Sunteți pe pagina 1din 7

-GRUPAREA DE TIP TRUST-

Grupările de societăţi comerciale se pot clasifica și în funcție de gradul de integrare realizat


între societăţile implicate în cadrul fiecărei structuri. În funcţie de acest criteriu, se pot distinge trei
tipuri de grupări de societăţi comerciale, printre care și gruparea de tip trust.1
Fiducia, deși este o instituție juridică care ,,își are originile în dreptul roman, a fost preluată
în dreptul continental prin adaptarea trust-ului, impunându-se ca o necesitate, urmare a dezvoltării
comerțului și a afacerilor internaționale.”2 Fiducia este reglementată de art. 773 din Codul civil, care
prevede: ,,Fiducia este operaţiunea juridică prin care unul sau mai mulţi constituitori transferă
drepturi reale, drepturi de creanţă, garanţii ori alte drepturi patrimoniale sau un ansamblu de
asemenea drepturi, prezente ori viitoare, către unul sau mai mulţi fiduciari care le exercită cu un
scop determinat, în folosul unuia sau mai multor beneficiari. Aceste drepturi alcătuiesc o masă
patrimonială autonomă, distinctă de celelalte drepturi şi obligaţii din patrimoniile fiduciarilor.” De
fapt, fiducia este o adaptare a instituției trustului, instituție fundamentală a sistemului de drept
anglo-saxon.3
Trustul de afaceri era deja un mecanism proeminent pentru conducerea întreprinderilor încă
din secolul XIX, până când legislația generală a corporațiilor a reglementat o formă a corporației
mai uşor accesibilă. Încă din anul 1985, a fost încheiată Convenția de la Haga aplicabilă trustului şi
recunoaşterii acestuia. Instituţia fiduciară a fost adoptată în majoritatea legislațiilor Europene, fiind
considerată ,,o inovație necesară şi o adaptare a legii la nevoile economice actuale”.4
Un trust este ,,o structură organizatorică realizată prin reuniunea mai multor societăți
comercilale de forță economică relativ redusă în cadrul căreia integrarea acestora este totală.” 5 Mai
exact, ,,trustul unifică, într-o singură entitate colectivă societăţile implicate în grupare, astfel încât
acestea îşi pierd practic autonomia funcţională, fiind subordonate unei conduceri centralizate care
stabileşte direcţiile activităţii economice a grupării astfel formate, precum şi obiectivele şi
mijloacele acestei activităţi”.6

1
Călin M. Costin, Dreptul comerțului internațional. Manual de studiu individual, p. 34.
2
https://lege5.ro/App/Document/gm2dkobsgyyq/unele-consideratii-privind-regimul-juridic-al-trustului-si-al-fiduciei, accesat la data
de 29.04.2021.
3
Anemari Oprițoiu, Trustul, București, https://www.ugb.ro/Juridica/Issue2RO/2_Trustul.Anemari_Opritoiu.RO.pdf, accesat la data
de 30.04.2021.
4
Ibidem.
5
https://www.manager.ro/dictionar/grupare-de-tip-trust/1576.html, accesat la data de 30.04.2021.
6
Călin M. Costin, op. cit., p. 34.
Trustul este o grupare caracteristică zonei de comerţ Nord Americane. În Germania, trustul
are corespondent în konzern, care reprezintă ,,o societate comercială de mari proporţii ce se
constituie prin reunirea altor societăţi comerciale de proporţii mai reduse, sub o conducere unică,
asigurată de către o întreprindere dominantă, de care acestea sunt dependente.” Această grupare
poate lua fiinţă, fie în virtutea unui contract de dominare, fie prin efectul absorbţiei, ce are ca efect
preluarea de către societatea comercială dominantă a conducerii celorlalte societăţi astfel reunite.7
Legea concurenței din Statele Unite ale Americii poartă încă denumirea de "antitrust", o
moştenire a formei monopoliste din Epoca de Aur, în care firmele erau organizate ca trusturi.8
Legea recunoaște doar trusturile create pentru un scop definit. Trustul internațional este o
formă de entitate, folosită deseori în cazul afacerilor de familie cu conexiuni locale și internaționale
(family business), în cazul afacerilor internaționale (international business), în cadrul tranzacțiilor
comerciale și de afaceri (corporate), precum și ca un „vehicul” pentru caritate sau în scopuri
noncaritabile.9
Se pare că ,,o mare parte din toate creditele ipotecare, cărțile de credit, creditele auto şi
creditele pentru studii, poate însumând trilioane de dolari, sunt finanțate prin trusturi pentru
securizarea activelor”. Totodată, trusturile au devenit instrumentul principal pentru investițiile în
fondurile de pensii, ca şi formă favorabilă pentru fondurile mutuale de investiții în instrumente
financiare structurate.10
În jargonul comunitații financiare, securizarea activelor prin trusturi reprezintă o modalitate
de ținere la distanță a falimentului. De asemenea, un trust comandant permite emiterea mai multor
clase de titluri de valoare și vânzarea titlurilor de valoare nu numai către mai mulți investitori
individuali, dar şi către mai multe clase de investitori.11
Un trust poate fi definit ca o obligație sub care o persoană numită fondator transferă unui
administrator active12, care generează beneficii viitoare unui beneficiar, care poate fi o persoană
fizică sau juridică desemnată13. Administratorul este obligat să administreze activele trustului în
ordinea detaliată în actul trustului, este responsabil pentru gestionarea și distribuirea bunurilor în
folosul beneficiarului și trebuie să respecte reglementările prevăzute de trust din țara în care este
înființat trustul.14 ,,Oricare dintre aceste trei roluri poate fi jucat de mai multe persoane. De
asemenea, aceeaşi persoană poate juca mai mult decât un singur rol din cele trei. Cel mai adesea,

