MOROMEŢII

MARIN PREDA

 roman postbelic
 roman realist
 roman rural
 roman al unei familii
 roman obiectiv

Scrie un eseu de 2 - 3 pagini în care să prezinţi tema şi viziunea despre lume, reflectate într-un
roman studiat, aparţinând perioadei postbelice.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

1. - evidenţierea tipului de roman pentru care ai optat şi a trăsăturilor care fac posibilă
încadrarea într-o tipologie, într-un curent cultural/ literar, într-o perioadă sau într-o orientare
tematică;
2. - sublinierea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru ilustrarea viziunii
despre lume a autorului/ a naratorului (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale,
construcţia subiectului, particularităţi ale compoziţiei, perspectivă narativă, tehnici narative,
construcţia personajului, modalităţi de caracterizare, limbaj etc.);
3. - prezentarea temei romanului, reflectată în textul narativ ales, prin referire la două episoade/
secvenţe narative;

Scriitor emblematic al epocii postbelice, Marin Preda continuă prin opera „Moromeţii” tradiţia
romanului românesc de inspiraţie rurală şi, în acelaşi timp, se distanţează de aceasta, propunând o
viziune nouă, modernă asupra universului existenţial rustic şi asupra ţăranului român.
1. Vocaţia realistă a prozei lui Marin Preda îşi află confirmarea în această operă, al cărei prim
volum a apărut în 1955. „Moromeţii”este nu numai un punct de reper în proza postbelică, fiind un
roman realist obiectiv, ci şi o reprezentare de excepţie a satului tradiţional românesc din Câmpia
Dunării, în perioada interbelică şi postbelică.
Realismul impune orientarea estetică definită prin reprezentarea veridică a realităţii, prin
absenţa idealizării personajelor şi a circumstanţelor în care acţionează acestea. Omul este prezentat ca
un produs al mediului social-istoric în care trăieşte şi cu care este în interdependenţă. Materialul epic
foarte bogat nu exclude analiza psihologică, făcută însă, de cele mai multe ori, din perspectiva unui
narator obiectiv. Sursa de inspiraţie a romanului realist este lumea de zi cu zi, lumea contingentă pe
care scriitorul încearcă să o recreeze respectând principiul verosimilităţii.
Principala sursă de inspiraţie a romanului „Moromeţii” este o experienţă trăită, surprinsă în
schiţa „Salcâmul” şi în scrierea memorialistică „Viaţa ca o pradă”: „Într-o dimineaţă de iunie, tatăl
meu s-a apucat să taie cel mai falnic salcâm din grădina noastră. Acoperea cerul. Acest salcâm era
chiar copilăria mea.” Avându-1 drept model pe chiar tatăl scriitorului, Tudor Călăraşu, Ilie Moromete
este un personaj realist creat dintr-o atitudine polemică faţă de eroul lui Rebreanu, Ion.
Lumea romanului are în centrul ei microgrupul pe care se întemeiază satul, familia. Apare într-o
ipostază principală familia Moromete şi în ipostaze secundare, familia lui Bălosu, a lui Birică, a lui
Ţugurlan, a lui Boţoghină. Aceste existenţe, urmărite realist, în dinamica vieţii cotidiene şi a relaţiilor
care se stabilesc între membrii lor sau între ele, ilustrează destinul societăţii şi al gospodăriei
tradiţionale în urma unor evenimente capitale: Al Doilea Război Mondial și apoi instaurarea regimului
comunist, ce va conduce la colectivizarea agriculturii. Astfel, Lucian Raicu a caracterizat romanul
drept „o monografie a familiei ţărăneşti”.
2. Tema principală a romanului este destrămarea unei familii, anticipând destrămarea
satului tradiţional.
Timpul desfăşurării evenimentelor, în volumul I, este 1937, de la începutul pânǎ la sfârşitul
verii; volumul al II-lea cuprinde o perioadă mai lungă, din 1938 pânǎ în 1962 (24 de ani).
Locul acţiunii din volumul I este satul Siliştea-Gumeşti, din judeţul Teleorman, satul unde s-a
născut Marin Preda. În volumul al II-lea, acţiunea se petrece, în cea mai mare parte, tot în Siliştea-
Gumeşti, dar şi în Pǎlǎmida sau la Bucureşti.
Acţiunea primului volum este concentrată şi se desfăşoară pe parcursul verii, cu trei ani înainte
de izbucnirea războiului.
Volumul I este structurat în trei părţi. Prima parte cuprinde fapte petrecute de sâmbătă seara
(întoarcerea Moromeţilor de la câmp) până duminică noaptea (fuga Polinei cu Birică) şi conţine scene
care ilustrează monografic viaţa rurală: cina, tăierea salcâmului, întâlnirea duminicală din poiana lui
Iocan, hora, jocul căluşarilor, plata fonciirei ş.a. Partea a doua se derulează pe parcursul a două
săptămâni, începând cu plecarea lui Achim cu oile, la Bucureşti. Partea a treia, de la seceriş până la
sfârşitul verii, se încheie cu fuga băieţilor. Fiecare parte are un incipit construit în maniera romanului
realist: personajele mai importante sunt adunate într-o scenă colectivă (cina, prispa, secerişul).
Simetria compoziţională este dată de cele două referiri la tema timpului, în primul şi în ultimul
