MORALĂ CREȘTINĂ

Etica se ocupă cu ceea ce este corect sau greşit din punct de vedere moral. Etica
creştină se ocupă cu ceea ce este corect şi ceea ce este greşit din punct de vedere moral
pentru un creştin.
Sunt 6 sisteme etice majore: 3 relativiste, 3 absolutiste.
Sisteme etice se împarte în două categorii neabsolutiste [sau relativiste]
( antinominismul, situationismul si generalismul )și absolutiste [nerelativiste] (absolutismul
primar, absolutismul conflictual și absolutismul gradat). Pentru că etica creștină este adâncă
înrădăcinată în caracterul moral neschimbător al lui Dumnezeu primele trei sisteme etice nu
se adresează creștinilor dar ele sunt o provocare pentru etica creștină.

Diferente:
Antinomismul îşi formează vederea prin excluderea (sau relativizarea lor)
tuturor legilor morale obiective.
Generalismul susţine că există excepţii la legile morale.
Situaţionismul susţine un absolut moral ( legea dragostei ) excluzând pe
toate celelalte.
Absolutismul necalificat insistă că există întotdeauna o ieşire din conflictul
aparent în legile morale absolute.
Absolutismul conflictual susţine că atunci când legile morale intră în conflict,
este scuzabil să facem cel mai mic rău.
Absolutismul gradat susţine că atunci când legile morale intră în conflict,
Dumnezeu oferă o scutire de ascultarea celei mai mici porunci, în vederea îndatoririi
noastre de a asculta de cea mai mare porunca.
Antinomismul
Aceasta înseamnă împotriva sau în locul legii și susține că nu există legi morale
absolute că totul este relativ.
Au existat cel puțin trei mișcări în lumea antică care l-au influențat.
a. Procesismul- orice valoare etică se va schimba odată cu situația(apele, totul se afla
în flux continuu).
a’. Însuși arhitectul acestei gândiri Heraclit, nu a crezut ca totul este relativ. El
susținea ca exista un logos neschimbabil în spatele oricărei schimbări, logos prin care
schimbarea ar putea fi măsurată. El a vazut asta ca pe o lege absoluta dupa care ar trebui sa
traiasca oamenii.
b.Hedonismul- hedone=plăcere, ceea ce este bun din punct de vedere moral pentru o
persoană poate fi rău pentru alta(călătoria cu avionul, unii plăcere, alții agonie).
b’. Nu toate plăcerile sunt bune sau pot fi relativizate. Placerea sadica pe care o au
unii indivizi de a tortura copii, nu este buna. Nu toate durerile sunt rele. De ex. durerile care
avertizează asupra unei boli care trebuie sa apară sunt benefice.
c.Scepticismul orice problemă are două fațete și orice problema poate ajunge la impas
adică nimic nu ar trebui considerat vreodată ca fiind absolut corect sau greșit(suspendă
judecata în orice fel de problema).
c’. Scepticismul consecvent se autoanuleaza. Dace scepticul ar fi cu adevarat sceptic
in toata privintele, atunci ar fi sceptic și în ce privește scepticismul. Unele lucruri nu pot fi
puse sub semnul întrebării, de ex. existența, sau dacă avem nevoie de apă și mâncare, ceea de
dărâmă poziția scepticismului în orice.

Cu toate că lumea medievală a fost dominată de un punct de vedere creștin au existat

câteva curente care au contribuit la antinominism.

a.Intenționalismul- O faptă este corectă dacă este făcută cu intenție bună și este
greșită dacă este făcută cu intenție rea (uciderea fără premeditare, nu-i culpabil dpvd moral).
a’. ,,Drumul spre iad este pavat cu intenții bune”. Hitler a avut ceea ce el considera
intenții bune cu privire la holocaust. Faptul ca intențiile rele sunt întotdeauna rele, nu
determină ca reciproca se respectă, adică intențiile bune (relativizate de gandirea cuiva) nu
sunt întotdeauna bune.
b.Voluntarismul toate principiile morale depind de voia lui Dumnezeu (el decide ceea
ce este bine și ceea ce este rău, iar conceptul de bine sau rău nu rezida in natura Sa divina, ci
se pot schimba in funcție de alegerile lui Dumnezeu. Mai simplu spus, Dumnezeu nu ar
ramane constant în preocupările Sale etice. Ceea ce în trecut era considerat rău de Dumnezeu,
astăzi poate fi bun și invers. Lucrul aceasta a pavat calea antinomismului).
c.Nominalismul sau negarea principiilor universale pretinde că nu există forme sau
esențe universale și că există doar lucruri particulare pentru că lumea reală este radical
individuală(exista oameni, dar omenirea exista doar ca și concept mintal).
c’. Dacă nominalismul ar avea dreptate cand spun ca nu exista nicio forma universală
sau esență a informației, atunci informația nu ar mai putea fi tradusă dintr-o limbă în alta, pt.
ca nu exista o baza universală a informației care transcende orice limbaj. Și fiindcă traducerea
informației dintr-o limbă în alta se intampla zilnic, înseamnă ca exista un bine universal care
este sursa comuna a tuturor faptelor bune. Pentru noi, creștinii, acest bine universal este
natura lui Dumnezeu, iar negarea transcendenței naturii lui Dumnezeu este contrar
învățăturilor creștine.
 În lumea modernă s-a manifestat în trei mișcări:
a.utilitarismul - are la bază principiul conform căruia omul trebuie să acționeze astfel
încât să producă cel mai mare bine pentru cei mai mulți oameni cu efect pe termen
lung(numit calcul utilitarist). Pt. utilitaristi totul depinde de ce cauzează cea mai mare
plăcere. Lucrul acesta poate diferi de la persoana la persoana și de la loc la loc.
în înțeles cantitativ -cauzează cea mai mare plăcere și cea mai mica durere
în înțeles calitativ - unii consideră ca unele plăcere sunt de o calitate superioară
altora.John Stuart Mill afirma ca este mai bine sa fii un om nefericit decat un porc fericit.
a’ Principiul conform căruia scopul scuză mijloacele, ar face din utopismul
comunismului lui Stalin, care a dus la decesul a 18 milioane de oameni, un lucru moral.
Omorarea copiilor considerați a fi purtători de ,,impurități genetice” nu este justificată de
scopul obținerii unui stoc genetic purificat.
b.Existențialismul cea mai înaltă îndatorire a noastră trece dincolo de legea morală.
(Legea morala ,,sa nu ucizi” putea fi incalcata în cazul lui Avraam, fiind necesar sa se treacă
peste etica, printr-un salt al credinței).
Existențialismul este credința filozofică în care fiecare suntem responsabili pentru
crearea scopului sau a sensului în propriile noastre vieți. Scopul și sensul nostru individual nu
ne sunt oferite de zei, guverne, profesori sau alte autorități
b’ Libertatea absoluta pentru doua sau mai multe persoane este imposibilă, pentru ca
dacă o persoana alege sa faca altora ceea ce ei nu vor, atunci se iscă un conflict inevitabil.

c.Evoluționismul orice ajută principiului evolutiv este corect și orice îl împiedică este
greșit(Hitler, Darwin, a elaborat o etica evolutionista conform careia trebuie conservată rasa
superioară și exterminata rasa inferioară).

