Caracterizarea personajului Iona din piesa de teatru „Iona” de Marin Sorescu

Perioada postbelică marchează în literatură o perioadă în care este întrerupt procesul

de europenizare început din secolul al XIX-lea prin efortul de consolidare a națiunii române.
După cel de-al Doilea Război Mondial, România intră în sfera de influență sovietică, lucru
care a favorizat instaurarea doctrinei marxist-leniniste în spațiul românesc. Acest lucru a
însemnat distrugerea fundamentelor modernității și înlocuirea lor cu o artă artificială denumită
,,pentru mase” sau mai simplu, proletcultism. Astfel, literatura devine un mijloc de
propagandă a ideologiei comuniste și de răspândire a politicii naționaliste. Marin Sorescu a
fost poet, eseist, traducător, prozator și dramaturg, cu opere traduse în mai mult de 20 de țări.
El a scris textul ,,Iona” în anul 1968, alături de alte texte precum „Paracliserul" (1970) si
„Matca" (1973) care sunt inspirate din trei mari mituri (al personajului biblic Iona, al
Mesterului Manole și al potopului) reunite într-o trilogie intitulată „Setea muntelui de sare"
(metafora care sugerează ideea că setea de adevăr, de cunoaștere, si de comunicare sunt căile
de care omul are nevoie pentru a ieși din absurdul vieții, din automatismul existenței). Drama
este subintitulat ,,tragedie în patru acte”, iar piesa nu respectă normele clasice. Aici tragedia
este înțeleasă în sens existențial ca o luptă a individului cu destinul, în încercarea de a-l
schimba și de a se găsi pe sine însuși.

Ca specie literară, ,,Iona” este o parabolă, ceea ce înseamnă că este o narațiune scurtă
care ilustrează unul sau mai multe principii instructive sau normative. Ea se deosebește de
fabulă prin aceea că fabula utilizează ca personaje animale, plante sau obiecte neînsuflețite, pe
când parabola prezintă în general personaje umane. Totodată, este o meditație despre condiția
omului modern, dar și un monolog care cultivă alegoria și metafora. Sensul ei alegoric se
regăsește în mărturisirea scriitorului ,,Iona este omul în condiția lui umana în fața vieții și a
morții.” Temele pe care această piesă de teatru le abordează sunt : condiția omului în fața
sorții, viața, moartea, alegerile personale, drumul ales în viață și singurătatea. Din punct de
vedere al structurii sale, textul este compus din patru tablouri, care prezintă etapele în care se
află personajul în căutarea sa.

Iona are rolul de a transmite mesajul omului neîmplinit cu propriile sale alegeri și cu
privire la propria sa viață, într-o manieră cât se poate de expresivă și de sugestivă. Astfel, el
transmite viziunea autorului despre viața umană și despre condițiile neîmplinirii propriului
scop și destin în cadrul propriei vieți.
 Din punct de vedere tipologic, Iona este tipul adultului singuratic, care preferă să stea
de unul singur și uneori fără de conștiința sa, lucru de care își va da seama spre final, că este
total incorect și foarte greu de suportat.

Statutul social al acestui personaj este de pescar și totodată de om căsătorit care are și
el câțiva fii. Din punct de vedere al statutului moral, putem afirma faptul că Iona este un om
reflexiv, care se raportează la alterul său, la mama sa și la familie. Ca statut psihologic, putem
remarca faptul că acest personaj este în mod cert nefericit și prezintă și niște aspecte ale
anxietății, care sunt evidente de-a lungul celor patru tablouri. El se gândește că va scapă din
problemele sale, însă destinul îi arată faptul că dimpotrivă, el intra dintr-o situație
problematică în alta, iar acest lucru îl predispune pe personaj la o evidentă vulnerabilitate în
fața tuturor aspectelor vieții sale.

Trăsătura dominantă de caracter a acestui personaj este nefericirea, dată de eșecurile

pe care personajul le trăiește în mod repetat și totodată de faptul că, acesta nu este împăcat cu
sine însuși și cu propriile sale alegeri. Conflictele lui Iona sunt predominant de natura
psihologică și morală. Personajul are în primul rând un conflict cu propria sa conștiință de
sine, care era în opoziție cu întregul său comportament. Un alt conflict al acestuia este dat
propria sa neîmplinire în ceea ce privește viața.

Personajul este caracterizat în mod indirect încă din titlu, prin numele său ,,Iona”. Iona
în ceea ce privește Biblia, este prorocul care este trimis de Dumnezeu în cetatea Ninive pentru
a propovădui credința. Iona refuză acest lucru și fuge pe mare, iar drept pedeapsă, Dumnezeu
trimite o furtună pe mare, iar ceilalți oameni de pe corabie îl aruncă pe Iona în apă, pentru a
putea potoli furtuna. Astfel, numele său poartă cu sine însuși elementul de sacrificiu, Iona
fiind un om de fără posibilitatea de a evada și de a se salva pe sine însuși.

O secvență în care Iona este caracteriza în mod indirect este aceea din tabloul III, în
care Iona scrie un bilet cu propriul sânge, după ce își taie o bucată din podul palmei stângi.
Acest gest al său, ilustrează spiritul de sacrificiu de care acest personaj dispune, fiind dispus
să se sacrifice pe el însuși pentru a se putea salva tot pe sine într-un final.

O altă secvență din care se poate desprinde frustrarea și nefericirea acestui personaj
este aceea în care Iona realizează ca toate lucrurile sunt invers și că trebuie să se întoarcă la
începutul vieții sale pentru a putea rezolva conflictul pe care îl are. Din secvența ,, E invers.
Totul e invers, dar nu mă las.” Putem totuși deduce ambiția pe care acest personaj o are în a se
putea regăsi și împlini pe sine.
 Relația incipit-final este una simbolică, având în vedere faptul că în incipit Iona
pescuiește din acvariul cu fâțe, evident creându-și propriul simulacru și autoamăgindu-se, iar
în final acesta crede că ajunge la soluția finală prin faptul că își taie propriul pântec.

Mesajul pe care personajul îl poartă cu sine, este unul cu tâlc, care are la bază faptul că
nerealizarea propriilor dorințe, aspirații și credințe de-a lungul vieții, poate duce în mod
aproape sigur către anumite frustrări și nemulțumiri la vârsta adultă sau chiar la bătrânețe.

În concluzie, viziunea autorului asupra personajului este una destul de nemiloasă,

datorită faptului că acesta îl „persecută” dur pe personaj în momentele în care acesta nu își
realizează scopurile sau în care nu este împăcat cu el însuși. Un personaj destul de asemănător
lui Iona este Ghiță din opera „Moara cu noroc” scrisă de Ioan Slavici. În cazul lui Ghiță
remarcăm de asemenea o tendință de a-și îndrepta greșelile făcute de la venirea lui Lică la
moară, însă Ghiță nu reușește decât să își implice și familia în această cursă pentru bani pe
care inițial, doar el o ducea. Ghiță și Iona sunt asemănători din punct de vedere al sacrificiului
pe care îl fac, deoarece în final amândoi plătesc destul de tragic pentru faptele și regretele lor.