Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Structurile interioare:
Sinusul maxilar
Canale ce stră bat maxila:
o Canalul suborbitar
o Canale alveolare
CORPUL MAXILEI
Corpul maxilei (Corpus maxillae) este porțiunea centrală , globuloasă , a maxilei, avâ nd forma
unei piramide triunghiulare.
Corpul maxilei are o bază, un vârf, patru fețe (nazală , anterioară , infratemporală și orbitară )
și trei margini (anterioară , posterioară și inferioară );
Fața anterioară (oroficiul suborbital - unde se deschide canalul infraorbital;fosa
canină ;incizura nazală )
Fața posterioară sau infratemporala (tuberozitatea maxilei; orificii alveolare )
Fața superioară sau orbitară
Fața nazală (Facies nasalis)
Modificarile de virsta
In oasele maxilare manifestă rile fiziologice ale bă trâ neții sunt considerate osteoporoza și
procesele atrofice . In perioada seniliă , trabeculele spongioase ale mandibulei și ale procesului
alveolar devin mai subțiri și poroase, se dilată cavită țile osteomedulare formâ nd celule mari,
medula osoasả se transformå în tesut adipos, stratul cortical se supune resorbiei în direcția
interio- exterioară .
O cauză a dezvoltă rii osteoporozei mandibulei la persoanele de vâ rstă înaintată o pot constitui
deficiențele vasculare.
In caz de atrofie osoasă , se reabsorb septurile interalveolare, pereții osoşi alveolari treptat se
subțiază . Sunt dezgolite coleturile incisivilor, molarilor și ale premolarilor. Se micşorează
înä lțimea alveolelor. Procesul alveolar fiind totodată neted, se atrofiază neuniform pe toată
perioada îmbă trâ nirii,Procesele atrofice în mandibulă decurg mai intens decâ t în maxilă .
La bắ trâ nii care au pierdut dinții se atestă o diminuare a lumenului canalului mandibular și
micşorarea înă lțimnii mandibulei..
a) diminuarea masei osoase, la un an după extracţie, se sumează la 2-3mm pentru maxilarul superior şi 4-
5mm pentru mandibulă (imediat dupa etracţie se produce un proces ireversibil foarte rapid de resorbţie
alveolară);
c) atrofia mandibulei este centrifugă. Resorbţia crestelor alveolare urmează şi ea înclinaţia axelor dinţilor
inferiori. Aceştia au însă o divergenţă apicală şi, în consecinţă, pe măsura atrofierii, arcul crestelor alveolare
mandibulare se deschide. Această l ărgire a arcului mandibular se mai explică şi prin poziţia osoasă pe
cortexul vestibular mandibular.
Procesul alveolar (processus alveolaris) – reprezintă partea cea mai groasă şi cea mai
spongioasă a osului. Este mai lat posterior, decâ t anterior şi prezintă cavită ţi pentru dinţi.
Aceste cavită ţi, alveolele dentare, sunt în numă r de opt şi variază în formă şi dimensiuni, în
raport cu ră dă cinile dinţilor, pe care le conţin. Alveola caninului este cea mai adâ ncă ;
alveolele molarilor sunt cele mai largi; ele sunt subdivizate prin septurile interradiculare în
spaţii
radiculare, în cazul dinţilor multiradiculari. La nivelul zonei laterale molare, pe faţa externă a
procesului alveolar se înseră muşchiul buccinator.
Osul alveolar – roluri:
Menţine dintii ferm în poziţie pentru masticaţie. Dacă dinţii se pierd, organismul provoacă
dispariţia osului alveolar.Transmite mişcă rile imprimate de forţa musculară la corpul
mandibulei. În plus:
- adaptează rezistenţa şi orientarea elementelor de susţinere la încă rcarea variată ;
- ajută mişcarea dinţilor pentru o mai bună ocluzie;
- asigură suport nutritiv ligamentelor periodontale şi cementului;
- adă posteşte şi protejează dezvoltarea dinţilor permanenţi, în timp ce menţine
dintii temporari;
Alcă tuirea osului alveolar
Osul alveolar este alcă tuit din:
1. osul alveolar propriu-zis;
2. osul de suport (osul de suport compact şi osul de suport spongios
-Dinţii cei mai apropiaţi de sinus sunt: 6, 7, 5, 8, 4, 3, ră dă cinile deseori proemină în SM, fiind
separate de ţesut spongios care uneori poate lipsi şi atunci mucoasa SM acoperă direct
ră dă cinile dentare.
O importanţă deosebită are raportul peretelui inferior a sinusului maxilar şi cavitatea nazală .
În 42,8% fundul sinusul maxilar este mai jos ca peretele inferior a cavită ţii nazale, în 17,9%
mai sus şi în 39,3% la acelaş nivel, aşadar numai în 57,2% secreţiile din sinus vor drena liber
în cavitatea nazală . Aceste dimensiuni sunt importane de a le şti atâ t pentru diagnostic câ t şi
tratament.
Carter şi Keen (1971) au studiat din punct de vedere morfologic şi radiologic mii de
mandibule cu scopul verifică rii traiectului şi dispoziţiei canalului mandibular, respectiv a
nervului dentar inferior, descriind existenţa a trei variante :
Tipul 1. varianta convenţ. Canalul coafează apex dinţilor laterali.-
Tipul 2. 20%. Canalul situat la distanta de apex dintilor laterali, între ei - plex nervos .-
Tipul 3 Canalul- poz inf. Trunch nerv se divid în 2 ram, care se ramif în plex nervoase.
RAMURILE MANDIBULEI[
Modificarile de virsta
In oasele maxilare manifestă rile fiziologice ale bă trâ neții sunt considerate osteoporoza și
procesele atrofice . In perioada seniliă , trabeculele spongioase ale mandibulei și ale procesului
alveolar devin mai subțiri și poroase, se dilată cavită țile osteomedulare formâ nd celule mari,
medula osoasả se transformå în tesut adipos, stratul cortical se supune resorbiei în direcția
interio- exterioară .
O cauză a dezvoltă rii osteoporozei mandibulei la persoanele de vâ rstă înaintată o pot constitui
deficiențele vasculare.
In caz de atrofie osoasă , se reabsorb septurile interalveolare, pereții osoşi alveolari treptat se
subțiază . Sunt dezgolite coleturile incisivilor, molarilor și ale premolarilor. Se micşorează
înä lțimea alveolelor. Procesul alveolar fiind totodată neted, se atrofiază neuniform pe toată
perioada îmbă trâ nirii,Procesele atrofice în mandibulă decurg mai intens decâ t în maxilă .
La bắ trâ nii care au pierdut dinții se atestă o diminuare a lumenului canalului mandibular și
micşorarea înă lțimnii mandibulei..
-mediu (2-3mm)
-gros (>3mm)
Absenţa sau prezenţa epiteliului keratinizat în jurul implantului este o controversă . Lang şi
Joe susţin că un minim de 2 mm de gingie keratinizată şi 1 mm de gingie ataşată , menţin
să nă tatea gingivală .
Mai multe studii demonstrează supravieţuirea implantului pe termen lung şi în absenţa unui
ţesut keratinizat, dar cu toate acestea ţesutul keratinizat este de dorit deoarece:
-este mai rezistent la abraziune, periaj putâ ndu-se efectua o igienă mai bună ;
-are aspect ca şi gingia de pe alveola dentară avâ nd textură , contur şi culoare normală ,
papilele interdentare ar trebui să umple spaţiile interdentare;
Obţinerea de ţesut keratinizat se realizează prin recoltarea unei grefe epiteliale keratinizate
din zona palatină posterioară . Recoltarea se poate realiza cu bisturiul nr. 15 sau cu
mucotomul. Grefa va avea o lăţime de minim 5 mm şi o lungime în funcţie de necesităţi.
