Modelul nordic

Ţările nordice membre ale Uniunii Europene, Suedia, Finlanda, Danemarca, la care se adaugă şi
Olanda, sunt statele care sunt asimilate cu acest model social. Ele oferă cele mai extensive sisteme de
protecţie socială din lume, circa o treime din PIB fiind alocată politicii sociale.

Submodelul nordic (scandinav) se caracterizează printr-un grad ridicat de redistribuire, prin

promovarea incluziunii sociale, a universalităţii asistenţei sociale, a dialogului social şi a cooperării între
partenerii sociali şi guvern. Aceste economii sunt printre cele mai competitive economii europene, deşi
asigură coeziune economică şi socială cetăţenilor; performanţele ţărilor care compun acest submodel se
explică prin eliminarea anumitor compromisuri existente între funcţionarea economiei şi efectele în plan
social.

Caracteristici ale modelului:

- un înalt sistem al protecţiei sociale;

- predomină unele din cele mai ridicate impozite, din încasările cărora se finanţează serviicile
publice cuprinzătoare şi de înaltă calitate;
- grad scăzut de inegalitate a veniturilor;
- invatarea permanenta, ca solutie pentru stimularea procesului inovator;

- mobilitatea fortei de munca, stimularea initiativei antreprenoriale;

- asigurarea unui nivel ridicat al investitiilor în cercetare –dezvoltare.

- abordarea pieţei muncii combină generozitatea cu stricteţea. În Suedia, de exemplu,
indemnizaţia de şomaj este una din cele mai ridicate, dar ea este acordată pe perioade scurte,
fără excepţii, astfel încurajându-se lucrătorii pentru a căuta, în mod activ, locuri de muncă şi a le
accepta.

Suedia a deschis drumul politicilor de piaţă a muncii care, în contrast cu beneficiile pasive, îi
încurajează cu proptitudine pe cei care devin şomeri să intre în programe de pregătire şi orientare
profesională menite să limiteze durata şomajului. Ţările scandinave sunt puternic ataşate de egalitatea de
venituri. Un grad înalt de egalitate este atins de combinaţia dintre reducerea şomajului şi impozitarea dură
şi progresivă. Ţările nordice sunt lideri mondiali din punct de vedere al egalităţii câştigurilor. Un asemenea
grad de comprimare a salariilor este respins de către mulţi economişti care cred că există o recompensă
mică pentru o muncă istovitoare şi poate prejudicia creşterea economică.

Ca punct pozitiv, un grad ridicat de egalitate sprijină coeziunea socială şi reduce criminalitatea,
ambele putând să contribuie la atingerea eficienţei economice. Din punct de vedere sociopolitic, modelul
nordic combină un grad unic de coeziune socială şi solidaritate cu o anumită severitate în modul de tratare a
şomajului.

În exerciţiul referenţial, asociat cu Strategia de la Lisabona, modelul nordic tinde să primească note
bune pentru lupta împotriva şomajului, dar statul bunăstării din acest model este adesea văzut ca excesiv,
cel puţin din punctul de vedere al ratei de impozitare reclamate. Pe de altă parte, ţările scandinave sunt într-
o opoziţie neînduplecată faţă de modelul continental, pe care îl privesc ca fiind ineficient din punct de
vedere economic şi social.

Ţările Nordice au înţeles de asemenea că o creştere înaltă şi cea mai bună tehnologizare sunt
elemente cheie pentru menţinerea statului bunăstării.

Analiza competitivitatii in submodelul nordic

Submodelul nordic este în general considerat de referinta. Combina o performanta economica

ridicata cu dezvoltarea sociala, iar tarile care il promoveaza au un grad ridicat de competivitate economica.
O serie de studii comparative a performantelor economice si sociale au clasat pe un loc inalt submodelul
nordic.

Un rezultat comun al comparatiilor intre statele europene este faptul ca tarile nordice reusesc mai
bine decat alte tari sa combine eficienta si cresterea economica, cu o piata a muncii pasnica, o distributie
echitabila a veniturilor si a coeziunii sociale. Globalizarea este în primul rând o oportunitate şi nu o
ameninţare. In cazul submodelului nordic, aceasta a stat la baza cresterii productivitatii economice si a
standardelor de viata. In acelasi timp, globalizarea poate submina viabilitatea financiara a statului
bunastarii, prin cresterea mobilitatii factorilor internationali si concurenta fiscala intre natiuni, precum si
prin deschiderea posibilitatii de "turism social" pentru grupurile eligibile

In tarile scandinave, redistribuirea venitului national se face prin programe sociale ce presupun
salarii minime ridicate si diferente relativ reduse intre aceastea si salariile angajatilor din domeniile de
inovatie, financiar-bancare, comert, etc. Accentul cade pe maximizarea participarii fortei de munca,
promovarea egalitatii intre sexe, si utilizarea de politica fiscala expansionista. Acest submodel nu este un
singur model cu componente sau reguli specifice.

