Licenta Venituri Bugetatre

UNIVERSITATEA ,,SPIRU HARET” BUCUREȘTI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE, ECONOMICE ȘI

ADMINISTRATIVE - CRAIOVA
SPECIALIZAREA: ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ
LUCRARE DE LICENȚĂ
Coordonator Științific:
Lect. univ. dr. Banu Cristiana Ecaterina
Student:
Guță (Privantu) Lenuța
2023
UNIVERSITATEA ,,SPIRU HARET” BUCUREȘTI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE, ECONOMICE ȘI
ADMINISTRATIVE - CRAIOVA
SPECIALIZAREA: ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ
SISTEMUL VENITURILOR
BUGETULUI DE STAT ÎNTR- O
ECONOMIE DE PIAȚĂ LIBERĂ ȘI
PERFORMANTĂ
Coordonator Științific:
Lect. univ. dr. Banu Cristiana Ecaterina
Student:
Guță (Privantu) Lenuța
2023
CUPRINS
INTRODUCERE..........................................................................................................4
CAPITOLUL I: ASPECTE GENERALE PRIVIND BUGETUL STATULUI….8
1.1. Bugetul statului - definiție și analiză……………………………………………...8
1.2. Trăsăturile bugetului public………………………………………………………
11
1.3. Componentele bugetului de stat………………………………………………….13
1.4. Principiile dreptului bugetar……………………………………………………...15
1.5. Procedura bugetară……………………………………………………………….18
CAPITOLUL II: VENITURILE ȘI CHELTUIELLE PUBLICE -

COMPONENTELE BUGETULUI DE
STAT……………………………………………..25
2.1. Veniturile publice - prima componentă a bugetului de stat………………………
25
2.2. Cheltuielile publice – a doua componentă a bugetului de stat……………………
26
2.3. Clasificaţia bugetară a veniturilor şi cheltuielilor
publice………………………..28
CAPITOLUL III: ANALIZA STRUCTURII VENITURILOR

BUGETARE…..29
3.1. Aspecte generale privind veniturile bugetare…………………………….............29
3.2. Structura resurselor financiare publice - analiză și clasificare……………………
29
CAPITOLUL IV: FORMELE DE CONSTITUIRE A VENITURILOR

FINANCIARE PUBLICE…………………………………………………………………..35
4.1. Considerații generale privind veniturile publice…………………………………35
4.2. Prezentarea și analiza formelor de constituire a veniturilor financiare publice….35
4.2.1. Veniturile publice bugetare (ordinare)……………………………………....35
4.2.2. Veniturile extraordinare..................................................................................47
CONCLUZII…………………………………………………………………………50
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………….53
GUȚĂ (PRIVANTU) LENUȚA INTRODUCERE
INTRODUCERE
În evoluţia finanţelor publice este remarcabilă apariţia bugetului generată de

necesitatea de a reflecta nevoile publice sub forma cheltuielilor publice şi sursele de venit sub
forma veniturilor publice ce au drept scop rezolvarea cheltuielilor publice.
Volumul însemnat şi tendinţa de creştere continuă a cheltuielilor publice ale ţărilor
dezvoltate şi ale celor în curs de dezvoltare reclamă cu necesitate, diversificarea metodelor de
mobilizare a unor importante surse băneşti la dispozitia statului.
Mijloacele şi metodele folosite pentru constituirea rezervelor băneşti necesare diferă
de la un stat la altul şi de la o etapă la alta. Diferenţierile sunt determinate de condiţiile
economice, politice, sociale specificate fiecărei ţări şi fiecărei perioade.
În ţările cu economie de piaţă, resursele financiare publice, sunt reprezentate în cea
mai mare măsură de veniturile cu caracter fiscal, iar impozitele constituie, de regulă,
principalul canal de procurare a veniturilor publice.
O sursă importantă de alimentare a fondurilor publice de resurse financiare o
constituie impozitele, cotizaţiile pentru asigurările sociale, suportate de muncitori şi de alte
categorii de asiguraţi, precum şi cele plătite de întreprinzători şi de stat.
Impozitele, taxele şi cotizaţiile pentru asigurările sociale furnizează în ţările
dezvoltate din punct de vedere economic, până la nouă zecimi din totalul veniturilor publice
ale administraţiei centrale de stat şi locale. Diferenţierile de la o ţară la alta sunt semnificative.
Astfel, în Suedia şi Danemarca, resursele financiare publice echivalează cu 61% din P.I.B., în
Franţa şi Germania, Belgia şi Austria cu 45,48%, în Spania şi S.U.A. cu 33-35%.
În ţările în curs de dezvoltare, proporţia resurselor publice faţă de P.I.B. reprezintă în
Orientul Mijlociu 29% (în 1986), în Africa 27% (în 1986), în America Latină 24% (în 1984),
în Asia 21% (în 1986).
În general, se remarcă o accentuare a procesului de redistribuire a veniturilor prin
intermediul instrumentelor financiare. Totodată, veniturile publice curente în majoritatea
ţărilor, cresc mai rapid decât produsul intern brut, dar nu mai lent decât cheltuielile publice.
Încasările din impozite, taxe, contribuţii pentru asigurările sociale, veniturile de la
întreprinderile de stat nu acoperă decât parţial cheltuielile publice, ceea ce determină apelarea
la venituri extraordinare. Nivelul veniturilor extraordinare este influenţat de mărimea
veniturilor curente şi de nivelul cheltuielilor publice, iar ponderea veniturilor extraordinare în
totalul veniturilor publice diferă sensibil de la o ţară la alta.
Ca venituri extraordinare, împrumuturile de stat sunt contractate atât pe piaţa internă
cât şi pe piaţa externă. Pe piaţa internă, împrumuturile de stat, provin în general, de la
4
deţinătorii de capitaluri băneşti temporar libere. Aceasta nu înseamnă, însă, că apelarea de

către stat la împrumuturi ar conduce la diminuarea sarcinii fiscale a acelor categorii ale
populaţiei care obţin venituri mici şi mijlocii. Ţinând seama de faptul că, în majoritatea lor,
resursele provenind din împrumuturi sunt utilizate pentru acoperirea cheltuielilor
neproductive ale statului, rambursarea împrumuturilor şi plata dobânzilor aferente lor, nu se
pot realiza decât din veniturile ordinare ale perioadelor viitoare. Ca urmare, cel mai adesea,
statul recurge la măsuri de sporire a impozitelor care să permită onorarea serviciului datoriei
publice. Din acest punct de vedeere, împrumuturile de stat, sunt denumite impozite amânate.
În măsura în care apelează la împrumuturi externe, rambursarea acestora şi achitarea
dobânzilor provoacă dezechilibrarea balanţelor de plăţi externe, dacă împrumuturile sunt
utilizate în scopuri neproductive sau pentru finanţarea unor investiţii ce nu produc mărfuri sau
servicii destinate exportului.
Emisiunea de bani de hârtie, ca venit extraordinar la care statul recurge frecvent, se
realizează practic, printr-un împrumut solicitat de Banca Centrală (banca de emisiune).
Statul se împrumută, de obicei, nu pentru a produce bunuri şi servicii suplimentare, ci
pentru finanţarea unor cheltuieli curente, adică pentru consum. Acest consum conduce la
micşorarea volumului mărfurilor şi serviciilor disponibile pe piaţă şi, datorită creşterii
cantităţii de bani de hârtie în circulaţie, se înregistrează o creştere acccentuată a preţurilor.
Aceasta conduce la scăderea puterii de cumpărare, deci la reducerea veniturilor reale ale
populaţiei. Din acest punct de vedere, emisiunea de bani de hârtie are aceleaşi efecte ca şi
impozitele indirecte. Pe de altă parte, în timp ce împrumuturile de stat au caracter
rambursabil, mijloacele mobilizate de la populaţie pe calea inflaţiei sunt ireversibile. Dacă
subscrierea la împrumuturile de stat este facultativă, resursele realizate de stat pe seama
inflaţiei au caracter obligatoriu.
În categoria veniturilor extraordinare se mai cuprind şi veniturile provenind din
amortizarea capitalului fix, aparţinând întreprinderilor de stat productive. Pentru acoperirea
cheltuielilor publice în valută, statul poate utiliza disponibilităţile sale valutare sau chiar
rezerva de aur.
În ţările în curs de dezvoltare, veniturile publice, sunt, în general, aceleaşi ca şi în
cazul ţărilor dezvoltate. Proporţia în care veniturile fiscale şi cele cu caracter nefiscal participă
la acoperirea cheltuielilor statului, diferă în funcţie de dimensiunile sectorului public şi de
eficienţa activităţii desfăşurate în întreprinderile de stat.
Deşi în unele ţări în curs de dezvoltare, impozitele reprezintă 80-90% din veniturile
publice şi se remarcă aceeaşi tendinţă de procurare a veniturilor ordinare, mai ales pe calea
impozitelor, sunt totuşi ţări, ca de exemplu cele exportatoare de petrol, în care impozitele au o
5
contribuţie redusă la formarea veniturilor publice. Fondurile publice de resurse băneşti sunt
alimentate în cea mai mare parte cu venituri create în întreprinderile economice aparţinând
sectorului public, la care se adaugă uneori diverse transferuri. Astfel, în unele ţări
exportatoare de petrol, în totalul veniturilor publice, ponderea cea mai ridicată o deţin
veniturile nefiscale de la întreprinderile şi proprietăţile statului (Kuweit, Iran, Oman). În alte
ţări în curs de dezvoltare, ca de exemplu: Siria, Iordania, veniturile create în sectorul public,
împreună cu unele transferuri interne sau externe formează majoritatea veniturilor publice.
Cotizaţiile pentru asigurările sociale au o contribuţie redusă la formarea veniturilor
publice în ţările în curs de dezvoltare. Sunt ţări cum ar fi: Kuweit, Oman, Fiji, Ecuador,
Bolivia, Salvador, Filipine, etc. în care cotizaţiile pentru asigurările sociale nu reprezintă un
venit public. În alte ţări, printre care Venezuela, Africa de Sud, Republica Dominiciană,
Rwanda, contribuţiile pentru asigurările sociale reprezintă mai puţin de 5% din veniturile
publice. Numai într-un număr mic de ţări (Panama, Costa Rica, Uruguay), ponderea
contribuţiilor pentru asigurările sociale reprezintă în jur de 20% în totalul veniturilor publice.
În contul veniturilor publice ale ţărilor în curs de dezvoltare, se cuprind şi sume având
caracterul unor transferuri curente sau de capital primite, precum şi alte venituri permanente
sau întâmplătoare.
Transferurile reprezintă în principal, ajutoare primite de ţările în curs de dezvoltare, pe
baza unor acorduri bi sau mutilaterale, din partea ţărilor dezvoltate din punct de vedere
economic, a ţărilor exportatoare de petrol şi a unor organisme internaţionale.
În ţările în curs de dezvoltare în care ritmul de creştere al cheltuielilor publice
devansează ritmul de creştere al veniturilor curente, ţări care se confruntă cu serioase deficite
bugetare, o pondere însemnată o au veniturile extraordinare în totalul veniturilor publice.
Aceste venituri extraordinare provin în mare măsură din împrumuturi externe şi transferuri
primite din străinătate. La acestea se adaugă emisiunea de bani de hârtie peste necesităţile
reale ale pieţei şi alte venituri extraordinare.
În România, resursele financiare publice mobilizate la bugetul de stat au avut o
anumită structură până în 1989. După această dată, în cadrul preocupărilor de adaptare a
economiei naţionale la cerinţele dezvoltării capitaliste, s-au operat modificări de conţinut la
nivelul tuturor fondurilor financiare publice. În anul 2002, veniturile bugetului de stat au fost
în proporţie covârşitoare ( 99,95% ) venituri curente, în cadrul acestora au prevelat veniturile
fiscale cu o pondere de 94,60%, iar în structura acestei categorii, accentul a căzut pe
impozitele indirecte (72,61%).
Lucrarea de față este structurată pe patru capitole care descriu Sistemul veniturilor
bugetului de stat într-o economie de piață liberă și performantă.
6
Capitolul I: Aspecte generale privind bugetul statului ne introduce în analiza bugetului

statului și ne prezintă componentele bugetare, principiile dreptului bugetar și descrie
procedura bugetară.
Capitolul II: Veniturile și cheltuielile publice – componentele bugetului de stat
detaliază cele două componente ale bugetului de stat și prezintă clasificația bugetară a
veniturilor și a cheltuielilor.
Capitolul III: Analiza structurii veniturilor bugetare prezintă aspectele generale ale
veniturilor bugetare și analiza structurii resusrselor financiare publice.
Capitolul IV: Formele de constituire a veniturilor financiare publice tratează
considerațiile generale privind veniturile publice, prezentarea și analiza formelor de
constituire a veniturilor financiare publice și veniturile publice bugetare ordinare și
extraordinare.
În concluzie, lucrarea de față ne ajută să descoperim structura și importanța veniturilor
bugetului de stat într-o economie de piață liberă și performantă.
7
GUȚĂ (PRIVANTU) LENUȚA ASPECTE GENERALE PRIVIND BUGETUL STATULUI
CAPITOLUL I: ASPECTE GENERALE PRIVIND BUGETUL STATULUI
1.1. Bugetul statului - definiție și analiză

Societatea omenească, în evoluţia sa, a generat o serie de nevoi care cu trecerea
timpului s-au diversificat şi proliferat. Dintre acestea, din punctul de vedere al finanţelor
publice, ne interesează nevoile publice care sunt acele cerinţe care se satisfac prin intermediul
şi efortul colectivităţilor umane. Statul prin instituţiile, organele şi organismele sale se
raportează la nevoia publică prin intermediul banului public1.
Banul public ar trebui asigurat de stat prin efortul propriu, cum însă statul nu
este deţinătorul unei averi şi nici nu are suficiente surse proprii, banul public este asigurat prin
efortul întregii colectivităţi. De aceea obţinerea banului public se face concret prin intermediul
impozitelor şi taxelor, plătite de contribuabili (denumire generică dată persoanelor fizice şi
juridice care au capacitate contributivă). Sumele încasate cu titlul de impozite şi taxe,
reprezintă surse de venit pentru buget.
Expresia de buget provine din limba franceză de la cuvântul bouge, care avea
semnificaţia unei pungi de piele în care se ţineau banii. Instituţia a fost reglementată pentru
prima dată printr-o lege în Franţa în 1802, apărând în 1806 într-o lege a finanţelor mai
modernă şi mai exactă.
În ţara noastră, în perioada Regulamentelor Organice ale Moldovei şi Munteniei
existau referiri la buget sub formularea "închipuirea cheltuielilor anului viitor", această
formulare sugerează idea de buget, dar numai pentru aspectul cheltuielilor.
Conform legii nr.500/2002 bugetul este documentul prin care sunt prevăzute şi
aprobate în fiecare an veniturile şi cheltuielile, sau după caz, numai cheltuielile, în funcţie de
sistemul de finanţare a instituţiilor publice.
În România putem să vorbim despre un sistem bugetar în sensul că există un buget
public naţional alcătuit din mai multe componente, legea finanţelor publice precizând că
referirile sale se aplică2: bugetului de stat; bugetului asigurărilor sociale de stat; bugetelor
fondurilor speciale; bugetului trezoreriei statului; bugetelor instituţiilor publice autonome;
bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetul
asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz; bugetelor instituţiilor
publice finanţate integral din venituri proprii; bugetului fondurilor provenite din credite
externe contractate sau garantate de către stat şi a căror rambursare, dobânzi sau costuri se
asigură din fonduri publice; bugetului fondurilor externe nerambursabile.
1
Petică Roman, Doina, Dreptul finanţelor publice, Editura Tribuna, Sibiu, 2000, pp. 3-4;
2
Legea 500/2002 privind finanţele publice, Monitorul Oficial nr.597/2002.
8
Ca verigă centrală a sistemului financiar, bugetul public reprezintă expresia sintetizată

