1.

Promovarea produsului

Prin promovarea unui produs se înţelege ansamblul de acţiuni efectuate cu

scopul informării şi atragerii cât mai multor potenţiali cumpărători.

Un factor important în promovarea produsului este reprezentat de preţ. Fiecare

produs are un preţ, iar fiecare firmă caută prin stabilirea preţului să obţină profit. Nivelul
la care firma se aşteaptă ca produsul să fie vândut se numeşte – preţ de bază. Acesta
poate fi:
- peste nivelul pieţei
- la nivelul pieţei
- sub nivelul pieţei

Există o serie de factori care influenţează preţul:

1. cererea pentru produsul respectiv
2. costul suportat până la vânzare
3. calitatea percepută a produsului
4. concurenţa
5. vechimea produsului pe piaţă
6. strategia de promovare şi distribuţie a produsului

Tehnici de promovare a produsului - reclama

Tehnicile de promovare sunt foarte diverse şi sunt împărţite în patru categorii:

- reclama;
- promovarea vânzărilor;
- relaţiile publice;
- distribuţia;

Tehnicile principale de promovare a produselor:

- reduceri de preţuri
- demonstraţiile
- jocurile şi concursurile
- acordarea de premii
- publicitate la locul vânzării
- cadourile promoţional
 Mesajul promoţional urmăreşte: Atenţia – Interes + Dorinţă – Păreri şi Poziţii =
Decizie de cumpărare.

Elementele componente ale publicităţii:

1. mijloacele de exprimare: mediile cele mai folosite sunt: presa,

televiziunea, radioul, cinematograful, afişele publice etc.
2. suportul publicitar: suportul ce poartă mesajul publicitar. Spre ex. în
cazul presei se referă la o anumită revistă, sau la TV – spotul publicitar;
3. mesajul publicitar: reprezintă ideea ce se vrea transmisă;
4. sloganul: reprezintă sinteza mesajului publicitar. Spre ex. Altex – cel
mai mic preţ din România!

Reclama - este forma concreta de realizare a activităţilor publicitare ce utilizează

diferite tehnici si metode in special cele audio-vizuale.
Aspecte în favoarea reclamei :
– produsele devin cunoscute
– se oferă informaţii despre produsele de pe piaţă
– îi arată consumatorului cum îşi poate satisface necesităţile
– este motorul vieţii economice
Aspecte împotriva reclamei :
- nu este o informare sigură deoarece partea negativă a produsului este ascunsă
- reclama face apel la dorinţele şi visurile ascunse, reducând comportamentul
critic al consumatorului
- costa mulţi bani ceea ce duce la scumpirea produsului
2. Principii etice în relaţiile cu angajaţii firmei, cu partenerii de afaceri şi instituţiile
publice

Pentru orice firmă este recomandat să afişeze ceea ce poartă denumirea de politica
socială a firmei. Aceasta este o sinteză între etica profesională, responsabilitatea şi
sensibilitatea socială şi reprezintă comportamentul firmei de afaceri în societate.

Acest comportament se exprimă prin:

1. relaţiile dintre firmă şi mediul social autohton sau internaţional (include:

acţionarii, angajaţii, clienţii, furnizorii, organele de stat, concurenţii)
2. probleme ce rezultă din interacţiunea firmă-societate şi soluţionarea acestora
3. abilitatea firmei de a gestiona problema şi de a găsi alternativele de soluţionare
4. normele şi valorile ce definesc firma; astfel comportamentul firmei poate fi definit
ca: responsabil, sensibil, bun, corect, legal, armonios etc.
5. adoptarea deciziilor – ce include stabilirea obiectivelor şi căilor de atingere a
obiectivelor în conformitate cu politica firmei

Însumând aspectele menţionate se poate obţine o politică socială eficace ce are ca

urmare efecte din cele mai pozitive atât asupra mediului social(calitate şi piaţă pe
termen lung) cât şi asupra aspectului economic intern al firmei(profit şi siguranţă a
afacerii).

Se vorbeşte de 7 valori esenţiale pe care o companie trebuie să le aibă în vedere

pentru o desfăşurare cât mai etică a activităţii sale. Aceste sunt:

1. consideraţie – faţă de semenii noştri

2. atenţie – în păstrarea standardelor etice
3. creativitatea – în economisirea resurselor şi protecţia mediului
4. servirea – clienţilor cât mai bine
5. corectitudinea – faţă de furnizori, beneficiari, personalul angajat, asociaţi şi
comunitate
6. transparenţă – eliminarea minciunii în comunicarea cu partenerii, clienţii,
furnizorii, personalul angajat, organele statului;
7. interdependenţa – faţă de comunitatea în care trăim şi ne desfăşurăm activitatea
 3. Protecţia consumatorului

Într-o economie de piaţă liberă, statul este obligat să reglementeze prin legi
protejarea consumatorilor ce să conducă la o bună informare şi protejare în faţa
achiziţionării de produse sau servicii.

