Capitolul 9

Hipertensiunea arterială (HTA)

Reprezintă o creştere constantă a tensiunii arteriale (TA) sistolice la peste 140 mmHg sau / şi a celei
diastolice la valori de peste 90 mmHg, la o persoană fără tratament anti-HTA, adultă, conform schemei
de mai jos :

CATEGORIE TA SISTOLICĂ TA DIASTOLICĂ

(mm Hg) (mm Hg)

Optimă sub 120 şi sub 80

Normală 120-129 şi 80-84
Normal crescută 130-139 şi 85-89
HTA stadiul I (uşoară) 140-159 sau / şi 90-99
HTA stadiul II (moderată) 160-179 sau / şi 100-109
HTA stadiul III (severă) peste 180 sau / şi peste 110
HTA malignă orice valoare 130 şi peste
HTA sistolică exclusivă peste 140 sub 90

Din punct de vedere medical, definiţia de mai sus prezintă anumite lacune, de-aceea ea ar trebui
întregită. O definiţie mai amplă ar fi : „HTA este o stare boală şi moarte prematură prin afectarea
de organe ţintă (artere ale inimii, creier, rinichi, miocard etc.) ce apare ca urmare a creşterii
valorilor tensionale peste 140 / 90 mmHg, cu lezarea vaselor de sânge (disfuncţie endotelială),
răspuns reninic inadecvat (la 70% din cazuri), control adrenergic insuficient şi hiperfuncţie
suprarenaliană” (OMS).
Întotdeauna când ne găsim în faţa unei TA ne întrebăm ce este aceea ? Ea reprezintă presiunea sub
care circulă sângele în vasele care-l transportă de la inimă în corp ( arterele).Auzim deseori : 14 cu 9,
180 cu 100. Acestea sunt valorile presionale măsurate în cmHg ( pentru valorile de 2 cifre), sau în
mmHg (pentru valorile de 3 cifre).
Tot astfel, valoarea mare reprezintă presiunea sub care circulă sângele în artere când inima se
contractă ( TA maximă sau sistolică),iar valoarea mică este presiunea sângelui când inima se relaxează
( TA minimă sau diastolică ).
În mod normal se consideră că TA max = 100 + vârsta, iar TA min = 10 + TA max /2. Dar la orice
vârstă, TA nu are voie să depăşească limita de 140/90 mmHg (chiar şi la 90 de ani ) ; pentru diabetici
se recomandă valori de cel mult 130/80, iar pentru cei a căror funcţie renală este afectată cu o
proteinurie consecutivă de peste 1 gram pe zi, obiectivul este menţinerea TA la un nivel de sub 125 /
80 mmHg.
HTA este o boală extrem de „parşivă”, ea fiind în stare să crească la valori foarte mari, fără a da nici
un simptom. De-asemenea, primul simptom poate fi o hemoragie masivă cerebrală, adesea fatală, sau
profund invalidantă ( paralizii, orbire etc. ). De aceea este necesar ca măcar o dată pa an (la persoanele
care nu se ştiu bolnave de HTA ), să fie controlată TA la orice cabinet medical. Dacă valorile ei sunt
sub 140/90 mmHg, „ne vedem la anul”, iar dacă valorile sale sunt crescute la peste 140/90 după
determinări repetate ( măcar 2-3), se va trece la anumite măsuri menite să normalizeze TA.
Trebuie menţionat că pot exista creşteri ale TA pe parcursul aceleiaşi zile ( la emoţii, frig, teamă,
audienţă la şef) de maxim 30 mmHg pentru TA max faţă de start (dimineaţa la trezire). În aceste
condiţii, dacă îmi va veni la cabinet un pacient cu o TA de 160/100 mmHg, s-ar putea ca dimineaţa la
sculare, el să fi avut 130/80 mmHg. I-o voi mai lua o dată, de 2 ori şi în zilele următoare şi dacă se
menţine crescută voi iniţia apoi tratamentul. Dacă însă îmi va veni un pacient cu o TA de 180/100, este
aproape sigur vorba de o HTA chiar “din prima”, şi voi interveni ca medic atât nemedicamentos, cât şi
medicamentos.
Există menţionate în literatura de specialitate cazuri (şi nu rare, ce merg până la 20% din totalul
pacienţilor), de persoane care fac datorită emoţiilor „HTA de halat alb”. Aceşti pacienţi vor trebui
liniştiţi, li se va mai lua de câteva ori TA, ei putând avea în afara Cabinetului Medical, valori ale TA
perfect normale.
TA se măsoară corect la nivelul braţului (dar la ambele şi se reţine valoarea cea mai mare ; o
diferenţă de peste 2 cmHg între cele 2 braţe este patologică !), oricare ar fi acela şi nu la nivelul
încheieturii mâinii sau în alte locuri. Sunt situaţii speciale când se determină TA şi la nivelul feţei
posterioare a genunchiului (în regiunea poplitee), dar acestea nu reprezintă determinări făcute în mod
uzual.
Pentru a înţelege HTA, trebuie înţeles mecanismul de producere al acestei boli şi cum se poate
menţine o anumită presiune în vasele sangvine ; astfel vom cunoaşte cauzele HTA, complicaţiile şi
tratamentul.
Avem o pompă (inima), un tub (vasul arterial), un conţinut (fluidul sangvin) şi un centru de comandă
(creierul). Când vorbim de o HTA ? Când fie pompa va bate prea repede, fie tubul şi-a redus calibrul,
fie am prea mult conţinut, fie dacă centrul de comandă dictează aşa. Aceste mecanisme pot fi separate
sau cumulate (2, 3, sau chiar toate cauzele enumerate). Reciproc, vom putea să scădem TA, scăzând
frecvenţa cardiacă (pulsul), desfăcând vasul (vasodilataţie), scoţând lichid din vase, sau / şi “liniştind”
creierul.
Este foarte periculoasă o HTA cu diferenţiala mare, de pildă un 200/80 mmHg este mai periculoasă
decât un 200/120 mmHg, chiar mai periculoasă decât o TA tasată, ceva de genul 150/130 mmHg,
datorită faptului că forţele de forfecare care sunt generate la nivelul arterelor sunt foarte mari, procesul
de ATS este grăbit, iar rezistenţa vasului respectiv diminuă.