Grefa trebuie să fie mai mare decâ t zona pe care dorim s-o reconstituim, deoarece va suferi o
retracţie cicatricială . Grefa nu se va sutura în tensiune la zona receptoare; în acest scop se
realizează o incizie la limita dintre mucoasa fixă şi cea mobilă sau la nivelul viitorului colet. Se
decolează un lambou mucos, periostul fiind lă sat pe loc. În urma recoltă rii de la nivelul
palatului trebuie să ră mâ nă o bandeletă de 5 mm de gingie la nivelul coletului dinţilor
-structura:monolit,demontabil
-modalitatea aplicarii:stadiul 1,stadiul 2
-momentul aplicarii:imediat,imaediat-tardiv,tardive
-aceesul chirurgical:intraoral,extraoral
-materiale:metalice(titan,cr-co),nemetalice(polimerice,ceramice)
Patru grade de puritate. Titanul de grad 1, 2, 3 si 4 este titan pur, deoarece NU contine aliaje.
Diferenta intre ele este data de prezenta impuritatilor, care, in cantitate mai mare ofera o
duritate mai mare, iar in cantitate mica ofera o maleabilitate sporita.
Întruneste calitatile cele mai bune în comparatie cu celelalte metale, fiind un material aproape
ideal în implantologia endoosoasa stomatologica.
-rezistenta, rigiditate implantele, frezele de titan sînt fabricate dintr-o singura bara prin
prelucrare mecanica, ceea ce îi confera rezistenta maxima. nu se deformeaza la aplicarea
fortelor de montare, frezare, sau biomecanica masticatiei, chiar implante subtiri suporta
sarcini mari. Rezistenta Ti este comparabila cu a otelului inoxidabil. Duritatea este mult mai
mare ca a osului cortical si a dentinei. Este maleabil, ceea ce-l face rezistent la solicitarile de
soc.
-efect catodic Ti actioneaza ca un catod, atragînd ionii de calciu în jurul lui, favorizînd
aparitia nucleilor de hidroxiapatita.
-greutate, densitate – mica, redusa.
-amagnetismul Ti nu are efect magnetic, nu produce cîmp magnetic care sa perturbe
activitatea celulelor din jur.
- activitate regeneratoare,
- compatibilitate biologica
Istoricul
Chirurg ortoped, Prof. Branemarck a efectuat in anul 1952 un experiment prin care a
constatat ca o piesa de titan introdusa la un iepure pentru corectarea unor
deficiente, nu a putut fi indepartata dupa o anumita perioada de timp, deoarece in
jurul ei se crease substanta osoasa.In urma studiilor microscopice realizate la nivelul
interfetei os-implant Prof. Branemarck a denumit procesul “osteointegrare” si a
vazut aplicabilitatea sa si in domeniul implantologiei dentare.
Astfel, in anul 1965,pe cand era Prof. de anatomie la Universitatea Gothenburg din Suedia,
Prof. Branemarck introduce primul implant dentar de titan compatriotului sau Gosta Larsson
(care prezenta lipsa dintilor a si care a devenit primul pacient din lume ce a primit un
implant de titan.)
-Materialul din care este confectionat implantul-De-a lungul timpului, s-a incercat folosirea
mai multor materiale la fabricarea implanturilor dentare: aliaje metalice, polimeri, materiale
ceramice (zirconiu) si, mai ales titanul. Astazi, titanul este cel mai favorizat material in
fabricarea implanturilor datorita abilitatii sale de a realiza o conexiune intre suprafata
implantului si osul alveolar.
-Incarcarea implanturilor dentare Incarcarea se refera la momentul atasarii dintilor artificiali
la implanturi. In general, osteointegrarea poate fi afectata de actiunea unor stimuli externi,
care actioneaza in continuu. Presiunile masticatorii care actioneaza excentric asupra
implanturilor in perioada de osteointegrare pot conduce la compromiterea acestora
• Factori care ţin de patul osos (volumul osos disponibil, calitatea lui, densitatea osoasă ,
apoi osteointegrarea implantelor dentare. Implantele plasate în os mai dens au o
stabilitate iniţială și rată de succes mai mare, deci și procesul de osteointegrare va fi
realizat la nivel înalt)
• Factori ce ţin de intervenţia chirurgicală și protetică :
1) Prepararea sitului osos (principalul factor care perturbă cicatrizarea normală este că ldura
degajată de instrumentele rotative în timpul prepară rii sitului osos receptor. O temperatură
superioară la 47° duce la necroză care se repară după 100 de zile de la punerea implantului.
Instrumentele utilizate trebuie să fie în bună stare, deoarece folosirea unor instrumente
uzate antrenează o creștere a temperaturii locale.
2) Inserţia implantului( Presiunea exercitată la inserţia implantului trebuie să fie de așa
natură încâ t să permită o bună stabilitate a acestuia. Forţele de inserţie prea importante pot
provoca o rezorbţie osoasă periimplantară . )
3) Repartizarea forţelor ocluzale( Imperativele chirurgicale și protetice au drept scop
obţinerea și menţinerea osteointegră rii. Suprafaţa de contact osimplant determină în mare
parte capacitatea de a suporta forţele ocluzale. o manieră de a reduce mișcă rile constă în
minimizarea forţelor exersate la interfaţa os-implant. În acest sens distribuirea implantelor pe
arcadă contribuie la minimizarea presiunilor exercitate pe implant. Forţele exersate în axul
implantului sunt mai bine tolerate de că tre os.)
Asepsia operatorie ,
Factori locali: Integritatea ţesutului moale care acoperă situl implantar, capacitatea de
osteogeneză şi de
remodelaj osos sunt factori determinanţi pentru osteointegrare.
a) Starea mucoasei: Toate dermatozele bucale cum ar fi candidoza, eczema, lichenul plan,
leucoplaziile trebuie tratateînainte de punerea implantelor.
b) Cantitatea şi calitatea osoasă: Situl implantar trebuie să fie bine vascularizat. Rata de
succes creşte cu volumul osos disponibil şi cu calitatea lui. Implantarea într-un os de tip
IV,spongios creşte riscurile eşecului terapeutic.
c) Stabilitatea primară a implantului: Stabilitatea este în mare parte obţinută la nivelul
pă rţilor marginale şi apicale ale implantului angajat în corticala osoasă . Osul spongios
trebuie să aibă în caz ideal o mare proporţie de trabecule pentru a contribui la suportul
implantului. Zonele medulare vide sau gră soase trebuie evitate precum şi siturile cu o rată
scă zută de trabecule/medulare.
d) Rata de rezorbţie: Procesele alveolare edentate sunt supuse unei rezorbţii continue,
presiunea exercitată de oproteză adjunctă prost adaptată poate accentua această rezorbţie.0
rezorbţie severă a mandibulei implică faptul că osul bazal rezidual este constituit dintr-un os
esenţial compact slab vascularizat.
e) Bolile parodontale: La persoanele edentate parţial, patogenia parodontală prezentă
la nivelul dinţilor
naturali poate coloniza sulcusul peri-implantar. Riscul apariţiei infecţiilor periimplantare este
mai ridicat la pacientul care prezintă parodontite în special pentru formele agresive. Este
recomandată tratarea acestor patologii înainte de a trece la o terapeutică implantară .
f) Defectele congenitale
Clasificarea:
-Rezorbabile si nerezorbabile
-Narurale, sintetice si metalice
-sutura in U
Tipuri de lambou:
- MUCOPERIOSTAL
- TRAPEZ
- IN FORMA DE TRIUNGHI
Cerinte:
1. Cand este inaltimea osului pe plan vertical este mai mica de 10mm
2. Pe plan orizontal cand grosimea osoasa este mai mica de 3mm si cu o inaltime care
nu depaseste 8mm
3. Podeaua sinusului maxilar trebuie sa fie minim intre 3 si 5mm pentru efectuarea
acestor operatii.
