METODA TAGUCHI

1.Stadiul actual al metologiei Taguchi

Metodele Taguchi sunt metode statistice concepute pentru a îmbuătăți calitatea produselor. Cele
șapte principii de îmbunătățire a calității ale lui Genichi Taguchi, recunoscut drept cercetător în
domeniul managementului caliății sunt:
o calitatea produsului se măsoară prin pierderile totale aduse societății de către produs;
îmbunătățirea continuă a caliății si a costului produsului reprezinta o necesitate;
o imbunatatirea calitatii se obtine prin reducerea variabilitatii in jurul valorilor nominale;
o pierderea este, in general proportionala cu patratul deviatiei caracteristicii de performanta
fata de valoarea sa nominala;
o proiectul produsului si al procesului au o influenta hotaratoare asupra calitatii produsului
si a costului acestuia;
o variatia performantei poate fi redusa prin exploatarea efectelor neliniare dintre parametrii
produsului/procesului si caracteristica dorita a produsului;
o directiile parametrului produsului/procesului care reduc variatia performantei pot fi
identificate prin experimente proiectate statistic.

Metodele Taguchi se bazeaza pe combinarea ingineriei calitatii cu metodele statistice pentru

imbunatatirea calitatii si reducerea costurilor prin optimizarea proiectarii produsului si a
proceselor de fabricatie. Aceste metode au fost introduse pentru prima data in 1980 (de firmele
AT&T, Bell Labs, Ford, Xerox), astazi avand o raspandire foarte mare. Metodele Taguchi au
contribuit la:
- noua filosofie a calitatii prin atentia acordata proiectarii si masurarii calitatii;
- o noua disciplina a calitatii: proiectarea completa a activitatilor si a criteriilor de evaluare
inainte de desfasurarea evenimentelor, determinarea influentei unui factor prin efectuarea
intregului experiment;
- simplificarea si eficientizarea proiectarii si realizarii produselor si serviciilor
[http://www.tribunaeconomica.ro/]

Principiul metodei

Metoda Taguchi s-a impus pentru că s-a dovedit că mult mai eficientă decât celelalte
metode de planificare a experienţelor. Ea derivă totuşi din metoda experimentelor factoriale.
Genichi Taguchi propune o altă metodă pentru calculul efectelor medii ale factorilor şi
interacţiunilor, făcând astfel mult mai uşoară modelarea matematică. Răspuns la problema
reducerii numărului de încercări l-a dat metoda planelor fracţionate, care permite modelarea cu
mult mai puţine experienţe decât metoda planului complet.
Atunci când se stabileşte numărul de experienţe ce implică studiul unui fenomen prin
această metodă, trebuie respectate mai multe condiţii restrictive. Aceste reguli sunt următoarele:
 Regula ortogonalităţii, conform căreia numărul minim de experienţe ale unui plan
trebuie să fie mai mic decât cel mai mic multiplu comun al nivelelor şi interactiunilor
disjuncte;
 Regula gradelor de libertate, în conformitate cu care numărul minimal de experienţe
realizat este egal cu numărul de grade de libertate ale modelului studiat;
  Regula identităţilor se referă la situaţiile când acţiunile unor factori sau ale unor
interacţiuni se confundă cu ale altora.[ Alexis J., Metoda Taguchi în practica industriala
- Planuri de experienţe , Bucureşti, Editura Tehnică, 1999]

Taguchi apreciază cã abaterile fatã de performantele funcţionale dorite, specifice produsului,

sunt cauza pierderilor financiare .Posibilitatea de a controla variaţiile acestor performante
decurge din stabilirea, într-o primã etapã, a parametrilor determinanţi pentru asigurarea si
menţinerea calitãtii, iar apoi din stabilirea cantitativã a acestor variaţii. Metoda Taguchi tine
seama de dinamicitatea parametrilor si aratã cum sã se aplice practic o anume relaţie, optimizatã
pe baze statistice, relaţie existentã între parametrii unui produs sau proces ‰ Calitatea unui
produs se măsoară prin abaterea unei anumite caracteristici funcţionale fatã de valoarea sa
nominalã (idealã). Schematic metoda Taguchi se prezintă conform schemei din fig… În realitate
metoda dispune de un instrument matematic complex.

Taguchi a intuit rolul proiectǎrii si al dezvoltǎrii tehnologice asupra ratei profitului (fig..)
[www.cm.tuiasi.ro/docs/ACPF.pdf]
Aplicarea metodei presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

I.Planificarea experimentului
a).Definirea problemei
b).Identificarea caracteristicii masurabile
c).Identificarea unei modalitati de masurare a caracteristicii
d).Identificarea factorilor care influenteaza caracteristica masurabila
e).Identificarea caracteristicii de calitate

II.Designul experimentului
a).Determinarea numarului minim de produse de incercat
b).Alegerea nivelurilor factorilor implicate in experiment
c).Adoptarea unei matrici ortogonale in concordant cu numarul de factori si niveluri
corespunzatoare