În lumea contemporană au existat mișcări care au contribuit la o moralitate fără de

lege:
a.emotivismul afirmă ca toate afirmațiile etice sunt emotive, ele sunt expresii ale
sentimentelor noastre(sa nu ucizi = eu urăsc omorul, expresie a sentimentelor noastre).
Toate lucrurile sunt relative, depinzand de sentimentele individului. Astfel, nu exista legi
morale obiective care sa se aplice tuturor oamenilor de pretutindeni.
a’ Nici chiar emotivistii nu cred pe deplin în ceea ce afirma, ei cred ca unele lucruri
sunt cu adevărat rele, cum ar fi privarea oamenilor de libertatea de a gândi și a se exprima.
b.Nihilismul - respingerea tuturor principiilor religioase și morale, în credința că viața
este lipsită de sens. Conceptul este asociat de marele ateu Nietzsche care spunea ca ,, D-zeu
este mort, și noi L-am omorat” [Iluminismul eliminase posibilitatea existenţei lui
Dumnezeu.]. Pentru Nietzsche, moartea lui Dumnezeu nu înseamnă doar moarte tuturor
valorilor create de Dumnezeu, ci și moartea nevoii omului de a-si crea propriile valori. El
spunea ca trebuie sa trecem ,,dincolo de bine și rău”. Fiindcă D-zeu nu exista noi trebuie sa
ne creăm propriul bine.
b’ Nihilismul este miezul antinomismului. Totuși, nihilismul este autodistructiv, căci
nihilismul pune preț pe dreptul său de a nega toate valorile. Nici chiar Nietzsche nu s-a putut
abține de-a face o judecata a valorile, fie ele negative sau pozitive, acuzand creștinismul ca
fiind ,,cea mai mare corupție din cate exista”. Dar care a fost standardul după care a putut el
sa judece?
c.Situaționismul toate lucrurile sunt relative și depinde situația în care se găsește
omul, toate deciziile etice sunt circumstanțiale(evitarea cuvintelor “niciodată, întotdeauna”).

Crezurile de bază:
● Nu există legi morale date de Dumnezeu - nu exista D-zeu, deci nu exista nimeni care
sa impuna legile morale universale
● Nu există legi morale obiective - legile morale sunt alegeri subiective ale individului
● Nu există legi morale veșnice - oricare ar fi legile morale existente, ele sunt
temporale, nu eterne
● Nu există legi împotriva legilor. - legile nu se bazeaza pe vreo lege divina sau
naturala. Nu exista lege morala care sa stea în spatele oricărei legi civile.
Contribuții pozitive ale antinominismului:
● Accentuează responsabilitate individuală (se focalizează pe individ)
● Recunoaște un element emotiv
● Accentuează relațiile personale (,,Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru
Sabat” - responsabilitatea noastra etica primordiala este fata de oameni, nu față de
legi),
● Accentuează dimensiunile finite ale cunoașterii umane asupra eticii( Pavel-,, acum
cunosc în parte” 1 Cor. 13:12)

Analiza critică a antinomismului:

● este autodistructiv
● este prea subiectiv
● este prea individualist
● este ineficient
● este irațional
Rezumat și concluzii: este o formă radicală de relativism etic, neagă nu numai
faptul că există absolute etice valide ci și faptul că există legi morale aplicabile oricând și
oriunde. El înseamnă în mod literal fără lege, nu înseamnă însă că aceștia resping orice
valoare. Pun accent pe valoarea individului în luarea de decizii etice și pe valoare relațiilor
personale. Accentuează deseori o dimensiune emotivă evidentă îl mai mare parte din
îndemnurile noastră etice. Dă greș deseori din diferite motive, este autodistructiv pentru că
neagă toate valorile morale aplicabile. Este pur subiectiv ne oferi nicio regulă obiectivă
pentru jocul vieții. Este prea individualist pentru că toți fac ceea ce li se pare corect. Este
ineficient pentru că doi sau mai mulți oameni nu pot funcționa într-o societate fără a avea
reguli morale aplicabile. Este irațional deoarece susține crezul că punctele de vedere
contradictorii sunt ambele corecte.
 Situaționismul
Situationismul este localizat între extremele legalismului și antinomismului.
Antinomiștii nu au nicio lege iar legaliștii au legi pentru orice, situationismul lui Fletcher,
unul dintre cei mai vehemenți teoreticieni ai acestuia, are doar o singură lege. El susține că
există o singură lege pentru toate lucrurile: legea dragostei.
Legalistul este unul care intră în orice situație ce necesită luarea unei decizii înarmat
cu o grămadă de reguli și regulamente predeterminate. (pentru el cea mai mare pondere o are
litera legii nu spiritul ei).Fariseii post macabeici pot fi amintiți ca fiind exemple clasice de
legaliști. (613 sau 621 legi pentru orice situație).Fletcher considera iudaismul, împreuna cu
catolicismul clasic și protestantismul ca fiind legalist.(iudeii îi omorau cu pietre pe
homosexuali, iar Biserica îi ardea. Ambele puneau legea mai presus de dragoste). Legalistul
crede in dragostea pentru datorie, situationistul crede în datoria de a iubi.
La polul celălalt Fletcher îi localizează pe antinomiști care sunt niște libertini extremi
fără niciun fel de normă, deciziile acestora sunt spontane, neprincipiale, bazate doar pe
situația de moment.
Ca exemple de puncte de vedere, Fletcher îi citează aici pe libertinii Noului
Testament, lipsiți de orice fel de lege, pe vechii gnostici cu “cunostiinta lor speciala, pe
membri miscarii moderne ,,Reinarmarea Morala”, “cu puterea lor spirituala” si
existentialismul lui Jean Paul Sarte.Respingerea tuturor regulilor morale este comuna tuturor
acestor puncte de vedere, spune Fletcher, nu este acceptata nicio norma nici chiar cea a
dragostei.
Fletcher își pozitioneaza absolutismul situațional cu singura sa lege pentru toate
lucrurile. Situaționistul intră în fiecare bătălie etică înarmat cu o singură armă
morală :dragostea. Singurul imperativ pe care îl are omul: ,,Acționează în mod responsabil ,
în dragoste”)
Situationismul are o singura lege a dragostei “agape”, mai multe reguli generale ale
intelepciunii “sophia”, și momentul particular al deciziei “kairos” cand (eul responsabil în
situația decide dacă sophia poate sluji dragostei sau nu.

