Sunteți pe pagina 1din 8

DEFINIREA DOGMATICĂ

A PERSOANEI LUI IISUS HRISTOS

1. Dogma de la Calcedon. Formula dogmatică

• ”Urmând deci Sfinţilor Părinţi, am învăţat toţi să mărturisim într-un glas pe Unul şi Acelaşi
Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, desăvârşit, pe Acelaşi în dumnezeire şi desăvârşit pe Acelaşi
în omenitate, Dumnezeu cu adevărat şi om cu adevărat, pe Acelaşi, din suflet raţional şi trup, de
o fiinţă cu Tatăl după dumnezeire şi pe Acelaşi de o fiinţă cu noi după omenitate, întru toate
asemenea nouă, afară de păcat; înainte de vecii născut din Tatăl după dumnezeire, iar în zilele de
pe urmă, Acelaşi, pentru noi şi pentru a noastră mântuire, din Maria Fecioară, Născătoare de
Dumnezeu, după omenitate; pe Unul şi pe Acelaşi Hristos, Fiu, Domn, Unul-născut, cunoscut
în două firi, în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărţit, nedespărţit, deosebirea firilor nefiind
desfinţată nicidecum din cauza unirii, ci păstrându-se mai degrabă însuşirea fiecărei firi şi
concurgând într-o persoană şi într.-un ipostas, nu împărţit şi divizat în două persoane, ci pe
Unul şi Acelaşi Fiu, Unul-născut, Dumnezeu- Cuvântul, Domnul nostru Iisus Hristos”
A. Contextul:
• Contextul bisericesc-politic: Sinodul III Efes 431, (C-pol 448 și Efes 449
tâlhăresc), Sf. Chiril al Alexandriei, Nestorie, Teodosie al II-lea, Ioan al Antiohiei,
Teodoret al Cirului (expunerea împăcărilor 433), Papa Leon, Flavian Patriarhul
• Contextul teologic al dogmei de la Calcedon: Apolinarie, Eutihie, Nestorie.
• Textul are ca surse: actele sinoadelor precedente, tomosul papei Leon I,
expunerea de credință a ”împăcărilor” din 433 și teologia sf. Chiril al Alexandriei.
• A pecetluit teologia termenilor: fire, ființă, ipostas, persoană; arătând
continuitatea teologiei ortodoxe întemeiată pe aspectul harismatic și istoric
al tradiției.
B. Aspectele teologice ale definirii dogmatice de la Calcedon:
• Fidelitatea de credință față de tradiție: ”Urmând deci Sfinţilor Părinţi, am
învăţat toţi să mărturisim într-un glas…”
• Fiul lui Dumnezeu cel dinainte de veci, S-a întrupat și S-a făcut om din
Fecioara Maria, Născătoare de Dumnezeu, iar prin întrupare a realizat
unirea ipostatică sau unirea într-un ipostas a firii dumnezeiești și
omenești.
• Sublinierea unității și identității persoanei lui Hristos: ”Unul și Același” și ”
Același” sunt folosite de 7 ori.
• Horos-ul dogmatic evidențiază unitatea și identitatea simultană a
Persoanei lui Hristos;
• Chlacedonul este împotriva dualității firilor sau a fiilor(perspectiva
nestoriană), și a unității fără identitate umană propovăduită de monofiziți.
• Expresia „ pe același cu suflet rațional și trup” răspunde apolinarismului.
• Formula „neconfundat, neschimbat, neîmpărțit, nedespărțit” răspunde și
combate atât monofizitismul cât și nestorianismul. Primii doi termeni sunt
îndreptați împotriva monofizitismului, iar ultimii doi nestorianismului.
• Firea omenească nu are ipostas propriu, ci este ipostasiată în Ipostasul
Logosului dumnezeiesc; firea nu este nici anipostatică, nici autoipostatică,
ci enipostatică (Sf. Chiril al Alexandriei)
• Horos-ul de la Calcedon= condamnă toate ereziile anterioare (arianism,