Experienta economiilor din submodelul nordic ofera urmatoarele lectii:

• productivitatea ridicata si inegalitatea veniturilor pot fi într-o corelatie directa;

• politicile active pe piata muncii determina diminuarea timpului de cautare intre slujbe şi reducerea
ratei somajului pe termen lung;

• flexibilitatea pietei muncii si securitatea socială nu sunt obiective contradictorii;

• pregatirea permanenta, dezvoltarea competentelor salariatilor sunt conditii ale adaptarii ridicate la
schimbare ale fortei de munca;

• integrarea femeilor pe piaţa muncii constituie un element central alcresterii prosperitatii;

• sporirea ratei participarii pe piata muncii constituie o modalitate eficienta de a diminua presiunea
generata de evolutiile demografice;

• cresterea sumelor alocate pentru cercetare-dezvoltare, precum si inovatiile constituie surse ale
avantajului competitiv.
 De ce tarile din submodelul nordic sunt perfomante din punct de vedere economic si social ? Au
eliminat anumite compomisuri în domeniile economic si social. Acestea sunt:

1. Compromisul dintre costul ridicat al fortei de munca si gradul de ocupare.

Teoria economica spune ca o crestere a fiscalitatii suportate de firme scade numarul de locuri
demunca nou create. Cu toate acestea submodelul nordic a reusit prin stabilitate macroeconomica si
legislative si printr-un mediu de afaceri competitiv si atractiv (zero coruptie) sa diminueze sau chiar sa
elimine acest effect.

2. Compromisul dintre beneficiile ridicate pentru somaj si pensii si rata de participare pe piata
muncii.

Acordarea unor ajutoare de somaj ridicate (ca pondere din salariul anterior) si pe o perioada
indelungata diminueaza stimulentele pentru cautarea unui loc de munca. Submodelul nordic a reusit
datorita faptului ca a combinat politicile active pe piata muncii cu masurile de fexicuritate sociala. Astfel,
ratele ocuparii, cele de crestere a productivitatii, precum si satisfactia muncii sunt ridicate comparative cu
celelalte submodele.

Dintre cele cinci submodele din cadrul Uniunii Europene, submodelul nordic este cel mai
performant în realizarea obiectivelor asumate prin Strategia Europa 2020, deoarece a generat atât eficienţă
macroeconomică, precum şi echitate socială.

Submodelul nordic s-a transformat treptat într-unul mai apropiat de cel anglosaxon prin trecerea de
la welfare la workfare, adică de la responsabilitatea statului în asigurarea securităţii sociale la
responsabilitatea individului pentru propria-i securitate în faţa riscurilor. Totuşi, submodelul nordic se
deosebeşte radical de ţările liberale din UE prin performanţele
sociale.
Flexicuritate

Obiectivul strategic al Uniunii Europene este sa creasca competitivitatea si nivelul de ocupare, iar
politicile de flexicuritate pot avea un rol important in atingerea acestui tel.

Competivitatea ridicata poate fi atinsa in acele economii unde pietele libere determina unde, ce, cat
si cum oamenii vor munci, fara ca acest lucru sa fie determinat de guverne sau sindicate.

Termenul de flexicuritate este un amestec de doi termeni: flexibilitate si securitate. Primul termen
inseamna conditii legale flexibile pe piata muncii, pe cand al doilea termen indica posibilitatea guvernului
de a asigura venituri mari si securitatea angajarii pentru someri. Prin urmare flexicuritatea uneste o piata a
muncii flexibila cu un nivel ridicat de venituri si cu securitatea in privinta angajarii, a masurilor care se iau
pentru recalificarea fortei de munca. Conceptul de flexicuritate se bazeaza pe presupunerea ca flexibilitatea
si securitatea nu sunt contradictorii, ci mai degraba complemetare si sprijinindu-se reciproc.

Educatia joaca un rol important in flexicuritate. Piata muncii trebuie coordonata cu programele de
invatamant. Sistemul educational trebuie sa fie in stransa legatura cu firmele, in acest fel, acesta, putand sa-
si ajusteze programele oferite pentru recalificarea fortei de munca. Acest concept de flexicuritate are in
vedere invatarea pe termen lung, pe tot parcursul vietii, lucru care asigura adaptabilitatea constanta a
muncitorilor pe piata muncii.

La nivel macro, flexibilitatea inseamna adaptabilitatea pietei muncii in conformitate cu schimbarile

tehnologice si economice, pe cand la nivel micro se refera la companii si muncitori. Din perspectiva muncii
flexibilitatea poate fi vazuta ca fiind un program de munca flexibil sau o forma atipica de angajare – de
genul part-time, temporar, sezonier, salarii flexibile in functie de productivitate, diverse stimulente, salarii
ajustate la inflatie.

Flexibilitatea poate de asemenea insemna capacitatea unui angajator de a concedia si a angaja mai
usor, capacitatea lui de a modifica structura orelor unui lucrator fara insa a modifica numarul lucratorilor,
schimbarea sarcinilor angajatilor, sau flexibilizarea salariilor – abilitatea angajatorului de a alterna salariile
ca raspuns la diferitele modificari de pe piata muncii, sau in functie de competitivitate.