Exista cel puțin 2 motive principale pentru acceptarea unei singure norme universale:
1. legile universale nu pot fi extrase prin deductie din alte legi universale “ca axiome de
mijloc”
2. fiecare situatie este atat de diferita de alta incat se pune întrebarea dacă o regula care
se aplica la o situație poate fi aplicată și la altele de același gen. \
Numai unică axioma sau norma a dragostei este suficientă pentru a se aplica
tuturor situațiilor.

Există patru principii funcționale ale situationismului:

pragmatismul (“binele este doar soluția practică în modul nostru de comportament,
dragostea este pusă la lucru pentru a fi eficientă și pentru a-și demonstra valoarea benefică pe
care o are)
 relativismul (există un singur absolut orice altceva este relativ, în situationismul
creștin,criteriul fundamental este dragostea agape ). Divina porunca a dragostei este
neschimbatoare, in motivatia sa, însă incidentala în abordarea specifica.
pozitivismul (valorile sunt derivate voluntaristic nu rațional, adică omul decide asupra
propriilor lui valori, nu le deduce din natura,numit și “emotivism”(valorile morale se crede ca
sunt o expresie a sentimentelor)
personalismului (raportarea tuturor lucrurilor la binele oamenilor care sunt singurul
bine, “lucrurile trebuie folosite, oamenii trebuie iubiți”). Numai oamenii au valoare
intrinsecă.

Poziția situațională în etică poate fi explicată prin intermediul a șase teorii

principale(fiecare afirmație este o elaborare a ceea ce insemana sa traiesti in mod situational,
în conformitate cu unica norma absolută - dragostea):
- ,,Numai un lucru este în mod intrinsec bun; și anume, dragostea:nimic
altceva.” (oricare ar fi lucrul care dovedește dragostea intr-o situație data,
acela este corect, chiar dacă implica pierderea vieții sub tortura, pentru
evitarea trădării camarazilor)

- ,,Norma de căpătâi a deciziei creștine este dragostea,nimic

altceva.”(dragostea creștină este o dragoste care se dăruie)

- ,,Dragostea și dreptatea sunt unul și același lucru, pentru că dreptatea

este dragoste distribuită ,nimic altceva.” (dreptate înseamnă a da altora ce
li se cuvine, iar dragostea este ceea ce li se cuvine)

- ,,Dragostea dorește binele aproapelui indiferent dacă ne place sau nu de

acesta.” (dragostea este o atitudine, nu un sentiment.)
Fletcher schiteaza 4 interpretări ale poruncii de a ne iubi aproapele ca
pe noi înșine:
1. doar atat de mult cat te iubești pe tine însuți;
2.pe langa dragostea pe care o ai pentru tine insuti;
3.ca pe tine însuți cu dreptate si onestitate;.
4.a iubi aproapele în loc de a te iubi pe tine însuți.
Dragostea este una, însă exista trei obiective: Dumnezeu, aproapele și
persoana proprie.

- ,,Doar scopul scuză mijloacele, nimic altceva.” (scopul iubitor scuză

mijloacele. Mutilarea trupului ar fi justificata de extirparea unui organ
canceros, dacă scopul este salvarea omului)

- ,,Deciziile dragostei sunt luate în funcție de situație, nu în mod

prescriptiv.”(principiul dragostei este o norma universală, dragostea nu
decide ce sa faca înainte de a vedea faptele iar faptele deriva din situație)
 Aplicarea legii dragostei în ilustrațiile descrise: adulterul justificat prin
altruism(mama în lagărul ucrainian se culcă cu un gardian pentru a ramane insarcinata si a fi
eliberata - adulterul sacrificial), prostitutia justificata de patriotism(seducerea unui spion),
sinuciderea sacrificială(din dragoste, pentru familie), avortul acceptabil(pacienta
schizofrenica, necasatorita), omorul justificat de milă (mama isi sufoca copilul care plange).

Evaluarea situationismului prezinta câteva avantaje ale poziției acestuia.

● Ea este o poziție normativă (absolutism cu norma unică).
● Este un absolutism(exista o singura lege care nu poate fi încălcată - legea
dragostei).
● Rezolvă problema normelor conflictuale (exista o singura norma care are
prioritate fata de celelalte).
● Da valoarea cuvenită diferitelor circumstanțe(circumstanțele fac diferenta in
ce privește corectitudinea sau incorectitudinea actului).
● Pune accent pe dragoste și pe valoarea oamenilor.

Dintre lipsuri sunt amintite:

● O singură normă este prea generală.
● Situația nu determină semnificația dragostei.
● Posibilitatea existenței multor norme universale(poate fi legalist),
● O normă universală diferită este posibilă(care norma absoluta ester cea
corecta? Adevărul ?)
● Un sistem etic cu norme multiple este ușor de susținut(scriitoriii au aparat
validitatea acestor norme, CS lewis),
● Fletcher este cu adevărat un utilitarist(este o forma de generalism).

Rezumat și concluzii: situationismul pretinde a fi un absolutism cu norma unică , crede că

orice lucru ar trebui judecat de o singură lege morala absolută cea dragostei. Dar acest
principiu moral este doar formal și gol ,nu are un conținut care poate fi cunoscut dinainte sau
în afara situației. Cele care determină ceea ce înseamnă sunt diferitele situații. Deci intr-o
analiză finală această unică legea morală se dovedește a nu fi o lege morală. Situationismul se
reduce la antinomism, căci o lege moral absolută lipsită de conținut nu este, în practică ,mai
bună decât inexistența oricărei legi morale absolute.
 Generalismul
Pozițiile etice pot fi clasificate în două mari categorii: cele care susțin regulile etice
aplicabile (și aici există o împărțire între cei care cred că există legi etice universale
aplicabile) și cei care cred că acestea sunt doar general aplicabile - această din urmă poziție
este numită generalism) și cele care nu fac acest lucru(la fel ca antinomismul).
Dintre cei care aderă la generalism fac parte și utilitariștii.
Utilitaristii nu sunt antinomiști(cred în valoarea legilor etice), nu sunt absolutiști
(neaga de obicei existența normelor etice universal aplicabile), ei pot avea scopuri absolute
însă pretind că nu au norme absolute.(pot avea un rezultat absolut sau final dar mărturisesc
inexistența vreunei reguli absolute)
Jeremy Bentham: utilitarismul cantitativ (generalismul modern este urmașul
hedonismului antic, care susține ca placerea este binele suprem al omului) a dezvoltat
calculul hedonistic al plăceri(natura a pus omenirea sub guvernarea a doi stăpâni
suverani :”durerea și plăcerea” și numai în funcție de ele vom ști ce ar trebui sa facem și ceea
ce vom face)(principiul utilității=o acțiune care are tendința de a intensifica fericirea
comunității mai mare decat cea de a o diminua).
Plăcerea calculata (pentru determinarea valorii plăceri sau durerii):
Determinată de 6 factori la indivizi :
1. intensitate
2. durata
3. certitudine sau incertitudine
4. apropiere sau depărtare
5. fecunditate (șansele de a producere a altora de același fel)
6. puritate (șansele de a nu produce senzații de tip contrar)
Sau la grupuri al 7 factor :
7. numărul persoanelor implicate

