Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
LUCRARE DE LICENȚĂ
Absolvent:
Porumb Cristian - Mihai
2023
1
UNIVERSITATEA “BABES-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
SPECIALIZAREA Educație Fizică și Sportivă
Coordonator științific:
Lect. univ. dr. Pașcan Adrian
Absolvent:
Porumb Cristian - Mihai
2023
2
Cuprins
INTRODUCERE .................................................................................................................... 5
CAPITOLUL I. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI ............................................. 8
1.1. LECȚIA DE EDUCAȚIE FIZICĂ – TRUNCHI COMUN. ...................................... 8
1.1.1. Structura lecției de educație fizică ..................................................................... 8
1.2. JOCUL DE BASCHET ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ. ............................... 9
1.2.1. Jocul de baschet ................................................................................................ 9
1.2.1.1 Considerații generale ......................................................................................9
1.2.1.2 Conţinutul instruirii ....................................................................................... 10
1.3. PARTICULARITĂŢI SOMATICE, FUNCŢIONALE, PSIHICE ŞI MOTRICE ALE
ELEVILOR DIN GIMNAZIU.......................................................................................... 11
1.3.1. Particularităţile dezvoltării somatice la vârsta pubertară .................................. 13
1.3.2. Particularităţi funcţionale la vârsta pubertară................................................. 13
1.3.3 Particularităţile dezvoltării psihice la vârsta pubertară ................................... 14
1.3.4 Particularităţile dezvoltării motrice ............................................................15
1.4. Tehnici şi metode de instruire moderne în jocul de baschet .................................... 16
1.5. Elementele tehnice ale baschetului ......................................................................... 20
1.5.1 Pasarea ........................................................................................................ 20
1.5.2 Driblingul ...................................................................................................... 21
1.5.3 Aruncarea la coș ............................................................................................ 23
1.5.3.1 Aruncarea la coș de pe loc .......................................................................... 24
1.5.3.2 Aruncarea la coș din alergare ...................................................................... 25
1.5.3.3 Aruncarea la coș din săritură ........................................................................26
CAPITOLUL II. FUNDAMENTAREA PRACTICĂ A TEMEI ................................ 28
2.1. Ipoteza cercetării ............................................................................................ 28
2.2. Locul de desfășurare și materiale ................................................................... 28
2.3 Subiecții cercetării ............................................................................................... 28
2.4. Etapele cercetării ........................................................................................... 31
2.5. Metode de cercetare ........................................................................................ 31
2.5.1. Metoda studiului bibliografic ................................................................... 31
2.5.2. Metoda observației...................................................................................32
2.5.3. Metoda conversației ................................................................................ 34
2.5.4. Metoda experimentului ........................................................................... 34
2.5.5. Metoda testelor ........................................................................................ 35
2.6 Mijloace de instruire aplicate................................................................... 37
CAPITOLUL III. REZULTATELE CERCETĂRII ................................................................ 45
3.1. Analiza și interpretarea datelor obținute .................................................. 45
3
CAPITOLUL IV. CONCLUZII............................................................................................. 50
REZUMATUL ÎN LIMBA ENGLEZĂ ................................................................................. 51
BIBLIOGRAFIE................................................................................................................... 52
4
Introducere
Baschetul este unul dintre cele mai populare și căutate sporturi la nivel
mondial, indiferent de vârstă. Acest sport își pune amprenta foarte bine la nivel juvenil
dezvoltând atât cele cinci calități motrice necesare unui copil ( forța, viteza, rezistența,
mobilitatea și coordonarea ) cât și responsabilitatea, devotamentul, dar nu în ultimul rând
încrederea în sine și spiritul de echipă.
Acesta a apărut în anul 1891, în America de Nord, în urma unei idei de a face mult
mai interactivă și dinamică lecția de educație fizică a studenților. În Europa apare în mod
demonstrativ prima dată în anul 1904 la Jocurile Olimpice din acea perioada, urmând ca în
anul 1932 să se constituie Federația Internațională de Baschet Amator ( F.I.B.A ), iar din 1935
au început să se discute Campionatele Europene. În România fenomenul baschetbalistic în
masă a apărut în anul 1931 odată cu înființarea Federației Române de Baschet ( F.R.B ),
urmând să aducă rezultate începând cu anul 1957, fiind prima clasare pe locul V la
Campionatul European Masculin.
Baschetul este considerat un sport de echipă, încadrându-se în categoria sporturilor
competitive și a celor de de contact, acesta fiind format din două echipe, cel mai frecvent
format este de 5 jucători pe echipă. Fiecare jucător din cei 5 are rolul lui propiu în teren care
este determinat în funcție de înălțime, forță, agilitate, viteză și dexteritate. ( fig. 1 )
( fig. 1 )
5
➢ Poziția “1” sau “Point guard” este conducătorul de joc al echipei, de regulă este cel
mai scund din teren, iar el este cel care dictează viteza și presiunea jocului.
➢ Poziția “2” sau “Shooting guard” este considerat cel mai bun aruncător al echipei, el
trebuie să se folosească cât mai mult și mai des de blocajele colegilor pentru a crea o
aruncare sigură și necontestată.
➢ Poziția “3“ sau “Small forward” este considerat cel mai rapid și agil jucător al
echipei, având responsabilitatea de a crea momente de joc 1 vs 1 atât în afara
semicercului cât și în interiorul acestuia.
➢ Poziția “4“ sau “Power forward“ este al doilea cel mai înalt jucător al echipei, având
ca priorități aruncările din interiorul semicercului și recuperările ofensive/defensive.
