Hotă râ re nr.

2045/2021 din 09/12/2021 - Civil - pretenţii

Tribunalul CONSTANŢA - Secţia I civilă (Apel civil 4)
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C________ – SECŢIA I CIVILĂ
Dosar nr. _____________
DECIZIA CIVILĂ NR. 2045
Şedinţa publică de la 09.12.2021
Completul constituit din:
PREŞEDINTE – M_____ V____
JUDECĂTOR – D____ G_______
GREFIER – G_______ S_____
S-a luat în examinare apelul civil formulat de către apelanţii reclamanţi A_____ A_____ şi
B_____ B_______ ambii cu domiciliul procesual ales în C________, ____________________
nr. 128A, _____________, ____________________________, împotriva sentinţei civile nr.
8791/22.07.2021 din pronunţată de Judecătoria C________ în dosarul civil nr. _____________,
în contradictoriu cu intimata pârâtă A_____ Ş_______ cu domiciliul în C________,
_______________________, jud. C________.
Obiectul cauzei: pretenţii- apel
La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă pentru apelanţii reclamanţi avocat D____
B____, potrivit împuternicirii avocaţiale depusă la dosar, se prezintă intimata pârâtă personal şi
asistată de avocat B___ S____, potrivit împuternicirii avocaţială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu dispoziţiile art. 153 şi următoarele
Cod procedură Civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează modul de îndeplinire al
procedurii de citare şi împrejurarea că apelul este motivat şi timbrat, după care:
Instanţa, în temeiul art.219 din noul C.pr.civ., procedează la legitimarea intimatei pârâte A_____
Ş_______, datele de identificare fiind consemnate în caietul grefierului de şedinţă.
Apărătorul intimatei pârâte depune la dosar dovada cheltuielilor de judecată.
Instanţa constată că nu sunt probe noi în apel.
Nemaifiind cereri de formulat şi nici incidente de soluţionat, instanţa, în temeiul art.392 din noul
Cod de procedură civilă, deschide dezbaterile asupra cauzei, dând cuvântul părţilor, în ordinea şi
condiţiile prevăzute la art.216 din noul Cod de procedură civilă.
Apărătorul apelanţilor reclamanţi pune concluzii de admitere a apelului, cu cheltuieli de judecată
pentru taxa de timbru şi în ceea ce priveşte onorariul de avocat pe cale separată. Solicită să se
aprecieze asupra apelului formulat din două perspective şi anume aceea a soluţionării în mod
greşit a acţiunii având ca obiect pretenţii în contextul în care a existat un litigiu anterior, a avut
soluţie favorabilă şi la fond şi în calea de atac, a solicitat pe cale separată cheltuieli de judecată.
A apreciat judecătorul la instanţa de fond că nu pot primii cheltuieli de judecată pe considerentul
că a fost respinsă cererea neexistând motivarea instanţei de fond, că nu există la dosar chitanţa.
În acest context din punctul său de vedere raţionamentul este greşit al instanţei de fond, în
contextul că a apreciat că s-a pronunţat deja instanţa de fond în sensul respingerii, dar motivarea
din punctul său de vedere a inexistenţei dovezii cu privire la cheltuielile reprezentând onorariu de
avocat o îndreptăţeşte potrivit doctrinei să solicite pe cale separată şi să justifice existenţa la
momentul soluţionării dovezii a existenţei chitanţei privind plata onorariului de avocat. În ceea ce
priveşte al doilea motiv de apel vizează plata cheltuielilor de judecată intimatei cu ocazia
soluţionării acestui dosar în faţa instanţei de fond, în contextul în care a apreciat că nu datorează
în contextul în care acţiunea sa a fost admisă şi în situaţia în care acţiunea sa a fost admisă în
parte solicitarea sa era de reducere a cheltuielilor proporţional cu admiterea cererii sale de
chemare în judecată.
Apărătorul intimatei pârâte pune concluzii de respingere a apelului, consideră că soluţia instanţei
de fond este echilibrată. S-a criticat faptul că instanţa de fond s-a pronunţat pe cheltuielile de
judecată pe lipsa dovezii cheltuielilor de judecată. Consideră că instanţa de fond s-a pronunţat, a
analizat documentele de la dosar şi a dat o hotărâre, însă împotriva acestei hotărâri B_____
B_______ şi C_____ nu au formulat apel. Apreciază că instanţa de fond a avut în vedere toate
actele de la dosar, sens în care solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.
În baza art.394 din noul Cod de procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate
împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, instanţa închide dezbaterile şi rămâne în
pronunţare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de faţă, reţine următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C________ la data de 22.02.2021, sub nr.
_____________, reclamanţii B_____ B_______ şi A_____ A_____, în contradictoriu cu pârâta
C_____ C_______ au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1700 lei reprezentând
cheltuieli de judecată solicitate pe cale separată constând în onorariu de avocat, cheltuieli
efectuate de către reclamanţi în dosarul civil nr. _____/212/2018 al Judecătoriei C________.