a relaţiilor economice ce se manifestă în procesele formării şi utilizării principalului fond
centralizat de mijloace băneşti ale statului şi ale fondurilor unităţilor administrativ - teritoriale
în vederea finanţării activităţilor destinate creşterii calităţii vieţii (învăţământ, sănătate,
cultură, sport, cercetare).
Există mai multe concepţii cu privire la natura juridică a bugetului; ele sunt desprinse
din definiţiile date în literatura de specialitate de mai mulţi autori, astfel că există următoarele
concepţii privind natura juridică a bugetului3:
- într-o primă concepţie bugetul este lege, în sensul că el conţine dispoziţii imperative
cu privire la cuantumul minim al veniturilor şi cuantumul maxim al cheltuielilor şi este
adoptat printr-o lege care emană de la organul legislativ;
- bugetul este un act condiţiune, întrucât fără existenţa lui veniturile nu s-ar realiza şi
cheltuielile nu s-ar efectua;
- bugetul este un act juridic, în ceea ce priveşte veniturile, pentru că există obligaţia
legală imperativă ca acestea să fie îndeplinite; şi un act administrativ în ceea ce priveşte
cheltuielile, pentru că acestea nu sunt obligatoriu de împlinit;
- bugetul este un program, un plan, care pentru ca să producă efecte îmbracă forma
legii.
Profesorul Dan Drosu Şaguna este de părere că bugetul este principalul plan
financiar operativ al statului4 şi de aceea se bucură de un interes deosebit din partea
legiuitorului; însă legiuitorul nu poate şi nici nu este posibil să adopte un plan, ceea ce
înseamnă că legiuitorul va dezbate şi aproba un document care este de fapt, legea de adoptare
a bugetului de stat. "Prin urmare Parlamentul nu adoptă un plan, ci legea de adoptare a
bugetului de stat. Astfel, acest subterfugiu de tehnică juridică conferă bugetului public
naţional - care în esenţă este şi rămâne un plan - forţa obligatorie a normei de drept şi, în
consecinţă, are o natură juridică de lege".
Bugetul este important din punct de vedere economic pentru că reflectă situaţia
economică a unui stat - cu cât economia unui stat este mai puternică, cu atât sursele de venit
bugetar sunt mai mari şi obiectivele publice de realizat pot fi mai multe şi mai puternice.
Bugetul este important şi din punct de vedere politic, întrucât el exprimă până la un
punct concepţia fiscală a unui stat, coerenţa legislaţiei în domeniu.
Sistemul bugetar este cadrul organizatoric prin care se încasează veniturile bugetare,
se repartizează și se cheltuie. El reprezintă totalitatea relațiilor economice sub formă
bănească, rezultat al repartiției venitului național, relații ce apar cu prilejul constituirii și
3
Petică Roman, Doina, op. cit., pp. 19-20;
4
Şaguna, D. Dan, Tratat de drept financiar şi fiscal, Editura All, Bucureşti, 2001, p. 570.
9
repartizării de fonduri centralizate la și de la dispoziția statului, precum și a unităților

administrativ teritoriale, în scopul satisfacerii unor interese generale ale societății ori
colectivităților publice. Principalele caracteristici ale acestor relații economice sunt:
conținutul economic, exprimarea valorică, rezultatul repartiției valorii nou create, constituirea
și repartizarea de fonduri centralizate, implicarea puterii de stat, satisfacerea unor nevoi
publice. Sistemul bugetar are ațadar componente distincte, pentru care se poate utiliza și
expresia de subsisteme bugetare.5
Bugetul public contribuie la realizarea echilibrului între nevoile colective şi mijloacele
cu care se acoperă. În acest scop, se stabileşte un raport între resursele financiare publice
provenite, în principal, din impozite şi taxe şi nevoile sociale; în cadrul acestui raport trebuie
să se urmărească respectarea echităţii în repartiţia sarcinii fiscale asupra membrilor societăţii.
Astfel, pe baza puterii de contribuţie a subiecţilor impozabili, se stabileşte capacitatea de
satisfacere a nevoilor generale (utile, necesare sau indispensabile).
Proiectul de buget conferă Parlamentului şi Guvernului posibilitatea de a avea o
imagine de ansamblu asupra raportului dintre valoarea bunurilor materiale şi nemateriale
create în economia financiară publică şi valoarea eforturilor făcute pentru realizarea lor. În
mod similar, autorităţile publice locale identifică acest raport şi modul în care se realizează
echilibrul dintre nevoi şi resurse la nivel mezoeconomic.
Bugetul public este instrumentul de programare, de executare şi de control asupra
rezultatelor execuţiei resurselor băneşti ale societăţii şi a modului de repartizare şi utilizare
a acestora prin cheltuieli publice.
Astfel, bugetul este documentul care prezintă previziunea pentru o anumită perioadă
de timp atât a veniturilor, cât şi a cheltuielilor unei ţări, a unei unităţi administrativ - teritoriale
(comună, oraş, judeţ etc.), a unei instituţii publice autonome, a unui agent economic (regie
autonomă, societate comercială), a unei organizaţii obşteşti sau a unei familii.
Bugetul public este un act juridic, prin care se prevăd şi se aprobă prin lege veniturile
şi cheltuielile anuale ale statului sau ale instituţiilor publice. Astfel, veniturile se înscriu, după
conţinutul lor fiscal sau nefiscal şi după sursa de provenienţă, în cadrul fiecărei subdiviziuni
stabilindu-se nivelul încasărilor. Cheltuielile se înscriu, conform clasificaţiei bugetare, după
conţinut şi după destinaţie (pe domenii de activitate), stabilindu-se nivelul acestora.
5
https://conspecte.com/finante-publice/bugetul-de-stat.html, Legea nr.500/2002 privind finanţele
publice, publicată în ,,Monitorul Oficial" nr.597, 2002.
10
Prin bugetul public se stabileşte un raport între veniturile publice, care sunt, în
principal, impozite şi taxe, şi nevoi sociale, urmărindu-se evitarea inechităţii în repartiţia
sarcinilor fiscale asupra membrilor societăţii.
1.2. Trăsăturile bugetului public

Bugetul public se caracterizează prin următoarele:
 este un act de previziuni, el prezentându-se sub forma unui tablou de venituri
publice, indicând sursele băneşti ale statului şi destinaţiile acestora, exprimate în cheltuieli;
 este un act de autorizare, prin care puterea executivă este împuternicită de
puterea legislativă să utilizeze fonduri şi să colecteze venituri, conform prevederilor legale;
 este un act anual, anul bugetar, ca perioadă de exerciţiu financiar, fiind cel mai
potrivit interval pentru care se poate efectua programarea şi se poate urmări execuţia
veniturilor şi cheltuielilor.
Prin bugetul public se stabilesc, pe baza unor considerente de ordin economic, politic,
social şi financiar, veniturile care reflectă politica fiscală a statului.
Veniturile publice sunt reprezentate preponderent de impozite şi taxe.
Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile sau averea
persoanelor fizice sau juridice la dispoziţia statului, în vederea acoperirii cheltuielilor sale.
Această prelevare se face, în mod obligatoriu, cu titlul nerambursabil şi fără contraprestaţie
din partea statului.
Bugetul public este documentul care cuprinde nu numai evidenţierea resurselor
băneşti, ci şi modul de repartizare şi utilizare a acestora, prin cheltuieli publice.6
Conform prevederilor Legii nr.500/2002 privind finanţele publice, veniturile
extrabugetare ale instituţiilor publice, finanţate din venituri extrabugetare şi alocaţii acordate
de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, în funcţie de subordonare sau integral din
venituri extrabugetare se încasează, se administrează, se contabilizează şi se utilizează de
instituţiile publice în cauză, potrivit normelor privind finanţele publice. Aceste venituri provin
din taxe, chirii, manifestări culturale, valorificări de produse din activităţi proprii sau conexe,
concursuri artistice, publicaţii, impresariat, exploatarea filmelor, prestaţii editoriale,
consultaţii şi servicii medicale, studii, proiecte, prestări de servicii, lucrări, exploatări ale unor
bunuri pe care le au în administrare şi altele.
Cheltuielile publice exprimă relaţiile economico-sociale în formă bănească, care se
manifestă între stat, pe de o parte, şi persoane juridice şi fizice, pe de altă parte, cu ocazia
6
https://conspecte.com/finante-publice/bugetul-de-stat.html
11
repartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcţiilor

acestuia. Conţinutul economic al cheltuielilor publice se află în strânsă legătură cu destinaţia
lor.
Conform prevederilor Legii nr.500/2002 privind finanţele publice, finanţarea
cheltuielilor curente şi de capital ale instituţiilor publice se asigură astfel:
 integral din bugetul de stat sau din bugetele locale, după caz, în funcţie de
subordonare;
 din veniturile extrabugetare şi alocaţiile acordate de la bugetul de stat sau de la
bugetele locale, în funcţie de subordonare;
 integral din veniturile extrabugetare;
 din fondurile speciale, pentru anumite cheltuieli stabilite de lege a se finanţa
din aceste fonduri.
Instituţiile publice pot beneficia de alocaţii bugetare nerambursabile, granturi,
obţinute în sistem competitiv, pe care le cuprind în buget în scopul realizării unor obiective
sau programe în condiţiile legii.
Instituţiile publice finanţate integral de la buget varsă veniturile realizate la
bugetul de stat sau la bugetele locale, după caz, în funcţie de subordonare.
Finanţarea cheltuielilor unor instituţii publice, în special în domeniul social-
cultural, indiferent de subordonare, se asigură atât din bugetul de stat, cât şi din bugetul local.
Sfera activităţilor care formează sistemul bugetar din ţara noastră cuprinde:
învăţământul, sănătatea, cultura, apărarea ţării, justiţia, autoritatea publică, protecţia mediului
înconjurător, asistenţa şi protecţia socială, activităţi de interes strategic, transporturi şi
telecomunicaţii, cercetare ştiinţifică, etc.
Impozitele, taxele şi alte venituri ale statului, precum şi normele şi normativele de
cheltuieli pentru instituţiile publice se aprobă prin lege.
Guvernul elaborează proiectele bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat,
bugetele fondurilor speciale, precum şi ale conturilor generale anuale de execuţie ale acestora
şi le supune spre aprobare Parlamentului, iar după aprobare răspunde de realizarea
prevederilor bugetare.
Ministerul Finanţelor ia măsurile necesare pentru: asigurarea echilibrului bugetar şi
aplicarea politicii financiare a statului, precum şi cheltuirea cu eficienţă a resurselor
financiare.
1.3. Componentele bugetului de stat
12
Conform legii finanţelor publice nr.500/2002, resursele financiare publice se

constituie şi se gestionează printr-un sistem unitar de bugete, şi anume:7
a) bugetul de stat;
b) bugetul asigurărilor sociale de stat;
c) bugetele fondurilor speciale;
d) bugetul trezoreriei statului;
e) bugetele instituţiilor publice autonome;
f) bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat,
bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz;
g) bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii;
h) bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de
stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice;
i) bugetele fondurilor externe nerambursabile.
Precizăm faptul că, prin aceste componente, bugetul public oferă o imagine de
ansamblu a tuturor veniturilor şi cheltuielilor publice ale statului şi constituie, totodată, un
instrument de informare a opiniei publice.
În analiza bugetului public se iau în considerare şi fondurile extrabugetare, care au
destinaţie specială şi care nu se includ în bugetul de stat; aceste mijloace se află la dispoziţia
organelor de stat, centrale şi locale, ele fiind concentrate în fonduri cu destinaţie specială.
Fondurile extrabugetare lărgesc posibilitatea statului de a interveni în economie, ocolind
bugetul, deci, şi controlul parlamentar.
Bugetul de stat cuprinde resursele financiare care se mobilizează anual prin lege la
dispoziţia statului în vederea finanţării acţiunilor social culturale, instructiv - educative,
asigurarea apărării ţării, menţinerea ordinii publice, înfăptuirea justiţiei, finanţarea unor
investiţii şi a unor activităţi de interes strategic, asigurarea protecţiei şi refacerii mediului
înconjurător, asigurarea măsurilor de protecţie socială a populaţiei stabilite prin lege,
realizarea programelor de cercetare şi alte acţiuni de interes naţional.
Bugetul de stat este un plan anual al cheltuielilor de stat şi al surselor de acoperire a
lor. Proiectul de buget se dezbate anual şi se aprobă de organul legislativ (Parlamentul ţării,
respectiv, organele locale ale puterii).
La închiderea exerciţiului bugetar, reprezentanţii puterii executive prezintă rapoarte cu
privire la activitatea lor de mobilizare a resurselor şi de efectuare a cheltuielilor, în
concordanţă cu legea bugetului.
7
Moșteanu Tatiana (coord.), Finante publice, Editura Tribuna Economică, București, 2002.
13
În mod concret, există mai multe documente referitoare la bugetul de stat: în primul
rând, se constituie proiectul de lege privind bugetul supus dezbaterilor, urmează legea iniţială
a bugetului de stat, urmând apoi legi rectificative ale legii bugetului pentru exerciţiul bugetar
precedent şi, în final, legea de aprobare a execuţiei bugetului de stat.
Bugetul de stat are o triplă semnificaţie, în ceea ce priveşte regularizarea economică:
- ca sistem de finanţare a activităţilor statului, bugetul este expresia unui dat
fundamental al economiei, el reflectând repartiţia veniturilor şi resurselor între sectorul privat
şi cel public;
- ca sistem de redistribuire a veniturilor de la agenţii cu venituri ridicate la cei cu
venituri mai scăzute, bugetul influenţează afectarea resurselor, în favoarea persoanelor fizice
cu venituri mici;
- bugetul este un sistem de stabilizare conjuncturală şi restructurare economică,
prin politica de atragere a veniturilor şi de orientare a cheltuielilor, unele sectoare fiind
susţinute să se dezvolte în detrimentul altora.
Bugetul de stat concentrează cea mai mare parte a fondurilor bugetare, iar în structura
sa sunt grupate toate veniturile şi cheltuielile publice, ordinare şi extraordinare, în
conformitate cu clasificaţia bugetară aprobată prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr.
1954/2005.
În conformitate cu Legea nr. 500/2002, se interzice acoperirea cheltuielilor bugetului
de stat prin recurgerea la emisiune monetară sau prin finanţare directă de către bănci.
Refinanţarea datoriei publice interne şi finanţarea deficitului bugetului de stat se
asigură prin împrumuturi de stat, în condiţiile legii.
Bugetele locale reprezintă bugetele unităţilor administrativ - teritoriale care au
personalitate juridică; ele se elaborează, se aprobă şi se execută în condiţiile legii.
Fiecare comună, oraş, municipiu, sector al Municipiului Bucureşti, întocmeşte buget
propriu, în condiţii de autonomie; între bugetele consiliilor locale şi bugetele consiliilor
judeţene nu există relaţii de subordonare.
Veniturile bugetelor locale se formează din impozite, taxe şi alte venituri, stabilite în
condiţiile legii. Din bugetele locale se finanţează, în condiţiile stabilite de lege, acţiuni social-
culturale, obiective şi acţiuni economice de interes local, cheltuieli de întreţinere şi
funcţionare a organelor administraţiei publice locale, precum şi alte obiective prevăzute prin
dispoziţii legale. Veniturile şi cheltuielile bugetelor locale se desfăşoară pe baza clasificaţiei
bugetare stabilite de Ministerul Finanţelor.
Bugetul asigurărilor sociale de stat este o componentă a sistemului unitar bugetar.
Proiectul acestui buget este elaborat de Guvern şi este supus spre aprobare Parlamentului,
14
odată cu bugetul de stat. La nivelul bugetului asigurărilor sociale de stat sunt regrupate
cheltuielile şi sursele de finanţarea ale acestora, aferente activităţii de protecţie socială.
Bugetul asigurărilor sociale de stat este alimentat din contribuţia pentru asigurările
sociale plătită de angajatori, contribuţia celor care beneficiază de bilete de tratament balnear şi
de odihnă, contribuţia salariaţilor pentru pensia suplimentară şi alte venituri. Cheltuielile
acestui buget vizează protecţia socială şi îmbracă forma pensiilor, trimiterilor la tratament,
balnear şi odihnă, indemnizaţiilor şi ajutoarelor de asigurări sociale.
Bugetele fondurilor speciale vizează rezolvarea unor probleme de natură economică şi
socială apărute în economie şi sunt alimentate din resurse special afectate acestor scopuri.
Utilizarea lor a devenit o practică curentă în perioada de după 1990, ele reprezentând circa
20% din resursele financiare publice. Cele mai importante fonduri speciale sunt:
 fondul de şomaj;
 fondul de risc şi accident pentru protecţia persoanelor handicapate;
 fondul special pentru sănătate;
 fondul special pentru modernizarea drumurilor publice;
 fondul special pentru modernizarea sistemului energetic;
 fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate etc.
Bugetul trezoreriei generale a statului cuprinde resursele şi cheltuielile trezoreriei, ca
instituţie, privind activitatea prin care aceasta îşi îndeplineşte funcţiile.
Bugetele instituţiilor publice autonome cuprind resursele şi cheltuielile acelor
instituţii, care nu sunt subordonate nici unei alte instituţii de drept public.
1.4. Principiile dreptului bugetar