Dintre cele patru submodele din cadrul Uniunii Europene, submodelul nordic este cel mai
performant în realizarea obiectivelor asumate prin Strategia Lisabona, deoarece a generat atât eficienţă
macroeconomică, precum şi echitate socială. Submodelul nordic (scandinav) se caracterizează printr-un
grad ridicat de redistribuire, prin promovarea incluziunii sociale, a universalităţii asistenţei sociale, a
dialogului social şi a cooperării între partenerii sociali şi guvern. Aceste economii sunt printre cele mai
competitive economii europene, deşi asigură coeziune economică şi socială cetăţenilor; performanţele
ţărilor care compun acest submodel se explică prin eliminarea anumitor compromisuri existente între
funcţionarea economiei şi efectele în plan social.

Sursa: Cristian Socol, Marius Marinas, Aura Gabriela Socol, Sustenabilitate fiscală şi coeziune socială.
Comun şi specific în submodelele Uniunii Europene, Economie teoretică şi aplicată, Volumul XVII (2010),
No. 3(544), pag. 27

Ratele de ocupare pe piata muncii in tarile din submodelul nordic sunt mult mai ridicate decat
media UE sau chiar decat media UE-17. Aproape toate tarile ce fac parte din acest submodel (exceptie face
Finlanda – 73,8%) au atins si chiar depasit tinta propusa prin strategia Europa 2020 (75%) in ceea ce
priveste gradul de ocupare.

Employment rate -
total 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011
 EU (27 countries) 68 69 69.9 70.3 69 68.6 68.6
Euro area (17
countries) 67.9 68.9 69.8 70.2 68.8 68.4 68.5
Denmark 78 79.4 79 79.7 77.5 75.8 75.7
Netherlands 75.1 76.3 77.8 78.9 78.8 76.8 77
Finland 73 73.9 74.8 75.8 73.5 73 73.8
Sweden 78.1 78.8 80.1 80.4 78.3 78.7 80
Sursa datelor Eurostat

Employment rate, age group 20-64

85

80

75

70

65

60
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011

EU (27 countries) Euro area (17 countries) Denmark

Netherlands Finland Sweden

Sursa datelor Eurostat, prelucrare personala

 Employment rate, age group 20-64

85

80

75

70

65

60
2008 2009 2010 2011

EU (27 countries) Euro area (17 countries) Denmark

Netherlands Finland Sweden

Sursa datelor Eurostat, prelucrare personala

De asemenea, statele nordice reusesc sa aiba o rata a ocuparii mult peste media UE (in medie cu 10
puncte procentuale mai mult) si in ceea ce priveste rata ocuparii in randul femeilor. Politicile active privind
integrarea femeilor pe piata muncii fac ca rata ocuparii in randul femeilor in toate cele patru state
componente ale submodelului sa fie de peste 70% (la nivelul anului 2011).

Employment rate - Male Employment rate - Female

90 80

75
85

70
80

65
75
60

70
55

65 50
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011
EU (27 countries) Euro area (17 countries) EU (27 countries) Euro area (17 countries)
Denmark Netherlands Denmark Netherlands
Finland Sweden Finland Sweden

Sursa datelor Eurostat, prelucrare personala

Consistenta modelului nordic si performanta sa e ilustrata printr-o serie de indicatori: creşterea

economică; productivitatea muncii, investitii in cercetare şi dezvoltare; performanţă în sectoarele high-tech
şi telecomunicaţii, ocuparea forţei de muncă (inclusiv în rândul femeilor şi lucrătorilor mai în vârstă); şi
infrastructură fizica si sociala.

Experienta tarilor nordice arata urmatoarele lucruri: majorarea productivitãtii contribuie la

reducerea inegalitatãtii veniturilor; politicile active pe piata muncii determinã diminuarea timpului de
cãutare între slujbe si, implicit, a ratei somajului pe termen lung;

flexibilitatea pietei muncii si securitatea socialã nu sunt obiective contradictorii; pregãtirea

permanentã, dezvoltarea competentelor salariatilor sunt conditii ale adaptãrii ridicate la schimbare ale fortei
de muncã; cresterea ratei participãrii pe piata muncii constituie o modalitate de a diminua resiunea generatã
de evolutiile demografice.

Flexicuritatea poate fi caracterizata de patru elemente: 1. cadru legal simplu, transparent si

predictibil care permite companiilor sa faca ajustarile necesare; 2. politica a pietei muncii eficienta ce
permite integrarea rapida a somerilor; 3. sisteme durabile de protectie sociala cu forme de training de lunga
durata ce promoveaza capacitatea de inovare si competivitatea companiilor si 4. capacitatea de angajare a
lucratorilor.

In Danemarca flexicuritatea e o combinatie intre practici de angajare si concediere flexibile,

ajutoare de somaj de pana la 90 la suta din ultimul salariu si masuri active pe piata muncii. Piata daneza
ofera o flexibilitate precum cea din Marea Britanie, insa ofera si securitate sociala precum Suedia. Scopul
flexicuritatii e acela de a consolida crearea de locuri de munca si de a promova activ incluziunea pe piata
muncii.

