Sunteți pe pagina 1din 8

Managementul Strategic

Modul in care valorile unei firme sunt transpuse in practica

Student: Vasile Ioana


Tananau Ana Maria
MS8, Energetica
1
Page

1
Consider ca un pas fundamental în construcţia unei firme o reprezintă crearea
unor ideologii fundamentale. Valorile fundamentale reprezintă trăsături esenţiale şi
trainice ale unei organizaţii, care nu pot fi compromise pentru realizarea unor
câştiguri financiare sau pentru rezolvarea pe termen scurt a unor probleme.
O companie care nu produce rezultate
(profit) nu poate exista prea mult timp. Pentru a produce rezultate, organizaţia
trebuie să atingă o serie de obiective interne precum productivitate, inovaţie,
retenţia angajaţilor, creşterea eficienţei, reducerea costurilor şi obiective externe
precum marketing vânzări, client service. Pentru a realiza toate acestea, orice
organizaţie are nevoie de un model de organizare şi funcţionare care să permită
convertirea viziunii leadership-ului în direcții concrete și o cultură organizațională
care să activeze oamenii pentru a transpune în fapt acele direcții.
Într-o firma, valorile
fundamentale nu au nevoie de o justificare raţională. Nici nu se schimbă datorită
condiţiilor fluctuante de piaţă. În majoritatea cazurilor, o valoare fundamentală
poate fi redusă la o formulă elementară, care oferă o îndrumare consistentă.
Valorile fundamentale pot fi definite în multe feluri dar, în esenţă, sunt simple,
clare, directe şi puternice. Companiile vizionare tind să aibă doar câteva valori
fundamentale, de obicei între trei şi şase. Aceste valori sunt profunde şi importante,
încât sunt schimbate sau eliminate rareori, sau chiar niciodată. [1]
Din punctul meu
de vedere, misiunea unei firme este reprezentata de un motiv fundamental al
existentei unei organizatii, Organizaţiile ajung să-şi înţeleagă scopul punându-şi
întrebări de acest fel. De ce există compania noastră? Mulţi oameni consideră în
mod greşit că o organizaţie există doar să facă profit. Deşi acesta este un ţel
important al unei organizaţii, trebuie însă căutate motivaţiile adevărate ale
existenţei noastre. Se poate aprecia că între
profitabilitatea unei firme şi valorile sale morale există o relaţie directă şi
reciprocă: o companie care promovează valorile morale şi se ghidează după norme
etice de comportament va fi bine percepută de public şi va înregistra profituri
substanţiale; în mod analog, o companie solidă din punct de vedere financiar îşi
permite să promoveze şi să investească într-un comportament etic, ceea ce îi va
atrage, în viitor, o şi mai mare prosperitate. [2]

Valorile unei firme ar putea fi:


2

-angajaţii constituie fundamentul firmei;


Page

-activitatea unei firme se caracterizează prin onestitate şi

2
integritate; -prin inovaţie, tehnologie, organizare se
poate creste eficienţa firmei şi se pot forma centre de excelenţă în domeniul
de activitate - implicare în
problemele sociale ale angajaţilor şi în viaţa comunităţii.

‘Angajatii constituie fundamentul firmei’ – Dupa parerea mea, atunci când


ne referim la angajati putem înţelege toată organizaţia, de la muncitorul
simplu şi până la conducere. S-a constatat că multe organizaţii au viziuni
pline de inspiraţie, doar că acestea nu fac pasul decisiv de a le transpune în
practică, organizaţia nu progresează şi rezultatele aşteptate nu se confirmă.
Asadar, printr-un comportament bine stabilit de la inceput, prin oameni buni
si doritori continuu de reusita, se poate asigura o continuitate de success a
firmei. Comportamentul etic al agenţilor economici este marcat
de respectarea riguroasă, benevolă, a unor principii cum sunt: încrederea şi
sinceritatea deplină între agenţi; corectitudine în negocieri şi în îndeplinirea
obligaţiilor contractuale; respectarea întocmai a tuturor angajamentelor
asumate; mutualitatea avantajelor oferite şi a riscurilor. Acceptarea şi
respectarea normelor de etică economică este, de fapt, o problemă de
conştiinţă economică cu un impact puternic asupra cristalizării normelor
juridice. Încălcarea lor creează o imagine nefavorabilă asupra agenţilor
economici. [2]
Fiecare companie are o cultură. Atunci când companiile nu acordă atenție
sau nu ghidează cultura, valorile greșite pot deveni înrădăcinate. Angajații pot
învăța observând că există o cultură a secretului, a vinovăției. Consider ca,
pentru a prelua controlul și a modela comportamentul angajaților, trebuie să
se seteze valorile de bază în mod deliberat, să se ia în serios.