Dreptul bugetar grupează normele juridice privind cuprinsul și procedura elaborării,
aprobării, executării și raportării bugetelor ce alcătuiesc bugetul public național.
Aplicarea normelor dreptului bugetar interferează cu normele juridice reglementând
celelalte componente structurale ale finanțelor publice, întrucât finalitatea prevederilor
bugetare necesită, prioritar, realizarea veniturilor, efectuarea cheltuielilor programate,
completarea deficitului bugetar etc., instituite prin norme juridice speciale.
Principiile bugetare sunt reguli de bază definite prin dreptul bugetar, care au luat
naştere în perioada de început a capitalismului și în multe lucrări toate aceste reguli sunt
ridicate la rang de principii bugetare. Într-o astfel de abordare sunt nominalizate ca principii
bugetare: universalitatea, unitatea, anualitatea, echilibrarea, specializarea, specificitatea
cheltuielilor, realitatea, unitatea monetară şi publicitatea.
15
Principiul universalităţii bugetare - permite un control democratic asupra bugetului,

regrupând două reguli:
 regula bugetului brut (regula non - contractării), potrivit căreia veniturile şi
cheltuielile se înscriu în buget în sumele lor totale, fără nici o ajustare;
 regula de neafectare (regula non - afectării), potrivit căreia veniturile bugetare
nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare (adică nu se stabileşte o legătură particulară
între un anumit venit şi o anume cheltuială), cu excepţia donaţiilor şi sponsorizărilor, care au
stabilite destinaţii distincte.
În situația în care se respectă cele două reguli, avem de-a face cu un buget brut, în el
figurând toate veniturile şi toate cheltuielile cu sumele lor totale, totalul veniturilor fiind
destinat acoperirii cheltuielilor privite în ansamblul lor. Un astfel de buget oferă posibilitatea
celor chemaţi să-l analizeze şi să-l aprobe să-şi formeze o imagine de ansamblu asupra
totalităţii veniturilor şi a sumei totale a cheltuielilor, precum şi a raportului dintre acestea.
Cum veniturile se înscriu pe grupe în raport cu provenienţa lor, iar cheltuielile în funcţie de
destinaţiile ce le primesc, şi contribuabilii şi beneficiarii veniturilor publice pot constata de la
cine provin veniturile şi în folosul cui se cheltuiesc, deci în slujba cui se află guvernul.
Principiul universalității
Universalitatea oferă astfel transparenţa necesară în materie bugetară şi şansa unui
control real asupra bugetului, deoarece devine imposibilă compensarea între venituri şi
cheltuieli sau afectarea unor venituri pentru acoperirea anumitor cheltuieli.
În practică, cerinţele universalităţii bugetului nu se mai respectă decât parţial. Astfel,
în locul bugetelor brute, întocmite cu includerea tuturor veniturilor şi cheltuielilor în sume
totale, s-a trecut la elaborarea de bugete mixte, în care veniturile şi cheltuielile unor instituţii
publice figurează cu sumele lor totale, iar altele numai cu soldul.
Principiul unităţii bugetare - acest principiu pretinde ca veniturile şi cheltuielile
bugetare să se înscrie într-un singur document. Respectarea acestui principiu conduce la
elaborarea unui buget clar, pentru a se asigura utilizarea eficientă şi monitorizarea fondurilor
publice. Un buget unitar permite puterii legislative să emită judecăţi de valoare asupra
structurii şi volumului cheltuielilor propuse de guvern, pe baza cărora se pot lua decizii de
amânare sau respingere a anumitor cheltuieli considerate inoportune, oferind cadrul favorabil
exercitării unui control mai riguros asupra execuţiei veniturilor şi cheltuielilor publice.
Principiul anualității bugetului - se referă, pe de o parte, la periodicitatea întocmirii şi
aprobării bugetului (deci la anul bugetar), iar, pe de altă parte, la perioada de timp în care
bugetul aprobat trebuie să fie executat (deci la durata exerciţiului bugetar).
16
Potrivit acestui principiu, guvernul trebuie să întocmească proiectul bugetului de stat

pentru o perioadă de un an, iar parlamentul trebuie să-l analizeze şi să-l aprobe anual.
Principiul anualităţii vizează nu numai anul bugetar, ci şi durata exerciţiului bugetar;
acesta reprezintă perioada de timp în care trebuie să se încaseze veniturile şi să se efectueze
cheltuielile înscrise în bugetul aprobat de parlament.
În România, anul bugetar coincide cu anul calendaristic. Execuţia bugetară se încheie
la 31 decembrie. Orice venit neîncasat şi orice cheltuială neefectuată până la 31 decembrie se
va încasa sau se va plăti în contul bugetului anului următor.
Principiul echilibrului bugetar
O astfel de echilibrare presupune atât întocmirea şi aprobarea bugetului echilibrat, cât
şi încheierea acestuia cu egalitate între venituri şi cheltuieli, deci cu sold zero. Este vorba
despre acoperirea tuturor cheltuielilor pe seama veniturilor ordinare sau obişnuite ale
bugetului. Altfel, apelându-se la venituri extraordinare, orice buget poate fi echilibrat.
Principiul specializării bugetare
Specializarea bugetară reprezintă principiul potrivit căruia veniturile bugetare se
înscriu şi se aprobă de către parlament pe surse de provenienţă, iar cheltuielile bugetare se
grupează după natura lor economică şi destinaţia lor.
Aplicarea acestui principiu presupune elaborarea prealabilă şi aprobarea de către
Ministerul Finanţelor a unei scheme unitare de grupare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare;
această schemă poartă numele de clasificaţie bugetară.
Principiul (regula) specificităţii cheltuielilor - această regulă prevede că fiecare
cheltuială bugetară are o destinaţie precisă şi limitată şi este determinată de autorizările
conţinute în legi specifice şi în legile bugetare anuale. Totodată, în cazul în care nu există o
bază legală, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget şi nici angajată şi efectuată. Mai
mult, nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanţată şi plătită dacă nu
este aprobată potrivit legii şi nu are prevederi bugetare.
Principiul unităţii monetare - constă în obligativitatea exprimării tuturor operaţiunilor
bugetare în monedă naţională.
Principiul publicităţii
Publicitatea bugetului este principiul potrivit căruia bugetul trebuie să fie adus la
cunoştinţa opiniei publice, astfel încât să fie asigurată transparenţa cu privire la provenienţa şi
modul de utilizare a banilor publici.
Publicitatea bugetului se realizează prin mass - media atât în faza de proiect, cât şi în
faza de aprobare, în timpul dezbaterilor parlamentare, şi în faza de execuţie. Cifrele înscrise în
buget sunt date publicităţii în presa scrisă şi audio-vizuală.
17
Publicitatea bugetului se impune ca o necesitate şi în contextul participării fiecărei ţări

la relaţii economice, financiare şi monetare internaţionale, în cadrul cărora statele partenere
solicită informaţii cu privire la situaţia finanţelor publice, evoluţia veniturilor şi cheltuielilor
bugetare, starea de echilibru sau dezechilibru bugetar, nivelul fiscalităţii, evoluţia serviciului
datoriei publice şi alte asemenea date, pe baza cărora să poată fi stabilit gradul de bonitate şi
de risc al ţării respective.
În România, sistemul bugetar este deschis şi transparent, aceasta realizându-se prin:
dezbaterea publică a proiectelor de buget cu prilejul aprobării acestora; dezbaterea publică a
conturilor generale anuale de execuţie a bugetelor, cu prilejul aprobării acestora; publicarea în
Monitorul Oficial al României a actelor normative de aprobare a bugetelor şi conturilor anuale
de execuţie a acestora; mijloacele de informare în masă, pentru difuzarea informaţiilor asupra
conţinutului bugetului.
Principiul realităţii bugetului
Principiul realităţii bugetului pretinde ca veniturile şi cheltuielile bugetare să fie
stabilite pe baze reale, adică să reflecte, pe de o parte, nevoile reale şi indispensabile ce
trebuie satisfăcute prin înfăptuirea programului economic şi social de guvernare, iar, pe de
altă parte, resursele pe care statul le va putea realmente mobiliza pentru susţinerea efortului
bugetar. Gradul de reflectare a realităţii depinde de: veridicitatea informaţiilor pe care le oferă
băncile de date cu privire la starea economiei şi finanţelor ţării, de temeinicia studiilor de
fundamentare a opţiunilor bugetare şi, nu în ultimă instanţă, de acurateţea metodelor de
evaluare folosite.8
1.5. Procedura bugetară

Procesul bugetar se constituie din ansamblul operaţiilor privind elaborarea proiectului
de buget, aprobarea acestuia, execuţia bugetului, încheierea şi aprobarea contului de execuţie,
precum şi controlul bugetar.
Elaborarea proiectului de buget9
Operaţiunile de elaborare a proiectului de buget se desfăşoară sub coordonarea
Ministerului Finanţelor. Astfel, acesta prin Direcţia Generală a Bugetului centralizează
propunerile primite, sub forma proiectelor bugetelor ministerelor şi ale celorlalte organe
centrale ale administraţiei publice, precum şi a proiectelor bugetelor locale.
În fundamentarea proiectului de buget, Ministerul Finanţelor utilizează analize şi
calcule proprii, prognoze cu privire la evoluţia economică, a echilibrelor financiare, monetare
8
Văcărel, Iulian şi colectivul, Finanţe publice, ediţia a (I-V) VI-a, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2007;
9
Mosteanu Tatiana (coord.), Finanțe publice, Editura Tribuna Economică, București, 2002.
18
şi valutare, a datoriei publice. Totodată, pregăteşte propunerile de măsuri fiscale pentru anul
bugetar, care necesită aprobarea Parlamentului, în vederea atingerii obiectivelor din
programul de guvernare. Ministerul Finanţelor va înainta Guvernului, până la data de 1 mai,
obiectivele politicii fiscale şi bugetare pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul
de buget şi următorii 3 ani, împreună cu limitele de cheltuieli stabilite pe ordonatorii
principali de credite, urmând ca acesta să le aprobe până la data de 15 mai şi să informeze
comisiile pentru buget, finanţe şi bănci ale Parlamentului asupra principalelor orientări ale
politicii sale macroeconomice şi ale finanţelor publice.
Ministrul Finanţelor Publice va transmite ordonatorilor principali de credite, până la
data de 1 iunie a fiecărui an, o scrisoare-cadru care va specifica contextul macroeconomic pe
baza căruia vor fi întocmite proiectele de buget, metodologiile de elaborare a acestora, precum
şi limitele de cheltuieli aprobate de Guvern.
În cazul în care schimbarea cadrului macroeconomic impune modificarea limitelor de
cheltuieli, acestea vor fi adoptate de către Guvern, la propunerea Ministerului Finanţelor, IAR
până la data de 15 iunie acesta comunică ordonatorilor principali de credite limitele de
cheltuieli, astfel redimensionate, în vederea definitivării proiectelor de buget. Ordonatorii
principali de credite au obligaţia ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la
Ministerul Finanţelor, propunerile pentru proiectul de buget şi anexele la acesta, pentru anul
bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, şi estimările pentru următorii 3 ani,
însoţite de documentaţii şi fundamentări detaliate.
Camera Deputaţilor şi Senatul, cu consultarea Guvernului, îşi aprobă bugetele proprii
şi le înaintează Guvernului în vederea includerii lor în proiectul bugetului de stat.
Autorităţile administraţiei publice locale au aceeaşi obligaţie pentru propunerile de
transferuri consolidate şi de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.
Ministerul Finanţelor examinează proiectele de buget şi organizează dezbateri cu
ordonatorii principali de credite asupra acestora. În caz de divergenţă hotărăşte Guvernul.
Proiectele de buget şi anexele la acesta, definitivate se depun la Ministerul Finanţelor
până la data de 1 august ale fiecărui an.
Ministerul Finanţelor, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de
credite şi a bugetului propriu, întocmeşte proiectele legilor bugetare şi proiectele bugetelor, pe
care le depune la Guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an. Proiectul legii bugetului
de stat este însoţit de un raport privind situaţia macroeconomică pentru anul bugetar pentru
care se elaborează proiectul de buget şi previzionarea pentru următorii 3 ani. Acest raport va
cuprinde un rezumat al politicilor macroeconomice în contextul cărora au fost elaborate
proiectele de buget, precum şi strategia Guvernului în domeniul investiţiilor publice.
19
Raportul şi proiectele legilor bugetare anuale vor exprima politica fiscal-bugetară a

Guvernului, precum şi alte informaţii relevante în domeniu.
Aprobarea bugetului
După însuşirea de către Guvern a proiectelor legilor bugetare şi a proiectului bugetului
de stat, acesta le supune spre adoptare Parlamentului cel mai târziu până la data de 15
octombrie a fiecărui an.
Bugetele se aprobă de Parlament pe ansamblu, pe părţi, capitole, subcapitole, titluri,
articole, precum şi alineate, după caz, şi pe ordonatorii principali de credite, pentru anul
bugetar, precum şi creditele de angajament pentru acţiuni multianuale.
Estimările pentru următorii 3 ani reprezintă informaţii privind necesarul de finanţare
pe termen mediu şi nu vor face obiectul autorizării pentru anii bugetari respectivi.
Dacă legile bugetare nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea
exerciţiului bugetar, Guvernul îndeplineşte sarcinile prevăzute în bugetul anului precedent,
limitele lunare de cheltuieli neputând depăşi de regulă 1/12 din prevederile bugetelor anului
precedent, cu excepţia cazurilor deosebite, temeinic justificate de către ordonatorii principali
de credite, sau, după caz, 1/12 din sumele propuse în proiectul de buget, în situaţia în care
acestea sunt mai mici decât cele din anul precedent.
Instituţiile publice şi acţiunile noi, aprobate în anul curent, dar care încep cu data de 1
ianuarie a anului bugetar următor, vor fi finanţate, până la aprobarea legii bugetare, în limita a
1/12 din prevederile acestora cuprinse în proiectul de buget.
Proiectul de buget şi eventualele amendamente sunt dezbătute şi aprobate în şedinţele
de lucru ale Parlamentului. Bugetul celor două Camere ale Parlamentului este prevăzut
distinct în bugetul de stat şi se aprobă odată cu acesta.
Conţinutul legilor bugetare anuale
Legile bugetare cuprind:
a) la venituri, estimările anului bugetar;
b) la cheltuieli, creditele bugetare determinate de autorizările conţinute în legi
specifice, în structura funcţională şi economică a acestora;
c) deficitul sau excedentul bugetar, după caz;
d) reglementări specifice exerciţiului bugetar.
Anexele legilor bugetare cuprind:
a) sintezele bugetelor prevăzute prin lege;
b) bugetele ordonatorilor principali de credite şi anexele la acestea;
c) sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi criteriile de
repartizare ale acestora;
20
d) alte anexe specifice.