➢ Poziția “5“ sau “Center“ se mai numește și “Post man“ este cel mai înalt și puternic
jucător al echipei, acesta având ca responsabilitate dominarea ambelor coșuri, atât
ofensiv cât și defensiv.
6
Sportul de performanță
Baschetul la nivel de performanță este orientat spre rezultate cât mai înalte și
mai importante atât pe plan național cât și pe cel internațional. Aceste rezultate
necesită mult timp de pregătire, o strategie bine pusă la punct, personal capabil și
condiții tehnice.
Importanța temei
Tema lucrării este de mare utilitate atât teoretică cât și practică; teoretică pentru că
stimulează pregătirea conceptuală, formarea dorinței de documentare a absolvenților cu
specialitate în baschet din facultățile de educație fizică și sport, și utilitate practică deoarece,
conceperea și aplicarea unor metode noi și creative de învățare, la grupele de copii, le poate
da motivația pentru un viitor ca antrenori.
Organizarea mai multor tabere de vară pentru copii, fie ei sportivi sau nu, ar fi un
lucru benefic pentru menținerea stării bune de spirit și consolidării elementelor învățate pe
parcursul anului.
7
CAPITOLUL I. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI
8
1.2 JOCUL DE BASCHET ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ
Jocul de baschet este unul dintre cele mai complexe jocuri sportive, care are în
conţinutul său numeroase procedee tehnice şi acţiuni tactice specifice celor două faze de joc:
atac şi apărare.
Datorită accesibilităților pe care le oferă acest sport, poate fi practicat încă de la o
vârstă fragedă, satisfăcând nevoile de întrecere și competitivitate ale elevilor dar, în același
timp, conține și posibilități de instruire relativ rapide.
Dintre valenţele pozitive ale acestui joc care fac ca baschetul să se instaleze drept cea
mai frecventă disciplină sportivă dorită de majoritatea elevilor indiferent de gen şi vârstă,
menţionăm:
➢ Posibilitatea de organizare a jocului cu efective reduse de elevi, pe spaţii restrânse (la
un singur panou);
➢ Realizarea unui dinamism ridicat, generat de treceri rapide de la faza de apărare la faza
de atac şi invers;
➢ Accesul la finalizare al tuturor jucătorilor;
➢ Timpul de instruire este relativ mic;
➢ Satisface nevoia de efort şi recreere într-un timp scurt;
➢ Se pot organiza întreceri prin folosirea unui singur procedeu tehnic (exemplu:
aruncarea la coş);
➢ Ştafetele şi jocurile bilaterale angrenează concomitent un număr mare de elevi
➢ într-un timp de exersare variabil.
` Practicarea jocului de baschet reprezintă un important mijloc al educaţiei fizice şcolare
datorită influenţelor multiple pe care le are asupra organismului elevilor, dintre care
enumerăm:
➢ Angrenarea concomitentă a tuturor segmentelor corpului în efort;
➢ Acţionează asupra dezvoltării tuturor calităţilor motrice în diferite forme de
manifestare;
➢ Activează marile funcţii ale organismului, îmbunătăţindu-le parametrii de manifestare;
9
➢ Contribuie la activitatea de socializare a elevilor;
➢ Realizează o foarte bună densitate a lecţiei;
➢ Amplifică dorinţa de întrecere şi realizează creşterea la parametrii ridicaţi a stării
emoţionale a elevilor;
➢ Contribuie la formarea trăsăturilor pozitive de caracter (cooperare, respect faţă de
adversar, perseverenţă, asumarea responsabilităţii);
➢ Poate fi exersat şi în activitatea independentă.
10
● Acţiuni tactice colective în apărare:
➢ Închiderea culoarului de pătrundere;
➢ Apărare om la om;
➢ Urmărirea la panou;
➢ Replierea;
● Sisteme de joc:
➢ Om la om în apărare;
➢ Atac poziţional cu depăşire şi pătrundere;
➢ Contraatacul.
Se poate spune că, cu cât datele din acest domeniu sunt mai numeroase, cu atât se
deschid noi orizonturi şi noi aspecte de cercetare, printre care şi fenomenul acceleraţiei, atât
de mult dezbătut în prezent, subliniind complexitatea problemelor. Este suficient să amintim
numai că în urma proceselor de creştere şi dezvoltare apare adultul a cărui personalitate
biologică şi socială se clădeşte tocmai în aceste perioade, sub influenţa jocului complex al
patrimoniului sedentar şi al condiţiilor de mediu şi viaţă.
Din datele literaturii de specialitate, rezultă o primă observaţie de ordin general şi
anume că creşterea şi dezvoltarea copiilor nu se desfăşoară într-un ritm uniform, ci pe parcurs,
apar perioade de accelerare şi încetinire a creşterii, cu durate variabile, în raport cu vârsta,
condiţiile de viaţă şi particularităţile individuale ale copiilor. Creşterea şi dezvoltarea
neuniformă, cu perioade de accelerare şi încetinire, cu exacerbări temporare ale proceselor
neuro-vegetative şi psihice, viteza de creştere se împarte în mai multe etape, cu aspecte
morfo- funcţionale şi psihice particulare.
Oricare ar fi împărţirea, toate etapele perioadei de creştere şi dezvoltare sunt
importante, dar etapa de pubertate, în decursul căreia copilul se transformă în adult, are o
semnificaţie deosebită. Datele din literatură arată că există o mare variabilitate individuală a
particularităţilor morfo-funcţionale şi psihice la indivizii de aceeaşi vârstă cronologică, dar că
această variabilitate este mai mică dacă grupăm copiii după vârsta fiziologică.
