Lacul

De Mihai Eminescu
1. Date minime despre autor
2. Tematica
3. Structura externă : - titlu
- tipuri de lirism
- relația dintre incipit și final
4. Construcția internă : - idei artistice
- mituri artistice
- figuri de stil
- simboluri
5. Construcția externă : elemente de prozodie : - cinci catrene
- rima
- ritm
- masură
6. Mesajul
1. Mihai Eminescu (1850-1889) a făcut parte din perioada “
marilor clasici “ alături de Ion Creangă , I.L.Caragiale si Ioan
Slavici. Totodată, a facut parte din Societatea Junimea , fiind
susținut de aceasta în studiile pe care le va urma la Vienna și
Berlin, deoarece mentorul societătii, Titu Maiorescu își da seama
de talentul extraordinar al poetului în urma lecturii a 3 poezii :
“Epigonii”
”Mortua est” si “Venere si Madona”. Poetul romantic e considerat
de catre literatura universală ca fiind ultimul care îmbrătișează
această estetică.
2. Poezia “Lacul” de Mihai Eminescu îmbină, într-o manieră unică,
doua teme fundamentale : cea a iubirii și cea a naturii. De cele
mai multe ori, în poezia eminesciană, natura e privită ca o cutie
de rezonanță ce amplifică trăirea sentimentului. Datorită acestui
lucru , natura e creionată mirific, asemenea unui “colț de rai”.
Citind printre rânduri, se observă și tema condiției umane pusă
sub semnul motivului literar “fortuna labilis”(noroc schimbător) :
visul de iubire nu se materializează, iar starea de extaz se
transformă în deznadejde, tristețe.

3. Titlul poeziei este alcătuit dintr-un substantiv comun articulat cu

articol hotărât (titlu sintetic) care are rolul de a-i crea orizontul
de așteptare a cititorului și de a configura toposul în care se va
insera visul de iubire. Discursul liric e construit simetric redând
elemente ale realității, surprinse într-o cromatică ce inspiră o
stare de fericire. Totuși, dacă la început există o corcondanță
între spațiul naturii și starea eului liric, la final se observă
contrastul dintre natura care rămâne aceeași și tristețea
generată de sentimentul singurătății și al deziluziei. In textul
eminescian, lirismul obiectiv de tip tablou se împletește perfect
cu lirismul subiectiv de tip confensiv. Dacă în prima strofă se
observă marcile lexico-gramaticale de pers a III-a , începând cu
cea de a II-a se inserează și mărci subiective. Amestecul între cele
două tipuri de lirism este firesc pentru un text romantic care
încearcă să evadeze din rigorile impuse de clasicim.

4. Dupa cum spuneam, natura este una edenică, de o frumusețe

răvășitoare, iar elementele care o construiesc trimit către
primordialitate. Prezența simbolului bărcii creează multiple
semnificații: sugestia plutirii anticipează visul de iubire care dă
aceeași senzație. Pe de altă parte, barca poate fi un vehicul între
realitate și lumea onirică. Lacul este personificat atribuindu-se
însușiri umane pregătind o anumită stare de spirit: neliniște,
nerăbdare. Prezenta aliterației în “l” are un efect sonor care
sugerează curgerea lină a apei și a timpului, totul construind o
atmosferă armonioasă. Eul liric se află în acest context mirific, iar
protecția unui ideal de a se împlini în iubire pare firesc. Eul liric se
simte integrat total în acest cadru natural, mai mult, stările sale
sunt potențate de către lacul care preia ca într-un ecou fiecare
tresărire a omului. Prezența modului conjunctiv subliniază ideea
unei acțiuni posibile, realizabile, dar fără a exista certitudine.
Folosirea cu grafie italic a pronumelui personal “ea” atrage atenția
cititorului: instanța feminină devine foarte importantă în existența
eului liric atâta vreme cât visul s-ar împlini. Totodată, aceasta este
idolatrizată, ridicată la rang de zeitate. Odată cu strofa a III-a, visul
capată contururi din ce în ce mai concrete organizate de sufletul
îndrăgostitului. Intimitatea este asociată cu epitetul “luntre mică”,
deoarece sentimentul se vrea a fi trăit în taină, singurul martor
ramâne natura care empatizează, ci stările celor doi. Intensitatea
trăirii atinge extazul, iar îndrăgostiții sunt transfigurați într-o
realitate doar a lor. Starea de încântare a celor doi echivalează cu
zborul, plutirea sugerând că iubirea este o cale de evoluție
spirituală. In tot acest context, luna devine un astru care protejează
cuplul de îndrăgostiți. Prezența ei este un motiv romantic care
sporește starea de iubire. “Să plutim cuprinși de farmec,n sub
lumina blândei lune “.
Finalul discursului liric aduce în prim-plan o cu totul altă emoție,
ideea este marcată de prezența conjuncției coordonatoare
adversative. Visul de iubire e înlocuit de singurătte, deziluzie,
dezamăgire:” în zadar suspin și sufăr”. Mihai Eminescu introduce
în finalul poeziei o dimensiune meditativă asupra condiției umane
pentru că totul este trecător, chiar și visul, omului i se asociază cele
două motive literare: ”fortuna labilis” si “vanitas vanitatum”.
 Realitatea contravine idealului de împlinire în iubire. Mihai
Eminescu pare să fi valorificat și în poezia “Lacul” mitul
zburătorului . De data aceasta, insțanta feminină preia rolul semi-
divinității, fascinându-l pe eul liric, dar în final dispărând ca o
simplă himeră. Totodată, exista irizări ale mitului androginului. In
proecția “poveștii” de iubire, sentimentul este ințeles ca o formă de
a se desăvârși ființa umană, prin găsirea celeilalte jumătăți. Dacă
initial, percepția eului liric e una senzorială, aflată sub impulsul
cunoașterii dionisciace, ulterior iubirea este spiritualizată pusă sub
semnul Psiheei.
5. Rima:2-4 -> semi-rima
Masura: 8 silabe
Ritm : trohaic
Strofe: catrene
Expresivitatea liricii eminesciene se demonstrează si prin efectele
muzicale, pe care le generează datorită folosirii elementelor
prozodice. Măsura versului amintește de lirica populară, fiind de 8
silabe, iar ritmul trohaic sugerează o stare armonioasă, veselă,
săltăreață, totul fiind valabil pana la ultimul catren.
6. In concluzie, textul eminescian poartă cu sine mesajul că doar prin
răbdare omul poate să facă idealul tangibil. Visul de iubire se
poate materializa atata vreme cat îndragostitul are forta launtrica
care nu-l determina sa renunte.