Reformele daneze au inclus in mare parte urmatoarele aspecte: somerii au fost obligatii sa accepte
locuri de munca inafara ariei lor ocupationale dupa 3 luni de la primirea ajutorului de somaj; cei ce refuzau
locurile de munca oferite sau cursurile de pregatire, de recalificare pierdeau orice beneficiu la 6 luni de
somaj, perioada maxima de acordare a ajutoarelor a fost redusa de la 5 la 4 ani, mai multe traininguri au
fost organizate, subventii, scutiri de taxe si stimulente au fost oferite pentru cei ce activau pe piata muncii
in regim de norma intreaga pana la varsta de 62 de ani si de asemenea scutiri de taxe au fost oferite pentru a
descuraja pensionarea anticipata.

Cand se pune problema adoptarii flexicuritatii si in alte state, inafara celor nordice, prima intrebare
care apare rezulta in zona beneficiilor si ajutoarelor de somaj. In statele nordice dupa concediere, ajutoarele
de somaj primite de someri sunt in continuare destul de mari (fiind legate de salariile de baza anterioare – al
caror nivel este destul de ridicat), iar problema se puna in perspectiva in care un muncitor mai este stimulat
sa se recalifice sau sa reintre pe piata muncii in conditiile in care poate castiga bine din ajutorul de somaj
fara a mai fi nevoit sa munceasca. Din aceasta cauza, statele in special cele Anglo-Saxone, cauta sa
micsoreze aceste beneficii pana spre salariul minim pe economie, tocmai pentru a stimula cautarea de catre
somer a unui loc de munca.

Cetatenii statelor nordice pastreaza cultura muncii, a increderii si a flexibilitatii. Aceasta este o
problema de cultura civica. In celelalte submodele pot aparea situatii in care, un anumit numar de oameni ar
putea decide sa traiasca pe seama contribuabililor, in loc sa isi caute un loc de munca.
 Totusi, flexicuritatea are sanse de a fi implementata in toate statele Uniunii Europene si acesta pare
a fi tiparul catre care se merge in speranta atingerii obiectivelor de competititivitate propuse. Sigur,
flexicuritatea nu trebuie copiata de la statele nordice, ci trebuie adaptata, pastrand desigur principiile de
baza, ale fiecarei economii. Adoptand acest nou model, Europa poate fi mai competitiva pe piata globala.

Flexicuritatea poate fi considerate a fi un model de tip castig-castig, reprezentand o noua politica pe

piata muncii care reuseste sa realizeze un compromis intre interesele opuse de pe piata muncii. In loc sa
aiba parteneri sociali in dezacord constant, angajatorii si sindicatele pot decida sa fie mai competitive si sa
creasca sansele de angajare si in acelasi timp sa imbunatateasca bunastarea.

Statele membre ale Uniunii Europene trebuie să facă mai multe eforturi dacă doresc să atingă
obiectivele educaționale ale Strategiei Europa 2020 de reducere la sub 10% a ratei abandonului școlar
timpuriu și de creștere a proporției de tineri absolvenți cu diplomă la cel puțin 40%, conform cifrelor pe
2011 publicate de Eurostat. Acestea arată că s-au înregistrat progrese în statele membre, dar că există încă
puternice disparități între ele și că nu este nici pe departe sigur că UE va reu și să- și îndeplinească
obiectivele pentru 2020: rata celor care abandonează de timpuriu școala este de 13,5% în prezent, față de
14,1% în 2010 și 17,6% în 2000. În 2011, 34,6% dintre persoanele cu vârsta între 30 și 34 de ani din UE
dețineau o diplomă, față de 33,5% în anul anterior și respectiv 22,4% în 2000.

Deși ultimele cifre indică progrese în contextul ambelor obiective, Comisia este îngrijorată că acest
lucru nu se datorează reformelor, care produc efecte pe termen lung, ci sunt mai curând rezultatul
șomajului în rândul tinerilor, care a făcut ca mulți dintre aceștia să rămână mai multă vreme în sistemul de
educație și formare. Un alt motiv de îngrijorare este acela că obiectivele stabilite de statele membre nu
sunt suficiente pentru ca UE să-și poată îndeplini țintele globale.
În ceea ce privește abandonul școlar timpuriu, definit ca procentajul de tineri între 18 și 24 de ani
care dețin cel mult calificări de nivel gimnazial și nu mai participă la nicio formă de învă țământ sau
formare, 11 state membre au depășit referința de 10%[1], iar Malta (33,5%), Spania (26,5%) și Portugalia
(23,2%) au cele mai mari rate de abandon școlar, dar au înregistrat progrese semnificative în ultimii ani.
Alte state membre care au reușit să reducă abandonul școlar timpuriu sunt Cipru (11,2%), Letonia (11,8%)
și Bulgaria (12,8%).
13 state membre au o rată de absolvire de studii superioare care depășește ținta de 40% [2]. Printre
țările cu un nivel redus de absolvire, Slovenia (37,9%), Letonia (35,7%), Ungaria (28,1%), Portugalia
(26,1%), Republica Cehă (23,8%) și România (20,4%) au înregistrat toate o creștere anuală de două
puncte procentuale a acestui nivel. În schimb, Grecia (28,9%), Austria (23,8%) și Italia (20,3%) au
cunoscut creșteri de doar o jumătate de punct procentual sau chiar mai mici, iar Bulgaria (27,3%) și Malta
(21,1%) au înregistrat chiar o scădere a ratei de absolvire a învățământului superior. În aceea și perioadă,
Polonia (36,9%), Germania (30,7%) și Slovacia (23,4%) au cunoscut ușoare creșteri ale acestor procente.

