpromazină, Levomepromazină,Clozapin)
—) Timostabilizatoare (Săruri de litiu sau Carbamazepină, Acidul valproic,
Lamotrigină, Gabapentină)
• principal sa nu trece din manie in depresie, sau invers -viraj maniacal
—) în asociere cu diferite forme de psihoterapie;
Persoanele cu disforia de gen, aflate la vârsta prepubertară, care s‐au născut fete
• Pot exprima dorința de a fi băieți, își atribuie statutul de băiat, sau afirmă că atunci
când vor crește vor fi bărbati.
• Ele preferă hainele și tunsorile de băieți, sunt adesea percepute de străini drept băieți
și pot cere să fie strigate cu nume de băieți.
• De obicei, afișează reacții intens negative la încercările părinților de a le obliga să
poarte rochii sau alte accesorii feminine.
• Unele refuză să frecventeze școala la sau evenimentele sociale, în care se impun astfel
de ținute.
• Aceste fete au visuri, fantezii sau jocurile de rol ca genul opus
• Preferă adesea sporturile de contact, joaca violentă, jocurile tradiționale băiețești și
tovarășii de joacă băieți.
• Ele prezintă un interes redus față de jucăriile specific feminine (de ex., păpuși) sau
activitățile de acest fel (de ex., costume sau jocuri de rol feminine).
• Uneori refuză să urineze în poziția șezând.
• pot exprima dorință de a avea penis sau pretind că au penis sau că le vor crește unul
când vor fi mari.
• Nu vor să li se dezvolte sânii sau să aibă menstruație.
Persoanele cu disforia de gen, aflate la vârsta prepubertară, care s‐au născut băieți
• Pot exprima dorința de a fi fete, își atribuie statutul de băiat, sau afirmă că atunci când
vor crește vor fi femei.
• Ei preferă să poarte haine de fete sau femei,
• Acești copii pot juca rolul unor personaje feminine (de ex., se joacă „de‐a mama”) și
adesea sunt extrem de interesați de persoanje imaginare feminine.
• Preferă deseori activitățile feminine tradiționale, jocurile și distracțiile specifice (de
ex. „joaca de‐a casa”; desenarea figurilor feminine; urmărirea la televizor sau a filmelor
cu personajele feminine preferate).
• Păpușile cu caracter specific feminine (de ex., Barbie) reprezintă frecvent jucăriile
favorite, iar fetele sunt tovarășii de joacă preferați.
• Manifestă interes redus față de jucăriile specific masculine (de ex., mașinuțe,
camioane).
• Unii băieți neagă că au penis și insistă asupra poziției șezând la urinat.
• vor ca testiculele să le fie extirpate, sau doresc să aibă vagin.
La bolnavi se observă:
1. tulburări episodice, scurte,
2. de tip neurastenic, care se manifestă prin irascibilitate,
3. pierderea interesului faţă de ambianţă, de familie;
4. manifestări depresiv- anxioase sau obsesiv-fobice.
5. Apar gânduri obsesive de tipul „Cine sunt eu?",
6. sau repetarea evenimentelor din trecut.
7 La alţi bolnavi apar episoade dismorfofobice.
- Bolnavul observă schimbări a unei părţi a corpului: feţei, mâinilor, pielii.
8. Uneori sunt prezente şi preocupări metafizice când bolnavul este preocupat de
filozofie, biologie etc.
9.La scurt timp apar dereglări de gândire:
-o gândire paralogică cu delir de persecuţie, relaţie, de influenţă, mai rar de otrăvire,
gelozie.
10. Delirul la bolnavii cu schizofrenie are un conţinut neadecvat, necunoscut.
11. Poate apărea sindromul de automatism mintal (Kandinski-Clerambault) cu toate
variantele de automatism asociativ, senzitiv şi cenestezic.
12La bolnavi apar diferite senzaţii generate de:
- o abudenţă de gânduri (mentism),
- de citirea gândurilor străine,
- de furtul de gânduri.
13. Ideile delirante de halucinaţii auditive cu un .conţinut necunoscut.
—) pseudohalucinaţii cu un caracter imperativ.
14. Pot apărea şi tulburări psihosenzoriale sub formă de derealizări şi depersonalizare.
TRATAMENT:
1.Tratamentul antipsihotic
Clase de antipsihotice:
-Antagonişti ai receptorilor dopaminergici
—) (antipsihotice tipice sau de prima generatie)
• clorpromazina,
• levomepromazina,
• haloperidol,
• flupentixol,
• zuclopentixol,
• flufenazina,
• perfenazina.
Dezavantaje:
• eficiente doar în simptomatologia pozitivă,
• risc crescut de efecte adverse extrapiramidale
-akatisie,
-diskinezie,
-pseudoparkinsonism.
-Antagonişti serotonină-dopamină
—) (antipsihotice atipice sau de a doua generatie) au o serie de avantaje:
• amelioreaza cognitia si mentin neuroprotecţia
• eficacitate si tolerabilitate superioara
• scad numarul recaderilor si durata acestora
• eficacitate pe simptomele pozitive, negative, afective
• îmbunătăţesc evoluţia şi prognosticul bolii
B. Tratamentul de întreţinere
– administrarea de antipsihotice pe termen lung:
—) după primul episod psihotic se recomandă terapia cel puţin 1-2 ani,
—) după episoade repetate se menţine tratamentul cel puţin 5 ani,
—) uneori toată viaţa
126. Formele simplă și hebefrenică ale schizofreniei.
—) Schizofrenia simplă
- Se întâlneşte la o vârstă tânără, 18-25 ani.
- Are un debut lent.
- In debutul bolii se observă sindromul neurastenic:
1. insomnie, iritabilitate,
2. oboseală fizică şi intelectuală,
3. cefalee cu senzaţii de comprimare a creierului.
4. dereglarea atenţiei,
♦ care se manifestă prin hiperprosexii voluntare sau involuntare până Ia autism.
♦ atenţia este scăzută, mobilă,
♦ ei nu se pot concentra,
♦ nu pot însuşi materialul citit.
5. dereglări afective cu pierderea intereselor faţă de cei din jur,
6. dispare voinţa,
7. dorinţa de a face un lucru.
8. Apare apatia, abulia.
9. pierd sentimentul de simpatie faţă de familie, de cei apropiaţi, uneori se dezvoltă
antipatie cu agresivitate.
10. Dispar emoţiile,
11. bolnavii devin străini pentru familie, cu timpul se închid în sine, se izolează de
realitate.
12. Fără nici un motiv abandonează studiile,
13. zile întregi stau acasă.
14. Bolnavul nu îngrijeşte de sine.
15. dereglări ale procesului de asociaţie
- gândirea devine haotică, paralogică, rezonară.
16. Apare interesul faţă de psihiatrie, filozofie,
- bolnavii citesc lucrări filozofice fără să le priceapă sensul.
Evoluţia bolii este lentă, cu timpul instalându-se o stare cronică cu un defect apatico-abulic,
pseudonevrotic sau psihopatiform.
—) Schizofrenia hebefrenă
- Se instalează rapid la vârsta de 16-17 ani.
- Iniţial se observă diferite schimbări de comportament.
1. Bolnavii devin emoţionali, „reci" faţă de părinţi, faţă de cei apropiaţi,
2. sunt neglijenţi, umblă murdari, nu se spală.
3. Brusc apare excitaţia psihomotorie cu expresii patetice,
4. veselie neadecvată cu râs prostesc, nemotivat,
5. fenomene disociative în gândire,
6. irascibilitate,
7. manierism,
8. comportament pueril şi „golănesc",
9. reacţii impulsive, agresive.
10 Apar halucinaţii auditive elementare,
11. delir de relaţie, influenţă, de grandoare şi ipohondrice.
127. Primul epizod Psihotic (PEP), tulburări schizotipală și schizoafectivă, diagnostic diferențial,
tratament, pronostic.
La debutul afectiunii, pacientii pot fi demoralizati, crescand astfel riscul de aparitie a depresiei si deci riscul de suicid.
Subtipurile de tulburare schizoafectiva
1) Subtipul maniacal – atunci cand tulburarea include un episod maniacal
2) Subtipul depresiv – daca de-a lungul evolutiei, sunt prezente numai episoade depresive
3) Subtipul mixt – tulburarea include un episod mixt
Diagnostic diferential:
128. Psihozele alcoolice acute și cronice (delirium tremens, halucinoza alcoolică,
paranoidul alcoolic, psihoza Korsakov).
129. Psihozele alcoolice, tratamentul
Psihoze etilice
—) Se disting :
1.Acute,
2.Prolongate
3.Cronice
2. Halucinoza etilica
-Halucinoza verbala
-Halucinoza cu delir senzitiv
- Halucinoza cu automatisme psihice
—) Tablou clinic halucinoza alcoolica
• Este o stare psihotica cu predominanta halucinatiilor auditive cu constiinta clara.
• Debuteaza cu acoasme si insomnie.
• Poate disparea brusc dupa o perioada de somn
• In caz de evolutie poate aparea delirul de relatie, influenta, persecutie
• Pot avea loc crize de anxietate
TRATAMENT:
—) Pacientul trebuie sa fie fixat mecanic
1. HALUCINOZA:
Durata tratamentului până la 28-30 zile
1. Terapia de dezintoxicare: perfuzii i/v intensive
2. Neuroleptice în combinaţie cu sedative
- Chlorpromazinum 25 mg, sau Levomepromazină 25 mg;
-Haloperidolum 5 mg (la necesitate doze mici la stări paranoid şi anxietate);
- Olanzapinum 10 mg;
- Risperidonum 0,25 mg;
- Sol.Diazepamum 0,5% 2ml.
3. Vitaminoterapia:
-Sol.Acidum ascorbicum
- Sol.Acidum nicotinicum
4. Antideprisante:
- Escitalopramum 10 mg (la necesitate)
- Venlafaxinum 37,5 mg (la necessitate)
5. Nootrope:
- Piracetamum
6. Terapia simptomatică:
- Preparate cardio-vasculare,
- Hepatoprotectore – (Hepafil, Fosfolipide etc.)
- Holinolitice – (Combinație Allohol)
2. Convulsii:
- diazepanum
130. Schzofrenia, etiopatogenie, forme clinice, evoluție, tratament. Tulburările schizotipale și delirante,
diagnostic diferențial, pronostic. Principii de tratament în schizofrenie la maturi și copii. Recuperarea socială.
Schizofrenia – este o boala mintală din categoria psihozelor endogene cu etiologie necunoscută, multifactorială, cu evoluţie
cronică, prognostic grav, se manifestă cu disocierea proceselor psihice și duce la dezadaptare socială.
"Tulburare mintala care dureaza cel putin şase luni şi presupune pentru ce putin o luna existenta unei stari de boala
(adica existenta a doua sau mai multe simptome dintre urmatoarele:
1. idei delirante,
2. halucinatii,
3. dezorganizarea gindirii si vorbirii,
4. comportament profund dezorganizat sau catatonic,
5. simptome negative".
