Particularități de construcţie a unui personaj, Camil Petrescu-Ștefan Gheorghidiu

Opera literară ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război’’, aparținând lui Camil Petrescu, apărută în
anul 1930, este un roman subiectiv, deoarece construcția subiectului și discursul narativ nu respectă cronologia
evenimentelor, iar reacțiile personajului principal sunt imprevizibile, nu mai apare naratorul omniscient și, de
aceea, narațiunea se face la persoana I, naratorul fiind unul dintre personaje. Așa se explică faptul că și
viziunea este una subiectivă, autorul apelând la memoria involuntară, la jurnal și la tehnica detaliului sufletesc.

În ceea ce privește personajele unui roman subiectiv, acestea sunt individualități foarte bine conturate, originale,
nu de puține ori ciudate, înclinate spre analiză, contemplație și introspecție, și își exprimă direct trăirile prin
folosirea monologului interior și a stilului indirect liber. Ele aparțin anumitor categorii umane, sunt, de obicei,
intelectuali însetați de absolut, dornici de perfecțiune sau aparțin mediului citadin. Firi dilematice, suspicioase,
personajele romanelor subiective își analizează faptele, gesturile, vorbele până la obsesie, făcând același lucru
și cu celelalte personaje cu care vin, într-un fel sau altul, în contact.

Un astfel de personaj este și Ștefan Gheorghidiu, iar însușirile sale se desprind din tema și din conținutul
romanului, din conflictele existente dintre personaje și din manifestările personajului, din gândurile și din
atitudinea acestuia.

Statutul social, psihologic şi moral al personajului

Din conținutul romanului, se desprinde mai întâi statutul social al personajului, despre care aflăm că era student
la Filosofie, un tip inteligent, preocupat de studiu, dar sărac. Statutul lui se schimbă însă atunci când intră în
posesia unei moșteniri neașteptate și începe o viață mondenă. Din punct de vedere psihologic, reprezintă
intelectualul însetat de absolut, pentru el chiar iubirea însemnând dăruire totală, sacrificiu, căci, spunea el ,,cei
care se iubesc au drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt’’. Totodată, el este un inadaptat care duce o
existență dramatică, dar trăiește o experiență morală superioară, căci trece prin drama războiului. Din punct de
vedere moral, este o fire conflictuală și polemică, este măcinat de gelozie și are o înclinație aproape maladivă
spre introspecție, conștiința lui fiind obsedată de amănunte chinuitoare.

Trăsătura dominantă şi două secvenţe

Principala trăsătură de caracter a protagonistului este orgoliul. Ilustrativă în acest sens este mărturisirea lui
Gheorghidiu referitoare la felul în care ia naştere iubirea lui pentru Ela: ,,Începusem totuşi să fiu măgulit de
admiraţia pe care o avea mai toată lumea pentru mine, fiindcă eram atât de pătimaş iubit de una dintre cele mai
frumoase studente, şi cred că acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri.”, ,,Iubeşti întâi din milă, din
îndatorire, din duioşenie, iubeşti pentru că ştii că asta o face fericită”. De asemenea, o altă secvenţă narativă
semnificativă pentru a ilustra orgoliul personajului este aceea a mesei în familie din casa unchiului său Tache.
Nae Gheorghidiu, celălalt unchi al protagonistului, ironizează căsătoria din dragoste cu o fată săracă, pe care i-o
reproşează atât lui Ştefan, cât şi tatălui său mort, Corneliu, pe care în plus îl acuză că nu a lăsat vreo moştenire
fiului, sub pretextul de a fi foarte risipitor. În încercarea de a-şi apăra părintele, Ştefan izbucneşte: ,,De cele mai
multe ori, părintele, care lasă avere copiilor, le transmite şi calităţile prin care a făcut averea: un obraz mai gros,
un stomac în stare să digereze şi ouă clocite, ceva din sluţenia nevestei luate pentru averea ei, neapărat o şiră
a spinării flexibilă ca nuiaua (dacă nu cumva rahitismul nevestei milionare n-a înzestrat-o cu o cocoaşă rigidă ca
o buturugă). Orice moştenire e, s-ar putea zice, un bloc.” Astfel, orgoliul personajului-narator, al intelectualului,
este unul dintre principalii factori de noutate în discursul românesc interbelic din spaţiul literaturii române,
producând cititorilor din epocă o nouă înţelegere a modului în care romanul, ca specie literară, participă la
reliefarea profunzimilor spiritului uman.