Structura bugetelor
Veniturile şi cheltuielile se grupează în buget pe baza clasificaţiei bugetare.
Veniturile sunt structurate pe capitole şi subcapitole, iar cheltuielile pe părţi, capitole,
subcapitole, titluri, articole, precum şi alineate, după caz.
Cheltuielile prevăzute în capitole, titluri şi articole au destinaţie precisă şi limitată.
Numărul de salariaţi, permanenţi şi temporari, şi fondul salariilor de bază se aprobă
distinct, prin anexă la bugetul fiecărui ordonator principal de credite. Numărul de salariaţi
aprobat fiecărei instituţii publice nu poate fi depăşit.
Cheltuielile de capital se cuprind la fiecare capitol bugetar, în conformitate cu
creditele de angajament şi duratele de realizare a investiţiilor.
Fondurile externe nerambursabile se cuprind în anexe la bugetele ordonatorilor
principali de credite şi se aprobă odată cu acestea.
Fonduri la dispoziţia Guvernului - în bugetul de stat se includ Fondul de rezervă
bugetară la dispoziţia Guvernului şi Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului. Acesta se
repartizează unor ordonatori principali de credite ai bugetului de stat şi ai bugetelor locale, pe
bază de hotărâri ale Guvernului, pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute
apărute în timpul exerciţiului bugetar.Totodată, acest fond se repartizează unor ordonatori
principali de credite ai bugetului de stat şi ai bugetelor locale, pe bază de hotărâri ale
Guvernului, pentru finanţarea unor acţiuni urgente în vederea înlăturării efectelor unor
calamităţi naturale şi sprijinirii persoanelor fizice sinistrate.
În cursul exerciţiului bugetar, Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului poate fi
majorat de Guvern din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, în funcţie de
necesităţile privind asigurarea sumelor pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale.
După aprobarea proiectului şi promulgare se publică legea în Monitorul Oficial al
României, Partea I. În legea bugetului de stat se cuprind totalul veniturilor bugetare
promulgate pentru un an şi sursele de venit.
Din punctul de vedere al bugetului ne interesează două categorii de surse: impozite
directe (pe venit, pe profit etc.) impozite indirecte (TVA, accize, taxe vamale).
Legea mai cuprinde totalul cheltuielilor bugetare programate pentru un an, cu
împărţirea cheltuielilor în următoarele categorii: cheltuieli curente şi cheltuieli de capital.
Cheltuielile se mai precizează în buget şi în funcţie de destinaţia lor.
Conform art. 77 din Constituţia României, după votare, proiectul de lege se înaintează
Preşedintelui ţării, pentru promulgare.
21
Execuţia bugetară10 este o procedură care cuprinde acte juridice şi operaţiuni prin care
se realizează veniturile publice şi se efectuează cheltuielile publice. Aceasta presupune
încasarea integrală şi la termen a impozitelor, taxelor şi a altor contribuţii, precum şi
efectuarea cheltuielilor în concordanţă cu destinaţiile stabilite.
Finanţarea de la bugetul statului prin intermediul creditelor bugetare prezintă
următoarele trăsături caracteristice11:
ü beneficiarii de credite sau alocaţii bugetare pot fi numai instituţiile publice,
organele de stat şi unele unităţi economice;
ü scopul pentru care sunt alocate fonduri bugetare trebuie să fie bine precizat prin
lege;
ü fondurile bugetare se acordă beneficiarilor cu titlu gratuit (fără echivalent);
ü creditele acordate de la bugetul de stat nu se rambursează (beneficiarii nu sunt
obligaţi să le restituie).
Procedura execuţiei bugetare este formată din următoarele faze:
- repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare care are loc în funcţie
de termenele legale de încasare a veniturilor şi de perioada în care este necesară efectuarea
cheltuielilor. Această formă de repartizare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare se face în
vederea realizării unui echilibru în cadrul fiecărei perioade şi pentru a se evita diferenţele între
nevoile publice şi resurse;
- execuţia de casă a bugetului de stat cuprinde: încasarea propriu-zisă a veniturilor,
păstrarea acestora, deschiderea creditelor bugetare, efectuarea plăţilor din buget în contul
cheltuielilor bugetare: finanţarea deficitului bugetar etc. Toate acestea se efectuează printr-o
multitudine de operaţiuni derulate prin sistemul de conturi bancare. Prin lege este
reglementată obligativitatea instituţiilor publice de a efectua operaţiuni de încasări şi plăţi prin
Trezoreria Generală a Statului;
- realizarea veniturilor bugetare care constă în încasarea integrală şi la termenele
stabilite a tuturor veniturilor bugetare. Pentru aceasta se utilizează mai multe metode, astfel:
- calcularea şi plata directă a acestora de către subiecţii impunerii (T.V.A., accize,
impozit pe profit);
- calcularea, reţinerea şi vărsarea la bugetul de stat a impozitului datorat de către o
terţă persoană (metoda stopajului la sursă specifică impozitului pe salarii);
10
Cristiana Ecaterina Banu, Drept financiar și fiscal, Manual în tehnologie ID-IFR Editura Fundației
România de Mâine, București, 2022.
11
Mircea Ştefan Minea, Lucian Chiriac, Cosmin Flavius Costaş, Dreptul finanţelor publice, Editura
Accent, Cluj-Napoca, 2005, p. 129.
22
- impunerea şi debitarea de către organele fiscale (impozitul pe venit, taxe, impozite şi

taxe locale).
Plata efectivă a veniturilor către buget se poate face în numerar, prin virament, timbre
etc.
- efectuarea cheltuielilor bugetare. Creditele bugetare reprezintă sumele aprobate prin
bugetul de stat pe destinaţii în limita cărora se pot efectua cheltuielile. Acestea au un caracter
nerambursabil, beneficiarii fiind numai întreprinderile de stat şi instituţiile publice. Scopul ori
este bine precizat prin lege, respectiv pentru: acţiuni social-culturale, apărare şi ordine
publică, activităţi economice, cercetare ştiinţifică fundamentală etc. Schimbarea destinaţiei
creditelor bugetare este interzisă, fapte care sunt calificate ca infracţiuni de deturnare de
fonduri. Această situaţie se justifică prin aceea că, în raport cu trebuinţele social-economice,
posibilităţile societăţii sunt limitate, astfel că banul public trebuie folosit cu maximă eficienţă.
Încheierea execuţiei bugetare
Încheierea execuţiei bugetare de stat coincide cu cea a exerciţiului bugetar şi cu cea a
anului calendaristic. În acest moment are loc încetarea tuturor actelor şi operaţiunilor ce
decurg din execuţia bugetară respectivă. Veniturile rămase de încasat, precum şi cheltuielile
neefectuate vor constitui acte şi operaţiuni ale bugetului pentru anul următor.
Ministerul Finanţelor elaborează lucrările privind contul general anual de execuţie a
bugetului de stat şi, respectiv a bugetului asigurărilor sociale de stat pe care le prezintă
Guvernului.
Guvernul, după analizarea lucrărilor, le prezintă spre aprobare Parlamentului până la
data de 1 iulie a anului următor celui de execuţie. După verificare de către Curtea de Conturi,
conturile generale de execuţie a bugetelor publice sunt aprobate prin lege.
Ministerul Finanţelor întocmeşte, de asemenea, şi contul general al datoriei publice a
statului pe care-l anexează la contul general de execuţie a bugetului. Încheierea exerciţiului
bugetar presupune evidenţierea şi cuantificarea sumelor realizate cu titlu de venituri bugetare
şi a cheltuielilor efectuate în domeniul bugetar.
Exerciţiul bugetar se încheie în urma realizării a două mari operaţiuni:
a) cuantificarea rezultatelor şi evidenţierea lor din punct de vedere contabil;
b) înlocuirea acelor documente contabile care exprimă în mod analitic şi sintetic
situaţia veniturilor bugetare şi a cheltuielilor12.
Documentaţia cu care se încheie constă în: darea de seamă contabilă, bilanţul
contabil, întocmirea contului anual de execuţie a bugetului. La nivelul întregii ţări se
întocmeşte contul general de execuţie a bugetului de stat. Acesta este întocmit de Ministerul
12
23
Finanţelor şi este însoţit de conturile anuale ale ministerelor şi instituţiilor centrale. Aceste
documente se prezintă Guvernului. Guvernul analizează lucrările şi le prezintă spre aprobare
Parlamentului până la data de 1 iulie a anului următor celui de execuţie. Contul general anual
de execuţie a bugetului public anual, a bugetului asigurărilor sociale de stat şi conturile anuale
de execuţie ale bugetelor fondurilor speciale se aprobă prin lege după verificarea ce se face de
Curtea de Conturi.
Controlul execuţiei bugetare13
Execuţia bugetului public se face sub controlul unor organisme de stat cu răspunderi în
activitatea bugetară, care sunt:
- Parlamentul care exercită un control politic. Acest control poate avea loc la cerere
sau din oficiu şi urmăreşte evoluţia execuţiei bugetare de realizare a veniturilor şi de efectuare
a cheltuielilor bugetare;
- Curtea de Conturi care exercită un control jurisdicţional. Ea exercită un control
preventiv şi de gestiune asupra modului de formare şi utilizare a resurselor financiare ale
statului şi ale sectorului public. La cererea Parlamentului, Curtea de Conturi poate declanşa
controale detaliate asupra conturilor ordonatorilor de credite şi a documentelor justificative
care au stat la baza operaţiunilor bugetare;
- Ministerul Finanţelor care exercită un control administrativ specializat. Acest control
se realizează prin organele sale, respectiv: aparatul de inspecţie al ministrului, organele de
inspecţie judeţene şi Garda Financiară.
Obiectul controlului îl constituie: administrarea şi folosirea fondurilor de la buget de
către instituţiile publice şi operatorii economici, precum şi exactitatea şi realitatea
înregistrărilor în evidenţele operatorilor economici în vederea stabilirii corecte a obligaţiilor
fiscale faţă de stat.
13
24
GUȚĂ (PRIVANTU) LENUȚA VENITURILE ȘI CHELTUIELILE PUBLICE-COMPONENTELE BUGETULUI DE STAT
CAPITOLUL II: VENITURILE ȘI CHELTUIELLE PUBLICE -

COMPONENTELE BUGETULUI DE STAT
2.1. Veniturile publice - prima componentă a bugetului de stat

Bugetului public, ca document, este format din două părţi: veniturile publice şi
cheltuielile publice.
Veniturile publice sunt formate din totalitatea resurselor băneşti ale statului şi
unităţilor administrativ-teritoriale care alimentează bugetele publice.
Este folosită şi expresia de venit bugetar, în sensul de prelevare legală de la persoane
fizice sau juridice sub forma impozitelor, a taxelor, contribuţiilor şi altor surse (amenzi,
dobânzi, penalităţi) şi care sunt menite să alimenteze bugetele publice14.
Veniturile publice pot fi împărţite în două mari categorii:
- venituri ordinare (sau curente)
- venituri extraordinare.
a) Veniturile publice curente (ordinare) sunt reprezentate, în principal, prin impozite
şi taxe. Ele sunt acele venituri care se încasează cu regularitate la buget, constituind o sursă
permanentă a acestuia15.
În funcţie de sursă, veniturile curente pot fi împărţite în:
v venituri fiscale: impozite (care pot fi directe şi indirecte) şi taxe
ü Impozitele directe se stabilesc pe baza unor criterii exterioare şi au ca obiect al
impunerii: terenuri, clădiri, activităţi economice cu caracter neagricol, mişcarea capitalului
bănesc, venitul persoanelor fizice, profitul, diferenţa pozitivă de preţ din valorificarea
terenurilor şi clădirilor aflate în patrimoniul persoanelor fizice şi juridice. Impozitele directe
reprezintă până la 25-30% din totalul veniturilor curente.
ü Impozitele indirecte se realizează sub forma impozitelor pe consum la vânzarea
diferitelor mărfuri sau la prestarea anumitor servicii (de exemplu: taxa pe valoarea adăugată,
accizele, taxele vamale şi taxele de timbru). Aceste cote de impozit sunt percepute fie
procentual în raport cu valoarea mărfurilor vândute sau a serviciilor prestate, fie în sume fixe
pe unitatea de măsură.
v venituri nefiscale (caracterul nefiscal este dat de faptul că în procesul de
realizare a venitului nu se produce o schimbare a titularului dreptului de proprietate 16): sunt
veniturile obţinute de stat de la întreprinderile şi/sau de pe domeniile sale (veniturile de la
14
Cristina Oneţ, Dreptul finanţelor publice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005, p. 43;
15
Mircea Ştefan Minea, Lucian Chiriac, Cosmin Flavius Costaş, op. cit., p. 72.
16
Dan Şova Şaguna, Drept financiar public, Ediţia a VI-a, Editura CH Beck, Bucureşti, 2017; p.74;
25
proprietăţi) - sunt prelevări cu caracter nefiscal, se încasează în etapa repartiţiei primare a

venitului naţional. Aceste venituri sunt realizate de stat în calitatea sa de proprietar şi
organizator al activităţii în întreprinderile şi pe domeniile sale, acestea având, în general, o
pondere relativ redusă (sub 4%) la formarea veniturilor bugetului de stat.
b) Veniturile publice extraordinare sunt acele venituri la care statul apelează numai în
cazuri excepţionale, şi anume în acele situaţii când mijloacele băneşti provenite din resursele
curente nu sunt suficiente. Pot fi considerate venituri extraordinare:
ü împrumuturile de stat (care generează datoria publică),
ü suplimentarea masei monetare aflate în circulaţie (care se realizează printr-o
nouă emisiune bănească şi care, de obicei, generează sau stimulează inflaţia),
ü înstrăinarea unor bunuri din proprietatea privată sau chiar a unei părţi din
rezervele de aur ale statului.
În anumite situaţii deosebite, statul poate recurge şi alte modalităţi de obţinere a unor
venituri suplimentare, ca de exemplu:
ü mobilizarea la buget a unei părţi din fondul de amortizare a capitalului fix
aparţinând întreprinderilor sale productive;
ü se poate apela la disponibilităţile valutare sau chiar la rezervele sale de aur;
ü se poate să restrângă sau chiar să lichideze participarea statului cu capital în
străinătate (la diverse activităţi/acţiuni);
ü valorificarea unor bunuri mobile sau imobile deţinute peste graniţă;
ü utilizarea ca venituri bugetare a unor resurse externe, sub forma
împrumuturilor externe17.
2.2. Cheltuielile publice - a doua componentă a bugetului de stat