CAUZELE HTA
- Genetic . Se recunoaşte că HTA are o agregare familială, în anumite familii, în care pe parcursul
generaţiilor, au existat „din tată-n fiu” valori crescute ale TA (7-10 % din cazuri) ;
- Depunerile de colesterol de pe vasele de sânge. La valori de peste 190-200 mg/100 ml sânge,
colesterolul se depune pe vase, îngustându-le şi determinând consecutiv HTA. La valori de sub 160
mg%, colesterolul se curăţă de pe vase, mai ales în prezenţa niacinei ( vitamina B 3), a vitaminei C
şi a exerciţiului fizic. Atenţie la recordmenii în colesterol : inimă, creier, ficat, rinichi, unt, ouă,
piele, grăsime animală de orice fel, moluşte şi crustacei. Dacă aveţi HTA, scădeţi drastic consumul
acestor produse enumerate, sau evitaţi-le !
- Dislipidemiile. Dacă LDL-colesterolul (supranumit „colesterolul rău”, adică un transportor de
colesterol de la ficat la vase), are valori de peste 100 mg / 100 ml sânge, există un risc mare de
depunere aterosclerotică cu HTA consecutivă; la fel se comportă şi un HDL-colesterol (supranumit
„colesterolul bun”, sau transportorul care ia colesterolul din periferie şi de pe vase, ducându-l la
ficat) sub 40 mg/ 100 ml, cât şi dacă trigliceridele (grăsimile) sangvine sânt peste 150 mg / 100 ml
sânge ;
- Stresul determină şi el creşteri ale valorilor TA, prin creşterea frecvenţei cardiace şi prin reducerea
diametrului vascular util, în urma unor descărcări crescute de noradrenalină şi adrenalină din
glandele suprarenale ;
- Sarea de bucătărie (NaCl) umflă vasele spre înăuntru. Acest fenomen are loc atât în peretele
vascular, cu o scădere a diametrului acestuia, cât şi în ceea ce priveşte volumul circulant, care va
creşte, alături de valorile TA. Scăzând cantitatea de sare din alimentaţie, mai ales la persoanele
predispuse genetic la HTA, doar această măsură constituie un factor de importanţă deosebită către
normalizarea TA. Carnea şi alimentele de origine animală conţin în ele însele cantităţi mari de
sare. Reciproc, orice produs de origine vegetală conţine cantităţi reduse de sare (cu excepţia
murăturilor). De aceea trecerea de la dieta omnivoră spre vegetarianismul cât mai strict, are
întotdeauna efecte extrem de benefice din acest punct de vedere. Persoanele de culoare, datorită
originii lor africane (în Africa se găsea extrem de rar sare, aceasta folosindu-se cu secole în urmă
ca monedă de schimb. Când au fost luaţi negrii din habitatul lor şi duşi în cele 2 Americi, şi-au
început să consume sare „normal”, au dezvoltat valori foarte mari ale TA. Corpul acestora era
obişnuit genetic să reţină orice cantitate, cât de mică de sare, iar când a avut de unde reţine, a
păstrat cam tot fără a mai elimina ceva), chiar azi, la sute de ani distanţă de acele vremuri, dacă nu
sunt atenţi la consumul de sare, ei vor avea serioase probleme de sănătate datorită HTA. În plus, la
acest tip populaţional, o restricţie de sare, sau un tratament care să aibă în vedere eliminarea sării
din organism, va da răspunsul cel mai favorabil spre normalizarea valorilor TA. Chiar dacă nu
 adăugăm deloc sare alimentelor pe care noi le consumăm, tot ne vom asigura necesarul da
sare zilnic din acele alimente ! Se pare că asociind consumului de sare dulciuri concentrate,
efectele pro-hipertensive se potenţează, dulciurile provocând şi o retenţie de sare în vase. Ani la
rând s-a pus repetat accentul pe efectele vasculare enumerate ale Na+, atrăgându-se atenţia asupra
riscului la care se expun cei care consumă cantităţi importante de sare zilnic. Ultimele studii în
domeniu, atrag însă şi mai serios atenţia asupra aportului de Cl-, considerând că acest anion ar fi
cel puţin la fel de periculos, dacă nu şi mai periculos decât „vestitul” ion de Na +. Experimentele au
dovedit faptul că aportul substanţial de Na+ singur (de exemplu sub forma Na3PO4 sau a NaHCO3)
creşte, dar nu într-o măsură prea importantă TA, în vreme ce excesul de Cl - este însoţit aproape
întotdeauna de răspuns tensional ;
- Alcoolul consumat zilnic într-o cantitate cât de mică, chiar un păhărel, nu contează din ce băutură,
în maxim 5 ani (dar de obicei în 3), va da creşteri semnificative ale TA;
- Obezitatea se însoţeşte deseori de ascensiuni ale TA. La femei, înainte de menopauză, se pot
înregistra obezităţi de gr. II şi III, fără răsunet vascular sau HTA. Acest lucru se datorează
protecţiei hormonale (estrogenice) a vaselor de sânge. Odată menopauza instalată, ritmul de
„recuperare” a diferenţei femei-bărbaţi diminuă treptat, cu tendinţa de egalizare a riscului cardio-
vascular la 5-10 ani post-menopauză. Într-adevăr, ţesutul adipos produce hormoni estrogeni, dar
aceştia cresc incidenţa cancerului de sân (la ambele sexe), de col uterin şi de prostată şi nu dau
protecţie vasculară anti-ATS !!! Obezitatea este asociată întotdeauna cu hiperinsulinism, care la
rându-i sporeşte exponenţial riscul de diabet zaharat şi suplimentar determină o retenţie de Na + şi o
activare a sistemului simpatic, conducând la HTA ;
- Fumatul acţionează pe vase în sensul creşterii TA, prin măcar 4 mecanisme : creşte colesterolul,
LDL-C şi adezivitatea pereţilor vasculari la colesterol şi grăsimi (ce se vor depune aderând la un
„mordant” lipicios), scade calibrul vascular direct prin intermediul nicotinei şi indirect prin
stimularea eliberării hormonilor de stres, noradrenalina şi adrenalina ;
- Hipertrofia ventriculară stângă (HVS) face ca un ventricul stâng mare să pulseze cu putere
sângele în arterele corpului. O presiune arterială crescută determină microfisuri la nivelul peretelui
interior al arterelor (intima), care se vor acoperi cu colesterol, sau / şi se vor fibroza cicatricial.
Atenţie la sportivii de performanţă, la persoanele care prestează munci fizice grele, cât şi la cei care
„fac sală”, deoarece pot dezvolta în timp valori (din ce în ce mai) mari ale TA, tocmai datorită
dezvoltării compensatorii (determinate de efort) a ventriculului stâng. La aceste persoane este
indicat un examen EKG şi controlul valorilor tensionale cam la 6-9 luni. Creşterea constantă a
dimensiunilor ventriculului stâng şi / sau a valorilor TA impune oprirea exerciţiilor fizice intense şi
chiar a celor moderate, pentru o perioadă variabilă, între 1-5 ani în funcţie de valorile HVS şi ale
HTA ;
- Sarcina. Fără a se cunoaşte prea bine cauza acestei HTA, se ştie că aproximativ 6% dintre gravide
dezvoltă pe parcursul sarcinii o HTA pasageră, uneori cu valori mari şi risc nu doar obstetrical, ci
şi vital, atât pentru mamă, cât şi pentru făt. Această HTA, după sarcină se remite cam întotdeauna
fără nici o intervenţie ; brusc a apărut şi tot brusc va dispărea ;
- Endocrine, în boli ca diabetul zaharat, hipertiroidia, hipotiroidia, boala Cushing, feocromocitom
etc. HTA de cauză endocrină (cu excepţia diabetului zaharat), reprezintă una din cauzele foarte rare
ale acestei boli ;
- Rinichiul-organul egoist. Cei 2 rinichi primesc circa 20% din debitul cardiac de repaus. Dacă are
loc o îngustare a diametrului arterelor renale care-i hrănesc, fie unilateral, fie bilateral, rinichiul
afectat va descărca în circulaţia sangvină o substanţă (renina), cu un important efect
vasoconstrictor şi stimulator al producerii a încă unui hormon (aldosteron), acesta din urmă
determinând retenţia de apă şi sodiu (Na+) în vase. Consecutiv acestor mecanisme, TA se va ridica,
rinichiul va avea o perioadă de timp sânge (presiune de perfuzie), dar o TA mare va „lipi”
colesterol şi mai puternic de vase, scăzând şi mai mult diametrul vascular. Rinichii iar descarcă
renină şi astfel cercul vicios va merge până se vor atinge TA gigant (de peste 200 mmHg pentru
TAmax) cu riscul ca artera renală să se obtureze, dând în timp insuficienţa renală.