Etiologie în ipoteze:
Mecanismele de producere a bolii raman necunoscute. Posibil o heterogenitate etiologica (sunt implicati factori: biologici,
biochimici, genetici, de mediu etc.).
După clasificarea internaţională ICD-10 deosebim:
• F 20.0 SCh paranoidă
• F 20.1 SCh hebefrenă
• F 20.2 SCh catatonă
• F 20.3 SCh nediferentiată
• F 20.6 SCh simplă
SCh paranoidă SCh hebefrenă SCh catatonă SCh simplă SCh nediferentiată Sch reziduală
1. Predominanţa 1. Comportament 1. Tulburări 1. În debut – astenie – are trasaturi Aceasta form
simptomelor dezorganizat şi deviant motorii cu simpt. comune pentru presupune ca a
halucinator- dominante pseudonevrotică, diferite forme de existat în trecut
2. Dezinhibiţie
delirante schizofrenie. cel putin un
psihocomportamentală 2. Agitaţia şi ↓ potenţialului
Schizofrenia episode acut de
2. Început relativ stupoarea se pot energetic,
3. Aspect exterior bizar nediferenţiată schizofrenie,
târziu scimba reciproc
simpt.
4. Dezorganizare desemneaza în dar tabloul clinic
3. Simptome 3. Pot avea loc psihopatiforma
ideatorie general o categorie actual nu prezinta
deficitare tulburări de
2. N se distinge care cuprinde simptome
( aplatizare afectivă, 5. Debut în copilărie sau conştiinţă
printr-un element indivizii ce nu pot fi psihotice pozitive
autism, detaşare adolescenţă cu aplatizare ( amentive sau
clinic semnificativ, plasaţi în niciuna notabile. Apare o
socială) mai puţine afectivă, tulburări de oneiroide)
caracteristic, ci din retragere sociala
4. Comportament comportament, printr-o gama larga marcata,
categoriile
agresiv, anxietate, manierisme şi de simptome aplatizarea
Sch febrilă precedente sau
tensionare afectivă. comportament pueril în negative: afectului, abulie.
(hipertoxică, care intrunesc
general criterii pentru mai Sch reziduală –
Etapa paranoială mortala )– poate - ↓capacitaţii
durată de 10-15 ani. fi apreciată ca o voliţionale; mult decat o este un stadiu
manifestare singura forma
- delirul de invenţie, - ↓capacitatii de cronic al sch cu
aparte a formei
delirul de gelozie, rezonanţa afectiva; clinica. simptome
catatonice. Are
delirul ipohodric , negative
evoluţie - scadere pana la
delirul cverulent ireversibile:
malignă şi anulare a
( petiţii
pronostic functionalitaţii - lentoare
repetate catre nefavorabil. profesionale şi psihomotorie
organele de stat, Simptomul de sociale;
- hipoactivitate
judecătorii pentru bază – febra 39-
probleme minore). 41 gr . Celsius, - anumita detaşare; - tocire afectivă
Mai rar delir de tahicardie, - insingurare, izolare;
tulburări - pasivitate,
un comportament
relatie,si cel vegetative, necomunicare
autist.
erotomanic. schimbări trofice - o adaptare
cutanate – 3. Adeseori sindrom
- Etapa paranoida socială scăzută
echimoze. de intoxicaţie
conţinutul devine metafizică.
mai amorf, mai
4. Simptomatologie
variat, cu
apato-abulică.
mai multe tematici
5. Tulburări
delirante ( de
asociative – gândire
persecuţie, relaţie,
haotică, mentism,
otrăvire, influenţă)
senzaţia de gol în
-se asociază creier, dereglări de
halucinaţii,
atenţie.
auditive.
Etapa parafrena
demenţa
delirului are un
carater mistic;
religios, idei de
grandoare
fantastice, cu
Tratamentul
multidimensional
reuneşte mijloacele:
• medicamentoase,
• psihoterapeutice
• socioterapeutice.
Condițiile de tratament
Asistenta medicală primară
o Evaluarea persoanelor cu
risc înalt de dezvoltare PEP
o Suspectarea semnelor
prodromale de schizofrenie de
către medicul de familie
o Educația, privind psihoza și
schizofrenia
o Descurajarea consumului de
droguri
o în cazul depistării PEP
trimitere la CCSM
o Prevenirea recidivelor prin
Peste 2-3 luni, sau mai târziu, la persoana traumatizată apare insomnia cu vise chinuitoare, coşmaruri, anxietate,
cefalee, episoade de panică legate de focarul traumatizant.
Se depistează astenie, nervozitate, dispoziţie deprimată, amintirea repetată a evenimentelor stresante iniţiale.
Majoritatea cazurilor se remit în decurs de 4-6 luni, dar uneori acest sindrom poate să persiste timp de mai mulţi
ani.
Tulburări de Ajustare(adaptare)
Tulburarea de ajustare cuprinde stări de stres subiectiv şi tulburări emoţionale care apar în perioada de adaptare la o
schimbare de viaţă semnificativă sau faţă de consecinţele unui eveniment de viaţă stresant, cum ar fi boala fizică gravă,
decesul sau separarea, migraţia sau statutul de refugiat.
Tabloul clinic: stare depresivă, anxietate, îngrijorare, un sentiment de incapacitate de a face faţă, de a planifica în
perspectivă sau de a continua în situaţia actuală, şi anumite grade de handicap în exercitarea activităţilor de rutină de zi cu
zi. Debutul - în termen de 1 lună; durata – mai puţin de 6 luni. Mai frecvent la femei, persoane necăsătorite şi
tineri.Psihoterapia este tratamentul primar a acestei tulburări.
Tratamentul simptomatic poate cuprinde un scurt proces de administrare a hipnoticelor sau benzodiazepinei.
Tulburarea afectivă monopolară reprezintă tulburarea depresivă recurentă are patern sezonier si episoadele se gradează în
ușoare, moderate și severe.(mai sunt si mascate și asociate cu psihoza)
Evoluția. Durata minimă naturală a unui episod depresiv este evaluată la 3-9 luni. Se recunosc: • episod depresiv unic; • 1-3
episoade depresive pe parcursul vieţii; • episoade multiple;
În cadrul evoluţiei episodului depresiv sub tratament se recunosc următoarele faze: acută, de răspuns terapeutic, remisiune,
recădere şi recurenţă
Tulburarea afectivă unipolară se diferențiază de cea bipolară prin absența totală de episoade hipomaniacale sau maniacale.
Definiție. Anxietatea este o senzație de „teamă fără obiect”, însoțită de semne somatice, care indică hiperactivitatea SN
autonom.
Tulburare de panică:
Tulburare de Panică Caracteristicile esenţiale sunt atacurile recurente de anxietate severă (atacuri de panică), care nu se
limitează la orice situaţie particulară sau set de circumstanţe. Simptomele tipice sunt palpitaţii, dureri în piept, senzaţie de
sufocare, ameţeală şi sentimente de irealitate (depersonalizare sau pierderea contactului cu realitatea). Atacurile individuale,
de obicei, durează pentru doar cîteva minute. Frecvenţa atacurilor variază considerabil. Atacurile de panică frecvente şi
previzibile produc teama de a fi singur sau de a merge în locuri publice. Persoanele afectate obişnuiesc să creadă că au o
boală somatică gravă.
Anxietate generalizată:
Caracteristica esenţială este anxietatea cu durată mai mare de 6 luni, care este generalizată şi persistentă, dar nu se limitează
doar la, sau chiar puternic predominantă în, orice circumstanţe speciale de mediu. Simptome: sentimente continue de
nervozitate, tremurări, tensiune musculară, transpiraţie, palpitaţii, confuzie, ameţeli şi disconfort epigastric. Deseori sunt
exprimate temeri cu privire la faptul că pacientul sau o rudă a sa va deveni în scurt timp bolnav sau va suferi de un accident,
împreună cu o varietate de alte griji şi de presimţiri. Estimarea prevalenţei pe parcursul vieţii variază între 4-6%. Această
tulburare este mai frecventă la femei, şi de multe ori este legată de stres cronic de mediu. Cursul tulburării este fluctuant şi
cronic în legătură cu simptomele de frustrare, tristeţe şi complicat de abuzul de alcool şi alte droguri ilicite.
Tratamentul tulburărilor de anxietate:
• Tehnici psihoterapeutice variate -- terapie cognitiv-comportamentală (TCC), -- abordări psihodinamice
• psihofarmacoterapie -- benzodiazepin (clonazepam, alprazolam,) - pentru cîteva săptămîni (potenţial pentru abuz,
dezvoltare a toleranţei şi a dependenţei)
-- buşpiron - potenţial abuziv redus, în special TAG, nu este eficient în cazul tulburării de panică, este necesară utilizarea de
lungă durată
-- medicamente de beta-blocare - pentru tratament de scurtă durată a performanţei de anxietate, mai ales a simptomelor
somatice, cum ar fi tremorul
-- antihistaminice
--diferite tipuri de antidepresive: Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (clomipramină, citalopram, fluoxetină,
fluvoxamină, paroxetitle, sertralină), Inhibitori al monoaminooxidazei (tranilcipromifle), inhibitor reversibil al
monoaminooxidazei A (moclobemidă) şi inhibitor a recaptării 6 serotoninei-noradrenalinei (venlafaxină); bine tolerate, nu
prezentă potenţial abuziv
-- Recomandare: de a începe tratamentul cu un curs scurt de benzodiazepine, precum şi cu antidepresive pentru o perioadă
mai lungă şi de a combina tratamentul medicamentos cu diferite tipuri de psihoterapie.
Din tranchilizante se admit: elenium, tazepam, diazepam, fenazepam, seduxen, beloid, meprobramat în doze de la 5 până la
50 mg pe zi,
antidepresanţi: amitriptilin, triptizol, eglonil, lerivon, xanax în doze de 15-20 mg pe zi;
neuroleptice: aminazin, triftazin, neoleptin, haloperidol, frenalon
142. Tulburări disociative (de conversie). Amnezie disociativă. Fuga disociativă. Stupoare disociativă. Tulburări
privind starea de transă și posesie. Tulburări motorii disociative. Convulsii disociative. Anestezie disociativa si
pierdere sensorială
F44 Tulburări Disociative (de Conversie)
F44 Tulburări disociative (de conversie)
F44.0 Amnezie disociativă
F44.1 Fugă disociativă
F44.2 Stupoare disociativă
F44.3 Tulburări de transă şi posesiune
F44.4 Tulburări motorii disociative
F44.5 Convulsii disociative
F44.6 Anestezie şi pierdere senzorială disociativă
F44.7 Tulburări disociative (de conversie) mixte
F44.8 Alte tulburări disociative (de conversie)
F44.9 Tulburare disociativă (de conversie) nespecificată
Amnezie disociativă
Constă in pierderea memoriei pentru evenimente importante recente, evenimentele traumatice, cum ar f accidente,
pierderea pe neaşteptate a unor finţe apropiate. Amnezia poate f parţială şi selectivă. Aceşti bolnavi prezintă şi dereglări
emoţionale variabile sub formă de labilitate (ras, plans), deprimare cu o inhibiţie motorie şi intelectuală. Amnezia
disociativă durează pană la 1-2 zile.
