Poezia "Sensul iubirii" de Nichita Stănescu

"Întrebuințând Logosul inimii, Întrebuințându-mi sufletul și trupul, Întrebuințând iubirea și faptele, Din neantul
dinaintea lumii Întemei lumina ta și lumea, Negrăit întemeind lumina ta Și lumea în cuvântul pe care Numai eu îl
înțeleg."

În acest fragment, Stănescu sugerează că iubirea și Cuvântul divin (Logosul) sunt legate într-un mod profund. El
reflectă căutarea lui pentru sensul suprem al iubirii și al existenței, susținând că iubirea și Cuvântul divin au jucat
un rol în întemeierea lumii și al luminii (înțelepciunii). Autorul își exprimă convingerea că el însuși este singurul
care poate înțelege cu adevărat această legătură între Logos și iubire.

Nichita Stănescu abordează această temă în multe dintre poeziile sale, explorând relația dintre Logosul originar,
iubire și înțelegerea existenței umane. Prin intermediul poeziilor sale profunde și filozofice, el oferă o perspectivă
unică asupra căutării Logosului în sensul iubirii și al existenței în lumea noastră.
Nichita Stănescu percepe Logosul ca fiind o forță fundamentală și esențială care guvernează universul și existența
umană. Pentru el, Logosul reprezintă Cuvântul divin, esența profundă a existenței și a cunoașterii. În poeziile sale,
Stănescu explorează natura acestui Cuvânt divin și caută să descopere semnificația și sensul său suprem.

El consideră că Logosul este o entitate universală care stă la baza creației și care conferă sens și ordine lumii. În
poezia sa, Logosul este asociat cu lumină, cuvântul și cunoașterea, și este prezentat ca o forță ce acționează în
moduri subtile și profunde în fiecare aspect al existenței umane.

Nichita Stănescu exprimă căutarea sa pentru a înțelege misterul Logosului și căutarea pentru sensul suprem al
vieții și iubirii în cadrul acestei forțe cosmice. Pentru el, Logosul este cheia cunoașterii și înțelegerii profunde a
lumii și a propriei sale ființe. Poetul își exprimă fascinația și reverența față de Logos și își folosește poeziile pentru
a explora și a comunica această conexiune subtilă și profundă cu Cuvântul divin.

În ansamblu, Nichita Stănescu percepe Logosul ca pe o forță misterioasă și transcendentă, ce joacă un rol esențial
în întemeierea și înțelegerea lumii, oferindu-i poeziilor sale o dimensiune filozofică și spirituală deosebită.
Legătura cu mitul biblic în poezia lui Nichita Stănescu poate fi văzută prin modul în care el abordează teme și
simboluri care au rădăcini în tradiția biblică și religioasă. Logosul, așa cum este perceput de Stănescu, are o
rezonanță puternică cu conceptul de Cuvânt divin prezent în miturile și textele biblice.

În mitul biblic, Logosul este asociat cu Cuvântul lui Dumnezeu prin care a fost creată lumea. Cuvântul divin este
considerat a fi fundamentul și esența realității și al existenței umane. Similar, în poezia lui Nichita Stănescu,
Logosul este prezentat ca o forță fundamentală care guvernează existența și conferă sens și ordine universului.

De asemenea, tema luminii și a cunoașterii, care este asociată cu Logosul în poezia lui Stănescu, poate fi corelată
cu temele spirituale și de revelație prezente în miturile biblice. În Biblie, lumina este asociată cu Dumnezeu și cu
adevărul divin, iar cunoașterea este considerată a fi o căutare a înțelepciunii și a înțelegerii divine.

Prin urmare, în poezia lui Nichita Stănescu, putem observa o reinterpretare a mitului biblic, în care Logosul devine
o entitate universală, transcendentă și misterioasă, asociată cu Cuvântul divin și cu forța creatoare a lumii. În mod
similar cu miturile biblice, poeziile sale explorează teme filozofice și spirituale legate de existența umană și
căutarea sensului suprem într-o lume guvernată de Logos. Astfel, legătura cu mitul biblic aduce o dimensiune
profundă și subtilă poeziei lui Nichita Stănescu, aducând în prim-plan teme fundamentale despre viață, creație,
cunoaștere și divinitate.