Cheltuielile publice bugetare reprezintă modalităţile de repartizare şi utilizare a
fondurilor băneşti bugetare, în vederea desfăşurării activităţilor necesare satisfacerii
intereselor publice ale societăţii, constând într-o sumă de bani alocată de la un buget public
conform destinaţiei stabilite prin acel buget18.
Cheltuielile bugetare se împart în două mari categorii:
v cheltuieli curente, alcătuite din două grupe:
ü cheltuieli de personal: salarii, impozit pe salarii, contribuţii pentru asigurări sociale
de stat, pentru constituirea fondului bănesc destinat plăţii ajutorului de şomaj, pentru
deplasări, detaşări şi transferări şi,
17
Idem.
18
Cristina Oneţ, op. cit., p. 44.
26
ü cheltuieli materiale pentru servicii: pentru întreţinere şi gospodărire, pentru

materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional, pentru obiecte de inventar de mică
valoare sau scurtă durată, pentru cărţi şi publicaţii etc.;
v cheltuieli de capital - pot avea destinaţii diferite şi, în consecinţă, se subîmpart
în:
ü cheltuieli de investiţii
ü cheltuieli pentru rezerva de stat.
Pentru o mai bună gestionare, cheltuielile sunt repartizate de la buget, în funcţie de
importanţa şi urgenţa lor, astfel poate fi avută în vedere şi o altă clasificare:
ü cheltuieli pentru apărare naţională (de exemplu: cheltuieli militare, pentru ordine
publică, pentru siguranţa naţională),
ü cheltuieli pentru întreţinerea aparatului de stat (de exemplu: cheltuieli pentru
funcţionarea autorităţilor statului centrale şi locale),
ü cheltuieli pentru plata datoriei publice (de exemplu, cheltuieli privind dobânzi,
comisioane aferente împrumuturilor publice),
ü cheltuieli privind acordarea de subvenţii sub diferite forme sectorului economic (de
exemplu, prime de export, subvenţii pentru încurajarea dezvoltării unor sectoare de activitate),
ü cheltuieli privind diferite acţiuni sau activităţi economice (de exemplu, pe domenii
de activitate)
ü cheltuieli privind acoperirea nevoilor social-culturale (de exemplu, pentru
învăţământ, sănătate, asistenţă şi protecţie socială etc.),
ü cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare ştiinţifică.
Ceea ce caracterizează, în epoca contemporană, sfera cheltuielilor publice este
dinamica ascendentă a acestora. Printre factorii care determină creşterea cheltuielilor bugetare
se numără:
ü sporul demografic şi creşterea pretenţiilor populaţiei vizavi de societate;
ü sporirea cheltuielilor militare, a celor privind securitatea în general;
ü creşterea numerică şi complexitatea aparatului de stat;
ü extinderea şi dezvoltarea sectorului de stat, prin construirea de noi unităţi
economice din fondurile băneşti ale statului, prin participarea acestuia la societăţile mixte,
prin acordarea de subvenţii în vederea stimulării producţiei şi a exportului;
ü dezvoltarea reţelei de instituţii publice (de învăţământ, sănătate şi cultură),
organizarea şi dezvoltarea sistemului de asigurări, asistenţă socială şi protecţie socială;
27
ü dezvoltarea infrastructurii (prin construirea de străzi, autostrăzi, porturi, aeroporturi,

modernizarea mijloacelor de transport etc.), dezvoltarea gospodăririi locale, sistematizarea
teritoriului şi protecţia mediului înconjurător etc.19
2.3. Clasificaţia bugetară a veniturilor şi cheltuielilor publice

Veniturile şi cheltuielile bugetare ale statului sunt prevăzute în buget cu respectarea
unor anumite reguli, ansamblul acestora formând aşa-numita clasificaţie bugetară a
veniturilor şi cheltuielilor20.
Clasificaţie bugetară reprezintă operaţiunea de grupare a veniturilor şi cheltuielilor
bugetare într-o ordine obligatorie şi după criterii unitare (art. 2 alin. 9 din Legea nr. 500/2002
privind finanţele publice).
Conform art. 29 alin. 2 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, veniturile
publice sunt structurate pe capitole şi subcapitole de venituri curente şi venituri de capital, de
venituri fiscale, nefiscale şi diverse, fiecare cu impozitele directe (pe profit, pe veniturile
persoanelor fizice etc.), indirecte (taxa pe valoare adăugată, accize etc.), precum şi a celor
nefiscale.
Cheltuielile sunt structurate după o clasificaţie mai complexă pe părţi, capitole,
subcapitole, titluri, articole, precum şi alineate, după caz. Cheltuielile prevăzute în capitole şi
articole au destinaţie precisă şi limitată. Cheltuielile de capital se cuprind la fiecare capitol
bugetar, în conformitate cu creditele de angajament şi duratele de realizare a investiţiilor.
19
Mircea Ştefan Minea, Lucian Chiriac, Cosmin Flavius Costaş, op. cit., pp. 74-75;
20
Art.29 din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, veniturile şi cheltuielile se grupează în buget
pe baza clasificaţiei bugetare.
28
GUȚĂ (PRIVANTU) LENUȚA ANALIZA STRUCTURII VENITURILOR BUGETARE
CAPITOLUL III: ANALIZA STRUCTURII VENITURILOR BUGETARE
3.1. Aspecte generale privind veniturile bugetare

Ansamblul resurselor financiare publice (bugetare) este alcătuit din componente care
se caracterizează prin trăsături comune, dar prezintă şi particularităţi privind formarea şi
utilizarea lor, generând şi efecte economico-sociale ce diferă sensibil de la o componentă a
acestora la alta. 21
Mărimea resurselor financiare publice este dependenta de nivelul de dezvoltare al
activitatii economice, de mărimea PIB-ului, de numărul de locuitori, cât și de resursele atrase
de către stat pe baze contractuale.
3.2. Structura resurselor financiare publice - analiză și clasificare

Aceasta diferă de la o ţară la alta, iar în evoluţia istorică a acestora s-au înregistrat
numeroase modificări. Clasificarea veniturilor publice se face pe baza urmatoarelor criterii:
a) din punct de vedere al conţinutului economic;
b) din punct de vedere al structurii organizatorice a statelor;
c) prin prisma bugetului general consolidat;
d) în funcţie de ritmicitatea încasarilor la buget;
e) în funcţie de provenienţă.
Resursele financiare publice, din punct de vedere al conţinutului lor economic, se
concretizează în:
a) prelevările cu caracter obligatoriu (impozite, taxe, contribuţii);
b) resursele de trezorerie;
c) resursele provenind din împrumuturi publice;
d) resursele provenind din emisiune monetară fără acoperire.
a) Prelevările cu caracter obligatoriu sunt reprezentate de veniturile fiscale şi
veniturile nefiscale. În ceea ce privește veniturile cu caracter fiscal, precizăm că această
categorie de venituri au ponderea cea mai mare în cadrul resurselor financiare publice, însă
nivelul lor este limitat şi insuficient, astfel că adesea se apelează la măsuri de creştere a lor,
prin sporirea cotelor de impozite sau introducerea de noi taxe şi impozite. Aceste măsuri
vizează modificarea sistemului fiscal şi au, în general, rezultate lente, ceea ce conduce la
21
Mariana-Cristina Cioponea, Finanţe publice şi teorie fiscală, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 2008; Văcărel, Iulian şi colectivul, Finanţe publice, ediţia a (I-V) VI-a, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 2007.
29
utilizarea altor categorii de resurse pentru acoperirea nevoilor financiare publice manifestate
la un moment dat.
Veniturile fiscale sunt instituite de către stat şi reprezintă prelevări legale din veniturile
create de unităţile economice şi populaţie, inclusiv în legătură cu deţinerea de către aceştia a
unor averi sau proprietăţi impozabile şi se concretizează în22:
● impozite, taxe şi contribuţii directe, în cazul cărora suportatorul real este considerat
a fi însuşi subiectul lor,
● impozite şi taxe indirecte, în cazul cărora suportatorul real nu coincide cu subiectul
plătitor, datorită fenomenului financiar de repercusiune.
Veniturile nefiscale sunt acele venituri care revin statului în calitatea sa de proprietar
de capitaluri avansate în procesul reproducţiei economice (de pildă, dividendele). Aceste
tipuri de venituri (nefiscale) încasate de către stat provin:
- de la regiile publice sau societăţile naţionale autonome (apar sub forma întregului
profit net al acestora sau a vărsămintelor unei fracţiuni din profitul net rămas după
alimentarea fondurilor proprii);
- de la instituţiile publice (apar sub forma taxelor de metrologie, taxe pentru eliberarea
autorizaţiilor de transport cu autovehicule în traficul internaţional de mărfuri, pentru analizele
efectuate de laboratoarele organizate în sistemul protecţiei consumatorilor şi de altele
asemănătoare, taxele consulare, taxe şi alte venituri din protecţia mediului ş.a., a veniturilor
încasate de diverse unităţi sau pentru diverse activităţi care se varsă la buget, cum sunt
veniturile unităţilor publice veterinare, ale unităţilor de reproducţie şi selecţie a animalelor,
din chiriile aferente imobilelor proprietate de stat şi administrate de instituţii publice, sumele
încasate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare ş.a., din vărsămintele efectuate din
veniturile unor instituţii publice şi ale unor activităţi autofinanţate);
- din diverse alte surse (sunt denumite venituri nefiscale diverse) cum sunt de pildă
cele provenite din:
● amenzile şi penalităţile aplicate;
● valorificarea bunurilor confiscate;
● concesiunile realizate de instituţiile publice, etc.
b) Resursele de trezorerie intervin pentru acoperirea temporară a deficitului curent al
bugetului de stat, al bugetului asigurărilor sociale şi de sănătate, pentru acoperirea golurilor de
casă înregistrate la bugetele locale şi a deficitelor temporare ale bugetelor fondurilor speciale.
Ele prezintă următoarele caracteristici principale:
22
Adrian Mihai Inceu, Dan Lazăr - Aşezarea impozitelor şi taxelor mobilizate la bugetul de stat, Revista
transilvană de ştiinţe administrative nr. 1(2)/1999.
30
● sunt împrumuturi pe termen scurt, contractate pe piaţa de capital, prin emisiunea şi

plasarea unor titluri de stat sub forma bonurilor de tezaur, a certificatelor de depozit;
● au caracter temporar şi rambursabil;
● presupun un cost determinat de dobânda aferentă titlurilor de stat, precum şi de
cheltuielile ocazionate de punerea şi retragerea din circulaţie a titlurilor respective.
c) Resursele financiare provenind din împrumuturi constituie o sursă la care se
apelează în cazuri deosebite și reprezintă, în fapt, o datorie publică pe termen mediu (2-5 ani)
și lung (peste 5 ani). Astfel, folosirea împrumuturilor pentru procurarea de resurse financiare
publice (bugetare) se înscrie în sfera relaţiilor de credit, în general, respectiv a creditului
public, la care statul participă în ipostaza de debitor, iar persoanele care îi cedează
disponibilităţile lor cu împrumut, în calitate de creditori ai statului. Aceste resurse sunt
gestionate, de asemenea, prin sistemul trezoreriei publice şi constituie un mijloc frecvent de
procurare a resurselor financiare şi de acoperire a deficitului bugetar.
În condiţiile dificultăţilor financiare majore cu care se confruntă statul, împrumuturile
devin o soluţie atractivă pentru stat, deoarece acestea facilitează procurarea unui volum relativ
mare de resurse într-un interval de timp relativ redus şi acoperirea în termen mai scurt a
nevoilor de finanţat. Ele angrenează, însă, numai acele persoane fizice şi juridice dispuse să
ofere statului disponibilităţile lor băneşti în condiţii determinate şi nu riscă o împotrivire a
populaţiei, cum este posibil în cazul introducerii de noi impozite sau majorării celor existente.
d) Emisiunea monetară fără acoperire, deşi constituie o modalitate de finanţare a
deficitului bugetar, nu este recomandabilă deoarece are efecte negative, pe plan economic şi
social, determinate în principal de creşterea inflaţiei. Ea semnifică redistribuirea unei părţi a
puterii de cumpărare a veniturilor băneşti nominale (dobândite de persoanele fizice şi
juridice), în favoarea statului, care cu suma emisă suplimentar (inflaţionist) achiziţionează
bunuri şi servicii sau efectuează plăţi pentru consumul public. Astfel, la o mărime dată a
cererii de consum agregate, în baza emisiunii inflaţioniste de monedă, se modifică proporţiile
consumului, în egală măsură, în favoarea celui public şi în defavoarea celui privat. Prin
urmare, ca resursă bugetară extraordinară, emisiunea (inflaţionistă) de monedă ca şi
impozitele şi împrumuturile determină diminuarea puterii de cumpărare a persoanelor fizice şi
juridice de la care acesta se transferă prin deprecierea veniturilor băneşti. Dar se şi deosebeşte
de impozitele directe sau de împrumuturile de stat prin faptul că nu afectează, ca acestea,
veniturile nominale ale persoanelor fizice şi juridice, asemănându-se mai mult cu impozitele
indirecte, pentru că antrenează diminuarea veniturilor reale ale acestora. Impactul său este
mult mai greu de sesizat şi cuantificat de către persoanele fizice şi juridice ca utilizatori ai
monedei, ea având un caracter voalat (ascuns).
31
Un alt criteriu de grupare a resurselor publice îl constituie structura organizatorică a

statelor pe baza căruia distingem23:
a) în statele de tip unitar:
● resurse publice ale bugetului central;
● resurse publice ale bugetelor locale;
● resurse mobilizate pe linia asigurărilor sociale, reprezentate în bugetul central
consolidat.
b) în statele de tip federal:
● resurse publice ale bugetului federal;
● resurse publice ale bugetelor statelor, regiunilor sau provinciilor membre ale
federaţiei;
● resurse publice ale bugetelor locale.
În statele de tip federal, resursele asigurărilor sociale se regăsesc ca venit atât în
bugetul central consolidat, cât şi în bugetele statelor, regiunilor sau provinciilor membre ale
federaţiei.
Structura resurselor financiare privită prin prisma bugetului general (central)
consolidat, include:
1. resursele financiare ale bugetului de stat, din care fac parte24:
a) veniturile curente:
● venituri fiscale (impozite, taxe, contribuţii);
● venituri nefiscale.
Veniturile curente deţin ponderea cea mai mare în formarea bugetului public şi se
încasează pe baza unor prevederi legale.
b) venituri din capital:
● veniturile obţinute prin valorificarea unor bunuri ale statului (cum ar fi cele obţinute
din vânzarea locuinţelor);
● veniturile obţinute din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice
(echipamente de birotică, mobilier, materiale de construcţie rezultate din demolări, mijloace
de transport etc.);
● veniturile obţinute din valorificarea unei părţi a stocurilor aflate în rezerva de stat şi
de mobilizare
Această categorie de venituri deţine o pondere scăzută în structura veniturilor
bugetare, având o provenienţă obiectivă, rezultată din valorificarea prin vânzare a unei părţi
din avuţia naţională aflată în patrimoniul public;
23
https://ro.scribd.com/doc/56071988/resurse-financiare-publice.
24
Idem.
32
2. resursele financiare ale asigurărilor sociale de stat,25 care provin din contribuţiile
pentru asigurările sociale şi din alte surse care alimentează asigurările sociale de stat;
3. resursele financiare cu destinaţie specială26, care constau, în general, din
contribuţiile care alimentează fondurile speciale constituite la nivel central;
4. resursele financiare ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale cum sunt:
● impozitele, taxele şi veniturile nefiscale cu caracter local;
● cotele şi sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;
● transferurile cu destinaţie specială de la bugetul de stat;
● alte venituri proprii ale bugetelor locale, inclusiv veniturile din capital.
Un alt criteriu în funcţie de care se pot clasifica veniturile publice îl constituie
ritmicitatea încasării lor la buget27. Astfel, resursele financiare publice se grupează în:
a) resurse ordinare, în această categorie fiind incluse:
● veniturile fiscale;
● contribuţiile pentru asigurările sociale de stat;
● contribuţiile care alimentează fondurile speciale;
● veniturile nefiscale.
Resursele financiare publice (bugetare) ordinare sunt folosite în mod curent şi în
condiţii social-economice considerate normale, motiv pentru care mai poartă şi denumirea de
resurse curente sau obişnuite. Formele sub care se constituie aceste resurse se regăsesc
permanent în structura resurselor financiare publice, respectiv în bugetul fiecărui an bugetar,
iar prin importanţa mare ce le revine constituie componenta fundamentală.
b) resurse extraordinare (întâmplătoare sau incidentale):
● împrumuturile de stat interne şi externe;
● transferurile, ajutoarele şi donaţiile primite din străinătate;
● unele rezultate din lichidarea participaţiilor de capital în străinătate;
● sumele rezultate din valorificarea peste graniţă a bunurilor statului;
● emisiunea monetară fără acoperire în economia reală.
Resursele financiare publice extraordinare, aşa cum s-au conturat în timp, se disting de
cele ordinare, în primul rând, prin caracterul vremelnic, nepermanent, al folosirii lor de către
stat, ceea ce presupune prezenţa acestora numai în unii ani bugetari şi absenţa lor în alţi ani.
Caracterul extraordinar al folosirii acestei categorii de resurse se consideră a fi consecinţa
manifestării unor fenomene sau situaţii economico-sociale neobişnuite, excepţionale,
25
https://ro.scribd.com/doc/56071988/resurse-financiare-publice;
26
Idem;
27
https://ro.scribd.com/doc/56071988/resurse-financiare-publice.
33
generatoare de anumite nevoi publice, respectiv cheltuieli impuse de împrejurări extraordinare