Acest cadru legislativ vizează:

- protejarea împotriva achiziţionării produselor sau serviciilor ce pot prejudicia viaţa

sau sănătatea consumatorilor
- dreptul de a fi informat corect asupra caracteristicilor produselor sau serviciilor,
precum şi de a fi educaţi în calitatea lor de consumatori
- dreptul de a fi despăgubiţi pentru prejudiciile generate de calitatea necorespunzătoare
a produselor sau serviciilor
- dreptul de a se organiza în asociaţii pentru protecţia consumatorilor în scopul apărării
intereselor acestora

Abia după anul 1990 în ţara noastră se adoptă o lege ce vizează protecţia
consumatorului, lege ce a primit o dezvoltare în mai multe etape. Astfel:
- ordonanţa guvernamentală nr.21/1992 (prezintă drepturile fundamentale ale
consumatorilor şi asigură cadrul legal în acest domeniu; totodată sunt prezentate
obligaţiile ce revin agenţilor economici privind calitatea produselor sau serviciilor
destinate comercializării)
- aprobarea acesteia prin legea nr.11/1994
- modificarea celei din urmă prin legea nr.178/1998

Legea are la origine modelul prezent în principiile directoare ale Organizaţiei

Naţiunilor Unite.
Aşadar, întreprinzătorii sunt datori să respecte o serie de reguli în relaţiile cu
partenerii şi consumatorii.
Urmărind această afirmaţie au fost elaborate o serie de drepturi ale consumatorilor:

Dreptul la satisfacerea cerinţelor esenţiale de viaţă – dreptul la bunuri şi servicii

ce garantează supravieţuirea
Dreptul la siguranţă – ce vizează protecţia împotriva produselor sau serviciilor ce
pun în pericol sănătatea oamenilor
Dreptul de a fi informat – necesitatea de a avea elementele necesare pentru a lua o
decizie
Dreptul de a alege – accesul la o varietate de produse sau servicii, la preţuri stabilite
pe baza concurenţei
Dreptul de a fi ascultat – în exprimarea nemulţumirilor referitoare la bunuri sau
servicii şi la condiţiile de cumpărare a acestora
Dreptul la despăgubire – în cazul unor situaţii ce nu mulţumesc consumatorul
 Dreptul la educare – dreptul de a obţine cunoştinţele şi abilităţile prime ce se
adresează unui consumator informat
Dreptul la un mediu ambiant sănătos – ce vizează îmbunătăţirea „calităţii vieţii”

4. Protecţia Mediului

Protecţia mediului reprezintă una dintre cele mai importante probleme ale
omenirii ce necesită o abordare şi din perspectiva oricărui prezent sau potenţial
întreprinzător.
Madiul ambiant reprezintă totalitatea factorilor care asigură menţinerea
echilibrului ecologic şi determină condiţiile de viaţă pentru om şi dezvoltarea societăţii.

În prezent mediul ambiant este puternic afectat şi merge până acolo încât a dus la
dispariţia unor specii de animale sau plante, în timp ce altele se află în curs de dispariţie
dacă nu se apelează la măsuri.

Principalele mijloace care au contribuit la deteriorarea mediului sunt:

- defrişarea pădurilor
- suprapăşunatul
- contruirea de lacuri, baraje artificiale şi canale în zonele care trebuiau
protejate
- exploatrea exagerată a faunei terestre şi a resurselor oceanice şi terestre
- poluarea bilogică, fizică şi chimică

Pentru a se combate efectele secundare ale mijlocelor de poluare prezentate mai

sus, omenirea a trebuit să apeleze la programe de salvare a mediului ambiant, programe
ce sunt tot mai elaborate şi mai necesare pe zi ce trece. Printre acestea se numără:
- combaterea poluării aerului prin: dispersarea poluanţilor la mare înălţime,
amplasarea industriilor poluante departe de oraşe, îmbunătăţirea tehnologiilor,
creştrea zonelor verzi etc.;
- ameliorarea efectului de seră prin: reducerea producţiei de CO2 şi stoparea
defrişărilor;
- ameliorarea stratului de ozon prin: eliminarea totală a freonilor;
- menţinerea purităţii apei prin: folosirea staţiilor de epurare şi colectarea
deşeurilor sau reziduurilor din apă;
- combaterea poluării solului prin: construirea unor zone ecologice de
depozitare a gunoaielor, folosirea judicioasă a substanţelor chimice, plantarea
arborilor etc.;
- producerea de bunuri cu grad minim de risc
- împiedicarea poluării cu deşeuri prin: utilizarea tehnologiilor de producţie
nepoluante, recuperarea şi reciclarea materialelor, distrugerea finală a acestora
(prin incinerare);
 Un mijloc tot mai întâlnit de combatere a poluării îl reprezintă reciclarea.
Aceasta aduce numeroase avantaje:
- elimină poluarea şi conservă resursele naturale
- conservă energia
- elimină costurile depozitării reziduurilor sau incinerării lor
- creează noi locuri de muncă

