Sunteți pe pagina 1din 11

Curs: Planificarea carierei

Modul: Planificarea carierei


Unitate: Carieră

În cadrul acestei lecţii ne vom familiariza cu conceptul de carieră şi cu


înţelegerea tradiţională şi modernă a acestei noţiuni. Vom vedea care
sunt deosebirile dintre job şi carieră, precum şi care sunt modurile în
care un job se poate transforma în carieră. Va fi prezentat de
asemenea şi conceptul de management al carierei, precum şi fazele
acestui proces.

Ce este cariera şi de ce trebuie ea gestionată?

Cuvântul carieră este utilizat zilnic, ceea ce ne poate da impresia că


această noţiune este cât se poate de cunoscută şi de clară. Cu toate
acestea, există mulţi oameni care nu ştiu ce presupune noţiunea de
carieră şi la ce se referă ea.

Ce este cariera?

Majoritatea oamenilor gândesc greşit crezând că:

oamenii care fac ceva important, popular sau demn de laudă


au cariere (de exemplu: oamenii de ştiinţă, politicienii, sportivii,
bancherii etc.);
cariera se referă doar la promovarea la locul de muncă, în
termeni de salariu, condiţii de muncă mai bune etc.;
cariera este egală cu găsirea unui loc de muncă.

Înţelegerea modernă a noţiunii de carieră presupune următoarele:

Toţi au o carieră ‒ aceasta nu se referă doar la elita societăţii;


Cariera este dinamică (uneori avansăm, alteori stagnăm, uneori
suntem concediaţi, alteori suntem şomeri, dar toate acestea fac
parte din carieră);
Cariera este mai mult decât un job, aceasta cuprinde şi
educaţia dvs., rolul pe care îl aveţi în societate, în familie şi

© Copyright Link group 1 / 11


Curs: Planificarea carierei
Modul: Planificarea carierei
Unitate: Carieră

timpul liber de care dispuneţi;


Cariera durează aproape o viaţă întreagă - nu începe odată cu
găsirea unui loc de muncă şi nici nu se termină atunci când vă
pensionaţi.

Figura 1.1.

Din cele menţionate anterior, putem concluziona că o carieră este


rezultatul activităţii omului în viaţa profesională, de familie şi socială.
Aceasta reprezintă dezvoltarea individului prin învăţare şi muncă, de-a
lungul întregii sale vieţi.

Cariera este o succesiune interconectată de joburi, funcţii şi


experienţe de muncă, pe care o persoană le are în timpul vieţii
profesionale şi care însoţesc schimbările în materie de preferinţe,
atitudini, experienţă şi comportament al individului. Managementul
carierei este un proces de lungă durată, care implică dezvoltarea
personală, planificarea carierei, dezvoltarea profilului personal,
alegerea organizaţiei de afaceri corecte etc.

Managementul carierei este procesul în care dvs. vă organizaţi şi vă


direcţionaţi potenţialul pentru a vă atinge obiectivele şi dorinţele
prestabilite. Omul ar trebui să-şi gestioneze propria carieră ca şi cum
ar fi o companie. Este bine să vă comportaţi ca şi cum aţi fi propriul

© Copyright Link group 2 / 11


Curs: Planificarea carierei
Modul: Planificarea carierei
Unitate: Carieră

dvs. şef şi să realizaţi fiecare activitate în cel mai bun mod posibil.
Condiţia prealabilă pentru un management eficient al carierei este o
bună cunoaştere de sine. Trebuie să ştiţi care vă sunt calităţile şi
defectele pentru a şti cum să vă îmbunătăţi punctele forte şi să vă
depăşiţi punctele slabe.

O mare problemă o reprezintă faptul că majoritatea oamenilor nu-şi fac


planuri cu privire la dezvoltarea carierei, ci reacţionează din inerţie. O
astfel de atitudine se manifestă prin nereuşita în carieră şi prin
nemulţumirea faţă de propria viaţă. Planificarea este principala parte a
managementului carierei, deşi aceasta oferă doar cadrul pentru luarea
deciziilor cu privire la posibilităţile care apar cu ocazia definirii
priorităţilor. Cu cât vă gestionaţi mai bine propria carieră, cu atât aveţi
mai multe şanse să vă atingeţi obiectivele stabilite.