Elementele de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului care pun în evidenţă însuşirile personajului

Caracterizarea personajului Ştefan se realizează subiectiv, sub o singură viziune, cea a personajului-narator.
Astfel, portretul lui Gheorghidiu este realizat mai ales prin caracterizarea indirectă, prin fapte, gânduri, limbaj,
gesturi, atitudini şi prin relaţiile cu celelalte personaje. Caracterizarea directă se realizează rar, prin intermediul
replicilor scurte ale altor personaje, precum cea pe care i-o adresează Ela lui Ştefan când acesta îi reproşează
comportamentul ei din timpul excursiei de la Odobeşti: ,,Eşti de o sensibilitate imposibilă.” În acest roman
subiectiv, de analiză, este folosită adesea autocaracterizarea, pentru portretul fizic, moral sau psihologic: ,,Eram
alb ca un om fără globule roşii”, ,,Eram înalt şi elegant”, ,,Lipsit de orice talent, în lumea asta muritoare, fără să
cred în Dumnezeu, nu m-aş fi putut realiza – şi am încercat-o – decat într-o dragoste absolută”.

Un alt element al textului narativ, semnificativ pentru realizarea personajului Ştefan Gheorghidiu este incipitul.
Chiar dacă este vorba de un roman modern, în incipit sunt fixate cu precizie realistă coordonatele spaţio-
temporale. ,,În primăvara anului 1916, ca sublocotenent proaspăt, întâia dată concentrat, luasem parte, cu un
regiment de infanterie din capitală, la fortificarea Văii Prahovei, între Buşteni şi Predeal.” Protagonistul şi, în
acelaşi timp, naratorul întâmplărilor din roman, Ştefan Gheorghidiu, este concentrat pe Valea Prahovei şi aflat în
aşteptarea intrării României în Primul Război Mondial.

Spre deosebire de romanele tradiţionale, în care conflictul este, de regulă, exterior, iar cel interior apare ca efect
al unei intenţii moralizatoare a textului, în romanul lui Camil Petrescu, apare conflictul interior, din conştiinţa
personajului-narator, care trăieşte stări şi sentimente contradictorii faţă de soţia sa, Ela. Acest conflict interior
este generat de raporturile pe care protagonistul le are cu realitatea înconjurătoare. Principalul motiv al rupturii
dintre Ştefan şi soţia sa este suspiciunea adulterului, dar şi implicarea Elei în lumea mondenă, pe care eroul o
dispreţuieşte. Aşadar, conflictul interior se produce din cauza diferenţei dintre aspiraţiile lui Gheorghidiu şi
realitatea lumii înconjurătoare.

În ceea ce priveşte perspectiva narativă, romanul este scris la persoana I, dintr-o perspectivă narativă de
tip ,,avec”, sub forma unei confesiuni a personajului principal, Ştefan Gheorghidiu, care trăieşte două experienţe
fundamentale: iubirea şi războiul. Relatarea la persoana I conferă autenticitate şi caracter subiectiv textului.

Cele două teme ale romanului, războiul şi iubirea, constituie două experienţe decisive pentru devenirea
personajului-narator. Suferinţa lui Ştefan este lucidă în detaliile analizei, iar orgoliul este profund. Astfel, în final,
după traversarea dramei colective a războiului, pasiunea devoratoare şi iubirea pentru Ela sunt înlocuite cu
indiferenţă rece. Se produce astfel drama constatării distanţei dintre iluzie şi realitate, dintre ideal şi banalitate.

Concluzia

Eroul trăiește, așadar, două drame, cea a iubirii și cea a războiului, cea de-a doua fiind mult mai puternică, mai
devastatoare decât prima și aceea are, din acest punct de vedere, un ascendent asupra celorlalte personaje,
deoarece războiul îl purifică, îl vindecă de gelozia chinuitoare și îi dă tăria de a se distanța de propriul destin, de
propriul trecut. Prin toate aspectele reliefate de autor, Gheorghidiu apare ca un personaj complex, tipic
romanului subiectiv, el fiind cel care filtrează totul prin propria conștiință, fie că este vorba de faptele sale, fie de
ale celorlalți.