Fuga disociativă
Se caracterizează prin plecări de acasă sau de la serviciu, fără nici un scop, in locuri cunoscute anterior, ce au o semnifcaţie
emoţională personală puternică. După aceasta apare amnezia. Aceste stări pot dura de la cateva ore pană la cateva zile.
Stupor disociativ
Apare, de obicei, după o traumă psihică puternică. Bolnavul nu se mişcă, stă culcat in pat, este trist, ţintit intr-un punct,
apar lacrimi in ochi cand se vorbeşte despre factorul traumatizant. La intrebări nu răspunde (mutism),
dar redă durerea prin semne corporale şi in scris.
Tulburare de Transă şi Posesiune
Există o pierdere temporară atît a sentimentului de identitate personală, cît şi de conştientizare deplină a împrejurimilor.
Individul poate acţiona ca în cazul preluării de către o altă personalitate, spirit, divinitate sau "forţă". Pot fi observate seturi
repetate de mişcări extraordinare, poziţii de lucru şi enunţurile.
Tulburări Disociative de Mişcare şi Senzaţie
Există o pierdere de interferenţă cu mişcările sau pierdere de senzaţii (de obicei, cutanate).
Tipurile uşoare şi tranzitorii ale acestor tulburări sunt adesea observate în adolescenţă, mai ales la fete, dar tipurile cronice
sunt de obicei găsite la adulţii tineri.Tulburări motorii disociative
Convulsii disociative
Anestezie disociative
Sindromul Ganser - răspunsuri "aproximative", sau extrem de incorecte
Tulburarea de personalitate multiplă înseamnă existenţa aparentă a două sau mai multe personalităţi distincte în cadrul
unui individ, cu doar una dintre ele fiind evidentă la un moment dat (dl Jekyl şi dl. Hyde). Fiecare personalitate este
completă, cu propriile sale amintiri, comportamente şi preferinţe, dar nu are nici acces la amintirile celei de a doua
personalităţi şi ambele sunt aproape întotdeauna inconştiente de existenţa celeilalte. Schimbarea de la o
personalitate la alta este, în primă instanţă, de obicei bruscă şi strîns asociată cu evenimente traumatice.
Management Clinic
Psihoterapia este o metodă de alegere a tratamentului tulburărilor disociative (de exemplu, programe psihodinamice,
hipnoză).
Medicamentele nu au nici o valoare dovedită, cu excepţia interviului de amobarbital desodiu.
—) COCAINA:
Intoxicatia acuta:
1. Stări psihotice cu simptome delirante
2. Excitație psihomotorie
3. Comportament agresiv
4. Halucinații tactile și vizuale, auditive
- Furnicaturi - senzatia de a avea insecte sub piele
5.Psihoza
6. Toleranța înaltă.
7. Dependență psihică pronunțată
8.Sindromul de sevraj înclude:
- anxietate severă
- depresie majoră
9.. Efectele fizice ale consumului pot fi neurologice, cardiovasculare si respiratorii:
-Dureri de cap
-Convulsii
-Episoade epileptice
- Coma
- Infarct
- Bronsita cronica
- Cedarea plamanilor
- Stop respirator
—) HALUCINOGENI:
- Phenciclidina
-MDMA (ectasy)
-LSD
- Mescalina
- Psilocybina
1. Schimbari de dispozitie
2. Schimbari in comportament
3. Anxietate, depresie, lipsa de orientare, paranoia
4. Halucinatii si viziuni
- distorsionarea luminii, a culorilor, a formelor,
- aparitia unor obiecte imaginare cum ar fi pereti care sangereaza sau se topesc,
- efecte stralucitoare
5. Sub influenta drogului, sunt copleșiti :
- de ganduri negative,
- de sentimente de disperare si frica referitoare la pierderea controlului,
- de frica de a innebuni sau de frica de moarte.
6. schimbarile in perceperea realitatii provoaca uneori panica, care simt ca isi pierd
mintile.
—) Efectele fizice:
1. Pupile dilatate
2. Salivarea, uscaciunea gurii
3. Stari de slabiciune
4. Ameteli, greturi, puls accelerat, convulsii
5. Transpiratie, fiori.
6. Tensiune ridicata
—) pe termen lung :
1. Dependenta psihologica
2.Dezvoltarea tolerante
3. Risc crescut in dezvoltarea schizofreniei sau de aparitie a episoadelor psihotice
4. Depresie severa
5. Simptome de sevraj : nu sunt
—) TUTUNUL:
1. dependenta fizica
2. dependeta psihica
3.
—) SOLVENTII VOLATATII:
—) Intoxicația acută :
1. euforie cu tulburări de orientare in spatiu
2. iluzia performantelor crescute, halucinatii
3. tulburari de comportament, inclusiv comportament agresiv
4. la cresterea dozei – convulsii, comă, deces .
—) Intoxicația cronică (benzină, benzol, tetraclorură de carbon) :
1. schimbari patologice în plămăni, ficat, rinichi, formula sîngelui.
2. tulburări psihice profunde de tip psihoorganic.
- Toleranța nesemnificativă
- Dependența psihică mai puțin pronunțata comparativ cu alte tipuri de toxicomanii.
- Dependența fizică minimă.
-Întreruprea bruscă a consumului provoacă somnolența, irascibilitate, inhibiție motorie.
CONSECINTELE i/v a drogurilor:
1. risc cescut de infectarea (HIV, Hepatia)
2. Infectia locala —) exsudate purulente . abcese, flegmoane,
3. Sepsis
3. Este un risc crescut pentru pneumonii, miocardita bacteriana
144. Tulburările afective. Depresia, Mania, Tulburările depresive majore. Clinica, evoluție,
tratament.
Tulburarea afectivă reprezintă tulburarea emoțională de diverse tipuri (ex.: TABipolară, TAmonopolară, mania, ciclotimia,
distimia, etc.)
Depresia: o serie largă de probleme de sănătate mintală, caracterizate prin lipsa unui fundal afectiv pozitiv; stare de tristețe
nemotivată;
Diagnosticul de Tulburare depresivă majoră se bazează atât pe severitate cât și pe persistența simptomelor, precum și pe
nivelul deteriorărilor de ordin social și profesional.
Mania este o stare caracterizată de dispoziție elevată anormală, persistent euforică și o creșterea a volumului și vitezei
activității fizice și mentale, cu o durată de cel puțin 1 săptamână.
Tratamentul:
-In tratamentul simptomelor depresive, schema de tratament poate include medicamentele antidepresive. Exista mai multe
tipuri de medicamente antidepresive si este posibil sa vi se recomande sa incepeti cu unul dintre cele mai noi, cum sunt
inhibitorii selectivi ai recaptarii serotoninei (ISRS), printre care se numara Setralina sau Citalopramul. Alte medicamente din
aceeasi clasa sunt Escitalopramul, Paroxetina, Fluoxetina sau Fluvoxamina.
-In tratamentul simptomelor maniacale, pot fi utili stabilizatori ai dispozitiei precum litiul, valproatul de sodiu si
carbamazepina. Asociate cu antipsihotice.
Anorexia nervoasă.
Anorexia nervoasa se caracterizeaza printr-o reducere anormala a greutatii corpului
insotita de deformarea imaginii propriului corp, cu teama prevalenta, persistenta, de
ingrasare.
—) Mortalitatea este de 5‐18% din pacienți.
Epidemiologie
1. Prevalența pe viaţă la femei este de 0,5‐3,7%.
2. Debut are loc de obicei între vârstele de 10 şi 30 ani;
—) se asociază adesea cu un eveniment de viaţă stresant.
3. La persoane cu ocupaţii care necesită o siluetă zveltă
- (de ex., prezentare de modă, balet)
- şi în ţările dezvoltate.
Specificaţi tipul:
• Tip restrictiv:
- nu s–a angajat regulat în comportament de evacuare forţată
x vărsături auto–induse sau
x automedicaţie cu laxative
x sau diuretice,
x clisme
• Tip evacuare forţată:
- vărsături auto–induse sau automedicaţie cu laxative sau diuretice, clisme
Etiologie.
1. Biologică.
—)Predispoziţia genetică poate să constituie un factor.
2. Psihologică.
—)Este o reacţie faţă de independenţă şi de funcţionare socială sau sexuală din
adolescenţă.
—)Perfecționismul,
—) inflexibilitatea
—) și lipsa de exprimare emoțională
3. Socială.
—) Accentul pe care îl pune societatea pe „subţirime" (thinness, „siluetă", faptul de a nu fi
gras), pe exerciţiile fizice.
—) Pacienta poate să aibă o relaţie strânsă, dar perturbată, cu părinţii.
4. Psihodinamică.
1. Pacientele sunt incapabile să se separe psihologic de mamele lor.
2. Frică de sarcină.
3. Pulsiuni sexuale sau agresive reprimate.
Evoluţie şi prognostic.
Din totalul pacientelor,
- 40% recuperează,
- 30% se ameliorează,
- restul de 30% sunt cazuri cronice.
Bulimia nervoasă apare la 30‐50% din pacientele cu anorexie nervoasă în decurs de doi ani
după debutul anorexiei.
Tratament
1. Farmacologic.
—) Pacientele cu anorexie nervoasa se opun adesea medicaţiei şi nici un medicament nu
are eficacitate dovedită.
1. Antidepresivele se pot încerca dacă există o tulburare depresivă majoră coexistentă.
2. Pot să fie utili agenţii serotoninergici
- de ex., 40 mg de fluoxetină pe zi
—) Pe lângă acestea, creşterea în greutate este un efect secundar al ciproheptadinei
(Periactin).
2. Psihologic.
Tratamentul psihosocial şi terapia de grup
—) au rol educaţional, suportiv şi inspiraţional.
—) Are valoare terapia cognitiv‐comportamentală,
- care încearcă să schimbe atitudinile şi habiturile cu privire la alimente şi la imaginea
corporală.
—) Terapia familială este utilă pentru problemele relaţionale şi poate să ajute la
reducerea simptomelor.
Bulimia nervoasă
Epidemiologie
1. Prevalenta pe întreaga durată a vieţii la femei este de 1‐4%.
2. Vârsta la debut este de obicei de la 16 până la 18 ani.
Specificaţi tipul:
• Tip evacuator (purging):
—) s–a angajat cu regularitate în :
- auto–inducerea de vărsături
- sau în abuzul de laxative,
- diuretice sau clisme.
• Tip neevacuator:
—) comportamente compensatorii inadecvate,
- cum ar fi postul (nealimentarea)
- sau exerciţiul fizic excesiv.