într-o perioadă sau alta, în care resursele curente (ordinare), posibile de procurat în mod
obişnuit, sunt insuficiente.
Contextul specific în care pot fi utilizate resursele extraordinare, le imprimă acestora
un caracter excepţional (extraordinar). Aflate în opoziţie cu doctrina financiară clasică28,
implicarea lor în formarea resurselor financiare publice a devenit tot mai intensă în societatea
contemporană.
Pe fundalul dificultăţilor economice şi sociale cu care se confruntă şi al doctrinei
economice şi financiare moderne, majoritatea statelor lumii apelează tot mai des şi în
proporţii mai ridicate la resursele extraordinare, pentru a acoperi părţi din cheltuielile publice
a căror creştere devansează, adesea, pe cea a resurselor ordinare (curente) şi generează
deficite bugetare.
În funcţie de provenienţa lor29, resursele financiare publice se grupează în:
a) resurse de provenienţă internă, reprezentate de:
● venituri de la unităţile economice cu capital de stat, privat, mixt şi cooperatist;
● venituri de la instituţiile publice şi private;
● venituri de la populaţie (menaje);
● venituri care se încasează la bugetele corespunzătoare sub formă de impozite, taxe,
contribuţii, venituri nefiscale, împrumuturi publice interne.
b) resurse de provenienţă externă, care apar, în principal, sub formă de:
- împrumuturi de stat contractate la instituţii financiare internaţionale (Fondul Monetar
Internațional, Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare ş.a.);
- împrumuturi de stat contractate la guvernele altor ţări;
- împrumuturi de stat contractate de la deţinătorii străini de capitaluri băneşti;
- dobânzi percepute pentru creditele externe acordate, precum şi ratele scadente la
aceste credite, care se încasează la buget în anul curent;
- ajutoare financiare şi donaţii primite din străinătate.
28
https://ro.scribd.com/doc/56071988/resurse-financiare-publice;
29
Idem.
34
GUȚĂ (PRIVANTU) LENUȚA FORMELE DE CONSTITUIRE A VENITURILOR FINANCIARE PUBLICE
CAPITOLUL IV: FORMELE DE CONSTITUIRE A VENITURILOR

FINANCIARE PUBLICE
4.1. Considerații generale privind veniturile publice

Așa cum arătat în capitolele precedente, veniturile publice sunt formate din mijloacele
practice de constituire a fondurilor bănești ale statului.
Modalitățile de realizare a veniturilor publice sunt instituite în raport de necesitatea
repartiției venitului național, de structura economiei naționale, de gradul de dezvoltare
teritorial al țării și de nivelul de dezvoltare al forțelor de producție.30
4.2. Prezentarea și analiza formelor de constituire a veniturilor financiare publice

Veniturile publice sunt formate din: venituri bugetare (ordinare) și venituri
extrabugetare (extraordinare).
Veniturile bugetare sunt resursele bănești care se cuvin bugetelor prevăzute la art.1
alin.2 din Legea nr.500/2002, în baza unor prevederi legale, fiind formate din impozite, taxe,
contribuții și alte vărsăminte, precum și cele prevăzute în bugetele locale (O.U.G. nr.45/2003
privind finanțele publice locale).
4.2.1. Veniturile publice bugetare (ordinare)

Veniturile publice bugetare (ordinare) sunt considerate veniturile care se încasează cu
regularitate la buget, constituind o sursă permanentă. Din această categorie fac parte:
 impozitele directe;
 impozitele indirecte, precum și veniturile de la întreprinderile și domeniile
statului.
Venituri extrabugetare (extraordinare) - din categoria veniturilor extraordinare fac
parte:
 împrumuturile (datoria publică);
 suplimentarea masei monetare aflate în circulație printr-o nouă emisiune
monetară,
 emiterea de bonuri de tezaur și vânzarea unei părți din rezervele de aur ale
statului.
30
Mariana-Cristina Cioponea, Finanţe publice şi teorie fiscală, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 2008; Văcărel, Iulian şi colectivul, Finanţe publice, ediţia a (I-V) VI-a, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 2007.
35
Veniturile care provin de la întreprinderile și proprietile statului sunt venituri cu

caracter nefiscal, iar această categorie de venituri reprezintă o pondere relativ redus (10%) în
formarea veniturilor sistemului bugetar.
Veniturile parafiscale sunt stabilite, în mod excepțional din inițiativa și prin hotărârea
colectivităților locale, devenind mijloace de constituire a fondurilor bănești ale bugetelor
locale.
Alte sume cuvenite statului și care devin venituri bugetare conform legii nr.500/2002,
cum ar fi: sumele care provin din confiscări, amenzi, cheltuieli de școlarizare, donații,
moșteniri vacante etc.
Impozitele
Definiție:
Impozitul reprezintă o contribuţie bănească obligatorie şi cu titlul nerambursabil,
datorată, conform legii, bugetului de stat de către persoanele fizice şi persoanele juridice
pentru veniturile pe care le obţin sau bunurile pe care le posedă.
Trasăturile impozitului:
- impozitul este o contribuţie bănească; în condiţiile statului modern, contribuţia se
realizează numai în formă bănească, spre deosebire de statele sclavagiste şi feudale care
percepeau impozite şi în natură;
- impozitul este o contribuţie obligatorie;
- impozitele sunt prelevări cu titlu nerambursabil;
- impozitele sunt datorate conform dispoziţiilor legale, potrivit principiului nullum
impositum sine lege;
- impozitele sunt datorate de către contribuabili;
- impozitul se datorează pentru veniturile realizate şi bunurile deţinute de subiectele
impozabile.
În literatura de specialitate31 se mai reţine în plus încă o trăsătură a impozitului, şi
anume că este o prelevare fără o contraprestaţie sau fără vreun echivalent. Nu putem fi de
acord cu o asemenea opinie din cel puţin două motive, şi anume:
a) trăsătura esenţială a impozitelor este reversibilitatea, potrivit căreia sumele
concentrate de stat pe calea impozitelor de la persoanele fizice şi juridice se reîntorc sub
forma unor acţiuni, servicii, gratuităţi de care beneficiază cei care au contribuit la formarea
fondurilor generale ale societăţii (de ex.: acţiunile social-culturale organizate de stat în folosul
31
https://www.academia.edu/24359457
36
ei, şi anume: învăţământ, ocrotirea sănătăţii, asistenţa socială, ajutorul familial de stat, arta,
cultura, educaţia fizică şi sportul);
b) în schimbul impozitelor încasate, statul se obligă şi trebuie să creeze şi să asigure
un cadru general favorabil desfăşurării activităţilor economice, sociale şi politice în societate,
conform principiului „cine plăteşte impozite are dreptul de a beneficia de protecţie din partea
organelor statului“.
Taxele
Taxele (de timbru, de înregistrare, de arbitrare, de metrologie, consulare, de spitalizare
etc.) reprezintă, alături de impozite, cea de a doua categorie principală de venituri de la
bugetul de stat.
Definiție:
Taxa reprezintă plata efectuată de persoanele fizice sau juridice pentru serviciile
prestate acestora de către instituţii publice.
Trăsăturile taxelor:
Spre deosebire de impozite, taxele se caracterizează printr-o serie de trăsături
specifice, şi anume:
a. reprezintă plata neechivalentă pentru servicii sau lucrări efectuate de organe sau
instituţii care primesc, întocmesc sau eliberează diferite acte prestează servicii şi rezolvă alte
interese legitime ale persoanelor fizice sau juridice. Plata serviciilor sau lucrărilor este
neechivalentă deoarece, conform dispoziţiilor legale, aceasta poate fi mai mare sau mai mică,
comparativ cu valoarea prestaţiilor efectuate de organe sau instituţii de stat;
b. subiectul plătitor este precis determinat din momentul când acesta solicită
efectuarea unei activităţi din partea unui organ sau instituţie de stat;
c. taxele reprezintă o contribuţie de acoperire a cheltuielilor necesare serviciilor
solicitate de diferite persoane, pe când impozitele se întrebuinţează la acoperirea cheltuielilor
generale ale societăţii;
d. taxele reprezintă plăţi făcute de persoanele fizice sau juridice pentru servicii sau
lucrări efectuate în mod direct şi imediat acestora de către organe sau instituţii de stat
specializate.
Menționăm faptul că, toate aceste trăsături sunt consacrate şi de legislaţia în vigoare32,
referitoare la taxele de timbru, care prevede că: „taxele de timbru reprezintă plata serviciilor
prestate ori a lucrărilor efectuate de diferite organe sau instituţii de stat care primesc,
32
https://www.google.com_Drept_financiar_Saguna_Dan_Drosu.pdf.
37
întocmesc sau eliberează diferite acte, prestează servicii ori rezolvă diferite interese legitime
ale părţilor“.
Principiile de aplicare a texelor - în stabilirea şi aplicarea taxelor se au în vedere unele
principii, şi anume:
- unicitatea taxării, în sensul că pentru unul şi acelaşi serviciu prestat unei persoane,
aceasta nu datorează taxa decât o singură dată;
- răspunderea pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată revine funcţionarului sau
persoanei încadrate de la instituţia sau organul de stat respectiv, şi nu debitorului;
- nulitatea actelor nelegal taxate;
- taxele sunt anticipative, în sensul că ele se datorează şi se achită în momentul
solicitării serviciilor sau lucrărilor ce urmează a fi efectuate de organe sau instituţii de stat.
Analiză succintă a principalelor impozite datorate bugetului de stat

1. Impozitul pe profit - este un impozit direct, datorat de contribuabili bugetului de
stat. Impozitul se calculează asupra profitului, adică a masei impozabile stabilită ca urmare a
scăderii cheltuielilor necesare realizării venitului din totalul încasărilor entităţii supuse
impozitării.
Sunt obligate la plata impozitului pe profit următoarele persoane, denumite
contribuabili:
a) persoanele juridice române;
b) persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu
permanent în România;
c) persoanele juridice străine şi persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activitate
în România într-o asociere fără personalitate juridică;
d) persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăţi
imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o
persoană juridică română;
e) persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile
realizate atât în România, cât şi în străinătate din asocieri fără personalitate juridică; în acest
caz, impozitul datorat de persoana fizică se calculează, se reţine şi se varsă de către persoana
juridică română.
Obiectul impozitului pe profit se stabileşte diferenţiat pe categorii de contribuabili:
a) în cazul persoanelor juridice române, impozitul se stabileşte asupra profitului
impozabil obţinut din orice sursă, atât din România, cât şi din străinătate;
38
b) în cazul persoanelor juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui
sediu permanent în România, impozitul se stabileşte asupra profitului impozabil atribuibil
sediului permanent;
c) în cazul persoanelor juridice străine şi al persoanelor fizice nerezidente care
desfăşoară activitate în România într-o asociere fără personalitate juridică, impozitul se
stabileşte asupra părţii din profitul impozabil al asocierii atribuibile fiecărei persoane;
d) în cazul persoanelor juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu
proprietăţi imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare
deţinute la o persoană juridică română, impozitul se stabileşte asupra profitului impozabil
aferent acestor venituri;
e) în cazul persoanelor fizice rezidente asociate cu persoane juridice române care
realizează venituri atât în România, cât şi în străinătate, din asocieri fără personalitate juridică,
impozitul se stabileşte asupra părţii din profitul impozabil al asocierii atribuibile persoanei
fizice rezidente.
2. Impozitul pe venit este un impozit direct, datorat de contribuabili bugetului de stat.

Datorează plata impozitului conform art. 39 Cod fiscal33:
- persoanele fizice rezidente;
- persoanele fizice nerezidente care desfăşoară o activitate independentă prin
intermediul unui sediu permanent în România;
- persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activităţi dependente în România;
- persoanele fizice nerezidente care obţin venituri prevăzute la art.89 Cod fiscal34.
Sfera de cuprindere a impozitului
Impozitul pe venit se aplică următoarelor venituri:
a) în cazul persoanelor fizice rezidente române, cu domiciliul în România, veniturilor
obţinute din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României;
b) în cazul persoanelor fizice rezidente, altele decât cele prevăzute la lit.a), numai
veniturilor obţinute din România, care sunt impuse la nivelul fiecărei surse din categoriile de
venituri prevăzute la art.41 Cod fiscal35;
c) în cazul persoanelor fizice nerezidente, care desfăşoară activitate independentă prin
intermediul unui sediu permanent în România, venitului net atribuibil sediului permanent;
d) în cazul persoanelor fizice nerezidente, care desfăşoară activitate dependentă în
România, venitului salarial net din această activitate dependentă;
33
A se vedea, în acest sens, dispozițiile prevăzute de art.39 Cod fiscal;
34
A se vedea, în acest sens, dispozițiile prevăzute de art.89 Cod fiscal.
35
39
e) în cazul persoanelor fizice nerezidente, care obţin veniturile prevăzute la art.39 lit.d)
Cod fiscal, venitului determinat conform regulilor prevăzute în prezentul titlu, ce corespund
categoriei respective de venit.
Categorii de venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor legale, sunt
următoarele:
a) venituri din activităţi independente;
b) venituri din salarii;
c) venituri din cedarea folosinţei bunurilor;
d) venituri din investiţii;
e) venituri din pensii;
f) venituri din activităţi agricole;
g) venituri din premii şi din jocuri de noroc;
h) venituri din transferul proprietăţilor imobiliare;
i) venituri din alte surse, definite conform art.78 din Cod fiscal36.
Veniturile din activităţi independente cuprind veniturile comerciale, veniturile din
profesii libere şi veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual
şi/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activităţi adiacente.
Sunt considerate venituri comerciale, veniturile din fapte de comerţ ale
contribuabililor, din prestări de servicii, precum şi din practicarea unei meserii.
Constituie venituri din profesii libere, veniturile obţinute din exercitarea profesiilor
medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil
autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii
reglementate, desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii.
Veniturile din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală
provin din brevete de invenţie, desene şi modele, mostre, mărci de fabrică şi de comerţ,
procedee tehnice, know-how, din drepturi de autor şi drepturi conexe dreptului de autor şi
altele asemenea.
Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de
o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a
unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea
veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate
temporară de muncă.
În vederea impunerii, sunt asimilate salariilor:
36
A se vedea, în acest sens, dispozițiile prevăzute de art.78Cod fiscal.
40
a) indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii de demnitate

