Examen Modul animale de companie

1.Cauzele anemiilor
Definitie: Anemiile constau in insuficienta functionala a eritrocitelor, care prin
hipovolemie, oligocitemie, oligocromie sau blocarea functionala a
hemoglobinei, determini hipoxia anemica.
• Din punct de vedere cantitativ linia rosie poate suferi fie prin deficit, deci
prin scaderea numarului de hematii din sangele periferic
• Scaderea, de cele mai multe ori, semnificatid a numarului de hematii din
sangele periferic (RBC-ul din buletinul de analiza), poate avea trei mari
cauze:
• 1. o pierdere de singe (interna sau externa), reprezentand una din cele mai
importante situalii de deficit, cu grave implicatii hematologice, datorita scaderii
masive a masei eritrocitare si plasmatice, situatii care se inscriu in adevarate urgente
medicale: anemii posthemoragice
• 2. o hiperdistrugere a elementelor celulare eritrocitare, maduva nefiind implicata in
acest proces. in acest caz hematiile fie sunt distruse in splina, anatomo clinic
constatand un hipersplenism, fie vor suferi prin fenomenul de hemoliza
intravasculara in cazul unor reactii imune, hemoparazitoze, boli infectioase, etc :
anemii hemolitice
• 3. o insuficienta de producere din maduva hematopoietica a liniei eritropoietice.
Sunt doua mari cauze care conduc la aceasta situatie: - prima este reprezentata, de
unele boli metabolice prin: - deficit proteic - deficit vitaminic (o hipo sau
avitaminoza) - insuficienta hormonala - insuficienta a aportului de Fe, pentru
formarea Hem-ului sau a vitaminei C care nu permite utilizarea acestuia. -
insuficienta factorului Castle : anemiile patometabolice
• - a doua cauza o reprezinta, insuficienla functionala a maduvei osoase
hematopoietice

1. Anemia post hemoragica:

Apare consecutiv pierderilor de plasma si masa eritrocitara si reprezinta o
urgenta medicala deoarece daca nu se intervine rapid si cu maximum de
eficienta viata animalului este in mare pericol. Din punct de vedere evolutiv,
anemia post hemoragicd poate fi acuta sau cronica.
Anemia posthemoragica acuta:
-se manifesti consecutiv unei leziuni traumatice externe sau interne care are
drept consecinta o ruptura a unui vas arterial sau venos de calibru mare.
Anemia posthemorugica cronica :
-se produce consecutiv unei hemoragii capilare la nivelul tesuturilor sau
viscerelor, fie mici si repetate, fie persistente.
Anemii hemolitice:
- au la baza fie un mecanism autoimun, fie un mecanism centrat pe fenomenul
morfopatologic de hiperfunctie splenica (hipersplenism), fie un mecanism de
liza eritrocitara secundara pe fondul unei maladii infectioase primare
(leptospiroza,, Bartonelloza, Haemobartonelloza etc) sau a unei maladii
parazitare primare (hemosporidioze, babesioze, anaplasmoze etc.).

2. Anemii prin insuficienta de productie

Anemiile patometabolice:
in aceastl categorie vom prezenta trei forme de anemii :
-anemia feripriva si /sau proteinopriva
-anemia sideroblastica;
-anemia megaloblastica

