AUDITAREA SITUATIILOR FINANCIARE IN ROMANIA SI SUA

1.1 Scurt istoric

Originea meseriei de auditor este foarte veche cu toate că nu a fost cunoscută sub această
denumire, deoarece, în mărturiile timpului, istoria contabilităţii era similară cu istoria economică.
O certitudine a descoperirilor istorice este însăşi faptul că dezvoltarea vieţii sociale şi formarea
statelor nu s-au putut realiza fără colectarea de impozite şi taxe, toate acestea determinând
necesitatea de a ţine socoteli şi în consecinţă, de a face calcule.
Încă din antichitate, s-a ajuns la ideea că o bună gestionare a patrimoniului se poate realiza doar
prin respectarea unor proceduri şi reguli de control financiar, aspecte care au stat la baza
descoperirii contabilităţii ca ştiinţă, ele fiind respectate chiar după mii de ani.
Un exemplu concludent în acest sens este celebrul cod al lui Hamurabi, care reprezintă o culegere
de legi comerciale, cioplite într-un bloc de diolit. În aceste legi erau stipulate relaţii de
comunicare concrete între producătorii şi utilizatorii de informaţii economice, care impuneau
obligativitatea folosirii unui plan contabil şi a unor norme contabile precise, capabile să asigure
fiecărei părţi care participă la o tranzacţie informaţii cu
valori egale. Un articol cuprindea următorul text: ″Dacă negustorul a dat
agentului său ulei, lână, grâne sau orice altfel de marfă pentru a o vinde, agentul înscrie preţul lor
pe un document pecetluit şi îl restituie negustorului″. În alt articol era prevăzut: ″Dacă agentul a
uitat să ia un astfel de document pecetluit, comisionul agentului nu se ia în calcule″.
Documentele pecetluite, demonstrează apariţia, încă de atunci, a documentelor justificative şi a
celor care atestă efectuarea unor tranzacţii comerciale.
În Egiptul antic, exista o tehnică de control a corectitudinii înregistrărilor din contabilitate
concretizată în faptul că doi scribi consemnau în mod independent aceeaşi operaţiune.
O altă tehnică similară era folosită de către babilonieni şi consta în scrijelirea operaţiunilor pe o
tăbliţă de lut – originală – care era apoi învelită într-o altă tăbliţă – martor - ulterior sigilată de
scrib, comerciant şi martori.
Astfel, nu se puteau aduce modificări originalului decât prin distrugerea „tăbliţei martor”.
Această formă primitivă de contabilitate generală permitea utilizarea conturilor colective şi
recapitulative, fiind posibilă stabilirea unor comparaţii viabile de la o perioadă la alta.
Prin aceste date istorice, descoperim izvorul unui principiu al contabilităţii -principiul
permanenţei metodelor - care impune înregistrarea în contabilitate şi prezentarea elementelor

