România și Europa în secolul XX

a. România în context european în secolul XX

- La începutul secolului XX , Regatul României era:
• monarhie constituțională organizată după model european;
• condusă de o dinastie înrudită cu marile dinastii europene.
- Constituția României , adoptată în 1866 , era asemănătoare cu Constituția
belgiană (1831).
- România era adeseori numită Belgia Orientului, iar capitala ei, Micul Paris.
- Personalități de seamă ale vieții culturale românești se remarcau prin operele
publicate sau prin creațiile artistice, integrându-se curentelor europene ale
vremii.
- Modernizarea structurilor politice și economice era, în mare măsură,
transpunerea modelelor europene la specificul românesc.
- În timpul Primului Război Mondial, luptând pentru întregirea națională ,
România a participat la conflagrație alături de Antanta, apoi la reorganizarea
continentului european , în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (1919-1920),
care a consacrat în planul statului politico-juridic România Mare.
- Diplomația românească, prin Take Ionescu și mai ales prin Nicolae Titulescu ,
a contribuit la eforturile depuse de principalele state europene pentru apărarea
climatului de pace în perioada interbelică.
• s-au încheiat tratate de alianță cu alte țări, precum cel cu Franța în 1926.
• s-au format alianțe regionale (Mica Înțelegere, în 1921, cu Cehoslovacia și
Iugoslavia; Înțelegerea Balcanică , în 1934, cu Iugoslavia, Grecia și Turcia)
- Reformele interbelice , politica față de minorități au continuat aplicarea
modelelor europene.
- Situația specifică perioadei de după al Doilea Război Mondial, când o mare
parte a Europei Centrale și Răsăritene a intrat sub influența sovietică , aici fiind
instaurate dictaturi comuniste , a făcut ca legăturile României cu lumea
europeană liberă să fie mult îngreunate.
- Exilul românesc a avut, în perioada comunistă , un rol important în informarea
stratelor occidentale cu privire la situația din România și în susținerea morală a
românilor, îndeosebi prin intermediul emisiunilor radio emise în străinătate și
dedicate României.
- După 1989 , deschiderea către lumea liberă a fost însoțită de dorința românilor
de a se integra Europei democratice , ca mod de viață, sistem politic, valori și
creații culturale.

1
b. Femei din România în cultura europeană

- Femeile s-au afirmat , în secolul XX, prin curaj și abnegație ( devotament,

sacrificiu voluntar) în cursul conflictelor militare , precum și prin preocupări
științifice și culturale.
- Reprezentantele culturii românești nu au făcut excepție în spațiul european:
• Elena Văcărescu (1864-1947):
- provenită dintr-o familie boierească, s-a stabilit , în 1895, la Paris, afirmându-
se prin talentul poetic deosebit prin implicarea în activități culturale;
- în timpul Primului Război Mondial , a susținut decizia României de a intra în
conflict alături de Antanta, apoi a fost numită membră a delegației române care a
participat la negocierile de pace din timpul Conferinței de la Paris (1919-1920)
- ulterior, a participat la activitatea Societății Națiunilor , ca secretar general al
Asociației Române constituite pe lângă această instituție internațională și a fost
primită în Academia Română;
- a participat la fondarea Institutului Internațional de Cooperare Intelectuală
( sub patronajul Societății Națiunilor) și a Institutului Internațional pentru
Difuzarea Artelor prin Cinematograf:
- întreaga activitate a Elenei Văcărescu a fost dedicată reprezentării intereselor
românești pe plan european.

• Marta Bibescu (1889-1973)

- a fost scriitoare de limbă franceză născută în România
- a devenit cunoscută în lumea culturii europene în 1903 , când volumul ei, "Les
Huit Paradis" , a primit premiul Academiei Franceze
- a publicat , apoi , mai multe opere literare, printre care " Izvor, țara sălciilor"
( în franceză, dedicată României , în 1923) și volumul cu tentă autobiografică
"Catherine-Paris"(1927)
- printre marile personalități cu care Marta Bibescu a corespondat în perioada
interbelică s-au numărat Paul Valéry , Marcel Proust , Paul Claudel , Jean
Cocteau;
- în 1955 a fost aleasă membră a Academiei regale belgiene pentru limba și
literatura franceză.
•Anna de Noailles (1876-1933)
- a fost scriitoare de limbă franceză născută în România ( în familia
Brâncoveanu)
- stabilită la Paris , a fost cunoscută pentru salonul ei literar , în care puteau fi
văzuți André Gide, Pierre Loti, François Mauriac și mulți alți oameni de cultură
din Franța
- ca scriitoare , a primit , în 1901, premiul Academiei Franceze, apoi ca și Elena
Văcărescu , Legiunea de Onoare , o înaltă distincție a statutului francez.