SIMPTOMELE HTA
HTA evoluează de multe ori lent, ani de zile, fără să dea nici măcar vreun simptom. Încă din primele
rânduri am afirmat că este una dintre cele mai „parşive” boli, dacă nu cea mai parşivă. Astfel, pacientul
este lăsat să creadă că e „sănătos-tun”, ea tot crescând şi iar crescând, primul semn putând fi
reprezentat de o hemoragie masivă cerebrală sau deces. Mai rar apar (dar nespecific), dureri de cap
(cefaleea matinală occipitală este un semn precoce al HTA, dar din nefericire şi ea este destul de
nespecifică !), ameţeli (pe care pacientul le corelează cu alte evenimente, dar nicidecum cu o HTA),
ţiuituri în urechi, tulburări de vedere (“muşte volante” în câmpul vizual), o senzaţie de oboseală la
eforturi tot mai mici, bătăi sporadic neregulate ale inimii, dureri în zona inimii, urinat mult cantitativ în
timpul nopţii, mici edeme la picioare preponderent seara etc. Multe dintre aceste simptome, care sunt
comune şi altor boli, deseori nu-l îngrijorează pe pacient, ele apărând lent-progresiv, în ani sau decenii
(pacientul le corelează cu semnele de…bătrâneţe).
O altă remarcă ar fi aceea că o TA prea mare poate da cam aceleaşi simptome ca o TA prea mică
(hipotensiunea arterială), singurul care tranşează diagnosticul fiind tensiometrul. Din acest motiv au
loc (din fericire se întâmplă rar) anumite accidente : la un bolnav cunoscut şi tratat pentru HTA, un
acces de hTA (hipotensiune arterială), să fie interpretat doar după simptome drept o creştere a TA.
Dacă pacientul îşi va administra tratamentul hipotensor, fără a-şi controla TA, medicaţia îi va
determina o scădere brutală de tensiune. Efectele necontrolării prealabile a TA şi tratamentul „orb”,
sunt de rău augur.
Ar fi excelent şi de dorit ca toţi hipertensivii să aibă în dotare acasă câte un tensiometru şi să-şi
măsoare zilnic tensiunea, pentru a controla eficienţa tratamentului anti-HTA.