11
Această periodizare bazată pe cel mai important eveniment biologic şi psihologic, nu
numai al vârstei de creştere, dar şi ale întregii vieţi, grupează copiii în următoarele perioade de
vârstă:
Vârsta antepubertară (şcolară mică- clasele I-V; 6-11 ani);
Vârsta pubertară (şcolară mijlocie- clasele V-IX);
Vârsta postpubertară (şcolară mare- clasele IX-XII).
Ea concretizează pentru profesorii de educaţie fizică şi pentru antrenori raportul cu
vârsta cronologică, care grupează copii de vârstă şcolară pe clase, cu programe diferite, deci
cu regimuri diferite de efort fizic.
Diferențele de performanță între copiii de aceeași vârstă cronologică (din aceeași
clasă) persistă după trecerea la vechime, dar aceste diferențe devin și mai mari în perioada
adolescenței. Mai important, această capacitate de efort este instabilă și nesigură la elevi.
Acesta este un fapt care poate fi explicat prin instabilitatea neurotrofică a copiilor din cauza
unei „furtuni de plante” abia trecute prin pubertate, care poartă amprenta unor mari diferențe
individuale. Un fenomen biologic important a fost observat la copii și adolescenți în
majoritatea țărilor europene și alte continente, pe care Gh. Roberts (1876) și EW Koch (1953)
le-au numit „tendințe lumești”, caracterizat prin creșterea accelerată a mai multor indicatori de
dezvoltare. Deși procesul se termină devreme, dimensiunea finală a adultului este încă în
dezvoltare. Vârsta sexuală a fost prelungită nu numai de pubertatea timpurie, ci și de
menopauza ulterioară (menopauză). Speranța de viață umană a crescut.
Datele disponibile la nivel global arată că „tendințele pe termen lung” sunt toate
dezvoltate din punct de vedere economic și social în lume, de locația geografică, climă,
compoziția etnică și diferite grade de urban și rural. Se poate concluziona că schimbarea se
găsește în toți și poate ajunge la toate clasele sociale. Potrivit unor autori, pentru a accelera
creșterea și dezvoltarea corpului copiilor și adolescenților, este necesară creșterea variabilității
indicatorilor și valorilor corporale și a face corpul mai suplu.
Aceasta, ca și alte proprietăți morfofiziologice, determină o scădere a rezistenței
fizice. Unii autori au arătat că copiii născuți în mediul urban au rate de creștere a taliei mai
rapide decât copiii născuți în mediul rural, dar circumferința toracelui și greutatea nu cresc
toate în același ritm.” [Demeter, A. - fiziologia educaţiei fizice şi sportului - Stadion-Verlag,
1970].
În unele cazuri, există un dezechilibru în dimensiunile longitudinale și laterale ale
corpului, iar în altele, accelerația se limitează la maturitatea sexuală. Studiul condițiilor și
factorilor care determină fenomenul de accelerare și decelerare a dezvoltării evidențiază
12
efectele vieții civilizate, îmbunătățirea alimentației, progresele în prevenirea și tratamentul
bolilor, precum și beneficiile unei organizări mai raționale a activității și a petrecerii timpului
liber. tineret. Cercetările au demonstrat eficacitatea practicării sistematice a exercițiilor fizice
pentru creșterea normală și dezvoltarea armonioasă, capacitatea funcțională îmbunătățită și
rezultate îmbunătățite ale exercițiilor fizice la copii de ambele sexe.
Accelerația determină tot mai mulți copii și tineri să participe la antrenamente și
competiții. Pe deoparte, beneficiile acestei activități pentru întărirea organismului sunt
evidente, dar, pe de altă parte, există întotdeauna riscul de suprasolicitare, oboseală și
accidente.
În timpul pubertății, creșterea în înălțime se accelerează într-un ritm mai rapid decât
orice altă grupă de vârstă, până la vârsta de 20-21 de ani. Creșterea este treptată. Creșterea
mai viguroasă se arată la extremitățile inferioare și apoi la extremitățile superioare. Acesta
este un fapt care duce adesea la inconsecvențe evidente, mai ales atunci când se trasează
creșterea. Corpul este lung, pieptul este îngust, iar stomacul este plat. Ca urmare a acestor
caracteristici fizice, organele toracice sunt subdezvoltate și greu de adaptat la efort din cauza
lipsei rezistenței funcționale. Deoarece fetele ajung la pubertate mai devreme decât băieții,
cresc mai repede în înălțime și greutate, au trunchi mai lungi și picioare mai scurte.
13
baza funcțională pentru activitățile de procesare a informațiilor. În această perioadă,
diferențierea între cele două sexe se realizează prin maturizarea caracteristicilor sexuale.
14
autoafirmare pentru a duce la îndeplinire propriile decizii. Formele de autoeducație par să
dezvolte abilități care sunt considerate ideale. Motivația este încă foarte volatilă, dar „bara”
dorințelor este din ce în ce mai ridicată. Simțul responsabilității se dezvoltă intens.
Comportamentul se caracterizează prin entuziasm cu participarea la activități numeroase și
diverse. Nevoia de mișcare și joc rămâne, dar acestora li se dă un alt sens. Regulile jocului
sunt respectate, dar scopul este să vă atrageți atenția.