 Trebuie sa se aleaga valori care fac ca afacerea să se diferentieze


Cuvintele precum „integritate” și „transparență” nu sunt cu adevărat
valori de bază, ci sunt „cuvinte” de bază ale oricărui loc de muncă sau
angajat. Valorile de bază ar trebui să stea la baza a ceea ce face special
firma sa se diferentieze. [3]

 Trebuie sa se comunice si sa se sustina valorile setate.


Consider ca nu este suficient sa ai valori de baza, trebuie sa le traiesti.
Liderii companiei trebuie să vorbească foarte mult despre valorile de
bază, să spună povești despre acestea și să utilizeze valorile în limbajul
afacerilor cotidiene.
3
Page

3
 Incurajarea aplicarii collective
Valorile sunt mult mai eficiente decât regulile pentru a determina
rezultatele și comportamentele dorite. Este practic imposibil să acoperi
toate situațiile posibile cu reguli sau să monitorizezi respectarea minutului
cu minut. În schimb, valorile pot acoperi o varietate nesfârșită de situații.
Cel mai important, aplicarea vine de la toți angajații, care ar trebui
încurajați să pună la îndoială decizii sau acțiuni neconforme cu valorile.

 Angajează, promovează și concediează pe baza valorilor.


Menținerea cuiva ale cărui opinii și acțiuni nu se potrivesc cu cultura
trimite un mesaj foarte rău restului companiei. Chiar dacă angajatul este
un performant de top, cele mai bune companii taie cordonul atunci când
își dau seama că există o cultură sau o nepotrivire a valorilor. Pentru a se
evita sa se ajunga la acest punct, consider ca trebuie asigurat includerea
întrebărilor privind valoarea de bază bazata pe comportament în procesul
de interviu și folosirea unor recenzii de performanță și decizii de
promovare.

Consider ca, urmând acești pași, companiile vor putea să stabilească


și să propage valori de bază care sunt mai mult decât un punct de lucru
pentru spații de birou. La rândul lor, valorile pe care le alegeți vor oferi
bazele unei culturi puternice a companiei.

Psihologul american Abraham Maslow a creat un model numit ierarhia nevoilor


4
Page

4
Fig.1.1 Ierarhia nevoilor lui Maslov [1]

 Maslow consideră că unele nevoi interne sunt mai stringente decât altele şi că
trebuie satisfăcute nevoile de bază de pe nivelurile inferioare (1,2 şi 3), înaintea
eliberării energiei necesare împlinirii nevoilor de ordin înalt (nivelurile
4,5). Susţinând că într-o organizaţie motivaţia stă la baza acţiunilor noastre, Daniel
Pink realizează o lucrare care analizează acest subiect [15]. El afirmă că există trei
stimulente: stimulentul biologic, recompensele şi pedepsele, motivaţia intrisecă. [1]

Angajatii entuziasti si motivati obtin performante exceptionale, dincolo de


obligatiile lor de serviciu. Companiile au de castigat de pe urma acestui lucru, iar
avantajul obtinut se dovedeste extrem de important pentru succesul afacerii pe
termen lung. Majoritatea oamenilor vin la un nou loc de munca animati de
entuziasm, insa, de cele mai multe ori, acest sentiment dispare in cateva luni, din
cauza practicilor inadecvate de management. 

Din punctul meu de vedere, valorile firmelor se transpun in cee ace este de
fapt intreaga firma. Atata timp ca din toate punctele de vedere, o firma ofera
produsul vaunt la cea mai mare calitate, rata de viata a acesteia este destul de
durabila.