Anemia feripriva si/sau proteinopriva

Etiologia o reprezinta, pentru anemia feripriva, carenla de Fe si Cu, iar pentru
anemia proteinopriva carenta in aportul de proteine;
Patogenia :
- lipsa fierului in hrand;
- lipsa substratului proteic in hrana;
- reducerea secretiei de HCI gastric;
- incorporarea gresita a Fe in molecula de hem;
- avitaminozd de vit.B6 si vit. C;
- enteropatii exudative;
- nefropatii;
- hepatopatii cronice;
- imposibilitatea cedarii Fe++ celulelor eitropoietice de catre macrofagele de
transport.
Anemia sideroblastica:
Are la baza o blocare cu Fe in structurile mitocondriale care conduce la aparitia
valorilor scazute ale numarului de hematii, a hematocritului si hemoglobinei cu
aparitia pe frotiul de sange periferic a siderocitelor (celule incarcate cu Fe, deci
dau reactie pozitiva la coloratia Perls).
Anemiu megaloblastica:
-carenta alimentara in acid folic si vitamina B 12.
-boala apare pe fondul existential al unei gastrite cronice atrofice
clorhidro -peptica cu lipsa factorului intrinsec Castle secretat de celulele
parietale gastrice care se produc pe fondul unei alterari imunologice generale.
Anemia secundara produsa prin insuficienta functiei maduvei osoase
hematopoietice -Anemia aplastica
Acest deficit are mai multe cai patogenice, care se pot produce astfel:
• Insuficienta medulara hematopoietica cu afectarea globala a liniilor celulare in cazul
osteofibrosclerozei sau a pancitopeniei cu sau fara fenomene de panmieloftizie,
avand drept consecinta instalarea si a unei anemii aplastice.
 • Invazia medulara de catre metastaze carcinomatoase sau sarcomatoase cu
consecinta, de asemenea, a instalarii anemiei aplastice.
• Insuficienta diabazei maduvei hematopoietice care se traduce in periferie sub forma
unei anemii, dar de data aceasta este pseudoplastica.

2.Diagnosticul anemiilor.
Clinicianul sau medicul veterinar va analiza :
- Starea generala a animalului;
- Prezenta unei leziuni traumatice accidentale insotite de hemoragie acuta
venoasa, arteriala sau capilara;
- Prezenla unei hematemeze, hematurii, hemoptizii;
-Prezenta unei hemoragii digestive posterioare manifestate prin melena.
- Prezenta unei splenomegalii cu sau fara hepatomegalie.
Analiza cantitativa:
- Numarul de hematii pe ml. sange;
- Hematocitul %;
- Hemoglobina in gr./dl;
- VEM-ul (volumul mediu eritrocitar) in micro3;
- HEM-ul (hemoglobina medie eritrocitara);
- CHEM-ul (concentratia hemoglobinei medii eritrocitare) gr/dl.
Studiul calitativ se va face prin analiza citomorfologica a frotiului de sange,
pentru descrierea abaterilor de la normal a elementelor celulare ale
eritropoiezei. In acest sens se vor analiza celulele dupa mai multe criterii:
forma, talie, culoare, incluzii celulare.
3.Originea celulelor sanguine.
Sangele este o varietate de tesut conjunctiv fiind constituit din doua
componente :
• una solida, formata din elemente figurate : eritrocite sau elemente rosii,
leucocite sau elemente albe, trombocite sau plachete sangvine.
• cealalta lichida – plasma
Hematopoeza: reprezinta procesul de formarea sangelui care incepe la
embrion, se dezvolta la fat si se maturizeaza dupa nastere, etapa in care
eritroblastii au dimensiuni mai mici decat megaloblastii, contin hemoglobina
fetala si sunt anucleati;
• perioada mezodermica – este perioada cind se constituie primele insule
sangvine care contin celulele primitive avind Hb.P (primitiva), megaloblastii sau
eritroblastii primitivi giganti si leucocitele primitive.
• perioada hepato-splenica, in care functia principala este preluata de insulele
hematopoetice din ficat si splina (dar si in restul celulelor mezenchimale)
2. Semiologia sistemului eritrocitar
Elementele rosii ale sangelui (in limba greaca eritros = rosu si kytos = celula) isi
au originea in celula stem eritropoetica din maduva osoasa; celulele STEM de
origine ale seriei eritrocitare se gasesc in maduva hematogena in special la
nivelul oaselor lungi si late. Eritropoeza este asigurata de diviziunea
eritroblastilor bazofili si policromatofili, durata de transformare in eritrocit
fiind doar de 25 de ore. Sunt eliberate in sange ca reticulocite (celule
insuficient de mature), devenind celule adulte in 1 – 3 zile.
Ele ramin in circulatia sangvina aproximativ 120 zile, apoi sunt distruse de
celulele sistemului reticulohistiocitar
Au forma de disc biconcav, avand o depresiune centrala dorsala si una
ventrala, un diametru de aproximativ 7.2 μm la celula uscata si de 8.6 μm la
celula proaspata circulanta (cu variatii intre 5 – 9 μm ), cu marginile rotunjite,
forma care le asigura marirea suprafetei de absorbtie a gazelor.
Reticulocitele
-sunt eritrocite incomplet diferentiate, care au realizat diabaza, urmand sa se
matureze in sange intr-un interval de 1-3 zile, procentul fiziologic fiind de 1% la
animalele adulte si 5% la tineret. Intre eritropoeza si eritroliza exista un
echilibru, prin pierderea acestuia instalinduse fie anemia, fie poliglobulia.
Aspecte cantitative (morfologice eritrocitare)
-Din punct de vedere al compozitiei contin: 65% apa, 30% hemoglobina, 2-5%
proteine si fosfolipide in biomembrane si stroma celulara.