4. Inlocuirea unui numar mai mare de dinti si pacientul mai are foarte putin material osos de
sustinere ramas
????Incizia la nivelul zonei frontale. Papilele de la nivelul dinţilor adiacenţi breşei pot fi clasificate astfel: a.
papila are o înălţime acceptabilă la nivelul zonei edentate; b. papila are o înălţime mai puţin acceptabilă; c.
o papilă are înălţime acceptabilă iar cealaltă este redusă şi necesită augmentare. Când papila are o
înălţime acceptabilă,” incizia de salvare a papilei” trebuie făcută adiacent fiecărui dinte vecin, inciziile
verticale de pe faţa vestibulară începând la 1 mm sub joncţiunea mucogingivală, în mucoasa keratinizată
(Fig.8.3.4.). Aceste incizii merg mai departe pe creastă, lasând 11,5 mm de papilă, până pe faţa palatinală a
zonei edentate. Inciziile verticale nu sunt mai largi la bază decât la nivelul crestei, pentru a permite
lamboului vestibular să alunece deasupra implantului fără a lăsa spaţii libere, realizând o închidere primară.
Când papila este redusă trebuie realizate „ incizii vertical de degajare“ de-a lugul dinţilor adiacenţi, pornind
la 1 mm sub linia mucogingivală sau din sulcus, astfel încât papilla devine parte a lamboului vestibular
(Fig.8.3.5.). Incizia palatinală este oblică, permiţând o grosime mai mare a lamboului şi o elevare mai bună a
a ţesutului interproximal, pentru a creşte înălţimea papilei. Uneori se impune chiar şi recoltarea de ţesut
conjunctiv şi plasarea lui la nivelul papilei (1). O altă variantă în această situaţie constă în două incizii
vertical oblice, care încep la joncţiunea feţei disto-vestibulare a dinţilor adiacenţi edentaţiei, cu faţa distală
a acestor dinţi şi continuate până în mucoasa mobilă, prezervând papilele dinţilor vecini.
8. Decolarea lamboului mucoperiostic trebuie făcută f ără sfâşierea ţesuturilor şi a periostului folosind
decolatoare ascuţite cu care se insinuează la nivel corticalei osoase sub lambou. Decolatoarele trebuie
verificate astfel încât să taie ca şi cum ar fi noi.
9. Pentru a evita secţionarea nervului mentonier sau a nervului nazopalatin la decolarea lamboului, se
foloseşte un burete steril de 2x2 cm, care se aşează în faţa decolatorului şi se impinge pentru a separa
lamboul de os şi a realiza decolarea fără riscul secţionării acestor nervi.
10. După realizarea decolării lambourile trebuie tratate cu gentileţe: a. se umezesc cu ser fiziologic steril; b.
depărtătoarele nu trebuie să fie ascuţite sau să tracţioneze brutal lamboul deoarece, în acest fel creşte
edemul postoperator; c. autoretracţia marginilor lambourilor este o alternativă mai bună. Marginile
vestibulare pot fi suturate la mucoasa jugală, marginile orale se fixează cu fire de sutur ă la dinţii de partea
opusă sau ambele margini se indepărtează sub greutatea unei pens
Osul nu are o inervatie senzitiva propie (Bert, Picard, Toubae). În implantologia orala
neinvaziva se practica anestezia locala (vestibulara şi orala) şi anestezia loco-regionala.
Anestezia locala prin injectare se face vestibular şi lingual de-alungul lungimii zonei de
implantare asfel încâ t sa rezulte o zona de siguranta de 1-1,5 cm de o parte şi de alta a liniei de
incizie asigurâ nd astfel decolarea unui lambou suficient. Produsul anestezic utilizat trebuie sa
contina un vasoconstrictor pentru asigurarea unui interval suficient persistentei unei anestezi
de calitate.Anestezia loco-regionala care uneori este necesara este adeseori contraindicata
deoarece:
a. în regiunile laterale mandibulare exista riscul de a perfora canalul mandibular şi a leza
astfel nervul dentar inferior; anestezia locala permite mentinarea sensibilitatii acestui nerv,
care clinic se manifesta prin dureri câ nd te apropii la 1-mm de el. Aparitia unei sensibilitatii la
forajul acestor zone poate duce la reconsiderarea dimensiunii implantului ales. Anestezia
tronculara periferica a nervului dentar inferior la spina lui Spix poate fi interpretata greşeala,
de catre expert, în situatia lezarii acestui nerv.
b. în regiunea anterioara mandibulara singurul trunchi nervos care poate da o
sensibilitate este situat în canalul incisiv, structura mai recent descrisa şi inconstanta. Cele
mai multe interventii se deruleaza sub anestezie locala, uneori dacapersista o oarecare
sensibilitate anestezia se poate completa la gaurile mentoniere.
Anestezia generala se utilizeaza mai rar, de obicei la bolnavii spitalizati şi mai ales
înprocedeele invazive ale implantologiei orale
Chirurgicale:
-conformator de gingie
Protetice:
1.fiziodispensor
2.piezotom
3. aparat de monitorizare
4. aparat de oxigen
Ø înălțime (se masoara de la coama crestei edentate pana la reperul opus: sinusul maxilar in
regiunea laterala a maxilarului, podeaua fosei nazale in regiunea maxilarului anterior si in
regiunea caninului superior si tuberozitatea maxilara; bazilara mandibulei in regiunea
anterioara si in regiunea caninului inferior, canalul mandibular in regiunea mandibulara
posterioara; inaltimea osoasa minima pentru rezultate previzibile pe termen
lung in supravietuirea implantului este de 10mm).
Ø lungime (se masoarain sens mezio-distal, este deseori limitata de dinti sau implante
adiacente si depinde de inaltimea osului: pentru un os cu inaltimea ≥ 5mm, este suficienta o
lungime meziodistala de 5mm, pentru o inaltime de 2,5-5mm, lungimea necesara atinge
15mm).
-Numarul implantelor trebuie sa fie in concordanță atit cu întinderea restaurarii protetice cit
si cu particularitațile cîmpului protetic.Atunci cind se remarca o crestere in intensitate si
durata de aplicare a componentelor orizontale ale fortelor asupra restaurarii protetice
sprijinite pe implant ,nr .acestora trebuie sa creasca in vederea distribuirii stresului pe un nr.
Mai mare de implante. Se indica inlocuirea prin cite un implant a fiecarui dinte lipsa pentru a
se asigura o distributie a fortelor pe o suprafata cit mai mare.Atunci cind din diferite motive
nu se poate realiza acest lucru,se incearca insertia a suficiente implanturi dispuse echlibrat.
Un avantaj major al acestor examinări este obținerea unui rezultat imediat cu informații ample în
ceea ce privește grosimea muco-periostului, lățimea apofizei alveolare, mărimea breșei și distanța
dintre dinții adiacenți breșei, care ne ajută la alegerea lungimii și a diametrului implantului utilizat
23. Etapele chirurgicale în tratamentul implanto-protetic.
1. Într-o singura sendinta chirurgicala: 1- fara crearea lamboulu mucoperiostal. 2- cu crearea
lamboului mucoperiostal.