În motivarea cererii, reclamanţii au învederat că dosarul civil nr. _____/212/2018 a fost soluţionat
în mod definitiv, prin sentinţa civilă nr. 3197/10.04.2021 pronunţată de către Judecătoria
C________, rămasă definitivă prin decizia civilă din data de 05.11.2020 pronunţată de către
Tribunalul C________.
Apelanţii au efectuat cheltuieli de judecată în sumă totală de 1700 lei conform facturii nr.
5513/2020 şi chitanţei _________ nr. 5513/05.11.2020.
Au mai arătat că, au ales calea solicitării cheltuielilor de judecată în mod separat, în baza
dreptului de opţiune între calea unei acţiuni separate şi pretinderea cheltuielilor în procesul în
care au foste efectuate, printr-o cerere accesorie.
Precum a învederat ÎCCJ prin decizia nr. 59/18.09.2017, nu se i s-a putut imputa reclamantului
vreo culpă pentru faptul că nu a folosit calea accesorie.
În drept, s-au indicat art. 453 alin. 1 din NCPC, art. 1349 din NCC.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii ca nefondată, astfel, s-a arătat că prin
sentinţa civilă nr. 3197/10.04.2020 a Judecătoriei C________, s-a respins cererea subsemnaţilor
de obligare la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Nici în cuprinsul deciziei civile a tribunalului, nu s-a făcut vreo menţiune despre cheltuielile de
judecată; iar în plus, reclamanţii din prezenta cauză nu au formulat apel împotriva soluţiei de
respingere a cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată la fond.
Prin răspuns la întâmpinare, reclamanţii au explicat că, într-un subsidiar, având în vedere că
suma de 1700 lei se compune din 700 lei cheltuieli pentru fond şi 1000 lei cheltuieli în apel,
trebuie analizate defalcat aceste cheltuieli, întrucât numai în privinţa fondului ar trebui cercetate
susţinerile pârâtei, având în vedere că în faţa instanţei de apel, subsemnaţii nu au formulat vreo
cerere de acordare a cheltuielilor de judecată.
Soluţia judecătoriei
Prin sentinţa civilă nr. 8791/22.07.2021 instanţa de fond a admis în parte cererea de chemare în
judecată formulată de către reclamanţii B_____ B_______ şi A_____ A_____, în contradictoriu
cu pârâta C_____ C_______.
A obligat pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 1000 lei reprezentând contravaloarea
cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamanţi în dosarul civil nr. _____/212/2018
înregistrat pe rolul Judecătoriei C________ – etapa apelului.
A compensat cheltuielile de judecată efectuate de către părţi, până la concurenţa sumei celei mai
mici, în cuantum de 75 lei.
A obligat reclamanţii la plata sumei de 225 de lei către pârâtă cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a avut în vedere următoarele:
În fapt, reclamanţii B_____ B_______ şi A_____ A_____, în contradictoriu cu pârâta C_____
C_______ au solicitat, pe cale separată, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată
efectuate în dosarul civil nr. ________/2018 înregistrat pe rolul Judecătoriei C________.
S-au depus în acest sens la dosarul cauzei factura _________ nr. 5513/05.11.2020 şi chitanţa
_________ nr. 5513/05.11.2020, cu referire la pretinderea, respectiv încasarea de la reclamantul
B_____ B_______ a sumei totale de 1700 lei reprezentând contravaloare asistenţă şi
reprezentare juridică.
Prin sentinţa civilă nr. 3197/10.04.2020 pronunţată de către Judecătoria C________ în dosarul
civil nr. _____/212/2018, s-a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost
modificată, formulată de reclamanta C_____ C_______, în contradictoriu cu pârâta T_____
E____, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Totodată, s-a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată de
reclamanta C_____ C_______, în contradictoriu cu pârâţii B_____ B_______ şi A_____ A_____,
ca neîntemeiată.
De asemenea, s-a respins cererea pârâţilor B_____ B_______ şi A_____ A_____ G________
de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
În motivarea acestui capăt de cerere, s-au reţinut următoarele: „doar pârâta T_____ E____ a
probat, cu respectarea art. 452 C. proc. civ., efectuarea unor cheltuieli de judecată constând în
onorariul avocaţial în cuantum de 400 lei.
Prin urmare, instanţa de fond a obligat reclamanta să plătească pârâtei T_____ E____ suma de
400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariul de avocat şi va respinge cererea
pârâţilor B_____ B_______ şi A_____ A_____ G________ de obligare a reclamantei la plata
cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.”
Prin decizia civilă nr. 1629/05.11.2020, pronunţată de către Tribunalul C________ în dosarul civil
nr. _____/212/2018, s-a respins apelul formulat de către C_____ C_______ împotriva sentinţei
civile a fondului, ca neîntemeiat.