COMPLICAŢIILE HTA
- Ateroscleroza (ATS). Cu cât TA e mai mare, cu atât procesul aterogen se dezvoltă mai rapid.
Paradoxal, un vas aterosclerotic, nu este mai rezistent ci mai slab decât unul sănătos. S-a
demonstrat că un vas sănătos nu are şanse să “explodeze” nici la valori gigant ale TA. O HTA
produce şi dilataţii ale arterelor (anevrisme), datorită slăbirii peretelui arterial. Dacă acest lucru se
petrece la creier, iar anevrismul e mare, acesta va comprima substanţa cerebrală, cu răsunet
neurologic : dureri de cap, pareze tranzitorii sau definitive, risc hemoragic etc. ;
- Insuficienţa irigaţiei pentru toate organele şi sistemele datorită ATS ; mă refer aici şi la creier,
inimă (cardiopatia ischemică), ficat, muşchi etc. ;
- Anevrismul arterial. Acesta reprezintă dilatarea prin slăbirea pereţilor arteriali, cu predilecţie
pentru anumite zone : cerebral, abdominal, ocular etc. O eventuală creştere bruscă a TA la un
anumit moment dat este capabilă să producă ruperea peretelui arterial slăbit, cu o hemoragie
consecutivă, adesea fatală ;
- Cardiomiopatia hipertrofică (CMH). Dacă am compara inima noastră cu un culturist, vom
observa că ea va tinde să se dezvolte, pe măsură ce sarcina la care este supusă (HTA) este mai
mare. Dar dezvoltarea sa se va face preponderent spre înăuntru (concentric), în dauna cavităţilor ei
de ejecţie. Ca o consecinţă a acestui fapt, vom avea o inimă mare, musculoasă, dar care va pulsa
puţin sânge din punct de vedere cantitativ, însă la rându-i va avea o nevoie mare de sânge. Apare
astfel insuficienţa cardiacă, cardiopatia ischemică (printr-un deficit între necesarul crescut şi oferta
scăzută de sânge de la nivelul miocardului), tulburările de ritm cardiac care pot avea şi potenţial
letal ;
- Cardiectazia (dilatarea cardiacă) este o complicaţie relativ recent depistată atât a HTA, cât şi a
diabetului zaharat, alcoolismului cronic, cardiopatiei ischemice şi uneori a polirtritei reumatoide.
Raportul bărbaţi / femei este de 3/1. Din momentul depistării bolii, decesul poate surveni mai
devreme chiar decât în cazul depistării unei maladii canceroase. Boala presupune nu doar o dilatare
patologică a cavităţilor inferioare ale inimii (ventriculi), ci şi o reducere drastică a capacităţii
acestora de a pompa sânge, asociată adesea cu subţierea pereţilor ventriculari ;
- Tulburările de ritm cardiac, de la banalele extrasistole simple şi izolate, până la salve de
extrasistole, fibrilaţia atrială, fibrilaţia ventriculară, sau chiar moartea subită, fac parte dintre
complicaţiile redutabile ale HTA, ce „lucrează” în strânsă colaborare cu cardiopatia ischemică, pe
care o determină secundar. Un nivel crescut al colesterolului, determină HTA, cardiopatie
ischemică şi tulburări de ritm cardiac, iar o HTA este capabilă să precipite o cardiopatie ischemică
către un infarct miocardic acut ;
- Hemoragiile pot surveni din orice vas supus unei presiuni prea mari, în special dacă acesta este
slăbit în prealabil prin ATS. Hemoragii se produc la creier, cu risc vital imediat, dar şi la nivelul
altor organe cum ar fi : ochiul, inima, intestinul. Există totuşi în anumite teritorii vasculare,
 anumite vase slabe, ca de pildă în nas, pe retină (ochi), sau la creier. Reprezintă un mare noroc
pentru un bolnav hipertensiv, dacă i se sparge un vas din nas şi nu de la creier ! Datorită ATS, la
nivelul arterelor constatăm una din următoarele 3 situaţii : fie vasul se va obtura încet-încet cu
ischemie şi apoi infarct, fie acesta se va dilata formând un anevrism, fie vasul se va sparge dând o
hemoragie semnificativă sau mică în funcţie de mărimea vasului, periculoasă sau nu, în strictă
dependenţă de localizarea acestuia ;
- Infarctul miocardic acut (IMA), apare ca o consecinţă a ... consecinţelor HTA : cardiopatia
ischemică, tulburări de ritm, necesar mare de sânge la o inimă mare, dar cu o ofertă mică datorită
înfundării vaselor prin ATS ;
- Insuficienţa renală cronică, survine datorită obturării progresive a arterei renale prin ATS şi
datorită presiunii ridicate de perfuzie renală ; poate apare tot în acest context şi o eliminare de
proteine prin urină (proteinurie), mai mare sau mai mică. Apariţia proteinuriei chiar şi înainte de
apariţia HTA, va fi un factor agravant al unei HTA ulterioare, necesitând un tratament atent şi
minuţios, fără rabat ;
- Embolia din placă de aterom presupune dezlipirea de către o HTA din placa de ATS de pe vase,
a unui fragment, ce va pleca în torentul sangvin. Acest fragment se va opri acolo unde calibrul
vasului va fi egal sau mai mic decât embolul. Se va forma astfel un dop brutal şi instantaneu, iar
zona deservită de acel vas literalmente va fi brusc lipsită de sânge (infarctizată). Şi acest fenomen
poate avea loc oriunde în organism : creier, inimă, rinichi etc.;
- HTA (alături de stenoza aortică şi de stenoza mitrală) este una dintre bolile care accelerează
degradarea sistemului de conducere atrio-ventricular, cu fibrozarea/calcificarea acestuia, având
consecinţe importante şi nefaste pe termen lung (aritmii cardiace, moarte subită etc.) ;
- Insuficienţa cardiacă (IC). O inimă irigată bine va lucra bine, dar şi reciproca e la fel de valabilă.
O IC va avea răsunet asupra întregului organism, fiecare organ, sistem, celulă, nu-şi va mai primi
necesarul de sânge şi oxigen, ceea ce va antrena tulburări specifice în funcţie de organul afectat ;
- Necroza fibrinoidă a arteriolelor şi capilarelor, are loc datorită unei remodelări vasculare
determinate de HTA şi ATS, cu insuficienta irigare a pereţilor vasculari de către vasele proprii
(vasa vassorum). Peretele vascular, în loc de predominanţa fibrelor elastice care-i dădeau
elasticitatea, va forma fibre colagene, cu impact imediat : rigiditatea vasculară.

Reţineţi ! HTA este responsabilă de : - 35-40% din cazurile de AVC (accident vascular cerebral)
- 25-30% din cazurile de IMA (infarct miocardic acut)
- 50% din cazurile de ICC (insuficienţă cardiacă congestivă)