Obiectivul final de managementului carierei este, bineînţeles,


dezvoltarea carierei. Elementele dezvoltării carierei sunt:

1. Dezvoltarea la locul de muncă (on-the-job):


• formare profesională continuă
• coaching
• mentoring
• rotaţie
• consiliere
• împărţirea cunoştinţelor şi a experienţelor
• îmbogăţirea descrierii locului de muncă
• auto-pregătire/auto-dezvoltare
• munca la proiecte/managementul de proiect
2. Pregătire, dezvoltare formală (internă/externă):
• perfecţionare profesională
• training pentru dezvoltarea competenţelor
3. Consilierea în carieră (organizaţiile mari practică consilierea în
carieră internă):
• workshop-uri pentru planificarea carierei
• programe interactive pentru dezvoltarea carierei

© Copyright Link group 3 / 11


Curs: Planificarea carierei
Modul: Planificarea carierei
Unitate: Carieră

Deosebirea dintre job şi carieră

Deseori, noţiunea de carieră se confundă cu cea de job. Însă, între


aceste două concepte există o deosebire importantă. Cel mai simplu
spus, jobul este ceea ce faceţi pentru a primi un salariu la sfârşit de
lună, cu alte cuvinte, aceasta este o muncă plătită. Pe de altă parte,
cariera este o activitate fructuoasă pe termen lung, care aduce
satisfacţii. Aceasta se referă la progresul înregistrat de cineva în viaţa
profesională şi personală.

CARIERĂ
JOB

Perspectivă pe termen scurt Perspectiv? pe termen lung

Rezultate directe Dezvoltare pe termen lung

Este determinat? de organiza?ie Este determinat? de individ

Satisface nevoile organiza?ionale Une?te nevoile organiza?ionale cu cele individuale

Sistem motiva?ional fix ?i limitat


Motiva?ie multipl? (cre?terea semnifica?iei pentru individ)

Un job poate fi transformat în carieră, dar acest lucru necesită o bună


efectuare a muncii curente şi o muncă constantă la perfecţionarea
personală. Însă, dacă vă lăsaţi captaţi de rutina jobului, progresul dvs.
va fi serios afectat.

© Copyright Link group 4 / 11


Curs: Planificarea carierei
Modul: Planificarea carierei
Unitate: Carieră

Figura 1.2.

Transformarea unui job în carieră

Urmăriţi tendinţele ‒ Atunci când faceţi o muncă, nu este suficient


să folosiţi doar metodele învăţate deja. Trebuie să fiţi constant în pas
cu timpurile, să folosiţi noi strategii, metode şi tehnologii, totul cu
scopul avansării şi a unei mai bune efectuări a muncii actuale. Există o
serie de semniare specializate, cursuri de specialitate, întruniri de
afaceri şi conferinţe unde se expun tendinţele actuale dintr-un anumit
domeniu. Trebuie urmărit ce se întâmplă în sfera dvs. de lucru şi să
reacţionaţi în consecinţă. Dacă dvs. nu o faceţi, altcineva o va face în
locul vostru.

Învăţare pe tot parcursul vieţii ‒ Investiţia în cunoştinţe este una


dintre cele mai profitabile, deoarece aceasta vi se va returna înmiit mai
târziu. Astăzi, foarte mulţi angajatori nu mai caută calificări formale
pentru lodurile de muncă pe care le oferă. Cu toate acestea, analizele
arată că finalizarea unor studii superioare este foarte rentabilă. Chiar
dacă este costisitor în materie de timp şi bani, rezultatele nu vor ezita
să apară. De fapt, după doar câţiva ani de la finalizarea studiilor,
această investiţie va fi amortizată în totalitate.

© Copyright Link group 5 / 11


Curs: Planificarea carierei
Modul: Planificarea carierei
Unitate: Carieră

Atât angajatorii, cât şi angajaţii sunt de acord cu faptul că cunoştinţele


sunt un factor decisiv în ceea ce priveşte avantajul competitiv al
indivizilor şi al companiilor. Conform studiilor, aproximativ 62% dintre
angajatori sunt de acord că investiţia în educaţia angajaţilor este cea
mai rentabilă pentru companie.

Cel mai puternic avantaj competitiv îl obţineţi investind în propria


persoană, în cunoştinţe şi în perfecţionare. Întotdeauna trebuie să vă
găsiţi timp pentru studiu suplimentar, chiar şi atunci când sunteţi
angajaţi. Dacă cineva crede că a învăţat totul, înseamnă că trăieşte într-
o lume care nu mai există, deoarece mediul actual se schimbă
constant. De aceea trebuie să vă perfecţionaţi în fiecare perioadă din
viaţă pentru a rămâne competitivi.

Schimbarea locului de muncă ‒ Mai demult, în cartea de muncă a


unui anagajat obişnuia să fie trecute doar una sau două firme. Astăzi
nu este de mirare dacă pe perioada vieţii profesionale schimbaţi mai
mult de cinci angajatori. Dacă va vedea că aţi fost angajat la aceeaşi
companie timp de 20 de ani, un manager de resurse umane se va
întreba dacă aţi făcut vreun progres în dezvoltarea dvs. pofesională?
Dacă sunteţi ambiţioşi? Dacă este ceva în neregulă cu dvs.?