[1] Slovenia (4,2%), Republica Cehă (4,9%), Slovacia (5,0%), Polonia (5,6%), Luxemburg (6,2%),
Suedia (6,6%), Lituania (7,9%), Austria (8,3%), Țările de Jos (9,1%), Danemarca (9,6%) și Finlanda
(9,8%).

[2] Irlanda (49,4%), Luxemburg (48,2%), Suedia (47,5%), Finlanda (46,0%), Cipru (45,8%), Regatul Unit
(45,8%), Lituania (45,4%), Franța (43,4%), Belgia (42,6%), Danemarca (42,2%), Țările de Jos (41,1%),
Spania (40,6%) și Estonia (40,3%).

Ratele de abandon școlar timpuriu

Abandonul timpuriu din sistemele de educație și formare profesională (cu varste intre 18-24 ani)

De la 20 noiembrie 2009, acest indicator se bazează pe mediile anuale ale datelor trimestriale în loc de o
singura referință primăvara. Ratele de abandon timpuriu din sistemele de educație și de formare
profesională se referă la persoanele între 18 și 24 care îndeplinesc următoarele două condiții: în primul
rând, cel mai înalt nivel de educație sau de formare profesională atins este ISCED 0, 1, 2 sau responden ții
3c scurt ; in al doilea rand, respondentii au declarat că nu au primit nici o educa ție sau modul de formare în
cele patru săptămâni care au precedat sondajul. Statistica constă in populația totală a aceleiași grupe de
vârstă, cu excepția inexistentei răspunsurilor la întrebările "cel mai înalt nivel de educație sau de formare
profesională atins" și "participarea la educație și formare profesională". Atât cei care au realizat statisticile,
cat si cei care au participat la ele, provin din Ancheta asupra forței de muncă din UE

Ratele de abandon școlar timpuriu din UE (2000, 2010, 2011) și obiectivele

naționale ale Strategiei Europa 2020 (în %)

2000 2010 2011 Obiective

 naționale

Obiectivul
UE 27 17,6 14,1 13,5 UE = sub
10,0%

AT 10,2 8,3 8,3 9,5

BE 13,8 11,9 12,3 9,75

BG : 13,9 12,8 11,0

CY 18,5 12,6 11,2 10,0

CZ : 4,9 4,9 5,5

DE 14,6 11,9 11,5 10,0

DK 11,7 10,7 9,6 10,0

EE 15,1 11,6 10,9 9,5

EL 18,2 13,7 13,1 10,0

ES 29,1 28,4 26,5 15,0

FI 9,0 10,3 9,8 8,0

FR 13,3 12,8 12,0 9,5

HU 13,9 10,5 11,2 10,0

IE : 11,4 10,6 8,0

IT 25,1 18,8 18,2 15,5

LT 16,5 8,1 7,9 9,0

LU 16,8 7,1 6,2 10,0

LV : 13,3 11,8 13,4

MT 54,2 36,9 33,5 29,0

NL 15,4 10,1 9,1 9,0

PL : 5,4 5,6 4,5

PT 43,6 28,7 23,2 10,0

RO 22,9 18,4 17,5 11,3

SE 7,3 9,7 6,6 10,0

SI : 5,0 4,2 5,1

SK : 4,7 5,0 6,0

UK 18,2 14,9 15,0 :

Sursă: Eurostat, Ancheta asupra forței de muncă, 2012.

Ratele de absolvire a învățământului superior în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 30 și 34

de ani

Statistica cuprinde ponderea populației în vârstă de 30-34 ani, care a finalizat cu succes universitatea sau
nivelul tertiar de învățământ cu un nivel de educație ISCED 1997 (Clasificarea Internațională Standard a
Educației) de 5-6. Acest indicator măsoară obiectiv strategia Europa 2020 pentru a spori ponderea celor de
30-34 ani care au absolvit învățământul terțiar sau echivalent la cel puțin 40% în 2020.
2. Ratele de absolvire a învățământului superior în rândul persoanelor cu vârsta
cuprinsă între 30 și 34 de ani (2000, 2010, 2011) și obiectivele naționale ale
Strategiei Europa 2020 (în %)