1.1 fara crearea lamboului: anestezia,inserarea implantului dentar endoosoase transgingival
, aplicarea conformatorului de gingie imediat.
1.2 cu decolarea lamboului :anestezia, incizia, decolarea lamboului mucoperiostal,
instalarea impl. dentar endoosoase, aplicarea comformatorului de gingie imediat, suturarea
plagii.
2. În 2 ședințe chirurgicale:
1ETAPA
2.1 fara decolarea lamboului : anestezia, inserarea impl dentar endoosoase , aplicarea
surubului de acoperire, formarea cheagului de sînge deasupra șurubului de
acoperire.
2.2 cu decolarea lamboului mucoperiostal: 1 Prelucrarea si acoperirea cimpului operator
2.Anestezia prin infiltratie loco-regionala, 3.incizia se realizeaza la distanta de locul de
implantare , atit mezial cit si distal , astfel incit dupa decolarea mucoperiostuluo sa permita
o expunere a osului; 4. marcarea , dupa punctare se realizeaza operatia de forare primara a ț.
osos, care se incepe cu burghiul. 5.alegerea, instalarea impl dentar endoosos, aplicarea
surubului de acoperire , suturarea plagii, peste 9-10 zile inlaturarea suturilor. Radiografia de
control.
2 ETAPA
1.descoperirea implantului 2. stabilitatea impl . 3. aplicarea transferurilor pentru ling inchisa
sau deschisa. , amprenatarea.
a. Anestezia
Osul nu are o intervenție senzitiva proprie (Bert, Picard, Toubae) de aceea in implantologie
orală se practica anestezia loco-regională . Se face anestezia periostala nu se face tuberala
(deoarece nu știm câ nd ne apropiem de canalul mandibular).
b. Incizia mucoperiostului – longitudinala din mezial spre distală sau prin metoda
transcutanat. Se realizează la distanta de locul de implantare, atâ t mezial cat si distal, astfel
încâ t dupa decolarea mucoperiostului sa permită o expunere a osului cat mai favorabila
c. Decolarea lamboului mucoperiostal
d. Formarea neoalveolei cu seturi de burghiuri de la o mă rime mai mică la mai
mare, ne oprim cu o mă rime mai mica decâ t diametrul implantului
e. Verificarea paralelismului cu un cui de paralelism din oţel inoxidabil; tija cu diametrul de
1,5mm
f. Prelucrarea primară a neoalveolei primare. Se lă rgeşte cu burghiu elicoidal dar cu
diametru mai mare
i. Tarodarea realizează filetul în ţes osos. Tarodul este un şurub cu 3 canale longitudinale
necesare pentru mormarea dinţilor aşchietori şi la evacuarea eschilelor osoase. Poate fi
mecanică sau manuală (în regiunea frontală maxilară – se foloseşte cheia tubulară , în rest –
cheia cu clichet)
j. Montarea implantului.
În cazul implantă rii în 2 timpi, peste 2-3 luni, cu un bisturiu se îndepă rtează mucoperiostul
din dreptul şurubului de cicatrizare, apoi se montează bontul protetic cu filetul ataşat de
bont sau fixat cu un şurub intermediar ce stră bate lungimea bontului fixâ ndu-se pe implant şi
solidarizâ ndu-se cu acesta
Contraindicaţiile absolute
b) Contraindicaţiile relative: sifilis , TBC manifest, SIDA ,diabet compensate ,Alergii, boli
psihice
CONTRAINDICAŢIILE LOCALE
Contraindicaţiile patologice absolute sunt reprezentate de: cancerul de mandibulă sau de
maxilar ,leziunile premaligne (leucoplazie, lichen plan), osteitele fibroase
Contraindicaţiile patologice relative sunt la râ ndul lor reprezentate de: aftele bucale
,herpesul
• înă lţimea, lă ţimea şi grosimea crestei alveolare, spaţiul disponibil între dinţii vecini;
Si alta clasificare :
-Cu mentinere pe dinti
-Cu mentinere pe tesuturi
-Combinate
TEHNICA
Ghidul chirurgical se realizează pe baza unei tomografii computerizate cu fascicul conic, în
urma că reia se pot analiza foarte detaliat structura osoasă și formațiunile anatomice vecine
viitoarei intervenții chirurgicale (dinți, nervi, sinus maxilar, fose nazale, glande salivare).
Amprentarea digitală a cavită ții bucale cu ajutorul scannerului intra-oral oferă informaţii
preţioase suplimentare planifică rii computerizate a inseră rii implantului în poziţia ideală .
Medicul va suprapune amprenta digitală și CBCT-ul și va stabili poziţia ideală a viitoarelor
implanturi, în aşa fel încâ t să evite orice pericol şi astfel să fie într-o poziție perfectă atâ t din
punct de vedere chirurgical, câ t și protetic;
Ghidul chirurgical este apoi printat cu ajutorul unei imprimante 3D, pentru a reproduce
mulajul zonei şi poziția exactă , prestabilită computerizat, pe care o va avea implantul ca
urmare a intervenţiei chirurgicale de inserare în os.
AVANTAJE
Intervenția chirurgicală este mai scurtă , confortul pacientului şi al medicului fiind mult mai
mare;
Procedura este mai puțin invazivă , sâ ngeroasă și dureroasă . Utilizarea tehnicilor minim
invazive duc la reducerea considerabilă a durerii postoperatorii şi a edemului. Timpul de
vindecare este unul cu mult mai scurt;
Uneori este posibilă plasarea imediată a coroanei pe implant – One Day Implant;
Riscuri mult reduse, excluzâ nd problemele apă rute ca urmare a poziţionă rii greşite în os a
implantului. Acest fapt conduce la evitarea stresului pacientului şi medicului, pentru că nu mai
există surprize neplă cute;
1. Amoxicilină 2g preoperator, P.O. (per os= P.O.) + 500 mg P.O. la 8 ore, 3 zile posoperator;
2. Clindamicină 300 mg preoperator, P.O. + 300 mg P.O. la 6 ore, 3 zile postoperator;
Conduita postoperatorie :
Infiltrația țesuturilor locale cu dexametazonă imediat postoperator pentru
reducerea edemului și al durerii postoperatorii
Tratament antiinflamator timp de 7-10 zile cu amoxicilină ,augumentin sau clindamicină
Administrarea analgezicelor
Bă i de gură cu folosirea apelor de gură cu clorhexidină
31.A doua ședință chirurgicală. Tehnici de efectuare și termene de vindecare a
țesuturilor moi.
32. Conceptul spațiului biologic. Rolul și termenele de formare. Structura
spațiului biologic periimplantar.
Structura
SB peri-dentar
- Tesut conjunctiv celular bogat în fibroblaşti;
-Fibrele sunt dispuse perpendicular în jurul dintelui;
SB peri-implantar
-Tesut conjunctiv acelular, compus in primul rind de fibre dense de colagen;
-Traicctul fibrelor este paralel implantului și nu radial;
-Tesutul conjunctiv aderă mai degrabā decâ t se ataşcază la suprafața implantului.
Vascularizarea
SB peri-dentar
• Tesutul conjunctiv este bine vatcarzatin jurul dintelui;
• Aprovzionarea vasculara din jurul dintilor deriva din vasele subperiostale laterale
spre apofiza alveolarã si din ligamentul periodontal.