publică, stabilite potrivit legii;
b) indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii alese în cadrul
persoanelor juridice fără scop lucrativ;
c) drepturile de soldă lunară, indemnizaţiile, primele, premiile, sporurile şi alte
drepturi ale personalului militar, acordate potrivit legii;
d) indemnizaţia lunară brută, precum şi suma din profitul net, cuvenite
administratorilor la companii/societăţi naţionale, societăţi comerciale la care statul sau o
autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar, precum şi la regiile
autonome;
e) sumele primite de membrii fondatori ai societăţilor comerciale constituite prin
subscripţie publică;
f) sumele primite de reprezentanţii în adunarea generală a acţionarilor, în consiliul de
administraţie, în comitetul de direcţie şi în comisia de cenzori;
g) sumele primite de reprezentanţii în organisme tripartite, potrivit legii;
h) indemnizaţia lunară a asociatului unic, la nivelul valorii înscrise în declaraţia de
asigurări sociale;
i) sumele acordate de organizaţii nonprofit şi de alte entităţi neplătitoare de impozit pe
profit, peste limita de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizaţia primită pe perioada
delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, pentru
salariaţii din instituţiile publice;
j) indemnizaţia administratorilor, precum şi suma din profitul net cuvenite
administratorilor societăţilor comerciale potrivit actului constitutiv sau stabilite de adunarea
generală a acţionarilor;
k) orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor.
Avantajele primite în legătură cu o activitate dependentă includ, fără a fi limitate, şi
următoarele:
a) utilizarea oricărui bun, inclusiv a unui vehicul de orice tip, din patrimoniul afacerii,
în scop personal, cu excepţia deplasării pe distanţa dus-întors de la domiciliu la locul de
muncă;
b) cazare, hrană, îmbrăcăminte, personal pentru munci casnice, precum şi alte bunuri
sau servicii oferite gratuit sau la un preţ mai mic decât preţul pieţei;
c) împrumuturi nerambursabile;
d) anularea unei creanţe a angajatorului asupra angajatului;
41
e) abonamentele şi costul convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, în scop

personal;
f) permise de călătorie pe orice mijloace de transport, folosite în scopul personal;
g) primele de asigurare plătite de către suportator pentru salariaţii proprii sau alt
beneficiar de venituri din salarii, la momentul plăţii primei respective, altele decât cele
obligatorii.
Veniturile din cedarea folosinţei bunurilor sunt veniturile, în bani şi/sau în natură,
provenind din cedarea folosinţei bunurilor mobile şi imobile, obţinute de către proprietar,
uzufructuar sau alt deţinător legal, altele decât veniturile din activităţi independente.
Veniturile din investiţii cuprind:
a) dividende;
b) venituri impozabile din dobânzi;
c) câştiguri din transferul titlurilor de valoare;
d) venituri din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de
contract, precum şi orice alte operaţiuni similare;
e) venituri din lichidare/dizolvare fără lichidare a unei persoane juridice; reprezintă
titlu de valoare orice valori mobiliare, titluri de participare la un fond deschis de investiţii sau
alt instrument financiar calificat astfel de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare,
precum şi părţile sociale.
Veniturile din pensii reprezintă sume primite ca pensii de la fondurile înfiinţate din
contribuţiile sociale obligatorii, făcute către un sistem de asigurări sociale, inclusiv cele din
schemele facultative de pensii ocupaţionale şi cele finanţate de la bugetul de stat.
Veniturile din activităţi agricole sunt venituri din următoarele activităţi:
a) cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor, în sere şi solarii
special destinate acestor scopuri şi/sau în sistem irigat;
b) cultivarea şi valorificarea arbuştilor, plantelor decorative şi ciupercilor;
c) exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole şi altele asemenea.
Veniturile din premii cuprind veniturile din concursuri, altele decât cele prevăzute la
art.42 Cod fiscal37.
Veniturile din jocuri de noroc cuprind câştigurile realizate ca urmare a participării la
jocuri de noroc, inclusiv cele de tip jack-pot definite conform normelor metodologice, altele
decât cele realizate la jocuri de tip cazino şi maşini electronice cu câştiguri.
Veniturile din alte surse sunt:
37
42
a) prime de asigurări suportate de o persoană fizică independentă sau de orice altă

entitate, în cadrul unei activităţi pentru o persoană fizică în legătură cu care suportatorul nu
are o relaţie generatoare de venituri din salarii, potrivit cap. III din prezentul titlu;
b) câştiguri primite de la societăţile de asigurări, ca urmare a contractului de asigurare
încheiat între părţi cu ocazia tragerilor de amortizare;
c) venituri primite de persoanele fizice pensionari, sub forma diferenţelor de preţ
pentru anumite bunuri, servicii şi alte drepturi, foşti salariaţi, potrivit clauzelor contractului de
muncă sau în baza unor legi speciale;
d) venituri primite de persoanele fizice reprezentând onorarii din activitatea de arbitraj
comercial.
Veniturile din alte surse sunt orice venituri identificate ca fiind impozabile, prin
normele elaborate de Ministerul Finanţelor, altele decât veniturile care sunt neimpozabile în
conformitate cu prezentul titlu.
3.Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor

O microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplineşte cumulativ
următoarele condiţii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:
a) are înscrisă în obiectul de activitate producţia de bunuri materiale, prestarea de
servicii şi/sau comerţul;
b) are de la 1 până la 9 salariaţi inclusiv;
c) a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 100.000 euro;
d) capitalul social al persoanei juridice este deţinut de persoane, altele decât statul,
autorităţile locale şi instituţiile publice.
Acest tip de impozit este opţional, iar cota de impozit este de 3% si se aplică asupra
venitului brut.
4. Taxa pe valoarea adăugată - este un impozit indirect, datorat bugetului de stat și

este un impozit stabilit asupra consumului, care se regăseşte în preţul final al produsului livrat
sau serviciului prestat. Cota taxei pe valoarea adăugată este de 19%. Baza impozabilă este
preţul produsului sau tariful serviciului.
5. Accizele
Accizele sunt taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat.
Accizele sunt de două feluri: accize armonizate şi alte accize.
43
Distincţia între cele două categorii se face în funcţie de obiectul lor, adică în raport de
produsele accizabile provenite din producţia internă sau din import ce urmează a fi
impozitate.
Produsele accizabile care fac obiectul de impunere al accizelor armonizate sunt: bere,
vinuri, băuturi fermentate altele decât bere şi vinuri, produse intermediare, alcool etilic,
uleiuri minerale şi electricitate.
6. Taxele vamale
Taxele vamale sunt impozite indirecte aplicate asupra preţului mărfurilor în momentul
importului acestora în teritoriul naţional al României. Importul constă în intrarea în ţară a
mărfurilor străine şi introducerea acestora în circuitul economic. La importul mărfurilor,
autoritatea vamală realizează procedura de vămuire şi de încasare a datoriei vamale aferente
drepturilor de import, aplicând şi măsurile de politică comercială.
Taxele vamale de import se determină pe baza Tarifului vamal de import al României,
care se aprobă prin lege. Acesta se elaborează pe baza nomenclaturii combinate a mărfurilor.
Taxa vamală este exprimată în procente şi se aplică la valoarea în vamă a mărfurilor,
exprimată în lei. Procedura de determinare a valorii în vamă este cea prevăzuta în Acordul
privind aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife şi comerţ (G.A.T.T.),
încheiat la Geneva la 1 noiembrie 1979, la care România este parte.
Taxele vamale aplicabile sunt cele prevăzute la data înregistrării declaraţiei vamale de
import.
7. Principalele impozite şi taxe datorate bugetelor locale
Impozitele şi taxele locale sunt după cum urmează:
a) impozitul pe clădiri;
b) impozitul pe teren;
c) taxa asupra mijloacelor de transport;
d) taxa pentru eliberarea certificatelor de urbanism;
e) taxa pentru eliberarea unei autorizaţii de construire;
f) taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje;
g) taxa pentru eliberarea autorizaţiei necesare pentru lucrările de organizare de şantier
h) taxa pentru eliberarea autorizaţiei de amenajare de tabere de corturi, căsuţe sau
rulote ori campinguri este egală cu 2% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcţie;
i) taxa pentru eliberarea autorizaţiei de construire pentru chioşcuri, tonete, cabine,
spaţii de expunere;
j) taxa pentru eliberarea autorizaţiei de construire pentru orice altă construcţie;
44
k) taxa pentru eliberarea autorizaţiei de desfiinţare, totală sau parţială, a unei

construcţii;
l) taxa pentru prelungirea unui certificat de urbanism sau a unei autorizaţii de
construire;
m) taxa pentru eliberarea unei autorizaţii privind lucrările de racorduri şi branşamente;
n) taxa pentru eliberarea unei autorizaţii pentru desfăşurarea unei activităţi economice;
o) taxa pentru eliberarea autorizaţiilor sanitare de funcţionare;
p) taxa pentru eliberarea de copii heliografice de pe planuri cadastrale;
q) taxa pentru eliberarea certificatului de producător;
r) taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate;
s) taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate;
t) impozitul pe spectacole;
ţ) taxa hotelieră;
Constituie venit la bugetul local sumele provenite din:
- dobânda pentru plata cu întârziere a impozitelor şi taxelor locale;
- taxele judiciare de timbru prevăzute de lege;
- taxele de timbru prevăzute de lege;
- taxele extrajudiciare de timbru prevăzute de lege.
u) taxe speciale - sunt cunoscute în teoria fiscală şi sub denumirea de taxe parafiscale.
8. Contribuţiile sociale
Contribuţia de asigurări sociale - conform Legii nr.500/2002, contribuţia în general
reprezintă o prelevare obligatorie a unei părţi din veniturile persoanelor fizice şi juridice, cu
sau fără posibilitatea obţinerii unei contraprestaţii.
În sistemul asigurărilor sociale reglementat de Legea nr. 373/202238, contribuţia de
asigurări sociale se datorează bugetului asigurărilor sociale de stat, pe baza acesteia
determinându-se apoi dreptul la diferitele tipuri de pensii acordate de stat.
Contribuţia de asigurări sociale se datorează lunar de către contribuabili, ea este unică,
dar plata acesteia este fracţionată, mai exact suportarea datoriei reprezentând cota de
contribuţie este divizată, ca principiu, între angajat şi angajator, atât angajatul cât şi
angajatorul fiind contribuabili ai bugetului asigurărilor sociale de stat. Astfel, angajatul
datorează contribuţia individuală de asigurări sociale, stabilită prin aplicare procentuală la
baza de impozitare, iar angajatorul datorează diferenţa între cota contribuţiei sociale şi cota
suportată de angajat sub forma contribuţiei sociale individuale.
38
A se vedea, în acest sens, dispozițiile prevăzute de Legea nr. 373/2022;
45
Contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale

Contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale este destinată
constituirii fondului iniţial pentru funcţionarea sistemului de asigurare pentru accidente de
muncă şi boli profesionale, fiind o contribuţie ce se plăteşte lunar.
Obiectivele acestei asigurări sunt:
- prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;
- reabilitarea medicală şi socio-profesională a asiguraţilor, victime ale accidentelor de
muncă şi ale bolilor profesionale, precum şi recuperarea capacităţii de muncă a acestora;
- acordarea de prestaţii în bani pe termen lung şi scurt, sub formă de indemnizaţii şi
alte ajutoare, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.
Contribuţiile la fondurile speciale extrabugetare
Contribuţia la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate - conform art.78
din Legea nr.500/200239, Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate este un fond
special care se constituie şi se administrează în afara bugetului de stat şi se aprobă ca anexă la
legea bugetului de stat.
Contribuţia la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate se datorează de
către toate persoanele fizice care au domiciliul sau reşedinţa în România, fiind o contribuţie
obligatorie, indiferent de situaţia profesională sau materială a persoanei. Aceasta este o
obligaţie obiectivă, legată exclusiv de domiciliul sau reşedinţă. Conform Ordinului Nr.
1320/227/2023 din 13 aprilie 2023 care reglementează domeniul asigurărilor sociale de
sănătate, calitatea de asigurat încetează o dată cu pierderea dreptului de domiciliu sau
reşedinţă în România.
Contribuţii la bugetul asigurărilor de şomaj - conform art.78 din Legea nr.500/2002,
bugetul asigurărilor de şomaj este un fond special care se constituie şi se administrează în
afara bugetului asigurărilor sociale de stat şi se aprobă ca anexă la Legea bugetului
asigurărilor sociale de stat. Reglementarea legală de bază în domeniul contribuţiilor la bugetul
asigurărilor de şomaj este Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi
stimularea forţei de muncă.
Contribuţia de asigurări sociale de şomaj plătită lunar de contribuabili constituie
principalul venit al bugetului asigurărilor pentru şomaj, buget constituit în vederea acoperirii
necesarului de venituri ale unei persoane aflate temporar în şomaj.
39
A se vedea, în acest sens, dispozițiile prevăzute de art.78 din Legea nr.500/2002.
46
9. Alte venituri ordinare ale sistemului bugetar

Bugetul de stat, bugetele locale şi bugetele instituţiilor publice obţin o serie de alte
venituri din valorificarea proprietăţilor deţinute, din împrumuturi, din participaţiile de capital
la diferitele întreprinderi.
Sursele suplimentare de alimentare a acestor bugete sunt prevăzute în legile speciale
edictate în diferite domenii de activitate.
Taxele parafiscale - sunt reglementate de O.U.G. nr.45/2003 sub denumirea de taxe
speciale pentru funcţionarea unor servicii publice locale. Astfel, pentru funcţionarea unor
servicii publice locale, create în interesul persoanelor fizice şi juridice, consiliile locale,
judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, aprobă taxe speciale.
Cuantumul taxelor speciale se stabileşte anual, iar veniturile obţinute din acestea se
utilizează integral şi exclusiv pentru acoperirea cheltuielilor efectuate pentru înfiinţarea
serviciilor publice locale, precum şi pentru finanţarea cheltuielilor de întreţinere şi funcţionare
ale acestor servicii.
Taxele speciale se încasează numai de la persoanele fizice şi juridice care se folosesc
de serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective.
Taxele speciale se încasează într-un cont distinct, deschis în afara bugetului local,
fiind utilizate în scopurile pentru care au fost înfiinţate, iar contul de execuţie al acestora se
aprobă de consiliul local, judeţean sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz.
4.2.2. Veniturile extraordinare
Împrumuturi acordate din disponibilităţile Trezoreriei Finanţelor Publice - pentru
acoperirea unor cheltuieli ce nu pot fi acoperite din veniturile ordinare se pot utiliza
disponibilităţile contului curent general al trezoreriei statului.
Disponibilităţile pot fi utilizate pentru: finanţarea temporară a deficitelor din anii
precedenţi ale bugetului de stat, nefinanţate prin împrumuturi de stat; finanţarea temporară a
deficitelor din anii precedenţi ale bugetului asigurărilor sociale de stat, până la alocarea de
sume cu această destinaţie; finanţarea deficitelor temporare ale bugetului de stat, bugetului
asigurărilor sociale de stat şi bugetului trezoreriei statului din exerciţiul curent.
Împrumuturile din contul general al trezoreriei statului pentru acoperirea deficitelor
temporare de casă pot fi accesate şi de către autorităţile administraţiei publice locale.
Împrumuturi temporare în condiţiile art.69 din Legea nr.500/2002 şi art.68 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2003.
A. În cazul în care, la înfiinţarea, în subordinea unor ordonatori principali de credite, a
unor instituţii publice sau a unor activităţi finanţate integral din venituri proprii, acestea nu
47
dispun de fonduri suficiente, în baza documentaţiilor temeinic fundamentate, ordonatorii

principali de credite pot acorda împrumuturi fără dobândă din bugetul propriu, pe bază de
convenţie.
B. În cazul în care la înfiinţarea, în subordinea unor ordonatori principali de credite, a
unor instituţii şi servicii publice sau a unor activităţi finanţate integral din venituri proprii,
acestea nu dispun de fonduri suficiente, în baza documentaţiilor temeinic fundamentate,
consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pot aproba
împrumuturi fără dobândă din bugetul local, pe bază de convenţie.
Împrumuturile acordate în condiţiile alin. (1) vor fi rambursate integral în termen de
un an de la data acordării.
În situaţia nerambursării împrumuturilor la termenul stabilit, se vor aplica dobânzile şi
penalităţile de întârziere la nivelul celor existente pentru creanţele bugetare, potrivit legii.
Datoria publică - ansamblul veniturilor extraordinare, adică totalitatea obligaţiilor
financiare interne şi externe ale statului, la un moment dat, provenind din împrumuturi
contractate direct sau garantate de stat prin Ministerul Finanţelor, în numele României de pe
pieţele financiare, formează datoria publică.
Datoria publică poate fi: datorie publică guvernamentală şi datorie publică locală.
Datoria publică guvernamentală poate fi:

- datorie publică guvernamentală internă, adică partea din datoria publică
guvernamentală care reprezintă totalitatea obligaţiilor financiare ale statului, provenind din
împrumuturi contractate direct sau garantate de stat, de la persoane fizice sau juridice
rezidente în România, în lei sau în valută, în conformitate cu prevederile prezentei legi sau ale
altor legi speciale;
- datorie publică guvernamentală externă, adică partea din datoria publică
guvernamentală reprezentând totalitatea obligaţiilor financiare ale statului, provenind din
împrumuturi contractate direct sau garantate de stat de la persoane fizice sau juridice
nerezidente în România.
Modalităţile de atragere a veniturilor extraordinare care formează datoria publică
poartă denumirea de instrumente ale datoriei publice, iar acestea sunt:
- împrumuturi de stat de la bănci, de la alte instituţii de credit, persoane juridice
române sau străine, în condiţii rezultate în urma negocierilor ori împrumuturi de stat de la
guverne şi agenţii guvernamentale străine, instituţii financiare internaţionale sau de la alte
organizaţii internaţionale;
- titluri de stat emise pe piaţa internă sau externă;
48
- împrumuturi temporare din disponibilităţile contului curent general al Trezoreriei

Statului, în condiţiile legii;
- garanţii de stat.
49
GUȚĂ (PRIVANTU) LENUȚA CONCLUZII
CONCLUZII
Din lucrarea de față se desprind o serie de concluzii esențiale privind Sistemul

veniturilor bugetului de stat într- o economie de piață liberă și performantă.
Resursele sunt elemente ale bogăţiei unei naţiuni; ele se constituie din produsul intern
brut, la care se adaugă importul, sunt folosite pentru consum, formare brută de capital şi
export. Alături de resursele materiale, umane şi informaţionale, un rol deosebit de important îl
au resursele financiare.
Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti necesare realizării
anumitor obiective economice, sociale sau de altă natură.
Resursele financiare ale societăţii sau ale naţiunii cuprind ansamblul resurselor
financiare ale autorităţilor şi instituţiilor publice, resursele întreprinderilor publice şi private,
resursele organismelor fără scop lucrativ, precum şi resursele populaţiei.
Volumul resurselor financiare ale societăţii depinde de mărimea produsului intern
brut, precum şi de posibilitatea procurării unor resurse financiare externe (împrumuturi,
ajutoare, donaţii etc.).
Factorii care determină cea mai puternică influenţă asupra nivelului resurselor
financiare ale societăţii sunt: volumul şi structura producţiei; nivelul preţurilor; raportul dintre
formarea brută de capital şi consum.
Având în vedere distincţia dintre finanţele publice şi cele private, se pune problema
raportului dintre resursele financiare ale societăţii şi resursele financiare publice. Acesta este
un raport ca de la întreg la parte, deoarece resursele financiare ale societăţii au o sferă de
cuprindere mult mai largă.
Resursele financiare publice includ:
a) resursele administraţiei de stat centrale, în care se cuprind impozitele şi taxele,
veniturile nefiscale, precum şi alte resurse cu caracter întâmplător;
b) resursele administraţiei de stat locale și ale altor entităţi publice cu autonomie
financiară, în cadrul cărora cheltuielile sunt acoperite prin intermediul unor resurse variate,
cum sunt: impozitele, veniturile nefiscale şi taxele cu caracter local, transferurile (subvenţiile)
primite de la administraţia de stat centrală, împrumuturile şi alte resurse financiare;
c) resursele întreprinderilor publice cu caracter industrial, comercial sau de altă natură,
care obţin venituri din vânzarea produselor, efectuarea de lucrări sau prestarea de servicii. În
anumite împrejurări resursele proprii ale acestor întreprinderi sunt completate cu resursele
primite de la buget sau procurate pe piaţa capitalului de împrumut;
50
d) resursele asigurărilor sociale de stat, provenind în principal, din cotizaţiile pentru

asigurările sociale.
Nivelul resurselor financiare publice este determinat, în primul rând de mărimea
cheltuielilor publice. Deciziile cu privire la nivelul resurselor financiare publice sunt
influenţate şi de condiţii de sporire a fiscalitaţii.
Dacă cheltuielile publice cresc în limite rezonabile, este posibil să nu apară necesitatea
luării unor măsuri de apelare la noi resurse publice sau de sporire a fiscalităţii.
Principala categorie de resurse financiare publice o constituie impozitele şi taxele. În
perioada de expansiune economică, randamentul impozitelor creşte fară a fi necesară sporirea
cotelor de impunere sau introducerea unor noi impozite.
Pe de altă parte, în perioadele în care fenomenele inflaţioniste se accentuează,
veniturile fiscale cresc, de asemenea, în mod automat de la un an la altul. Există şi situaţii
când sporirea resurselor financiare publice nu este determinată de creșterea cheltuielilor, ci de
alte scopuri cu caracter economic. Astfel, când se intenţionează reducerea consumului se iau
măsuri de sporire a impozitelor. Este cunoscută şi practica apelării la împrumuturi publice
interne în vederea diminuării masei băneşti existente asupra populaţiei. În acest caz, efectul îl
constituie tocmai creşterea resurselor financiare publice. Pentru satisfacerea întregului sistem
de nevoi socio-umane, oamenii apelează la resurse economice de care dispune societatea la un
moment dat. Acestea reprezintă totalitatea elementelor materiale, umane şi financiare care pot
fi atrase şi utilizate în procesul de producţie a bunurilor economice, în scopul satisfacerii
trebuinţelor sau nevoilor socio-umane.
În cadrul resurselor economice necesare societăţii, în vederea satisfacerii nevoilor sale,
un loc deosebit de important îl au resursele financiare. Această categorie de resurse constă în
totalitatea mijloacelor băneşti de care dispune societatea într-o perioadă de timp determinată,
pentru realizarea unor obiective economice şi sociale.
La nivelul întregii societăţi, resursele financiare includ:
- ansamblul resurselor financiare de care dispun autorităţile şi instituţiile publice;
- resursele financiare aparţinând întreprinderilor publice şi private;
- resursele care se află la dispoziţia organismelor fără scop lucrativ şi resursele
populaţiei.
Mărimea resurselor financiare ale societaţii la nivel macroeconomic depinde de
dimensiunile produsului intern brut, de proporţiile în care serveşte pentru consum şi pentru
formarea brută de capital, de nivelul preţurilor, de volumul şi structura producţiei, precum şi
de posibilităţile pe care le are societatea în ansamblul ei de a apela la resurse financiare
externe (împrumuturi, donaţii, ajutoare etc.).
51
Creşterea nevoilor sociale, într-un ritm mai rapid decât cel al sporiirii produsului
intern generează o creştere a cererii de resurse financiare. Altfel spus, resursele financiare
publice reprezintă o parte a resurselor financiare ale societăţii, între acestea existând, aşadar,
un raport ca de la parte la întreg.
Alocarea optimă a resurselor financiare, distribuirea veniturilor şi averilor între
membrii societăţii implică din partea statului un anumit efort financiar.
Funcţia fiscală a finanţelor publice, trebuie să permită acoperirea cheltuielilor publice,
care sunt efectuate de către autorităţile publice pe seama produsului intren brut.
Funcţionarea şi extinderea sectorului public implică idendificarea de noi surse de venit
care, odată mobilizate, pot asigura exercitarea de către stat a prerogativelor stabilite prin lege.
Veniturile publice sunt încasări ale administraţiei publice ce servesc la finanţarea
cheltuielilor publice, participând fie direct, fie indirect la realizarea politicii economice şi
sociale ale statului, influenţând comportamentele populaţiei şi întreprinderii.
Veniturile publice sunt reprezentate de totalitatea mijloacelor băneşti pe care
autorităţile publice le încasează de la întreprindere şi populaţie, în virtutea suveranităţii fiscale
şi prin relaţii economice având ca destinaţie, acoperirea cheltuielilor publice.
Veniturile publice reprezintă ansamblul resurselor financiare, mobilizate la dispoziţia
statului, potrivit opţiunilor politice ale forţelor aflate la putere, în vederea acoperirii
cheltuielilor publice, ocazionate de producerea de bunuri politice, de acordarea de transferuri
financiare unor categorii socio-economice şi de asigurare a stabilităţii macroeconomice.
În ultimii ani, în ţara noastră se constată tendinţa generală de creştere a volumului total
al veniturilor şi cheltuielilor de stat, ca şi a deficitului bugetar, în contextul inflaţiei existente.
Veniturile bugetare au avut o evoluţie ascendentă cu toate că reforma fiscală introdusă
a redus semnificativ cotele de impozitare. Introducerea şi menţinerea cotei unice de 16%,
păstrarea taxei pe valoarea adăugată la 19%, înlăturarea oricăror posibilităţi de înlesniri fiscale
coroborată cu întărirea controlului fiscal au contribuit la creşterea veniturilor bugetare.
Concluzia finală a lucrării de față este următoare: consolidarea bazei veniturilor
bugetare este în continuare esenţială pentru asigurarea resurselor necesare dezvoltării
economice şi îndeplinirii angajamentelor României asumate în calitate de stat membru al
Uniunii Europene.
52
GUȚĂ (PRIVANTU) LENUȚA BIBLIOGRAFIE
BIBLIOGRAFIE
I. Cărți, manuale, tratate:

1. Cristiana Ecaterina Banu, Drept financiar și fiscal, Manual în tehnologie ID-IFR
Editura Fundației România de Mâine, București, 2022;
2. Mariana - Cristina Cioponea, Finanţe publice şi teorie fiscală, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti, 2008;
3. Mircea Ştefan Minea, Lucian Chiriac, Cosmin Flavius Costaş, Dreptul finanţelor
publice, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2005;
4. Tatiana Moşteanu, Buget şi trezorerie publică, Ediția a II-a, revizuită şi completată,
Editura Style, Bucureşti, 2000;
5. Tatiana Moșteanu (coord.), Finante publice, Editura Tribuna Economică, București,
2002;
6. Cristina Oneţ, Dreptul finanţelor publice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005;
7. Doina Petică Roman, Dreptul finanţelor publice, Editura Tribuna, Sibiu, 2000;
8. Iulian Văcărel şi colectivul, Finanţe publice, ediţia a VI-a, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 2007;
9. Dan Șova Şaguna, Tratat de drept financiar şi fiscal, Editura All, Bucureşti, 2001;
10. Dan Şova Şaguna, Drept financiar public, Ediţia a VI-a, Editura CH Beck,
Bucureşti, 2017.
II. Legislație consultată la întocmirea lucrării:

- Constituția României;
- Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal;
- Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial
nr.597/2002;
- Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări
sociale;
- Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice;
- Legea nr. 373/2022 pentru modificarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar
de pensii publice;
- Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea forţei de
muncă.
53
GUȚĂ (PRIVANTU) LENUȚA BIBLIOGRAFIE
III. Site-uri consultate pentru întocmirea lucrării:

- https://conspecte.com/finante-publice/bugetul-de-stat.html;
- https://ro.scribd.com/doc/56071988/resurse-financiare-publice;
- https://www.academia.edu/24359457;
- https://www.google.com_Drept_financiar_Saguna_Dan_Drosu.pdf.
IV. Reviste:
- Revista transilvană de ştiinţe administrative nr.1(2)/1999.
54

Licenta Venituri Bugetatre

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Licenta Venituri Bugetatre

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA ,,SPIRU HARET” BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE, ECONOMICE ȘI

CAPITOLUL II: VENITURILE ȘI CHELTUIELLE PUBLICE -

CAPITOLUL III: ANALIZA STRUCTURII VENITURILOR

CAPITOLUL IV: FORMELE DE CONSTITUIRE A VENITURILOR

În evoluţia finanţelor publice este remarcabilă apariţia bugetului generată de

deţinătorii de capitaluri băneşti temporar libere. Aceasta nu înseamnă, însă, că apelarea de

Capitolul I: Aspecte generale privind bugetul statului ne introduce în analiza bugetului

CAPITOLUL I: ASPECTE GENERALE PRIVIND BUGETUL STATULUI

1.1. Bugetul statului - definiție și analiză

Ca verigă centrală a sistemului financiar, bugetul public reprezintă expresia sintetizată

repartizării de fonduri centralizate la și de la dispoziția statului, precum și a unităților

1.2. Trăsăturile bugetului public

repartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcţiilor

1.3. Componentele bugetului de stat

Conform legii finanţelor publice nr.500/2002, resursele financiare publice se

1.4. Principiile dreptului bugetar

Principiul universalităţii bugetare - permite un control democratic asupra bugetului,

Potrivit acestui principiu, guvernul trebuie să întocmească proiectul bugetului de stat

Publicitatea bugetului se impune ca o necesitate şi în contextul participării fiecărei ţări

1.5. Procedura bugetară

Raportul şi proiectele legilor bugetare anuale vor exprima politica fiscal-bugetară a

d) alte anexe specifice.

- impunerea şi debitarea de către organele fiscale (impozitul pe venit, taxe, impozite şi

CAPITOLUL II: VENITURILE ȘI CHELTUIELLE PUBLICE -

2.1. Veniturile publice - prima componentă a bugetului de stat

proprietăţi) - sunt prelevări cu caracter nefiscal, se încasează în etapa repartiţiei primare a

2.2. Cheltuielile publice - a doua componentă a bugetului de stat

ü cheltuieli materiale pentru servicii: pentru întreţinere şi gospodărire, pentru

ü dezvoltarea infrastructurii (prin construirea de străzi, autostrăzi, porturi, aeroporturi,

2.3. Clasificaţia bugetară a veniturilor şi cheltuielilor publice

CAPITOLUL III: ANALIZA STRUCTURII VENITURILOR BUGETARE

3.1. Aspecte generale privind veniturile bugetare

3.2. Structura resurselor financiare publice - analiză și clasificare

● sunt împrumuturi pe termen scurt, contractate pe piaţa de capital, prin emisiunea şi

Un alt criteriu de grupare a resurselor publice îl constituie structura organizatorică a

generatoare de anumite nevoi publice, respectiv cheltuieli impuse de împrejurări extraordinare

CAPITOLUL IV: FORMELE DE CONSTITUIRE A VENITURILOR

4.1. Considerații generale privind veniturile publice

4.2. Prezentarea și analiza formelor de constituire a veniturilor financiare publice

4.2.1. Veniturile publice bugetare (ordinare)

Veniturile care provin de la întreprinderile și proprietile statului sunt venituri cu

Analiză succintă a principalelor impozite datorate bugetului de stat

2. Impozitul pe venit este un impozit direct, datorat de contribuabili bugetului de stat.

a) indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii de demnitate

e) abonamentele şi costul convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, în scop

a) prime de asigurări suportate de o persoană fizică independentă sau de orice altă

3.Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor

4. Taxa pe valoarea adăugată - este un impozit indirect, datorat bugetului de stat și

k) taxa pentru eliberarea autorizaţiei de desfiinţare, totală sau parţială, a unei

Contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale

9. Alte venituri ordinare ale sistemului bugetar

dispun de fonduri suficiente, în baza documentaţiilor temeinic fundamentate, ordonatorii

Datoria publică guvernamentală poate fi:

- împrumuturi temporare din disponibilităţile contului curent general al Trezoreriei

Din lucrarea de față se desprind o serie de concluzii esențiale privind Sistemul

d) resursele asigurărilor sociale de stat, provenind în principal, din cotizaţiile pentru

I. Cărți, manuale, tratate:

II. Legislație consultată la întocmirea lucrării:

III. Site-uri consultate pentru întocmirea lucrării:

S-ar putea să vă placă și