Brici Diana

Grupa V
Anul I

Educație intelectuală și adaptare la schimbare

„Educaţia presupune schimbare, iar schimbarea nu poate exista fără educaţie.”-Sorin Mihai

Într-o lume ca a noastră, supusă unor schimbări permanente, mai rapide sau mai lente, mai
bruşte sau mai discrete, a bate pasul pe loc, a întârzia sau chiar a te opune mersului înainte sunt
comportamente păguboase sau chiar periculoase pentru omul contemporan în general. Stagnarea
înseamnă condamnare la sărăcie, la mizerie, la înfrângere în ultimă instanţă.
Inteligenţa este unul dintre factorii indispensabili ai educaţiei, ea aparând ca o calitate a
întregii activităţi mintale, ca expresia organizării superioare a tuturor proceselor psihice,
facilitându-i elevului adaptarea rapidă la diverse sarcini şcolare. J.Piaget, prin psihologia genetică
promovată, considera inteligenţa ca fiind o aptitudine generală cu o anume bază nativă. Adaptarea
constă din echilibrarea dintre asimilarea informaţională la schemele preexistente şi acomodarea
sau restructurarea impusă de noile informaţii ce nu se potrivesc perfect cu vechile scheme.
Echilibrarea pe care Piaget o identifică cu inteligenţa se produce precumpănitor în baza
acomodărilor, a restructurărilor sau reorganizărilor mentale. Măsura inteligenţei este echivalentă
cu rata acomodărilor ce permit o bună înţelegere şi rezolvare de probleme. Dacă asimilarea este
superficială, iar acomodarea (prin prelucrarea informaţiilor) nu se produce decât lent şi
insuficient, atunci şi echilibrarea inteligentă este insuficientă, cei care s-au ocupat de debilitatea
mentală acuzând fenomene de "vâscozitate" mintală sau fixitate funcţională opusă flexibilităţii.
Educaţia intelectuală stă la baza cunoaşterii şi practicii omeneşti. în jurul său roiesc celelalte
tipuri de educaţii şi acţiuni ale personalităţii.Aceasta are ca scop formarea individului intelectual,
impunînd unele legităţi şi reguli,cu rol de a dezvolta capacităţile cognitive, de a acumula
cunoştinţe intelectuale, de a asimila tehnici culturale, şi anume: cititul, scrisul, socotitul,
capacitatea de a substrage cunoştinţe derivate din cele vechi, pentru a evidenţia independenţa
cognitivă la formarea individului.Astfel prin valorile cognitive, permite indivizilor o acumulare a
cunoştinţelor de bază, care ajută la orientarea în spaţiu în diferite cazuri, dezvoltarea capacităţilor
de cunoaştere, formarea unor interese de cunoaştere, dobîndirea unor deprinderi, formarea unor
imagini globale despre persoana proprie şi asupra mediului ce înconjoară persoana dată.Educaţia
intelectuală are ca ţel formarea unei personalităţi intelectual independente, cu capacitate de
autodezvoltare. Independenţa intelectuală a unui individ se bazeazându-se pe independenţa
gîndirii şi a raţiunii. A fi independent, în acest context, presupune a gîndi cu propriul cap, de a nu
depinde de punctele de vedere şi gîndirea altor persoane, a fi contra bîrfelor, a fi cu idei inventive,
obiectiv şi critic cu propriile idei. A fi independent mai înseamnă că prin căutare, să găseşti şi să
produci din ceea ce s-a găsit, pe baza argumentelor proprii, să accepţi explicaţii şi argumente
personale, să domini cunoaşterea prin argumentări multiple.

Există trei mari direcţii în care trebuie să se activeze pentru educaţia în schimbare:
a)sesizarea şi întâmpinarea schimbărilor;
b)evaluarea acestora;

pg. 1
Brici Diana
Grupa V
Anul I

c)proiectarea schimbării şi intervenţia, toate trei vizând formarea omului încât acesta să poată
face faţă schimbărilor la care este supus de mediul său.
Interesează în mod deosebit aspectul. Nu este suficient pentru omul de astăzi doar să sesizeze, să
întâmpine şi să evalueze schimbările care se produc într-un domeniu sau altul al societăţii. În
calitatea sa de subiect al istoriei, de participant la procesele sociale, trebuie să proiecteze el însuşi
schimbări, să intervină în fluxul acestora pentru a provoca efectele dezirabile, a limita sau a evita
pe cele indezirabile. De aceea, el trebuie educat în spiritul unor soluţii alternative, în imaginea
unor scenarii ale viitorilor posibili. Intervenţia pentru schimbare implică într-o oarecare măsură şi
planificarea schimbării. În ceea ce priveşte mijloacele educaţiei pentru schimbare, acestea sunt
stimularea imaginaţiei anticipative, a posibilităţilor de alegere şi iniţiativă, a responsabilităţii, prin
utilizarea tuturor resurselor şi procedeelor ce creează „imagini ale viitorului", „scenarii
alternative", „modele de lumi posibile", „probleme cu soluţii multiple" etc. În faţa unui astfel de
comportament dezirabil al omului contemporan, învăţământul trebuie să dea un răspuns pe
măsură, adecvat. El ar trebui să renunţe la desfăşurarea pe discipline şi să treacă la axarea pe
probleme complexe, să devină un învăţământ inter- şi trans-disciplinar. El trebuie să procedeze,
între altele, la adoptarea unei astfel de strategii care să permită introducerea treptată a noilor
educaţii în cadrul structurii sale „clasice".
Astfel „Educația este o activitate umană complexă (intelectuală, morală, tehnologică,
estetică, fizică, formală, nonformală, informală), cu funcție psihosocială de formare-dezvoltare
permanentă a personalității, proiectată şi realizată prin corelația structurală subiect-obiect,
orientată în sensulautoeducației“ [8], şi cea de-a doua, după dicționarul de pedagogie, ediția 1979:
„Educația este un ansamblu de acțiuni desfăşurate în mod deliberat într-o societate, în vederea
transmiterii şi formării, la noile generații, a experienței de muncă şi de viață, a cunoştințelor,
deprinderilor, comportamentelor şi valorilor acumulate de oameni până în acel moment“ conform
lui Sorin Cristea.

Bibliografie
http://www.cissb.ro/Revista_informaticii_2014/5.pdf
http://www.educativ.info/tip1.html
http://www.sinuc.utilajutcb.ro/IV.2.pdf
http://www.armyacademy.ro/biblioteca/anuare/2006/a10.pdf

pg. 2