Precum rezultă din cuprinsul deciziei civile indicate, intimaţii pârâţi B_____ B_______ şi A_____
A_____, care au câştigat în apel, nu au solicitat obligarea apelantei la plata cheltuielilor de
judecată.
Se mai reţine că, precum s-a arătat prin răspunsul la întâmpinare, suma totală de 1700 lei se
compune din 700 lei onorariu avocat aferent fondului şi 1000 lei reprezentând onorariu aferent
etapei apelului. Această chestiune nu a fost contestată de către pârâtă.
Cu privire la temeiul de drept al cererii, s-a reţinut că, cererea privind obligarea părţii care a
pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată, intentată pe cale separată, s-a fundamentat pe
dispoziţiile art. 1349 din NCC privind răspunderea civilă delictuală, dar instanţa învestită cu
soluţionarea unei asemenea cereri era îndreptăţită să facă aplicarea regulilor de la art. 451 – 455
din NCPC, în aspectele care sunt compatibile cu specificul înregistrării cererii pe cale separată.
În decizia ÎCCJ nr. 19/2013 referitoare la examinarea recursului în interesul legii formulat de
către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind
interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1, art. 2 alin. (1) şi art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997,
cu modificările şi completările ulterioare, în referire la timbrarea cererilor prin care cheltuielile de
judecată sunt solicitate pe cale separată, s-a explicat că, „În funcţie de criteriul de clasificare
determinat de calea procedurală aleasă de parte, pentru considerentele care au fost expuse şi în
doctrină, acestea au caracterul de cereri principale. În plus, acestea au caracter autonom faţă de
litigiile primare, care decurge din: a) natura civilă a procesului, independent de natura litigiului
care a generat efectuarea cheltuielilor, b) fundamentul juridic, reprezentat de răspunderea civilă
delictuală (decurgând din culpa procesuală şi necesitatea acoperirii integrale a prejudiciului
cauzat părţii câştigătoare) şi c) împrejurarea că raţiunea prorogării competenţei instanţei în
temeiul dispoziţiilor art. 17 din vechiul Cod de procedură civilă (respectiv art. 123 din Codul de
procedură civilă) nu subzistă în cazul acestor cereri, cu consecinţa aplicării regulilor de
competenţă de drept comun.”
S-a concluzionat că, „În considerarea caracterului lor autonom, care, aşa cum s-a arătat, derivă,
în principal, din faptul că temeiul juridic al cererii de recuperare a cheltuielilor de judecată este
unul distinct de cel al procesului care a generat efectuarea cheltuielilor de judecată, cererile de
acordare, pe cale separată, a cheltuielilor de judecată rezultate din procese în care nu au fost
datorate taxe judiciare de timbru nu se circumscriu dispoziţiilor de excepţie cuprinse în art. 15 lit.
p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare.”
De asemenea, prin Decizia nr. 59/2017, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de
drept, s-au a statuat următoarele: „91. În sfârşit, absolutizarea cauzei abuzului de drept ce ar sta
la baza acestor acţiuni nesocoteşte paleta largă de motive pentru care părţile recurg, în realitate,
la calea recuperării separate a cheltuielilor de judecată generate de declanşarea şi susţinerea
unui proces, care pot să se regăsească, spre exemplu, în dificultatea ori nepreocuparea în
strângerea la timp a probelor necesare, în dorinţa de concentrare asupra cauzei principale a
litigiului şi de a nu abate atenţia instanţei de la subiectul principal litigios, voinţa de simplificare a
litigiului de bază, imposibilitatea obiectivă a procurării probelor, lipsa unei comunicări adecvate
între parte şi avocat, uitarea etc.”
Cu aplicare concretă la prezenta cauză, instanţa de fond a observat că, suma totală de 1700 lei
a fost încasată la data de 05.11.2020, respectiv la data pronunţării deciziei din apel.
Cu toate acestea, revenea reclamanţilor B_____ B_______ şi A_____ A_____ posibilitatea să
renunţe la pretinderea cheltuielilor de judecată la data soluţionării fondului dosarului civil nr.
_____/212/2018, câtă vreme încă nu achitaseră onorariul avocaţial.
În lipsa unei asemenea renunţări, instanţa fondului a rămas învestită inclusiv cu soluţionarea
capătului de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată, iar soluţia de respingere a
rămas definitivă prin neatacarea cu apel/modificarea în apel.
Dreptul de opţiune între calea unei acţiuni în pretenţii, intentată pe cale separată şi calea
solicitării cheltuielilor de judecată în cadrul dosarului în care au fost efectuate poate fi exercitat
numai dacă, partea interesată are deschisă calea opţiunii.
Or, reclamanţii din cauză şi-au epuizat dreptul de opţiune din momentul în care au solicitat
acordarea cheltuielilor de judecată cu prilejul soluţionării fondului dosarului civil nr.