4.Examenul fizic al sangelui?

5.Celulele sanguine-aspecte morfologice si functii
Leucocitele :
-elementele albe ale sangelui (leucos = alb in limba greaca); functiile lor sunt
diferite :
Granulocitele sunt elaborate in maduva osoasa prin diviziuni repetate, avind
originea in celula stem granulocito – monocitara; au o durata de viata de
numai citeva ore. Traverseaza peretii capilari si ajung in tesuturi unde
indeplinesc o serie de roluri, precum si la nivelul mucoasei gastro-intestinale;
Monocitele – au origine comuna cu granulocitele; se mentin in torentul sangvin
de 24 ore, extravazeaza prin peretii capilarelor si ajung in tesuturi transformate
in macrofage; impreuna cu limfocitele au rol in procesele imunitare.
Limfocitele -celule « cheie » in imunitate, sunt generate de celule stem care
provin in parte din maduva hematopoetica, majoritatea insa provenind din
ganglionii limfatici si splina. Ele patrund in torentul sangvin prin vasele
limfatice. Durata de viata a lor este de citeva zile, saptamini pina la citiva ani. O
parte din ele dispar la nivelul mucoasei digestive, respiratorii in « conflicte »
locale, o alta parte sunt fagocitate de catre macrofagele tisulare. O buna parte
interactioneaza cu diferite antigene, ceea ce conduce la un proces de
transformare blastica in vivo, generind plasmocitele sintetizatoare ale
imunoglobulinelor in cazul limfocitelor B sau devin celule activate imun
competente care distrug antigenele in cadrul imunitatii de tip celular –
limfocitele T.
 O parte din limfocite au proprietatea de a « face naveta » de mai multe ori
intre sange si tesuturi; revenirea lor in sange are loc pe calea vaselor limfatice.
Aceste limfocite T sau B poseda o memorie imunologica, fiind « actorii »
principali in imunitatea mediata umoral (Lb) si in imunitatea mediata celular
Trombocitele
-sunt fragmente ale megacariocitelor medulare; prezente in circulatie, au un
timp de injumatatire de aproximativ 7 zile. Ele intervin in refacerea diferitelor
leziuni ce apar la nivelul vaselor mici; ele intervin in coagularea sangvina.
Tesutul sangvin indeplineste in organism o serie de functii fizilogice :
• functia respiratorie – transportul gazelor respiratorii O2 si CO2 in ambele
sensuri, de la plamini la celule si invers.
• functia nutritiva – transportul substantelor nutritive si plastice (glucoza,
aminoacizi, electroliti) de la nivelul tubului digestiv si al organelor eliberatoare
ale diferitelor substante, in diferite tesuturi ale organismului.
• functia excretoare – transportul substantelor rezultate prin catabolismul
celular, de la nivel tisular pina la organele de excretie – plamini, rinichi, piele,
ficat, glande sudoripare.
• functia de control a echilibrului hidro-electrolitic
• functia de termoreglare
• functia de hemostaza
• functia de aparare fata de diversi agenti microbieni, virali, antigene self sau
non-self.
• functie de coordonare si reglare, realizind o integrare functionala a
organismului, contribuind si la adaptabilitatea acestuia la variatiile mediului
ambiant.
-Celulele hematopoetice au proprietatea de proliferare, citodiferentiere,
citodiabaza.
6.Cauzele afectiunilor benigne si maligne mamare.