John Stuart Mill:

Utilitarismul calitativ(diferit prin modul în care plăcerea(scopul) este concepută),
plăcerea este definită din punct de vedere calitativ (plăcerile sunt de diferite feluri, cele mai
mari trebuie preferate în detrimentul celor mai de mica valoare). Plăcerile cultivate sunt
superioare celor necultivate. Plăcerile intelectuale sunt superioare celor senzuale, și așa mai
departe.
Plăcerea este determinată în mod normativ (poziția utilitarista nu este fără norme,
exista reguli morale, crezuri, coduri valide care să calauzeasca deciziile umane către
maximizarea binelui in societate). Totuși , niciunul dintre aceste crezuri nu sunt universale.
Niciuna nu este fără excepții; toate pot și ar trebui încălcate pentru principiul utilității, atunci
cand binele suprem este periclitat. Mai ales, fiindcă codul etic nici nu este divin, admite
infinite îmbunătățiri.
Problema excepțiilor (excepțiile vor prezenta o tentație de a încălca regulile morale
fără deosebire, pentru presupusa utilitate ce deriva de aici). Natura complicata a excepțiilor
umane face imposibil ca regulile de conduita umane sa nu fie modelate sau sa nu aibă nicio
excepție.
 G.E.Moore:
Regulile sunt doar general valabile
Reguli generale și ascultarea universală. Avem scoala act-utilitaristilor care susține ca
fiecare act etic în particular trebuie judecat după consecințele sale, pot exista si exceptii care
ar justifica încălcarea ei. Avem și gruparea utilitaristi-regula care susține ca regulile nu
trebuie încălcate niciodată(excepție, cand ar fi conflict intre ele).
În conformitate cu Moore, afirmatia ,,Am obligatia morala sa fac acest lucru”
inseamna ca actiunea respectiva va produce cel mai mult bine suprem în univers. Regulile și
normele sunt în general folositoare, însă nu sunt chiar universale.
O lege etica are natura unei preziceri științifice, nu a unei legi științifice: iar aceasta
este întotdeauna numai probabilă, deci probabilitatea poate fi foarte mare. Lucrul acesta face
legile morale ipotetice și clar nu categorice.
Unele reguli generale nu ar trebui niciodată încălcate
În pofida faptului ca normele morale sunt doar reguli generale care au excepții
individuale, Moore susține ca individul nu trebuie sa incalce o regula pe care majoritatea
oamenilor o respecta și o considera validă în general. Motivul ar fi probabilitatea ridicata ca
incalcarea acesteia sa fie greșită, oricare ar fi cazul.

John Austin: nicio regula generală nu ar trebui încălcată.(regulile aplicate unei clase
de acțiuni care, dacă ar fi făcute în general, ar aduce rezultate rele, nu ar trebui niciodată
încălcate)regulile sunt justificate de rezultatele generale, respectarea universală a regulilor
este justificata de rezultatele generale.

Câteva valori (aspecte pozitive) ale generalismului:

● Reflectă o necesitate a normelor
● Oferă o posibilă soluție pentru normele conflictuale,
● Unii generalisti pledează pentru normele “de neincalcat”

Câteva minusuri:
● scopul nu scuză mijloacele
● generalissimul nu are nicio normă universală
● acțiunile utilitariste nu au valoare intrinsecă
● scopul este un termen ambiguu
● nevoia de a avea norme etice
Rezumat și concluzie: generalismul spre deosebire de antinomism susține că există unele
principii morale aplicabile. Dar contrar absolutismului, generalismul insistă că niciuna din
aceste legi morale nu este cu adevărat absolută. Deoarece fiecare principiu moral admite
excepții generalistul are o soluție ușoară pentru conflictele morale. Cu toate acestea pentru că
nu are niciun principiu moral absolut punctul său de vedere are tendința de a se reduce la
antinomism.. Dacă nu există unele prescripții morale obiective cu un conținut de sine stătător
care să se aplice tuturor persoanelor în toate vremurile atunci oricând este posibil ca orice
acțiune sa poate fi justificată.
 Absolutismul primar
Există două perspective etice de bază absolutism și relativism. Poate că cea mai
influentă și mai răspândită perspectivă etică între creștini este absolutismul primar. Augustin
a fost acela care a făcut o prezentare clasică acestei poziții, ea fiind aparat de Immanuel Kant
și de teologi precum John Murray, Charles Hodge.
O prezentare a absolutismului primar. Premisa de bază a absolutismului primar este
aceea că toate conflictele morale sunt doar aparente, ele nu sunt reale. Păcatul poate fi
întotdeauna evitat. Există absolute morale care nu admit nicio excepție și care niciodată nu
intră în conflict unul cu celălalt.
La întrebarea clasică dacă omul ar trebui sau nu sa minta pt a salva o viata , adeptul
acestei poziții răspunde cu NU !

