POVESTEA LUI HARAP-ALB

C.G.Jung considera ca basmul si miturile reprezinta imagini primordiale oglindiri ale

mentalului colectiv care aspira la bine, adevar si frumos.

La Creanga raportul dintre desemnare ca existenta si reprezentare ca preexistenta

se constituie ca un raport intre realitatea impura, clivajul spre „mimessis” si transfigurarea
„in nuce” a personajului distorsionat de drumul destinat sa-l strabata si pe care nu-l poate
ocoli de la o margine la alta a pamantului intr-o vreme in care „in lume erau razboaie
cumplite”. Feciorul cel mic al Craiului plecat din spatiul securizant al casei are vocatie
mesianica, aceea de a aduce binele si lumina in lume.

Recunoastem ca paradigma basmului are in centru conceptul de fantastic care se

impleteste si cu realitatea incat specia basmului este „o proiectie a vietii reale in moduri
fabuloase”.

Lectorul care va cerceta diagrama critica a basmului „Harap-Alb”, descopera ca este

un basm cult care poarta amprenta stilistica a unui autor real.

La un prim nivel analitic, scriitura lui Creanga reconfigurata de instanta epica

reflecta izomorfiile basmului deoarece naratorul respinge constient sondarea
nesubstantiala a lumii profane si o accepta intr-un sens reparator sublimand lumea
profana prin fictiune. Intre cele doua plasari ale umanului, invins de timp si proiectat
deasupra acestuia, personajele basmelor se situeaza de partea binelui si a raului, asa cum
Harap-Alb reprezinta dreptatea, iar Spanul este raul universal. In traditie folclorica,
autoritatea fabulosului este reprezentata de cifrele magice(Craiul are trei ficiori, asa cum
Imparatul Verde are trei fete); nobilul patruped, calul nazdravan care mananca jaratic.

Lectorul distinge planul material sensibil care se refera la un spatiu si un timp real
(imparatia Craiului, al lui Verde Imparat) dar si la un spatiu ireal- padurea labirint pe care o
traverseaza eroul si in care Spanul ii apare in cale de trei ori, ilustrand raul multiplicat.
Indicii de timp anuleaza barierele metafizice dintre viata si fictiune, actiunea petrecandu-
se in illo tempore „Amu cica era odata”.

In alta ordine de idei, basmul cult „Povestea lui Harap-Alb”furnizeaza lectorului

siguranta unei fabulatii credibile recurgand la o perspectiva narativa de tip obiectiv, redata
prin verbe si pronume la persoana a III a . In acest caz, emitatorul e de tip heterodiegetic,
diferit de personaj, focalizarea este „zero” (Genette) si viziunea „din afara” (Pouillon). El,
naratorul obiectiv, are un statut ubicuu si demiurgic, putand privi „ prin acoperisul
caselor”. Printr-un act de „imitatio- dei” autorul patrunde in mintea si sufletul actantilor si
le devoaleaza gandurile (fiul Craiului „iese in gradina si incepe a plange in inima sa, lovit
fiind in adancul sufletului de apasatoarele cuvinte ale tatalui sau”).
 Aceste corelatii fictiune-realitate reflecta la nivelul temei sensuri ale
dialecticii ,lumea aceasta-taramul celalalt, un interval simbolic in care eroul parcurge un
drum al initierii infruntand probe de vitejie. Se adauga aici si elementele simbolice precum
podul pe care il trece Harap-Alb de la copilarie la maturitate. Proiectia chiasmatica bine-
rau,reflecta viziunea despre lume a autorului, intemeiata pe patru entitati: eu( narator
identitate), lume( istorie, timp, spatiu), Dumnezeu (centrul sacru al initierii si filonul crestin
al basmului) si textul vazut ca un contact dureros intre semnul lingvistic si lume.

In studiul “Incercare de a-l gandi pe celalalt” Emmanuell Levinas arata ca nu exista

nicio diferente intre viziunea despre lume, viata si tema operei. Aceasta viziune
incapsuleaza elemente ale basmului care parcurse in spirala denota reflexia simptomatica
a fantasticului reprezentat si de personajele fabuloase care il insotesc pe Harap-Alb in
drumul sau: Setila, Gerila, Pasari-Lati-Lungila, Flamanzila si Ochila. In basm, procesul
initierii parcurge trei etape: “studium” (pregatirea de drum cand Harap-Alb preia hainele si
armele tatalui de cand era mire), “oculatre” (Harap-Alb devine rob al spanului dupa ce este
inchis intr-o fantana de acesta si ascunzandu-se sub o alta identitate) si “epifania”
(descoperirea adevaratului erou, dupa ce Harap-Alb omorat de Span este inviat cu ajutorul
apei fermecate). In etapa ocultarii probele la care il supune Spanul sunt simbolice: eroul
aduce salata din Gradina Ursului deoarece in absenta clorofilei, Imparatia Verde s-ar fi
devitalizat, gradina fiind o imagine a Raiului. De asemenea, lumina nestematelor din capul
cerbului pare a fi lumina primordiala, divina.

La nivelul elementelor de compozitie si limbaj, titlul e un element de

paratextualitate care la nivel obtuz denumeste personajul eponim, iar la nivel obviu,
oximoronul alb-negru (harapul fiind un rob negru) sugereaza impacarea contrariilor, a
principiului masculin si feminin, al lui Ying cu Yang, implinirea androginica.

Sensul basmului se frange, se reintregeste si se multiplica intre coordonatele

narative specifice: diegeza(actiunea sau lumea infaptuita de personaje) si discursul
(naratiunea sau lumea povestita de naratiunea obiectiva). La nivelul diegezei, firul epic se
desfasoara cronologic pe momentele subiectului, basmele avand o reteta universala
formata din functii specifice asa cum arata V.I. Propp in lucrarea “ Morfologia basmului”. Si
in opera lui Creanga se intalneste in expozitiune functia imparatului fara mostenitor, de
aceea , in intriga, imparatul Verde il roaga pe fratele sau, Craiul sa ii trimita pe cel mai
viteaz dintre feciori pentru a-i urma la tron. Doar fiul cel mic reuseste sa treaca proba
curajului impusa de tatal imbracat in blana de urs(functia superioritatii mezinului). In
desfasurarea actiunii se intalnesc functia eroului plecarii de acasa, functia incalcarii
interdictiei tatalui deoarece Harap-Alb accepta sa se intovaraseasca cu omul Span. In
punctul culminant, falsul erou este demascat, iar Harap-Alb este recunoscut ca adevarat
nepot al Imparatului Verde. Rasplata ca functie finala incheie basmul cu nunta dintre
Harap-Alb si fata Imparatului Ros.
 Aceste lumi narative includ anumite contradictii cum ar fi conflictul exterior dintre
Harap-Alb si omul Span, un rau necesar deoarece asa cum arata si calul:”sunt si acestia
buni cateodata la ceva”. In plus, heterocosmosul fictional devine circular prin simetria
incipitului cu finalul, prin formulele specifice: “Amu cica era odata un crai”,” Si a tinut
veselia ani intregi”.

In lumina celor aratate, basmul cult “Povestea lui Harap-Alb” are o monogeneza
crestina cuprinzand in esenta conceptele de Moarte si Reinviere. Personal, consider ca
povestea de initiere a lui Harap-Alb poate fi a oricarui om in formare incat putem spune ca
Harap-Alb este fiecare dintre noi.