15
Băieții tind să facă antrenament de forță, uneori rapid, în timp ce fețele tind să prefere
mișcările expresive ale muzicii tehnice. Alergatul este cea mai comună abilitate realizată în
activități neorganizate, mai ales în comparație cu activitățile organizate, dar este necesară o
cantitate considerabilă din acest punct de vedere. Este deosebit de accesibilă băieților care
învață bine mișcarea de aruncare spre, iar fetele se descurcă mai bine la smucitură.
Salturile nu se fac suficient de eficient, ritmul este puternic, iar zborul nu este suficient
de bun. Prin urmare, este nevoie de muncă pentru a dezvolta laxitatea extremităților inferioare
necesară pentru săritul în lungime, săritul în înălțime și săritul pe și de pe aparat. Esențială
pentru performanța lor este coordonarea dintre mișcările segmentelor corpului. Acest ciclu
educațional oferă o mare oportunitate de a învăța procedurile specifice sectorului sportiv, în
special jocurile sportive. Prin urmare, stăpânirea rapidă a unor sporturi este o prioritate în
educația fizică.
16
3. Metode bazate pe acţiunea practică:
Este bine cunoscut faptul că oamenii citesc din ce în ce mai puține cărți în aceste zile.
Sunt bine cunoscute circumstanțele care i-au determinat pe tineri să renunțe la citit. Trăim
într-un secol de viteză care a făcut internetul și informațiile accesibile tuturor. Este mult mai
convenabil să faceți clic și să obțineți informațiile dorite decât să citiți cronofage. În astfel de
situații, profesorii nu pot ignora schimbările majore. El trebuie să se adapteze la situații noi și
să joace un rol în fiecare oră. El devine un mentor pentru elevii săi și încearcă să-i aducă în
lumea lecturii.
Un proces pedagogic sau educațional este un act preeminent care vizează atingerea
conștientă a unui scop prestabilit, chiar dacă exclude pe alocuri un caracter neașteptat și
spontan. Din acest motiv, proiectarea educațională ni se pare a fi o condiție absolut necesară
pentru practica educațională optimă. Reprezintă activitatea complexă de prezicere (prevedere,
prezice) a modului în care se va dezvolta procesul educațional-educativ și, cel mai important,
a componentelor acestuia. Sensul modern al termenului de proiectare devine sinonim cu
sintagma design educaţional, înţeles ca act de “anticipare, prefigurare a demersului didactic,
în termeni care să-l facă intraductibil în practică.”
Nu mai trebuie de mult demonstrat faptul că eficienţa pedagogică, atât desfăşurarea,
cât şi rezultatele procesului de învăţământ, depind mai ales de metodele alese de cadrul
didactic. După cum o arată etimologia termenului, metodele de învăţământ reprezintă căile,
modalităţile, procedeele, tehnicile şi mijloacele adecvate pentru desfăşurarea procesului
instructiv-educativ: mai mult decât atât “căile folosite în şcoală de către profesori pentru a-i
sprijini pe elevi să descopere viaţa, natura, lumea, lucrurile, ştiinţa”, ele sunt mijloace prin
care se formează şi se dezvoltă priceperile şi deprinderile elevilor, dar şi capacitatea acestora
de a utiliza roadele cunoaşterii în aşa fel încât să-şi formeze şi să-şi dezvolte personalitatea.
În învățământul tradițional, elevii erau priviți ca obiecte de educație și destinatari
pasivi ai informațiilor. Cunoașterea se bazează pe percepție, este actul de copiere a realității,
iar informațiile transmise au fost deja elaborate. Prin urmare, activitatea profesorului era
exclusiv de predare, iar activitatea elevului era memorarea. Ca să nu mai vorbim de faptul că
ideile care s-au abătut de la credința populară au fost descurajate.
Astfel, în cadrul relaţiei cu elevii, o preocupare aparte constă în:
formarea unei atitudini pozitive/adecvate faţă de progres, faţă de elementele de noutate şi faţă
de introducerea acestora în propriile acţiuni;
asigurarea unor condiţii favorabile apariţiei motivaţiei intrinseci şi a interesului pentru
baschet;
17
❖ eliminarea factorilor inhibitori: frica de ridicol, timiditatea, lipsa de încredere în forţele
proprii, teama de greşeală, descurajarea, lipsa de perseverenţă şi ambiţie;
❖ valorificarea şi dezvoltarea spiritului de observaţie al studenților;
❖ cultivarea la elevi a curajului de a încerca şi perseverenţei;
❖ combaterea prejudecăţilor, a criticii premature,;
❖ încurajarea iniţiativelor personale în descoperirea noului, de sesizare a unor legături
inedite între entităţi aparent izolate;
❖ dezvoltarea fluidităţii ideilor;
❖ cultivarea flexibilităţii gândirii;
❖ favorizarea apariţiilor unor situaţii în care creativitatea poate fi manifestată;
❖ recunoaşterea şi recompensarea unor idei noi;
❖ promovarea unor relaţii didactice de colaborare şi asigurarea unui climat psihosocial
favorabil bunei conlucrări.
❖ formarea unei coeziuni puternice a grupului
❖ formarea unei atitudini de respect între colegi, ajutor reciproc, susţinere.
