Portofoliu- Introducere în Psihologie

An universitar 2022-2023
An I. ID

Student: Petrean Bernadett

 1. Explicaţi si exemplificaţi fenomenul de construcţie al memoriilor false.

În momente tensionate sau încărcate emoţional detaliile capătă un rol important,

astfel sunt “fixate” mai bine. Totuşi, în momentul reproducerii acestor detalii se
adeveresc a fi incorecte. Acest fenomen se numeşte memorie falsă. Aceasta constă fie
în distorsionarea unor evenimente trăite, fie prin inventarea unui eveniment pe baza
percepţiilor din mediu înconjurător.
Acest fenomen psihic este des întâlnit, poate chiar zilnic. Astfel, exemplele pot
porni de la cele mai banale cum ar fi “Hmmm… ştiu sigur că am închis uşa” dar totuşi
uşa este deschisă. Lucrurile însă se complică când memoria falsă intervine în situaţii în
care detaliile şi adevărul capătă un rol deosebit. Detaliile pe care şi le amintesc doi
oameni de la acelaşi eveniment pot fi total opuse. Deciderea adevărului este o
problemă importantă, precum a spus Cormac McCarthy: “Trecutul (…) este tot timpul
o certă între doi oameni care aduc argumente opuse.” (Cormac McCarthy, (1994), The
Crossing, editura Alfred A. Knopf, New York) (pagina 411). Martorii unei infracţuni
sunt audiaţi. Unul dintre ei este întrebat: Aţi văzut pe un posibil infractor la faţa
locului? Acesta susţine că nu. Celui de-al doilea ii este sugerată o memorie falsă prin
întrebarea: Aţi văzut o persoană trecând grăbită? Astfel celei de-a doua persoane îi
este indusă o memorie falsă prin structura întrebării. Un element odată indus poate
face parte din povestea iniţială fără ca persoana să îşi de-a seama de acest lucru. Aşa
se întâmplă şi în cazul mincinilor pe care începem să le acceptăm drept advăruri.
În această ordine de idei, o altă situaţie în care este întâlnit acest fenomen este
efectul mandela, care practic este memorie falsă la nivel social.

2. Care sunt argumentele teoriei psihanalitice care explică de ce amintirile dureroase

şi unele dintre impulsurile din copilaria timpurie nu mai sunt accesibile pentru
conştient?
Prin teoria psihanalitică Freud susţine că există o parte a minţii numită
inconştient. Acesta stochează amintiri, emoţii, impulsuri reprimate de conştient.
Conform acestei teorii, trăirile şi emoţiile de natură conflictuală sunt reprimate.
Unul dintre argumentele teoriei psihanalitice se referă la negarea trăirilor
interioare pentru că recunoaşterea acestora ar duce la suferinţă. Astfel, aceste amintiri
ajung în subconştient nefiind acceptate de supra-eu. Astfel, reducându-se nivelul de
anxietate şi suferinţă. Totodată, copilul abuzat fizic sau verbal reprimă trăirile de
frustrare, ruşine sau ură pentru a întreţine o relaţie pozitivă cu îngrijitorii săi. Aceste
impulsuri şi amintiri ajung să se manifeste inconştient la vârsta adultă.
Un alt mechanism de auto-apărare este dizasocierea prin care victima unei
experienţe traumatizante se detaşează mental, până când cele întâmplate capătă o alură
străină. Evenimentele pot reveni în fază conştientă treptat, însă această conştientizare
poate afecta viaţa individului.
Refularea este un mecanism de auto-apărare prin care persoana trecută printr-o
situaţie traumatizantă lasă frâu liber emoţiilor şi impulsurilor negative într-un context
aparent de neînţeles. Anumite glume, cuvinte, gesturi pot aduce la reactivatrea traumei
şi astfel individul îşi manifestă frustrarea, ruşinea sau ura cauzată de acea experienţă
negativă.
Pe de altă parte, Freud susţine că omul se naşte cu aceleaşi impulsuri precum
animalele. Acestea sunt legate în mare parte de sexualitate şi agresivitate. Societatea şi
familia constrâng individul în renegarea acestor impulsuri înnăscute. Mascarea
acestora nu le fac să dispară, ci doar le plasează în subconştient. “Portiţa de scăpare” a
acestor impulsuri este indusă sub forma viselor, manierismelor sau chiar a bolilor
mentale.
Un rol importat in suprimarea acestor trăiri negative îl are hipocampul, acesta
nefiind destul de matur în primii ani de viaţă, evenimentele care au loc în această
perioadă nu sunt memorate. Inconştientul conţine urme mnezice distorsionate din
primii ani de viaţă, însă nu pot fi traduse din lipsa limbajului în perioada timpurie.
În concluzie, conform teoriei psihanalitice mascarea emoţiilor duce la
dezvoltarea inconştientă a unor mechanisme de auto-apărare.

3. Prezentaţi pe scurt care consideraţi ca ar fi avantajele si dezavantajele utilizării

realitaţii virtuale in psihologie.
În psihologie technologia poate fi utilizată sub forma realităţii virtuale. Este un
instrument care permite să reproducem configuraţii relevante pentru sănătatea mintală
şi manipularea unor variabile care permit adaptartea intervenţiei pe caracteristicile
clientului.
Un avantaj considerabil a technologiei în psihologie este faptul că nu impune
pacientului să-şi imagineze scenarii în timp ce le confruntă şi oferă o alternativă mai
sigură şi mai rentabilă în cazurile în care expunerea reală la stimul ar fi costisitoare (de
exemplu, fobia de zbor), potenţial periculoasă de exemplu, fobia de şofat) sau
imposibilă. Spre exemplu, PTSD la victimele atacurilor teroriste). În plus, terapeutul
poate să calibreze intensitatea stimulului pentru a produce un nivel optim de repaos
emoţional – adică un nivel care va produce desensibilizarea fără a copleşi pacientul.
Dezavantajul acestui instrument psihoterapeutic poate fi încrederea pe care o
oferă realitatea virtuală individului. Acesta este conştient că nimic din ce vede nu este
real, iar acest lucru ar putea afecta eficienţa terapiei. Cu alte cuvinte, faptul că nu este
fizic într-o situaţie poate reduce considerabil efectele fobiei.
În concluzie, ca orice instrument psihoterapeutic şi technologia are atât puncte forte,
cât şi puncte slabe. Totuşi consider că acest lucru depinde de caracteristicile clientului.