SB peri-implantar
-Putin vascularizat în jurul implantului;
-Tesuturile moi perimplantare sunt mai puțin vasculå rizate;
-Aprovizionarea vasculară derivă din ramurile terminale ale vaselor mari din periost spre
locul implantului, dạ r lipsesc vasele sangvine din ligamentul periodontal.
-O zonă de tesut conjunctiv avascular este direct adiacentă cusuprafața implantului.
Bariera mecanica formata in jurul implanturilor este mai slaba comparativ cu cea a dintelui.
Depinde de fenotipul gingival si de tipul de mucoasa periimplantare.
34. Resorbția osului cortical peri-implantar. Pierderea timpurie și tardivă osoasă. Valorile
considerate acceptabile ale acesteia în implantologia orală.
Resorbția osului crestal este evidențiată pe radiogramă , în jurul orică rui tip de implant,
cel mai frecvent la un an de la protezarea pe implanturi, procesul fiind în normă de 0,2 mm
pe an. Pierderea de masă osoasă este factorul principal care duce la eșuarea implantului.
Distingem: pierdere osoasă precoce şi pierdere osoasă tardivă
Pierderea precoce a osului are loc la nivelul crestei apofizei alveolare și survine pe
parcursul vindecă rii plă gii după prima etapă chirurgicală şi continuă pe parcursul primului an
de punere în funcţiune a implantului și poate conduce la complicația de fracturare a
implantului sau nu se produce osteointegrarea implantului, cu expulzarea ulterioară a
acestuia.
Valorile normale de resorbţie osoasă sunt în primul an de viaţă a implantului 1-2 mm/an după care scade la
0,1 – 0,2 mm /an. Spirele implantului pot fi utilizate pentru stabilirea nivelului de pierdere osoasă, ştiut
fiind faptul că distanţa dintre spire este în funcţie de tipul implantului.
Examen, plan tran, anestezie, incizie, delocalre, forare, inserare implant aplicare conformator,
sutura
Tip 3 se consideră instalarea timpurie după o vindecare osoasă a alveolei confirmată clinic şi
radiografic (12-16 să ptă mâ ni). Implantarea poate fi realizată într-o singură ședință
chirurgicală cu sau fă ră crearea lamboului mucoperiostal şi în două ședințe chirurgicale cu
sau fă ră crearea lamboului mucoperiostal.
Tipul II (EDS 2)
Alveola osoasă estc intactă în partca sa coronară , dar există o fenestrațic în regiunea
apicală . Ț esutul moale ră mâ ne intact şi neafectat.
>la nivelul marginii gingivale sunt necesare incizii pentru crearea lamboului
mucoperiostal;
> augumentarea defectului osos cu ajutorul tehnicilor de regenerare osoasă gidată
care vor facilita stabilitatea primară a implantului retentia tesutului moale pentru a
mentine volumul.
Tipul IV (EDS 4)
Există defecte masive ale tesuturilor moi și dure, cu pierderi din volum mai mult de
5mm. Adesea severitatea acestui defect împiedică inserarea imediată a unui implant,
necesitind tehnici suplimentare de plastie a tesuturilor moi şi augumentare osoasă .
Abordă rile chirurgicale și protetice
- Sunt necesare incizii şi lambouri mucoperiostale pentru plastia tesuturilor moi.
- Augmentarea osoasă la momentul insertiei implantului.
- Transplantarea grefei de tesut conjunctiv subepitelical, poate fi efectuată la etapa
de implantare sau ulterior.
Metalele- sunt cele mai folosite. Au rezistenţa mare la uzură , ductibilitate şi duritate ridicată .
Din ele fac parte: oţelurile inoxidabile, aliajele de crom-cobalt-molibden, titanul şi aliajele de
titan. Proprietă ţile mecanice ale Ti sunt asemă nă toare cu cele ale ţesutului osos.Principalul
dezavantaj este rigiditatea ridicată fata ţesutul osos .De asemene, oţelurile inoxidabile şi
aliajele de cobalt cu crom sunt predispuse la coroziune, eliberâ nd în organism ioni metalici ce
pot cauza reacţii alergice
Ceramicele- sunt biocompatibile cu ţesutul gazdă , o rezistenţă ridicată la compresiune şi
coroziune.
Materiale autologe
Materiale omologe
Transplantele de os între indivizii diferiţi din punct de vedere genetic ai aceleiaşi specii. Se
descriu trei tipuri de os alogenuman care se pot obţine de la banci de os:
spongioasă refrigerată conţinâ nd medulară din creasta iliacă şi os spongios crioconservat
din capul femural;
Osteoconducția este creşterea osoasă prin apozitie dinspre şi de la nivelul osului restant.
Acest proces necesită prezența osului sau a celulelor mezenchimale diferențiate pe linia
osteoblastică .
Osteoinducția reprezintă procesul de stimulare a osteogenezei. Grefele osteoinductive sunt
folosite pentru a favoriza regenerarea osoasă . Osteoinducția presupune formarea tesutului
osos nou, prin transformarea celulelor precursoare mezenchimale (nediferențiate) în
osteoblaste.
(Prima fază a procesului de formare osoasă (osteogeneza) are loc după 4 săptămâni. Odată cu
apoptoza celulelor osoase, din grefa transplantată, intră în acțiune osteoclastele de la nivelul
tesutului recipient, care remodelează prin resorbție grefa, înainte ca aceasta să fie invadată de
vase sangvine. Se secretă apoi protein inductoare și factori de creştere de la nivelul grefei, care
inițiază faza a doua a procesului osteoinductiv. Celulele stem de la nivelul grefei și BMP-urile
(bone morfogenetic proteins) provenind de la nivelul osului cortical, contribuie de asemenea la
diferențierea osteoblaştilor și formarea osului nou. Această fază începe după aproximativ 6
săptămâni și durează până la 6 luni.)
Osteogeneza se referă la formarea osului pornind de la celule viabile din interiorul grefei.
Osul autolog este unicul material de grefare cu proprietă ți osteogenice.
De asemenea, osul trabecular conține mai mulți osteoblaşti decâ t cel cortical, astfel osul nou
poate rezulta din osteoblaşti sau din celulele stem din mă duva osoasă de la nivelul grefei.
Acest lucru nu reduce din eficiența osului cortical în calitate de material de grefare.
expandat (PTFE-e), care trebuiesc îndepă rtate după o anumită perioadă , printr-o
nouă intervenție;
- resorbabile: pot fi sintetice (polimeri sintetici de exemplu acid
polilactic, copolimeri ai acizilor glicolic sau lactic) sau naturale (ex. colagen) și
> transportă la locul de grefare unită ți genetice de aceeaşi natură cu cele ale gazdei;
La momentul actual, unele tehnici moderne de augmentare (ex. tehnica Khoury) prevă d
utilizarea lamelelor subțiri de corticală în calitate de perete rigid fixat la distanță de creasta
osoasă și umplerea spațiului creat cu rumeguş osos și/sau substituienți osos.
In unele cazuri, lamela corticală este prelevată chiar din sectorul recipient, împă rțind creasta
osoasă prin intermediul discurilor speciale sau piezotomului. Scopul acestei metode constă
în menținerea rigidă a spațiului creat între corticala nativă și cea transplantată , fapt ce
permite regenerarea osului. Utilizâ nd această tehnică , este posibilă augmentarea pe arii
extinse cu resurse osoase limitate.