18
❖ demonstraţii cât mai aproape de model şi urmărirea atentă a preciziei execuţiei
tehnice;
❖ prezentarea tuturor procedeelor tehnice și acţiunilor tactice cuprinse în programa
şcolară;
❖ fragmentarea în părţi componente a unor procedee tehnice şi observarea legăturii între
părţi;
❖ atragerea atenţiei de către cadrul didactic asupra principalelor greşeli de execuţie
posibile;
❖ urmărirea atentă a execuţiilor colegilor şi corectarea greşelilor;
❖ urmărirea atentă a propriilor execuţii;
❖ reproducerea verbală a execuţiei proprii, analizând ceea ce s-a reuşit să se facă concret
şi la ce se aştepta;
❖ conştientizarea modificărilor în execuţie prin repetare;
❖ formarea reprezentării corecte asupra procedeului sau acţiunii tactice abordate.
Dezvoltarea fluidităţii ideilor precum şi cultivarea flexibilităţii gândirii s-a urmărit a se
realiza prin următorul demers:
❖ enumerarea de către elevi a unui număr cât mai mare de procedee tehnice din baschet
cunoscute, sau numai auzite;
❖ prezentarea de către subiecţi a celor mai importante calităţi necesare însuşirii
procedeelor tehnice aflate în studiu;
❖ legări de două sau trei procedee tehnice;
❖ găsirea a cât mai multor soluţii la o problemă ( de exemplu: câte modalităţi de
finalizare sunt printr-un contraatac 3x1);
❖ adaptarea parametrilor de execuţie în funcţie de locul în care se realizează procedeul
tehnic (de exemplu: driblingul atacantului în funcţie de distanţa faţă de apărătorul
direct, pasarea mingii în funcţie de distanţa dintre coechipieri ,etc);
19
1.5 Elementele tehnice ale baschetului ( pasare, dribling și
aruncare la cos )
1.5.1 Pasarea
( fig. 1.2 )
20
În învăţarea execuţiei tehnicii de pasare a mingii trebuie să ţinem cont de următoarele
aspecte:
Prinderea şi pasarea mingii se face de câte ori este posibil, cu două mâini;
În timpul jocul, elevii trebuie să utilizeze mai mult pasele şi mai puţin driblingul;
Mingea se pasează coechipierului cel mai bine demarcat;
Pasele se trimit, de câte ori este posibil, în adâncime;
Procedeul şi forţa de pasare trebuie adaptat la situaţia de joc;
Se va căuta ca prinderea mingii să nu se facă într-o poziţie statică ci, fiecare elev care urmează
să prindă mingea să iasă în întâmpinarea ei printr-o uşoară săritură şi aterizare simultană pe
ambele picioare.
1.5.2 Driblingul
De regulă, driblingul se poate face prin împingerea, rostogolirea sau lovirea mingii la
pământ. Strict vorbind, driblingul constă într-o serie de impulsuri transmise mingii,
21
determinând-o să sară pe sol în direcția impulsului și a vitezei de mișcare a elevului. Ca
urmare, distingem între driblinguri înalte și joase, efectuate pe loc sau în timpul jocului, toate
determinate de situația tactică impusă la momentul jocului, în următoarea ordine :
1. Dribling pe loc:
➢ cu mâna dreaptă, cu mâna stângă;
➢ înalt, mediu, jos.
4. Dribling şerpuit;
22
a articulației cotului, a pumnului și a degetelor, readucând mingea pe această traiectorie
descendentă. ( fig. 1.4 )
Direcția impulsului este controlată prin mișcarea articulațiilor pumnului și a degetelor
într-o mișcare fermă, dar fluidă, ceea ce determină, de asemenea, cât de sus va sări mingea,
cât de repede va sări de pe sol, cum și distanța pe care o va parcurge.
În performanță, corpul nu se balansează, mișcarea brațelor este independentă de
mișcarea altor părți, corpul este menținut într-o poziție ușor curbilinie, înclinarea este legată
de viteza de mișcare a pupilei.
La dribling, corpul trebuie să fie principalul factor de protecție a mingii, între minge și
adversar. Brațul opus brațului cu care driblează este ușor îndoit la cot și formează garda
laterală a mingii. Capul sus, cu ochii acoperind un câmp vizual cât mai larg posibil pentru a
observa atât colegii de echipă, cât și adversarii, dar niciodată mingea.
( fig. 1.4)
23
Clasificarea aruncărilor la coş:
a) aruncări de pe loc;
( fig. 1.5 )
24
1.5.3.2 Aruncarea la coș din alergare ( fig. 1.6 )
Din punct de vedere al mecanicii mişcării, aruncările la coş din deplasare sunt
formate dintr-un complex de procedee:
- alergarea sau driblingul în alergare;
- prinderea mingii;
- cele două păşiri;
- desprinderea;
- zborul;
- aterizarea.
( fig. 1.6 )
25
1.5.3.3 Aruncarea la coș din săritură ( fig. 1.7 )
Prinderea mingii
Bătaia
Se execută simultan pe ambele picioare prin continuarea rulării călcâi, talpă, vârf,
pentru a se realiza o săritură cât mai echilibrată și înaltă.
Se face cât mai aproape de verticală, prin impulsul puternic realizat din vârfurile
picioarelor, prin extinderea articulațiilor trenului inferior, coordonate simultan. Corpul rămâne
cât mai echilibrat vertical, mișcarea fiind coordonată cu cea a brațelor care încep aruncarea
propriu-zisă. În timpul săriturii elevul caută sa asigure o plutire, adică o întârziere în punctul
maxim al săriturii, pentru a pregăti finalul aruncării propriu-zise.
26
Aruncarea la coș
Aterizarea
Se face în mod obișnuit, pe ambele picioare, care în timpul săriturii au fost puțin
depărtate.
