3.

TULBURARILE LIMBAJULUI

Tulburările limbajului sunt în general consecutive tulburarilor gândirii. La copil sunt mult
mai frecvente dislaliile şi disartriile.

1) Audiomutitatea- tulburarea de vorbire care desemneaza absenta limbajului la copiii care nu au nici un
deficit de auz şi nici intarziere mentala.
a. Audiomutitatea de expresie în care exista un deficit important de expresie lingvistică,
fara tulburari de auz. Copilul intelege cuvintele, gesturile, executa ordinele, are posibilitati de
c o m u n i c a r e m i m i c o - pantomimică, dar nu poate pronunta nici un cuvânt; uneori
articuleaza numai vocale, alteori numai consoane izolate,fara a putea reuni cuvintele
b.Surditate verbală cogenitală (surditatea verbala de dezvoltare) se caracterizeaza prin
neitţelegerea limbajului vorbit şi printr -o dezordine în expresie verbala.
Expresia verbala poate fi limitată uneori la un jargon nediferentiat, cu o valoare simbolica
de comunicare redusă, desi corectat in parte de o intonatie şi o mimica expresiva.

2) Surdomutitatea este tulburarea de limbaj consecutiva unui deficit de auz. Dacă deficitul
este sever,limbajul nu se dezvolta; dacă deficitul este parţial, intarzierea în limbaj este
variabila, existând diferite tulburari d earticulare. în funcţie de etimologia lor, surdităţile pot
fi grupate in două categorii: ereditare (genetice) şi dobândite.Pana la varsta de 6 luni,
dezvoltarea limbajului este comparabila cu a copilului care aude bine. Apare ganguritul,
dar acesta saraceşte treptat. Copilul surd nu imită sunetele din anturaj, nu le acorda atenţie,
dand impresia că nu inţelege limbajul vorbit al celor din jur. în schimb, el urmăreşte atent
mimica şi reacţiile afective, incercand sa inteleaga si foloseşte gesturile pentru comunicare.
Astfel, se stabileşte un adevarat limbaj gestual care are insa anumite limite şinu permite in
general dezvoltarea intelectuala corespunzatoare varstei.

3)Balbismul ( bâlbâiala)- caracterizat prin ezitarea, repetarea sacadata, suspensia brusca şi chiar
dificultatea articulării cuvantului, alaturi de tulburari respiratorii, vasomotorii şi emoţionale.
Apare, de obicei, in perioade d e intensă solicitare verbala şi afectiva (al III-lea şi al IV-lea
an de viaţă, intrarea în şcoală sau, mai rar, la pubertate).

4 ) M u t i s m u l - aparut la un copil cu limbaj constituit şi fâră surditate - poate fi temporar

(ca simptom al isteriei) sau elector (in prezenta anumitor persoane, ca o reactie de apărare a
unor copii timizi).

5)Dislaliile- tulburării ale pronunţării corecte a unuia sau mai multor sunete,
sunt întâlnite frecvent lacopiii cu anomalii ale cavităţii bucale sau ale maxilarelor. De exemplu
♦ sigmatismul(sâsâiala)
♦rotacismul (dislalia pentru, „r")
♦rinolalie (vorbirea nazală - pe nas)

6) Dizartriile- tulburări de articulare a cuvintelor datorate unor disfunctii ale aparatului neuromuscular, care se
traduc prin imposibilitatea de a pronunta, de a articula corect sau de a lega sunetele intre ele.
Se intalnesc in special in leziunile neurologice extrapiramidale sau cerebeloase. La copil apar
îndeosebi în encefalopatiile infantile
1
4. COMUNICARE EFICIENTA are următoarele caracteristici
- porneste de la datele realitatii concrete, prezenţa situatiei,
- congruenta dintre mesaje verbale şi nonverbale,
- acordarea feedback-ului reciproc,
- efect de autoreglare asupra conduitei personale - homeostazie comportamentală,
- facilitarea conştientizarii de sine,
- adaptarea creativa a persoanei.

SUGESTII

1. Lasaţi-i sa vorbeasca ( nu intrerupeţi, nu oferiţi sugestii, nu vorbiţi despre sentimente sau

probleme similare din experienţa dvs. sau ajutaţi-i cand se opresc).

2. Prindeţi ideea principala si puneţi-va in situatia celuilalt (angajaţi-va in intelegerea

celui care vorbeşte, puneţi-va in locul vorbitorului pentru a intelege cu adevarat prin ceea ce
trece).

3. Puneti intrebari pentru a putea intelege mai bine (intrebari clarificatoare: spui ca...?,
vrei sa spui ca...?).

4. Verificaţi dacă ati inteles (revedeti cele mai importante ganduri si sentimente ale celui cu
care vorbiti, fără a fi de acord sau a dezaproba).

5. Provocaţi-l sa se exprime (întrebaţi-l dacă mai există ceva ce ar vrea să spună).

6. Fiti “deschizatori de uşa” (invitatii simple, necoercitive la discutii)

7. Comportament adaptat (stabilirea contactului vizual confortabil şi constant, fara a

încrucisa bratele; a sta la acelasi nivel cu vorbitorul – jos sau în picioare, păstrarea distanţei
optime, indicaţii ale intelegerii: „aha”, „da”, „inteleg”, mişcarea capului, formulari scurte)

8. Citarea unor fragmente sau formule care exprima reflectii (repetarea ideii de bază care
tocmai a fost enunţata. “Daca inţeleg, lucrul care te enerveaza este...?”

9. Sentimente care se reflecta (repetarea unui cuvant care exprimă un sentiment pentru a fi
auzit si acceptat la nivel emoţional: “Te simti tradat...”)

10. Exprimarea unei dorinte. (“Mi-as dori sa poti pune laolaltă toate piesele componente
ale constructiei tale din nou”)

11. Intrebari cu final deschis . (“Ce crezi că ti-ar spune daca i-ai vorbi?”)