1
patrimoniale precum şi a rezultatelor, astfel încât să se asigure comparabilitatea în timp a
informaţiilor contabile.
O evoluţie spectaculoasă a sistemului contabil s-a realizat în perioada anului 1700 î.e.n., fapt
consemnat în papirusurile existente în biblioteca din Alexandria.
Din aceste înscrisuri, s-au dezvoltat teorii conform cărora contabilitatea a existat, iar ca
importanţă, s-a situat pe aceeaşi treaptă cu astronomia, filosofia sau muzica.
Este un lucru evident că schimburile internaţionale au contribuit într-o mare măsură la progresul
ştiinţei contabilităţii, deoarece, negustorii, prin contactul permanent cu diversele state, cu care
intrau în legături comerciale, dobândeau noi cunoştinţe în această materie şi le transformau în
experienţe utile. Astfelerau negustorii egipteni, fenicieni, greci şi romani, care ţineau o
cntabilitate riguroasă, bazată pe procedeele şi regulile existente în manualele de contabilitate.
Principiul prudenţei, potrivit căruia nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ şi a
veniturilor, respectiv, subevaluarea elementelor de pasiv şi a cheltuielilor, îşi are originea de la
vechii greci. Aceştia, prin analiza detaliată a cheltuielilor, au anticipat activităţile de verificare
ale fiscului.
Sistemele contabile vechi, care la o primă analiză par simple, demonstrează o forţă şi un
raţionament sistematic foarte evoluat pentru acea perioadă.
Tehnicile contabile utilizate de egipteni, greci şi romani, sunt valoroase pentru actualele evidenţe
contabile, deoarece permiteau o serie de operaţii diversificate. Astfel, egiptenii, în sistemul lor
bancar, realizau viramente directe de fonduri dintr-un cont în altul şi practicau contabilitatea în
domeniul agricol, care ţinea cont de expresia ″ceea ce rămâne de primit şi ceea ce este încă de
vânzare”.
Printr-o analiză a expresiei vechi, ceea ce rămâne de primit reprezintă, de fapt, sumele rămase de
încasat de la clienţi, iar în textul ceea ce este încă de vânzare, recunoaştem o formă străveche de
inventariere.
O anticipare a tehnicilor şi standardelor actuale de audit este demonstrată de către egipteni, la
care colectarea taxelor se realiza şi se înregistra de către doi reprezentanţi independenţi, aleşi din
rândul persoanelor oficiale şi de încredere.

1.2. Auditarea situatiilor financiare conform US-GAAP

În America apar prime semne de conceptualizare a contabilităţii după anul 1887, odată cu
crearea Institutului American al Experţilor Contabili Autorizaţi.

2
Profesia de auditor financiar capătă noi valenţe în anul 1933, când Bursa din New York impune
companiilor importante să-şi prezinte situaţiile financiare certificate de către un contabil
independent şi să
anexeze raportul de audit. Raportul de audit devine astfel un element obligatoriu al situaţiilor
financiare pentru companiile cotate la Bursă.
O dată cu crearea Standardelor de Audit General Admise, obiectivele auditului au evoluat. În
conformitate cu ele, raportul de audit determină gradul de fidelitate al situaţiilor financiare,
evaluează sistemul de control financiar, dar mai ales, detectează fraudele şi erorile găsind soluţii
pentru
eliminarea lor şi a cauzelor care le-au produs.
Ca urmare a cercetării efectuate, putem desprinde ideea că evoluţia auditului financiar în societate
este graduală.
Până în secolul al XVIII-lea a existat o formă empirică a auditului financiar, iar lucrările de acest
gen aveau drept scop prevenirea fraudelor sau descoperirea lor şi pedepsirea hoţilor; ele erau
comandate de către regi, împăraţi, biserică şi stat. Auditorii financiari aveau un anumit statut
social în epoca respectivă, de obicei erau preoţi sau contabili, practic toţi erau consideraţi
specialişti, cărora le erau recunoscute
calităţile morale.
Din secolul al XVIII-lea auditorii financiari erau numiţi din rândul celor mai buni contabili,
lucrările de audit erau cerute de către stat, acţionari sau bănci în scopul de a se găsi soluţii optime
de păstrare a
integrităţii patrimoniale şi de a se prezenta publicului forma cea mai fidelă.
În secolul al XIX-lea, auditorii financiari sunt deja profesionişti recunoscuţi, lucrările de audit
financiar sunt comandate de stat, bănci şi acţionari, având drept obiectiv evitarea fraudelor şi a
erorilor, atestarea
controlului financiar, confirmarea că se respectă regulile contabile, precum şi prezentarea în
raportul de audit financiar a imaginii fidele a patrimoniului.
I. Oficiul General al Contabilitatii (GAO) - institutia suprema de audit a Statelor Unite ale
Americii
Puterea de a initia sau de a solicita controale reiese din Constitutia S.U.A. care confera aceasta
putere legislativa Congresului.
Nici un responsabil nu poate lua o decizie care ar putea iesi din cadrul Constitutiei sau din
legislatia votata de Congres în termenii procedurii constitutionale. Puterile legislative sunt în
acelasi timp limitate de dreptul de veto al Presedintelui si de puterea juridica, însarcinata cu