( fig. 1.7 )
27
CAPITOLUL II. FUNDAMENTAREA PRACTICĂ A TEMEI
Subiecții lucrării au fost două clase de a V -a din cadrul Școlii Gimnaziale „George
Coșbuc”, categoria de vârstă fiind 10-12 ani. Clasa a V – a A, fiind grupa martor, iar clasa a V
– a C fiind grupa experiment.
Orele de educație fizică s-au desfășurat săptămânal, în zilele de luni și miercuri, durata
unei ore fiind de 50 de minute. Conținutul instruirii a fost orientat spre învățarea și
consolidarea principalelor elemente tehnice, ținerea, pasarea și prinderea mingii, driblingul,
aruncarea la coș de pe loc și din doi pași, dar și spre îmbunătățirea pregătirii fizice. De
asemenea, procesul de pregătire fizică a inclus și învățarea elementelor din școala alergării.
Testarea inițială a fost efectuată în luna noiembrie 2022, la o lună după începerea
școlii, iar testarea finală a avut loc în luna mai 2023, după aproximativ 7 luni de pregătire.
28
Tabel nr. 2.1 – Subiecții aflați în cercetare
NR. GENUL ANUL
INIȚIALE CLASA
CRT. M F NAȘTERII
C.N. aV–aA X 2011
M.M. aV–aA X 2012
M.S. aV–aA X 2011
M.R. aV–aA X 2012
N.L. aV–aA X 2012
O.C. aV–aA X 2012
P.C. aV–aA X 2012
P.A. aV–aA X 2012
P.M. aV–aA X 2012
P.I. aV–aA X 2012
P.R. aV–aA X 2011
R.R. aV–aA X 2012
R.D. aV–aA X 2012
R.S aV–aA X 2012
R.L. aV–aA X 2011
S.A aV–aA X 2011
S.B. aV–aA X 2012
S.Z. aV–aA X 2012
S.M. aV–aA X 2012
S.D. aV–aA X 2012
T.A. aV–aA X 2011
T.F. aV–aA X 2012
T.A. aV–aA X 2013
V.A. aV–aA X 2012
Z.A. aV–aA X 2011
29
Tabel nr. 2.2 – Subiecții grupei martor
NR. GENUL ANUL
INIȚIALE CLASA
CRT. M F NAȘTERII
A.B aV–aC X 2011
A.R. aV–aC X 2012
C.A. aV–aC X 2011
C.I. aV–aC X 2011
D.A. aV–aC X 2012
F.R. aV–aC X 2012
F.S. aV–aC X 2012
G.F. aV–aC X 2013
G.N. aV–aC X 2011
B.B. aV–aC X 2012
H.O. aV–aC X 2011
I.D. aV–aC X 2012
I.M. aV–aC X 2012
K.K. aV–aC X 2012
K.H. aV–aC X 2011
L.V. aV–aC X 2011
M.B. aV–aC X 2012
M.C. aV–aC X 2012
M.V. aV–aC X 2012
S.C. aV–aC X 2012
S.D. aV–aC X 2013
T.L. aV–aC X 2012
T.B. aV–aC X 2012
V.C. aV–aC X 2011
V.L. aV–aC X 2011
30
2.4 Etapele cercetării
31
Această metodă da posibilitatea informării şi documentării cu privire la literatură de
specialitate. Potrivit Prof. Epuran, M.(1982) documentarea este o activitate individuală,
indispensabilă cercetării prin intermediul căreia specialistul cunoaşte atât fondul de bază al
unei discipline cât şi datele noi, recente furnizate de alţi specialişti prin intermediul anumitor
publicaţii
Etapele documentării pe care le-am şi urmat în vederea realizării acestei lucrări sunt:
- Selectarea;
- Valorificarea;
- Trecerea în revistă;
- Sintetizarea ;
- Alcatuirea explicatiilor generalizatoare;
O condiţie de bază a cercetării şi documentării în domeniu o reprezintă cunoaşterea
profundă a limbajului ştiinţific, a metodelor şi metodologiei de cercetare cu care m-am intalnit
si familiarizat încă din facultate şi le-am aprofundat odată cu intrarea în sistemul de
învăţământ.
Cercetarea surselor de informare am realizat-o prin parcurgerea atentă şi listarea
ideilor, argumentelor, demonstraţiilor privind tema abordată.
Rolul documentării a fost acela de a realiza o poziție de reper la care să raportez ceea
ce plănuiesc să realizez în continuare, de a determina ce s-a cercetat până în momentul
respectiv, de a cunoaşte concluziile celor care s-au mai documentat și au mai studiat aceasta
temă.
32
Metoda observaţiei pe parcursul studiului nu a fost o simplă privire, ci mai degrabă o
urmărire atentă şi sistematică.
Observaţia că metodă ştiinţifică de cercetare constă în urmărirea intenţionată, atentă,
metodică a unor aspecte ale faptelor, proceselor, fenomenelor şi înregistrarea exactă,
sistematică a diferitelor manifestări ale acestora, aşa cum se desfăşoară ele în condiţii
naturale, obişnuite, în scopul de a le cunoaşte sub aspectele lor esenţiale într-un context
situaţional existent.
Observaţia s-a realizat pe o perioada lungă de timp fiind avantajată de numărul mic de
subiecţi ai unităţii de învăţământ. Datele strânse pe bază de observaţie sunt supuse prelucrării
şi analizei, pentru a putea fi desprinse concluziile sau legităţile care se degajează din
materialul adunat.
