Curs 1

DECIZIA ADMINISTRATIVĂ

1. Noțiune
Acţiunea socială eficientă trebuie să ţină seama de complexitatea sistemului ştiinţelor
şi de caracterul exhaustiv al domeniilor de acţiune. În consecinţă, decizia - ca etapă
importantă în procesul acţional - are o multitudine de definiţii, cu denumiri specifice
domeniului particular la care aceasta se referă. În continuare vom încerca să prezentăm
succint, plecând de la general la particular, câteva din definiţiile care pot contribui la
înţelegerea mai largă a deciziei administrative.
Decizia, în general, din punct de vedere filozofic, este definită ca act individual sau
social premergător acţiunii, constând în luarea unei hotărâri determinate, întemeiate pe
cunoaşterea condiţiilor, prevederea efectelor şi pe opţiune axiologică, în raport cu anumite
scopuri sau idealuri.
Altfel formulată, aceasta reprezintă hotărâre luată, soluţie adoptată, (dintre mai multe
posibile), materializată într-un act obligatoriu, normativ prin care un organ conducător
stabileşte direcţia unei acţiuni şi modul ei de realizare. Ca atribut principal al actului de
conducere, decizia poate fi: politică, administrativă, juridică, economică, socială, tehnică,
militară, etc.
Decizia politică reprezintă actul de opţiune şi de voinţă politică pentru un anumit
mod de acţiune, din mai multe alternative disponibile, în abordarea unei probleme de interes
public, în această categorie se includ regulile constituţionale, legile elaborate de parlament,
politicile publice, deciziile privind relaţiile dintre state pe plan extern, strategiile elaborate de
un partid. Decizia politică reflectă, în ultimă instanţă, raporturile de putere şi rezultatul
conflictelor şi negocierilor dintre forţele sociale. Cu toate acestea, în procesul deciziei
politice, pe lângă afirmarea voinţei politice, cei implicaţi trebuie să ţină seama şi de anumite
constrângeri, unele politice, de ordin constituţional, iar altele obiective, social-economice
(raportul cost / beneficiu). Datorită interacţiunii acestor constrângeri, decizia politică
reprezintă adesea un compromis şi nicidecum o soluţie optimă, ca în cazul deciziilor tehnice.
Rezultatul final va fi o soluţie care îmbină raţionalitatea de ordin tehnic cu realizabilitatea
politică, ultimul criteriu îndeplinind un rol decisiv.
Decizia administrativă este componenta activităţii oamenilor care lucrează în
organele administraţiei publice. De aceea putem spune că decizia administrativă este o specie
a deciziei umane, care constituie elementul central al activităţii desfăşurate de organele
administraţiei publice în realizarea sarcinilor de conducere şi organizare.
Profesorul Antonie Iorgovan defineşte decizia administrativă ca fiind categoria
deciziei speciale prin care se determină soluţiile juridice şi nejuridice ale organelor
administraţiei publice pentru transpunerea în practică a valorilor exprimate în normele
politice şi actele organelor puterii de stat.
Decizia managerială reprezintă un produs şi instrument al activităţii de conducere,
act conştient al factorilor de conducere de stabilire a unui scop, obiectiv, a anumitor direcţii
de acţionare şi modalităţi de realizare a acestuia, izvorât dintr-o anumită necesitate, pe baza
unui proces de evaluare a mijloacelor necesare şi a consecinţelor realizării acestuia şi care
generează o anumită modificare de comportament al factorilor implicaţi.
Ca act social de mare răspundere, ea reflectă, nu numai exprimarea voinţei oamenilor,
ci şi interesele şi nevoile care decurg din necesităţile întregii vieţi economico-sociale şi
politice, având un caracter obligatoriu, normativ. Valoarea teoretică, şi practică a deciziei, ca
act social-politic prin care se declanşează şi se pun în mişcare resurse de personal,
informaţionale, materiale şi financiare, în vederea asigurării unui anumit obiectiv, reprezintă
semnul calitativ distinctiv al procesului de conducere.
Decizia colectivă - delimitată în funcţie de sfera de cuprindere a decidentului,
caracterizată prin faptul că se adoptă în planul organelor de conducere colectivă.