nestorianism, apolinarism, dochetism, monofizitism) clarificând modul
unirii celor două firi ale lui Hristos.
• Unul singur este Hristos și Cuvântul care în urma întrupării este și
singurul în două firi. Dumnezeu putea fi în două firi pentru că poate
circumscrie și cuprinde prin dumnezeirea Sa firea umană.
• Firea umană pe care a asumat-o Cuvântul nu este ”ipostas cu proprie
existență”: ”Trupul lui Dumnezeu Cuvântul nu există într-un ipostas propriu,
nici nu s-a făcut un alt ipostas în afara ipostasul lui Dumnezeu Cuvântul, ci în
acela există, avându-și mai degrabă ipostasul Cuvântului drept ipostas, și nu are
un ipostas care să existe prin sine însuși ”Sf. Ioan Damaschin.
• Unitate Ipostasului, a Persoanei lui Iisus Hristos, este aceeași ca Persoană
a Fiului lui Dumnezeu.
• Unirea firilor în Hristos s-a făcut în mod real, fiinițial și ipostatic, spre
deosebire de unirea ipostaselor lui Nestorie care s-a făcut prin juxtapunere,
moral și volițional.
• Pentru Nestorie, Cuvântul este deosebit de Iisus Hristos; în ei există doar o
relație morală și volitivă care asigură coincidență voințelor și unității prin
juxtapunere.
• ”Domnul Iisus Hristos este întru totul Dumnezeu desăvârșit, dar nu tot
Dumnezeu (pentru că nu este numai Dumnezeu, ci și om), și este întru totul om
desăvârșit, dar nu totul este om (căci este și Dumnezeu). Expresia totul arată
firea, iar întru totul ipostasul…” Sf. Ioan Damaschin
• Logosul nu vine în lume prin juxtapunere cu lumea, în mod dochetist nici,
într-un mod moral sau ”misticist”, ci prin asumarea ființială a creației, a
istoriei și a omului.
• Calcedonul explică pe de o parte restaurarea și vindecarea umanității, iar
pe de altă parte faptul că creatul și necreatul sunt două realități
ireductibile.
• Dogma de la Calcedon asigură: posibilitatea videcării și a restaurării firii
umane, a mântuirii, învierea din morți, îndumnezeirea și devenirea
veșnică în Dumnezeu.
• Hristologia s-a definitivat în urma unui proces sinodal extins: 325, 381, 451
și 553 + sinteza datelor biblice cu teologia patristică = vocabularul
hristologic: natură, fire, persoană, ipostasă, unirea ipostatică, comunicarea
însușirilor, perihoreza, îndumnezeirea.
• Calcedonul folosește hypostasis în sens de persoană, de subiect, nu în sens
de substanță cum este folosit la Niceea. Physis arată substanța, realitatea
sau natura; proprietățile concurg într-o singură persoană.
• Sf. Chiril al Alexandriei: „din două firi”; Sf. Leon al Romei: ”în Hristos sunt
două firi ce se pot distinge după întrupare”= Calcedonul acceptă varianta Sf.
Leon, considerând că expresia ”din două firi” este insuficientă și propune
expresia ”în două firi”.
• Hristos cel Unul după Ipostas= este din dumnezeire și din firea omenească
și este în dumnezeire și în omenitate = unite neîmpărțit.
• Unirea celor două firi nu este o asociere, ci o sinteză sau subzistență comună
în ipostas = unirea ipostatică=enipostazierea.
• Persoana lui Dumnezeu Cuvântul se face aceeași Persoană a firii omenești:
”prin aceasta se garantează valoarea maxima a persoanelor omenești și eternitate
lor…dar și faptul că firea omenească a fost creată capabilă să primească pe
Dumnezeu Cuvântul ca ipostas” D. Stăniloae