paragraf al romanului: imaginea timpului îngăduitor la început („se pare că timpul avea cu oamenii
nesfârşită răbdare; viaţa se scurgea aici fără conflicte mari.”) se schimbă în final în cea a unui timp
al crizei („Trei ani mai târziu, izbucnea cel de-Al Doilea Război Mondial. Timpul nu mai avea
răbdare”).
Acţiunea din volumul al doilea se concentrează asupra a două evenimente semnificative:
reforma agrară din 1945 şi transformarea „socialistă” a agriculturii, începută în 1949 (colectivizarea).
Conflictul principal în primul volum este dezacordul dintre Ilie Moromete şi cei trei fii mai
mari, provocat de modurile diferite de a înţelege lumea.
Alte conflicte sunt cele ale lui Moromete cu soţia lui, Catrina, cu sora sa, Guica, şi cu fiul cel
mic, Niculae, care doreşte să meargă la şcoală. Acest conflict trece pe primul plan în volumul al
doilea, pentru că tatăl şi fiul reprezintă două mentalităţi diferite;
Semnificativ este, de asemenea, conflictul dintre individ şi timp/ istorie.
Perspectiva narativă din roman este cea a naratorului obiectiv, care povesteşte întâmplările la
persoana a III-a, omniscienţa fiind însă redusă de prezenţa reflectorilor (Ilie Moromete, în volumul
I, şi Niculae , în volumul al II-lea).
3. Tema principală a romanului este destrămarea unei familii, anticipând destrămarea
civilizaţiei tradiţionale ţărăneşti. Alături de această temă fundamentală, opera aduce în dezbatere
tema familiei şi cea a paternităţii, tema timpului şi cea a confruntării individului cu istoria, tema
cunoaşterii, libertatea şi constrângerea, iluzia si realitatea, solidaritatea umană, exilul interior.
Viziunea despre lume a autorului se conturează în roman prin tematica abordată, prin conflict,
prin particularităţile de compoziţie, prin evenimentele prezentate şi, mai ales, prin perspectiva
personajului Ilie Moromete asupra vieţii şi a întâmplărilor. Protagonistul primului volum, „cel din
urmă ţăran”, ilustrează concepţia tradiţională faţă de pământ şi faţă de familie. Pentru el, pământul nu
este o valoare în sine, ci este condiţia esenţială a existenţei sale ca ţăran, temeiul demnităţii şi garanţia
libertăţii întru spirit.
În roman există secvenţe semnificative pentru destinul personajului şi al lumii satului,
evidenţiind tema operei şi viziunea despre lume a autorului.
 Scena cinei, refăcând parcă un ceremonial atemporal, surprinde un moment din existenţa
familiei tradiţionale, conduse de un tată autoritar, dar ea dezvăluie şi adevăratele relaţii dintre
membrii familiei. M. Preda îşi adună personajele la masă şi, prin asta, le caracterizează. Aşezarea
fiecăruia anunţă conflictul viitor. Deși toți sunt adunați în jurul mesei rotunde și scunde, semnele
destrămării familiei se fac simțite încă din aceste prime pagini. Existenţa masei, prea mică, rotundă şi
joasă, cu scăunele “cât palma”, sugerează pământul (dacă li s-ar fi împǎrţit tuturor copiilor, ar fi fost
neîndestulător). Băieţii cei mari stau aproape de uşă, anticipând fuga lor din final. Catrina stă spre
sobă, avându-i lângă ea pe copiii ei, pe Tita, Ilinca şi Niculae. Niculae nu are nici măcar scaun, stând
pe jos. Tatăl stă pe locul cel mai înalt, pe pragul celei de a doua odăi, dominându-i pe toţi
(„stătea parcă deasupra tuturor”).
O altă secvenţă narativă cu valoare simbolică este aceea a tăierii salcâmului. Acest moment
poate fi socotit „începutul sfârşitului“. Salcâmul, cu coroana lui stufoasă, străjuia partea aceea a
satului, simbol al stabilităţii şi al trăiniciei. După tăierea lui „...totul se făcuse mic, grădina, caii,
Moromete însuşi arătau bicisnici“. M. Preda stabileşte o relaţie directă între bocetul femeilor şi
momentul tăierii salcâmului, moment care dobândeşte valoare de anticipare. Acest salcâm a fost
considerat de Eugen Simion “dublul vegetal” al eroului. Prăbuşirea copacului care domina prin
înălţime partea aceea de sat anticipează declinul lui Moromete, al familiei sale şi al satului
tradiţional. Ţăranul dominator, atât în familie, cât şi în sat, respectat de toţi, chiar dacă nu este înţeles
de ei, va fi înfrânt de istorie (pe plan social) şi lovit în sentimentul paternităţii (în plan familial). Totuşi
el va rămâne consecvent sieşi şi principiilor sale, exclamând, pe patul morţii: „Domnule, eu
întotdeauna am dus o viaţă independentă".
În concluzie, romanul „Moromeţii” realizează o remarcabilă înnoire a tipologiei rurale. Ţăranii
lui Marin Preda sunt eroi de proză modernă prin structura lor sufletească nuanţată şi complexă.
Atât ca roman social, cât şi ca roman al unei familii, „Moromeţii” este un interesant studiu
asupra temei paternităţii, ca formă de autoritate ordonatoare în satul tradiţional. Destrămarea familiei
de tip patriarhal este în strânsă legătură cu declinul modului de existenţă tradiţional.
Astfel, Marin Preda cultivă o literatură inspirată din realitate, abordând teme morale sau
existenţiale, într-un stil epic de o mare densitate.