Decizia individuală - delimitată în funcţie de sfera de cuprindere a decidentului, care
se adoptă autonom de către un cadru de conducere învestit cu autoritatea decizională
implicată.
Decizia curentă - limitată ca orizont şi amploare a implicaţiilor asupra sistemului în
cadrul căruia se adoptă şi care vizează obiective individuale sau specifice referitoare la
perioade relativ scurte, elaborată cel mai frecvent, la eşalonul inferior al conducerii prin
intermediul ei se aplică deciziile strategice şi tactice.
Decizia în condiţii de incertitudine - adoptată în condiţiile existenţei de variabile
controlabile şi îndeosebi necontrolabile studiate într-o măsură redusă ca urmare a faptului că
decidentul nu dispune de informaţiile necesare stabilirii pe bază de legi statistice, a
probabilităţilor de realizare a stărilor naturii, când fiecare acţiune duce la un rezultat specific
dintr-un ansamblu de rezultate posibile, fiecare rezultat având o probabilitate cunoscută, în
adoptarea deciziei în condiții de incertitudine se folosesc mai multe criterii sau reguli, toate
operând cu matricea utilităţilor sinteză corespunzătoare stărilor naturii posibile.
 Decizie în condiţii de risc - adoptată în condiţiile existenţei de variabile atât
controlabile, cât şi necontrolabile, unele insuficient cunoscute, când decidentul dispune de o
serie de informaţii asupra stării decizionale pe baza cărora poate determina, folosind
instrumentul ştiinţifico-matematic, stările posibile ale naturii şi probabilităţile de realizare a
fiecăreia din aceste stări, când fiecare acţiune are drept consecinţă un ansamblu de rezultate
specifice.
Decizia strategică - care se referă la probleme de complexitate mărită, a cărei
rezolvare necesită un volum mare de resurse şi programe de lungă durată şi care se adoptă, de
regulă, de organele de conducere situate pe treptele ierarhice superioare ale structurilor
organizatorice.
Decizia tactică - care se referă la probleme de o complexitate redusă, nu vizează
activitatea de ansamblu a unor situaţii obiective pe domenii şi a căror realizare se asigură prin
programe de scurtă durată.

2. Activitatea decizională
Societatea contemporană se caracterizează, printre altele, şi prin amploarea dezvoltării
activităţii executive. Volumul acestei activităţi cât şi numărul mare de organe şi de persoane
care o înfăptuiesc conferă o anumită poziţie specifică administraţiei de stat în cadrul general
al autorităţilor statului. Factorul principal care contribuie la amplificarea şi specializarea
organelor administrative este diviziunea socială a muncii care se accentuează şi în cadrul
activităţii executive.
Activitatea de conducere realizată de administraţie se compune din acţiuni decizionale
(deliberative), de coordonare, de îndrumare şi de control.
Sistemul decizional are rolul de a asigura conducerea activităţii organului şi
funcţionarea acestuia prin întreg ansamblul centrelor de decizie determinate, la rândul lor, de
modul de alcătuire a organului (departamente, direcţii, servicii, birouri - adică de structurile
funcţionale şi structurile de specialitate) ca şi de modul de constituire şi funcţionare a
organului de conducere. Centrele de decizie reprezintă totalitatea nivelurilor ierarhice de la
care se emit decizii, inclusiv cele cu atribuţii decizionale delegate.
Sistemul decizional se compune din „intrări” şi din „ieşiri”.
"Intrările" sunt stările exterioare care pătrund în sistem sub forma datelor sau
informaţiilor furnizate direct de mediul social sau prin intermediul sistemului operaţional sau
informaţional şi la care acesta reacţionează.
 "Ieşirile" sistemului decizional sunt constituite din informaţiile rezultate din
prelucrarea datelor intrate şi care, în cazul nostru, sunt tocmai deciziile juridice adoptate. Ele
provoacă anumite schimbări în mediul social prin conduita pe care o prescriu subiectelor de
drept.
Sistemul operaţional (de execuţie) are rolul de a asigura îndeplinirea deciziilor
adoptate de factorii de conducere şi de factorii de decizie. El asigură transformarea deciziilor
în acţiune şi se compune din persoanele şi din mijloacelor (materiale, financiare, etc.)
necesare executării deciziilor.
