SISTEMUL DE CONTABILITATE ANGLO-SAXON

1.1Aspecte generale privind sistemul contabil anglo-saxon

La inceputul anilor ’40, poate fi remarcata o prima tentativa a profesiei britanice pentru a
stabili directive tehnice(norme contabile).In 1942, este creat “Comitetul principiilor contabile”
(Committee on Accounting Principles) de catre organismul profesiei contabile engleze, comitet
care, timp de 25 de ani, a publicat 12 recomandari Cele 12 recomandari publicate nu erau
destinate decat membrilor organismului englez al profesiei contabile sin u au avut decat o
influenta extrem de limitata.
Reforma legislative din anii ’40 a avut in centrul ei Legea societatiilor comerciale (Companies
Act) din 1947, inlocuita in 1948 printr-o lege a consolidatii, lege care anula toate dispozitiile
precedente referitoare la societati si care le grupa intr-un nou text legislative.
Contul de profit si pierdere a devenit o situatie financiara esentiala, rezervele oculte au fost
interzise, iar societatile-mama, obligate sa intocmeasca situatii consolidate.
Revendicarile publicului si presei stau la originea crearii, prin decizia comuna a organismelor
profesiei, a “Comitetului normelor contabile” (Accounting Standards Committee: ASC), in 1971.
Obiectul ASC era sa emita norme in vederea restrangerii numarului de optiuni utilizabile de catre
societati si auditori.
Intre 1971 si 1990, ASC a emis 25 recomandari (norme ) numite “Enunturi ale practicii contabile
normalizate” (Statement of Standard Accouting Practice: SSAP).
Normele SSAP, chiar daca nu au forta legala, determina modul de intocmire a conturilor anuale
,deoarece:
- indiferent ca exercita liberal sau in calitate de salariati profesia lor, expertii contabili,
fiind membri ai unui organism professional sau ai mai multor organisme erau si sunt
obligati sa respecte dispozitiile prevazute in SSAP-uri;
- prin procedura de trecere prin faza de “ptoiect de norma” se poate asigura calitatea
tehnica a normelor.
Regatul Unit, prin intrarea in Comunitatea Europeana in 1973, a luat parte la lucrarile directivelor
europene.
Legea din 1982 a lasat intreprinderilor britanice sa aleaga intre un model de cont de profit si
pierdere cu o clasificare a cheltuielilor dupa natura si un altul, cu o clasificare dupa destinatie.
In 1985, guvernul britanic a promulgat o noua lege asupra societatilor (Companies Act 1985),
ramasa in vigoare si astazi. Datorita integrarii prevederilor Directivei a IV-a, Companies Act

1
1985 a adus schimbari importante in prezentarea normalizata a conturilor individuale ale
societatilor de capital, precum si in modalitatile de depunere a acestora la “Registrul Societatilor”.
Legea societatilor comerciale impune socienatilor de capitaluri sa prezinta actionarilor: un bilant,
un cont de profit si pierdere, o anexa.
Versiunea 1989 a Legii societatilor comerciale a introdus posibilitatea, pentru societatile cotate,
de a prezenta actionarilor un rezumat al situatiilor financiare. La cerere expresa a actionarilor,
societatile trebuie sa prezinte situatii financiare complete.
1.2 Structura bilantului britanic
1.2.1Structura generala
Legea societatii comerciale propune doua modele de bilant: formatul 1, cu prezentarea in lista
(vertical) si formatul 2, cu prezentare in cont(orizontal).
In cele 2 formate sunt utilizate urmatoarele criterii de clasificare:
 Abordarea functionala, pentru posturile de activ;
 Gradul de exigibilitate, pentru posturile de pasiv;
Societatile britanice utilizeaza, cel mai adesea, formatul 1.
In general, activele figureaza in bilant la valoarea lor neta contabila. Analiza valorilor brute si a
amortizarilor cumulate sau a provizioanelor pentru depreciere este furnizata in anexa.
1.2.2 Structura in detaliu (ANEXA 9)
Se va avea in vedere numai formatul in lista (vertical), format preferat de societati.
1.2.3 Analiza unor posturi bilantiere
 Imobilizari necorporale
Se constata absenta unei norme generale relative la imobilizarile necorporale. Diferitele probleme
ridicate de contabilitatea imobilizarilor necoprorale sunt tratate implicit si partial, in urmatoarele
norme:
SSAP 13 (contabilizarea cheltuielilor de cercetare si dezvoltare)
SSAP 22 (contabilizarea fondului commercial si a diferentelor din achizitie)
SSAP 12 (contabilizarea amortizarilor)
Proiectul de norma 52 (FRED 52) .’contabilizarea imobilizarilor necorporale’ a vizat remedierea
insuficientei normalizarii acestui delicat subiect. Astazi, problemele contabilitatii imobilizarilor
necorporale sunt rezolvate prin aplicarea normei FRS 10. Conform acestui proiect, o imobilizare
necorporala este definite astfel : active destinat unei utilizari durabile in cadrul activitatilor
societatii, de natura nemonetara si fara substanta fizica.
ED 52 prevede obligatia de a inscrie o imobilizare necorporala in active atunci cand urmatoarele
3 conditii sunt indeplinite:

2
- costul istoric este cunoscut cu precizie;
- natura fondului commercial si a celorlalte active este distincta in mod clar;
- se poate determina un cost independent de :
☼ fondul commercial si celelalte active;
☼ rentabilitatea unui sector sau ansamblului intreprinderii;
In cadrul imobilizarilor necorporale nu exista un post distinct corespunzator cheltuielilor de
constituire.Conform dispozitiilor Legii societatilor comerciale, cheltuielile de constituire si
cheltuielile de crestere de capital, de fuziune trebuie sa fie inscrise in cheltuielile exercitiului sau
imputate asupra primelor de emisiune.In Franta deoarece Directive a IV-a lasa posibilitatea si
Administratia fiscala permite, astfel de cheltuieli sunt amortizate.
In cadrul imobilizarilor necorporale, apare un post distinct, “Cheltuieli de dezvoltare”.
Comform normei SSAP 13, cheltuielile de cercetare fundamentala si de cercetare aplicata sunt
inscrise, in mod obligatoriu, in contul de profit si pierdere.
 Imobilizari corporale
Regementare britanica nu retine criteriul de proprietate pentru a defini imobilizarile corporale. Se
deduce ca imobilizarile corporale cuprind bunuri detinute de intreprindere, in cadrul contractelor
de locatie-finantare.
 Imobilizari financiare
Abordarea britanica este similara celei franceze si romanesti: imobilizarile financiare sunt
constituite din acele creante si titluri care au vocatia sa fie conservate, in mod durabil, de catre
intreprinderea detinatoare.
Proiectul de norma ED 55 “Contabilizarea valorilor mobiliare” precizeaza ca vocatia unei
conservari durabile poate sa rezulte din doua situatii: intentia manifestata in mod clar privind
detinerea durabila; existenta unor restrictii importante ce se opun dezinvestirii.
Bilantul prezinta in mod distinct:
(i) Participatiile si imprumuturile acordate intreprinderilor grupului
Notiunea de greup se refera la ansamblul constituit de societatea-mama si intreprinderile ce se
gasesc sub un control exclusive.
(ii) Celelalte participatii si imprumuturi acordate
O participatie corespunde unui interes detinut in capitalul unei intreprinderi, intr-o optica de
termen lung si in scopul asigurarii unei contributii la activitatiile societatii ce le detine prin
intermediul unui control sau al unei influente.
Postul “Participatii in intreprinderi sub influenta notabila” contine participatii in intreprinderi care
nu apartin grupului.

3
In contabilitatea britanica, exista o prezumtie privind o participatie in cazul unei detineri a cel
putin 20% din drepturile de vot.
 Debitorii
Acestia se refela la:
(i) creante generate de ciclul de exploatare al intreprinderii;
(ii) partea din imprumuturile acordate, a caror scadenta este sub un an;
(iii) cheltuielile constatate in avans si veniturile de primit.
Creantele generate de ciclul de exploatare corespunzatoare clientilor si avansurilor acordate
furnizorilor figureaza la nivelul valorilor lor globale la postul “clienti”. Celelalte creante generate
de ciclul de exploatare, creante din cesiunile de imobilizari; TVA de recuperate, figureaza la
nivelul valorilor lor globale la postul “alti debitori” impreuna cu partea pe termen scurt a
imprumuturilor acordate altor intreprinderii decat cele apartinand grupului sau in care societatea
detine o participatie.
Valorile corespunzatoare scadentelor mai mari de un an, inclusive in diferitele posturi ale rubricii
”debitori”, trebuie sa faca obiectul unei informari distincte.
 Titlurile de plasament
Titlurile de plasament regrupeaza titlurile care nu indeplinesc criteriile ce permit recunoasterea
titlurilor imobilizate.
 Disponibilitati
Aceasta rubrica regrupeaza disponibilitatiile in casa si in conturile bancare. Pasivele de trezorerie
(creditele bancare pe termen scurt) sunt prezentate in pasivul extern (rubrica de creditori cu
scadenta sub un an).
Cheltuieli constante in avans si venituri de primit
Aceasta rubrica poate san u fie utilizata , dar atunci astfel de elemente figureaza la un post de
distinct al rubricii “debitoi”.
Creditorii.
Creditorii sunt prezentati in doua rubrici distincte, corespunzatoare partii cu scadenta sub un an si
a celei cu scandeta mai mare de un an.
Fiecare dintre cele doua rubrici regrupeaza:
- datoriile implivcate in ciclul de exploatare al intreprinderii;
- datoriile financiare;
- cheltuielile de platit si venituri constante in avans.