TRATAMENTUL HTA
HTA netratată reduce speranţa de viaţă cu cel puţin un sfert, dacă nu cu o
treime, riscul fiind semnificativ la cei ale căror valori tensionale au fost găsite crescute sub vârsta de
30-35 de ani. Din nefericire, mai puţin de jumătate din populaţia hipertensivă a unei ţări este tratată
eficient, din diverse motive (medicamentos +/- schimbarea modului de viaţă) şi are nu valori de cel
mult 140/90 mmHg, ci de 120/70 mmHg sau chiar sub, în mod constant !!!
Se va începe după determinări repetate ale valorilor TA, când aceasta persistent atinge niveluri de
măcar 160/90 mmHg.
Există nişte probleme majore care se ridică referitoare la tratamentul HTA legate atât de
particularităţile bolii, cât şi de terapie ; atât de pacient, cât şi de medicul curant. Problemele respective
determină ca adesea tratamentul să nu fie luat, sau să fie luat cu intermitenţă, crescând riscurile la care
se expune conştient sau nu, pacientul hipertensiv. De ce este controlată insuficient sau chiar ineficient
o HTA, când „arsenalul terapeutic” actual este covârşitor ? Din următoarele motive :
- de cele mai multe ori, chiar la valori mari ale HTA, pacientul nu „simte” (în 80% din cazuri) nimic
(HTA nici nu doare şi nici nu dă scurgere de sânge). Şi-atunci, apare întrebarea firească din partea
oricărui bolnav hipertensiv : de ce să iau medicamente, dacă oricum mă simt bine şi nu am nici un
fel de simptom ? Numai ca să fac vânzare firmelor de medicamente ? Sau ca să satisfac capriciile
unui anumit doctor, „obsedat” de riscurile pe care le-ar avea HTA ? Îmi puteţi garanta că voi trăi
mai bine (fără a face AVC, IMA, ICC…) peste 20 de ani, dacă eu de mâine, de când încep
tratamentul medicamentos mă voi simţi mai rău (mai slăbit şi fără putere…) o anumită perioadă de
timp ? ;
- pacientul trebuie să tot revină la control la Cabinetul Medical (puţini pacienţi cu HTA îşi
achiziţionează un tensiometru) pentru verificarea valorilor TA, ceea ce creează un disconfort
evident. „Ia să mă mai lase-n pace ! Doar e tensiunea mea şi nu lor !” pare să spună bolnavul
hipertensiv ;
- pacientul este stresat permanent atât de faptul că are boala, cât şi pe motiv că este „tocat mărunt”
de medic, familie, prieteni, anturaj etc. luni de zile sau chiar ani („Ia-ţi tratamentul zi de zi !”,
„Altfel o să paralizezi !” , „Ai grijă să nu uiţi !”) ;
- costurile medicaţiei anti-HTA nu sunt nici pe departe neglijabile, pentru marea majoritate a
pacienţilor de pe glob ;
- ideea de a lua continuu, fără pauză, zilnic, ani de zile tratamentul anti-HTA constituie un factor
puternic deprimant şi un atentat serios la siguranţa bugetului familiei ;
- pacientul se simte obligat să facă ceva ce nu doreşte (adică să ia continuu tratamentul) şi la care nu-
i prea vede rostul (dacă oricum boala nu-l face să se simtă mai rău) ;
- sunt cazuri când bolnavul hipertensiv vine cu următoarea „scuză” pentru că a refuzat să ia sau că a
sistat tratamentul : „Şi părinţii mei au avut HTA şi au trăit până la vârste înaintate ! Deci şi la
mine-i normal să existe HTA, că doar se…moşteneşte !” ;
- adesea pacientul este nevoit să ia un număr mare de „buline” / zi, le mai şi încurcă (care trebuie
luate dimineaţa, care seara, care înainte de masă, care după masă, de câte ori pe zi), le mai uită, iar
în cele din urmă se enervează şi refuză chiar să le mai ia etc. . Există nu puţine cazuri când HTA va
fi controlată printr-un număr mai mare de pastile şi de diferite feluri. În aceste situaţii, pacientul
(adesea „sfătuit” şi de prietenii săi ne-doctori) îşi întrerupe din proprie iniţiativă tratamentul,
spunând : „Sunt prea multe pastile ! Dacă-mi fac rău ?” ;
- sunt situaţii (şi din nefericire nu puţine !) în care TA nu este controlată eficient din diverse motive :
medic incompetent, pacient care nu respectă întocmai tratamentul şi stilul de viaţă prescris,
medicamente inaccesibile (ca preţ, ca prezenţă a lor pe piaţă etc.), medicamente-copii ale unor
originale mai costisitoare, dar fără efecte deosebite ;
- pacientul nu înţelege de ce TA odată normalizată sub tratament, va trebui să continue să ia
tratamentul ani de zile, fără pauză. El gândeşte cam aşa : dacă TA mi s-a normalizat la un moment
dat şi am tratat-o odată până m-am vindecat (crede el !), pentru ce să mai iau „bulinele” ? Şi-ntr-o
răceală, iei pastile cât ţine boala, apoi nu mai iei ! De ce mi se spune că HTA ar face excepţie de la
această regulă ?
- majoritatea pacienţilor se tem de interacţiunile medicamentelor anti-HTA cu micile „plăceri”
păguboase ale vieţii şi mă refer aici în special la consumul cronic sau ocazional al alcoolului, la
priza concomitentă cu alte medicamente. Adesea ei sistează din proprie iniţiativă tratamentul pe o
anumită perioadă de timp, înainte sau după un „chef”, „de sărbători” etc. ;…când tocmai atunci ar
trebui să manifeste o mai mare grijă de valorile TA ! ;