3
verificarea constitutionalitatii legilor votate. Deci în aceste limite Congresul actioneaza în virtutea
Constitutiei si reprezinta sursa principala de reglementari pentru tot ce vizeaza controlul.
Constitutia prevede anumite controale de baza. Alte controale de gestiune sunt concepute prin
legi specifice votate de Congres. Astfel, printr-o lege speciala s-a creat Oficiul General al
Contabilitatii (G.A.O.) care este institutia suprema de verificare din S.U.A., iar prin alte legi s-a
prevazut verificarea efectuarii controalelor financiare si a evaluarii anuale ale controalelor de
gestiune sau urmarirea reglementarii procedurilor guvernamentale de conducere a controalelor.
Presedintele, ca sef al Executivului si agentiile centrale activând în numele sau, au anumite
responsabilitati de control de gestiune printre care gasim numirea înaltilor functionari si
reglementarea practicilor contabilitatii publice.
Fiecare organism este responsabil de structura sa de control de gestiune.
În S.U.A. agentiile centrale contribuie la efectuarea controalelor de gestiune eficace.
Administratia S.U.A. defineste controalele de gestiune ca organizarea, politicile si procedurile
puse în aplicare de agentiile publice pentru a garanta ca:
programele îsi ating obiectivele fixate;
resursele sunt folosite în concordanta cu misiunea agentiei;
programele si resursele sunt protejate de risipa, frauda si de proasta gestiune;
legile si regulamentele în vigoare sunt respectate, etc.
Rolul auditului intern este diferit de cel al auditului extern, chiar daca în mod firesc ar trebui ca
între acestea sa existe o colaborare.
Prima datorie a auditului extern este de a se pune în serviciul instantelor exterioare agentiei
respective, care au un interes legitim fata de activitatea acestei agentii. În sectorul privat,
responsabilitatea esentiala a auditului extern consta în a aduce o garantie rezonabila a
corectitudinii în rapoartele publicate de companie asupra performantelor sale si a situatiei
financiare.
La nivelul administratiei publice, responsabilitatile unui auditor extern sunt mult mai mari. Astfel,
Oficiul General al Contabilitatii (G.A.O.) trebuie nu numai sa aprecieze corectitudinea rapoartelor
financiare emise de agentiile publice, dar si sa evalueze în numele Congresului grija pentru
economicitate, eficienta si eficacitate a activitatii organismului respectiv si sa verifice daca aceste
activitati sunt conforme legilor si reglementarilor în vigoare.
Oficiul General al Contabilitatii din S.U.A. este independent politic, actioneaza în sectorul
legislativ al Guvernului federal, si este condus de Controlorul General, care raporteaza si
raspunde doar în fata Congresului.
Principala responsabilitate a personalului auditor G.A.O. este sa efectueze

