Sunteți pe pagina 1din 7

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării

Relații publice și publicitate

Planul de afaceri al agenției de publicitate

Tendințele anului 2023 în materie de publicitate și promovare


Eseu

Realizat:
Milena Macarciuc, grupa rpp221
Verificat:
Dumitru Rău,
asistent universitar

Chișinău, 2023
Cuvintele-cheie: publicitate, marketing, brand, promovare, comerciant, consumator,
tendințe.
Obiectivele lucrării: reliefarea tendințelor anului 2023 în materie de publicitate și
promovare, demonstrarea particularităților publicității digitale, accentuarea acțiunilor de
promovare a diversității și incluziunii în publicitate contemporană, confirmarea statutului
privilegiat al consumatorului în procesul de promovare.

Actualmente, publicitatea ne bântuie peste tot: te trezești dimineața și primești pe telefon


un mesaj despre reducerile din magazinul X. Incluzi televizorul și afli de existența unei noi perne
de la Dorméo ce are spumă cu memorie de 200 de lei. Ieși afară și pe gard vezi anunțuri despre
vânzare de păr și odihnă fierbinte în Turcia, iar la stație te confrunți cu publicitatea tortului
Napoleon de la Linella. Apoi intri într-un troleibuz pe care e zugrăvită pisica de la Sebo,
troleibuz în care de asemenea există o reclamă pe sticlă pentru angajarea ca șofer de troleibuz sau
conductor. În drum spre universitate, mai dai peste câteva panouri multicolore. Deja în
universitate urci scările și de-a lungul lor e afișată pe perete o ditamai reclamă la Nescafe. Se
creează impresia că publicitatea literalmente e peste tot. Păstrarea atenției consumatorului a
devenit mult mai dificilă și ca consecință, mult mai scumpă. Cea mai complicată misiune se
constituie în instruirea consumatorului de a prețui calitățile produsului promovat și de-al asocia
cu compania producătorului.
Potrivit specialistului în comunicare, PR & Brand Building și fondatoarei agenției
boutique SundayPR, Mara Eliza Barza, călătoria consumatorului către brand este indicat să fie
una personalizată, educațională și realizată într-un mod autentic și relevant astfel încât să
genereze un impact optim și totodată sustenabil. Fondatoarea agenției precizează că în 2023,
oamenii se așteaptă la mai multă autenticitate de la branduri și la campanii de promovare care să
ofere mai mult entertainment online, offline și hibrid și mai puțin advertising. Granița dintre
online și offline este din ce în ce mai greu de delimitat. De aceea, conform opiniei fondatoarei
SundayPR, Mara Eliza Barza, companiile trebuie să creeze campanii de promovare care combină
cât mai eficient offline-ul cu digitalul. [3]
Clienții nu mai țin cont de vechile metode de marketing și asistăm la o schimbare uriașă
către practicile de marketing inbound și către împuternicirea clienților. 88% dintre consumatori
au încredere în recenziile online la fel de mult ca în recomandările personale. Cuvântul din gură
în gură este încă pe primul loc în ceea ce privește tacticile de marketing. Marketingul de
influență devine norma acum, mărcile realizând valoarea dovezilor sociale, încrederea
consumatorilor și publicitatea prin conținut cu aspect mai organic. Mărcile pot extinde gradul de
conștientizare și pot câștiga noi clienți cu ajutorul unui influencer. Colaborarea cu influencerii și
cu liderii de opinie din industrie înseamnă să pătrunzi în peisajul publicitar aglomerat și să
construiești conexiuni mai autentice cu publicul tău țintă. Un influencer poate avea sute de mii
de urmăritori, dar este important să știi cât de implicat este publicul său. De asemenea, numirea
unor „ambasadori ai mărcii" pe termen lung permite influencerului să mențină încrederea
publicului său prin susținerea constantă a mărcii. Mai mult de 56% dintre comercianții care
investesc în marketingul de influență lucrează cu micro-influencerii. În pofida faptului că micro-
influencerii au un număr mai mic de urmăritori (de la mii la zeci de mii), aceștia dispun adesea
de un nivel mai mare de implicare decât influencerii celebri și mai multă influență în ceea ce
privește nișa lor. Acest lucru se datorează faptului că ei sunt încă considerați oameni „din popor”
care sunt demni de încredere și mai ușor de contactat/relaționat. [1] Proiectele cu influenceri sunt
esențiale în strategiile și campaniile de promovare întrucât ajută companiile să se conecteze cu
publicul consumator, presupun timp rapid pentru implementare și acces rapid la rezultate. [3]
Una din principalele tendințe pentru 2023 reprezintă inclusiv publicitate nativă.
Publicitatea nativă este o formă de publicitate plătită în care anunțurile sponsorizate se potrivesc