7
Călin M. Costin, op. cit., p. 34.
8
Anemari Oprițoiu, op. cit.
9
https://www.finsmart.ro/trustul_international.html, accesat la data de 03.05.2021.
10
Anemari Oprițoiu, op. cit.
11
Ibidem.
12
https://cafetax.com/ro/piata-si-serviciile/trustul-si-serviciile-fiduciare/, accesat la data de 03.05.2021.
13
https://www.finsmart.ro/trustul_international.html, accesat la data de 03.05.2021.
14
https://cafetax.com/ro/piata-si-serviciile/trustul-si-serviciile-fiduciare/, accesat la data de 03.05.2021.

2
constituitorul şi beneficiarul sunt aceeaşi persoană, caz în care trustul presupune o simplă delegare a
responsabilității asupra proprietății administrate, de la constituitorul/beneficiar către fiduciar.”15
Orice persoană, inclusiv o companie sau o altă formă de corporație care este în măsură să
dobândească și să dispună de bunuri este capabilă să creeze un trust. Mai exact, un trust
internațional poate fi valid creat de către orice persoană majoră, care este în deplinătatea facultăților
mintale și nu se află în insolvență sau faliment.16
Un trust internațional este irevocabil, cu excepția cazului în care este prevăzută expres
prerogativa de revocare. În cazul în care o astfel de putere este rezervată, fondatorul poate revoca
încrederea în orice moment.17
Un trust internațional poate dura până la 100 de ani, spre deosebire de trusturile „interne”,
locale care au o durată de maxim 21 de ani. Venitul unui trust internațional poate fi acumulat de-a
lungul duratei sale, spre deosebire de un trust intern sau un trust creat în conformitate cu ,,the
English Law”.18
Un trust internațional nu este supus impozitării (reprezinta un mare avantaj și prezintă
oportunități de planificare fiscală excelente) și nici înregistrării.19
În sistemul juridic anglo-saxon, se consideră că trustul este ,,o ramură a legii care priveşte
transferurile cu titlu gratuit”20. În sistemul de common law, tipurile generale de trust sunt: trusturile
private şi trusturile caritabile.21
Trustul privat este printre cele mai simple forme de organizare a unei întreprinderi prevăzute
de lege. Deși sistemul european s-a opus vehement trusturilor private, a oferit un substitut relativ
apropiat pentru forma trusturilor caritabile, sub forma fundațiilor din dreptul civil. ,,În abordarea lor
tradițională trusturile sunt considerate daruri”22. Cel care oferă darul (constituitor), transmite
bunurile către trust pentru a fi administrate în folosul beneficiarului. Cel care constituie trustul, în
cazul unui trust gratuit, nu primesțe nici o compensare pentru transferul bunurilor sale, în timp ce
constituitorul dintr-un trust comercial, de obicei o corporație sau o instituție financiară, primeşte
întotdeauna o plată pentru bunurile transferate trustului. Un trust comercial poate fi privit mai mult
ca un schimb decât ca un dar.23
Se consideră că până la apariția noțiunii de echitate, încercarea de a crea relații
asemănătoare celor create prin trust, şi care să poată fi puse în executare, ar fi eşuat. ,,Fiduciarul ar
15
Anemari Oprițoiu, op. cit.
16
https://www.finsmart.ro/trustul_international.html, accesat la data de 03.05.2021.
17
Ibidem.
18
Ibidem.
19
Ibidem.
20
Anemari Oprițoiu, op. cit.
21
Ibidem.
22
Ibidem.
23
Ibidem.