Etiologia tumorilor mamare

Cauzele dezvoltarii tumorilor mamare nu sunt cunoscute in detaliu la toate
speciile, cu excepţia unor specii : rozatoarele, respectiv sobolanul, şoarecele, la
care un oncovirus este agentul etiologic demonstrat al acestor tumori la
anumite linii inbreed, iar dintre primate agentul etiologic este maimuta.
Mulţi din factorii incriminaţi în generarea tumorilor la om sunt luaţi în discuţie
şi pentru câini şi pisici, deoarece toate aceste specii împart acelaşi habitat şi
sunt expuse unor factori de risc apropiaţi. Totuşi, pentru canide şi feline nu se
poate preciza etiologia exactă a tumorilor mamare, concluzia generală fiind
existenţa unui determinism multifactorial, în discuţie fiind luaţi numeroşi
factori favorizanti printre care vârsta, rasa, alimentaţia, si factori declansatori,
respectiv determinismul genetic (antecedente de anumite forme de cancer in
familie) şi statusul hormonal (animal primipar, nulipar, multipar, castrat sau
necastrat, cu antecedente de lactatii nervoase sau de terapie hormonala de
inhibare a estrusului cu progestative).
Frecventa crescuta a tumorilor mamare este polifactorial determinata:
Predispoziţia familială, ereditara sunt incriminati atat la om cat si la catea si
pisica.
Statusul hormonal (nivelul crescut de estrogeni sau de progesteron) joacă un
rol important în comportamentul biologic şi tratamentul cancerului de sân.
Gestatia (sarcina la femeie) şi ooforectomia tardiva duc la scăderea incidenţei,
în timp ce menopauza târzie şi menstruaţia precoce se asociază cu creşterea
incidenţei. Alţi factori oncogeni care pot interveni sunt: medicamentele
contraceptive pe baza de hormoni sintetici (progesteron), cantitatea de grăsimi
ingerate, obezitatea, mărimea corpului, expunerea la radiaţii şi aspectele
etologice (proprietare cu comportament excesiv maternal protectiv al
animalului).
Factorii favorizanti ai oncopatogenezei glandei mamare
La animale nu se cunoaşte încă cu certitudine determinismul genetic dar există
date privind factorii favorizanţi care se presupune că influenţează apariţia
carcinogenezei: -
linii şi rase cu incidenţă crescuta a tumorilor mamare la Caniche, Boxer,
Cocker, Setter.
-alimentaţia hiperproteică, asociatacu exces de grăsimi oxidate şi estrogeni
sintetici constituie un risc crescut pentru dezvoltarea tumorilor mamare
maligne.
- vârsta : pentru câine se pare că vârsta critică de dezvoltare a neoplaziilor
mamare este de 8- 10 ani. Până la 3 ani, procentul tumorilor benigne este mult
mai mare decât cel al tumorilor maligne, dar acest raport se inversează după 7
ani;
- sexul: predispoziţie au femelele, deşi s-au observat cazuri şi la masculi. -
incidenţa mai mare a tumorilor la perechile posterioare ale mamelelor se
corelează cu volumul mai mare al acestora, vascularizatia dezvoltata şi secreţia
abundentă în perioada de lactaţie. La câine, aproximativ 40% din totalul
tumorilor mamare sunt localizate în mamelele inghinale şi apar la scurt timp
după estru.
Factorii determinanti ai oncopatogenezei glandei mamare:
Statusul hormonal:catelele nulipare sau primipare care au frecvenţă crescută a
sindroamelor de hiperestrogenism, hiperprogesteronemisn (lactaţie nervoasă
precum şi cele care suferă de mastoză chistică cronică netratată) statistic
dezvolta frecvent dupa varsta de 10 ani tumori mamare.
S-a observat că ovariectomia timpurie este mai protectiva si impiedica
malignizarea glandei mamare mai puternic la pisică faţă de căţea. În schimb,
ovariectomia nu are un rol protectiv şi faţă de actiunile tumorale benigne
(fibroadenoamele). Consecutiv administrarii progestinelor exogene poate
apărea frecvent hipertrofia glandulară, care poate evolua si se poate maligniza
ulterior, transformandu-se in adenocarcinoame multiple.
Hormono – dependenţa tumorilor mamare
Hormonii estrogenii au funcţii importante în dezvoltarea glandelor mamare la
pubertate si ulterior un rol determinant in hiperplazia şi neoplazia ţesutului
mamar, dar mecanismul patogenetic exact al malignizarii este necunoscut.
Tumorile mamare la căţea si pisica sunt hormonodependente in primele stadii
clinice de dezvoltare (T1-T2.), iar riscul lor de apariţie creşte după fiecare ciclu
estral.
-tumori hormono-dependente, care cresc doar în prezenţa hormonilor şi
regresează fie în absenţa lor, fie prin administrarea unor doze mari de hormoni
(doze farmacologice).
-tumori hormono-sensibile, care nu necesită în evoluţia lor, prezenţa
hormonilor, dar a căror proliferare poate fi stânjenită prin administrarea unor
doze farmacologice de hormoni.
- tumor hormono-independente, care proliferează independent de prezenţa
sau absenţa hormonilor, şi nu sunt influenţate de administrarea lor în scop
terapeutic.
În marea majoritate a cazurilor, în aceste tumori există în proporţii variabile,
toate cele trei tipuri de celule fiind reprezentate, preponderenţa unei populaţii
celulare determinând caracterul biologic, respective agresivitatea, gradul de
diferentiere, momentul metastazarii (precoce sau tardiv) al tumorii.