Unora li se întâmplă ocazional, altora în permanenţă. Unii îşi doresc să-


şi schimbe locul de muncă o dată la câţiva ani. Este vorba despre un
lucru cât se poate de normal, şi anume dorinţa de a schimba locul de
muncă pentru a ajunge la acela care vă poate asigura avansarea şi
construirea carierei.

Alegerea carierei perfecte este o sarcină extrem de grea, mai ales


când vă aflaţi la început de drum. Încă nu ştiţi la ce vă pricepeţi cel mai
bine, iar interesele dvs. sunt vaste. De asemenea, nu este uşor nici
atunci când atingeţi un anumit grad de maturitate şi trebuie să vă
schimbaţi cariera. Salariul este singurul motiv sau...? Este mult mai
simplu atunci când ştiţi ce vă place să faceţi şi la ce sunteţi bun, fie că
vă aflaţi în faţa alegerii unei ocupaţii sau a unei cariere noi.

Este vorba de schimbare. Pentru a vă transforma nemulţumirea în


satisfacţie, trebuie să gestionaţi această schimbare cu atenţie. Prin

© Copyright Link group 6 / 11


Curs: Planificarea carierei
Modul: Planificarea carierei
Unitate: Carieră

urmare, trebuie să ţineţi cont de situaţia în care vă aflaţi, să planificaţi


unde vreţi să ajungeţi şi să acţionaţi pentru a ajunge acolo.
Managementul schimbării nu înseamnă să luptăm împotriva ei, ci să
învăţăm din ea, să creştem şi să ne dezvoltăm. Dacă aveţi un loc de
muncă ce vă provoacă zilnic nemulţumiri, nu trebuie să vă fie teamă să-
l schimbaţi. Cu siguranţă există acel loc de muncă ce vă va permite să
vă construiţi o carieră de succes, însă nu îl veţi avea niciodată dacă nu
reacţionaţi la nemulţumirea actuală cu privire la locul dvs. de muncă.

Faze ale managementului carierei

Planificarea carierei include cinci paşi:

1. Autoevaluarea ‒ subînţelege că fiecare trebuie să-şi determine


propriile valori, interese, abilităţi şi competenţe. Acest pas nu
este uşor, deoarece întotdeauna există subiectivitate şi
indulgenţă faţă de propria persoană. Cu toate acestea, trebuie
să ne străduim să fim cât mai stricţi şi cât mai obiectivi.
Autoevaluarea ne poate ajuta să ne descoperim punctele slabe
şi punctele forte şi să ne orientăm acţiunile viitoare.
2. Cercetarea posibilităţilor ‒ se referă la analizarea
potenţialelor oportunităţi, modificări şi ameninţări în legătură
cu locul de muncă, atât în cadrul organizaţiei, cât şi în afara ei.
Scopul acestui pas constă în colectarea informaţiilor despre
posibilităţile de angajare.
3. Luarea deciziilor şi definirea obiectivelor ‒ se referă la o
serie de decizii pe termen scurt şi lung, cu privire la ce anume
doriţi să realizaţi în perioada imediat următoare sau în câţiva
ani. Una dintre principalele întrebări pe care trebuie să ni le
adresăm în această fază şi care este recomandabilă mai ales
managerilor, este: Unde mă văd în viitor?
4. Planul de acţiune - se referă la un şir de paşi direcţionaţi
către atingerea obiectivelor stabilite. Acesta presupune
definirea obligaţiilor, a responsabilităţilor, a resurselor şi a altor

© Copyright Link group 7 / 11


Curs: Planificarea carierei
Modul: Planificarea carierei
Unitate: Carieră

măsuri necesare pentru atingerea obiectivelor respective.


5. Urmarea traseului stabilit – implică aplicarea deciziilor luate.
Deşi uneori aceasta poate fi o sarcină dificilă, întotdeauna este
bine să ne susţinem cu tărie deciziile luate şi să realizăm
acţiunile care rezultă din acestea, fiindcă doar în acest mod
putem ajunge acolo unde ne dorim.

Figura 1.3

Faze ale carierei

De obicei, cariera nu presupune urmarea unei linii drepte. De cele mai


multe ori se desfăşoară în câteva faze:

cercetare
confirmare
menţinere
declin

Faza de cercetare este caracteristică pentru persoanele tinere. Este


vorba despre faza iniţială, în care individul îşi explorează propria

© Copyright Link group 8 / 11


Curs: Planificarea carierei
Modul: Planificarea carierei
Unitate: Carieră

persoană şi propriile abilităţi. În această fază există mai multe


tentative, însă rezultatele muncii şi performanţele sunt, în general, la
un nivel scăzut.

Faza de confirmare se extinde între 25 şi 45 de ani. În această


perioadă omul începe să lucreze, învaţă ce are de făcut în cadrul
companiei şi, cu timpul, avansează la locul de muncă. Există o creştere
a performanţei, omul îşi confirmă deciziile luate şi progresează.