Epuran (1992) consideră observația ca fiind cea mai veche metodă de cunoaștere, o
metodă de constatare, dar și de explorare atentă a datelor observate prin mobilizarea
cunoștințelor anterioare. Pe parcursul întregului program de antrenament s-a urmărit evoluția
examinării vizuale a subiecților prin metoda observației. Prin intermediul acestei metode
programul a fost adaptat în funcție de subiecți și au fost urmărite efectele acestuia.
Ca şi alte metode de învăţământ, observaţia are mai multe funcţii:
1. Funcţia operaţională / instrumentală – metoda are valoarea unei tehnici de execuţie
pentru cel care o utilizează mijlocind atingerea obiectivelor instructiv-educative şi a
obiectivelor operaţionale preformulate.
2. Funcţia cognitivă – metoda reprezintă pentru cei care se instruiesc sau auto instruiesc,
un mod de a afla, de a cunoaşte, de a acţiona, de a cerceta, de a descoperi sau redescoperi noi
adevăruri şi de a le folosi în mod independent, respectiv un instrument şi o tehnică de
învăţare.
3. Funcţia formativ-educativă – metoda contribuie la formarea unei noi structuri
cognitive, deprinderi intelectuale, comportamentale, atitudini, trăiri, sentimente, deci
presupune şi un proces educativ.
4. Funcția normativă – metoda îi arată celui care o utilizează cum să procedeze, ce cale
eficientă să urmeze pentru a atinge obiectivele prestabilite
5. Funcţia motivaţională – metoda contribuie la stimularea şi dezvoltarea interesului
pentru studiu al elevilor, a curiozităţii lor epistemice, a dorinţei lor de a afla, de a
(re)descoperi şi de a acţiona.
33
2.5.3 Metoda studiului de caz
34
b) Organizarea experimentului: desemnarea subiecților, un grup experimental (clasa a
VI-a mixtă de la a Liceului Teoretic Onisifor Ghibu Cluj-Napoca ) și stabilirea
conținutului experimentului și a mijloacelor de înregistrare a desfășurării acestuia
precum și a influențelor exercitate asupra subiecților: etapizarea experimentului
c) Cercetarea rezultatelor experimentului ( înregistrarea, prelucrarea și analiza datelor
cu ajutorul metodelor matematice- statistice).
Ipoteza se verifică atunci când diferența dintre rezultatele grupelor este semnificativă.
Ca instrumente de măsură, testele constau dintr-o probă sau o serie de probe constituite
în scopul stabilirii prezenței sau absenței unui aspect, a particularităților de manifestare sau a
gradului dezvoltării lui (Epuran, n.d). Pentru realizarea cercetării am utilizat metoda testelor
în cadrul testărilor iniţiale şi finale, în vederea determinării progresului elevilor în urma
aplicării mijloacelor de instruire.
Potrivit definiției clasice, este vorba „de un test bine definit, care implică o sarcină ce
urmează a fi îndeplinită, identică pentru toți subiecții examinați, prin intermediul unei tehnici
precise, care să aprecieze succesul sau eșecul, sau pentru notația numerică a reușitei.
Testele sunt utilizare pentru a stabili un rezultat psihologic, prin care evaluarea
comportamentului, a abilităţilor mentale şi a altor caracteristici de personalitate, pentru a face
aprecieri şi predicţii referitoare la subiecţi.
Vorbind despre utilitatea testelor în şcoală, Holban (Laboratorul şcolar de orientare,
1973, pp. 160-162) arată că ele oferă un criteriu obiectiv, în funcţie de care se face o
ierarhizare a elevilor, oferind cadrelor didactice un criteriu obiectiv de comparaţie a
aprecierilor proprii.
La început de ciclu şcolar, ele pot oferi informaţia fundamentală despre elevi -gradul de
pregătire - şi clasă, deci permit organizarea procesului instructiv-educativ plecând de la
realitatea clasei. Repartizarea elevilor pe grupe de lucru, selecţia, orientarea şi ghidarea
vocaţională, îşi găsesc în teste un aliat puternic.
Chiar progresul şcolar atât de important în educaţie fizică poate fi analizat prin raportarea
la obiectivele operaţionale şi specifice fixate (abordarea clasică). Pus în relaţie cu ecuaţia
personală a elevului, randamentul şcolar, determinat prin gradul de suprapunere dintre
posibilităţi şi realizări, deschide calea curriculumului personalizat şi diferenţiat în şcoală.
35
Teste aplicate lotului experimental
● Aruncări la coș de la semidistanta
( fig. 2.3 )
● Traseu aplicativ
În primă instanță elevii execută dribling printre jaloane până la jumătatea
terenului, pasare prin interiorul unui cerc de gimnastică, cu o altă minge luată de lângă
ei execută o aruncare la coș din doi pași, se continuă cu alergare cu joc de glezne peste
scăriță, urmând o pasare către un coleg sau profesor aflat la linia de aruncări libere,
finalizându-se cu aruncare la coș din zona de 0 grade. (fig. 2.4 )
36
( fig. 2.4 )
38
( fig. 2.6 )
❖ Exercițiul 3 - Privirea sus
Toți elevii cu minge, se execută dribling în jurul terenului utilizând ochelari care
blochează privirea la minge, la semnalul sonor aceștia schimbă direcția spre centrul terenului,
după ce au atins cercul de mijloc se întorc spre exteriorul terenului. ( fig 2.7 )
( fig. 2.7 )
39
( fig. 2.8 )
( fig. 2.9 )
40
❖ Exercițiul 6 - Dive and kick
Elevii împărțiți pe două șiruri la mijlocul terenului cu fața spre panou, primul elev din
șirul din stânga având minge. Acesta execută dribling până în fața jalonului, urmând o
schimbare de direcție cu pătrundere în forță până la linia de libere, urmând o pasare cu
pământul sau din săritură spre colegul demarcat la marginea terenului. ( fig. 2.10 )
Se schimbă rolurile după fiecare aruncare.