Obiective
2000 2010 2011
naționale

Obiectivul UE =
UE 27 22,4 33,5 34,6
40,0

AT : 23,5 23,8 32,0

BE 35,2 44,4 42,6 47,0

BG 19,5 27,7 27,3 36,0

CY 31,1 45,1 45,8 46,0

CZ 13,7 20,4 23,8 38,0

DE 25,7 29,8 30,7 42,0

DK 32,1 41,2 41,2 40,0

EE 30,8 40 40,3 40,0

EL 25,4 28,4 28,9 32,0

ES 29,2 40,6 40,6 44,0

FI 40,3 45,7 46 42,0

FR 27,4 43,5 43,4 50,0

HU 14,8 25,7 28,1 30,3

IE 27,5 49,9 49,4 60,0

IT 11,6 19,8 20,3 26,0-27,0

LT 42,6 43,8 45,4 40,0

LU 21,2 46,1 48,2 66,0

LV 18,6 32,3 35,7 34,0-36,0

MT 7,4 21,5 21,1 33,0

NL 26,5 41,4 41,1 peste 40,0

PL 12,5 35,3 36,9 45,0

PT 11,3 23,5 26,1 40,0

RO 8,9 18,1 20,4 26,7

SE 31,8 45,8 47,5 40,0-45,0

SI 18,5 34,8 37,9 40,0

SK 10,6 22,1 23,4 40,0

UK 29,0 43,0 45,8 :

Sursă: Eurostat, Ancheta asupra forței de muncă, 2012.

Ponderea cheltuielilor in C & D ( % din PIB)

"Cercetarea și dezvoltarea experimentală (C & D) cuprind munca creativă depusă sistematic în scopul de a
crește nivelul de cunoștințe, inclusiv cunoștințe despre oameni, cultură și societate și utilizarea acestui
bagaj de cunoștințe pentru crearea de noi aplicații" (Manualul Frascati, editia 2002).
 Punctul de reper pentru modelul aplicat de ţările nordice în domeniul ocupării îl reprezintă modelul
danez al flexicurităţii. Acesta se mai numeşte şi triunghiul de aur danez şi îmbină măsurile de protecţie a
ocupării cu asigurarea unui ajutor de şomaj generos şi cu aplicarea politicilor active pe piaţa muncii. Un
sfert din salariati sunt afectati de somaj si primesc un ajutor de somaj generos, majoritatea reusesc sa reintre
rapid pe piata muncii, in timp ce ceilalti sunt integrati în scheme de masuri active ceea ce le ofera astfel,
sanse mai mari de angajare.

Modelul ţărilor nordice sugerează că o piaţă a muncii flexibilă poate coexista cu un sistem social
generos, în condiţiile menţinerii unui şomaj scăzut. Aplicarea acestui model este destul de costisitoare,
povara fiscală fiind ridicată pentru a finanţa cheltuielile cu programele de pe piaţa muncii şi ajutoarele de
şomaj. Astfel, acest model ar fi greu de aplicat într-o ţară cu dificultăţi bugetare. Cu toate acestea, modelul
nordic poate fi studiat şi poate fi util în îmbunătăţirea unor politici ocupaţionale pentru orice altă ţară. Într-
adevăr nu se poate copia un model de succes în aşa fel încât orice ţară să obţină rezultate foarte bune într-
un domeniu, dar experienţa ţărilor dezvoltate poate influenţa pozitiv anumite aspecte ale politicilor
economice şi sociale din alte ţări.

Politicile ocupaţionale din Suedia pun un accent deosebit pe realizarea unui echilibru între viaţa de
familie şi activitatea desfăşurată la locul de muncă. Astfel, suedezii dedică 65% dintr-o zi (15,5 ore) pentru
îngrijire personală şi de agrement, iar timpul de lucru este de doar 1.610 ore pe an (Anuarul Statistic al
Suediei, 2011). În ceea ce priveşte ajutorul de şomaj acesta se acordă astfel: în primele 200 de zile acesta
reprezintă 80% din câştigurile anterioare, în condiţiile în care salariul mediu este în jur de 3.500 de euro pe
lună. Următoarele 100 de zile, ajutorul de şomaj scade la 70% din câştigurile anterioare, iar după aceea
şomerii se pot înscrie în programul Job and Development Guarantee, care oferă asistenţă în căutarea unui
loc de muncă, perioadă în care ajutorul de şomaj devine 65% din câştigurile anterioare.

Strategia Europa 2020 promoveaza incluziunea socială, în special prin reducerea sărăciei, cu 20 de
milioane pana in anul 2020 (reducerea cu 25% a numarului persoanelor cu risc de saracie).