Dezavantajul acestei metode este că recoltarea tesutului OSOS creşte numă rul interventiilor
chirurgicale, deci presupune in acelasi timp 2 situsuri operatorii: unul de recoltare si unul de
inserare a grefei, mă reşte timpul reabilită rii orale și costul tratamentului, de asemenea sunt
necesare condiții de lucru speciale, utilaj performant și abilită ți chirurgicale.
autogrefe (fragmente osoase de la acelaşi individ), reprezintă cel mai bun material de
augmentare osoasă , fiind superior față de celelalte materiale cu proprietā ți
osteoinductive,osteoconductive și de osteogeneză , realizâ nd o integrare bună , cu un risc
minim de respingere.
Intraorale:
• Simfiza mentonieră
• Tuberozitatea maxilară
• Ramul mandibular
• Corpul mandibular
• Apofiza coronoidă
• Creasta zigomato-alveolară
• Peretele anterior al sinusului maxilar
Extraorale:
• Calvaria
• Tibia
• Coasta
• Creasta iliacă
Avantaje-
-grefa corticală are o rată redusă de resorbţie/atrofie
-grefa cortical- spongioasă îmbină avantajul rezistenţei mecanice cu potenţialul osteogenic,
osteoinductiv şi osteoconductiv
Dezavantaje-
-intervenţie chirurgicală suplimentară (inconfort pentru pacient, creşte morbiditatea)
-volum insuficient de os autogen
-creşte rata de complicaţii la nivelul ariei de recoltare
Alogrefe
Avantaje:
-avantajul potenţialului osteogenic, osteoinductiv osteoconductive
-nu produc reacţii imune
Xenogrefe
Avantaje:
-avantajul potenţialului osteogenic, osteoinductiv osteoconductiv
-acţionează ca matrice biologică care susţine remodelarea osoasă
-resorbţie lentă
INDICATII
-os de grosime de 4-5 mm
Avantajele
Reconstructia osoasa ghidata se efectueaza in aceeasi operatie cu inserarea implantului;
Economie la materialele de reconstructie osoasa (care se confectioneaza in mod obisnuit din
materialul genetic al pacientului);
O buna stabilitate a spatiului de implant;
O perioada de vindecare mai scurta ;
Timp de efectuare mai scurt, deoarece plasarea implantului se face simultan, iar
incarcarea implantului cu coroana definitiva se poate efectua in decurs 3-6 luni.
Dezavantaje:
-lezarea tesuturilor moi cu freza
- un risc crescut de fractura a tablei vestibulare
−crestală
−paracrestală
Incizia crestală se indică la implanturile de generația a-I-a avâ nd avantajul că se realizează
pe o zonă puțin vascularizată şi inervată , iar prin urmare sâ ngerarea fi redusă , în timpul
intervenții, durerea postoperatorie va fi minimă , iar vindecarea mai rapidă . Dezavantajul este
că se situează peste breşa osoasă de inserarea a implantului necesitâ nd suturi atente şi
strâ nse, evitâ nd invaginarea in profunzime a stratului superficial al mucoasei gingivale.
Incizia pe versantul palatinal al crestei alveolare, se indică la implanturile de generaţia a
II-a şi câ nd se urmă reşte realizarea unei grefe osoase. Are avantajul că permite acoperirea
implantului cu un periost intact, evitâ nd expunerea grefei, dar are dezavantajul sâ ngeră ri mari
cu dureri şi hematoame posibile postoperatorii.
– Inciziile trebuie extinse adecvat; anterior cu cel puțin un dinte iar posterior pâ nă la
tuberozitate sau retromolar. Câ nd este necesară o expunere mai largă a plă gii inciziile
verticale, trebuie să fie oblice, divergente apical, pentru a obţine un lambou trapezoidal cu
baza mică la nivelul dinților. Incizia trebuie să includă toată papila deoarece secționarea
papilei face sutura dificilă şi împiedică o vindecare corespunză toare. Decolarea gingiei fixe şi
a papilei trebuie realizate cu decolatoare mai mici, mai fine.
– Incizia trebuie planificată pe modelele de studiu. Inciziile mici şi incorect plasate pot fi
o cauză a eşecului actului chirurgical, astfel încâ t se preferă inciziile mai mari, care se
vindecă mai uşor
– Aspirația dacă este agresivă sfâ șie țesuturile, distruge vasele mici de sâ nge si atrage
microorganismele aflate in aerosolii din jurul plă gii direct in plaga, favorizâ nd infecția ei.
Se recomanda folosirea aspiratorului in plaga doar strict câ nd si cat este nevoie, preferâ nd
compresele de tifon.
Sinusul maxilar este o cavitate pneumatică situată în corpul osului maxilar şi inconstant în
procesele acestuia. Este cel mai voluminos dintre sinusurile paranazale, fiind şi singurul
prezent la nou-nascut, cu un volum de 6-8 cm.
La adult, sinusul maxilar ocupă aproape în totalitate osul maxilar, avâ nd un volum mediu de
aproximativ 15 cm³, în funcţie de vâ rsta pacientului şi de prezenţa sau absenţa dinţilor. Are
forma unei piramide triunghiulare cu vâ rful orientat lateral spre osul zigomatic şi i se descriu
cinci pereţi: superior, inferior, anterior, posterior si medial.
Peretele superior formează parţial podeaua orbitei si conţine în grosimea lui şanţul, canalul
şi mă nunchiul vasculonervos infraorbitar. Nervul infraorbitar este dehiscent în sinus si poate
fi lezat in timpul manoperelor clasice de elevare a podelei sinusale .
Peretele inferior sau podeaua sinusală este format din osul alveolar corespunză tor
alveolelor molarilor şi premolarilor, uneori extinzâ ndu-se pâ nă la nivelul caninului. La adult
în 70 % din cazuri podeaua sinusală este situată la aproximativ 4-5 mm sub nivelul planseului
foselor nazale , iar în absenţa dinţilor laterali extinderea sinusului poate ajunge pâ nă la nivelul
crestei alveolare reziduale.
Peretele anterior corespunde fosei canine, este subţire şi stră bă tut de canalele dentare
superioare şi anterioare. Reprezintă ală turi de peretele inferior, locul de elecţie în abordarea
chirurgicală a sinusului maxilar în scop implantologic.
Peretele posterior este cel mai gros şi corespunde tuberozită ţii maxilare. Prin intermediul
să u, sinusul maxilar vine în raport cu fosa pterigomaxilară .
Peretele medial corespunde peretelui lateral al foselor nazale şi conţine ostiumul sau hiatul
semilunar, orificiu de comunicare între sinus şi cavitatea nazală care se deschide la nivelul
meatului nazal mijlociu, asigurâ nd astfel drenajul fiziologic al secreţiilor sinusale în cavitatea
nazală .
Pneumatizarea sinusurilor (PPN) este prezența unui anumit volum în cavitatea de aer. Acesta
este un criteriu pentru evaluarea stă rii lor. Cu alte cuvinte, vorbim despre plină tatea lor de aer
în tot volumul, precum și despre posibilitatea liberei sale circulații. Umflarea normală creează
condiții optime pentru funcționarea corectă a sinusurilor și îndeplinirea funcțiilor prescrise
pentru încă lzirea și dezinfectarea aerului care intră în corp. Reducerea pneumatiză rii indică
prezența unui proces inflamator.
> Un sept;
Nespecifice:
Tuberozitati maxilare coborite sau ocluzii prabusite in zona posterioara maxilara cu
micsorarea spatiului interarcadic si prezenta unui strat subtire de os pina la nivelul podelei
sinusale
In cazul anomaliilor dento-maxilare si a rapoartelor intermaxilare modificate in urma
proceselor de atrofie ale maxilarului superior .
Sinus lifting-ul intern (cu orificiu crestal) – reprezinta tehnica preferata atunci cand resorbtia
sinuzala este mică , limitată si se doreste o ină lțare de doar 2-3mm ai osului in sinus.
