Sunteți pe pagina 1din 2

Impactul climatului psihologic asupra rezultatelor organizaţiei

Climatul afectează rezultatele organizaţiei indirect, prin procesele de lucru organizaţional,


spre ex. planificarea, luarea deciziilor, follow-up-ul (urmărirea activităţii) şi cooperarea între
indivizi şi unităţi. El de asemenea afectează procesele psihologice, spre ex. faptul cum se identifică
angajaţii cu scopul şi obiectivele organizaţiei, motivaţia lor şi dezvoltarea individuală.
Pe de altă parte, rezultatele organizaţiei au impact asupra climatului. De obicei, un climat
mai bun este mai caracteristic unei organizaţii de succes decât unei organizaţie în stagnare sau în
decădere. Climatul organizaţional are un impact clar asupra modului cum facem noi lucrurile şi ce
realizări avem, privind procesele şi rezultatele obţinute.
Managerii efectivi înţeleg că munca lor înseamnă managementul oamenilor, nu doar a
sistemelor şi a maşinilor. Ei văd şi înţeleg tabloul mai pe larg, se ocupă de organizaţie nu doar din
punctul de vedere a scopurilor, planificării şi regulilor dar, de asemenea, a viziunii, valorilor şi
comportamentului individual. Ei, de asemenea, înţeleg că pentru a schimba şi sprijini o cultură
dorită, ei trebuie să arate prin propriul lor comportament ceea ce au în vedere. Managerii de succes
modelează mediul din jur prin întărirea trăsăturilor bune ale celor cu care lucrează împreună;
managerii falimentari permit formarea unor modele de performanţă fără nici un scop strategic.

Unele chestiuni cheie ale schimbării culturale


Managerii care încearcă să modeleze cultura organizaţională, trebuie să iniţieze o discuţie largă în
întreaga organizaţie şi o planificare a acestor chestiuni.

Clarificarea valorilor esenţiale


Pentru ca valorile esenţiale să aibă efect, ele trebuie să cuprindă pe fiecare membru al organizaţiei.
Managementul trebuie să comunice valorile şi să explice ce implică ele. Este important ca fiecare
să interiorizeze aceste valori, iar acest lucru poate fi dificil dacă nu împărtăşiţi valorile date.

Crearea unui climat de dezvoltare


Dezvoltarea vine prin experimentare, învăţare şi încercări. Managerii trebuie să creeze un climat
de încurajare a creativităţii şi învăţării.

Acordaţi atenţie
Organizaţiile mari şi de mărime medie pot uşor deveni birocratice, unde managementul superior
se îndepărtează de contactul cu clienţii/cetăţenii, precum şi de angajaţii organizaţiei.
Managementul prin sistemele de raportare poate fi de neevitat dar, din când în când, este necesară
implicarea practică a managerului în chestiunile de rutină ale organizaţiei, pentru a vedea efectele
politicilor, regulamentelor şi sistemelor. După cum a fost menţionat în unul din capitolele de mai
sus – trebuie să fii acolo, să vezi cum merg treburile şi să arăţi că-ţi pasă.

Existăm pentru clienţi


Ascultaţi clienţii şi acordaţi atenţie necesităţilor lor. Consultaţi-i, pentru a fi în stare să le furnizaţi
acele servicii şi acea calitate pentru care ei plătesc prin achitarea taxelor.

Cultivarea angajamentului individual


Angajamentul provine dintr-un sentiment de apartenenţă şi implicare. Delegarea şi împărtăşirea
informaţiei trimite semnale despre cât de multă încredere are managementul în angajaţii săi. O altă
chestiune importantă este instruirea. Nu puteţi să-i faceţi responsabili pe oameni pentru lucrurile
pentru care nu au fost antrenaţi. În sfârşit, angajamentul este întărit şi permanent încurajat atunci
când managementul recunoaşte şi apreciază angajamentul individual ca o valoare importantă

 Cultura organizationala are un mare impact asupra moralului angajatilor.


 Este importanta in atingerea obiectivelor pe care le ai.
 Unele aspecte pot fi negative si trebuie sa incerci sa le schimbi.
 Daca vrei sa faci o schimbare de strategie trebuie sa iei in calcul cultura organizationala
existenta si in ce fel e ea afectata.

S-ar putea să vă placă și