Tratamentul este :
- medicamentos, uneori necesar, dar nu rezolvă cauza HTA. El este grevat de multiple efecte
secundare, acest lucru fiind valabil şi pentru preparatele noi şi moderne. Există până-n prezent 11 clase
terapeutice cunoscute (-blocante, -blocante, ganglioplegice, inhibitoare simpatice prin acţiune
centrală, blocante ale recaptării Serotoninei, blocante ale terminaţiilor simpatice, vasodilatatoare
musculotrope, inhibitori ai enzimei de conversie ai Angiotensinei II, blocante ale receptorilor
Angiotensinei II, diuretice, blocante de Calciu), fiecare dintre ele având mulţi reprezentanţi.
Tratamentul medicamentos al HTA se face fie în monoterapie (folosind doar un singur medicament),
fie asociind 2-3 medicamente (rar 4), din clase diferite. Niciodată nu se asociază medicamente din
aceeaşi clasă terapeutică, sau care să aibă acelaşi mod de acţiune. Asocierea medicamentoasă este
benefică, datorită faptului că vor fi necesare doze mai mici din fiecare medicament, efectele secundare
vor fi reduse, cele 2 medicamente se pot potenţa ca efect antihipertensiv, fiind în stare uneori să-şi
anuleze reciproc din efectele secundare. Tratamentul medicamentos costă şi trebuie făcut zi de zi
toată viaţa fără pauză !!! (nu omiteţi nici un cuvânt din această ultimă frază !). Nu există HTA care
să nu poată fi scăzută / coborâtă medicamentos, dar scăderea valorilor TA va trebui să se facă lent,
blând, uşor, în timp, pe măsura toleranţei pacientului.
La o persoană cu o TA de 220/120 mmHg, îi voi scădea încet TA, crescând doza doar dintr-un
medicament. Săptămâna aceasta i-o scad la un 190/100 mmHg; îl întreb cum tolerează noua valoare
tensională, şi dacă e bine peste 3-4 săptămâni, tentez o nouă scădere uşoară de tensiune, să zicem la
160/90 mmHg. Iar îl întreb de toleranţă. La acest nou nivel al TA pacientul va putea fi lăsat o perioadă
mai lungă, de circa 1-2 luni, pentru ca apoi să se încerce scăderea la valoarea normală a TA, de cel
mult 140/90 mmHg.
Dacă scăderea de tensiune nu este mulţumitoare cu un singur medicament, se va introduce încă unul,
sau un al III-lea, dar încet, până la atingerea nivelului scontat al TA. TA poate fi scăzută şi brusc de la
220/120 mmHg la 140/90 mmHg, sau chiar mai jos, chiar şi-ntr-o singură oră sau în minute, dar şansa
ca pacientul să nu tolereze o astfel de scădere brutală e de 100%....şi-l voi avea pe conştiinţă.Ca medic
am această posibilitate terapeutică, datorită unui „arsenal” redutabil, care-mi este la îndemână. DAR în
special creierul unui hipertensiv este obişnuit cu un nivel presional ridicat; scăzându-i brusc TA, acesta
nu va mai avea o presiune de perfuzie suficientă pentru buna sa irigare şi pacientul literalmente se va
prăbuşi, sau va face o insuficienţă circulatorie cerebrală potenţial letală. În acest sens, la valori de peste
200 mmHg pentru TA max, reducerea valorilor TA în urgenţă nu va trebui să fie la mai puţin de 170-
180 mmHg pentru TA max într-o primă fază.
Dar şi la scăderi lente de tensiune, sub tratament, sunt zile sau săptămâni, în care pacientul se simte
moleşit, fără chef, apatic, toate acestea fiind consecinţele diminuării presiunii de perfuzie de la nivelul
creierului. I se va explica pacientului că creierul său va trebui să se reobişnuiască cu un nivel presional
scăzut, ceea ce va putea dura şi 2 săptămâni (dar de regulă aceste simptome se remit în 7-10 zile) şi să
nu întrerupă tratamentul. O eventuală sistare a tratamentului, îi va reda pacientului starea bună
anterioară, dar cu preţul creşterii TA la valorile iniţiale sau chiar peste acele valori, cu riscurile
consecutive. Dacă un pacient foloseşte medicamente moderne (de ex. inhibitori ai enzimei de
conversie ai Angiotensinei II), tratamentul corect condus poate să se întindă pe decenii, riscurile HTA
devenind ca şi nule.
O menţiune specială merită să fie făcută pentru acele HTA, în care TA max. e de peste 180 mmHg.
Şansa ca un vas arterial să explodeze la valori de sub 180 mmHg este foarte redusă, chiar pentru vase
slăbite de ATS, dar această şansă creşte brusc la valori de peste 180 mmHg, când din punct de vedere
medical se consideră că suntem în faţa unei urgenţe hipertensive, iar această stare se va trata ca atare.
La astfel de valori există un risc primordial pentru arterele cerebrale, oculare (dar nu numai) şi de
aceea TA va fi scăzută repede la valori apropiate de 180 mmHg, dar sub această valoare. Se preferă
în acest sens medicamentele care desfac (dilată) arterele, în locul celor care ar scoate volum, deoarece
un vas sclerozat e menţinut deschis de o presiune crescută. Dacă eu voi scoate volum, există riscul
colabării şi al închiderii vasului respectiv, factorul primordial care-l ţinea deschis (HTA), diminuând
sub tratament. Astfel pot surveni infarcte periculoase, preponderent la nivelul vaselor cerebrale, dar şi-
n alte teritorii vasculare.

Dacă aveţi valori ale TA sistolice de cel puţin 180 mmHg, gândiţi-vă că sunteţi
comparabil(ă) cu o persoană care este aşezată pe o canistră umplută cu gaz propan
lichefiat, în timp ce aceasta ţine în mână un aparat de sudură autogenă, cu flacăra
aprinsă !!!

Exemplul de mai sus vorbeşte de la sine şi nu-l mai comentez !

Nu uitaţi niciodată că cea mai mare parte a evenimentelor majore cardiovasculare cu risc vital
(AVC, IMA, hemoragii etc.) se petrec între orele 4 şi 6 dimineaţa. Asiguraţi-vă că medicamentele
pe care le luaţi, au la acele ore o concentraţie eficientă în sângele dvs. !