Crearea unui orificiu in os si forarea pana la nivelul sinusului (fiind o tehnica „oarba”
aceasta manopera se realizeaza numai prin navigare pe tomografia dentara, care ofera
masuratori foarte precise; daca masuratorile se fac eronat, riscul de deschidere accidentala
a sinusului si de infectare a acestuia este foarte mare);
Acoperirea orificiului prin care s-a facut accesul in sinus cu membrane speciale care au rol
de bariera (impiedica cresterea de gingie in sinus) si care se resorb singure dupa cateva luni;
Dupa circa 7-9 luni, cand in sinus s-a format osul necesar se poate insera fara probleme
implantul dentar care va sustine lucrarea dentara.
61. Tehnica chirurgicală de elevare a planșeului sinusului maxilar prin acces crestal.
Sinuslifting crestal este procedura chirurgicala in care elevatia membrane sinusale de pe
podeaua sinusului maxilar este realizata prin ridicarea/ propulsarea ei printru-un tunel creat
de la nivelul coamei crestei edentate pana sub membrana sinusala si introducerea sub ea a
unui material de augumentare
Tehnica chirurgicală de elevare:
1.Examinarea
2.Anestezie
Anestezie loco-regionala cu sau fara vasoconstrictor ,administrata plexal si la tuberozitate
Medicatie sedative administrata oral sau intravenous
3.Incizia
O incizie longitudinala creată fie pe mijlocul crestei ,fie usor paramedian,spre versantul oral al
crestei
Două incizii verticale de eliberare ,trasate pe versantul vestibular al crestei
5. Decolarea mucoperiostului
8. Insertia implanturilor
1. Hemoragia:
a. Cauze:
- Lezarea unor vase din:
Lamboul mucoperiostal
Membrana sinusala
Osul maxilar
b. Tratament:
- Realizarea hemostazei prin:
Presiune
Administrarea unui anestezic cu vasoconstrictor
Aplicare de bureti hemostatici
2. Perforarea membranei sinusale
a. Cauze:
Ciupirea cu freza sferica in timpul realizarii ferestrei
Decolare neatenta a mucoasei sinusale
b. Tratament
- Perforari mici:
o Acoperirea perforeatiei cu o membrana resorbabila din colagen
- Perforari mari:
o Intreruperea procedeului de sinuslifting , captarea mucoasei cu membrana si sutura
lamboului mucoperiostal
Complicatii postoperatorii:
1. Sinusita maxilara
a. Cauze:
Perforare intraoperatorie a membranei sinusale si patrunderea in sinus a particulelor de
grefa osoasa
Obstruarea intraoperatorie cu material de augmentare a ostiumului de drenaj al sinusului in
cavitatea nazala
Infectarea grefei cu flora bucala sau sinusala
Nerespectarea masurilor de asepsie intraoperatorie
Combustia osului din cauza unui frezaj osos fara racire adecvata
Dehiscente ale partilor moi, expunerea si pierderea grefei
Aparitia unei comunicari oro-sinusale=> prognostic extrem de nefavorabil
Periimplantite
b. Remedii:
- Tratament simptomatic cu antiinflamator /antibiotice
- Tratament etiologic:
o Înlă turarea din cavitatea sinusală a particulelor de grefa osoasa si acoperirea
perforatiei mucoasei cu o membrana de colagen
o Dezobturarea ostiomului prin înlă turarea materialului de augumentare din dreptul lui.
o Chiuretarea țesutului osos necrozat si a țesutului de granulație
o Închiderea comunică rii oro-sinusale
o Îndepă rtarea grefei in totalitate si reluarea tratamentului dupa vindecarea completa.
65. Trusa chirurgicală și instrumentele necesare pentru sinus-lifting-ul crestal.
Instrumentariu principal: bisturiu, decolatoare, chiureta chirurgicala, freze (2.7; 3.2; 3.7;
4.2; 5.0), osteotoame drepte si in unghi (2,7; 3.2; 3.7; 4.2; 5.0) ciocan, razuitor de os , moara de
os, pensa ciupitoare de os, decolatoare de membrana ( de diferite forme si dimensiuni,
Kramer-Nevins, Simion)
66. Tehnica chirurgicală de elevare a planșeului sinusului maxilar prin acces lateral
(sinus lifting lateral).
1. Anestezie
2. Incizie
- Longitudinala efectuata fie pe mijlocul crestei, fie usor oralizat, paracrestal una sau 2
incizii verticale de eliberare, ambele incizii trebuie sa asigure un acces adecvat in urma
decolarii.
3. Decolarea lamboului mucoperiostal
- Decolarea este ampla, dar efectuata cu delicatete si precizie cu ajutorul unor decolatoare fine
si ascutite
4. Osteotomia laterala
- Osteotomia poate fi rotundă sau pă trată ,
- Realizarea cu o freza sferica (diamantata sau extradura) sau cu un instrument special de
tip piezo a unei ferestre osoase localizata aproximativ la jumatatea distantei dintre arcada
zigomatica si coama crestei edentate, in zona molarilor si premolarilor, inaintea crestei
zigomatico-alveolare
- Linia inferioara a osteotomiei trebuie localizata cu aproximativ 3-5 mm deasupra podelei
sinusului maxilar
- Prezenta septurilor intrasinusale impune uneori realizarea a 2 osteotomii, una localizata
anterior, iar cealalta posterior de sept
- Mucoasa sinusala este albastruie si mobilizabila in timpul respiratiei impreuna cu voletul osos
5. Elevatia membranei sinusale (Decolarea membranei sinusale)
- se realizeaza cu ajutorul unor decolatoare speciale sau cu anumite piese ale aparatului de
piezochirurgie, ambele favorizand accesul la nivelul fiecarui perete, unghi sau reces
- Voletul osos poate fi detasat si faramitat pentru a servi ca material de augmentare sau
poate ramane atasat de membrana sinusala, devenind noul planseu al sinusului si acoperis
pentru particulele de grefa osoasa
- Elevatia membranei de pe planseul sinusal se va face pana la nivelul peretelui medial
al sinusului
6. Augmentarea:
- Materialul de augmentare sub forma de granule este amestecat cu sange si introdus in spatiul
dintre membrana sinusala si peretele inferior a sinusului maxilar ca rezultat a decolarei
membranei sinusale, pana la umplerea acestuia
- Aportul crescut de material de grefa osoasa duce la o crestere mai accentuata a inaltimii
osului disponibil
7. Forarea neoalveolei și inserția implantelor
8. Aplicarea membranei resorbabile pentru acoperirea defectului osos:
- Lipsa de substanta osoasa de la nivelul peretelui lateral al sinusului maxilar prezenta in urma
indepartarii voletului osos este acoperita cu o membrana resorbabila, anterior decupata in
functie de forma si marimea defectului si imbibata cu sange
- Acuperirea defectului cu membrana are urmatoarele roluri:
o Protejarea si mentinerea materialului de grefa
o Stimularea formarii osoase endosinusale
9. Sutura primara a lamboului mucoperiostal:
- Se realizeaza strans cu fire separate sau continuu fara tensionarea lamboului
Materialele de augmentare:
- Care se pot utiliza in sinusliftingul lateral sunt aceleasi cu cele folosite la tehnica chirurgicala
de sinuslifting intern, dar in cantitati mai crescute si cu granulatie mai mare (1-1,5 mm)
Conduita postoperatorie :
Infiltrația țesuturilor locale cu dexametazonă imediat postoperator pentru
reducerea edemului și al durerii postoperatorii
Aplicții locale de pungi cu gheță pe obraz
Tratament antiinflamator timp de 7-10 zile cu amoxicilină ,augumentin sau clindamicină
Administrarea analgezicelor
Administrarea unor decongestionante nazale sistemice și locale
Bă i de gură cu folosirea apelor de gură cu clorhexidină
Evitarea suflă rii nasului timp de 3 să ptă mâ ni
Procedura clasică pentru efectuarea unor astfel de augumentă ri, implică pregă tirea unei
ferestre în regiunea peretelui anterior a sinusului maxilar, ce corespunde cu topografia
anatomică a fosei canine. Spaţiul creat sub membrana Schneider poate fi augumentat cu
diferite materiale de grefă osoasă cum ar fi: ţesut osos autogen, substituienţi ai ţesutului osos,
o combinaţie dintre aceste două materiale, plasma sanguină bogată în trombocite şi factori de
creştere.