Tratament.
1.Spitalizarea.
—) Dezechilibrul electrolitic, alcaloza metabolică şi riscul de sinucidere pot să necesite
spitalizare.
—) Trebuie acordată mare atenţie complicaţiilor somatice ale bulimiei, care pol să pună
viaţa în pericol.
2. Farmacologic.
Antidepresivele par mai benefice decât în anorexia nervoasă.
- Imipramina (Tofranil),
- desipramina (Norpramin), trazodonul (Desyrel)
- şi inhibitorii demonoaminooxidază (lMAO) (de ex., fenelzina‐Nardil)
- fluoxetina (Prozac) este, de asemenea, benefică în privinţa descreşterii mâncatului în
binge şi a episoadelor ulterioare de evacuare forţată
3. Psihologic.
—) Scopul terapiei este normalizărea habiturilor alimentare, a atitudinilor faţă de
alimente şi atingerii unei greutăţi corporale ideale.
—) Lipsa de control asupra mâncatului motivează, de regulă, dorinţa de tratament;
- terapia poate să includă psihoterapie individuală,
- terapie cognitiv‐comportamentală
- şi psihoterapie de grup.
Hipoactivitatea reprezinta scaderea activitatii motorii asociata cu incetinirea proceselor cognitive, se intalneste in depresii,
sindroame psihoorganice.
Inhibitia psihomotorie – scaderea extrema a activitatii motorii, prezenta in anumite form.e de depresii si in sindroame
catatonice.
Hiperactivitatea se manifesta prin cresterea activitatii motorii (in sd. maniacal). Agitatia psihomotorie este reprezentata de
cresterea activitatii, asociata cu dezorganizarea acesteia, cu lipsa de scop si de eficienta.
Agitatia psihomotorie este un sindrom frecvent intalnit in psihopatologie, reprezentand una dintre urgentele psihiatrice.
Cocnditiile clinice in care apare agitatia psihomotorie sunt: - sindromul confuzional - sindromul maniacal - schizofreniile –
epilepsiile - tulburarile de personalitate - depresiile psihotice - psihozele reactive - tulburarile organice cerebrale.
Sindromul Cotard: Este caracterizat de apariţia ideilor de negaţie a propriilor organe şi, în ansamblu, a propriei eaistenţe, a
rudelor şi altor persoane. Sindromul Cotard în forma de delir de negaţie are la bază o depersonalizare gravă cu dereglări
intelectuale profunde, când bolnavul neagă organele interne şi funcţia acestora. Evoluţia este progredientă, cu scurte perioade
de ameliorare. Apare la bolnavi cu depresii endogene, eaogene, psihoze somatogene, schizofrenie.
Sindromul halucinator: Apare un sistem de halucinaţii pe fundalul unei conştiinţe clare cu emoţii afective corespunzătoare
conţinutului halucinaţiilor nn lipsa delirului şi păstrarea simţului critic. Pentru sindromul halucinator sunt caracteristice
halucinaţiile luminoase, colorate, concrete, micşorate, stabile, fără o evoluţie continuă. Sindromul halucinator poate fi nnsoţit
de halucinaţii vizuale, auditive, tactile. Halucinaţiile vizuale au un caracter polimorf, nnaintea ochilor apar draci dansând,
animale fantastice executând diferite mişcări.
Halucinaţiile auditive sunt cele mai frecvente prezentând un amalgam de glasuri: imperative, voci care comentează acţiunile
bolnavilor, dialoguri cu halucinaţii antagoniste. Aceste halucinaţii sunt constante şi persistă un timp mai nndelungat.
Halucinoza auditivă poate tl acută, cu o durată de până la o lună, şi cronică timp de câteva luni. Halucinoza tactilă se
caracterizează printr-o senzaţie neplăcută nn tot corpul: de viermi, insecte, purici, microbi etc. Sindromul halucinator se
nntâlneşte la bolnavi cu psihoze alcoolice, schizofrenie, psihoze infecţioase, presenile, organice.
Sindromul paranoid: Se manifestă printr-un delir sistematizat de relaţie, urmărire, persecuţie cu un caracter politematic şi
halucinaţii auditive „pseudohalucinaţii". Bolnavul se plânge că i se acordă atenţie nn autobus, nn stradă, la serviciu, sunt
dezvăluite unele secrete personale despre el, se vorbeşte la televizor, se scrie nn ziare, este urmărit de cineva necunoscut.
Pacientul este convins că o persoană, o organizaţie nncearcă să-i facă rău, să-i păteze reputaţia, să-l nnnebunească. Se
nntâlneşte la bolnavi cu schizofrenie, nn psihozele alcoolice, reactive, presenile.
Sindromul maniacal: Se caracterizează printr-o stare de euforie de idei şi creşterea activităţii generale. Apar dereglări de
somn, excitaţii motorii şi intelectuale. Bolnavul este dezorientat, nşi simte corpul uşor, are dispoziţie bună, este vesel, fericit,
nncrezut nn sine şi faptele sale. Este deschis spre comunicare, sociabil, râde mult, glumeşte, ridică dispoziţia şi la alţii, totul
pare simplu. Se mişcă şi vorbeşte mult mai repede, uneori cântă, recită poezii ştiute sau nnvăţate de curând. Atenţia este vie,
dar hipermobilă, memoria este bună - hipermnezia. Se nntâlneşte la bolnavi cu psihoză maniaco-depresivă, psihoză organică,
dereglări endocrine, intoxicaţii cu alcool, droguri, psihoze de involuţie, etc.
147. PARAFILIILE :
—) (Tulburările parafilice (de preferinţă sexuală)
—) Acestea sunt tulburări, care se caracterizează prin:
1. impulsuri,
2. fantezii
3. sau practici sexuale care sunt neobişnuite, deviante sau bizare.
—) Sunt mai frecvente la bărbaţi decât la femei.
2. Teoria psihanalitică susţine că parafilia rezultă dintr‐o fixaţie într‐una din fazele
psihosexuale ale dezvoltării sau că este un efort de îndepărtare a anxietăţii de castrare.
CLINICA:
1. Activitatea parafilică este adeseori compulsivă.
2. Sunt incapabili să îşi controleze impulsul respectiv.
3. Atunci când este stresat, anxios, sau depresiv, pacientul are o probabilitate mai mare de
a se angaja în comportamentul deviant.
4. Bolnavii vor să înceteze comportamentul dar nu poate să se abţină pentru mult timp, iar
trecerea la act este urmată de intense sentimente de vinovăţie.
TRATAMENT:
Tehnicile de tratament nu au decât rate moderate de succes şi includ psihoterapia
orientată către conştientizare, terapia comportamentală şi farmacoterapia ‐ singură sau în
asociere.
Fetişismul
Încredere acordată unor obiecte neînsuflețite sau o parte a corpului cuiva
—) cu o persistență cel puțin 6 luni ca stimuli pentru excitație sexuală
Multe fetișuri sunt extensii ale corpului uman, cum ar fi:
- pantofi,
- articole de îmbrăcăminte: ciorapi, sutiene, chiloți de damă.
—) Aproape întotdeauna la bărbați.
—) Comportamentul este urmat adesea de vinovăție.
CONDUITA:
Pe lângă psihoterapie, se utilizează implozia (masturbarea cu fetişul până când acesta îşi
pierde efectul excitator – sațiere masturbatorie).
Frotteurismul
—) Frecarea organelor genitale, pe o perioadă de cel puțin 6 luni de zile,
—) de o altă persoană pentru realizarea excitației şi orgasmului.
Pedofilie
—) Cea mai frecventă parafilie.
—) Prin faptul că provoacă o traumă celor din jur este considerată o tulburare psihiatrică.
—) Activitate sexuală prezentă pentru o perioadă mai mare de 6 luni cu copii sub 13 ani.
—) Pacientul are teamă față de sexualitatea adultă; stimă de sine scăzută.
—) Diagnosticul se va stabili în momentul în care persoana este mai mare de 16 ani sau
este cu 5 ani mai mare decât copilul țintă.
—) În majoritatea cazurilor, pedofilul este un cunoscut:
-membru al familiei,
- părinte vitreg
- sau persoană cu autoritate),
—) iar privitul sau atinsul prevalează contactul sexual propriu‐zis.
Sadism sexual
—) Dorința de a induce suferință mintală sau fizică unei alte persoane pentru atingerea
orgasmului.
—) Se întâlneşte în special la bărbați.
—) Pacientii fantazează asupra obținerii suferinței din partea celuilalt.
—) Sadismul devine periculos atunci când este asociat tulburării antisociale de
personalitate, progresând până la viol în unele cazuri.
Masochism sexual
—) Reprezintă participarea intenționată în acte sexuale,
—) care presupun umilință, abuz fizic,
—) adresată propriei persoane, pentru experimentarea plăcerii sexuale.
—) Au tendința să exagereze, fapt ce poate determina rănirea sau chiar decesul
- Cele mai comune metode sunt: legarea, înțeparea pielii, aplicarea de șocuri electrice,
arderea, lovirea, umilirea prin defecație sau urinat sau simularea unui viol.
Tulburările primare de somn sunt generate de anomalii endogene în mecanismele de generare sau reglare somn-veghe,
agravate prin factori condiţionali.
în literatură sunt descrise cinci stadii ale somnului: somnul cu mişcări oculare rapide şi 4 stadii de somn fără mişcări oculare
rapide. Primul stadiu este o tranziţie de la starea de veghe la somn şi ocupă aproape 5% din timpul rezervat somnului. Stadiul
doi este caracterizat prin unde EEG specifce (fusuri de somn şi compleae) şi ocupă aproaimativ 50% din timpul rezervat
somnului. Stadiile 3 şi 4 tind să survină оn prima jumătate a nopţii.
Perioadele de somn cresc ca durată spre dimineaţă.
Tulburările de somn non-organic se оmpart оn dissomnii şi parasomnii.
Dissomniile sunt caracterizate prin anomalii cantitative sau calitative de reglare a somnului şi includ: insomnia non-organică,
hipersomnie non-organică, tulburare anorganică a ciclului somn-veghe.
Insomnia non-organică este o stare caracterizată printr-o cantitate sau calitate nesatisfăcătoare a somnului.
Elementul esenţial de hipersomnie non-organică este caracterizat printr-o somnolenţă eacesivă, care se manifestă prin
episoade prelungite, ori prin episoade de somn оn timpul zilei, care capătă un caracter sistematic.
Tulburarea non-organică a ciclului somn-veghe este caracterizată de оntârzierea persistentă sau recurentă de adormire sau
deşteptare din somnul nocturn.
Tulburarea ciclului somn-veghe este legată cu respiraţia. Această tulburare de somn se caracterizează prin întreruperea
somnului, care duce la somnolenţă excesivă sau la insomnie, ca urmare a tulburărilor de respiraţie din timpul somnului.