3
fi devenit proprietarul de drept al tuturor bunurilor puse la dispoziția trustului, şi obligația sa de a
administra o astfel de proprietate în interesul beneficiarului ar fi fost pur şi simplu o obligație
morală.”24 Întrucât fiduciarul devenea proprietarul de drept, nici constituitorul şi nici beneficiarul nu
ar fi avut un temei legal pentru a cere ceva împotriva acestuia într-o instanță de common law.25
În contextul globalizării şi creşterii economice fără precedent, a apărut necesitatea adoptării
unor legi care să corespundă cât mai eficient necesităților agenților economici, prin reducerea
disparităților existente între legislațiile civile ale diverselor state.26
La nivel internațional se manifestă tot mai pregnant tendinţa de grupare a societăţilor
comerciale pentru realizarea unor structuri organizatorice de mare amploare capabile să facă faţă cu
succes concurenţilor potenţiali. Acest fenomen dă expresie procesului de concentrare a capitalurilor
care şi el este un fenomen specific actualului stadiu de evoluţie a economiei de piaţă în ţările
dezvoltate.27
Astăzi, majoritatea țărilor europene au introdus instituții similare trustului în legislațiile lor
interne, în ciuda diferențelor de mentalitate şi cultură juridică, iar acesta a devenit una dintre cele
mai receptate şi utilizate instituții de către sistemele de drept europene. Cu toate că este o instituție
fundamentală a sistemului de common law, trustul a cunoscut chiar şi în țările anglo-saxone
schimbari şi adaptări la noile necesități ale vieții economice şi sociale.28
Consider că astăzi, în condițiile globalizării, se impun o serie de reglementări legale
privitoare la trust și la armonizarea legislației locale cu acestea. Deși Europa se opune înființării de
trusturi private, evoluția economiei mondiale arată o orientare tot mai larg asumată spre gruparea
intreprinderilor. Prin însăși structura sa, trustul oferă atât predictibilitate pe termen lung, cât și
deschidere spre inovație, iar dacă viitorul economiei mondiale va însemna ceva nou dar în același
timp ceva în care să poți avea deplină încredere, trustul va fi cu siguranță alegerea cea mai potrivită
de management.

24
Anemari Oprițoiu, op. cit.
25
Ibidem.
26
Ibidem.
27
Călin M. Costin, op. cit., p. 34.
28
Anemari Oprițoiu, op. cit.

4
BIBLIOGRAFIE

Volume

Călin M. Costin, Dreptul comerțului internațional. Manual de studiu individual


Anemari Oprițoiu, Trustul, București, https://www.ugb.ro/Juridica/Issue2RO/2_Trustul.Anemari_Opritoiu.RO.pdf

Surse online

https://lege5.ro/App/Document/gm2dkobsgyyq/unele-consideratii-privind-regimul-juridic-al-trustului-si-al-fiduciei
https://www.manager.ro/dictionar/grupare-de-tip-trust/1576.html
https://www.finsmart.ro/trustul_international.html
https://cafetax.com/ro/piata-si-serviciile/trustul-si-serviciile-fiduciare/

5
6
7

S-ar putea să vă placă și