cu aspectul, senzația și funcția formatului media în care apar. Această strategie funcționează
pentru că nu seamănă cu reclamele tradiționale, ci este concepută pentru integrarea și
promovarea brandului în fața unui public nou, fără a le întrerupe călătoria de navigare. Soft-
marketing-ul este o temă recurentă în continuare. Consumatorii nu sunt interesați de formele
de publicitate mai agresive și închid ochii la multe dintre metodele mai vechi din cauza
supraîncărcării de informații. Aproape jumătate dintre specialiștii în marketing digital spun că
această formă de publicitate este principala lor tactică generatoare de ROI (Return on
Investment), consumatorii vizionând reclamele native cu peste 50% mai mult decât reclamele de
tip banner. [1]
Conținutul video de formă scurtă și live pare să fie viitorul marketingului. Videoclipul de
scurtă durată s-a dovedit a fi cel mai eficient format media în 2022 și este în creștere în 2023.
Din ce în ce mai mulți comercianți investesc în conținut video de scurtă durată pentru a stimula
implicarea și a crește gradul de conștientizare a brandului în rândul generațiilor Millennials și
Gen Z. Un procent impresionant de 90% dintre comercianții care utilizează în prezent conținut
video de scurtă durată își vor crește sau menține investițiile anul viitor. De asemenea,
streamingul live se dovedește a fi o metodă de marketing eficientă, deoarece potențialilor clienți
li se oferă posibilitatea de a interacționa la un nivel mai personal cu ambasadorii/influencerii
mărcii. Platformele de top pentru plasarea conținutului video de formă scurtă și live sunt în
prezent TikTok, Instagram și YouTube. [1] Potrivit unui raport anual de tendințe în publicitate
digitală care conține opinii unor lideri în marketing din SUA, pe parcursul acestui an, mărcile vor
investi o parte semnificativă din bugetul lor în conținutul publicitar video și vor acorda prioritate
platformelor care prezintă videoclipuri verticale, precum TikTok, Instagram și care sunt accesate
deseori de tineri. [2] Peste 50% dintre consumatori își doresc mai mult conținut video de la
brandurile favorite sau pe care le urmăresc, fie că este vorba de video-uri pe website și YouTube,
reels în social media sau podcasturi video. [3] Câteva tendințe modelează viitorul reclamelor
video, dar niciuna mai mult decât anunțurile video interactive. Sunt un instrument puternic care
poate ajuta la îmbunătățirea gradului de cunoaștere a brandului și la crearea unei experiențe mai
interactive și mai memorabile pentru consumatori. Acestea pot include funcții precum butoane
interactive, zone speciale pentru click-uri, gamificare avansată și text. Cu toate acestea, cele mai
bune reclame sunt concepute având în vedere utilizatorul final, adică acelea care îi permit
utilizatorului să se implice mai mult în poveste și să își selecteze propriile experiențe unice.
Datele primare de vizualizare de pe dispozitivul unui consumator pot ajuta la setarea butoanelor
interactive și a altor informații. De exemplu, dacă un utilizator a vizitat deja site-ul, un buton de
tip „cumpără acum” poate fi o alegere mai bună decât „mai multe informații” sau „vezi mai
multe”. [4]
În 2023, conținutul interactiv va continua să fie unul dintre principalele instrumente de
promovare. 81% dintre specialiști în marketing consideră că conținutul interactiv este cea mai
eficientă și accesibilă strategie de marketing pentru a atrage potențialii cumpărători. Datorită
interactivității, sunt colectate mai multe date pentru a ajusta strategia de marketing. Un astfel de
conținut include sondaje, chestionare, concursuri, hărți interactive, jocuri, etc. De exemplu, KIA
a plasat pe pagina companiei un showroom interactiv virtual unde utilizatorii pot încerca noi
funcții ale automobilului, apăsând diferite butoane pe tastatură. [5] Conținutul interactiv combină
informațiile statice cu cele interactive, ca de exemplu: chestionare și sondaje în social media, live
shopping cu etichetarea produselor și link direct către website. [3]
Streamingul de conținut audio a crescut semnificativ în ultimii ani și, drept urmare,
brandurile caută să introducă reclame audio programatice în strategiile lor de marketing.
Capacitatea sunetului de a captiva și de a reține atenția publicului îl face un canal de marketing
valoros pentru brandurile care doresc să crească gradul de conștientizare și să stimuleze
implicarea, deoarece ajută la stabilirea unei legături puternice și emoționale cu ascultătorii.
Anunțurile audio programatice pot ajuta la conectarea brandurilor cu publicul țintă la momentul