People at risk of
poverty or social
exclusion (Percentage
of total population) 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011

EU (27 countries) 25,6 25,2 24,4 23,5 23,1 23,4 :

Euro area (17

countries) 21,4 21,7 21,7 21,4 21,2 21,6 :

Denmark 17,2 16,7 16,8 16,3 17,6 18,3 18,9

Finland 17,2 17,1 17,4 17,4 16,9 16,9 17,9

Sweden 14,4 16,3 13,9 14,9 15,9 15 16,1

Iceland 13,3 12,5 13 11,8 11,6 13,7 13,7

Norway 16,2 16,9 16,5 15 15,2 14,9 14,6

Sursa: Eurostat
 Sursa: Eurostat,
20

18

16

14

12 Denmark
Finland
10 Sweden
Iceland
8 Norway

prelucrare personala

Pe baza acestui criteriu, al gradului de saracie, modelele nordic si continental isi pastreaza
performante superioare modelelor anglo-saxon si mediteranean. Un alt criteriu de comparatie inter-modele
este ponderea populatiei cu pregatire medie si peste medie: modelul nordic prezinta aici ponderi de aproape
75%, cel continental 67%, cel anglosaxon 60%, iar cel mediteranean abia se situeaza la 39%. Din pacate,
acesta din urma mai cumuleaza si alte puncte slabe: gradul ridicat de saracie, asociat slabei eficiente si
slabei echitati. Macar modelul anglo-saxon se face reprezentativ prin eficienta, iar cel continental prin
echitate. Modelul nordic, se pare, imbina realizarea celor doua criterii-obiectiv ale functiei bunastarii, ceea
ce face economia lor mult mai competitiva.

Soluţii postcriză adoptate de Suedia pe piaţa muncii

Piaţa muncii din Suedia se caracterizează prin protecţie a ocupării ridicată, ajutor de şomaj generos,
cheltuieli ridicate cu implementarea programelor pieţei muncii, dar şi taxe pe venituri ridicate.
 Politicile active ale pieţei muncii cuprind trei categorii de programe: de formare profesională, de
susţinere a ocupării şi de perfecţionare a muncii. Aceste programe s-au extins rapid în Suedia, după criza
din 1990, şi s-au menţinut în mărimi mai reduse până în anii 2000. În ultimii ani a avut loc o creştere a
acestor programe, pentru a se depăşi criza economică actuală, cel mai recent buget al Suediei punând un
accent deosebit pe politicile active care vizează şomerii de lungă durată şi tinerii.

Soluţiile adoptate de Suedia la nivelul pieţei muncii pentru a reduce scăderea ratei ocupării şi pentru a
îmbunătăţi inserţia pe piaţa muncii au vizat:

 măsuri privind cererea de muncă:

- subvenţionarea locurilor de muncă, prin creşterea subvenţiilor pentru stimularea ocupării la nivelul
administraţiilor locale;

- reduceri ale costurilor nonsalariale pentru angajatori, cum ar fi reducerea contribuţiilor la asigurările
sociale ale angajatorului;

- amânarea de la plata asigurărilor sociale ale angajatorului cu două luni şi de la plata taxelor cu până la 12
luni;

- măsuri de stimulare a cererii de muncă din sectorul construcţiilor prin realizarea unui credit fiscal pentru
reparaţii şi întreţinere;

- investiţii guvernamentale suplimentare în infrastructură pentru a sprijini ocuparea forţei de muncă în

sectorul construcţiilor;

 măsuri de sprijinire a şomerilor în căutarea unui loc de muncă:

- asistenţă în căutarea locurilor de muncă pentru şomeri, prin extinderea programelor de căutare a locurilor
de muncă şi a programelor de plasare în muncă;

- creşterea programelor de formare profesională;

- stimulente pentru exportatori şi firmele mici;

- stimulente pentru realizarea de noi afaceri, cum ar fi reducerea contribuţiilor la asigurările sociale;

- ajutoare de venit pentru cei ce îşi pierd locurile de muncă şi pentru cei cu venituri mici;

- măsuri fiscale care să crească venitul net al celor cu salarii mici;

 măsuri pentru susţinerea pregătirii profesionale:

- programe de formare profesională pentru lucrătorii angajaţi şi creşterea accesului la educaţie, prin
creşterea numărului locurilor subvenţionate la colegii şi universităţi, creşterea suportului financiar pentru
studenţi; programe de pregătire continuă;

 alte măsuri:
- reducerea cotei de impozitare pentru majoritatea nivelurilor de venit;

- reducerea impozitului pe venitul în muncă.

Dintre măsurile active aplicate în Suedia la nivelul anului 2011, ponderea cea mai mare o au
stimulentele pentru creşterea ocupării (61,7%) şi programele de reabilitare şi de training (36%). Aceste
măsuri aplicate pe piaţa muncii din Suedia au fost susţinute şi de alte politici educaţionale, sociale şi
fiscale, Suedia având experienţă în coordonarea politicilor macroeconomice şi în susţinerea lor constantă
de-a lungul timpului.

Pentru România, recuperarea decalajelor faţă de ţările dezvoltate poate fi realizată doar prin
adoptarea unui mix de politici atât la nivel organizaţional, cât şi la nivel naţional, care să se axeze pe
investiţia în oameni şi dezvoltarea capitalului uman prin educaţie, cercetare şi inovare.

Modul scandinav- distincţii fata de celelalte modele

O distincţie între modele este absolut necesară. Această necesitate derivă din performanţele
diferite ale modelelor europene în ceea ce priveşte eficienţa şi echitatea. Putem vorbi, astfel, despre
patru modele sociale principale la nivel european: modelul nordic, modelul anglo-saxon, modelul
continental şi modelul mediteranean.

