ION - PERSONAJ

Liviu Rebreanu
~roman interbelic~

Romanul „Ion” scris de Liviu Rebreanu apare în anul 1920 fiind un roman realist
și obiectiv care înfățișează universul rural fără a-l idealiza. Actiunea se desfasoara pe
doua planuri narative: unul urmareste destinul protagonistului, iar celalalt - aspecte
din existenta intelectualitatii rurale. Acesta este considerat un element de cotitură în
literatura română.

Personajul principal al operei este Ion, fiul Glanetașului, personaj realist,

rezultat al mediului social din care face parte. El traieste intr-o lume in care
pamantul reprezinta valoarea suprema.

Din punct de vedere social, Ion este singurul fiu al lui Alexandru Pop, proeclit
„Glanetasu”, si al Zenobiei si reprezinta taranul sarac, tanar si harnic, nemultumit de
conditia sa. Din punct de vedere moral și psihologic, Ion se dovedeste a fi un personaj
disimulat, apeland la mijloace imorale pentru a-si atinge scopul propus - acela de a
avea pamant : dorinta lui este atat de intensa, incat este capabil sa ii sacrifice pe cei
din jur (Florica, Ana, Vasile Baciu, Herdelea) si sa nu simta nicio remuscare. Alte
trasaturi care ii completeaza statutul moral reies din comportamentul acestuia : Ion
isi manifesta adesea impulsivitatea, violenta si egoismul. El resimte cu intensitate
iubirea nefireasca fata de pamant si nu este o fiinta complicata.

O trăsătură de caracter dominanta reprezentativa pentru protagonist este

dragostea obsesiva fata de pamant. O prima scena semnificativa este conflictul dintre
Ion și Simion Lungu. Conflictul are la bază problematica pământului: Ion îi ia câteva
brazde din terenul lui Simion, considerând că are câștig de cauză („... mi-am luat
înapoi ce-i al meu...”). Gestul lui Ion îi trădează lăcomia și dorința arzătoare de a
avea cât mai mult pământ.

O altă scena reprezentativa pentru personaj este cea in care fiul Glanetașului
sărută pământul: „Apoi încet,... se lăsă în genunchi, își coborî fruntea și-și lipi buzele
cu voluptate pe pământul ud”. Astfel, Ion este recunoscător pentru pământurile
câștigate, iar gestul în sine evidențiază obsesia față de pământ a lui Ion, precum și
satisfacerea acestei dorințe.
 De asemenea, și elementele de compoziție și limbaj sunt importante în
construcția personajului. Un prim astfel de element este incipitul romanului care
detaliază drumul care intră în Pripas. Detaliile topografice: Cişmeaua Mortului,
Râpele-Dracului si tinicheaua ruginită, toate au rol de anticipare a destinului tragic al
protagonistului. Drumul devine astfel un simbol al destinului uman și separă lumea
reală de universul ficţional al personajelor.

Un alt element deosebit de important este limbajul. Acesta aparține registrului

popular, accentuându-i statutul social. Ion se adapteaza in functie de interlocutor si
de propriul interes: este respectuos cu învățătorul Herdelea și cu preotul Belciug, dar
ironic cu Vasile Baciu sau cu Ana. Dacă la început Ion folosește în adresarea către Ana
diminutive („Anuță”) și strategii de seducție („l-am făcut dulce ca gura ta”), atunci
când simte că nu mai are ce să piardă, devine agresiv în limbaj: o numeste pe Ana
„rapandulă” dar își schimbă discursul și tonul când îi vorbește Floricăi. Chiar și de
părinți Ion are uneori un limbaj lipsit de respect, mai ales față de mama sa („Ho,
cotoroanță, ho!”).

In concluzie, romanul „Ion” scris de Liviu Rebreanu este o capodoperă a

literaturii române realiste interbelice, apreciat la apariție de criticul Eugen Lovinescu
drept „cea mai puternică creație obiectivă a literaturii române”.