Personal am întâlnit şi o pacientă cu obezitate gr. II şi HTA 290/180 mmHg, pe care am sfătuit-o ani
de zile să urmeze un tratament anti-HTA şi să-şi schimbe modul de viaţă, dar aceasta a refuzat să
pună-n practică vreo indicaţie de-a mea. Supraveghez de 7 ani această persoană şi (încă !) ea nu a păţit
nimic. Vă rog să consideraţi acest exemplu ca o foarte rară excepţie, nu de alta, dar am avut în
observaţie sute de pacienţi cu HTA, care au paralizat la valori imediat superioare lui 180 mmHg pentru
TA max., deoarece nu şi-au urmat tratamentul (dacă nu chiar au dezvoltat hemoragii cerebrale masive
şi letale).
Reţineţi şi un alt aspect demn de-a fi luat în seamă: se vehiculează, printre pacienţi, că ar exista o
anumită „tensiune oscilantă”. Deci orice aş face, potrivit acestei concepţii, TA ba va fi mare, ba va fi
mică, fără vreo posibilitate de-a o normaliza. Reţineţi însă ca o regulă : TA „oscilantă” are 3 cauze
majore, care acoperă peste 99,9% din răspândirea ei (ori doctorul e prost şi nu ştie să trateze o HTA,
ori pacientul nu ia tratament, sau îl ia când şi când, ori ambele situaţii). În aceste condiţii, în ziua în
care pacientul îşi ia tratamentul, TA se va reduce şi reciproc, rezultând astfel… „TA oscilantă”. Valori
mari, valori mici, valori mari, iar valori mici, au ca rezultat creşterea enormă a şansei ca vasele
cerebrale să crape. Atrag atenţia pacienţilor cu HTA : NU VĂ JUCAŢI CU/ DE-A
TENSIUNEA !!! Într-o zi vă va fi fatală ( şi acea zi nu se va lăsa prea mult aşteptată ) sau în cel mai
„fericit” caz, grav invalidantă (paralizii).
Există totuşi o cauză de HTA oscilantă nedependentă nici de incompetenţa doctorului şi nici de o
eventuală necooperare a pacientului : feocromocitomul. Aceasta reprezintă o tumoră de glandă
suprarenală, ce va deversa în circulaţia sangvină veritabile jeturi de Noradrenalină şi Adrenalină,
determinând creşteri brutale şi violente ale TA, pentru perioade variabile ca timp. Dar frecvenţa acestei
boli e undeva la 3-5/100.000 (după alte statistici încă şi mai scăzută !) de locuitori, deci e rarisimă.
Tratamentul medicamentos trebuie luat, aşa cum am spus zilnic. Efectele medicamentelor
hipotensoare durează între 6-30 de ore, însă merită reţinut faptul că dacă tratamentul este sistat pentru
o zi, este echivalent cu “n-ai luat vreodată acel tratament”. Preparatele anti-HTA nu dau dependenţă.
Dacă de pildă eu controlez o TA cu 10 mg de Enalapril astăzi, şansa ca această TA să-mi fie controlată
prin aceeaşi doză de medicament şi peste câţiva ani este maximă. Deci nu există riscul de a creşte doza
în timp către niveluri toxice, sau un medicament odată luat, în timp să nu-şi mai facă efectul ;
- nemedicamentos, rezolvă în peste 90-95% din cazuri HTA, acţionând profund şi intim reparator
pe cauza HTA. Din păcate, prea puţini pacienţi sunt dispuşi să-l accepte, deşi corect condus, el
vindecă HTA, neavând nici un efect secundar şi fiind gratuit. E bizar şi ciudat în acelaşi timp, nu-i aşa
? În ce constă acest tratament ?
- se va exclude orice aliment de tip „petrol” din modul meu de viaţă şi viciile : fumat, alcool, cafea,
sare (într-o primă fază se reduce consumul, pentru ca apoi dacă e cazul aceasta va fi exclusă),
prăjeli, afumături, carnea grasă, cât şi recordmenii alimentari în colesterol ;
- stresul va fi redus ;
- Atenţie ! Dieta vegan (vegetarian pură) duce la normalizarea HTA, într-un ritm
de 1-2 cmHg pe lună ;
- Exerciţiul fizic progresiv, acţionează pe toate cele 4 mecanismele descrise la început ca fiind
generatoare de HTA. NICI UN MEDICAMENT NU ARE ACEASTĂ CAPACITATE !!! ;
Exerciţiul fizic scade în timp frecvenţa cardiacă, dilată vasele de sânge (prin acidul lactic pe care-l
produce), e cel mai important “scăzător” al colesterolului şi “crescător” al HDL-colesterolului,
opunându-se ATS, prin transpiraţia consecutivă se elimină din vase sare şi apă, iar prin inducerea
secreţiei de molecule de plăcere de la nivelul creierului (endorfine, dinorfine, encefaline etc.), îl
determină pe acesta să nu dea impulsuri vasoconstrictoare ci vasodilatatoare către sistemul arterial.
Exerciţiul fizic regulat reduce în timp şi capacitatea inimii de a bate neregulat, regularizându-i
ritmul ;
- consumul zilnic de soia determină scăderea colesterolului datorită proteinei de o deosebită
valoare, şi datorită acizilor graşi (AG) 3 şi 6 pe care-i conţine ;
- alimentaţia bogată în fibre vegetale (pâine graham, pâine integrală, banane, fulgi de orice fel, dar
mai ales cei de ovăz etc.), scade sinteza hepatică a colesterolului şi-i reduce absorbţia intestinală ;
- alimentaţia bogată în magneziu (Mg2*) ; practic orice plantă cu frunze verzi, are un efect blocant
de Calciu la nivel arterial, cu reducerea consecutivă a valorilor TA. S-a demonstrat că pacienţii
care prezintă HTA au concentraţii sangvine mai mici de Calciu, Magneziu, Cupru şi Fosfor decât
subiecţii normali. Concluzia firească este de a suplimenta dieta acestor persoane cu mineralele
enumerate. Un aspect care merită a fi reţinut este următorul : hipercalcemia dă HTA ; totuşi aportul
crescut de Ca2+ se însoţeşte constant de scăderea TA, în vreme ce medicaţia blocantă a canalelor de
Ca2+ (Nifedipină, Nimodipină, Nicardipină, Nitrendipină, Amlodipină, Felodipină…) are tot efect
hipotensor (paradoxal ?) ;
- suplimentarea dietei cu K+ sau / şi Ca2+ ar avea cel puţin efectele restricţiei de Na + la majoritatea
pacienţilor hipertensivi ;
- după unele studii recente, se pare că inegalabilul usturoi, ar conţine substanţe cu efect inhibitor al
enzimei de conversie a angiotensinei, prin aceasta reducând valorile TA şi dând o protecţie
eficientă pe inimă şi vase ;
 - normalizarea greutăţii atrage după sine la persoanele care anterior au fost supraponderale sau
obeze, o diminuare semnificativă a TA. În acest sens se vor reduce mult sau se vor anula
alimentele care furnizează mai mult de 300 kcal/ 100 g produs şi se vor consuma preferabil doar
alimente sub 200 kcal/ 100 g produs; se va creşte timpul alocat exerciţiului fizic la cîteva ore pe zi
(lent-progresiv şi nu brusc !).