potrivit și într-un mod captivant, folosind licitarea în timp real și tehnologiile de inteligență
artificială (AI). Vocea, spațiul publicitar și durata potrivite pot juca toate un rol important în
crearea unei impresii memorabile și de lungă durată. Opțiunile de direcționare către public le
permit brandurilor să vizeze anumite genuri, dispoziții și momente și, combinate cu capacitatea
de a viza parametrii de pe dispozitive mobile și multi-device, brandurile pot lua decizii mai
inspirate cu privire la publicul țintă. Tehnologia poate fi folosită pentru a crea o campanie audio
sincronizată care poate genera o creștere a conversiilor, anunțurile fiind plasate înainte sau în
timpul unui playlist. [4]
Pandemia a creat o schimbare uriașă pe piața de publicitate. În condițiile în care toată
lumea era închisă în casă, a existat o creștere a cumpărăturilor online, a evenimentelor virtuale, a
utilizării rețelelor de socializare și, desigur, a investițiilor în crearea de lumi virtuale. Atunci când
viața a revenit la normalitate, asistăm la o combinație interesantă de marketing offline și digital,
care este inovatoare și oferă utilizatorilor o experiență unică. Campaniile de marketing
experiențial sunt exact asta - o experiență mai captivantă într-un loc fizic sau prin intermediul
aplicațiilor și al platformelor VR.[1]
O altă tendință în ceea ce privește comunicarea și promovarea companiilor și brandurilor
este marketingul personalizat. Scopul acestuia este de a crea o conexiune reală între brandul și
publicul țintă, câștigându-le inimile și folosind emoția pentru a conduce la acțiune. Un client care
trebuie să aleagă între două mărci va alege pe cea cu care s-a conectat la nivel emoțional.
Folosind cantitățile nesfârșite de date pe care le au la îndemână, comercianții pot crea conținut,
recomanda produse și promova modele care să se conecteze cu adevărat cu utilizatorii săi.
Aproximativ 80% dintre consumatori au declarat că ar fi mai predispuși să facă afaceri cu un
brand care oferă o experiență personalizată. [1] Oamenii au nevoie de emoții, se conectează cu
un brand atunci când îi descoperă latura umană, când brandul le înțelege nevoile. [3]
Publicitatea contemporană promovează incluziune și diversitate. Consumatorii vor să
vadă oameni care le seamănă și sunt mai atrași de brandurile care recunosc acest lucru. Mărcile
au făcut progrese uriașe în ceea ce privește diversitatea, echitatea și incluziunea. Au trecut
vremurile în care mărcile își spălau reclamele cu imagini nerealiste, puternic editate, ale unor
oameni care arată toți la fel. Un studiu realizat de Facebook a arătat că 71% dintre consumatori
așteaptă ca brandurile să promoveze diversitatea și incluziunea în strategiile lor de marketing
digital. În publicitate trebuie să fie promovate persoane de diferite rase, tipuri de corp, vârste,
preferințe sexuale, abilități fizice, etc. [1]
Alături de diversitate, incluziune și personalizare, a avut loc o schimbare în
direcția prioritizării sustenabilității. Consumatorii sunt mai conștiincioși și doresc ca mărcile să îi
ajute să facă alegeri sustenabile, așteptând în același timp ca organizațiile să treacă la fapte, nu
doar să vândă o idee. Mărcile se pot gândi la implicarea organizațiilor nonprofit, deoarece
accentul se mută de la impactul de mediu al afacerii la un scop mai mare în afara companiei.
Aceasta include responsabilitatea socială, etica și transparența în ceea ce privește justiția rasială,
egalitatea de gen și schimbările climatice. Consumatorii moderni sunt mai atenți în a cumpăra de
la branduri care echilibrează câștigurile financiare cu practicile benefice din punct de vedere
social, cum ar fi introducerea ambalajelor reciclabile, sponsorizarea serviciilor/activităților
comunitare. [1]
Automatizarea în marketing va cunoaște o creștere în 2023, preluând sarcinile care
consumă timp, astfel încât echipele de marketing să poată petrece mai mult timp concentrându-se
pe strategie și experiența utilizatorului. Pe măsură ce AI este integrată în fiecare canal de
marketing digital, aceasta permite echipelor nu numai să personalizeze conținutul, ci și să
optimizeze campaniile, să îmbunătățească SEO, să curețe datele și multe altele. Comerciantul
trebuie să fie la curent cu tehnologiile noi și să înțeleagă cum influențează AI și ML aspectele
esențiale ale marketingului digital. Unele dintre avantajele acestei tehnologii includ: anunțuri
publicitare mai inteligente și mai bine direcționate, indicarea precisă a tendințelor și
previziunilor, o mai bună înțelegere a comportamentului cumpărătorului, creșterea retenției și