2.Sensul Ipostasului şi al firii

• Pentru a înțelege unirea celor două firi în Ipostasul Logosului, trebuie să ne


oprim asupra înțelegerii și sensului care l-au: ipostasul și firea.
• ”Ipostasul nu arată simplu, nici direct deplinătatea firii, ci starea de sine (τὸ καθ`
ἐαυτὸ); numai în al doilea rând, deplinătatea”. Leonțiu de Bizanț
• Persoana este un ”cine” unitar,care este și are conștiința de sine ca
subiectul unei firi sau al unui fond complex de însușiri pe temeiul cărora se
manifestă prin acte mereu noi și în care suportă și primește actele altor
persoane sau realități impersonale1. D. Stăniloae
• Aceste însușiri privite ca unitate sunt persoană în complexitatea ei, iar
privită ca complexitate de însușiri, este natură.
• ”Firea ne arată rațiunea a ceea ce este, iar ipostasul și rațiunea a ceea ce e de sine.
Firea ne arată rațiunea speciei (iar specia nu există în sine, ci în indivizi); iar
ipostasul indică pe cineva” Leonțiu de Bizanț
• Cuvântul lui Dumnezeu după fire, are prin iconomie un al doilea început,
nemaifiind simplu și de o singură fire între Persoanele dumnezeiești, ci
este compus și în două firi și închinat ca Hristos, sau ca Cuvânt întrupat
omenește. Leonțiu de Bizanț
• Nu este imposibil ca o Persoană dumnezeiască să cuprindă în sine o
complexitate și mai mare, cum ar fi complexitatea însușirii firii umane în
care se cuprind personalizate toate elementele din cosmos = Acesta este
Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu cel întrupat.

3.Enipostazierea firii omeneşti în Ipostasul preexistent al Cuvântului

• Enipostazierea este existența concretă a firii umane Hristos, în Ipostasul


preexistent al Logosului divin.
• Firea umană nu putea exista autonom, într-un ipostas al unei ordini
superioare, dar nici nu putea subzista în stare de obiect pur.
• Firea umană neputând exista nepersonalizată, și nefiind un subiect de sine
din ordinea persoanelor umane, ”se împlinește în întregul ipostatic divino-
uman” D. Stăniloae
• Natura umană și-a găsit în Dumnezeu Cuvântul subzistența ca umanitate
generală, dar și modalitatea personală umană de expresie deosebită de alte
persoane umane.
• Enipostazierea imprimă umanității asumate calitatea de Fiu al lui
Dumnezeu, dar și calitatea de a fi realitate ipostatică deosebită de celelalte

1 ”Fiecare om e și ipostas sau subiect, și natură; E subiect, ca natura subzistentă ca centru subzistent al
actelor și reacțiilor sale, ca fond ce își actualizează potențele lui; și e natură, ca instrument sau fond
pus în valoare de aspectul ei de subiect, sau de faptul că subzistă real că ipostas. În fiecare om există și
ipostasul și natura, sau și calitatea de subiect și cea de fond și de instrument, fără ca ipostasul să fie un
adaos din afară, ci forma necesara naturii îndată ce ea există în mod real. În propozițiile” eu mă
încălzesc”, ” eu cuget” exprim atât calitatea de subiect care simte sau cugetă, cât și calitatea de fond
sau izvor de simțire sau cugetare. Una fără alta nu se poate, odată ce exist. Natura umană nu poate
exista concret niciodată numai că natură, ca fond, ca ”obiect”, fără să aibă și calitate de subiect, și nici
subiectul, fără natură”. (D. Stăniloae -TDOII, p. 28)
persoane. Astfel Fiul lui Dumnezeu prin Întrupare a valorificat nu numai omul în
general, ci oamenii ca persoane deosebite! D. Stăniloae
• Firea umană prin întipărirea Persoanei lui Dumnezeu Cuvântul, are o
deschidere și o cuprindere desăvârșită pentru o realitate creată. Ea primește
caracterele personale ale lui Dumnezeu Cuvântul.
• Firea umană fost actualizată real-ipostatic în interiorul lui Dumnezeu.
• Prin enipostaziere în mijlocul creației s-a plasat pentru eternitate o realitate
personală omenească, care este în același timp și dumnezeiască.
• Iisus Hristos are calitatea unui astfel de om central prin faptul că potențele
naturii umane sunt activate la maximum, nu într-un ipostas uman, ci în
Ipostasul dumnezeiesc al Logosului prin care sunt făcute toate. De aceea după
Hristos firea umană nu se poate individualiza.