Factorii de creştere implicaţi în carcinogeneză

Factorii de creştere sunt proteine care favorizează creşterea şi multiplicarea
celulelor in general.
Astfel, sunt demni de menţionat următorii factori de creştere mai importanţi:
-VEGF (factor de creştere al endoteliului vascular) observat de F.G. Gonzales şi
care a concluzionat că poate fi asociat cu creşterea cancerului mamar deoarece
reglează angiogeneza, stimulează proliferarea celulelor vasculare endoteliale şi
poate fi asociat cu creşterea tumorală şi metastazarea. -
TGFα şi TGFβ (tumour groth factor) sunt factori de creştere transformatori,
identificaţi ca produşi de secreţie în celulele canceroase. Ei sunt secretaţi şi în
organismul adult, având rol în creşterea celulelor epiteliale şi neuronale.
- PDGF (platelets derived growth factor) este factor de creştere derivat din
plachetele sangvine, cu rol în proliferarea celulelor conjunctive şi FGF este
factor de creştere ce determină creşterea fibroblastelor, pot fi incriminaţi în
dezvoltarea sarcoamelor.
-Ciclina A poate avea un rol în proliferarea tumorilor mamare maligne canine,
carcinoamele mamare feline şi carcinoamele cu celule scvamoase de la căţele
şi pisici.
Predispozitia genetica a unor pacienti pentru cancerul mamar
Cauzele genetice (oncogene transmise ereditar) şi nutriţionale asupra
neoplaziilor mamare au fost demonstrate la şoarece şi la om, dar nu şi la câini
sau pisici.
Cancerul mamar care prezintă mutația genei BRCA-1 se caracterizează prin
absența receptorilor pentru estrogeni, progesteron și HER2/neu (Human
Epidermal Growth Factor Receptor 2), tip histologic medular, debut precoce și
comportament agresiv cu tropism visceral.
Oncogene şi gene supresoare
Tipurile de alterări genetice descoperite la nivelul tumorilor mamare umane
include amplificarea oncogenelor, inactivarea genelor supresoare, mutaţii
punctiforme şi translocaţii.
Unele oncogene codifică factorii de creştere sau receptori ai factorilor de
creştere, promovând creşterea celulară în celulele normale, dar prin
amplificare sau supra-expresie contribuind la creşterea necontrolată. O astfel
de oncogenă c–erB2 sau neu(µ) este supraexprimata în majoritatea cancerelor
mamare canine (dar nu şi în tumorile benigne), şi nu se asociază cu invazia
vasculară sau metastazele regionale.
Tumorile mamare la catea sunt hormonodependente, iar riscul de aparilie
creste dupa fiecare ciclu estral. Celulele tumorale mamare, atat cele benigne
cat si cele maligne, au cel putin initial receptori pentru hormonii estrogeni si
progesteron.
Acesti hormoni au efect mitogen, ceea ce provoaca hipertrofia parenchimului
mamar, fapt evident dupa estru. Incidenta mai mare a tumorilor maligne la
perechile posterioare ale mamelelor se coreleaza cu volumul mai mare al
acestora, vascularizalia si secretia abundenta in perioada de lactatie. La caine,
aproximativ 4O% din totalul tumorilor mamare sunt localizate la mamelele
inghinale (M si M5) si apar la scurt timp dupa estru. Incidenla diferitelor forme
histologice poate fi urmatoarea: tumori benigne 51%, din care 45,5% sunt
fibroadenoame, 5% adenoame simple si 0,5% tumori mezenchimale benigne;
carcinoame 45,5%, din care carcinoame solide 16,9%, adenocarcinoame
tubulare 15,4%, adenocarcinoame papilare 8,6% si carcinoame anaplazice 4%;
sarcoame si tumori mixte maligrre 3,5%.
Incidenla tumorilor mamare la pisica este mai mica de jumatate fata de cele
care apar la om sau la calea. Totusi, aceste tumori reprezintd in jur de 17% din