Sistemul informaţional, interpus între cel decizional şi cel operaţional, este alcătuit
din fluxul informaţional (cantitatea de informaţii) şi circuitul informaţional (drumul parcurs
de informaţii).
O asemenea abordare a organelor administraţiei de stat, a organizării şi funcţionării
lor reliefează caracterul tehnic al acestora. Cu toate acestea, aspectele tehnice sunt strâns
legate de natura socială a statului şi a activităţii executive pe care el o realizează. Relaţia
"politic-organizatoric" se materializează, în cadrul conducerii executive, în relaţia "conţinut -
formă".
Pentru ca decizia administrativă să fie în măsură să slujească interesul general al
societăţii, conţinut în normele organului legislativ, opţiunea care a determinat-o trebuie :
1) să aibă un puternic temei ştiinţific;
2) să aibă un caracter realist, să conţină cea mai adecvată rezolvare a problemei în cauză, pe
baza unei evaluări exacte a situaţiei de fapt;
3) să intervină în timp util;
4) să urmeze alegerii între mai multe variante de acţiune posibile. Câtă vreme cel care decide
nu a optat pentru una din soluţiile (variantele) posibile, nu există încă decizia;
5) alegerea trebuie să fie conştientă, precedată de o deliberare. Un gest instinctiv sau un
impuls nereflectat nu constituie o decizie;
6) alegerea urmează a fi orientată spre unul sau mai multe scopuri;
7) alegerea trebuie să ducă la acţiune. Dacă decizia nu duce la acţiune ea rămâne o simplă
declaraţie de intenţie. Eficienţa deciziei se verifică prin rezultatele obţinute în urma aplicării
sale.
Numai în felul acesta se poate realiza misiunea administraţiei publice, caracterul
social-politic al deciziei administrative, ca factor de realizare a politicii statului.
 3. Trăsături

A. Cu privire la subiecţi:
- privind acţiunea oamenilor administraţiei publice, decizia administrativă este o componentă,
dar şi o determinantă a ei, deoarece activitatea acestora este urmarea deciziei administrative,
în cadrul sistemului administraţiei publice;
- referitor la persoanele care se găsesc în afara sistemului administraţiei publice şi în raport cu
care lucrează acest sistem - organizând executarea şi executând legea cu ajutorul deciziei
administrative, decizia administrativă este o determinantă, dar şi o modalitate de participare
le administraţia publică ca activitate, deoarece în sistemul nostru de administraţie publică
există multiple forme de participare a cetăţenilor la elaborarea deciziei administrative;
- decizia administrativă asigură comportamentului uman o anumită coeziune în cadrul
diferitelor colectivităţi umane în care acţionează organele administraţiei publice pe baza şi în
baza executării legii;
- colegialitatea, ca operă a autorităţii pluripersonale;
- în domeniul administraţiei publice, decizia este un act social, ea nu exprimă doar voinţa şi
intenţiile unei persoane sau ale unui grup, ci interesele şi cerinţele cu caracter social.
B. În legătură cu scopul său, de a putea asigura eficient, calitativ şi cantitativ
îndeplinirea obiectivelor fixate, este necesar ca decizia administrativă să întrunească unele
caracteristici:
- să fie fundamentată ştiinţific, competentă;
- autoritatea - competenţa de a emite decizii care vor servi drept fundament, la elaborarea
altor decizii;
- să fie coordonată/coerentă, pentru a asigura armonia internă şi externă a acesteia, respectiv
concordanţa cu deciziile anterioare luate la toate nivelurile, satisfăcând cerinţele sociale
actuale şi constituind legătura dintre trecut, prezent şi viitor a unei politici a cărei unitate şi
continuitate o asigură administraţia;
- să fie reală în timp, adoptată la timp, cunoscut fiind faptul că atât deciziile premature, cât şi
cele tardive, nu pot fi utile, rămânând acte gratuite;
- să aibă flexibilitate, mobilitate şi maleabilitate;
- să fie formală (scrisă, datată, semnată, înregistrată şi publicată);
- precisă, simplă, clară, cu succesiune logică şi concizie;
 Aceste cerinţe de eficienţă dau deciziei administrative un caracter practic, excluzând
posibilitatea variantelor în aplicare, a pierderii sau denaturării sensului deciziei.