Libertatea ca drept fundamental al omului

Secolul XXI ne-a impus libertatea sub toate formele sale. Ca principiu,
putem afirma faptul că libertatea nu reprezintă numai un corolar al
tuturor aspirațiilor omenești, ci chiar un important nucleu al
spiritualității omului fără de care acesta din urmă nu ar putea decât să
accepte cu capul plecat exclamația lui Tacitus: „o homines ad servitutem
paratos”.
Așadar, omul este născut să fie liber, să se desfăşoare independent şi să
nu fie supus unor restricţii. Acest concept filozofic al libertăţii
individuale a intrigat numeroase personalităţi şi a stârnit multe opinii, de
cele mai multe ori contradictorii. Viziunea cu privire la libertate, după
cum se va putea observa în următoarele rânduri, diferă în funcţie de
modul de abordare al acestui subiect. Deşi într-o oarecare discordanţă,
concepţiile filozofice şi concepţiile juridice cu privire la libertate au ca
numitor comun concluzia universal valabilă că libertatea semnifică o
lipsă a constrângerilor.
Conceptul de libertate este un concept complex, datorită faptului că
înglobează în interiorul său o serie de idei capabile să reflecte mai multe
viziuni, în funcție de perspectivele din care este abordată această
noțiune. Deşi între noţiunea de libertate şi noţiunea de drept există o
sinonimie, din punct de vedere filozofic acestea nu se confundă. Natura
filozofică a acestor idei generale delimitează în mod distinct originea de
provenienţă a libertăţii, într-un cadru diferit faţă de mediul în care apărut
dreptul, ca principiu juridic.
Unul dintre cei mai iluştri gânditori ai iluminismului, francezul Jean
Jacques Rousseau, sublinia în conceptul lui despre libertate faptul că
omul nu a fost niciodată atât de liber ca atunci când a putut să trăiască
departe de societate. Proaspăt ieşit din mâinile naturii, omul primitiv este
imaginat ca trăind în mod solitar şi izolat, departe de orice îngrădire a
libertății. Cu toate acestea, din cauza unor factori externi, precum
nevoile sociale sau pericolele care atentau la siguranţa sa, dar și interni,
precum instinctul de conservare, acesta a fost determinat să părăsească
starea de solitudine în care se afla în favoarea unor grupuri sociale
menite să sporească rezistenţa la condiţiile naturale care erau într-o
continuă schimbare.
Organizarea de grupuri sociale a dus, în viziunea lui Rousseau, la
apariţia unui contract social, prin care omul a consimţit să renunţe la o
parte din libertatea sa în favoarea unui suveran care avea obligaţia să
ofere supuşilor săi protecţie. Protecţia statului era absolut necesară,
deoarece s-a putut observa că libertatea individuală absolută existentă
anterior contractului social era generatoare de conflicte permanente, iar
siguranţa colectivă nu putea fi asigurată decât prin cesionarea puterii
către un suveran.
În celebrul său eseu cu privire la libertate, John Stuart Mill a pus în
evidenţă faptul că orice persoană care se bucură de protecţia socială a
statului este datoare ca pentru acest beneficiu să aibă o conduită pozitivă
faţă de ceilalţi membrii ai societăţii. Mai mult decât atât, acesta a
considerat că protecţia libertăţii individuale este justificată atât timp cât
prin conduita proprie, un individ nu lezează libertatea altui individ.
Limitarea libertăţii intervine prin raportare la ceilalţi oameni, prin faptul
că orice persoană trebuie să respecte prin abţinere „jocul libertăţii
celorlalţi”.