neoplasmele pisicilor.
In momentul cand o pisica prezinta, o afectiune mamara, trebuie luata in
considerare posibilitatea ca aceasta afectiune sa fie de natura maligna. Cel
pulin 80% din tumorile mamare de Ia pisica sunt maligne. Din punctul de
vedere al frecventei neoplasmelor la feline, tumorile mamare se situeaza pe
locul trei dupa neoplasmele hematopoietice si tumorile pielii.
7.Etapele ocopatogenezei(pag 69 carte oncologie)
Oncopatogeneza-procesului neoplazic recunoaste cateva etape
succesive,unele obligatorii (3), 2 aleatorii, variabile ca durata de timp, relativ
distincte:
1. Inductia (aleatorie);
2. Initierea (obligatorie);
3. Promotie (obtigatorie);
4. Conversia (aleatorie);
5. Progresia (obligatorie).
1. Etapa de inductie a procesului neoplazic
Constituie faza preliminara, in care factorii adjuvanti sau predispozanti
neoncogeni creaza premizele declansarii bolii, avand o durata de timp foarte
lunga in mod obisnuit de 15 - 30 de ani.
Factorii inductori ai cancerogenezei sunt reprezentati de acei agenti etiotropi
care conditioneaza instalarea procesului malign, respectiv aparitia cancerului;
acestia sunt:
-factori predispozanti (favorizanti sau helper), reprezentati de cei geografici, de
varsta, sex, alimentatie; acestia sunt catalogati ca factori oncoinductori
indirecti;
-factori declansatori (determinanti, initiatori) sau oncoinductori directi:
• factori fizici (radiatiile x, T, U.VJ;
• factori chimici - substante procarcinogenel
• factori biologici: hormoni, virusurio bacteri, ciuperci;
Factorii predispozanti (favorizanti) - au un rol adjuvant nefiind oncogeni si sunt
reprezentati de:
o Dispozitia geografica-populationala
o Varsta si cancerul
o Alterarile genetice la niverur unor cromozomi caracterizate prin: - ruperi
monocromatidice unice urmate de dificultati in replicarea DNA-ului si
transcrierea eronata a DNA-ului mesager.
- imposibilitatea repararii structurii materialului genetic duce la aparitia unor
dereglari (deficit sau exces) al sintezei echipamentului enzimatic.
- aparitia unor modilicari fenotipice patologice ale structurilor celulare.
- dereglarea nivelului si a raporturilor hormonilor endocrini:
- scaderea sintezei hormonilor sexuali (testosteron, estrona, progesteron)
determina un puternic efect imunosupresiv alaturi de alte alterari primare ale
sistemului celular al imunitatii.
o Modificari metabolice Ia nivel sangvin:
- cresterea nivelului acizilor grasi, tigliceridelor, lipoproteinelor, scaderea
nivelului albuminelor dar si a globulineror serice determina o imunodepresie
metabolica.
- Alterari morfologice ale structurii membranei celulare maligne cu diminuarea
fenomenului de recunoastere si adezivitate intercelulara
- Alimentatia si cancerul
o Substantele de risc tumoral
Hormonii.
Agentii cancerigeni chimici indirecti (conservantii, colorantii alimentari,
indulcitorii sintetici, alcoolul, etc.)
2. Etapa de initiere a procesului neoplazic
Definifie: reprezinta un proces biochimic molecular complex determinat de o
mutatie genica punctiforma, prin care se produce rapid lezarea directa sau
indirecta a ADN-ului celular normal de catre un agent cancerigen (fizic, chimic
sau biologic), finalizat cu instituirea unor modificari permanente si multiple in
structura unor gene care codifica reglarea proliferarii si diferenfierii celulare.
Caracteristicile etapei de initiere sunt:
- durata ei de realizare este foarte scurta (cateva minute sau ore) si consai in
