DIAGNOSTICUL INFECTIEI CU

VIRUSURI HEPATICE UMANE

Propunerea de consens de diagnostic, pentru fiecare tip etiologic de hepatită, trebuie să se sprijine
pe o corectă definire a noţiunilor ce din păcate, se suprapun în unele situaţii :
Infecţia
Starea de boala
Tipul clinico- evolutiv al bolii
Incadrarea de moment a pacientului în contextul evolutiv

Diagnosticul tipului clinic de boala (hepatita acuta, hepatita cronica, ciroza etc.) în baza
argumentelor clinice, de laborator, evolutive histopatologice.
Hepatita acută poate fi acceptată la o valoare de transaminaze (GPT, ALT) de minim 5-7 ori
valoarea normală, dacă celelalte date clinico-epidemiologice şi de laborator sunt concordante .

Diagnosticul etiologic poate fi sugerat şi de datele anamnestice şi epidemiologice, uneori clinice,

dar certitudinea o confera serodiagnosticul specific (prezenta în circulatie a antigenelor si/sau anticorpilor
specifici), si mai rar, cercetarea virusologica (evidentierea acidului nucleic prin PCR sau alte tehnici de
amplificare)

Diagnosticul de forma şi faza evolutiva – se sprijina pe datele clinico – evolutive (actuale sau
anamnestice), pe elemente serologice (tipul Ig. care suporta anticorpii specifici), histopatologice – biopsia
hepatica punand în evidenta gradele şi tipul leziunilor existente (scorul – Knodell, Ishack, sau Metavir)

Hepatita cu virus A

In acest caz infectia se suprapune cu boala (neexistand situatii de portaj sanatos sau cronic de
virus)

Definitia hepatitei A este : Hepatita A este forma etiologica de hepatita acuta virala cu evolutie
autolimitanta, de durata obisnuit scurta ( în medie de 21 zile ) şi cu prezenta în circulatie – inca de la
intrarea în faza de stare – a anticorpilor specifici de tip IgM (Anti – VHA. IgM ). Boala se vindeca în
totalitatea cazurilor, nu se cronicizeaza şi este urmata de imunitate durabila, certificata de prezenta
anticorpilor specifici de tip Ig G ( anti – VHA Ig. G) ( cunoscuti şi ca “anticorpi totali”)

Hepatita cu virus B

Reprezinta prototipul situatiei în care boala acuta este doar una dintre formele de exprimare ale
infectiei. :

- Portajul asimptomatic de virus (portaj de Ag.HBs - în tara noastra în jur de 7-10 % din
populatie)
Definitia Hepatitei B : forma a infectiei cu VHB, persistenta indefinit în absenta oricaror semne de
boala (clinice sau de laborator). Pastreza riscul de evolutie catre o stare de boala în anumite conditii
(suprainfectie cu VHD, VHC, HIV, etilism sau diverse cauze de colaps imunologic ). Reprezinta o sursa
latenta de infectie.

Hepatita acuta B – forma etiologica de hepatita acuta cu evolutie majoritar autolimitanta (70%) cu
durata în medie de 30 de zile şi cu prezenta în circulatie a markerilor de infectie B (Ag HBs, Anti- HBc
de tip Ig.M, AND – VHB, AND- polimeraza , etc)
1
 Forma clinic manifestă: anicterica , icterica colestatica , prelungita , severa, fulminanta) cu risc
destul de mare de cronicizare sau catre portaj cronic de virus (15- 30 %). Vindecarea în afara de datele
clinice şi de laborator este certificata şi de disparitia virusului (a markerilor Ag. HBs, AND-VHB, AND –
polimeraza), şi aparitia anti – HBs. – deseori nedetectabila cu mijloacele actuale.
Prezenta de durata a anti- HBc de tip Ig.G (totali) dupa boala acuta pune vindecarea sub semnul
intrebarii şi sugereza persistenta infectiei- ca portaj cronic sau boala cronica latenta – impunand
cercetarea histologica prin PHB sau AND- VHB în sange.

Hepatita cronica B – hepatita cronica ce prezinta în circulatie markerii de infectie cu VHB

(Ag.HBs, anti- HBc de tip Ig.G, Ag.Hbe, mai rar chiar anti- Hbe, AND- VHB). Evolutia dureaza
indefinit, cu risc de agravare catre ciroza sau hepatom.
Reprezinta o sursa cronica indefinita de infectie.
Diagnosticul trebuie sa precizeze forma clinico- evolutiva prin biopsie hepatica, indeosebi în
perspectiva unui tratament imunologic.