4
functia de audit pentru Congres.
Mare parte a informatiilor financiare pregatite de diverse agentii guvernamentale sunt auditate de
G.A.O. înainte de a fi înainte Congresului.
Eforturile de audit ale G.A.O. au fost alocate în mare parte pentru evaluarea eficientei si
eficacitatii operationale a diferitelor programe federale cum este spre exemplu evaluarea
operatiunilor computerizate a unei unitati guvernamentale. Auditorul poate revizui si evalua orice
aspect al sistemului computerizat, dar este posibil sa sublinieze caracterul adecvat al
echipamentelor, eficienta operatiunilor si utilitatea rezultatului computerizat precum si aspect
similare cu scopul de a identifica mijloacele de furnizare a acelorasi servicii la un pret mai scazut.
Datorita dimensiunii mari a multor agentii federale si a similitudinii operatiunilor efectuate de
ele, G.A.O. a facut mari progrese în ultimii ani în dezvoltarea unor metode mai bune de audit,
printr-o larga folosire a unor modele statistice sofisticate si tehnici computerizate de audit.
Auditorii interni sunt angajati de companii individuale pentru a audita managementul, în acelasi
mod în care GAO auditeaza Congresul. Grupul auditorilor interni în firmele mari poate include
peste 100 de persoane si în mod normal raporteaza direct presedintelui firmei, unui alt director
executiv sau chiar comitetului de audit al consiliului de administratie.
Responsabilitatile auditorilor interni variaza considerabil si depind de angajatori. În unele
companii sunt maxim doi auditori interni care au sarcini de rutina, în altele, exista mai multi
angajati cu diverse responsabilitati de audit, inclusiv din afara domeniului contabilitatii. Multi
auditori interni sunt implicate în auditul operational sau în evaluarea sistemelor computerizate.
Pentru a lucra eficient, un auditor intern trebuie sa fie independent într-o organizatie, dar nu poate
fi atât timp cât exista o relatie angajat-angajator.
Auditorii interni furnizeaza conducerii informatii valoroase pentru luarea
deciziilor privind eficienta afacerii.
În domeniul auditului financiar, auditorii interni raspund de evaluarea eficientei structurii de
control intern al firmei si de prezentarea corecta a situatiilor financiare.
În SUA, functioneaza INSTITUTUL AUDITORILOR INTERNI (IIA), care stabileste
standardele etice si practice, ofera instruiri si încurajeaza profesionalismul celor aproximativ
35.000 membri ai sai si care a avut un rol major în cresterea influentei auditului intern.
Standardele Practice ale IIA cuprind 5 categorii de îndrumari care se aplica auditului financiar si
operational: independenta, experienta profesionala, scopul muncii, performanta auditului si
managementul departamentului de audit intern.
Auditul financiar guvernamental

5
Guvernele federale si de stat angajeaza personal propriu pentru auditari, aproape ca si auditorii
interni. Toate statele au agentiile lor de audit, similare dar mai mici decât GAO.
Principala sursa autorizata de literatura de specialitate pentru efectuarea auditarilor
guvernamentale o constituie „Standardele de Auditare Guvernamentala”, o publicatie majora a
GAO, care datorita culorii copertii, este cunoscuta mai mult cu numele de „Cartea Galbena” decât
cel mentionat mai sus.
Auditul financiar conform Cartii Galbene include auditarea situatiilor financiare ale unitatilor
guvernamentale, a subventiilor si contractelor guvernamentale, a structurilor de control intern, a
operatiunilor de frauda si alte neconformitati cu legile si regulamentele.
Cartea Galbena – cerinte de audit si raportari
Standardele de audit ale Cartii Galbene sunt compatibile cu cele 10 standarde de audit general
acceptate ale AICPA. Exista, totusi, câteva adaugiri si modificari importante.
Materialitatea si importanta. Cartea Galbena recunoaste ca în auditarile guvernamentale
pragurile acceptabile ale riscului auditului si declaratiile false tolerabile pot fi mai scazute decât
în auditul unei
societati comerciale. Aceasta datorita susceptibilitatii activitatilor guvernamentale si contabilitatii
publice a acestora.
Controlul calitatii. Firmele CPA si alte organizatii care auditeaza entitati guvernamentale
conform Cartii Galbene trebuie sa aiba un sistem adecvat de control intern al calitatii si sa
participe într-un
program de verificare a controlului calitatii.
Cerinte legale si reguli. Cartea Galbena dispune ca auditorul trebuie sa:
1. Identifice legile si regulamentele potrivite si sa determine care din ele pot avea efecte directe si
materiale asupra situatiilor financiare sau rezultatelor auditului.
2. Evalueze, pentru fiecare cerinta materiala, riscurile neconcordantei materiale. Aceasta include
studierea si evaluarea controalelor interne pentru a se asigura conformitatea cu legile si
regulamentele.
3. Schiteze proceduri si masuri bazate pe evaluarea conformitatii testelor cu legile si
regulamentele, pentru a oferi siguranta rezonabila privind descoperirea cazurilor intentionate si
neintentionate sau de neconcordanta materiala.
Documentatii de lucru. Cartea Galbena contine un standard normative specific despre
documentatia muncii de audit.
Cerintele auditului sunt similare cu referirile la erori, neregularitati si acte ilegale din standardele
de audit general acceptate.