Absolutismul primar al Sfântului Augustin, a fost inteles gresit ca fiind situationist

datorită afirmării sale ca ,,omul ar trebui sa-l iubească pe Dumnezeu si sa actioneze cum
vrea” (Augustin a scris despre minciuna doua lucrări : Impotriva minciunii și Despre
minciuna).
Pentru Augustin adevărul este un absolut,iar absolutul nu poate fi încălcat. El afirma
ca din moment ce viata vesnica este pierduta printr-o minciuna, nu se poate spune o minciuna
pentru pastrarea vietii vremelnice a unui om. Pe scurt, de ce să-ți pierzi viața veșnică pentru a
salva o viata trecatoare?
Conform cu Augustin, minciuna pentru preintampinarea unui viol este un lucru
interzis, pentru ca intre ingaduirea păcatului și savarsirea unuia, tu alegi sa savarsesti un
păcat.
Absolutismul primar a lui Kant. Acesta a fost unul dintre cei mai influenți gânditori ai
vremurilor moderne. Agnostic în ceea ce privește cunoașterea realității în sine, a fost un
credincios devotat și un absolutist moral. O indatorire morala universala (un imperativ
categoric, omul ar trebui “sa facă asta și asta”, imperative categorice:proclamarea adevărului
și protejarea vieții). Exista cel puțin 3 motive afirmate/sugerate de Kant în ce privește
absolutismul sau:
1. îndatoririle morale nu admit nicio excepție
2. îndatoririle morale sunt intrinseci
3. îndatoririle sunt categorice și universale.
Absolutismul primar al lui John Murray. Absolutismul sau este unul din cele mai
bune exemple în tradiția evanghelica.
Avem doua motive pentru a menține sanctitatea adevărului :
1. Dumnezeu este absolut
2. Adevărul este de aceeași esență cu Dumnezeu.
El crede ca orice minciuna este gresita, insa el nu susține ca orice inselaciune
intentionata este o minciuna.
Providența lui Dumnezeu. In absolutismul primar este implicata si o alta
premisa.Providenta lui Dumnezeu intotdeauna are “o a treia alternativa” pentru orice dilema
morala aparenta. De ex. cazul lui Daniel atunci cand se afla în exilul babilonian.
 Rezumatul absolutismului primar: premisele majore care formează poziția
absolutismului primar:
1. Caracterul neschimbător al lui Dumnezeu este baza absolutelor morale.
2. Dumnezeu și-a exprimat caracterul moral neschimbător în legea Sa.
3. Dumnezeu nu se poate contrazice pe sine.
4. Astfel nu există două legi morale absolute care pot intra cu adevărat în conflict.
5. Toate conflictele morale sunt doar aparente nu reale.

Aspecte pozitive, pe care etica creștină le apreciaza :

● Se bazează pe natura neschimbătoare a lui Dumnezeu.
● Accentuează regula mai mult decât rezultatul.
● Dă dovadă de încredere în providența lui Dumnezeu.
● Întotdeauna există o modalitate de a evita păcatul.

Aspecte negative ale criticilor:

● Unele premise discutabile sau false. - De văzut în carte
● Modificări fatale. - De văzut în carte
● Modificări nereușite. - De văzut în carte
● Alunecarea spre providența. - un apel la providenta lui Dumnezeu de a evita
conflictele morale este contraindicat, deoarece Dumnezeu nu intervine întotdeauna
pentru a-i scuti pe toți credincioșii de dilemele morale. Nu exista nicio dovada a
acestei premise a absolutismului primar, nici în cadrul Bibliei, nici în afara ei.
● O a treia alternativă nu este întotdeauna disponibilă.
● Nu toate conflictele morale sunt cauzate personal.
● Inconsecvența fundamentală.
● Căderea în păcatul omiterii.
● Tendința spre legalism.
● Tăcerea nu este întotdeauna posibilă.

Rezumat si concluzie: în ciuda aspectelor pozitive și eforturilor nobile pentru păstrarea

nemodificată a absolutelor, există unele deficiențe serioase. Este nerealistă ,lipsită de milă
(legalista uneori) și lipsită de succes în ce privește evitarea modificărilor inevitabile ale
absolutelor sale.

Absolutismul conflictual
 Evanghelicii au susținut în general o oarecare formă de absolutism etic. În contrast cu
situationismul, ei au afirmat ca exista mai multe absolute morale. Apare însă o problema. Ce
facem cu disputele morale? Ce-ar trebui să facă omul atunci când două sau mai multe dintre
îndatoririle sale absolute intră în conflict inevitabil? Autorul oferă trei răspunsuri la această
întrebare:
● Absolutismul primar afirmă că astfel de conflicte sunt doar aparente ele nu
sunt reale. Adică nu se poate ca doua obligații absolute să intre în conflict
inevitabil.
● În al doilea rând absolutismul conflictual admite conflictele morale ca fiind
reale însă afirmă că omul este vinovat indiferent de calea pe care o alege.
● În al treilea rând absolutismul gradat (sau poziția binelui mai mare),
recunoaște ca fiind posibil uneori să apară conflicte morale însă susține că
omul este personal nevinovat dacă face cel mai mare bine și alege răul minim
în această situație.
Poziția a 2 va fi cea luată în discuție aici.

Ideea centrala a pozitiei etice a absolutismului conflictual este ca noi trăim într-o lume
decăzută și într-o astfel de lume apar conflicte morale reale. Premisa atașată acestei doctrine
susține că atunci când doua îndatoriri intra în conflict, omul este moral responsabil față de
ambele. Legea lui Dumnezeu nu poate fi niciodată încălcată fără un sentiment de vinovăție.
În astfel de cazuri omul trebuie doar să facă răul minim, să-și mărturisească păcatul și să
ceară iertare lui Dumnezeu.
Fundamentul istoric: are rădăcini în lumea greacă a fost încorporată și în filosofia
reformei și își găsește teoretizarea atât în gândirea existențială modernă cat și în cea populară.
“Dintre două rele am făcut-o pe cea mai mică.”-poziția răului minim.
Conceptului de rău minim i s-a dat o nouă dimensiune odată cu doctrina reformei
referitor la depravare. Luther spunea ca în primul rând creștinii trăiesc simultan în două
împărății: împărăția lui Dumnezeu și împărăția acestei lumi. Deoarece acestea se află în
opoziție și deoarece creștinii au responsabilitate în cadrul ambelor este inevitabilă existența
conflictelor. În al doilea rând Luther afirmat că trebuie “să păcătuim cu îndrăzneală” însă cu
și mai multă îndrăzneală crezi și te bucură în Hristos care este biruitor asupra păcatului,
morții, lumii.
Într-o lume decăzută păcatul este inevitabil, însă într-o lume răscumpărată acesta
poate fi iertat.

Helmut Thielicke.
Un lucru fundamental în viziunea sa este credința în conflicte morale reale,
inevitabile, căci “a nega situatia conflictuala inseamna a nega decizia”.
În situațiile conflictuale, păcatul este inevitabil, căci noi ,,cădem în păcat în mod
constant, în situații limita”. În lumina depravarii umane, aceste feluri de conflicte sunt de
așteptat, din moment ce ,,forma acestei lumi nu este mai capabila sa produca neprihanire
absoluta decat ar putea sa o faca inima noastra omeneasca”. Consecința este aceea ca in
aceasta lume decazuta ,,conduita este de fapt un compromis intre cerinta divina si ceea ce este
permis de forma aceste lumi,[...] de multiplele aspecte ale datoriei”.
 Intr-o lume lipsită de păcat nu ar exista nicio dilema morala. În cer nu va exista nici
una.

