CANCERUL BRONHOPULMONAR

Definiţie: cancerul bronhopulmonar este o tumoare malignă, cu punct de plecare bronşic. Etiopatogenie:

constituie una din cele mai frecvente localizări, fiind depăşită ca frecvenţă doar de cancerul gastric (20%

din totalitatea tumorilor maligne). Apare predominant la bărbaţi (de 8 - 10 ori mai des decât la femei), în

special după 40 de ani. Etiologia nu este cunoscută, dar există unele cauze favorizante: fumatul - după

unele statistici boala apărând de 17 ori mai frecvent la cei care fumează peste 20 ţigarete pe zi decât la

nefumători -, substanţele radioactive, gudronul, procesele inflamatorii cronice pulmonare.

Anatomie patologică: tumoarea este localizată mai frecvent în plămânul drept, în bronhiile mari şi

lobii superiori. Odată constituită formaţiunea tumorală proemină în bronhie, pe care o obstruează.

Simptomatologie: simptomele cancerului bronhopulmonar, atât de debut, cât şi cele târzii, sunt în

raport cu reacţiile pe care le produce tumoarea la nivelul bronhiei (dilataţie, obstrucţie, infecţie) şi la

nivelul parenchimului pulmonar (atelectazie). Unele infecţii pulmonare (pneumonie, abces pulmonar) pot

domina tabloul clinic şi masca neoplasmul (cancerul). De aceea, orice infecţie pulmonară persistentă,

recidivantă sau rebelă la tratament, la un bolnav - de obicei bărbat - peste 40 de ani, trebuie să sugereze şi

existenţa unui cancer pulmonar.

Debutul este de obicei insidios, manifestându-se prin tuse precoce, continuă, rebelă la tratament,

expectoraţie mucoasă sau mucopurulentă, uneori cu striuri de sânge, alteori hemoptizii abundente,

dispnee, dureri toracice, la început surde, mai târziu intense şi continue. Debutul poate fi şi acut, de tip

pneumonie sau cu aspect de abces pulmonar. Se cunoaşte şi un debut tardiv, în perioada de metastazare,
printr-un tablou de sindrom para-neoplazic: tulburări de tip reumatismal (artralgii, degete hipocratice),

neurologic (poline-vrite), endocrin (acromegalie).

Există două mari forme:

- hilară (2/3 din cazuri), cu simptomatologie bogată, în special bronşitică (respiraţie dificilă, şuierătoare -

Wheezing), dar nespecifică şi

- periferică: multă vreme asimptomatică, cu manifestări numai radiologice.

În perioada de stare se intensifică simptomele funcţionale de debut (tusea, expec-toraţia, durerea

toracică) şi apar semne generale (paloare, oboseală, pierdere în greutate, inapetenţă, febră). Multă vreme

starea generală se menţine bună.

Semnele fizice apar târziu şi se datoresc obstrucţiei bronşice, interesării pleurei, infectării

teritoriului pulmonar din jur, compresiunii unor formaţiuni vecine sau metastazelor.

Semnele radiologice constau de obicei în: opacitate hilară, imagine de atelectazie lobară sau

zonală şi opacitate rotundă în plin parenchim.

Bronhoscopia este examenul fundamental, care evidenţiază modificările mucoasei bronşice şi

leziunea endobronşică (tumoarea sau stenoza) şi care permite aspirarea unor fragmente tumorale sau a

secreţiei bronşice, în vederea examenului hisjologic.

Semnele de laborator: unul dintre cele mai importante examene, este cercetarea

celulelor neoplazice în spută, prin recoltarea sputei 3 zile consecutiv (eventual repetare); acest examen

permite diagnosticul în 80 - 90% din cazuri, cu 1 - 5 ani înainte ca neoplasmul să devină evidenţiabil cu

ajutorul metodelor clasice; de asemenea examenul citologic al secreţiei bronşice poate pune în evidenţă

existenţa tumorii; V.S.H. este aproape totdeauna accelerată, indiferent de gradul febrei.