1 Sindromul de apnee de somn obstrucliv
2. Sindromul de apnee de somn central.
3. Sindromul de hiperventilaţie alveolară centrală
Parasomniile reprezintă tulburări caracterizate prin evenimente comportamentale sau fziologice anormale, survenind în
asociaţii cu somnul, cu stadiile specifce ale somnului. Parasomniile includ: somnambulismul, teroarea nocturnă (pavor
nocturn), coşmaruri.
Somnambulismul Simptomul principal al somnambulismului оl constituie episoadele repetate de comportament motor оn
timpul somnului, cu scularea clin pat şi mersul impulsiv.
Teroarea nocturnă: Se caracterizează prin episoade repetate de deşteptări bruşte din somn cu un ţipăt sau strigăt de panică.
Aceste episoade оncep оn cursul primei treimi de somn şi durează 1-10 min. In timpul unui episod individul se scoală brusc
din pat, ţipвnd sau strigвnd, cu simptome vegetative de anaietate, tahicardie, respiraţie rapidă, transpiraţie, dilatarea
pupilelor, creşterea tonusului muscular
psihoterapia adleriană (care-și are inspirația în scrierile teoretice ale medicului Alfred Adler),
psihoterapia non-directivă sau centrată pe persoană/client (Carl Rogers),
psihoterapia eapresivă (incluzând art-terapia, terapia prin dans și mișcare, drama terapia, meloterapia),
Psihoterapia poate f individuală (obiectul intervenției este individul), în grup (obiectul intervenției este individul inserat într-
un grup terapeutic) sau de grup (obiectul intervenției este grupul, spre eaemplu, cuplu, familie etc.).
Psihanaliza a fost prima formă de psihoterapie cunoscută. Psihanaliza se distinge prin faptul că încurajează verbalizarea
gândurilor pacienților, incluzând asociațiile libere, fanteziile și visele din care analistul interpretează natura confictelor
inconștiente care produc simptomele pacienților.
Psihoterapia cognitiv-comportamentală caută prin diverse metode să identifce și să modifce cognițiile maladaptative,
credințele și comportamentele cu scopul de a infuența emoțiile negative distructive și comportamentele disfuncționale
problematice.
Psihoterapia psihodinamică se centrează pe relevarea conținutului inconștient al psihismului clientului cu scopul de
ameliorare a tensiunii psihice. Deși rădăcinile sale se afă în psihanaliză, psihoterapia psihodinamică tinde să fe de mai scurtă
durată și este mai puțin intensivă comparativ cu psihanaliza tradițională.
Psihoterapia existențială se bazează pe credința eaistențială că fințele umane sunt singure în lume. Această izolare conduce la
sentimentul lipsei de sens care poate f depășit numai prin crearea valorilor și înțelesurilor proprii.
Psihoterapia umanistă a apărut ca reacție la behaviorism și psihanaliză și este ca urmare cunoscută sub numele de A Treia
Forță în dezvoltarea psihologiei. Psihoterapia umanistă se ocupă de conteatul uman al dezvoltării individului subliniind
înțelesul subiectiv, respingând determinismul și preocupându-se de creșterea pozitivă mai degrabă decât de patologie. Scopul
acestei psihoterapii este de a crea un mediu relațional în care persoana să poată prospera.
Psihoterapia de scurtă durată este un termen generic pentru o varietate de abordări în psihoterapie. Diferă de alte școli de
terapie prin faptul că subliniază centrarea pe o anumită problemă și intervenția directă. Este bazată pe soluții și nu orientată
pe problemă. Scopul nu este atât de a vedea cum a apărut problema ci ce anume împiedică schimbarea.
Psihoterapia sistemică se adresează oamenilor în relație, respectiv are dea face cu interacțiunile de grup. Include terapia
familială și consilierea maritală.
Psihoterapia transpersonală se adresează clientului în conteatul unei înțelegeri spirituale a conștienței. La ora actuală în lume
eaistă sute de orientări în psihoterapie.
150. Concept de reabilitare psihosocială a persoanelor cu probleme de sănătate mintală.
REABILITAREA (Manualul Oxford 1991) este un ansamblu de îngrijiri psihice şi sociale organizate pentru ajutorarea
pacienţilor cu tulburări mentale cronice, cu scopul de atingere a unui nivelînalt de funcţionare socială
DECI - ţinta reabilitării este:
- concentrarea puterilor asupra persoanei integre nu asupra simptomului,
- restabilirea abilităţilor primare şi secundare de autodeservire a persoanei;
- reînvăţarea vechilor deprinderi sau învăţarea altor noi,
- axarea asupra potenţialului şi vocaţiilor personale;
- nevoile de îngrijire a sănătăţii în general şi de reacţia persoanei la intervenţia propusă. Reabilitarea psihosocială este
procesul, ce include activităţi, care ajută pacientului să-şi ridice calitatea vieţii şi capacitatea de a se ajuta el însuşi. Orice
acţiune de reabilitare urmăreşte compensarea stării de deficienţă, ameliorarea stării bolnavului sau a persoanei cu deficienţă,
reintegrarea sa în familie, profesiune, societate.
Orice program de recuperare a bolnavilor psihic trebuie să aibă în vedere următoarele tipuri de obiective :
obiectivul principal : recuperarea stării de sănătate mintală a bolnavilor ;
obiectivul general : recuperarea psihiatrică, profesională şi socială ;
obiectivul secundar: reducerea deficienţei psihice, redobândirea capacităţii de muncă şi readaptarea socială .
152. Principii de tratament în psihiatrie, tipuri de tratament integrat in domeniul sănătății mintale,
psihofarmacologia și reacții adverse la tratament.
Antidepresive:
1-a Generaţie de Antidepresive
A. Mecanismul acţiunii:
Blocajul receptorilor muscarini
Receptori ai Histaminei H1
Receptori Adrenergici Alpha 1
Receptori Adrenergici Alpha 2
B. Efecte Secundare Multiple
Pericol de Intoxicaţie
Interacţiuni Multiple
Efect Prelungit (peste 3-6 Săptămîni)
Profilurile de Acţiune a Benzodiazepinelor: Ameliorarea anxietăţii/ Acţiune anticonvulsivantă/ Sedare/ Inducerea somnului/
Relaxarea musculară
Medicamente Anxiolitice pe Bază de Benzodiazepină Indicaţii:
Stări de Anxietate
Insomnie
Sindrom de Sevraj
Stări Depresive
Epilepsie
Convulsii
Tetanus Neonatorum
Efecte Extrapiramidale Secundare Nedorite ale Medicamentelor Antipsihotice
Premedicaţie în Anestezie
Stări de Panică (Alprazolam, Bromazepam, Clonazepam în Doze Mari)
Sindrom Algic (Stomatodinie, Neuralgie Trigemini, Cefalgie)
Anxiolitice
Hipnotice
Cognitive
Psihostimulativele
În suport de curs sunt tabele!!! Pg. 20
153. Psihanaliza. Stadiile de dezvoltare psihosexuale a personalității.
Psihanaliza a fost prima formă de psihoterapie cunoscută. Psihanaliza se distinge prin faptul că încurajează verbalizarea
gândurilor pacienţilor, incluzând asociaţiile libere, fanteziile şi visele din care analistul interpretează natura conflictelor
inconştiente care produc simptomele pacienţilor.
Freud a dat mai multe definiţii ale psihanalizei. Una dintre cele mai explicite se găseşte la începutul articolului din
Enciclopedia apărută în 1922.
3) O serie de concepţii psihologice referitoare la psihic şi personalitatea umană, dobândite prin acest mijloc şi care se
dezvoltă împreună pentru a forma progresiv o nouă disciplină ştiinţifică
Freud credea că, odată cu maturizarea copiilor, libidoul se mișca în câteva zone diferite ale
corpului, numite zone erogene. Dacă copilul primea prea multă sau prea puțină satisfacție în
timpul oricărei etape, puteau rezulta tulburări mintale la vârsta adultă.
Etapa orală apare din primul moment al copilăriei. Bebelușii sunt foarte orientați spre gură. Ei au
reflexe de supt bine dezvoltate atunci când se nasc, iar în primele luni de viață, cea mai mare
parte a plăcerii bebelușului (ca și subzistența dătătoare de viață) vine prin gură.
În culturile primitive, copiii sunt alăptați mai mult de un an, uneori câțiva ani. Gura, un punct de
contact intim cu mama, este prima zonă erogenă
Freud a spus că dacă un sugar primește prea multă sau prea puțină stimulare orală, copilul ar
putea fi afectat permanent. Ca adult, individul poate acționa ca un sugar: dependent, orientat
spre plăcere, credul, copilăros, condus cu ușurință pe căi greșite.
Persoana poate deveni obeză, poate fuma sau mesteca foarte multă gumă. Potrivit lui Freud,
această persoană încearcă să recupereze un paradis pierdut din etapa orală, compensând
deficiențele de satisfacere din timpul acestei etape sau încurajând exprimarea impulsurilor
interzise care presau în această etapă. În orice caz, o astfel de persoană este fixată în faza orală,
fiind incapabilă să o depășească. Rezultatul, spunea Freud, este o personalitate orală.
Freud a descris, de asemenea, un tip de persoană care reacționează la o fixație orală prin
refularea ei, folosind mecanismul de apărare numit formarea reacției pentru dezvoltarea
caracteristicilor opuse: sarcasmul, independența, duritatea și cinismul - exact opusul tipului oral.
Această personalitate dură, cinică, este numită tipul oral agresiv.
În următoarea etapă psihosexuală, etapa anală, senzațiile plăcute se centrează pe anus, iar copiii
devin fascinați de propriile lor excremente. Este un fapt curent să vezi cum copiii mici, în jurul
vârstei de 2 ani, se joacă cu fecalele lor sau sunt animați și încântați de referințele despre baie.
Freud a subliniat că excrementele sunt prima producție a copilului. Este fascinant pentru copil,
deoarece acesta este primul lucru pe care un copil îl controlează într-o lume dominată de adulți.
Freud credea că unii copii își folosesc noul control asupra intestinului împotriva părinților într-o
luptă a voințelor. Dacă un părinte va încerca să forțeze antrenamentul toaletei, copilul ar putea
să se țină în mod deliberat din rebeliune sau din contra să-și dea drumul într-un moment
necorespunzător.
Dacă este fixat în stadiul anal, credea Freud, copilul care se ține ar putea deveni o personalitate
anal-retentivă ca adult, fastidios și îngrijit, în timp ce copilul care își dă drumul în momente
neadecvate poate deveni o personalitate anal-expulsivă, dezordonată cronic.
Dacă sunteți familiarizați cu piesa lui Neil Simon, The Odd Couple, sau cu vechiul serial de
televiziune cu același nume, veți recunoaște că Felix Unger a fost tipul anal-retentiv, iar Oscar
Madison a fost anal-expulsiv. Simon a avut ideea clară de a confrunta două personalități anale
opuse într-o comedie.
