Contabilitatea întreprinderii – anul III

Subiectul 1: Contabilitatea amortizării mijloacelor fixe.

Contabilitatea amortizării și depricierii mijloacelor fixe

În procesul utilizării (exploatării) mijloacele fixe se uzează (fizic sau moral).

Uzura fizică este generată de folosirea obiectelor după destinaţie şi este condiţionată de pierderea

treptată de către ele a valorii de consum (calităţilor tehnice şi de exploatare). Viteza cedării (pierderii)

calităţilor de consum este direct proporţională intensităţii utilizării obiectului.

Uzura morală spre deosebire de cea fizică nu corelează direct cu utilizarea obiectelor şi, de regulă,

este determinată de factori externi, care nu depind de întreprindere (de exemplu, modificarea conjuncturii

pieţei, apariţia unor tehnologii noi etc.).

Durata (termenul) uzurii fizice se află relativ simplu. Pentru aceasta trebuie de ştiut

caracteristicele tehnice ale obiectului sau rezultatele utilizării unor active similare în gospodărie sau la

terţi. Aceste date pot fi selectate din paşapoartele tehnice, documentaţia de proiectare, fişele de inventar

pentru evidenţa mijloacelor fixe şi alte surse.

Termenul uzurii morale nu poate fi determinat din timp (anticipat), deoarece factorii respectivi se

prognozează foarte anevoios (mai cu seamă în condiţiile unei economii instabile).

În interconexiune termenul uzurii fizice şi al celei morale formează termenul funcţionării utile,

adică perioada pe parcursul căreia obiectul poate fi de folos întreprinderii, aducându-i avantaje

economice.

Prin urmare, în contabilitate prin amortizarea mijloacelor fixe se subînţelege includerea

sistematică a unei părţi din valoarea lor în consumuri sau cheltuielile perioadei pe parcursul termenului

funcţionării utile cu scopul recuperării valorii amortizabile în cazul ieşirii lor.

Amortizarea spre calculare a unui obiect pe parcursul funcţionării lui utile este egală cu valoarea

amortizabilă, adică cu valoarea iniţială (istorică) fără valoarea rămasă.

10

Calcularea amortizării începe din prima zi a lunii, care urmează după luna primirii obiectului

(dării lui în exploatare) şi încetează de asemenea din prima zi a lunii, care urmează după luna ieşirii

obiectului.

Pentru generalizarea informaţiei vizând amortizarea mijloacelor fixe se foloseşte contul de pasiv

124. Pe măsura calculării amortizării acest cont se creditează în contrapartidă cu debitul conturilor
consumurilor, cheltuielilor şi ale altor obiecte de evidenţă în funcţie de locul exploatării şi destinaţia

obiectelor.

În continuare vom prezent principalele fapte economice care pot avea loc la întreprindere pe

măsura calculării şi casării amortizării mijloacelor fixe:

Tabelul 1 – Înregistrările contabile aferente calculării şi casării amortizării mijloacelor fixe

Cum se face amortizarea mijloacelor fixe

Pentru a amortiza un mijloc fix acesta trebuie achiziționat în baza unui
document justificativ, cum ar fi factura. Plățile pentru achiziționarea unui
mijloc fix se înregistrează în registrul de încasări și plăți, iar evidența
acestora se ține cu ajutorul registrului inventar. Cheltuiala cu mijlocul fix se
va deduce eșalonat în raport cu durata de funcționare a mijlocului fix.
Amortizarea poate fi privită din mai multe perspective. Din punct de vedere
contabil, conform Ordinului nr. 1802/2014, mijlocul fix trebuie amortizat în
timpul duratei de viață a acestuia, și anume pe perioada când acesta este
disponibil pentru utilizare de către societate. Durata de viață utilă se va
stabili de către societate.
Din punct de vedere fiscal, se va stabili durată de viață în funcție de
intervalul de ani stabilit în catalogul privind calificarea și duratele normale
de funcționare a mijloacelor fixe. Potrivit art. 28 din Cod Fiscal, mijlocul fix
amortizabil trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
 1. Are o durată de folosire mai mare de un an;
2. Are o valoarea de intrare egală sau mai mare cu 2.500 RON, sumă stabilită
prin H.G. nr. 276/2013;
3. Este utilizat în producția de bunuri, poate fi închiriat sau folosit în scopuri
administrative.
Este important ca antreprenorul să intenționeze să mențină bunul pe o
perioadă mai mare de un an luând în considerarea natura acestuia. Spre
exemplu, o farmacie vinde produse cosmetice și le afișează în vitrină, dar
natura bunului nu este pretabilă de a fi considerată un mijloc fix cu folosință
îndelungată.
Nu în ultimul rând, din perspectivă financiară aceasta reprezintă o cale de
reînnoire a investiției.
Ordinul nr. 1802/2014 nu prevede un plafon. De exemplu, s-a cumpărat o
agendă de 100 de lei, dar este folosită pentru evidența contractelor pe
termen lung. Așadar, se estimează că se va păstra agenda 5 ani.  Prin
Ordinul nr. 1802/2014  e înțelege că este decizia societății de a stabili un
prag de materialitate a bunului, o valoarea de la care orice bun de folosință
îndelungată devine mijloc fix. Diferență fundamentală dintre un bun
considerat mijloc fix și un alt bun este că valoarea mijlocului fix, adică banii
plătiți pe bun, se împart pe cheltuieli de-a lungul duratei de utilizare a
mijlocului fix.
Pentru imobilizări se utilizează următoarele tipuri de amortizare:
Liniară
Amortizarea se calculează prin împărțirea valorii bunului la durata normală
de funcționare. Aceasta reprezintă metoda clasică, fiind cea mai simplă de
folosit. De exemplu, o societate cumpără un laptop în valoarea de 4.000 lei,
iar valoarea de viață stabilită este de 3 ani. Pentru a afla amortizarea lunară
se vor face următoarele calcule: valoarea bunului/durata de viață
economică/12 luni. Astfel, 4.000 lei/3 ani/12 luni = 62,5 lei. Lunar, timp de
3 ani se va înregistra această cheltuială în contabilitatea societății. Data de la
care se calculează amortizarea este luna următoare punerii în funcțiune a
mijlocului fix.