Faza de menţinere se referă la vârsta cuprinsă între 45 şi 65 de ani.


Se poate spune că aceasta este faza critică, deoarece există cel puţin
trei posibilităţi. Prima este avansarea şi creşterea în continuare.
Individul lucrează tot mai mult, se afirmă, avansează şi devine un
membru aproape de neînlocuit în cadrul organizaţiei. A doua este
menţinerea stării de Status Quo. Nu se mai investeşte suficient efort,
performanţele încetează să mai crească, individul culcându-se pe laurii
gloriei sale.

Faza de declin este caracteristică perioadei de după 65 de ani.


Atunci, de obicei (deşi nu întotdeauna) performanţa începe să scadă.
De obicei, în această perioadă managerii se retrag din funcţie, lăsând
locul celor tineri.

Mituri despre carieră

Care sunt iluziile general acceptate şi care sunt adevărurile despre


carieră?

Mit - Toţi trebuie să urcăm pe scara succesului, chiar şi dacă asta


înseamnă să facem lucruri care nu ne interesează. Adevărul a arătat că
succesul este subiectiv. Fiecare dintre noi îşi creează propria definiţie a
succesului. Fericirea sau satisfacţia sunt deseori parte a acestei
definiţii, însă dacă avem o carieră neinteresantă - mai putem fi oare
fericiţi?

© Copyright Link group 9 / 11


Curs: Planificarea carierei
Modul: Planificarea carierei
Unitate: Carieră

Mit - Dacă spunem nu la ceea ce ceilalţi aşteaptă de la noi, suntem


insensibili şi nepoliticoşi. Acest lucru este, bineînţeles, incorect. Avem
dreptul să spunem "nu" la aşteptările celorlalţi şi să luăm singuri decizii
în privinţa propriei cariere.

Mit – Odată ce ne-am ales o profesie, această alegere este ireversibilă.


Nu ne mai putem răzgândi. În realitate, majoritatea oamenilor îşi
schimbă profesia cel puţin o dată.

Figura 1.4

Mit - Există o singură carieră corectă pentru mine. Greşit! Există mai
multe ocupaţii care se suprapun cu interesele, cu abilităţile şi cu
posibilităţile noastre.

Mit – Doar eu sunt indecis. Toţi ceilalţi sunt încrezători şi siguri pe sine.
Ştiu ce vor de la propria carieră. Adevărul este că foarte multe
persoane nu sunt sigure de alegerea făcută în privinţa carierei. Aceasta
este o decizie importantă, ce necesită timp şi cerectare.

Mit – Undeva există un test care îmi va spune ce trebuie să fac cu


propria carieră. Răspunsul este nu! Niciun test nu poate indica ce
direcţie trebuie să ia cariera cuiva. Testele ne oferă anumite informaţii
care ne pot ajuta în planificarea carierei, însă nu reprezintă un ghid
complet.

© Copyright Link group 10 / 11


Curs: Planificarea carierei
Modul: Planificarea carierei
Unitate: Carieră

Mit – Alţii ştiu ce e mai bine pentru mine. Bineînţeles că nu! Ceea ce
spun alţii despre dvs. este foarte adesea o reflexie a propriilor lor
valori, nu ale dvs.

Mit – Dacă lucrurile nu merg aşa cum mi-am planificat, înseamnă că


am eşuat. Adevărul este că viaţa este plină de evenimente neaşteptate
şi de nemulţumiri temporare. Însă, acest lucru nu înseamnă că am
eşuat, ci doar că suntem oameni. Deseori piedicile sunt ocazii ascunse
de care trebuie să profităm. Succesul poate fi văzut ca un proces, iar
eşecul este un eveniment sau o experienţă. Cu cât o persoană are mai
mult succes, cu atât a experiment mai multe eşecuri.

Mit – Dacă aş fugi de presiunea care mă împiedică să iau o decizie


corectă, poate dacă îmi iau o pauză de la studiu sau de la carieră, aş
putea să iau o decizie mult mai bună. Adevărul este, însă, altul. Pentru
a lua decizii bune este nevoie de mult timp şi cercetare. Aşteptarea ca
timpul să aducă o soluţie nu face ca deciziile importante să fie luate
mai uşor. Cu toate acestea, este un lucru foarte înţelept să vă acordaţi
un anumit timp pentru luarea unei decizii importante fără presiune.

Mit – Trebuie să alegem între carieră şi familie. Adevărul este că le


putem avea pe ambele: şi carieră, şi familie. Pentru aceasta avem
nevoie de o planificare atentă, de stabilirea priorităţilor, de
management şi de flexibilitate.

© Copyright Link group 11 / 11

Powered by TCPDF (www.tcpdf.org)

S-ar putea să vă placă și