6
Diferenta majora dintre Cartea Galbena si standardele de audit general acceptate este în partea de
raportare. Auditorul unei entitati guvernamentale emite un raport de audit în maniera obisnuita,
dar include câteva cerinte suplimentare importante. În primul rând, raportul trebuie sa precizeze
daca
auditul a fost efectuat conform ambelor standarde, de audit guvernamental si cele general
acceptate.
În al doilea rând, auditorul trebuie sa emita un raport despre testele de conformitate cu legile si
regulamentele aplicabile, care poate fi separat sau inclus în raportul de audit al situatiilor
financiare. Toate situatiile de neconformitate sau actele ilegale, din care poate apare o urmarire
judiciara, trebuie raportate.
În al treilea rând, auditorul trebuie sa faca un raport despre modul în care a perceput structura de
control intern a entitatii si efectuarea controlului riscului.
Raportul poate fi separat sau inclus în raportul de audit.
Cerinte de audit si raportare - Actul de Audit Unic
Actul de Audit Unic (numit Actul) solicita în primul rând ca auditul guvernamental sa fie efectuat
pentru beneficiari care primesc asistenta financiara federala totala de minim 100.000 USD în
fiecare an fiscal. Daca beneficiarul primeste între 25.000 si 100.000 USD poate alege sa
implementeze cerintele
Actului în loc de cerintele separate ale programului. Daca o agentie primeste sub 25.000 USD,
este exceptata de la cerintele auditului federal.
În al doilea rând, Actul cere ca auditul sa includa alegerea si testarea unui numar reprezentativ de
sarcini din fiecare program, pentru conformitate.
Cerintele Cartii Galbene nu sunt specifice, solicitând doar identificarea articolelor testate. Tipul
testelor cerute de Act este lasat la latitudinea auditorului, dar testele trebuie sa îndeplineasca
câteva obiective specifice.
În al treilea rând, Actul, ofera îndrumare privind legile si regulamentele ale caror aspecte de
conformitate trebuie verificate de audit. Acesta identifica anumite cerinte de conformitate
generala si ofera o lista de cerinte specific pentru diferite programe federale. Cerintele generale
sunt legate de activitatea politica, contractele de constructie, drepturi civile, administrarea
fondurilor, asistenta privind redistribuirea si achizitionarea proprietatilor si rapoartele financiare
federale. Suplimentul la Act ofera si sugestii privind procedurile de audit pentru aceste cerinte
generale de conformitate.
II. Oficiul General de Audit al Canadei (OAG)