_____/212/2018 înregistrat pe rolul Tribunalului C________.
În consecinţă, eventuala omisiune a reclamanţilor în sensul renunţării la capătul de cerere privind
acordarea cheltuielilor de judecată, faţă de împrejurarea neachitării onorariului la acel moment
nu mai poate fi remediată prin intentarea unei cereri pe cale separată.
Cu referire însă la suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel,
instanţa de fond a observat că, reclamanţii nu au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în
etapa apelului. Nu se impunea formularea unei cereri în acest sens, precum a sugerat pârâta, ci
dimpotrivă, tocmai în considerarea faptului că nu s-au solicitat în apel, cheltuielile pot fi acordate
pe cale separată, din momentul în care se verifică elementele răspunderii civile delictuale.
Faţă de considerentele expuse, instanţa de fond a admis în parte cererea de chemare în
judecată formulată de către reclamanţii B_____ B_______ şi A_____ A_____, în contradictoriu
cu pârâta C_____ C_______ şi a obligat pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 1000 lei
reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamanţi în dosarul
civil nr. _____/212/2018 înregistrat pe rolul Judecătoriei C________ – etapa apelului.
Cu privire la cheltuielile de judecată efectuate în prezenta cauză, instanţa a observat că, taxa
judiciară de timbru aferentă pretenţiilor admise este în cuantum de 75 de lei.
Pe de altă parte, pârâta a dovedit efectuarea de cheltuieli de judecată în cuantum de 300 lei
reprezentând onorariu avocat, cu referire la care nu se impune diminuarea, în aplicarea
prevederilor art. 451 alin. 2 din NCPC.
Astfel fiind, în aplicarea dispoziţiilor art. 453 din NCPC, instanţa a compensat cheltuielile de
judecată efectuate de către părţi, până la concurenţa sumei celei mai mici, în cuantum de 75 lei,
sens în care a obligat reclamanţii la plata sumei de 225 de lei către pârâtă cu titlu de cheltuieli de
judecată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a fost declarat apel de către A_____ A_____ şi
B_____ B_______, cale de atac înregistrată pe rolul Tribunalului C________ – Secţia I Civilă la
data de 21.09.2021, sub acelaşi număr unic de dosar.
A solicitat apelanţii admiterea căii de atac, cu consecinţa schimbării în parte a hotărârii apelate şi
rejudecând, să se admită în tot cererea de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
În cuprinsul motivelor de apel se arată următoarele:
S-au solicitat cheltuieli de judecata in dosarul de fond nr _____/212/2018 însă chitanţa pentru
reclamanţi nu mai exista la dosarul cauzei. Or, în atare condiţii, nu se vorbeşte de autoritate de
lucru judecat întrucât instanţa nu s-a pronunţat asupra solicitării de acordare in sine a cheltuielilor
ci a menţionat faptul ca acestea nu au fost dovedite.
In atare condiţii, calea pentru a putea sa recupereze cheltuielile de judecata pentru fond era
acţiunea separata, acţiune pe care a exercitat-o prin cauza pendinte.
Este excesiv a considera faptul ca nu putea să-şi recupereze acele cheltuieli de judecata pe cale
separata in condiţiile in care exista o culpă procesuală si exista si dovedit prejudiciul.
Si in ipoteza in care cheltuielile de judecata ar fi fost dovedite si ar fi existat la dosarul cauzei iar
instanţa nu s-ar fi pronunţat asupra acestora iar părţile nu ar fi făcut cerere de completare fata de
omisiunea instanţei, singura cal ar fi fost acţiune pe cale separata întrucât nu exista autoritate de
lucru judecat. In acest sens, a se vedea si Sentinţa nr 4656 din 6 octombrie 2016 pronunţata de
Judecătoria Targu M____.
În condiţiile în care instanţa nu s-a pronunţat niciodată asupra cheltuielilor întrucât nu exista
dovada acestora, nu se putea considera ca subzista tripla identitate a autorităţii de lucru judecat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 451 Cod procedură civilă, cheltuielile de judecată constau în
taxele judiciare de timbru şi timbru judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor
numiţi în condiţiile art. 330 alin. 3, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile
cauzate necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare,
precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru bună desfăşurare a procesului.
Temeiul juridic pentru care partea care cade în pretenţii este obligată să suporte cheltuielile de
judecată ale pârtii adverse este cel a răspunderii civile delictuale, în speţa parată fiind
răspunzătoare pentru toate cheltuielile angajate de reclamanţi in vederea derulării litigiului.
In ceea ce priveşte condiţia acordării acestora, urmează sa se constate faptul că acţiunea a fost
respinsă in totalitate, intimata-reclamanta fiind cea care a căzut in pretenţii, astfel cum s-a
susţinut in vechea practica judiciara.
Potrivit art 453 NCPC- partea care pierde procesul va fi obligata, la cererea pârtii care a câştigat,
sa ii plătească acesteia cheltuieli de judecata.
Atâta timp cat nu exista dovada cheltuielilor de judecata, ** sancţiunea" este introducerea pe
cale separata si implicit achitarea taxei judiciare de timbru.