Câștigă echipa cu cele mai multe coșuri marcate.
( fig. 2.10 )
❖ Exercițiul 7 - Slalom
Copiii sunt împărțiți în două echipe, situate lângă un coș, în afara terenului de joc. La
semnalul profesorului, primul jucător al fiecărei echipe pleacă în dribling și aruncă la coș din
doi pași. După ce a marcat, din una sau mai multe încercări, iese în afara terenului, iar
următorul jucător își începe cursa. Câștigătoare este echipa a căror jucători marchează fiecare
câte un coș. ( fig. 2.11 )
41
( fig. 2.11 )
( fig. 2.12)
42
❖ Exercițiul 9
Grupa împărțită în 2 semigrupe, toți elevii au câte o minge cu excepția primului elev
care va începe exercițiul. ( fig. 2.13 ) Se execută alergare cu ocolirea jalonului de la mijloc,
prinderea mingii, aruncare la coș, recuperarea mingii, trecerea la șirul opus (pe partea dreaptă
se aruncă din alergare, iar pe partea stângă se aruncă de pe loc).
( fig. 2.13 )
❖ Exercițiul 10 - 21
Copii sunt împărțiți în două echipe, asezate în coloană, cu primul jucător la linia de
aruncări libere. La semnalul antrenorului, câte un jucător al fiecărei echipe începe să arunce la
coș. Fiecare coș marcat de la linia de aruncări libere valorează 2 puncte. În cazul în care nu a
marcat, jucătorul pornește în urmărirea mingii, o prinde și aruncă până marchează. Acest coș,
valorează 1 punct. Câștigătoare este echipa care ajunge prima la 21 de puncte. ( fig. 2.14 )
43
( fig. 2.14 )
44
CAPITOLUL III. REZULTATELE CERCETĂRII
Interpretarea datelor unui studiu se face atât subiectiv, prin aprecierile făcute de
profesor datorate observațiilor făcute, cât şi obiectiv, prin teste sau prin înregistrările făcute la
jocuri.
3.1 Analiza și interpretarea datelor obținute
Rezultatele testărilor inițiale și finale efectuate în acest studiu sunt prezentate atât
tabelar (Tabelul nr. 3.1.1 și 3.1.2), arătând valorile indicilor obținuți de către subiecți, cât și
grafic, indicând procentual diferența dintre cele două testări, atât la grupa experiment, cât și la
grupa martor.
45
S.A 49,5 49,0 120,5 117,0
S.B. 48,8 48,5 140,5 135,8
S.Z. 59,3 58,5 136,8 132,3
S.M. 49,2 48,4 152,2 142,8
S.D. 68,8 62,1 136,8 132,7
T.A. 49,0 48,9 128,6 124,1
T.F. 59,3 57,9 126,3 122,0
T.A. 49,5 48,8 139,4 130,1
V.A. 48,5 47,9 128,8 119,0
Z.A. 59,3 58,0 129,2 120,0
51,7 50,1 131,70 125,09
46
K.H. 54,5 53,8 130,8 128,4
L.V. 51,5 50,2 145,5 140,0
M.B. 52,8 50,0 136,5 136,8
M.C. 55,3 54,8 136,8 135,3
M.V. 52,4 51,6 155,2 155,0
S.C. 56,5 56,0 140,8 139,7
S.D. 44,0 43,5 130,6 130,1
T.L. 45,0 44,7 135,3 135,0
T.B. 46,8 46,0 140,4 142,1
V.C. 51,5 51,0 128,8 128,0
V.L. 51,3 50,0 129,2 127,0
52,6 51,1 137,39 135,68
47
Faţă de prima testare, rezultatul final al probei de conducere a mingii a scăzut cu o
secundă şi 6 zecimi de secundă. Această diferență reprezintă o îmbunătățire a performanței cu
3,09 % (Graficul nr. 1, respectiv Graficul nr. 2).
48
Faţă de prima testare, rezultatul final al probei de aruncare la coș a scăzut cu 6 secunde
și 61 zecimi de secundă. Această diferență reprezintă o îmbunătățire a performanței cu 5,01 %
(Graficul nr. 3, respectiv Graficul nr 4).
49
CAPITOLUL IV. CONCLUZII
50
REZUMATUL ÎN LIMBA ENGLEZĂ
The purpose of my research was to find out if, during gym classes, basketball drills
could be improved by less frequently used methods and exercises.
This paper presents a study on improving the technical ball elements of basketball. We
used specific exercises on the research subjects for seven months, which were tested at the
start and at the end of this period.
My research on this topic shows a significant improvement in the strength of the
subjects at the end of the research compared to the beginning, progress that has led to a better
basketball game and better endurance when it comes to training.
This subject was my top choice not only because I am passionate about it but also
because it helps younger students to achieve better results.
This research was done to show you the importance of developing technical elements,
which is also seen in the research results, because I consider basketball as one of the four
indispensable games when it comes to development, among football, volleyball and handball.
Considering the approach taken during the research as well as the final results that proved my
hypothesis, I truly believe that the objectives of my research were achieved.
51
BIBLIOGRAFIE
52