Crezurile de bază ale absolutismul conflictual. Exista 4 premise principale în absolutismul

conflictual:
- Legea morală a lui Dumnezeu este absolută și nu poate fi încălcată,
- Conflictele morale sunt inevitabile, intr-o lume decazuta,
- Datoria de a face răul minim, atunci cand se ivesc aceste conflicte,
- Iertarea este pusă la dispoziție dacă ne mărturisim păcatele

Contribuții pozitive:
● păstrează absolutele morale
● dă dovadă de realism moral
● vede conflictele morale ca avându-și rădăcinile în natura decăzuta a omului
● există o soluție fără excepție.

Critici: două vor fi numite morale , iar două hristologice :

Morale:
● O indatorie morală față de păcat este absurdă din punct de vedere moral
● Ceea ce este inevitabil nu este culpabil din punct de vedere moral
Hristologice:
● Isus trebuie să fi păcătuit - conflictul moral a fost intre judecata dreaptă si
crucea Sa, acolo unde indurarea și dreptatea au intrat în conflict.
● Cristos trebuie să se fi confruntat cu dileme morale.

Rezumat și concluzie: crede că există multe absolute morale care intră uneori în
conflict. Legile lui Dumnezeu sunt absolute și astfel nu pot fi violate niciodată. Există o lume
decăzută iar în această lume există dileme morale reale. Când apare un conflict moral
inevitabil obligația noastră este de a face rău cel mai mic. Trebuie să recunoaștem apoi că un
astfel de act este un păcat și să ne mărturisim păcatul încălcării legii lui Dumnezeu și să
acceptăm iertarea Sa.
Are meritul păstrării absolutelor și al realismului în ce privește lumea decazuta în care
trăim. Cu toate acestea, se pare ca teoria nu se poate apara cu succes impotriva acuzatiilor
morale si cristologice care i se aduc. Pare absurd a spune ca exista o indatorire morala de a
pacatui sau a blama pe cineva pentru ceea ce era inevitabil. Mai mult dacă Isus a fost ispitit în
toate lucrurile ca și noi atunci El s-a confruntat cu dileme morale. Dacă a făcut-o atunci
trebuie sa fi păcătuit. Dacă nu a facut-o nu este exemplul nostru. Atunci cand suntem la
stramtorare, teoria pare a se transforma fie în absolutism neconflictual prin sugerarea unei
intervenții providențiale speciale în favoarea lui Cristos, care sa-l salveze din dileme morale,
fie un absolutism gradat prin sugerarea faptului ca omul este obligat moral sa maximizeze
binele. Teoria nu are un teren solid pe care sa reziste.

Absolutismul gradat
 Relativismul etic total nu este opțiune pentru un evanghelic. Caracterul lui Dumnezeu
este neschimbător iar legea sa reflectă caracterul său. Dintre opțiunile din cadrul
absolutismului etic, evanghelicii trebuie să aleagă între absolutismul formal, absolutismul
conflictual sau absolutismul gradat.
Rădăcini istorice: dintre cele trei forme ale absolutismului pe care le susțin
evanghelicii, absolutismul primar este asociat cu tradiția anabaptistă, absolutismul conflictual
de tradiția luterană iar absolutismului gradat cu tradiția reformată.
Sfantul Augustin, ca și adepții absolutismului gradat, credea ca exista o ierarhie a
păcatelor. Exista și o piramidă a valorilor avandu-l pe Dumnezeu în varf și lucrurile la baza.
Îndatoririle intra uneori în conflict.
Exista si exceptii pe care Autoritatea Divina le face propriei sale legi, aceea ca
oamenii nu trebuie omorati iar acestea sunt de 2 feluri: fie justificate de o lege generala fie de
o însărcinare speciala acordata temporar unui anumit individ.A urma indatorirea morala mai
mare in situatii conflictuale reprezinta cel mai mare bine , nu un rau minim. Augustin este un
precursor al absolutismului gradat
Charles Hodge. El crede ca “adevărul este întotdeauna sacru, pentru ca este unul
dintre atributele esentiale ale lui Dumnezeu, așa ca oricine militează împotriva lui sau este
ostil adevărului se găsește în opozitie fata de însăși natura lui Dumnezeu.”Cu toate acestea
exista ocazii în care omul este justificat dacă insala în mod intenționat pe altcineva.Sau dacă
îndruma greșit.
Elementele esențiale, bazate pe pasaje scripturale relevante:
● există legi morale mai mari și mai mici. De pilda, ”prima si cea mai mare
porunca” Matei 23
● există conflicte morale inevitabile (Avram si Isac, Gen 22-sa nu ucizi,
sinuciderea lui Samson, moasele evreice, sacrificiul de pe Cruce)
● Nu se poate imputa vinovăția pentru un lucru inevitabil, (au fost laudati pt ca
au urmat îndatoririle cele mai importante -daniel și cei 3 tineri)
● Absolutismul gradat este adevărat.(respecți pe cea mai importantă și nu vei fi
vinovat). Atunci cand o persoana intra intr-o intersectie etica unde doua legi
intra în conflict inevitabil, este evident faptul ca o lege trebuie sa cedeze în
favoarea celeilalte.

O elaborarea absolutismului gradat.

1. Dragostea pentru Dumnezeu înainte de dragostea pentru om
2. Ascultarea de Dumnezeu înainte de ascultarea de guvern
3. Milă înaintea veridicității.

Obiecții aduse absolutismului gradat:

Cum se deosebește absolutismul gradat de situationism? Situaționismul nu susține că
există absolute cu un conținut de sine stătător ,absolutismul gradat însă susține contrariul. În
conformitate cu absolutismul gradat poruncile universale ale scripturii sunt absolute și se
aplică tuturor oamenilor oricând și oriunde. În al doilea rand absolutismul gradat susține că
există mai multe absolute nu doar unul singur. În al treilea rând Fletcher crede ca situația
determină ce ar trebui să facă omul într-un anume caz. Absolutismul gradat susține că
factorii situaționali situaționali doar ne ajută să descoperim ceea ce Dumnezeu a hotărât că
ar trebui să facem în așa în moment