4
Datoriile implicate in ciclul de exploatare sunt regasite in posturile privind aconturile primate de
la clientii, furnizorii, efectele de platit, pe de o parte, si de alti creditori (datorii fiscale, sociale
etc.), pe de alta parte.
Imprumuturile primate de la intreprinderile grupuil sau de la alte intreprinderi in care societatea
are o participatie sunt prezentate in posturi specifice.
Cheltuielile de platit si veniturile constante in avans pot sa figureze la un post distinct al rubricilor
de “creditori”. Se cuvine sa precizam ca valoarea de platit este prezentata intr-un cont de
regularizare sin u este implicate in determinarea de valorii posturilor de care este legata prin
natura lor juridical, asa cum este cazul in contabilitatea franceza (sau cea romaneasca). In aceasta
situatie se gasesc “furnizorii – facturi de primit “, “dobanzile de platit referitoare la imprumuturile
primate” etc.
Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli
Aceasta rubrica incumba posturile distincte pentru angajamentele privind pensile si provizioanele
pentru impozite amanate.
Existenta acestor posturi rezulta din obligatia de a contabiliza :
- cheltuiala privind impozitul asupra profitului, conform metodei reportului de impozit
(impozitul amanat);
- angajamentele implicate de pensioanare.
Cheltuieli de platit si venituri constante in avans
Aceasta rubrica poate san u fie utilizata, dar, atunci , astfel de elemente figureaza la un post
distinct al rubricilor “creditori’.
Capitaluri proprii
Capitalul
Marimea capitalului care figureaza in bilant corespunde capitalului efectiv apelat (called up
capital).
Statutele societatilor de capitaluri fixeaza marimea capitalului autorizat (authorized capital) in
limita caruia administratorii (directors) pot sa procedeze, fara autorizarea Adunarii actionarilor, la
emisiunea de titluri pentru a constitui capitalul emis (issued capital).
Capitalul efectiv apelat poate san u prezinte decat o parte a capitalului emis. CA dispune ca
marimea capitalului apelat de un PLC sa fie superioara sumei de 50.000 $ si sa fie eliberata
pentru cel putin 25%.
Principiul general in Regatul Unit este interzicerea de actiuni proprii, dar acest principiu cunoaste
numeroase exceptii. In orice caz, raspumpararea propriilor actiuni trebuie sa fie autorizata de
Adunarea actionarilor sis a se conduca la o reducere de capital.

5
Mai mult, element necunoscut in dreptul altor tari ( de exemplu, in cel francez), societatea poate
(daca statutul prevede si daca ea respecta o procedura foarte precisa) sa emita actiuni
rambursabile (redeemable shares), adica actiuni pe care ea are posibilitatea sa le rascumpere de la
actionari, printr-un accord prealabil.
Primele de emisiune
Acest post inregistreaza excedentele veniturilor ce rezulta din apelurile la capital, fata de valoarea
nominala a titlurilor corespunzatoare.
Primele de emisiune nu pot sa fie distribuite.
Rezerva de reevaluare
Aceasta rezerva permite sa se puna in evidenta plusurile de valoare degajate prin aplicarea
metodelor ce prezinta derogari de la principiul costurilor istorice.
Rezerva din reevaluare nu este distribuibila.
Rezerva pentru actiuni proprii
Aceasta rezerva corespunde valorii nominale a actiunilor proprii raspumparate de societate. Ea
este “dotata” prin prelevare asupra beneficiilor distribuibile.
Rezerva pentru aciuni proprii nu poate sa fie distribuibile.
Rezultate raportate
Acest post se refera la:
- rezultatul net al exercitiului
- suma ce rezulta din cumularea rezultatelor exercitiilor anterioare, care nu au facut
obiectul distribuirii sua virarii in postul de rezerve.