Aşadar,

Tratamentul HTA este :

- medicamentos - nemedicamentos
- nu întotdeauna necesar, - întotdeauna necesar
- nu rezolvă cauza HTA - rezolvă cauza HTA
- NU vindecă boala, ci o ţine sub control - vindecă boala
- acţionează rapid în 1-2 ore, dar superficial pe - acţionează lent reparator în 6-24 de
mecanismele declanşatoare ale bolii luni, dar intim şi profund
- costă destul de mult - este gratuit
- are efect de 6-24 de ore - odată declanşat, are efect permanent
- are mai devreme sau mai târziu efecte - nu are nici un fel de efecte secundare
secundare
- trebuie administrat zilnic, fără pauză, toată - trebuie administrat zilnic, fără pauză,
viaţa toată viaţa
- transformă pacientul într-un consumator - pacientul nu va trebui să ia
cronic de medicamente medicamente
- nu-i schimbă modul de viaţă al pacientului - schimbă modul de viaţă al pacientului
- nu determină renunţarea la „plăcerile” - impune renunţarea definitivă la vicii şi
păguboase ale vieţii la obiceiurile ruinătoare pentru sănătate
- reduce calitatea vieţii - ameliorează net calitatea vieţii
- acceptat de 98-99% dintre pacienţi - acceptat de cel mult 1-2% dintre
(paradoxal !) pacienţi (bizar !)

Dacă se vor combina cât mai multe mijloace nemedicamentoase dintre cele descrise mai sus, este
foarte puţin probabil să nu se obţină normalizarea TA. Cei mai importanţi factori de normalizare
nemedicamentoasă ai TA sunt: exerciţiul fizic, dieta vegan şi renunţarea la orice fel de viciu.
Practic, orice metodă care va determina dilatarea vaselor şi spălarea acestora de colesterol, va fi utilă
în tratamentul HTA : vitamina C, fibrele vegetale scurte şi solubile, proteina din soia, Mg 2*, niacina,
exerciţiul fizic. Reciproc, orice lucru care-mi va înfunda vasele (fumat, grăsimi, margarină, prăjeli,
afumături, carnea grasă, recordmenii în colesterol, ca să dau doar câteva exemple), este susceptibil ca
în timp să-mi provoace HTA.
Este complet greşită şi periculoasă concepţia „Mă doare capul, iau un Antinevralgic !”. Durerea de
cap are circa 200 de cauze, dar „Atenţie !” şi HTA se poate manifesta printr-o „banală” durere de cap.
Antinevralgicul conţine şi 50 mg per comprimat de Cafeină, ceea ce va da o creştere a frecvenţei
cardiace, sporind suplimentar o HTA mai mult sau mai puţin cunoscută, cu riscurile de rigoare. Este
recomandabil un tratament cauzal al oricărei boli (chiar şi al durerii de cap) şi nu unul simptomatic. În
acest sens este demnă de ilaritate pilda următoare.
Se povesteşte că o bătrânică merge la doctor şi-i spune acestuia : „- Domnu’ doctor, obosesc aşa de
tare când merg la deal !”, la care tratamentul simptomatic al doctorului nu se lasă prea mult aşteptat :
„- Mergi la vale maică !”
Doresc să combat şi o idee adânc înrădăcinată, extrem de păguboasă pentru pacient şi stresantă
pentru cadrul medical. Despre ce este vorba ? Pacientul vine la cabinet şi spune : „Domnu’ doctor, am
venit să-mi luaţi tensiunea !”. Am subliniat intenţionat cuvântul „luaţi”, deoarece o bună parte dintre
bolnavii hipertensivi au falsa impresie că dacă medicul le „ia” tensiunea, ei pot să meargă liniştiţi
acasă şi să nu-şi ia în continuare tratamentul hipotensor !?! Ei se amăgesc cu ideea că :
- luatul tensiunii ar ţine loc de medicamente şi eventual asta i-ar vindeca ;
- ar fi încurajaţi prin aceasta, să nu-şi mai continue tratamentul ;
- ar putea să nu-şi schimbe modul de viaţă, dacă tocmai „tensiunea i-a fost luată” ;
- oricum s-au informat referitor la valorile actuale ale TA ; eventual se mai miră câteodată, văzând
indicaţiile tensiometrului ;
- dacă oricum nu au păţit încă nimic până în momentul de faţă (referitor la avertizările pe care le-au
primit în repetate rânduri, în ceea ce priveşte complicaţiile vitale ale HTA : accident vascular
cerebral, infarct miocardic acut, insuficienţă cardiacă etc.), pot continua la fel ca şi până acum,
având un mod nesănătos de vieţuire şi eventual să mai şi „sară” câte-o priză medicamentoasă, că
„oricum sunt prea multe pastile”(aşa crede el, sau a fost temeinic „sfătuit” de către „prietenii”
binevoitori, de care nicidecum nu duce lipsă).

Nu neglijaţi, nu amânaţi şi nu trataţi superficial o HTA, pentru că vă poate costa viaţa, ea

având un risc vital major !!! Dar e radical curabilă prin tratament atât nemedicamentos cât şi
medicamentos. N-o “trataţi” cu....indiferenţă !!! Este de preferat ca la persoanele care au o ascendenţă
în strămoşi a HTA, să se încerce întâi schimbarea stilului de viaţă (dar ţinându-se riguros cont de cele
enumerate mai sus) şi doar apoi, dacă această metodă n-a dat roade (ceea ce e puţin probabil), să se
recurgă la pastile. Prea adesea pacientul este transformat încă din start, datorită unui medic neavizat,
într-un înghiţitor cronic de pastile, sau reciproc un pacient, preferă viciile, sedentarismul şi alimentaţia
nesănătoasă, dar va fi un conştiincios client-abonat al firmelor de medicamente. Deh, trebuie să
trăiască şi aceştia pe lângă noi (că dacă am fi toţi vegetarieni şi sportivi, ei ar falimenta în masă !).
La valori egale şi peste 180 mmHg pentru TA max. însă, întâi se vor lua pastile, TA va fi adusă la o
limită cât mai apropiată de cea normală, şi concomitent se va schimba şi stilul de viaţă (fireşte, dacă
pacientul doreşte acest lucru !). Odată cu scăderea valorilor tensionale, se vor reduce progresiv şi
dozele de medicament, DAR SUB STRICTĂ SUPRAVEGHERE MEDICALĂ ŞI NU
OPŢIONAL, până la eliminarea lor completă.
Fie că va fi urmat un tratament medicamentos, fie unul nemedicamentos, acesta va trebui luat toată
viaţa, zi de zi, fără pauză. HTA poate fi învinsă şi ţinută sub control prin tratament. Totul depinde de
dvs. şi de modul dvs. de viaţă, dar şi de un medic competent care să vă conducă corect acest
tratament. HTA este o boală încă subdiagnosticată şi insuficient tratată.