7
Oficiul General de Audit (OAG), cunoscut sub denumirea de „Câine de paza al pungii publice”
exercita auditul performantei asupra ministerelor si firmelor de stat.
Începând din anul 1970, OAG a schimbat modalitatea de abordare a auditului de performanta,
întrucât controalele efectuate pâna atunci asupra întregii activitati a unor entitati si focalizarea lor
asupra sistemelor nu au dat rezultatele asteptate în ce priveste programele si proiectele. Ca
urmare,
examinarea rezultatelor programelor si proiectelor s-a considerat mult mai importanta decât
examinarea proceselor prin care s-a ajuns la ele.
Din 1982, OAG a divizat personalul în echipe de control/audit de performanta si echipe de
control/audit financiar de legalitate.
Pe masura ce metodologia controlului/auditului de performanta a fost perfectionata iar pregatirea
profesionala a auditorilor mai ampla, acestia au fost distribuiti în echipe de control financiar în
vederea integrarii auditului de performanta cu auditul financiar (de legalitate) spre deosebire de
alta tari (de exemplu SUA, Suedia etc.), care au mentinut aceste structuri separate.
OAG efectueaza anterior începerii controlului de performanta o documentare preliminara pentru
identificarea problemelor mai semnificative, putând astfel previziona raportul final si asigura
utilizarea eficienta si economicoasa a resurselor de care dispune pentru efectuarea acestui tip de
control/audit.
Oficiul General de Audit al Canadei este condus de catre Auditorul General al Canadei, care este
un auditor extern si independent, numit pentru un mandat de 7 ani ca înalt functionar al
Parlamentului. Rolul si functiile auditorului general sunt stabilite printr-un act legislativ separat.
Biroul sau conduce activitati de audit de atestare si conformitate, dar si audit de rezultate pentru a
evalua valoarea operatiilor guvernamentale. Acest birou emite rapoarte de patru ori pe an, fiind
centrul de interes al mass-media, marelui public, guvernului si partidului de opozitie. Spre
deosebire de Curtea Europeana de Conturi, auditorul general nu are puteri judecatoresti, dar în
schimb, informeaza agentiile autorizate în cazurile de frauda sau coruptie.
Guvernul Canadei a pregatit în ultimii 23 de ani un set bine pus la punct de declaratii financiare
care descriu operatiile sale. Auditorul general verifica aceste declaratii financiare externe si îsi
exprima opinia privitor la conformitatea si corectitudinea lor. În anii 1980, guvernul federal si
cele provinciale, împreuna cu auditorii lor externi si cu contabili experti din Canada, au facut
mari eforturi care au condus la acceptarea generala a unor principii de contabilitate si audit pentru
guverne. Acestea au fost adoptate în întreaga tara, iar auditorii externi le folosesc în activitatile
lor de audit al declaratiilor financiare, cât si în formularea opiniilor lor privitoare la corectitudinea
acestor declaratii.

8
1.3 Auditarea situatiilor financiare in Romania
Auditul financiar contabil este orientat spre:
a) verificarea respectării cadrului conceptual al contabilităţii (postulate, principii,
norme şi reguli de evaluare), general acceptat, a procedurilor interne stabilite de conducerea
agentului economic (audit intern sau statutar).
Procedura reprezintă o înlănţuire logică de operaţiuni, cu scopul de a atinge un anumit
obiectiv.
b) verificarea şi certificarea situaţiilor financiare, imaginii lor fidelă, clară şi completă
pe întreg exerciţiul financiar. Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată va fi aplicată împreună
cu Cadrul general de armonizare a reglementărilor contabile, Cadrul general de întocmire şi
prezentare a situaţiilor financiare elaborat de IASC, Standardele de Contabilitate Internaţionale şi
Naţionale. Auditul trebuie să urmărească dacă procedurile de culegere şi prelucrare a datelor sunt
bine stabilite şi dacă se aplică în permanenţă.
Câmpul de aplicare nelimitat al contabilităţii militează în favoarea unei deontologii
profesionale care răspunde la trei imperative: prudenţa, regularitatea şi sinceritatea situaţiilor
financiare. Aceasta presupune o imagine fidelă a patrimoniului, a contului de profit şi pierdere şi
a fluxurilor de trezorerie. Asigurarea imaginii fidele depinde de respectarea principiilor arătate
mai sus.
c) Credibilitatea. Informaţia prezentată în situaţiile financiare are calitatea de a fi
credibilă atunci când nu conţine erori semnificative, iar utilizatorii au încredere că reprezintă
corect ceea ce se aşteaptă în mod rezonabil să reprezinte.
Informaţia, chiar dacă este relevantă şi nu este credibilă, recunoaşterea ei poate conduce
la decizii eronate.
d) Comparabilitatea. Nevoia de comparabilitate nu este rutină, pentru a deveni un
impediment în introducerea de standarde de contabilitate care să ofere o mai bună imagine fidelă
a situaţiilor financiare. Evidenţierea în contabilitate în mod unitar a unei tranzacţii
economicofinanciare sau eveniment este dăunătoare dacă metoda respectivă nu menţine
caracteristicile calitative de relevanţă şi credibilitate. Politica contabilă trebuie schimbată dacă
există alte alternative mai relevante şi credibile.
Obiectivele auditului financiar contabil
Pentru a asigura o opinie competentă şi independentă asupra imaginii fidele clare şi complete a
patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor întreprinderilor, auditul are în vedere
respectarea unor criterii şi obiective ce guvernează un audit al situaţiilor financiare:
1. Criteriul exhaustivităţii şi integrităţii înregistrărilor