Cheltuielile de judecată efectuate de părţi vor fi suportate în final de partea care cade în pretenţii,
adică de acea parte care a pierdut procesul. Obligarea la plata cheltuielilor de judecată are în
vedere culpa procesuală a părţii. Ca atare, partea aflată în culpă procesuală va suporta, la
cerere, cheltuielile de judecată efectuate în cauză de partea adversă. Astfel, partea culpabilă nu
va suporta numai propriile cheltuieli efectuate, ci şi pe cele efectuate de partea în favoarea
căreia s-a pronunţat hotărârea.
Fundamentul plăţii cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală care este dovedită prin
pierderea procesului. Este de menţionat că pentru a se stabili o culpă procesuală, trebuie a se
lua în seamă, în egală măsură, atât rezultatul procesului, cât şi conduita părţilor manifestată
anterior litigiului ori pe parcursul acestuia, întrucât art. 454 din Codul de procedură civilă prevede
că în cazul în care o persoană poartă culpa pentru declanşarea sau purtarea unui proces este
exonerată de plata cheltuielilor de judecată dacă recunoaşte pretenţiile până la primul termen la
care părţile sunt legal citată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de
judecată stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte
cheltuielile făcute, justificat, de partea care a câştigat procesul. în speţă, înalta Curte a reţinut că
instanţa de apel a tacul o aplicare greşită a legii atunci când nu a a acordat cheltuielile de
judecată recurenţilor pârâţi, în condiţiile în care, prin decizia pronunţată în apel a fost menţinută
soluţia de constatare a lipsei calităţii procesuale pasive a acestor pârâţi şi a fost admisă în parte
cererea reclamanţilor doar în contradictoriu cu alţi pârâţi din proces. înalta Curte a apreciat că
reclamanţii se află în culpă procesuală şi atunci când cererea de chemare în judecată a fost
respinsă pentru lipsa calităţii procesuale pasive sau când acţiunea a fost anulată ca netimbrată,
recurenţii-pârâţi fiind atraşi în continuare în litigiu până la soluţionarea irevocabilă a acestuia,
fiind nevoiţi să suporte până la final cheltuielile de judecată generate de serviciile avocatului
angajat în cauză în vederea formulării apărărilor părţilor pe care le reprezintă. (Decizia nr. 689
din 5 aprilie 2016 pronunţată în recurs de Secţia a H-a civilă a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
având ca obiect constatare nulitate absolută certificat de moştenitor)
Prin urmare, se apreciază ca este justificat rationamentul apelanţilor in sensul acordării
cheltuielilor de judecata si pentru faza fondului, fiind un dosar complex, de o durata lunga si
neexistand o plata nedatorata sau o plata deja efectuata. Aceste cheltuieli nu s-au acordat si nu
s-a pronunţat instanţa pe acestea intrucat nu exista dovada existentei lor ceea ce a îndreptăţit
partea sa formulize acţiune separata.
In referire Ia acordarea cheltuielilor de judecata pentru intimate parata în totalitate se solicită
reducerea acestora intrucat acţiunea a fost admisa in parte, prin urmare nu se consideră ca se
justifica acordarea in integralitate a cheltuielilor.
Mai mult, complexitatea dosarului este una redusa, fiind vorba de o acţiune in pretenţii
întemeiata pe solicitarea de obligare la plata cheltuielilor, acţiune in care nu a fost administrat
probatoriu complex ci doar înscrisuri si a existat un singur termen de judecata.
În acelaşi sens a statuat si înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că solicitarea intimatei de
acordare a cheltuielilor de judecată - respectiv cheltuieli de deplasare pentru dosarul în cauză
aflat pe rolul ICCJ în cuantum de 2.200 RON, conform facturii din 30 iunie 2014 - este
nedovedită. La dosar, nu s-a ataşat nicio dovadă privind transportul şi. eventual, cazarea
apărătorului. în aceste condiţii, simpla facturare şi achitare a sumei facturate nu constituie o
dovadă a cheltuielilor de deplasare şi a cuantumului acestor cheltuieli. (Decizia nr. 2133 din 3
iulie 2014 pronunţată de Secţia I civilă a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect
acţiune în revendicare)
Conform art. 451 alin.2 NCPC, instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din
cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit
disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de
avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun
efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.
Partea ce a căzut în pretenţii poate formula o atare cerere prin exercitarea căii de atac specifice
pricinii. Aşadar, întrucât renunţarea la drept nu poate fi altfel decât expresă, absenţa unei cereri
de reducere a onorariului de către instanţa în faţa căreia a fost solicitat spre recuperare nu
înlătură dreptul părţii de a învesti instanţa ierarhic superioară cu acest capăt de cerere.