alterarea informatiei genetice de catre agentul oncogen.
- fenotipic nu se exprima in nici un fel, astfel celula mutanta nu poate fi
recunoscuta ca nonself de catre celulele imunocompetente;
- genotipic aceasta se manifesta ca o modificare permanenta si mai ales
transmisibila la celulele fice ale genomului celulei initiale.
Alterarea genomica poate fi indusa:
- direct (prin actiunea agentului mutagen asupra genomului celulei somatice )
de agenti chimici;
-indirect (prin produsi de metabolism) de agenti fizici: hipertermie, hormoni,
proliferatori de peroxizomi etc
3. Etapa de promotie
Promotia reprezinta totalitatea secventelor de evenimente, care au loc in urma
efectului repetat pe care promotorul - inductorul care este o substanta
necancerigena, il induce asupra celulelor initiale (celule benigne). Reprezinta
ultima etapa cand procesul malignizarii poate fi reversat, deci cand cancerul
poate fi prevenit sa se exprime fenotipic.
Agentii promotori prezinta urmatoarele caracteristici :
-nu sunt cancerigeni
-actiunea lor este reversibila
-este necesar un anumit prag minim (intensitate gi durata a actiunii), pentru
declansara activitatii lor.
-nu se cupleaza cu ADN-ul celulei gazda
Efectul este inducerea exprimarii fenotipice a mutatiilor genomice,
caracterizate prin:
- mimarea de fenotipuri ale transformarii;
-modularea in sensul inductiei diferite;
- alterari de membrana cu consecinte asupra controlului transportului si
comunicarii intercelulare.
Promotia se desfasoara in doua subetape:
Promotia precoce: este declansata de actiunea agentilor promotori
carcinogenetici directi si are loc spontan. Se caracterizeaza prin aparitia unor
alterari la nivelul expresiei unor gene in celula initiata care conduc la o
accelerare a activitatii proliferative, aceste modificari determinand fenotipuri
noi care se vor transmite ereditar la celulele fiice.
Promotia tardiva : se caracterizeaza pintr-o succesiune de alterari in programul
genetic si/sau epigenetic al celulei initiate, iar transmiterea ereditara
determina o expansiune clonala. Agentii etiologici precarcinogenetici ai acestei
etape nu sunt cancerigeni "per se" , nu produc modificari mutationale (nu
actioneaza direct asupra ADN-ului asa cum se intampla in cazul carcinogenilor
directi) ci doar asupra mecanismelor de reglare si control a expresiei genelor
proliferarii si diferentiirii celulare.
4. Etapa de conversie
Pentru ca celulele promovate sa fie transformate in celule maligne este
necesar un proces de conversie.
In acest caz sunt necesare alte modificari genetice pentru a se manifesta
fenomenul malignizarii celulare. Numarul celulelor transformate de promotori
ca si al celulelor initiate este enorm in comparatie cu numarul redus al
celulelor care trec in faza de conversie.
In unele cazuri conversia poate necesita o singura leziune la nivelul genomului,
in general o mutatie la nivelul unei protooncogene sau o deletie la nivelul unei
gene supresoare a proliferarii sau nediferentierii.
5. Etapa de progresie
Reprezinta succesiunile proceselor complexe si de lunga durata in care celula
promovata (sub forma de nodul, polip sau papilom - leziuni de granita sau
tumori benigne) evolueaza spre malignizare.
In aceasta etapa la nivelul celulei promovate au loc manifestari fenotipice
profunde, aceasta imbogatindu-si caracterul cu elemente de agresivitate
(invazivitate, metastazare, heterogenitate) specifice celulei maligne.