Absolutismul gradat și situationistmul cad la învoială în practică? Fletcher spune că

un anumit lucru este corect sau greșit pentru că particularitățile existențiale ale situației
determină aceasta. Absolutismul gradat concluzionează că un lucru este corect sau greșit
pentru că Dumnezeu l-a declarat așa.
Este absolutismul gradatul o formă de subiectivism? Dacă cineva își formează
propria ierarhie de valori bazată pe propriile alegeri subiective, atunci acesta este
subiectivism.Nu aceasta susține absolutismul gradat creștin.
În ce sens este absolutismul gradat un absolutism? Nu este un absolutism primar dar
poate fi numit absolutism calificat sau contextual. Nu este impropriu să-l numim ca pe o
formă de absolutism pentru că spre deosebire de situaționism susține că legile morale sunt
absolute în sursa lor, în sfera lor corespunzătoare și în ordinea priorităților lor.
Dacă Dumnezeu este unul cum pot exista mai multe legi morale? Dumnezeu este unul
în natură însă are multe atribute morale. Fiecare lege morala absoluta își are originea in
atributele morale schimbătoare.
Există o ierarhie în Dumnezeu?- În esența lui Dumnezeu nu exista nicio ierarhie.
Ierarhia poate sa existe doar în legile lui Dumnezeu bazate pe pe acele atribute. Nu e necesară
pt absolutismul gradat ca ierarhia să fie atributele lui Dumnezeu. Ierarhia poate sa existe doar
în legile lui Dumnezeu bazate pe aceleași atribute.
S-a confruntat Isus cu reale conflicte morale? S-a confruntat însă fără a păcătui. Cel
mai mare a fost conflictul crucii, a ales indurarea în detrimentul dreptății.
Ne creăm singuri propriile conflicte morale? Uneori noi singuri ne creăm propria
conflicte și în aceste cazuri suntem vinovați. Fiindcă unele conflicte morale sunt evitabile este
o greșeală să presupunem că toate sunt rezultatele păcatelor personale anterioare.
Conflictelor personale inevitabile, și nu celor generate de om sunt tratate de absolutismul
gradat.
Cum poate un rău minim să fie cel mai bun lucru de făcut? Absolutismul gradat este
similar cu principiul dublului efect. Cand doua rezultate, unul bun și unul rau deriva din
același act, individul este considerat responsabil doar pentru binele pe care l-a intenționat sau
nu pentru raul care a rezultat din intenții bune(amputarea unui picior)
Este absolutismul gradat cu adevărat Utilitarism? Utilitarismul este teleologic (centrat
pe scop) iar absolutismul gradat este etică deontologică centrată pe îndatorire. -care vor aduce
rezultate bune.
Sub ce aspecte diferă scutirile de excepții?-absolutismul gradat nu crede că există vreo
excepție la legile absolute ci doar scutiri. Daca exista exceptii atunci legea nu mai este
absoluta.o scutire doar elimina culpa, ea nu schimba natura legii.
Cum pot conflictele să fie reale și totul rezolvabile? Prin cedarea legii de mai mica
însemnătate în fața celei mai importante.
Cu poate o lege morală să fie absolută și totuși nerespectată? Porunca mai mica nu
este tocmai încălcată cand este respectată cea mai mare, exista scutire de indatorire de a o
respecta, porunca ramane absoluta chiar si cand nu este respectată deoarece caracterul ei
absolut este bazat pe natura lui Dumnezeu.
Cum poate minciuna să izvorască din natura lui Dumnezeu, ca fiind adevăr?
Minciunile justificabile nu se bazează pe caracterul adevărat a lui Dumnezeu, ci pe îndurarea
Sa.
Oare absolutismul gradat nu neagă depravarea totala a omului? Depravarea înseamnă
ca pentru omul căzut este inevitabil sa pacatuiasca, însă nu și ca este necesar ca omul sa
pacatuiasca, pactul este evitabil prin harul lui Dumnezeu, depravarea nu face păcatul
inevitabil, dacă l-ar face, atunci coruptibilitate ar distruge abilitatea omului de a păcătui.
Oare absolutismul gradat implica o contradicție, Dacă două acțiuni opuse pot fi
săvârșite în același timp? Poruncile nu sunt aplicate în același sens, una este aplicabilă într-un
sens mai înalt, și omul ar trebui să le facă pe ambele.

Calitățile absolutismului gradat.

● Evită relativismul (ramane ferm în principiile morale bazate pe caracterul
absolut al lui Dumnezeu),
● Răspunde cu succes conflictelor morale(evita legalismul și antinomismul),
● Dă un sens Crucii (crucea are sens doar dacă cerințele dreptății sunt
subordonate dorintelor îndurării).

Rezumat și concluzie: se distinge de antinomism, situationism, generalism pentru ca

adepții lui cred în absolute morale. Legile morale sunt absolute în sursa lor în propria sferă de
activitate unde nu există conflict și sunt absolute în ordinea priorităților atunci când există un
conflict. Există conflicte reale morale iar în anumite circumstanțe omul nu este vinovat de
nesupunere la îndatorirea mai puțin importantă față de cea superioară.

Principiile esențiale ale absolutismului gradat sunt: există multe principii morale
înrădăcinate în caracterul moral absolut al lui Dumnezeu, există îndatorii morale mai
importante și mai puțin importante(dragostea pt Dumnezeu și dragostea pt oameni). Aceste
legi morale intre uneori într-un conflict moral inevitabil, în astfel de conflicte suntem obligați
să urmăm legile morale mai mari atunci când urmăm legea morală mai importantă nu suntem
responsabil pentru faptul că nu o respectăm pe cea mai puțin importantă.

Diferite vederi asupra eticii

 Există numai şase sisteme etice majore, fiecare determinat de răspunsul său la
întrebarea, „Există legi etice obiective?” Adică există legi morale care nu sunt pur subiective
ci se aplică umanităţii, în general?
Antinomianismul spune că nu există legi morale.
Situaţionismul afirmă că există doar o lege absolută.
Generalismul afirmă că există unele legi generale, însă nu există legi absolute.
Absolutismul necalificat crede în multe legi absolute care niciodată nu intră în
conflict una cu cealaltă.
Absolutismul conflictual susţine că există multe norme absolute care uneori intră în
conflict şi că noi suntem obligaţi să facem răul cel mai mic posibil.
Absolutismul gradat susţine că multe legi absolute intră uneori în conflict şi că noi
suntem responsabili să ascultăm de legea mai mare.

Diferenţe între diferite vederi

Dintre cele şase vederi etice, două neagă toate legile morale absolute obiective.
Dintre acestea,
- Antinomianismul neagă toate legile morale universale şi generale.
-Generalismul, pe de altă parte, neagă doar legile morale universale, admiţându-le
pe cele generale. Aceasta înseamnă că există unele legi obiective morale care se aplică în
majoritatea timpului, însă nu în mod necesar tot timpul.