1.2.4 Structura contului de profit si pierdere

Structura generala
Legea societatilor comerciale propune patru modele de prezentare a contului de profit si pierdere,
rezultate din combinarea celor doua moduri de analiza a cheltuielilor, dupa functie sau dupa
natura, cu cele doua forme de prezentare, in lista sau in cont.
In toate cele patru modele (formate) este evidenta clasificarea cheltuielilor si veniturilor in:
cheltuieli si venituri din activitati ordinare si cheltuieli si venituri din operatii extraordinare.
Totodata, in structura cheltuielilor si veniturilor ordinare, sunt intalnite atat elemente ale
activitatii de exploatare, cat si elemente financiare. Totusi , nu se propune determinarea unui
rezultat distinct la nivelull “exploatarii”, respective cel “financiar”.
In toate cazurile, impozitarea profitului activitatii ordinare se prezinta distinct de impozitare
rezultatului din operatii extraordinare.

6
 Structura in detaliu
1.3 Fiscalitatea anglo-saxona
Spre deosebire de un specialist din Europa continentală, care, pentru a stăpânii
contabilitatea, are nevoie de un sistem complex de cunoştinţe fiscale, în Regatul Unit, înţelegerea
contabilităţii nu impune cunoaşterea fiscalităţii.
În pofida prejudiciului fiscal, o întreprindere britanică are interesul să maximizeze
beneficiul său. Afirmăm, în general, că determinarea beneficiului impozabil în ţările anglo-saxone
este independentă de conturile sociale şi, de aici, că nu există o stare conflictuală între
preocuparea de a satisface cerinţele investitorilor (altfel spus, piaţa financiară) şi dorinţa de a
minimiza impozitul. Realitatea este însă mai complexă. Ceea ce este cert este faptul că
înregistrările contabile nu sunt determinate pentru calculul beneficiului fiscal (taxable profit).
Spre deosebire de o ţară ca Franţa (sau România), o cheltuială poate să fie deductibilă fiscal fără
ca ea să fie contabilizată. În vederea determinării rezultatului impozabil, amortizările
(deprecierea) sunt calculate pe baza duratelor de viaţă admise de autorităţile fiscale, indiferent
care sunt cele utilizate în contabilitate. Orice diferenţă între contabilitate şi documentaţia fiscală
trebuie să fie justificată.
Modul de rezolvare a problemelor fiscale depinde adesea şi de cultura de întreprindere.
Unele întreprinderi controlează îndeaproape fiscalitatea, în vederea diminuării impozitului pe
profit, altele consideră că, indiferent ce s-ar face, cheltuiala fiscală este necontrolabilă şi
inevitabilă, în sfârşit, nu puţini autori consideră că motivele de ordin fiscal stau nu numai la baza
alegerii metodelor contabile, ci şi la baza structurării grupului: împărţirea activităţilor între filiale
sau plasarea de societăţi în străinătate.
Regatul Unit este prima ţară industrializată care a întreprins, încă din 1979, un amplu
proces de reforme fiscale, fenomen care, după aceea, s-a răspândit şi dezvoltat în întreaga lume.
Autoritatea în materie fiscală aparţine Ministerului Finanţelor (Treasury). Cotele de impunere şi
tot ceea ce se leagă de acestea sunt fixate, în fiecare an, prin Legea finanţelor (Finance Act). În
fiecare an, în noiembrie, Ministrul finanţelor îşi anunţă intenţiile în Parlament. Dat fiind faptul că
guvernul deţine, în general, majoritatea în Parlament, propunerile ministrului trec, cel mai adesea,
fără amendamente majore.
Beneficiul impozabil este determinat plecând de la rezultatul contabil, calculat conform
principiilor contabile general admise şi corectat printr-un număr de ajustări impuse de legea
fiscală. Spre deosebire de unele ţări ale Europei continentale (de exemplu, Franţa), ajustările au
un impact foarte important asupra rezultatului fiscal, pentru că ele vizează, în special,
amortizările. Aceasta trebuie să fie reintegrate pentru determinarea rezultatului fiscal şi înlocuite