Uneori același lucru se întâmplă în dormitoarele colegiilor. O persoană dezordonată este pusă să
stea în aceeași cameră cu o persoană foarte îngrijită, iar rezultatul este o mulțime de conflicte
despre modul în care camera ar trebui să fie întreținută. În ciuda teoriei lui Freud, nu există
dovezi că aceste diferențe pot fi urmărite în faza de învățare a modului de folosire a toaletei.
Ce se întâmplă în timpul fazei falice?
După etapa anală, potrivit lui Freud, copiii descoperă în cele din urmă organele genitale ca o
sursă de plăcere. Arătându-și părtinirea tipic masculină, Freud etichetează această etapă
psihosexuală ca etapa falică, chiar dacă se presupune că se aplică ambelor sexe. Copiii de această
vârstă - de la aproximativ trei la șapte ani - sunt lipsiți de inhibiții în ceea ce privește corpul lor,
până când învață despre modestie de la părinți sau de la frați.
Antipsihotice
Antidepresive
Anxiolitice –diazepam, oxazepam ,alprazolam ,medazepam , clonazepam, Ameliorarea anxietăţii Acţiune
anticonvulsivantă Sedare Inducerea somnului Relaxarea musculară
Hipnotice -De 1 Generaţie barbiturice chloral hidrat CHLORALOURAT 500 – 1000 glutethimide NOXYRON tbl.
250 mg 250 – 500
- De a 2-a Generaţie nitrazepam NITRAZEPAM SLOVAKOFARMA FORTE tbl. 5; 10 mg 5 - 20 flunitrazepam
ROHYPNOL, SOMNUBENE tbl. 1 a 2 mg inj. 2 mg 0.5 – 2 1 - 2 triazolam HALCION tbl. 0.125 mg 0.125 – 0.5
midazolam DORMICUM tbl. 7.5 a 15 mg inj. 5 mg 7.5 – 15 cinolazepam GERODORM tbl. 40 mg 20 – 40
-De a 3-a Generaţie zolpidem STILNOX, HYPNOGEN, EANOX tbl. 10 mg 10 - 20 zopiclone IMOVANE tbl. 7.5
mg 3.75 – 7.5 zaleptone
Psihostimulativele- amfetamină, dexamfetamină, efedrin, mezocarb , metilfenidat ,modafinil
Medicamente Stabilizatoare a Dispoziţiei- litium carbonicum, carbamazepină BISTON, TEGRETOL,
TIMONIL, acid valproic.
Indicaţia Antidepresivelor
Tulburări Depresive
Tulburări Afective
Tulburări Obsesiv-Compulsive
Tulburări de Panică
Dereglări de Alimentaţie
Tulburari Psihosomatice
Tulburare de Stres Posttraumatic
Simptome de Sevraj Alcoolic şi Medicamentos (Narcotic)
Sindrom algic
Enurezis
Narcolepsie.
Folosirea acestei terapii a evoluat din terapia convulsiva. Cu mult timp inaintea
administrariii socurilor electrice pentru a induce convulsii, medicii foloseau
medicamente si alte metode pentru a induce convulsiile, pentru a trata depresia si
schizofrenia.
Metoda a fost introdusa prima data in 1983 de doi neuropsihiatrii italieni, Ugo
Cerletti si Lucio Bini si a cistigat popularitate ca forma de tratament intre anii 1940
si 1950.
Mecanism de actiune
Scopul terapiei electroconvulsive este de a induce convulsii clonice terapeutice cu
durata de cel putin 15 secunde. Terapia electroconvulsiva actioneaza prin
modificarea biochimiei creierului. Se stie ca inima si creierul sunt activate de un
curent electric, iar intreruperea si repornirea acestui curent prin inducerea de
convulsii s-a dovedit benefica la pacientii cu depresie severa sau schizofrenie.
Mecanismul de actiune nu este pe deplin inteles. Electrosocurile afecteaza multiple
componente ale sistemului nervos central, incluzind hormonii, neuropeptidele,
factorii neurotrofici si neurotransmitatorii. Inducerea unei convulsii generalizate
bilaterale este necesara pentru efectele benefice si adverse ale electrosocurilor.
A fost observata o crestere a transmiterii GABA si a antagonismului receptorilor
GABA in timpul electrocosurilor. Terapia electroconvulsiva poate determina si
cresterea opioidelor endogene, cu proprietati convulsivante.
S-a folosit tomografia cu emisie de pozitroni (PET) pentru a studia efectele
neurofiziologice ale electrosocurilor, evidentiind posibile modificari ale
metabolismului glucozei cerebrale inainte si dupa terapie, cu reducerea
metabolismului glucozei dupa electrosocuri, predominant in zonele frontale
anterioare si posterioare.
Aproape toate sistemele de neurotransmitere sunt afectate de terapia
electroconvulsiva, incluzind sistemele beta-adrenergic, serotoninic, muscarinic,
colinergic si dopaminergic. Factorul neurotrofic cerebral, sistemele de mesagerie
secunda si polimorfismul catecol-O-metiltransferazei pot juca un rol in terapia
electroconvulsiva.
Indicatiile procedurii
Terapia electroconvulsiva este indicata pentru anumiti pacienti cu tulburari depresive
majore, tulburari bipolare, schizofrenie si alte conditii psihiatrice.
Tulburarea bipolara
Electrosocurile pot fi luate in considerare pentru pacientii cu episoade maniace rezistente
la tratament sau episoade mixte severe de tulburare bipolara sau pentru cei care prefera
aceasta modalitate terapeutica. Terapia electroconvulsiva este un potential tratament
pentru cei care sufera de manie severa sau depresie in timpul sarcinii. Poate fi eficienta
la pacientii cu tulburare bipolara cu cicluri rapide. Mania secundara electrosocurilor este
rara. La pacientii cu inanitie periculoasa, suicidali sau psihotici, electrosocurile sunt o
alternativa rezonabila. Pentru pacientii cu depresie cu elemente psihotice sau catatonice,
trebuie considerata terapia electroconvulsiva. Terapia cu electrosocuri de mentinere
poate fi aleasa pentru pacientii cu episoade acute de depresie care a raspuns la acest
tratament.
Schizofrenia
Electrosocurile sunt eficiente pentru simptomele de schizofrenie acuta, dar nu si pentru
forma cronica. In combinatie cu antipsihoticele, electrosocurile pot fi indicate pacientilor
cu psihoza severa care nu a raspuns la tratamentul cu antipsihotice. Cel mai mare
beneficiu terapeutic este observat cind electrosocurile sunt administrate simultan cu
antipsihoticele. Terapia trebuie considerata si pentru pacientii cu elemente catatonice
care nu au raspuns la lorazepam.
In faza stabila a schizofreniei, terapia electroconvulsiva poate fi benefica pentru unii
pacienti a caror conditie a raspuns in trecut la electrosocuri in faza acuta, dar la care
profilaxia farmacologica unica nu a fost eficienta sau tolerata.
Conditii comorbide
Terapia nu este recomandata pentru tratamentul tulburarii obsesiv-compulsive sau poate
fi recomandata pentru tratarea afectiunilor comorbide cum este depresia majora, mania
si schizofrenia la pacientii cu tulburare obsesiv-compulsiva.
• A - evenimentele activatoare, conflicte, adversităţi, gânduri care interfereaza cu scopurile noastre (ex., a fi urât de ceilalţi;
a avea un eşec la un examen; gândul că ne-am putea îmbolnăvi subit; iminenţa unei schimbări a vremii în timp ce jucăm
fotbal);
• B - credinţele (beliefs) despre evenimentul A, care provin din filosofia de viaţă a fiecaruia, din educaţie sau din anturaj;
B. Analiza Tranzactionala este o forma de psihologie sociala dezvoltata la jumatatea secolului XX, de catre medicul
psihiatru Eric Berne si contine elemente de psihanaliza si psihologie umanista si cognitiva. In psihoterapie analiza
tranzactionala este utilizata pentru a identifica acele comportamente, emotii si ganduri ce impiedica dezvoltarea umana la
potential maximum, pentru a elimina comportamentele disfunctionale si pentru a intari relatiile pozitive si functionarea
sanatoasa. Cele trei stari ale eului in analiza tranzactionala: • Parinte - se formeaza din ceea ce observam. Eul Parinte
reprezinta starea in care fiinta umana copiaza in mod inconstient comportamentul figurilor parentale. Parintele include o
colectie de amintiri ale unor evenimente externe, inregistrate automat si care s-au petrecut in primii 5 ani de viata. Aceasta
stare a eului include reguli, interdictii, judecati, modele de comportament, si poate avea doua forme: - Parintele protector
ofera sfaturi, ajutor, sentimentul securitatii, mangaiere. In varianta pozitiva ofera incredere, iar in varianta negativa este
coplesitor. - Parintele normativ include prejudecatile si judecatile de valoare; acesta stabileste reguli si limite, cenzureaza,
critica, disciplineaza. In varianta pozitiva ofera aparare, iar in varianta negativa devalorizeaza. • Adult - se formeaza din
ceea ce invatam. Eul Adult este asemanator unui computer care proceseaza informatiile si ia decizii in absenta emotiilor
care ar putea afecta aceste procese. Putem spune ca starea de Adult permite evaluarea si validarea datelor primite de
Parinte si Copil. In varianta pozitiva este atent, ia decizii, colaboreaza si negociaza, iar in varianta negativa Adultul
analizeaza excesiv datele sau relatiile interpersonale. • Copil - este constituit din ceea ce simtim. Eul Copil este o stare in
care fiintele umane se comporta, gandesc si simt la fel ca in copilarie, adica instinctual. Copilul este sursa de emotii, creatie,
recreatie, spontaneitate si intimitate. Datele continute de aceasta stare a eului provin din primii 5 ani de viata. - Copilul
natural sau liber este plin de energie, creativ, jucaus si spontan. In varianta pozitiva ii ofera fiintei o baza din care sa
evolueze, iar in varianta negativa poate fi un inadaptat social. - Copilul adaptat este ascultator si politicos in varianta
pozitiva, iar in varianta negativa este rebel si manipulator.
În jurul anilor 1920, a apărut psihoterapia comportamentală, bazată pe principiile condiţionării operante, conditionării clasice
şi teoriei învăţării sociale. Psihoterapia comportamentală a început să fie utilizată ca psihoterapie pentru fobii.
Psihoterapia cognitiv-comportamentală caută prin diverse metode să identifce și să modifce cognițiile maladaptative,
credințele și comportamentele cu scopul de a infuența emoțiile negative distructive și comportamentele disfuncționale
problematice.
În anii 1970 psihoterapia cognitivă şi cea comportamentală s-au unit în ceea ce astăzi poartă numele de psihoterapie
cognitivcomportamentală.
Bazele sale teoretice cuprind ideile majore dezvoltate în cadrul cercetărilor privind condiţionarea şi învăţarea.