Patru vederi etice pretind a fi absolutisme. Dintre acestea,

-Situaţionismul crede doar într-un singur absolut, în timp ce alţii cred în două sau mai
multe absolute. Dintre acestea,
-Absolutismul necalificat susţine că aceste principii morale absolute niciodată nu
intră în conflict, în timp ce celelalte două cred că ele intră în conflict uneori. Dintre cele două
care cred că acestea intră în conflict uneori, absolutismul conflictual susţine că noi suntem
responsabili să facem răul cel mai mic, simţindu-ne însă vinovaţi pentru orice lege încălcată.
Pe de altă parte, absolutismul gradat susţine că responsabilitatea noastră este aceea de a
asculta de cea mai mare poruncă. În consecinţă, noi nu suntem vinovaţi că nu ascultăm de
porunca mai mică care intră în conflict cu aceasta.

Exemple pentru cele şase vederi etice majore

 Corrie ten Boom povestea cum a minţit pentru a salva pe evrei de la lagărele de
concentrare naziste.
În timpul audierilor din Senatul Statelor Unite referitoare la problema cu Iranul, Lt.
Col. Oliver North mărturisea că, în procesul îndeplinirii îndatoririlor sale, a minţit pentru a
salva vieţi nevinovate. North spunea: „A trebuit să pun în balanţă minciuna şi viaţa”.
Într-un număr de istorisiri biblice, oamenii au minţit pentru a salva vieţi.
Moaşele evreice au minţit pentru a salva pe micuţii băieţei ce trebuiau omorâţi la
porunca Faraonului (Ex. 1:15-19). Rahav a minţit pentru a salva vieţile iscoadelor în Ierihon
(Iosua 2).
Este întotdeauna corect să minţi pentru a salva o viaţă? Aceasta este problema pe
care
o vom lua în discuţie spre a analiza diferenţele dintre cele şase poziţii etice de bază.
A minţi nu este nici rău, nici bine. Nu există legi cu privire la aceasta .
- Antinomianismul -susţine că a minţi pentru a salva vieţi omeneşti nu este nici bine,
nici rău. Afirmă că nu există principii morale obiective după care ar putea fi judecată această
problemă. Decizia trebuie luată pe temeiuri subiective, personale sau pragmatice, nu pe
temeiuri morale obiective. Nu avem nici o lege morală care să decidă în această problemă.

A minţi este în general un lucru greşit. Nu există legi universale.

-Generalismul pretinde că a minţi este un lucru în general greşit. Ca regulă, minciuna
este rea, însă în anumite cazuri această regulă generală poate fi încălcată. Pentru că nu
există legi morale universale, rezultatele vor fi acelea care vor stabili dacă a minţi este un
lucru bun sau rău. Dacă rezultatele sunt bune, atunci a fost bine că s-a minţit. Majoritatea
generaliştilor consideră că a minţi pentru a salva vieţile oamenilor este un lucru corect,
pentru că în acest caz scopul scuză mijloacele necesare atingerii lui. Cu toate acestea, a
minţi este, în general, un lucru greşit.
A minţi este uneori un lucru bun. Există doar o singură lege universală.
-Situaţionismul afirmă că există doar o singură lege morală absolută, însă aceasta nu
cuprinde şi a spune
adevărul. Dragostea este singurul absolut, iar a minţi s-ar putea să fie o dovadă de dragoste.
De fapt, a minţi pentru a salva o viaţă este o dovadă de dragoste. Astfel, a minţi este uneori
un lucru bun. Într-adevăr, orice regulă morală cu excepţia dragostei poate şi ar trebui să fie
încălcată de dragul dragostei. Orice altceva este relativ; numai un singur lucru este absolut.
Astfel, situaţionistul crede că a minţi pentru a salva vieţi este un lucru justificat moral.
A minţi este întotdeauna un lucru greşit. Există multe legi nonconflictuale.
 -Absolutismul necalificat/primar crede că există multe legi morale absolute şi că nici
una dintre ele nu trebuie încălcată vreodată. Adevărul este o astfel de lege. De aceea, omul
trebuie întotdeauna să spună adevărul, chiar dacă cineva va muri ca urmare a acestui lucru.
Adevărul este absolut, iar absolutele nu pot fi încălcate. Astfel, nu există excepţii în ce
priveşte adevărul. Rezultatele nu sunt niciodată folosite ca un motiv de încălcare a regulilor,
chiar dacă este de dorit să existe anumite rezultate.
A minți este un lucru scuzabil. Există multe legi conflictuale.
-Absolutismul conflictual recunoaşte că noi trăim într-o lume rea, în care legile
morale absolute intră uneori într-un conflict inevitabil. În astfel de cazuri, îndatorirea
noastră morală este de a face cel mai mic rău
posibil. Trebuie să încălcăm legea mai puţin importantă şi să dăm dovadă de îndurare. De
exemplu, trebuie să minţim pentru a salva o viaţă şi apoi să cerem iertare pentru încălcarea
legii morale absolute a lui Dumnezeu. Dilemele noastre morale sunt uneori de neevitat, însă
noi vom fi oricum vinovaţi. Dumnezeu nu poate schimba prescripţiile Sale morale absolute
doar pentru situaţiile morale dificile în care ne aflăm. A minţi este uneori un lucru bun.
Există legi mai înalte. Absolutismul gradat susţine că există multe absolute morale şi acestea
intră uneori în conflict. Cu toate acestea, unele legi sunt mai înalte decât altele, deci atunci
când există un conflict inevitabil, este îndatorirea noastră de a urma legea morală mai înaltă.
Dumnezeu nu ne învinovăţeşte pentru ceea ce nu putem evita. Astfel, El ne scuteşte de
responsabilitatea de a urma legea mai puţin importantă, atunci când obligaţia noastră este
de a asculta de legea morală mai importantă. Mulţi susţinători ai acestei vederi consideră că
mila pentru cel nevinovat este o îndatorire morală mai importantă decât a spune adevărul.
Astfel, ei sunt convinşi că este bine, în astfel de cazuri, să minţi pentru a salva viaţa cuiva.
În concluzie :
- antinomianismul îşi formează vederea prin excluderea tuturor legilor morale
obiective.
- Generalismul susţine că există excepţii la legile morale.
- Situaţionismul susţine un absolut moral, excluzând pe toate celelalte.
- Absolutismul necalificat/primar insistă că există întotdeauna o ieşire din conflictul
aparent în legile morale absolute.
- Absolutismul conflictual susţine că atunci când legile morale intră în conflict, este
scuzabil să facem cel mai mic rău. Iar
- Absolutismul gradat susţine că atunci când legile morale intră în conflict, Dumnezeu
oferă o scutire de ascultarea celei mai mici, în vederea îndatoririi noastre de a
asculta de cea mai mare. Fiecare dintre aceste vederi va fi examinată în următoarele
şase capitole.