Ciroza hepatica B – forma foarte avansata a bolii , cu semne clinice proprii în cazurile de
decompensare (sindrom hepatopriv, sindromde hipertensiune portala) cu prezenta în sange a markerilor
de infectie cu VHB (aceiasi ca în cazul hepatitei cronice B).
Poate persista latent sau sa imbrace aparenta unei hepatite cronice – doar biopsia hepatica putând
preciza diagnosticul.
Poate evolua catre adenociroza.
Reprezinta o sursa cronica de infectie.

Hepatomul primar cu VHB- forma rara a infectiei cu VHB, reprezinta consecinta depresarii
oncogenelor celulare aparent sub actiunea virusului inglobat în genomul celulei hepatice ( în conditii înca
necunoscute). Apare des sub forma evolutiva a cirozei cu VHB, în legatura directa cu efortul de
regenerare celulara hepatica. Diagnosticul dupa date clinice, imagistice, serologice (markeri ai VHB) şi
histologice (biopsie intraoperatorie sau transcutanata ).

Hepatita cu virus C
Infectia cu VHC este de regula urmata de boala. Nu este recunoscuta starea de portaj de virus în
absenta bolii.

Hepatita acuta C este majoritar asimptomatica (peste 80% din cazurile de infectie). In formele
clinic manifestate (20%) diagnosticul este confirmat de prezenta în sange a ARN- VHC(teste de
amplificare genica); în absenta acestor determinari diagnosticul este doar de prezumtie (pe criterii
epidemiologice şi absenta markerilor altor virusuri hepatice); anticorpii specifici (anti-VHC) prin testele
EIA de generatia III nefiind inca detectabili .
Diagnosticul formelor infraclinice este posibil retroactiv, odata cu aparitia anticorpilor specifici,
sau, mai frecvent în cazurile evoluate catre forme clinice de boala.

Hepatita cronica C este forma cea mai des intalnita a cazurilor de infectie cu VHC(circa 80% din
cazuri). Diagnosticul în prezenta semnelor clinice distinctive şi a anticorpilor specifici(anti – VHC) – cu
durata mai mare de 6 luni, certificat prin examenul histopatologic.
Evolutia este cronica catre ciroza hepatica C, mai ales pentru pacientii adulti şi varstnicisi prin
asocierea etilismului cronic , dar durata evolutiei este mai lunga decat s-a estimat initial , iar în proportia
cazurilor de ciroza este mult mai mica ( în jurul a 5%) dupa o supraveghere medie de 10 ani .
Reprezinta o sursa cronica de infectie.

Hepatomul primar C- este o alta forma de evolutie . Acopera peste 50% din cazurile de hepatom
primar. Poate surveni în continuarea unei evolutii cronice clinic manifeste sau dupa o lunga perioada de
latenta clinica .

2
 Hepatita acuta D

Indiferent de modalitatea infectiei (co- sau suprainfectie), diagnosticul este facilitat de asocierea
infectiei cu VHB. Virusul are activitate citopatogena directa.
Formele clinice cuoscute sunt de :
Hepatita acuta D – frecvent ca o forma de boala acuta la un pacient cu markeri de infectie
concomitenta B (purtator de virus sau boala cronica ).
Mai rar poate imbraca aspect de coinfectie, cu doua momente de citoliza – percepute ca
recrudescenta sau recadere, situatie în care anti- HBc sunt de tip Ig.M. Diagnosticul este confirmt de
prezenta tranzitorie în circulatie a antigenului (Ag.HD) şi de persistenta anticorpilor specifici (anti VHD,
initial de tip Ig.M)
Poate evolua catre vindecare (disparitia markerilor de infectie cu normalizarea clinica şi de
laborator) sau cronic (5%coinfectie , 80% suprainfectie).
Hepatita cronica VHD – este acceptata în cazul unor evolutii persistente clinice şi serologice este
6 luni de la debutul aparent al bolii.

Hepatita acuta cu virus E

Interes doar teoretic

Infectia pare sa se suprapuna în totalitate cu starea de boala; este infraclinica. Nu pare sa conduca
la portaj cronic de virus şi nici la forme, cronice de boala, vindecarea fiind regula (letală la femeile
gravide).
Diagnosticul este primordial clinic şi epidemiologic , serodiagnosticul neintrand inca în practica
curenta (surprinderea ARN – VHE nefiind posibila, iar detectarea anticorpilor specifici Ig M sau totali
prin testele ELISA da inca rezultate incerte).

Hepatita acuta cu virus F – infectie digestiva , pusa la indoiala de cei mai multi cercetatori.

Hepatitele acute cu VHG şi VHTT - în cercetare , puse sub semnul intrebarii ca entitati clinice
sau ca stari de infectie cronica sau coinfectie cu alte virusuri la unii bolnavi cu hepatite cronice sau ciroze.
Cercetare : ( PCR în masura sa evidentieze prezenta acidului nucleic – ARN-VHG sau AND-
VHTT)