Degresivă
Această metodă constă în stabilirea unei valori de amortizare anuale mai
mare în primii ani, devenind mai mică în ultimii ani. Această metodă
presupune calcularea cotei de amortizare degresivă prin multiplicarea cotei
de amortizare liniară cu următorii coeficienți:
–   1,5 % dacă durata normală de utilizare este între 2-5 ani;
–   2% pentru o durată de utilizare de 5-10 ani;
–   2,5% pentru o durată de utilizare mai mare de 10 ani. 

Accelerată
Această metodă este utilizată când activele sunt folosite mai mult în primul
an de folosință a bunului și constă în includerea în primul an de funcţionare,
în cheltuielile de exploatare, până la 50% din valoarea de intrare a activului
imobilizat.

Contabilitatea datoriilor faţă de buget.

Creanţele constituie o parte a activelor, care trebuie achitate întreprinderii de către

alte persoane

fizice şi juridice în termenul stabilit în condiţiile contractului. Unul din principiile

de bază a contabilităţii

creanţelor constă în faptul că operaţiile economice legate de livrarea produselor,

mărfurilor, prestarea

serviciilor se înregistrează în contabilitate în baza documentelor comerciale şi de

decontare justificative.

Creanţele întreprinderii se clasifică după următoarele criterii:

1. După conţinutul economic:

a. Creanţe comerciale

b. Creanţe ale părţilor legate

c. Creanţe privind avansuri acordate

d. Creanţe ale bugetului

e. Creanţe ale personalului

f. Creanţe privind veniturile calculate

g. Alte creanţe

Contabilitatea creanţelor ale bugetului

În procesul activităţii de antreprenoriat între întreprinderi şi buget apar diverse şi

multiple relaţii,

condiţionate de necesitatea vărsării sau recuperării anumitor impozite şi taxe.

Generalizării informaţiei

privind existenţa, înregistrarea şi achitarea creanţelor privind decontările cu bugetul

este destinat de activ

contul 225.

În debit se înregistrează avansurile vărsate la buget la capitolul impozitului pe venit

şi altor

impozite stabilite de legislaţie (cu excepţia TVA), supraplăţile în favoarea

bugetului şi diferenţele dintre

sumele taxei pe valoarea adăugată plătită (deductibilă) şi primită (exigibilă), iar în

credit – sumele trecute

în cont ale impozitelor plătite în avans, precum şi supraplăţile recuperate din buget.
Soldul acestui cont

este debitor şi reprezintă datoriile bugetului faţă de întreprindere la finele perioadei

de gestiune.

Evidenţa analitică a creanţelor pe termen scurt privind decontările cu bugetul se

ţine pe tipuri de

impozite sau plăţi şi termene de recuperare a acestora din buget.

Contul 225 se debitează în contrapartidă cu creditul următoarelor conturi:

• 241 şi 242 — la achitarea în avans a impozitului pe venit în cursul perioadei de
gestiune (adică

în timpul anului calendaristic);

• 534 — la reflectarea diferenţei dintre sumele taxei pe valoarea adăugată plătite şi

primite;

21

• 731 — la apariţia creanţelor pe termen scurt privind impozitul pe venit ca rezultat

al inversării

diferenţelor temporare.

La finele perioadei de gestiune în urma decontărilor definitive contul 225 se

creditează prin

debitul următoarelor conturi:

• 534 — la compensarea avansului plătit,

• 242 — la recuperarea din buget a sumelor plătite în plus conform rezultatelor

calculelor sau

controalelor efectuate de organul teritorial al inspectoratului fiscal.