Evoluţie: diagnosticul se precizează de obicei târziu, când tratamentul este inoperant. Gravitatea

rezultă şi din faptul că faza silenţioasă durează 5 -6 ani, iar cea de latenţă clinică, 2-3. Când diagnosticul s-

a stabilit, evoluţia este în general rapidă, bolnavii sucombând în maximum doi ani de la precizarea

acestuia. Complicaţiile sunt numeroase, ele precipită evoluţia bolii, mărind suferinţele bolnavilor: procese

inflamatorii sau supurative (pneumonii, bronhopneumonie, abces pulmonar, dilataţie a bronhiilor etc.);

procese pleurale (serofibrinoase sau hemoragice); compresiuni ale organelor din mediastin prin

adenopatie; prinderi ale ganglionilor axilari şi supraclaviculari şi metastaze la distanţă (cerebrale, osoase,

hepatice etc.). Moartea se produce prin caşexie, hemoptizie masivă, asfixie etc.
 Forme clinice: se cunosc următoarele forme mai importante:

- forma apicală (sindromul Pancoast-Tobias), cu bombarea fosei superclaviculare, dureri insuportabile şi

semne neurologice;

- formă hilară (centrală), periferică, pseudopneumonică, mediastinală, pleuretică, metastazantă, supurată;

- cancerul pulmonar secundar este un cancer metastatic, cu punct de plecare din prostată, sân, uter,

tiroidă, rinichi, stomac, colon, rect. Spre deosebire de cancerul primitiv, realizează o imagine radiologică

nodulară, de obicei multiplă, uneori miliară. Simptomatologia pulmonară este multă vreme mută,

metastazele fiind localizate la periferia plămânilor, dominând semnele localizării primitive (prostată, sân,

uter etc.). Deznodământul fatal, survine mai repede decât în cancerul primitiv.

Diagnosticul se bazează pe apariţia insidioasă - la un individ de obicei după 40 de ani, mai ales

mare fumător - a unor simptome funcţionale nesemnificative prin ele însele (tuse, expectoraţie, dispnee,

hemoptizii), dar rebele la tratament şi persistente. Aceeaşi semnificaţie trebuie acordată unor pneumonii şi

pleurezii rezistente la tratament sau recidivante. Diagnosticul se precizează prin examen radiologic,

bronhoscopie, biopsie şi examenul microscopic al sputei.

Există deci 4 metode de depistare în stadii precoce: clinică (cu atenţie la pneumoniile care se

repetă în acelaşi lob, la stări febrile neexplicate şi V.S.H. crescută), radiologică, endoscopică şi

citodiagnostică, vizând sputa.

Prognosticul este fatal.

Profilaxia presupune lupta împotriva fumatului, a poluării atmosferice, supravegherea condiţiilor

de lucru în industriile care folosesc substanţe cancerigene, acţiuni de depistare precoce radiologică în

masă, tratamentul intens şi precoce al tuturor infecţiilor bronşice.

Tratamentul chirurgical este singurul eficace (penumonectomii, lobectomii).

Majoritatea bolnavilor ajung însă prea târziu la intervenţia chirurgicală. Tratamentul medical este indicat

în formele inoperabile din cauza metastazelor, vârstei înaintate, a complicaţiilor etc. Se folosesc:

radioterapia, cobaltoterapia, citostatice (Clafen, Endoxan, Gi-rostan), sub controlul hemoleucogramei;

antibiotice pentru combaterea infecţiilor şi tratament simptomatic după caz: calmante ale tusei,

hemostatice, analgetice (Algocalmin, Antidoren, Mialgin), vitamine, oxigen etc.

 Prezentăm orientativ o schemă de tratament cu antineoplazice (şi antimitotice) utilizată în

tratamentul cancerului bronhopulmonar.

 prima zi Vincristină sau Vinblastină sau Adriblastină, 1 flacon i.v.

 a doua zi şi a treia zi câte o fiolă de Ciclofosfamidă (Endoxan), în perfuzie sau i.v.

 a patra zi , metotrexat 4 cpr sau Antifolan 1 fiolă i.m.

 a cincea zi , 1 fiolă de Ftorafur i.v.