Rezultă însă, din interpretarea art. 451 alin. 2 NCPC, că instanţa ar putea să exercite ea însăşi
dreptul părţii ce nu a solicitat reducerea onorariului avocaţial şi să procedeze, din oficiu, la
micşorarea acestuia. Această ipoteză aduce cu sine şi o excepţie de la principiul
contradictorialităţii consacrat prin dispoziţiile art. 14 alin. 5 şi 6 NCPC. potrivit cărora „instanţa
este obligată, în orice proces, să supună discuţiei pârtilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările
de fapt şi de drept invocate'1, iar „instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi
de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse. în prealabil, dezbaterii
contradictorii".
Astfel fiind, apreciază că dacă una dintre părţi solicită aplicarea dispoziţiilor art. 45 1 alin. 2
NCPC în sensul reducerii onorariului avocaţial în ipoteza în care va pierde procesul, dispoziţiile
anterioare sunt pe deplin aplicabile, instanţa fiind obligată să pună în discuţia părţilor această
cerere.
Dacă însă, până la închiderea dezbaterilor pe fondul cauzei, niciuna dintre părţi nu formulează o
atare cerere, instanţa, în temeiul aceluiaşi art. 451 alin. 2 NCPC poate, „chiar şi din oficiu', să
aprecieze disproporţionalitatea cuantumului onorariului avocaţial faţă de criteriile legale enunţate
în normă şi, pe cale de consecinţă, să procedeze la reducerea acestuia fără a iniţia o dezbatere
contradictorie.
Deşi acest mecanism procesual nu reprezintă o noutate faţă de reglementarea anterioară,
structura normelor evocate şi suprimarea referirii la tabloul onorariilor minimale conduc către o
limpezire a textului şi. astfel cum am precizat deja. la tranşarea unor dezbateri purtate pe
marginea art. 274 alin. 3 C__ 1865.
Nu poate însă să trecea cu vederea conotaţia negativă ce însoţeşte art. 451 alin. 2 NCPC. Aşa
cum s-a afirmat, instanţele nu mai au dreptul de a majora onorariile avocaţiale, norma instituind
exclusiv dreptul de a reduce această categorie de cheltuieli de judecată. Apreciază că soluţia la
care s-a oprit legiuitorul contemporan reprezintă o binevenită aliniere la principiile ce guvernează
dreptul civil autohton.
Astfel, deşi judecătorul cauzei este ţinut să aprecieze cuantumul onorariului avocaţial din prisma
„valorii sau complexităţii cauzei (...), activităţii desfăşurate de avocat (...) [şijcircumstanţelor
cauzei", el este totodată ţinut ca aprecierea să fie realizată fie în sensul constatării rezonabilităţii
onorariului, fie în sensul constatării cuantumului său exagerat.
În alte cuvinte, deşi este aparent înzestrat cu o libertate de apreciere foarte mare, în ipoteza
constatării unei diferenţe categorice în sens negativ între valoarea sau complexitatea cauzei şi
onorariul încasat, judecătorul nu are dreptul de a interveni în sensul majorării onorariului.
Soluţia adoptată este explicată, implicit, prin dispoziţiile ultimei teze a art. 451 alin. 2 NCPC,
conform cărora măsura luată de instanţă (id est, reducerea cuantumului onorariului solicitat) nu
va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său. Prin această explicaţie,
legiuitorul acordă prevalentă principiului relativităţii efectelor contractului şi dispoziţiilor art. 128
alin. 1 din Statutul profesiei de avocat, potrivit cărora „onorariile se stabilesc liber între avocat şi
client (...)", orice terţă intervenţie asupra cuantumului acestora fiind interzisă.
Pe cale de consecinţă, fără a aduce atingere clauzelor contractului de asistenţă juridică, instanţa
poate să reducă cuantumul onorariului avocaţial solicitat cu titlu de cheltuieli de judecată dacă
apreciază disproporţionalitatea acestuia în raport cu limitele pricinii. Urmează însă ca doctrina şi
jurisprudenţa să răspundă la o întrebare prezentă şi sub imperiul reglementării anterioare:
diferenţa de onorariu achitată de partea ce a avut câştig de cauză şi rămasă nerecuperată
oglindeşte definiţia jus est ars boni _________________________> Conform doctrinei şi
jurisprudenţei în materie, nimic nu împiedică părţile să-şi valorifice dreptul de recuperare a
cheltuielilor de judecată pe cale separată, ca petit principal al acţiunii, acestea având însă
obligaţia să dovedească că dreptul lor la acţiune pentru valorificarea acestor cheltuieli de
judecată nu este prescris, că nu le-au recuperat printr-un petit accesoriu unei cereri principale şi
că pârâtul chemat în judecată este partea care a pierdut procesul într-un alt litigiu purtat cu
reclamantul (existând, desigur, şi obligaţia achitării taxei judiciare de timbru).
Intimata pârâtă nu a formulat întâmpinare în apel.
În calea de atac a apelului, Tribunalul nu a administrat probe noi.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor aduse de apelanţii reclamanţi,
tribunalul apreciază nefondat apelul declarat, pentru considerentele ce vor fi expuse în
continuare.