5. Riscul în afaceri

Societatea modernă este una supusă schimbărilor ce se succed cu repeziciune,

ceea ce în lumea afacerilor conduce la o serie de noi provocări şi obligativităţi în sfera
domeniului de activitate al afacerii.
Într-o economie concurenţială, desfăşurarea activităţii întreprinderii indiferent de
profil şi de poziţie pe piaţă, este expusă riscurilor, majore sau minore, evidente sau
mascate, interne sau externe, ce pun în pericol, în permanenţă, echilibrul economiei.

Riscul economic reprezintă orice element de incertitudine care poate afecta

activitatea unui întreprinzător sau derularea unei anumite operaţii.

În domeniul economic şi social, în funcţie de posibilităţile de identificare,

evaluare şi control economic, există două moduri de abordare a riscurilor:
- riscul pur – ce reprezintă ameninţarea posibilă a unui eveniment care, dacă
apare, va provoca prejudiciu. Riscul pur poate fi:
previzibil: când factorii care ar provoca pierderi pot fi estimaţi;
imprevizibil: determinaţi de situaţii ce nu pot fi prevăzute;

- riscul speculativ – reprezintă un pericol asumat controlabil, delimitat şi

acceptat din propria voinţă;

Tipuri de risc

În perioada derulării afacerilor sale, întreprinzătorul poate fi confruntat cu o

mulţime de evenimente critice, care, în funcţie de intensitatea lor pot provoca
disfuncţionalităţi generatoare de cheltuieli suplimentare sau, uneori, pierderi băneşti
majore. Principalele surse generatoare de factori de risc pentru buna derulare a unei
afaceri sunt:
- conjunctura economică şi politică naţională şi internaţională;
- specificul activităţii întreprinderii şi poziţia acesteia pe piaţă;
- relaţiile cu partenerii de afaceri interni şi externi, clienţi, furnizori,
concurenţă, bănci, stat, colectivităţi locale, etc.;
 După natura lor, un întreprinzător se poate confrunta cu mai multe tipuri de riscuri
precum:

1. Riscurile economice: sunt determinate de incertitudinea evoluţiei pieţei şi, în

special, de modificarea, într-un interval foarte scurt de timp, a volumului şi
structurii cererii, fapt ce conduce la riscul nerecuperării cheltuielilor avansate
pentru cercetare-dezvoltare şi inovare, precum şi a celor efectuate pentru
cumpărarea echipamentelor şi utilajelor.

2. Riscurile comerciale: provin din relaţiile cu partenerii de schimburi comerciale şi

au drept efecte nerealizarea nivelurilor cifrei de afaceri şi ale cheltuielilor pentru
producerea de bunuri ce vor fi vândute. În acest caz apar diverşi factori de risc
cum ar fi: scăderea bruscă a volumului cererii, schimbări rapide ale preferinţelor
consumatorilor, dispariţia unui client important, reducerea volumului sau anularea
unor comenzi, modificări frecvente ale preţurilor unor materii prime, calitatea
necorespunzătoare a unor componente, ruptura surselor de aprovizionare, etc.

3. Riscurile tehnologice: rezultă din schimbarea bruscă a proceselor de fabricare

datorită evoluţiei rapide a progresului tehnic, ce conduce la uzura morală a unor
echipamente existente.

4. Riscurile financiare: reprezintă pierderile monetare ce afectează patrimoniul sau

rezultatele. Principalele forme de risc financiar sunt: riscul de schimb valutar
datorate cursurilor de schimb, riscurile datorate fluctuaţiei ratelor de dobândă,
dependenţa de utilizare a unor credite bancare, modificarea de către bănci a
condiţiilor în care se poate obţine un credit, etc.

5. Riscurile strategice: pot să pornească din diferite situaţii precum: schimbarea

raportului de forţe în interiorul sectorului de activitate prin restructurări,
absorbţii, concentrări; „războiul” preţurilor; practicile neloiale; etc.

6. Riscurile politice şi administrative: se produc datorită acţiunii forţelor care

afectează mecanismele de funcţionare a macrosistemului naţional sau
internaţional. Rolul determinant în acest sens îl au politicile guvernamentale
fiscale şi monetare, ajustarea taxelor şi impozitelor, transferul plăţilor şi alţi
factori.

7. Riscurile accidentale: sunt determinate de calamităţi naturale sau de alte ca

cauze de forţă majoră.