TEMA 12.

ASIGURĂRILE INDIRECTE
(reasigurarea)
Planul lecţiei:
1. Necesitatea și esența reasigurărilor
2. Elementele de bază și clasificarea reasigurărilor
3. Formele de reasigurare
4. Metodele de reasigurare
1. Necesitatea și esența
reasigurărilor
 Reacțiile omului la risc sunt multiple,
în funcție de nevoile specifice ale acestuia
și anume:
- de prevenire;
- de limitare;
- de acceptare;
- de transferare.
Figura nr. 1 Omul și riscul
(Exemplu: Distrugerea unei case de un incendiu)
 Cele mai utilizate forme de cedare a
riscului sunt:
a) Coasigurarea;
b) Reasigurarea;
c) Retrocesiune (retrocedarea).
Schematic coasigurarea arată astfel:

Figura nr. 2. Coasigurarea

R – reasigurător;
R. – contract de reasigurare;
Pr – primă de reasigurare.

Figura nr. 3. Reasigurarea

C.R’ – contract de retrocesiune
Pr’ – primă de retrocesiune
R’ - retrocesionar
Figura nr. 4. Retrocesiunea
Reasigurarea are un rol important din
următoarele cauze:
• Creșterea capacității de asigurare;
• Omogenizarea riscurilor;
• Stabilizarea financiară.
2. Elementele de bază și
clasificarea reasigurărilor
 În domeniul reasigurărilor se utilizează
un șir de noțiuni specifice numai acestui
domeniu de activitate. Ele sunt:
Compania cedentă (cedență) –
compania care acceptă riscul de la asiguratul
său și cedează o parte din acest risc în
reasigurarea altor SAs și SRAs;
Reasigurătorul – asigurătorul care
acceptă o asigurare de la un asigurător direct
(SAs sau SRAs)
 Retrocesiune – o nouă reasigurare
încheiată de un reasigurător, prin care
transmite o parte din răspundere,
preluată prin contractul de asigurare, unei
alte SAs sau SRAs;
Retrocedent – partea ce intervine
în retrocesiune și care, în schimbul unei
prime se reasigură, la rândul său, la o altă
SAs mai puternică;
 Retrocesionar – partea care
intervine în retrocesiune și care în
schimbul primelor încasate, preia o parte
din riscurile și din sumele asigurate;
Borderou – lista riscurilor ce se
transmit în reasigurare. Este transmis de
către reasigurat reasigurătorului său;
Recapitulație – document trimis de
reasigurat reasigurătorului o dată în
trimestru, în care se indică lista de
borderouri transmise în timpul
trimestrului;
 Tantiemă – o parte din beneficiu,
plătit de reasigurător reasiguratului,
pentru care s-au transmis în reasigurare
riscuri bine studiate de către reasigurat.
Se achită anual din suma beneficiului net;
Excedent – suma riscului care se
transmite în reasigurare (o parte din
valoarea riscului, care depășește reținerea
proprie);
 Reținerea proprie – o parte din
suma asigurată a riscului de care
reasigurătorul răspunde singur;
Silip – document trimis de către
reasigurat altor reasigurători care conține:
• denumirea companiei cedente;
• caracteristica obiectului care se
transmite în reasigurare;
• suma asigurată;
• condițiile de asigurare;
• cota primei tarifare;
• reținerea proprie a companiei cedente.
 În funcție de modul de repartizare a
riscurilor între reasigurat și reasigurător,
reasigurarea poate fi proporțională și
neproporțională.
Schematic clasificarea reasigurărilor poate
fi reprezentată astfel:

Schema nr. 1. Clasificarea reasigurărilor

3. Formele de reasigurare
 Principalele contracte de reasigurare
proporțională sunt:
a) contractul de reasigurare cotă parte;
b) contractul de reasigurare excedent de
sumă asigurată;
 Reasigurarea neproporțională
îmbracă două forme principale:
a) Contractul de reasigurare „excedent de
daună”;
b) Contractul de reasigurare „oprire de
daună”.
4. Metode de reasigurare
 În reasigurarea internațională există
două metode de reasigurare și anume:
a) metoda facultativă;
b) metoda contractuală.