Implanturile pot fi instalate în timpul procedurii de sinus lifting lateral atunci cînd avem
<5mm de os rezidual pe verticală .
Acoperirea ferestrei osoase prin care s-a facut accesul in sinus cu membrane speciale care
au rol de bariera (impiedica cresterea de gingie in sinus) si care se resorb singure dupa
cateva luni;
Dupa circa 7-9 luni, cand in sinus s-a format osul necesar se poate insera fara probleme
implantul dentar care va sustine lucrarea dentara.
3. Podeaua sinusului maxilar trebuie sa fie minim intre 3 si 5mm pentru efectuarea acestor
operatii. inlocuirea unui numar mai mare de dinti si pacientul mai are foarte putin material
osos de sustinere ramas
Indicaţiile includ pacienţi fă ră istoric medical sau patologie sinusală .
- sarcina
- alcoolismul
- afectiuni psihice
- dependenti de droguri
Toate acestea vor predispune pacienţii la complicaţii postoperatorii: infectarea materialului
grefat, pierderea osului augmentat şi fistula oro-antrală
Contraindicatii locale:
- comunicari orosinusale
- polipi sinusali
- chisturi sinusali
- tumori sinusale
- rinita alergica
- radioterapia maxilarului.
- ridicarea mucoasei ce tapetează sinusul mareste oferta osoasă pentru implant cu câ țiva mm
- Tehnica mai usor de efectuat comparativ cu cea crstala, vizibilitate mai buna
- Nu perforeaza planseul sinului maxilar
Dezavantajul acestui tip de interventie este faptul ca e o manevra “oarba”, fara un control
vizual, chirurgul bazandu-se practic doar pe simtul tactil pentru a eleva membrana sinusala.
costul procedurii mare.
Poate aprea inflamatia si durerea, sangerarile mai mult de 1-2 zile dupa operatie;
materialul osos folosit pentru grefa dislocat sau deplasat NU poate fi folosit la Persoanele
Hemofilici Persoanele cu diabet zaharat decompesat 3.
persoanele cu structura osoasa, cu densitate osoasa mica si cu grosimea osului mai mica de
3mm gravid
-Timp indelungat de asteptare
-rezultatul nu poate fi uneori cel asteptat.
Postoperatorii:
Durere si edem postoperator(tratament:injectii cu dexametazon,prisnite cu
gheata,antiinflamatoare,analgetice)
Sinusita
Suprainfectare
Caderea materialelor de sutura cu deschiderea sinusului
Dehiscenta plagii
Migrarea implantelor in sinusul
Atunci câ nd sunt ingerate componente foarte mici se recomandă o dietă bogata in fibre.
Pentru prevenirea acestui accident se recomandă utilizarea șurubelnițelor manuale și a
instrumentelor similare, legate cu fir de ață dentară (minimum 10 cm lungime)
Freza se poate înlă tura manual, folosind policele și indecele, mișcâ nd-o în ax vertical,
fă ră a utiliza o forță prea mare. Este absolut contraindicată mișcarea de ,,du-te – vino’’ câ nd
este aplicată în piesa de mâ nă , pentru că riscul de fracturare intraosoasă crește.
Sunt interzise încercă rile agresive de înlă turare a frezelor sau instrumentelor rupte,
pentru că pot distruge osul alveolar și leza structurile vitale adiacente.
Frezele din zonele necritice pot ră mâ ne în țesutul osos ani întregi, iar înlă turarea lor
trebuie să se facă numai în cazul în care apare o reacție locală care se vizualizează și pe
radiografie.
Se recomandă ca toate șuruburile să fie strâ nse cu cheia dinamometrică , însă cu o forță
minimă , recomandâ ndu-se 10-15 Ncm. Înfiletarea manuală trebuie să fie între 10 și 20 Ncm.
Însă la aplicarea inadecvată a forțelor fie cu cheile dinamometrice, fie cu cheile manuale
șuruburile care fac conexiunea cu corpul implantului se pot fractura (fig. 6).
Un alt moment important care trebuie luat în considerare este uzura acestora. La
sterilizarea multiplă aceste componente se deteriorează , iar riscul de fractură crește. Totuși în
cazul de fracturare a acestor componente este nevoie să se efectueze o radiografie pentru
localizarea exactă a șurubului ră mas în corpul implantului și înlă turare a acestuia fie cu pensele
hemostatice, fie cu scalerul.
Fractura implantului
Design-ul unor implanturi mă rește posibilitatea de fracturare, în regiunea colului, care
este mai subțire și deseori nu poate rezista presiunii de inserare sau de masticație.
Atunci câ nd există pat osos de tip 1 și 2, osteotomia trebuie fă cută pentru a diminua
torsiunea asupra colului, deci se utilizează freze de diametru mare care corespund cu
diametrul viitorului implant.
Totuși, în cazul fractură rii implantului în timpul inserției acestuia, pentru înlă turare se
utilizează freza trepan.
84. Lezarea fascioluluivasculo-nervos alveolar inferior. Neuropraxia, axonotmesis,
neurotmesis
Simptome
Simptomele neurotezei includ, dar nu se limitează la durere, disestezii (senzații incomode) și
pierderea completă a funcției senzoriale și motorii a nervului afectat. [1]
85. Accidente și complicații ce pot apărea la instalarea postextracțională (tip 1)
a implanturilor.
Sunt 2 metode:
1) osteotomia în bloc în regiunea liniei oblice externe;
2) osteotomia în regiunea orificiului mentonier şi liniei oblice externe.
Prima metodă prevede osteotomia compactei osoase în regiunea n-alveolar inferior şi
deplasarea blocului osos. După aceasta se produce şlefuirea peretelui canalului mandibular şi
punerea în evidenţă a n.alveolar inf. cu deplasarea acestuia spre lateral. După aceasta se
realizează implantarea. Defectul de os format trebuie umplut cu structură osoasă şi
hidroxiapatită . Nervul ră mâ ne în această poziţie.
A 2-a metodă prevede implicarea nu doar în regiunea canalului mandibular, dar şi la nivelul
orificiului mentonier. Se produce transpoziţia nu doar a n.alv inf, dar şi a ramurii incisive
responsabilă de inervaţia grupului frontal.
Iniţial, se forează un inel în jurul orif mentonier. Ulterior el se lă rgeşte orificiul mentonier şi se
eliberează n.mentonier şi ram. Incisivă . După aceasta se realizează osteotomia în regiunea
n.alv inf, asemă nă tor ca în prima tehnică .
Intervenţia este destulă de riscantă , dat fiind riscurile traumă rii nervului. La 50% pacienţi se
atestă parestezii ale hemibuzei inf şi mentonului după operaţie.
Dezavantaje :