Calea de atac a apelului are un caracter devolutiv, în sensul că, dacă este exercitat în termen,
provoacă o nouă judecată asupra fondului, fiind readuse în faţa instanţei de control judiciar toate
problemele de fapt şi de drept care au făcut obiectul dezbaterilor la prima instanţă. Astfel,
instanţa de apel va verifica soluţia atacată atât din punct de vedere al temeiniciei, statuând dacă
situaţia de fapt reţinută prin hotărâre este concordantă cu probele administrate în cauză şi a fost
corespunzător stabilită, după cum hotărârea apelată este verificată şi sub aspectul legalităţii,
respectiv dacă prima instanţă a identificat, interpretat şi aplicat corect normele de drept material
incidente situaţiei de fapt dedusă judecăţii. Întrucât apelul este o cale de atac, apelantul are
obligaţia de a dezvolta criticile sale în fapt şi în drept faţă de modul în care s-a desfăşurat
judecata la prima instanţă sau faţă de hotărârea atacată.
Potrivit art. 477 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului
în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant. Astfel, efectul devolutiv nu vizează toate
problemele de fapt şi de drept care s-au pus înaintea primei instanţe, ci numai acelea care sunt
criticate expres sau implicit de către apelant.
Tribunalul consideră că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, ce are o deplină
fundamentare în plan probator, probele administrate fiind judicios analizate şi apreciate.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii B_____ B_______ şi A_____ A_____, au
solicitat oblicarea pârâtei C_____ C_______ la plata cheltuielilor de judecată efectuate în
dosarul civil nr. _____/212/2018 înregistrat pe rolul Judecătoriei C________. Se observă că, prin
sentinţa civilă nr. 3197/10.04.2020 pronunţată de către Judecătoria C________ în dosarul civil
nr. _____/212/2018, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1629/05.11.2020, pronunţată de
către Tribunalul C________, s-a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost
modificată, formulată de reclamanta C_____ C_______, în contradictoriu cu pârâta T_____
E____, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Totodată, s-a
respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta
C_____ C_______, în contradictoriu cu pârâţii B_____ B_______ şi A_____ A_____, ca
neîntemeiată.
În privinţa cheltuielilor de judecată, se observă că, potrivit art. 453 alin. 1 din Codul de procedură
civilă, părţile pârâte din cauza nr. _____/212/2018 erau îndreptăţite la recuperarea acestora, fiind
părţile care au câştigat procesul.
Cu toate acestea, după cum a reţinut şi prima instanţă, se poate observa faptul că prin sentinţă
s-a respins, ca neîntemeiată, cererea numiţilor B_____ B_______ şi A_____ A_____ de obligare
a numitei A_____ Ş_______ la plata cheltuielilor de judecată, pe motiv că nu s-a făcut dovada
efectuării cheltuielilor ocazionate de soluţionarea în primă instanţă a cauzei înregistrate sub nr.
_____/212/2018.
Într-un asemenea context, în mod corect a procedat prima instanţă când a reţinut că reclamanţii
T_____ nu mai pot solicita, pe cale separată, acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de
soluţionarea în primă instanţă a cauzei înregistrate sub nr. _____/212/2018, din moment ce au
optat în cadrul acestuia pentru acordarea cheltuielilor de judecată, nemaiputând astfel solicita
acordarea acestora pe cale separată.
Susţinerea apelanţilor potrivit căreia respingerea ca nedovedite a cheltuielilor de judecată nu
înseamnă că pretenţiile sunt nefondate nu este întemeiată, din moment ce dispoziţiile art. 452
din Codul de procedură civilă obligă partea care le pretinde să facă dovada atât a existenţei
acestora, cât şi a întinderii lor cel mai târziu până la data închiderii dezbaterilor asupra fondului.
Cum părţile apelante nu au putut face dovada în faţa primei instanţe în cadrul dosarului nr.
_____/212/2018 a existenţei acestor cheltuieli, prin depunerea, de exemplu, a chitanţei plăţii, s-a
făcut aplicarea art. 452 din Codul de procedură civilă.
Tribunalul constată, astfel, că prima instanţă în mod corect a făcut aplicarea dispoziţiilor legale
incidente, reţinând că solicitarea apelanţilor de acordare a cheltuielilor de judecată constând în
onorariul avocaţial aferent soluţionării în fond a cauzei nr. _____/212/2018 nu mai poate fi
reiterată pe cale separată din moment ce a fost deja soluţionată, în mod definitiv, chiar în cadrul
dosarului nr. _____/212/2018.
În privinţa celui de-al doilea motiv de apel, referitor la diminuarea cheltuielilor de judecată pe care
prima instanţă le-a acordat intimatei pârâte, Tribunalul îl găseşte, de-asemenea, nefondat.