Modelul nordic se caracterizează prin niveluri ridicate ale cheltuielilor pentru protecţia socială,
sistem al bunăstării generalizat, intervenţie fiscală extensivă pe piaţa muncii şi sindicate puternice, care
asigură un nivel relativ omogen al salariilor.

Modelul anglo-saxon se individualizează prin importanţa pe care o au măsurile active pentru

combaterea şomajului, precum şi prin transferurile monetare orientate în principal către populaţia activă.
Sindicatele au o putere mai redusă, iar disparităţile în ceea ce priveşte nivelul salariilor sunt mai mari.

Modelul continental se bazează pe asigurările sociale şi pe sistemele de pensii, iar sindicatele, deşi au o
importanţă în declin, rămân totuşi puternice.

Modelul mediteranean se axează pe cheltuielile importante pentru sistemul de pensii, protecţia locurilor
de muncă, structură relativ omogenă a salariilor, obţinută prin negocieri colective.
Cele patru modele acţionează destul de diferit în plan social. În timp ce modelul mediteranean dispune
de o legislaţie puternică pentru protecţia locurilor de muncă (cel puţin pentru angajaţii permanenţi),
modelul nordic oferă ajutoare de şomaj generoase, dar nu are un sistem legislativ pentru protecţia
angajaţilor la fel de strict.

Gradul de ocupare este sensibil mai ridicat în modelul nordic şi în cel anglo-saxon, diferenţa fiind în
mare parte atribuită menţinerii unei rate mai mari de ocupare pentru persoanele în vârstă şi a unei rate mai
scăzute a şomajului pentru tineri.

În termenii celor doi factori menţionaţi anterior, eficienţă şi echitate, situaţia celor patru modele
poate fi ilustrată prin figura următoare. Eficienţa este măsurată, în cadrul acestei scheme, prin
capacitatea de a genera niveluri ridicate ale ocupării, iar echitatea, prin capacitatea de menţinere a riscului
de sărăcie la un nivel scăzut.

Ţările nordice şi continentale se situează peste medie în ceea ce priveşte protecţia împotriva sărăciei,
în timp ce cele din modelul anglo-saxon şi mediteranean se situează sub medie. Diferenţa dintre cele
două categorii nu este dată doar de redistribuirea veniturilor prin intermediul impozitelor, ci, îndeosebi, de
diferenţa în distribuirea capitalului uman.

În modelul nordic ponderea populaţiei cu vârstă între 25 şi 64 ani, care are cel puţin pregătire liceală este
de 75%, iar în modelul continental de 67%, faţă de 60% în modelul anglo-saxon şi doar 39% în cel
mediteranean.

Modelul mediteranean, caracterizat printr-un grad redus de ocupare şi risc ridicat de sărăcie, nu oferă nici
echitate, nici eficienţă. Modelele continental şi anglo-saxon oferă fie echitate, fie eficienţă, în timp ce
modelul nordic, asigurând rate ridicate ale ocupării şi risc scăzut de sărăcie, reuşeşte să combine cel mai
bine eficienţa şi echitatea. Acesta este şi motivul pentru care, dintre ţările UE, cele mai bine plasate în
competiţia internaţională sunt ţările scandinave.

Submodelul nordic s-a transformat treptat într-unul mai apropiat de cel anglo-saxon prin trecerea de
la welfare la workfare, adică de la responsabilitatea statului în asigurarea securităţii sociale la
responsabilitatea individului pentru propria-i securitate în faţa riscurilor.
Bibliografie:

• Aceleanu, M.I., “Modelul suedez în domeniul ocupării forţei de muncă. Soluţii postcriză”,
Economie teoretică şi aplicată Volumul XIX (2012), No. 4(569), p. 70-78
• Andersen, T., Svarer, M., “Flexicurity – The Danish Labour Market Model,” IMF seminar on
Flexicurity”, 2006, Danish Central Bank, Denmark
• http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/refreshTableAction.do?
tab=table&plugin=0&pcode=t2020_50&language=en
• www.euractiv.ro/uniuneaeuropeana/articles
%7CdisplayArticle/articleID_24403/Eurobarometru_Romania_are_prea_putini_absolventi_de_stud
ii_superioare_(204)._La_polul_opus_se_afla_Irlanda_cu_o_rata_de_494.html

• ec.europa.eu/romania/news/07062012_reducerea_ratei_de_abandon_scolar_ro.htm

• ec.europa.eu/europe2020/making-it-happen/country-specific-recommendations/index_en.htm

• Dinu, Marius Marinas,Transformarea economicã a Uniunii Europene în contextul ciclurilor

Kondratieff, Economie teoretică şi aplicată, 2011.

• Cristian Socol, Marius Marinas, Aura Gabriela Socol, Sustenabilitate fiscală şi coeziune socială.
Comun şi specific în submodelele Uniunii Europene, Economie teoretică şi aplicată, Volumul XVII
(2010), No. 3(544), pp. 25-44.