Sunteți pe pagina 1din 4

Violența împotriva femeilor reprezintă o încălcare a drepturilor fundamentale ale

femeilor și este interzisă prin lege. Femeile sunt supuse celor mai diverse forme de
violenţă, cum sunt controlul, ameninţările, umilinţele, sechestrarea, privarea de
mijloace financiare, bătăi, acte sexuale impuse cu forţa, interzicerea contactelor cu
alţii şi altele asemenea. Prin acţiunea sa violentă, făptuitorul – cel mai adesea
bărbat – îşi exercită puterea şi controlul.
În Germania cel puţin o femeie din patru cu vârste între 16 şi 85 de ani, care
trăieşte sau a trăit într-o relaţie de cuplu a experimentat agresiuni fizice şi/sau
sexuale din partea partenerului de cuplu. Aproape o jumătate din totalitatea
femeilor au experimentat forme de violenţă fizică.
În Germania aproximativ 45.000 de femei împreună cu copiii lor caută anual ajutor
şi asistenţă în centrele de primire pentru femei. Centrul de primire pentru femei
Göttingen oferă consiliere în materie de protecţie împotriva violenţei, consiliere
psiho-socială şi cazare temporară într-o comunitate pentru femei afectate de
violenţă şi pentru copiii acestora.

Violenţa domestică nu doar că a crescut în perioada lockdown-ului, dar cazurile de


rănire devin tot mai grave. Făptaşii folosesc curele şi ciomege, în plus îşi strâng tot
mai frecvent victimele de gât.
Aceste constatări deprimante despre anul pandemiei de coronavirus 2020 au fost
publicate recent de ambulanţa de protecţie împotriva violenţei a renumitului spital
Charité din Berlin. Mai mult de 1600 de victime ale violenţei au cerut ajutorul
ambulanţei, cu opt la sută mai mult decât în anul precedent. Majoritatea
covârşitoare a victimelor sunt femei şi copii.
Există consens asupra faptului că victimele au nevoie urgent de protecţie sporită.
La Berlin s-a deschis deja anul trecut al şaptelea cămin pentru femei, unde
victimele violenţei pot găsi un adăpost de urgenţă sigur. Anul acesta şi anul viitor
vor mai fi deschise două astfel de instituţii.
Concomitent se acordă atenţie specială unor oferte preventive, cum ar fi campanii
de informare în şcoli, dar şi abordarea activă a făptaşilor. Fiindcă violenţa
domenstică poate fi combătută şi în rândul celor care o exercită.
Făptaşi din toate straturile sociale

Unul din cei care activează în acest sens de mai bine de 30 de ani este Gerhard
Hafner. Este licenţiat în psihologie şi director al iniţiativei "Consiliere pentru
bărbaţi - împotriva violenţei", care lucrează împreună cu făptaşii în vederea unei
schimbări de comportament.
Cei mai mulţi făptaşi sunt obligaţi să ia parte la antrenamentul psihosocial de
oficiile pentru protecţia copiilor, de un tribunal sau de procurori, după ce s-au făcut
remarcaţi prin acte de violenţă. Multora dintre ei li s-a interzis anterior accesul în
locuinţa în care trăiau împreună cu victima sau victimele.
Sunt bărbaţi care provin din toate straturile sociale, explică Hafner. "Poate să fie
inginerul din cartierul select Zehlendorf sau un tânăr simplu din cartierul-problemă
Neukölln. Fenomenul există peste tot". Ceea ce au toţi în comun e faptul că "nu se
descurcă cu situaţiile conflictuale, cu stresul. Şi lovesc, pur şi simplu, când se simt
depăşiţi de situaţie."

Strategii împotriva violenţei recurente

"Cine ajunge aici ştie deja de o bucată de vreme că are o problemă care ţine de el.
Că are un comportament care nu mai este în ordine", spune Gerhard Hafner. El şi
psihologii cu care colaborează îşi încep munca exact din acest punct.
În cadrul unor antrenamente în grup sau individuale, cu o durată de mai multe luni,
făptaşii sunt învăţaţi să-şi controleze accesele de furie, să ia act de persoana care le
stă în faţă şi să fie în stare să poarte un dialog cu ea. Totodată, învaţă să preia
conştient responsabilitatea pentru actele de violenţă pe care le comit.
"Există şi bărbaţi care nu sunt dispuşi să facă asta, şi care trebuie să plece", explică
Hafner. Dar majoritatea rămân la antrenamente şi psihologul poate constata că,
după un timp, "betonul se înmoaie". Desigur, el ştie că oamenii nu se pot schimba
fundamental în decurs de numai câteva luni, dar este un început. De aceea Hafner
şi colegii săi rămân în contact cu făptaşii şi după ce aceştia absolvă programul de
antrenament. Astfel încât, dacă ei recidivează, să poată reintra rapid în dialog cu
psihologii.
Făptaşii dovedesc o schimbare de comportament

La nivelul întregii Germanii există între timp aproximativ 80 de centre de


consiliere pentru făptaşi, cu accent pe violenţa în familie. "S-au făcut multe, din
punct de vedere profesional", afirmă Roland Hertel, unul din co-preşedinţii
Asociaţiei federale a centrelor de consiliere destinate făptaşilor.
Astfel, între timp există standarde la nivel federal pentru programele destinate
făptaşilor, elaborate cu sprijinul Ministerului Familiei, în colaborare cu mai multe
asociaţii de femei din Germania.
Încă nu există studii ample privind eficienţa acestor programe, dar Hertel susţine că
un raport la nivelul întregii ţări se află în stadiul de pregătire. Însă indicii
importante se pot culege deja dintr-o cercetare la nivel regional. Potrivit acesteia,
majoritatea bărbaţilor demonstrează în linii mari, după opt până la 10 luni de
antrenament, o schimbare de comportament stabilă. Factorul esenţial este acela că
partenerele de viaţă ale făptaşilor au confirmat această schimbare în bine, în
discuţii purtate separat cu psihologii.

Pentru prima oară în istoria Germaniei, două landuri federale – Bavaria și Renania
de Nord-Vestfalia – inițiază proiecte în sprijinul bărbaților ajunși victime ale
violenței în cuplu.
Un program bazat pe trei piloni va avea menirea să-i protejeze pe bărbații
confruntați cu violența domestică. Este pentru prima oară în istoria Germaniei
când, legat de acest fenomen, în postura de victime sunt menționați bărbații.
Programul include, în prima fază, o linie telefonică de urgență și o platformă online
pentru consiliere. Ulterior se vor construi adăposturi pentru bărbații care vor să se
refugieze și centre de consiliere. Conform Oficiului Federal pentru Combaterea
Criminaliții (BKA), din raportul publicat în 2018 – bazat pe indicii colectate în
2017 – reiese că 17,9% din victimele actelor de violență în cuplu au fost bărbați.
Adică din totalul de 127.236 de victime care au depus oficial plângere pentru
lovituri, viol, tentativă de omor sau privare de libertate, 23.872 au fost de sex
masculin.

S-ar putea să vă placă și