Judecătoria în mod corect a considerat că pârâta este îndreptăţită să-i fie achitate aceste
cheltuieli, în cuantumul solicitat, de 300 de lei, din moment ce apărarea pârâtei a fost găsită
întemeiată, după cum a reţinut şi instanţa de apel în considerentele expuse mai sus, cu
consecinţa admiterii doar în parte a pretenţiilor reclamanţilor.
Diminuarea onorariului avocaţial, de-asemenea, nu se impune. Este adevărat că instanţa are
dreptul să cenzureze cheltuielile de judecată solicitate de către partea îndreptăţită şi să le acorde
numai în măsura în care acestea apar drept justificate în raport de soluţia pronunţată, precum şi
de obiectul şi complexitatea cauzei.
Astfel, conform art. 451 alin. 2 al C. pr. civ., instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat
partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este
vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată
de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.
Sensul dispoziţiilor arătate, astfel cum rezultă din jurisprudenţa Curtai Constituţionale sau cea a
Curţii Europene a Drepturilor Omului, este acela că urmează a fi recuperate numai în măsura în
care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum
rezonabil.
Aceste dispoziţii legale nu contravin prevederilor art. 36 din Legea nr. 51/1995 privind
organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, conform cărora „contractul dintre avocat şi clientul
său nu poate fi stânjenit sau controlat direct sau indirect, de niciun organ al statului”, căci
instanţa nu intervine în contractul de asistenţă juridică dintre avocat şi client, care se menţine în
întregime; de asemenea, articolul 451 alin. 2 C.pr.civ. nu reprezintă o excepţie a principiului
pacta sunt servanda şi, în consecinţă, nu derogă de la obligativitatea contractului de asistenţă
juridică. Aceasta, deoarece, părţii contractante îi incumbă obligaţia de a plăti în întregime
onorariul stabilit către avocatul său (obligaţiile contractuale nefiind în niciun mod afectate), însă
nu este îndreptăţită să pretindă părţii adverse să-i achite cu titlu de cheltuieli de judecată decât
onorariul stabilit de instanţă prin hotărârea judecătorească .
Textul ce conferă posibilitatea de restrângere a dreptului părţii care a câştigat procesul de a i se
restitui cheltuielile de judecată, conţine două criterii legale de utilizare a aceste facultăţi: valoarea
sau complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de avocat.
Din perspectiva acestor criterii, trebuie constatat că desfăşurarea judecaţii cauzei la prima
instanţă justifică obligarea apelanţilor reclamanţi la plata către intimata pârâtă a onorariului de
300 de lei.
Astfel, în cauză, deşi aceasta nu a avut un obiect complex, totuşi a constat în judecarea
motivelor pentru care se poate aprecia îndreptăţirea apelanţilor reclamanţi să beneficieze de
cheltuielile de judecată aferente cauzei nr. _____/212/2018. Apoi, în privinţa muncii desfăşurate
de către avocat, se constată că, deşi pricina s-a soluţionat la primul termen de judecată şi nu a
implicat probleme deosebite, acesta a conceput şi depus la dosar întâmpinarea şi chiar s-a
prezentat în faţa instanţei de judecată la termenul acordat cauzei.
De aceea, cum reclamanţii au o culpă procesuală pentru provocarea procesului care s-a finalizat
cu admiterea doar în parte a pretenţiilor acestora, pârâta era îndreptăţită la acordarea
cheltuielilor de judecată efectuate în faţa primei instanţe, aferente pretenţiilor găsite nefondate,
astfel că nu este întemeiată critica apelanţilor reclamanţi vizând soluţionarea de către tribunal
acestei cereri accesorii a pârâtei.
Având în vedere dispoziţiile art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora, partea care
pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli
de judecată, faţă de împrejurarea că apelul a fost respins şi având în vedere situaţia că intimata
a suportat onorariul avocatului ales în sumă de 300 lei (chitanţa ________ nr. 44/09.12.2021),
vor fi obligaţi apelanţii, în solidar, la plata către intimată a acestei sume.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de către apelanţii reclamanţi A_____ A_____ şi B_____ B_______
ambii cu domiciliul procesual ales în C________, ____________________ nr. 128A,
_____________, ____________, jud. C________, împotriva sentinţei civile nr. 8791/22.07.2021
din pronunţată de Judecătoria C________ în dosarul civil nr. _____________, în contradictoriu
cu intimata pârâtă A_____ Ş_______ cu domiciliul în C________, _______________________,
jud. C________, ca nefondat.
Obligă apelanţii, în solidar, la plata către intimată a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de
judecată.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Tribunalul C________, sub sancţiunea nulităţii.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi
09.12.2021.
PREŞEDINTE, JUDECĂTOR,
M_____ V____ D____ G_______
GREFIER,
G_______ S_____
Red. Jud. fond O.M.So_____ /Jud. C________
Tehnored. jud. D.G_______/2ex/ 13.12.2021
Emis ___________________________="font-size:8pt">