Terapia comportamentală este o terapie scurtă centrată pe simptom şi vizează, în general, modificarea interacţiunilor dintre
persoană şi mediul său.
Kazdin (1982, cf S. Ionescu, 1994, p. 550) afirmă că terapiile comportamentale pun accentul pe următoarele aspecte:
1. Evidenţiază determinanţii actuali mai degrabă decât determinanţii istorici ai comportamentului.
2. Prezintă schimbarea comportamentului manifest ca fiind criteriul major în evaluarea tratamentului.
3. Valorifică cercetarea fundamentală în psihologie pentru formularea 5 ipotezelor cu privire la tratament şi la tehnicile
specifice.
4. Defineşte tratamentul în termeni operaţionali şi obiectivi pentru ca metodele aplicate să poată fi reproduse.
5. Subliniază, într-o manieră foarte precisă, comportamentul vizat şi tehnicile de evaluare. Bazele teoretice şi empirice ale
terapiei comportamentale
Terapia comportamentală este un proces de reeducare / reînvăţare. Comportamentul adaptativ este întărit, în timp ce
comportamentul neadaptativ este eliminat.
Primele cercetări au identificat două paradigme generale ale învăţării:
1. Condiţionarea „clasică" - fundamentată de cercetătorul rus I. Pavlov.
2. Condiţionarea operantă - derivată din cercetările realizate de Thorndike, Tolman, Guthrie, la care s-au adăugat cele ale lui
Skinner.
Utilizând principiile condiţionării operante, terapeutul comportamentist îşi planifică intervenţiile fie acţionând asupra
consecinţelor comportamentului-simptom („beneficiile simptomului"), fie utilizând ca întărire evenimentele descoperite ca
influenţând schimbarea comportamentului în direcţia dorită. Acestea nu sunt cele care par a fi în mod intrinsec
recompensative.
2. Tehnica desensibilizării sistematice. Aceasta tehnica s-a dovedit utila in reducerea unor modele de comportament nedorite,
prin punerea în acţiune a altor modele comportamentale antagoniste. Prin tehnica desensibilizării subiectul este învăţat sa se
relaxeze sau sa se comporte intr-un mod care este incompatibil cu apariţia anxietatii în prezenta unor stimuli anxiogeni reali
sau imaginari. Tehnica desensibilizării nu se adresează in exclusivitate comportamentelor fixate prin întărirea negativa, ci
unei game mult mai largi de situaţii. Metoda cuprinde următoarele etape:
Invatarea relaxării. Aceasta se realizează în primele sase şedinţe de psihoterapie, după metoda relaxării musculare progresive
a lui jacobson. În unele situaţii se poate apela si la alte tehnici de relaxare, hipnoza, meditaţie si chiar la medicamente, pentru
a facilita destinderea subiectului.
Stabilirea ierarhiilor. Tot in cursul primelor şedinţe de psihoterapie se stabileşte o ierarhie a situaţiilor generatoare de
anxietate pentru subiect, în ordine descrescătoare de la situaţia cea mai anxiogena pana la cea mai puţin anxiogena. De pilda,
în cazul unui copil cu fobie de caini, contactul direct cu animale mari poate reprezenta stimulul cel mai anxiogen, pozele cu
caini un stimul mai puţin anxiogen, iar prezenta altor animale mici cu blana-un stimul si mai puţin anxiogen.
Procedeul desensibilizării. După ce subiectul stăpâneşte bine tehnica de relaxare i se cere sa se relaxeze cu ochii închişi, în
timp ce terapeutul ii descrie tot felul de scene, începând cu unele neutre si înaintând progresiv pe linia ierarhiei stimulilor
generatori de anxietate. Pacientul, aflat in relaxare, este solicitat sa-si imagineze fiecare situaţie descrisa de terapeut. In
momentul in care pacientul afirma ca simte anxietatea, şedinţa se încheie. Tratamentul continua pana când pacientul devine
capabil sa rămână relaxat in timp ce îşi reprezintă scene care înainte ii trezeau o reacţie anxioasa de amploare. Durata medie
a unei şedinţe de desensibilizare este de 30 minute, şedinţele având loc de 2-3 ori pe săptămâna.
3. Psihoterapia aversiva. Aceasta metoda presupune înlăturarea modelelor nedorite de comportament prin metoda clasica a
sancţiunilor. Sancţiunea presupune atât înlăturarea întăririlor pozitive cat si utilizarea unor stimuli aversivi. Cei mai des
utilizaţi stimuli aversivi sunt şocurile electrice. Deşi utile, pedepsele sunt rareori utilizate ca unica metoda de tratament.
4. Metoda modelării. Aceasta metoda presupune însuşirea unor modele dezirabile de comportament prin imitarea altor
persoane cum ar fi terapeutul sau părintele. Pacientul este confruntat cu anumite tipuri de comportament realizate de către
terapeut si încurajat sa le imite. Astfel, de pilda, modelarea s-a dovedit eficienta in acumularea unor deprinderi de alimentare
independenta la copiii deficienţi mintal.
5. Psihoterapia asertiva. Psihoterapia sau antrenamentul asertiv a fost utilizat atât ca metoda de sensibilizare cat si de formare
a unor abilitaţi de a face fata diverselor situaţii de viata. Aceasta tehnica s-a dovedit eficienta mai ales în cazul persoanelor
care au dificultăţi in stabilirea unor contacte interpersonale datorita anxietatii accentuate care îi împiedica sa se exprime liber
si chiar sa-si manifeste sentimentele de afecţiune. Psihoterapia asertiva este indicata si in cazul subiecţilor care în mod
constant îi lasă pe ceilalţi sa-i manipuleze sau sa profite de pe urma lor. Antrenamentul asertiv are menirea da a-l învăţa pe
subiect sa-si exprime deschis si adecvat gândurile si sentimentele. Acest antrenament se desfăşoară in etape, comportamentul
asertiv fiind practicat iniţial in cabinetul de psihiatrie si abia ulterior in viata reala. Se acorda o atenţie sporita dezvoltării
unor deprinderi şi abilitaţi de reacţionare interpersonală.
Epidemiologie:
—)incepe la vârsta de 2 ani, când copiii încep să înțeleagă că un părinte poate lipsi fizic
acum, dar se va întoarce mai târziu. Pina la 12 ani
—) cit pentru barbati- atit pentru femei.
MANIFESTARI CLINICE:
1. Copilul este anxios cînd este separat de persoanele
- care sunt importante din punct de vedere emoţional pentru el :
- părinţi, membri ai familiei.
2. prin simptome somatice:
- grețuri, dureri abdominale —) la despărțire,
3. refuz de a merge la școală sau grădiniță,
4.îngrijorări legate de posibilitatea de a li se întâmpla ceva rău celor dragi,
5. refuz de a rămâne singur, fără părinți, la ziua unui prieten,
6.coșmaruri nocturne legate de separare,
7. teamă de a dormi singur,
8. atacuri de panică la plecarea părintelui.
Tratament:
1. în caz de refuz al şcolii copilul ar trebui să fie returnat imediat la şcoalăşi ar trebui să fie
stabilite limite stricte
—) tratamentul este axat pe structura familiei şi recomandări cu privire la modurile de
educaţie.
2.în cazuri severe este necesară utilizarea antidepresivelor
Anorexia nervoasă.
Anorexia nervoasa se caracterizeaza printr-o reducere anormala a greutatii corpului
insotita de deformarea imaginii propriului corp, cu teama prevalenta, persistenta, de
ingrasare.
—) Mortalitatea este de 5‐18% din pacienți.
Epidemiologie
1. Prevalența pe viaţă la femei este de 0,5‐3,7%.
2. Debut are loc de obicei între vârstele de 10 şi 30 ani;
—) se asociază adesea cu un eveniment de viaţă stresant.
3. La persoane cu ocupaţii care necesită o siluetă zveltă
- (de ex., prezentare de modă, balet)
- şi în ţările dezvoltate.
Etiologie.
1. Biologică.
—)Predispoziţia genetică poate să constituie un factor.
2. Psihologică.
—)Este o reacţie faţă de independenţă şi de funcţionare socială sau sexuală din
adolescenţă.
—)Perfecționismul,
—) inflexibilitatea
—) și lipsa de exprimare emoțională
3. Socială.
—) Accentul pe care îl pune societatea pe „subţirime" (thinness, „siluetă", faptul de a nu fi
gras), pe exerciţiile fizice.
—) Pacienta poate să aibă o relaţie strânsă, dar perturbată, cu părinţii.
4. Psihodinamică.
1. Pacientele sunt incapabile să se separe psihologic de mamele lor.
2. Frică de sarcină.
3. Pulsiuni sexuale sau agresive reprimate.
Evoluţie şi prognostic.
Din totalul pacientelor,
- 40% recuperează,
- 30% se ameliorează,
- restul de 30% sunt cazuri cronice.
Bulimia nervoasă apare la 30‐50% din pacientele cu anorexie nervoasă în decurs de doi ani
după debutul anorexiei.
Tratament
1. Farmacologic.
—) Pacientele cu anorexie nervoasa se opun adesea medicaţiei şi nici un medicament nu
are eficacitate dovedită.
1. Antidepresivele se pot încerca dacă există o tulburare depresivă majoră coexistentă.
2. Pot să fie utili agenţii serotoninergici
- de ex., 40 mg de fluoxetină pe zi
—) Pe lângă acestea, creşterea în greutate este un efect secundar al ciproheptadinei
(Periactin).
2. Psihologic.
Tratamentul psihosocial şi terapia de grup
—) au rol educaţional, suportiv şi inspiraţional.
—) Are valoare terapia cognitiv‐comportamentală,
- care încearcă să schimbe atitudinile şi habiturile cu privire la alimente şi la imaginea
corporală.
—) Terapia familială este utilă pentru problemele relaţionale şi poate să ajute la
reducerea simptomelor.
Bulimia nervoasă
Epidemiologie
1. Prevalenta pe întreaga durată a vieţii la femei este de 1‐4%.
2. Vârsta la debut este de obicei de la 16 până la 18 ani.
Specificaţi tipul:
• Tip evacuator (purging):
—) s–a angajat cu regularitate în :
- auto–inducerea de vărsături
- sau în abuzul de laxative,
- diuretice sau clisme.
• Tip neevacuator:
—) comportamente compensatorii inadecvate,
- cum ar fi postul (nealimentarea)
- sau exerciţiul fizic excesiv.
Tratament.
1.Spitalizarea.
—) Dezechilibrul electrolitic, alcaloza metabolică şi riscul de sinucidere pot să necesite
spitalizare.
—) Trebuie acordată mare atenţie complicaţiilor somatice ale bulimiei, care pol să pună
viaţa în pericol.
2. Farmacologic.
Antidepresivele par mai benefice decât în anorexia nervoasă.