III.Realizarea experimentului

IV.Analiza rezultatelor

V.Interpretarea rezultatelor si concluzii

2.Concepţia lui Taguchi privind Managementul Calităţii

Taguchi defineşte calitatea ca “o pierdere de produse împărţită la societate”, suportată din

timpul de realizare a produselor. El descrie acest fenomen ca o funcţie-pierdere. Funcţia indică
faptul că, cu cât sunt mai mari abaterile produsului de la nivelul stabilit cu atât mai mare este
impactul pierderilor asupra societăţii. Pierderile, în această concepţie, pot fi definite ca constând
din câteva elemente, după cum urmează:
1. Costul oportunităţii de a nu avea service pentru produs datorită problemelor sale de calitate.
Pierderile cu service-ul implică faptul că ceva care a fost realizat să servească societatea nu va
face acest lucru.
2. Timpul pierdut în încercarea de a afla ce este în neregulă cu produsul. Problema efortului de
identificare consumă din timpul productiv destinat să servească societatea. Astfel, societatea
înregistrează o pierdere.
3. Timpul pierdut în încercarea de a găsi o soluţie la o problemă de calitate.
4. Timpul pierdut aşteptând ca soluţia să fie implementată.
5. Reducerea productivităţii datorată reducerii eficacităţii produsului. Reducerea productivităţii
lipseşte societatea de un anumit nivel al serviciilor şi, astfel, constituie o pierdere.
6. Costul actual al corectării problemelor de calitate. Aceasta este, probabil, singura pierdere care
este cel mai uşor de recunoscut. Dar există alte pierderi subtile pe care metoda Taguchi le poate
evidenţia.
7. Pierderile actuale (de exemplu, de vieţi) datorită defectării produsului cauzată de slaba sa
calitate. De exemplu, slaba rezistenţă la oboseală a unor repere auto, care ar trebui să aibă o
înaltă calitate, creează posibilitatea unei catastrofe generând pierderi.

Figura … reprezintă viziunea lui Taguchi asupra funcţiei pierdere. Pe măsură ce valoarea
efectivă a unei caracteristici a calităţii unui produs se abate de la valoarea ţintă sau nivelul
stabilit, spre dreapta sau spre stânga, pierderile datorate variaţiei sale cresc. Aşa cu rezultă din
figura 8.9, se constată că o caracteristică a cărei valoare A se află în cadrul limitei superioare
specificate prezintă pierderi care sunt aproape egale cu pierderile create de valoarea B aflată în
afara limitei (fig. 8.9). Cu privire la pierderile de calitate, implicaţiile constau în faptul că
societatea trebuie să fie preocupată atât de valoarea A cât şi de valoarea B. Pentru a ilustra
funcţia pierdere a calităţii se utilizează o dependenţă parabolică, ca în figura 8.9. Funcţia pierdere
a lui Taguchi L se poate calcula cu o relaţie de forma : L = K x A2 = K (Yef - YT)2 (8.1) în care
K este costul contramăsurilor care trebuie adoptate, A- abaterea de la valoarea ţintă sau valoarea
nominală, Yef - valoarea efectivă a unei carcatristici, iar YT - valoarea ţintă sau valoarea
nominală a caracteristicii respective
[www.aurelvisan.ro/.../098_MC_Rez_Cap.%2008_Guru%20Calit.pdf]

FUNCTIA “PIERDERE A CALITATII”

Functia “Pierdere a calitatii”
Superioritatea metodei Taguchi in raport cu metoda clasica a planurilor de experienta
rezulta din utilizarea indicatorului de performanta: raportul Semnal/Zgomot
Acest raport ia simultan in consideratie:
 valoarea dorita (semnalul), de atins;
 variabila nedorita a acestei valori (Zgomotul), de combatut.
 Functia “Pierdere a calitatii” exprimata de G. Taguchi permite cuantificarea, sub forma de
pierderi financiare, a consecintelor pentru producator si pentru clientii sai a nivelului calitatii
unui produs.[13]
Potrivit acestui concept, pierderea apare nu numai daca produsul se afla in afara
specificatiilr, dar ea apare in egala masura si daca produsul este in interiorul tolerantelor
(conform figurii…)

Interval de toleranta

Neconform Neconform
Conform

P2 P1 P0 P3

Li yN Ls

(tinta) (Limita superioara specificata)

(Limita inferioara specificata)