7
cu deducerile pentru investiţii (Capital Allowances) prevăzute de lege. Până la o dată recentă,
după cum remarcam anterior, din cauza caracterului foarte „generos” al unor deduceri (vezi
amortizările), beneficiul impozabil al majorităţii societăţilor era mult mai mic decât beneficiul
contabil. În consecinţă, societăţile puteau să distribuie dividende, fiind, totuşi, din punct de vedere
fiscal, deficitare.
Stocurile sunt evaluate la valoarea cea mai mică între costul de revenire şi preţul pieţei. În
măsura în care identificarea materialelor, produselor sau mărfurilor în stoc este posibilă,
întreprinderile pot să utilizeze metoda FIFO. În schimb, metoda LIFO nu este admisă.
Amortizările contabile trebuie să fie reintegrate pentru determinarea beneficiului
impozabil. Ele sunt înlocuite prin deducerile fiscale pentru investiţii. Până în 1984, pentru
instalaţiile şi echipamentele noi, societăţile britanice puteau să beneficieze de o deducere fiscală a
investiţiilor, în proporţie de 100%. Pe baza unui principiu, care a inspirat de asemenea pe
americani în cadrul reformei fiscale din 1986, guvernul britanic a suprimat în mod progresiv acest
ajutor considerabil, reducând totodată cota de impozit pe profit. Totuşi, pentru a încuraja
investiţiile, a fost acordat, temporar, dreptul la o cheltuială iniţială (cu amortizările) de 40%,
pentru achiziţiile de maşini, utilaje şi instalaţii noi, efectuate înainte de 31 octombrie 1993.
Legea finanţelor determină ce active sunt amortizabile şi la ce cote. Întreprinderile aleg,
deci, metodele de evaluare şi de amortizare a acestor active, fără să fie preocupate de minimizarea
impozitului. Considerate a fi amortizabile în conformitate cu principiile contabile general admise,
unele active imobilizate (precum birourile şi magazinele cu amănuntul) nu sunt amortizabile din
punct de vedere fiscal.
Spre deosebire de Franţa, cotele de amortizare sunt fixate de lege, fără referire la durata
normală de utilizare.
Cotele de amortizare fiscale sunt, în general, de 4% (metoda lineară), pentru clădiri
industriale şi de 25% (metoda degresivă), pentru alte active industriale, vehicule etc.
Un aspect un pic ciudat în fiscalitatea britanică este că, în caz de cesiune, un activ
continuă să fie amortizat din punct de vedere fiscal şi că amortizările nu sunt ajustate în funcţie de
preţul de cesiune.
Maşinile, utilajele şi instalaţiile fac obiectul unei amortizări iniţiale (anul de achiziţie) de
25% - sub rezerva unui regim temporar, soldul urmând să fie amortizat, conform metodei
degresive, utilizând aceeaşi cotă.
În principiu, elementele de activ nu sunt amortizate individual, ci în mod global (pool).
Totuşi, elementele de activ a căror durată de viaţă este scurtă pot să fie excluse din grup (pool) şi
să fie amortizate în mod individual.

8
 Elementele de activ imobilizat, utilizate pentru activitatea de cercetare ştiinţifică,
beneficiază de o deducere fiscală de 100% încă din anul achiziţionării lor.
În Regatul Unit, există o întreagă jurisprudenţă referitoare la distincţia între „cheltuieli de
modernizare”, care trebuie să fie adăugate la valoarea activului imobilizat (deci, să fie
capitalizate), şi „cheltuielile de întreţinere”, care sunt suportate din rezultate.
Brevetele şi elementele know-how beneficiază de o amortizare degresivă de 25%.
Bunuri neamortizabile din punct de vedere fiscal: fondul de comerţ, mărcile de fabrică,
terenurile imobilelor cu utilizare neindustrială precum imobilele ce reprezintă birouri şi magazine.
Factorul determinant pentru Administraţia fiscală (Inland Revenue) este precizia cu care
poate să fie calculată mărimea provizionului.
Spre deosebire de Franţa, cheltuielile sau pierderile probabile nu pot să facă obiectul
provizioanelor fiscal deductibile.
Pierderile pot să fie imputate asupra plusurilor de valoare ale exerciţiului sau asupra
profiturilor şi plusurilor de valoare aferente ultimelor trei exerciţii (cu excepţia celui curent).