- Imipramina (Tofranil),
- desipramina (Norpramin), trazodonul (Desyrel)
- şi inhibitorii demonoaminooxidază (lMAO) (de ex., fenelzina‐Nardil)
- fluoxetina (Prozac) este, de asemenea, benefică în privinţa descreşterii mâncatului în
binge şi a episoadelor ulterioare de evacuare forţată
3. Psihologic.
—) Scopul terapiei este normalizărea habiturilor alimentare, a atitudinilor faţă de
alimente şi atingerii unei greutăţi corporale ideale.
—) Lipsa de control asupra mâncatului motivează, de regulă, dorinţa de tratament;
- terapia poate să includă psihoterapie individuală,
- terapie cognitiv‐comportamentală
- şi psihoterapie de grup.
—) Autismul infantil
Autismul reprezintă o afectare severă a tulburării de dezvoltare care se manifestă înainte
de vîrsta de 3 ani.
Funcţionarea anormală se manifestă în domeniul :
1. comportamentului de interacţiune socială, —) Lipsa interacțiunii sociale
2.de comunicare —) Lipsa comunicării reciproce
3. şi de repetare —) comportament steriotipizat
2. Răspunsul la nume:
- nu răspund sau răspund mai greu la nume,
- necesitând multiple atenționări sau atingeri fizice.
- Parintii sunt ingrijorati ca copilul nu aude, si vine la doctori
3.Atenției conjugata:
—) Lipsa atenției conjugate:
- uneori poate arunca o privire scurtă în direcția respectivă, dar nu se întoarce către
persoana care a inițiat acțiunea.
4. Comunicarea gestuală
—) Nu folosește indexul;
- dirijează prin ”mână – peste - mână”,
- uneori întinde mâna spre obiect, fără a folosi atenția conjugată.
5. Gânguritul
—) Gânguritul apare târziu, către 12 luni.
- La fel, apar sunete izolate, non-comunicative, repetitive, nefuncționale.
—) Sindromul Asperger
Se caracterizeaza de afectare a activităţilor sociale şi comportament stereotip, cum este
descris la copii cu autism.
1. Nu există nici o întîrziere de dezvoltare cognitivă şi de vorbire.
2. Condiţia apare predominant la băieţi (8:1)
3. în adolescenţă şi viaţa de adult.
—) El difera de autism in principal prin faptul :
- ca nu exista o intarziere generala sau retardare in limbaj si in dezvoltarea cognitiva
—) Sindromul Asperger evoliează de la nastere, dar este de obicei diagnosticat în situații
de integrare în societate (grădiniță, școală).
• Pacienții au probleme în comunicațiile sociale,
- în comportamentul non-verbal (gesturi, expresii faciale, manierele, contactul vizual)
• Nu sunt capabili de empatie emotionala.
• Prezintă limbaj bine dezvoltat,vocabular bogat.
—) Comunicarea este deficitara, vorbesc doar când vreau, nu asculta interlocutorul, de
multe ori monologhează.
—) Sunt constatate intonații și expresii specifice.
• Gândire abstractă și logica bună.
• Sunt furnizori de idei originale.
• Nu respectă distanța
• Nu înțeleg umorul
• Reacționați agresiv ironiile anturajului
• Au tulburări de atenție evidente
• Mișcări necoordonate
• Dezvoltare dizarmonică
• Orientare slabă în mediu
• pot avea crize cu predominanța simptomelor afective, obsesive sau pseudopsihopatice
—) Clasic începe în primii 1-2 ani de viață, cu o manifestare maximă la 16-18 luni și are în
dezvoltarea sa o serie de etape:
Etapa I - autista (durata 3-10 luni) în care se constata :
• Detașarea socială
• Afectarea funcțiilor cognitive
• Stoparea dezvoltării psihice
Etapa II- de "regresie rapidă" (de la câteva săptămâni la câteva luni)
• Mișcări stereotipe ale mânilor (cum ar fi răsucirea mâinilor sau spălarea) cu regresie
masivă a funcțiior psihice
• Incetinirea creșterii capului.
Etapa III "pseudostaționară" (până la 10 ani și mai mult).
• Detașare autistă mai puțin marcată
• Păstrarea stereotipiilor catatonice
• Orice activitate este de scurtă durată, pacienții sunt ușor epuizabili.
• În o treime din cazuri apar convulsii epileptice.
Etapa IV - de „demență totală“ se manifesta preponderent cu tulburări neurologice
(atrofie spinala, rigiditate spastică), dispariția completă a mersului.
DIAGNOSTIC:
LA nivel de parinti, pedagogi, personal implicat în îngrijirea copiilor:
1. AMSE
- care conține doar 8 întrebări.
- scorul ≥5 puncte se asociază cu prezența TSA.
2. Chestionarul CoSoS / ESAT
- care conține 14 itemi
- de la 12 până la 36 luni.
- Trei sau mai multe elemente marcate negativ pe acest test sugerează o șansă mai mare
de TSA.
2. ASSQ
- coține 27 întrebări
- la copii și adolescenți între 6 și 16 ani.
3. AQ-10
- ( varianta scurtă ) care conține 10 întrebări.
—) adulților mai mari de 16 ani.
—) Se recomandă autoevaluarea în prezența specialistului.
TRATAMENTUL
—) nu exista
—) Tratamentul trebuie să fie multidisciplinar și să includă următoarele elemente:
a. Diagnosticul
b. Informare și psihoeducație .
c. Tratamentul psihologic, psihosocial, psihoterapeutic în caz de simptome continue sau
complicații
d. Farmacoterapie, în caz de episoade de criză, stări acute și în scopul prevenirii
comportamentu hetero- și autoagresiv
e. Monitorizarea somatică, neurologică, parțial cu referire la farmacoterapie
—) În caz de hiperactivitate:
1. Metilfenidat
2. Atomoxetină
3. Clonidină
4. Risperidon sau Aripiprazol
4. Trebuie bine diferentiat daca este boala psihiatrica sau copilul are si alte afectiuni
(neorologice, ORL )
DIAGNOSTIC:
1. evaluare ORL (pentru a exclude hipoacuzia) si audiograma;
2. evaluare neurologica :
-pentru determinarea - afaziei
- sau are si alte semne neurologice care ar putea indica o tumora alaturi de RMN
cerebral si EEG (de somn pentru sindrom Landau – Kleffner);
3. evaluare psihologica care ar putea idendifica mutismul electiv sau prezenta altei
afectiuni.
Tratament:
1.psihoterapie - cognitiv comportamentala
2. în cazuri severe
- medicamente anxiolitice,
- cu inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei
162. Tulburările de mișcare induse de medicație: diskinezie și tremor postural, tardivă indusă
de neuroleptice.
Medicamentele antipsihotice tipice se asociază cu o serie de efecte adverse neurologice disconfortante şi
potenţial severe. Antipsihoticele tipice acţionează prin blocarea legării dopaminei de receptorii dopaminici
implicaţi in controlul mişcărilor voluntare şi involuntare. Antipsihoticele noi – antagoniştii serotoninei–dopaminei
– blochează legarea de receptorii dopaminici intr–o măsură mult mai mică şi au o probabilitate mai mică de a
produce astfel de sindroame.
Tulburările de mişcare includ:
(1) parkinsonismul indus de neuroleptice,
(2) distonia acută indusă de neuroleptice,
(3) akatizia acută indusă de neuroleptice,
(4) diskinezia tardivă indusă de neuroleptice,
(5) sindromul neuroleptic malign şi
(6) tremorul postural indus de medicaţie.
C. Evoluţie şi prognostic. Intre 5% şi 40% din totalul cazurilor de diskinezie tardivă se remit in cele din urmă, proporţie care
atinge intre 50% şi 90% din cazurile uşoare. Totuşi, diskinezia tardivă se remite mai puţin frecvent la varstnici decat la
bolnavii mai tineri.
D. Tratament. Cele trei abordări de bază ale diskineziei tardive sunt prevenţia, diagnosticul şi managementul. Prevenţia se
realizează cel mai bine prin prescrierea medicaţiei antipsihotice numai atunci cand ea este clar indicată şi in dozele cele mai
mici care sunt incă eficiente. Antipsihoticele noi (de ex., risperidonul) se asociază cu mai puţină diskinezie tardivă decat
antipsihoticele mai vechi. Din momentul in care diskinezia tardivă a fost recunoscută, psihiatrul trebuie să ia in considerare
reducerea dozelor de antipsihotic sau chiar intreruperea medicaţiei. Ca o alternativă, medicul poate să treacă bolnavul pe
clozapină sau pe unul din noii antagonişti ai receptorilor dopaminici, cum ar fi risperidonul, olanzapina sau quetiapina. La
bolnavii care nu pot să mai reduse efectiv de litiu, carbamazepină (Tegretol) sau de benzodiazepine.
B. Epidemiologie. In jur de 10% din bolnavi fac distonie ca efect advers al antipsihoticelor, de obicei in primele ore sau zile
de tratament. Distonia are frecvenţă maximă la bărbaţii tineri (< 40 de ani), dar poate să apară la orice varstă şi sex.
C. Etiologie. Deşi apare cel mai frecvent după administrarea IM de antipsihotice cu potenţă ridicată, distonia poate să
succeadă administrării oricărui antipsihotic. Este cel mai puţin frecventă in cazul tioridazinului şi este infrecventă in cazul
risperidonului. Se consideră că mecanismul de producere este legat de hiperactivitatea dopaminergică din ganglionii bazali,
care se produce atunci cand nivelurile de medicament antipsihotic din SNC incep să scadă intre doze.
E. Evoluţie şi prognostic. Distonia poate să aibă fluctuaţii spontane şi poate să răspundă la reasigurări, dand medicului
impresia falsă că tulburarea de mişcare este isterică sau că este in intregime sub control conştient.
F. Tratament. Profilaxia cu anticolinergice sau alte medicamente (vezi Tabelul 27–1) previne, de regulă, distonia, cu toate
că riscurile tratamentului anticolinergic profilactic contrabalansează cu mult acest beneficiu. Aproape intotdeauna
simptomele dispar după tratament cu anticolinergice administrate intramuscular sau cu difenhidramină administrată
intravenos sau intramuscular (50 mg). De asemenea, s–a mai raportat eficienţa diazepamului (10 mg intravenos), a
amobarbitalului (Amytal), a cafeinei natriu benzoice şi a hipnozei. Deşi, de obicei, faţă de acest efect advers se dezvoltă
toleranţă, uneori este prudent să se schimbe antipsihoticul dacă bolnavul este deosebit de ingrijorat de posibilitatea
repetării reacţiei.
B. Tratament. Se poate incerca tratament cu anticolinergice sau cu amantadină, cu toate că aceste medicamente nu sunt
deosebit de eficiente in akatizie. Alte medicamente, care ar putea fi mai eficiente, includ propranololul (Inderal) (30 pană la
120 mg pe zi), benzodiazepinele şi clonidina (Catapres). In unele cazuri de akatizie nici un tratament nu pare să fie eficient.