8.Caile metastazarii?
9.Tehnici de citodiagnostic
Pornind de la acest deziderat, in prelevarea probelor se va tine seama de
incadrarea cazului de examinat in urmatoarele categorii:
1. Citologie exfoliativa
2. Citologie abraziva
3. Citologie aspirativa
4. Citologie chirurgicala
In functie de incadrarea in una dintre categoriile mai sus mentionate s-au
dezvoltat diferite tehnici de obginere a esantioanelor de celule si de efectuare
a frotiurilor, cele mai uzuale fiind:
-puncfa cu ac fin (PAF, citopunctia sau punctia biopsica)
-centeza cavitatilor preformate ale organismului
- biopsia incizionala sau excizionala .
-amprentarea .
-raclarea .
-badijonarea
-periajul
-lavajul organelor cavitare
CITOLOGIA EXFOLIATIVA
-se bazeaza, pe desprinderea spontana a celulelor de la nivelul epiteliilor de
acoperire si pe capacitatea de reinnoire constanta a celulelor.
- Aceste celule pot fi prelevate fie direct din secretii (urina, secretii vaginale
etc.), fle indirect, prin lavaj sau paracenteza.
Principalul avantaj al citologiei exfoliative il reprezinta usurinta cu care pot fi
obtinute probele biologice.
Principalele inconveniente ale citologiei exfoliative sunt:
-Tehnica are aplicabilitate limitata, putand fi folosita doar la organele usor
accesibile; .
-De multe ori frotiurile contin o mare varietate de celule de diferite tipuri si din
surse diferite;
-Uneori frotiurile sunt sarace in celule;
-Frotiurile pot contine celule inflamatorii, microorganisme sau material
extracelular, elemente care fac dificila interpretarea si ingreuneaza
diagnosticul.
Lavajul bronho-alveolar:
-este o metoda microinvaziva, rapida si ieftina de recoltare a celulelor din caile
respirarorii si din zonele profunde ale pulmonului. Este indicat in afectiuni
pulmonare tumorale si non-tumorale Ia toate speciile de animale, dar este
folosit in mod curent in diagnosticarea pneumopatiilor la cabaline si la
animalele de companie.

CITOLOGIA ABRAZIVA
Biopsia endoscopica: este folosita in cazul leziunilor tubului digestiv, cailor
respiratorii, urinare, genitale etc. Folosirea endoscoapelor din fibra optica a
revolutionat diagnosticul citopatologic pe esantioane prelevate, metoda
devenind de importangi majora pentru depistarea precoce a diferitelor forme
de cancer bronho-pulmonar, esofagian, gastric, vezical etc
Principalul dezavantaj al biopsiei endoscopice este ca recoltarea se face din
straturile superficiale, riscand ca in cazul in care leziunea principala este
localizatl in profunzime sa ramana nediagnosticata.