9
Acest criteriu are în vedere că toate operaţiunile patrimoniale au fost înregistrate corect şi
integral în contabilitate.
Pentru îndeplinirea acestui criteriu, auditorul are două soluţii
a) auditorul trebuie să verifice cu mare atenţie procedurile utilizate de între-prindere
pentru validarea tuturor modificărilor patrimoniale: creşteri/diminuări de active, respectiv
diminuări de pasive. Această soluţie are dezavantajul că necesită un timp îndelungat pentru
validare.
b) auditorul poate utiliza rezultatele inventarierii. El trebuie să se asigure că
inventarierea a fost făcută potrivit legii. Dacă prin inventariere s-au descoperit tranzacţii
neînregistrate în contabilitate, iar acestea au fost operate, se consideră că toate operaţiunile sunt
corect înregistrate şi evidenţiate.
Respectarea acestui criteriu presupune ca auditorul să se asigure că:
- toate operaţiunile reflectate în documente justificative corespunzătoare sunt evidenţiate
în contabilitate, deci fără omisiuni;
- nu există operaţiuni contabilizate de mai multe ori.
2. Criteriul realităţii înregistrărilor
Auditorul are obligaţia să urmărească dacă toate elementele de activ şi de pasiv
înregistrate în contabilitate sunt justificabile şi verificabile, corespund cu cele identificate fizic
prin inventariere sau prin alte proceduri cum ar fi: confirmări primite de la terţi, analize de
laborator, etc.
De asemenea, se verifică dacă activele şi pasivele respectă principiul entităţii
patrimoniale, adică toate operaţiunile efectuate aparţin şi sunt în numele firmei.
3. Criteriul corectei înregistrări în contabilitate şi a corectei prezentări cu ajutorul
conturilor anuale
Acest criteriu are mai multe obiective şi se referă la localizarea corectă a perioadei
privind elementele patrimoniale, evaluarea corectă a modificărilor, imputarea corectă şi
întocmirea corectă a situaţiilor financiare.
Perioada corectă în care sunt evidenţiate modificările patrimoniale presupune
respectarea principiului independenţei exerciţiilor, utilizarea unei contabilităţi de angajament şi
folosirea conturilor de regularizare.
Evaluarea corectă presupune ca elementele patrimoniale să fie evaluate conform cu
prevederile Legii Contabilităţii nr. 82/1991 şi cu Cadrul general de întocmire şi prezentare a
situaţiilor financiare elaborat de Comitetul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate.
Imputarea corectă. Toate operaţiunile contabile trebuie înregistrate în conturi astfel

