Sunteți pe pagina 1din 2

Educație socială – clasa a VI-a

Abateri de la principiile si valorile unei societăți interculturale

Principalele forme de intoleranță sunt discriminarea, segregarea, rasismul, xenofobia.

Intoleranța înseamnă lipsa de respect pentru diferență.

Segregarea = a separa, a izola; situația în care unui grup etnocultural i se impune direct sau
indirect menținerea la distanță față de restul societății.

Rasismul = credință conștientă sau inconștientă în superioritatea unei rase față de alta.

Xenofobia = teama sau ura față de străini

Discriminarea reprezintă orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe baza de rasă,
naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, vârsta, handicap, boală cronică
necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu
care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în
condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor
recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale
vieții publice.

Discriminare pozitiva= Masurile care vizeaza un anumit grup si care urmaresc eliminarea si
prevenirea discriminarii sau compensarea dezavantajelor rezultate din atitudini, comportamente
si structuri existente poarta denumirea de discriminare pozitiva.

Formele discriminarii

1. Discriminarea directă

Discriminarea directă are loc atunci când o persoană este tratata într-un mod mai puțin favorabil
decât o altă persoana care a fost, este sau ar putea fi într-o situație comparabilă, iar diferența de
tratament are la baza oricare criteriu de discriminare prevăzut de legislația în vigoare.

2. Discriminarea indirectă

Discriminarea indirectă se întâmplă atunci când o prevedere, un criteriu, o practică aparent


neutră dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevazute de legislatia in vigoare, cu
exceptia cazurilor in care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop
legitim, iar metodele de atingere acelui scop sunt adecvate si necesare.

3. Discriminarea multiplă
Educație socială – clasa a VI-a

Discriminarea multiplă survine atunci când o persoana sau un grup de persoane sunt tratate
diferențiat, într-o situație egală, pe baza a două sau a mai multor criterii de discriminare,
cumulativ.

4. Hărțuirea

Hărțuirea reprezintă orice comportament care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil,
degradant ori ofensiv, pe criteriu de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala,
convingeri, gen, orientare sexuala, apartenenta la o categorie defavorizata, varsta, handicap,
statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu.

5. Victimizarea

Victimizarea reprezinta orice tratament advers, venit ca reactie la o plangere sau actiune in
instanta sau la institutiile competente, cu privire la incalcarea principiului tratamentului egal si al
nediscriminarii.

În România funcționează Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării care acordă


asistență de specialitate persoanelor discriminate!

Exerciții:

1. Menționează o situație reală sau 2. Exprimă-ți opinia cu privire la situația


imaginară în care apare discriminarea menționată la 1.

3. Cum poate fi redusă discriminarea? 4. Realizează un desen în care să evidențiezi


efectele negative ale discriminării!

Realizează un text de aproximativ 10 rânduri în care să folosești următoarele cuvinte:


discriminare, rasism, societate, xenofobie, efete negative.

S-ar putea să vă placă și