Conceptul functiei “pierdere a calitatii

In figura…. constatam o difernta insignifianta intre un produs P1 care este declarat bun la limita
inferioara si un produs P2 declarat respins, imediat dupa limita. Aceasta diferenta se dovedeste
considerabil mai importanta intre produsele P1 si P3, ambele declarate bune, dar situate la limita
inferioare, respectiv superioara a tolerantei.
Este evident ca produsul cel mai bun P0 este cel care se gaseste exact la valoarea nominala
specifica.
Calea autentica care permite minimizarea pierderilor calitatii nu consta in fixarea unor
limite conform/neconform ci in reducerea variatiilor in raport cu valoarea nominala.
Pentru cuantificarea influenţei caracteristicilor produselor asupra calităţii acestora, pe baza
teoriei funcţiei pierdere a calităţii a lui Taguchi, se definesc un număr de trei categorii de
caracteristici, şi anume:
Caracteristici optimizatoare (adica optimul este valoarea nominala);
Caracteristici maritoare (adica cu cat este mai mare cu atat este mai bine);
Caracteristici reducatoare ( adica cu cat este mai mic cu atat este mai bine). [16,22]
CARACTERISTICILE OPTIMIZATOARE sau cu influenţă optimă asupra calităţii (fig. 3.3 şi
fig.3.4), definite de Taguchi „Nominal The Better - NTB” - adică „valoarea nominală este cea
mai bună”, sunt: caracteristici care prin obţinerea valorilor lor la valorile medii sau ţintă
determină obţinerea unei calităţi maxime a produselor. Ele pot fi cu variaţie simetrică (fig. 3.3) şi
cu variaţie asimetrică (fig. 3.4)[22].
Exemple:
Dimensiunile unei suprafeţe;
Tensiunea curentului electric etc.[22]

Fig. 3.3. Nivelul calităţii şi funcţia pierdere Fig. .4. Nivelul calităţii şi funcţia pierderepentru
pentru caracteristici optimizatoare cu variaţie caracteristici optimizatoare cu variaţie
simetrică [22] asimetrică [22]

Funcţia pierdere a calităţii, L(C ) , se exprimă pentru caracteristicile optimizatoare cu relaţii de

forma:
Pentru caracteristicile optimizatoare cu variaţie simetrică

L ( C )=k (C ef −C T )2 (5.1)

pentru o caracteristică C a unui singur produs şi

(5.2)

dacă produsul se realizează în n exemplare, care reprezintă pierderea medie unitară.

Pentru caracteristicile optimizatoare cu variaţie asimetrică

{
2
L(C)= k 1 (C ef −C T )2 , pentruC ef ≥ CT
k 2 (C ef −CT ) , pentru C ef <C T (5.3)

pentru un singur exemplar de produs, respectiv,

 σ 2 +(C ef −C T )
[¿¿ 2], pentruC ef ≥ CT

L(C)=
{ k1 ¿
k 2 [ σ + ( Cef −C T ) ] , pentruC ef < CT
2 2
(5.4)

ca pierdere medie unitară pentru n produse.

Variaţia nivelului calităţii, NQ , şi funcţiei pierdere a calităţii, L(C ) , pentru caracteristicile
optimizatoare este prezentată în figurile 3.3 şi 3.4.

CARACTERISTICILE MĂRITOARE (fig. 3.5), definite de Taguchi „Larger The Better -

LTB”,adică „cu cât valoarea efectivă este mai mare cu atât este mai bine”, respectiv cu atât
nivelul de calitate este mai bun, iar funcţia pierdere are valoare mai mică, sunt: caracteristici care
prin obţinerea valorilor lor la valorile medii sau ţintă determină obţinerea unei calităţi maxime a
produselor.[22]
Exemple:
Precizia;
Randamentul;
Fiabilitatea;
Viteza şi turaţia pentru unele produse;
Productivitatea etc.[22]

Fig. 3.5. Nivelul calităţii şi funcţia pierdere

a calităţii pentru caracteristici măritoare
[22]

Funcţia pierdere a calităţii, L(C ) , se exprimă pentru caracteristicile măritoare cu relaţii de

forma:
1
L ( C )=k ∙
C ef 2 (5.5)

pentru un singur exemplar de produs, şi

(5.6)
ca pierdere medie unitară pentru n produse.

Variaţia nivelului calităţii, NQ , şi funcţiei pierdere a calităţii, L(C ), pentru caracteristicile

măritoare este prezentată în figura 3.5.

CARACTERISTICILE REDUCĂTOARE (fig. 3.6), definite de Taguchi „Smaller The Better-

STB”, adică „cu cât valoarea efectivă este mai mică cu atât este mai bine”, respectiv cu atât
nivelul de calitate este mai bun, iar funcţia pierdere a calităţii are valoare mai mică, sunt:
caracteristici ale produselor care prin creşterea valorilor lor determină o reducere a calităţii
produselor.[22]

Exemple:
Greutatea;
Consumul specific;
Costul întreţinerii;
Uzura etc.[22]

Figura. 3.6. Nivelul calităţii şi funcţia pierdere a

calităţii pentru caracteristici reducătoare [22]

Funcţia pierdere a calităţii, L(C ), se exprimă pentru caracteristicile reducătoare cu relaţii de

forma:

L ( C )=k ∙ C ef 2 (5.7)
pentru un singur exemplar de produs, respectiv,

L ( C )=k ∙ [s2 +C ef 2 ] (5.8)

ca pierdere medie unitară.

Variaţia nivelului calităţii, NQ şi funcţiei pierdere a calităţii, L(C ), pentru caracteristicile

reducătoare este prezentată în figura 3.6.