10
încât să se respecte corespondenţa dintre conturi stabilită în normele de aplicare a Planului
Contabil General, respectiv cu Regulamentul de aplicare a Legii Contabilităţii şi cu modificările
acestuia potrivit legii*.
Întocmirea corectă a bilanţului contabil. Auditorul urmăreşte concordanţa care
trebuie să existe între datele înregistrate în contabilitatea sintetică şi balanţa de verificare după
inventariere ca bază de referinţă pentru bilanţ. Există două tipuri de corelaţii:
a) corelaţia dintre Registrul jurnal de evidenţă cronologică şi totalul rulajelor curente
ale conturilor deschise în evidenţa sistematică prin fişele sintetice şah (Registrul Cartea Mare).
b) corelaţia dintre conturile analitice şi conturile sintetice care se realizează prin balanţa
de verificare analitică deschisă pentru fiecare cont sintetic de gradul I sau II dezvoltat în analitic.
Principii generale ale auditorilor financiari
Misiunea pe care auditorul o are impune o categorie de responsabilităţi profesionale ce trebuie să
fie conform cu „ codul privind conduita etică şi profesională în domeniul auditului financiar.
Codul de etică aplicat auditorilor financiari
Codul privind conduita etică şi profesională în domeniul auditului financiar prevede
următoarele principii-cerinţe (vezi figura nr. 5):
1. Integritatea şi obiectivitatea
2. Soluţionarea conflictelor etice
3. Confidenţialitate
4. Competenţa profesională
5. Consultanţa în domeniul fiscal
6. Activităţile internaţionale
7. Publicitatea
1. Integritatea presupune onestitate şi corectitudine în desfăşurarea serviciilor
profesionale. Auditorii nu trebuie să se implice în conflicte de interese. Practica a dovedit că
există o serie de factori care pot afecta obiectivitatea.
2. Există factori. care pot determina ca responsabilităţile unui auditor financiar
profesionist să intre în conflict cu solicitări interne sau externe. Auditorul financiar profesionist
aflat la un nivel ierarhic superior trebuie să cerceteze pentru a se asigura că există politici de
soluţionare a conflictelor. Relaţiile de familie sau personale pot da naştere la presiuni exercitate
asupra veniturilor profesionale şi li se poate solicita să acţioneze contrar standardelor tehnice sau
profesionale.
3. Auditorii financiari profesionişti sunt obligaţi să respecte confidenţialitatea pe măsura

11
executării serviciilor profesionale chiar şi după ce relaţia cu clientul încetează. Există excepţii de
la principiul expus, doar când i s-a permis să dezvăluie informaţii sau atunci când există o datorie
legală sau profesională.
4. Competenţa profesională. Un auditor financiar profesionist trebuie mai întâi să
atingă competenţa profesională. Aceasta presupune studii economice superioare, studii de
specialitate: să cunoască şi să aplice Standardele Naţionale şi Internaţionale de Contabilitate,
standardele tehnice de audit, să aibă o conduită etică ireproşabilă, să cunoască la zi reglementările
naţionale în domeniul contabilităţii, fiscalităţii, solide cunoştinţe de drept comercial, evaluare
economică, statistică, gestiune financiară analiză şi nu în ultimul rând matematici financiare.
Pregătirea profesională este validată prin examene profesionale relevante şi o bogată experienţă în
domeniu.
O a doua cerinţă este „păstrarea competenţei profesionale”, care se remarcă prin
cercetarea permanentă a ultimelor cunoştinţe în domeniul profesiunii, reguli, norme relevante
luate la nivel naţional şi internaţional în domeniul contabilităţii şi auditului. Programul
auditorului financiar profesionist trebuie „orientat spre asigurarea controlului calităţii
performanţei serviciilor profesionale”.
5. În situaţia în care auditorul financiar profesionist acordă servicii fiscale unui client,
acesta trebuie să aibă în vedere riscul fiscal şi eficacitatea în favoarea clientului, dar cu
competenţă profesională şi mare atenţie pentru a nu afecta integritatea şi obiectivitatea sa. Orice
ambiguitate sau interpretare a textului de lege poate fi rezolvată în favoarea firmei cu condiţia să
domine „rezonabilul” în orice acţiune. Auditorul nu trebuie să asigure clientul că declaraţiile
fiscale oferite inclusiv consultanţa fiscală sunt neatacabile, deoarece responsabilitatea pentru
conţinutul declaraţiei revine în primul rând clientului.
6. Aceste servicii trebuie îndeplinite conform cu standardele tehnice relevante şi cu
cerinţele etice. În situaţia în care un auditor execută servicii în altă tară decât cea de origine şi
există diferenţe specifice de conduită etică şi profesională ale celor două ţări auditorul financiar
profesionist este obligat să analizeze două situaţii:
a) - cum sunt cerinţele etice ale ţării unde execută serviciile;
b) - dacă cerinţele etice ale tării de origine sunt obligatoriu de aplicat pentru serviciile
profesionale executate în afara ţării şi sunt cele mai severe.

12