4. Deplina actualizare a firii umane în Hristos

• Firea umană este activată în autenticitatea și deplinătatea ei în Hristos.


• Hristos a personalizat în modul cel mai autentic și deplin natura
umană:”nimic din cele naturale, precum ieșirea însăși, nu se opune Cauzatorului
firii” Sf. Maxim Mărturisitorul
• Actualizarea firii umane nu s-a făcut după un model uman, ci conform voii
lui Dumnezeu, întrucât Ipostasul Cuvântului a personalizat în modul cel
mai autentic firea asumată, Logosul divin fiind Ipostasul fundamentul ultim în
care subzistă concret firea oricărui om ca ipostas.
• Această actualizare a presupus și restaurarea firii în ceea ce privește voința și
rațiunea. Prin puterea întrupării Hristos a restabilit în sine voia noastră cea
naturală, iar prin faptul că este Cuvântul lui Dumnezeu, puterea noastră
rațională.
• Rațiunea dumnezeiască se face Ea însăși ipostasul rațiunii umane aducând-o la
deplina conformitate cu rațiunea Sa divină, aceasta pentru că Rațiunea divină este
mai mult decât suma de principii raționale ale dreptei judecăți… fiind viață, izvor
suprarațional al rațiunii și adânc infinit de sensuri…D. Stăniloae
• Actualizarea firii umane în Hristos a presupus și transparentizarea
umanității spre dumnezeirea Aceluiași Hristos, dumnezeire împărtășită
celorlalți oameni. Hristos este în gradul suprem omul pentru oameni…sau
umanitatea deschisă deplin lui Dumnezeu. D. Stăniloae
5. Realizarea unirii lui Dumnezeu şi a omului în Iisus Hristos

• Hristos realizează unitatea maximă a omului cu Dumnezeu, doar în El se


întâlnesc voința divină de unificare cu noi cu sete omenească după unire cu toți
în centrul divin unificator al tuturor.
• Cele trei moduri ale unirii:
1. După ființă, propriu Persoanelor divine
2. După lucrare (energie), propriul unirii lui Dumnezeu cu
oamenii înainte de întrupare.
3. După ipostas, propriu naturii dumnezeiești și omenești în
ipostas lui Hristos.
• Unirea deplină omului cu Dumnezeu nu se putea realiza decât în situația din
urmă; unirea după natură ar desființa natura umană, cea prin relație îl ține pe
Dumnezeu în afara umanității, pe când cea după ipostas introduce natura
dumnezeiască fără să o preschimbe.
• Prin întrupare, Fiului Dumnezeu intră într-o relație după ființă cu ceilalți oameni,
ceea ce e mult mai mult decât o relație exterioară posibilă și înainte de întrupare.
• Această unire după fire înseamnă și o potențare la maxim a relațiilor
interpersonale dintre om și Dumnezeu; omul nu mai este în afara lui Dumnezeu,
ci este în Dumnezeu.
• Așadar unitatea maximă realizată în Hristos, se face fiindu-i proprie Ipostasului
divin asumarea libera a naturii umane, iar firii umane fiindu-i proprie chemare la
stare de ipostas având ca ipostas ultim al ei Ipostasul Cuvântului.
• În Hristos nu există o singură natură compusă divino-umană, cum vorbesc
precalcedonienii, ci în unitatea Persoanei Sale divino-umane, natura umană este
deschisă orizontului infinit al dumnezeirii: ”În Ipostasul Cuvântului firea umană
trăiește toată deschiderea reală spre nemărginire și nu se confunda cu nemărginirea
dumnezeiască…” D. Stăniloae
• Din această perspectivă a unității neconfundate a firii umane cu cele
dumnezeiești fiecare ipostas uman se întărește în calitatea sa de persoană intrând
relație cu Fiul Dumnezeu devenit și ipostas al firii umane.