loialității clienților, capacități îmbunătățite de autoservire (de exemplu, chatbots). [1] Potrivit
unui raport anual de tendințe în publicitate digitală care conține opinii unor lideri în marketing
din SUA, majoritatea companiilor americane investesc în automatizarea pentru crearea
campaniilor de publicitate digitală și crearea de reclame digitale. Totuși o parte semnificativă
recunosc că încă trebuie să optimizeze aceste procese. [2] Chatboții își menține poziția și în anul
2023. Este mai convenabil pentru consumator atunci când chatboții răspund la solicitările
oamenilor 24/7, ci nu conform programului de lucru al specialiștilor companiei. Datorită
dezvoltării inteligenței artificiale chatboții pot să comunice cu oamenii într-un mod mai
personalizat, să răspundă la întrebări complexe. Chatboții înțeleg deja mai bine vorbirea
oamenilor: există mai mulți roboți cu funcție de asistent vocal. 61% dintre persoanele cu vârsta
cuprinsă între 25 și 64 de ani utilizează căutarea vocală. Căutarea vocală va continua să evolueze
și să se îmbunătățească. [5]
Social media preia controlul și, deși comerțul social nu este deloc nou, devine tot mai
răspândit ca o modalitate prin care clienții pot accesa cu ușurință informații despre produsele lor
preferate. Conținutul vizual ocupă un loc important, Instagram și TikTok devenind deosebit de
influente în stimularea comerțului social. Prin utilizarea tacticilor de comerț social, mărcile își
extind raza de acțiune și oferă clienților acces direct la produse prin intermediul platformelor lor
preferate de socializare. Potrivit Hootsuite, se preconizează că vânzările Globale de eCommerce
vor crește la 1,6 trilioane de dolari în următorii trei ani. [1] Potrivit unui raport anual de tendințe
în publicitate digitală care conține opinii unor lideri în marketing din SUA, mărcile de renume
promovează produsele și serviciile sale pe Instagram, YouTube. Mulți dintre ei își măresc
cheltuielile pe aceste platforme în 2023. Comparativ cu anii precedenți, numărul respondenților
care cumpără reclame pe platforma TikTok a înregistrat o creștere semnificativă, cu 25%. Toate
aceste trei platforme pun accent pe conținut video vertical, un format prietenos generațiilor mai
tinere. [2] Instagram este canalul de social media preferat de brandurile care integrează în
campaniile de promovare proiecte cu influenceri. 61% dintre consumatori au încredere în
recomandările influencerilor. [3]
Reclamele cu care poți interacționa – playable ads – sunt o modalitate excelentă de a
crește notorietatea brandului, de a spori interacțiunea și de a genera intenții mai ridicate de
instalări ale aplicațiilor. Spre deosebire de reclamele tradiționale, acestea reprezintă un amestec
unic de interactivitate și gamification, care ajută brandurile să maximizeze rentabilitatea
bugetului prin implicarea utilizatorilor în timp real și sunt deosebit de eficiente în a capta
utilizatori, deoarece le permit utilizatorilor să se joace pentru o perioadă scurtă de timp înainte de
a decide să instaleze aplicația. Una dintre primele companii care a folosit astfel de reclame a fost
Burger King, în 2017. A creat un joc simplu și l-a integrat în aplicația sa mobilă. Statisticile de la
Gamewheel, platforma folosită pentru a crea jocul, au arătat că, după numai 14 zile, au fost peste
300.000 de sesiuni, cu o rată de click de 40,25%. Cele mai bune reclame de tipul acesta sunt cele
care spun o poveste și sunt adesea o combinație de joc, tutoriale și call to actions (CTA).
Tutorialele ar trebui să fie scurte, iar CTA-urile sa solicite utilizatorului să facă ceva și să se
implice în proces. [4].
Concluzionând, tendințele anului 2023 în materie de publicitate și promovare se învârt în
jurul captării atenției într-un mod autentic, distractiv și educativ, punând consumatorul pe primul
loc și îmbrățișând diversitatea.
BIBLIOGRAFIE

1. Cele Mai Importante 12 Tendințe De Marketing Pentru 2023. Disponibil:


https://marketsplash.com/ro/tendinte-de-marketing/#link4
2. Top Digital Advertising Trends for 2023. Disponibil: https://www.smartly.io/blog/top-digital-
advertising-trends-for-2023
3. Tendințe în comunicare și promovare pentru branduri în 2023. Disponibil:
https://revistaprogresiv.ro/articole/tendinte-comunicare-si-promovare-pentru-branduri-2023
4. Top 6 predicții și trenduri în publicitate creativă 2023. Disponibil:
https://www.iqads.ro/articol/62714/top-6-predictii-si-trenduri-in-publicitate-creativa-2023
5. Тренды digital-маркетинга на 2023 год - подборка click.ru. Disponibil:
https://vc.ru/marketing/585780-trendy-digital-marketinga-na-2023-god-podborka-click-ru

S-ar putea să vă placă și