Eficienţa, transparenţa, responsabilitatea, reprezintă valori etice în general


acceptate ca fiind obligatorii pentru ca funcţionarea administraţiei publice să aibă
un caracter raţional şi predictibil, făcând din structurile administraţi instrumente
eficiente în functionarea statului de drept.[4]
Mai jos am facut o lista cu cateva exemple de valori generale pe care
afacerile le implementeaza. Trebuie sa decizi care este setul de valori pe care
doresti sa-l adopte afacerea ta, tinand cont de faptul ca acestea vor deveni
5
Page

5
fundamentul pe afacerea ta va opera. Dupa ce decizi care valori sunt cele mai
importante, ai grija sa fie usor de comunicat, de recunoscut si de evaluat:
Responsabilitate – presupune ca afacerea este responsabila pentru toate atiunile
sale si isi respecta promisiunile, pentru ca promite doar ceea ce stie ca poate livra
si acest lucru se aplica de la fabricarea, dezvoltarea si transportul produselor pana
la asistenta post-vanzare. (credinta, caracter, onoare, integritate, puritate,
simplitate, statornicie)
Comunicare –  comunicare deschisa, onesta si permanenta,  demonstrata prin
intermediul politicii usilor deschise. Se pune valoare pe lucrul in echipa pentru
rezolvarea problemelor si satisfacerea nevoilor clientilor.

(claritate, onestitate, respect, veridicitate, intelegere)

Loialitate fata de clienti – relatia cu clientii este una de crestere si respect


reciproc. Clientii se bazeaza pe afacerea ta ca fiind specializata in piata in care
actioneaza, acesta fiind motivul pentru care lucreaza cu tine. Pentru a arata
respectul pentru acest lucru, afacerea ta se angajeaza sa ofere servicii de calitate
pentru imbunatatirea afacerii clientilor sai. (grija, concentrare, scop, valoare)
Corectitudine si integritate – corectitudine si respectarea celor mai inalte
standarde etice. Clientii sunt tratati cu onestitate, consecventa, respect, curaj si, mai
presus de toate, corectitudine. (importanta, coerenta, curaj, autenticitate, loialitate,
mila, moderatie, obiectivitate, etica muncii)
Relatii umane – echipa este cel mai important lucru, aspiratiile ei sunt foarte
importante si afacerea ta incearca sa creeze un mediu in care acesta sa-si poata
atinge potentialul maxim. Membrii echipei sunt rasplatiti, iar realizarile
recunoscute. Este incurajata invatarea continua si dezvoltarea oamenilor pana cand
acestia ating cel mai inalt potential. Membrii echipei sunt tratati cu corectitudine si
demnitate. (recunoastere, curtoazie, dezvoltare, umilinta, bucurie, rabdare, respect,
rasplata, recunostinta)
Inovatie – pasiune pentru ceea ce facem, iar rezolvarea problemelor cu care se
intalnesc clientii reprezinta cel mai important aspect al afacerii. Este incurajat
spiritul antreprenorial si asumarea riscurilor rezonabile. (incredere, creativitate,
flexibilitate, pasiune, perseverenta)
Calitatea vietii – recunoasterea nevoii de echilibru intre viata profesionala si cea
personala.  (generozitate, liniste, rugaciune, respect, sensibilitate)

Pentru a avea un impact asupra afacerii, trebuie ca aceste valori asumate sa


6

faca parte din tot ceea ce face afacerea ta. Unele masuri care se pot lua in sensul
Page

acesta sunt:
6
 Apara in mod consecvent valorile afacerii tale – fi indraznet – poti decide sa
nu mergi pe calea care aduce beneficii pe termen scurt, dar nu se aliniaza cu
imaginea mare;
 Vorbeste in mod regulat despre valorile afacerii tale;
 Fa din valorile afacerii tale un criteriu cheie in recrutarea si promovarea
personalului;
 Instruieste echipa cu privire la valorile-cheie ale afacerii tale;
 Incurajeaza echipa sa vorbeasca despre incalcarea valorilor;
 Fa valorile afacerii tale cunoscute, atat personalului cat si clientilor. Include-
le in regulamentul intern, pe intranet si pe site-ul tau, afiseaza-le la locul de
munca si in zonele comune, foloseste-le in instruirea personalului etc

In concluzie, dupa parerea mea, o cale eficientă de a obţine rezultate


remarcabile este aceea de a construi cultura organizaţională ce pur şi simplu
conduce la succes prin valorile și principiile pe care este proiectată şi care
conturează un mediu şi un climat ce vor genera aproape implicit performanţă!
7
Page

7
Bibliografie:
1. ‘’Cultura organizatiei. Management si calitate’’, Ion Seres -
https://www.ttonline.ro/revista/management-calitate/cultura-organizatiei-ii
2. Master Afaceri Internaţionale 2011-2012
3. https://www.inc.com/robert-glazer/5-ways-to-make-sure-your-employees-
take-your-companys-values-seriously.html
4. O ETICĂ CENTRATĂ PE VALORI în SFERA PUBLICĂ
8
Page

S-ar putea să vă placă și