6. Unitatea neconfundată a firilor în Hristos

• Hristos ca Persoană divino-umană a presupus concilierea complexității


conținutului Ipostasului și a unității Lui desăvârșite, cu ipostasierea directă a firii
umane.
• În Hristos firea umană și dumnezeiască sunt unite desăvîrșit în chip neconfundat,
fapt posibil prin Ipostasul cel Unul a lui Hristos care nu se împarte având două
firi.
• Cele două firi nu se schimbă, dar nici nu se despart, ci pe temeiul Ipostasului ele
se întrepătrund pentru eternitate.
• Unitatea confundată ca antinomie hristologică face posibilă unitatea noastră
neconfundată cu Dumnezeu.
• Faptul că există unitate neconfundată între cele două firi a permis Sin V ec. să
folosească expresia: ”Persoana lui Hristos e din două firi”, fără a confunda cele
două firi într-una.
• Expresiile ”în două firi” și ”din două firi” pot fi înțelese monofizit și nestorian; Can.
8 și 7 ale Sin V Ec. stabilesc că aceste două expresii trebuiesc înțelese ca unire a
firilor după Ipostas, nici amestecate, nici împărțite.
• Firile unite neconfundat în Ipostasul cel Unul al Logosului, nu se pot distinge în
realitate decât prin cugetare; dar aceasta nu înseamnă încetarea persistenței lor
naturale. Distingerea prin cugetare înlătură nestorianismul, persistarea lor
înlătură monofizismul.
• Neschimbabilitatea firii omenești în Hristos= neieșirea din ”definiția” ei, nu
neputința ei de a fi umplută de viața dumnezeiască: „Materia ochiului nu încetează
de a fi materie prin faptul că e organ al vederii conștiente” D. Stăniloae
• Unirea a presupus: Umanizarea Ipostasului divin întrupat și îndumnezeirea firii
omenești asumate.

7. Urmările unirii celor două firi în Hristos pentru noi

• Așa cum și-a însușit trupul nostru, făcându-și-l propriu, tot astfel Dumnezeu
Cuvântul întrupat, își însușește în Sfintele Taine simțurile noastre și le umple de
lucrarea Lui.
• Astfel înnoiește, preschimbă și reface funcțiile noastre psiho-somatice ca pe cele
ale trupului Său propriu: ”E vădit deci că Hristos Se revarsă în noi, Se amestecă cu noi,
iar în schimb ne prefacem în Sine ca pe o mică picătură de apă într-un ocean infinit de
mir” Nicolae Cabasila
• Funcțiile diferite ale omului își găsesc în Hristos temeiul lor real, se unifică,
atingând simplitatea și unitatea, fiind imprimate de chipul lui Hristos. Panayotis
Nellas
• Urmarea teologică a Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu este că: ”Hristos nu mai
este un model pe care trebuie să-l imităm, nici nu mai este un mare leguitor de care
trebuie să ascultăm… ci e însăși Viața și Dreptatea în noi înșine” Nicolae Cabasila
• Hristos poartă în noi durerile noastre cum le-a purtat în trupul Său.
• Ca ipostas divin atotcuprinzător și viitorul întregii umanității Iisus Hristos
trăiește în umanitatea Sa personală, durerile întregii umanități și toți se pot
împărtăși prin umanitatea Lui de viața Lui dumnezeiască.
• Prin comuniunea de natură Hristos transmite calitățile firii sale omenești
îndumnezeite la toți oamenii.
• În Hristos prin Întrupare omului i se deschide cercul repetitiv al existenței spre
dialogul liber și continuu cu Dumnezeu; ”omul se mișcă astfel în infinitate reală de
sensuri mereu noi și de iubire suprafirească” D. Stăniloae
• Prin întreaga lucrare iconomică dumnezeiască, Hristos urmărește personalizarea
deplină a oamenilor, personalizare și dumnezeire ce are drept temelie umanizarea
Fiului lui Dumnezeu.
• Hristos își însușește modurile noastre de a fi, de a gândi și a simții, pentru a le
umaniza până la capăt și a le îndumnezeii.
• Pentru că firea omenească în Hristos nu are ipostas propriu, ci subzistă în
Ipostasul Cuvântului, ea nu are o limitare și un plafon a relației ei cu Dumnezeu, ci este
deschisă infinit spre dumnezeire= posibilitatea veșnică a îndumnezeirii

S-ar putea să vă placă și