FIȘĂ DE LUCRU

I. Mara și copiii ei

1. Recitiți pasajul în care este înfățișat statutul social al personajului și precizați:

- Cu ce se ocupă Mara?
- Care este principiul după care se conduce în afaceri?
- Ce semnifică afirmația “acum e secerișul Marei”?
2. Ce trăsături ale personajului sugerează portretul fizic, realizat prin caracterizare directă?
3. Frazele inițiale ale romanului concentrează caracterul și evoluția Marei: “Mara apare de la
început prin ceea ce face și ceea ce are (Magdalena Popescu)”. Identificați aspectele care
reprezintă:
- Însușirile personajului
- Destinul
- Averea
4. Absența soțului este prezentată de narator ca un handicap emoțional pentru femeia rămasă
văduvă? Justificați-vă opinia.
5. Mara nu pierde niciodată prilejul de a se victimiza, de a oferi un spectacol al neajutorării.
Considerați că femeia este sinceră?
 Da, pentru că este o văduvă sărmană care muncește din greu pentru a asigura
viitorul copiilor ei.
 Nu, pentru că naratorul sugerează, pe de o parte, că văduva a scutit familia de
păcatele și nepriceperea tatălui, iar pe de altă parte, jelania Marei este doar o
ocazie de a obține ce-și dorește.
 Și da, și nu, fiindcă Mara este sinceră când “plânge și se plânge” de condiția ei
umilă, dar a înțeles că poate obține avantaje din acest comportament. În fond,
Mara este o supraviețuitoare.
6. Figura mamei este, în general, legată de afecțiunea, tandrețea, devotamentul și grija pentru
copil, mergând chiar până la sacrificiul de sine. Considerați că trăsăturile Marei din primul
capitol, “Sărăcuții mamei”, se suprapun acestei imagini generale a maternității? Argumentați!
7. Discutați relația dintre mama și copiii săi:
- Care este percepția Marei asupra copiilor?
- Ce sens are adjectival “răi” referitor la copii? Aveți în vedere și reflecția Marei de la
începutul capitolului al II-lea: “Prea se făcuse blândă Persida: nu care cumva călugărița
aceea s-o momească, s-o farmece și s-o facă și pe ea călugăriță smerită.”
- Ce sugerează afirmația repetată a Marei: “Tot n-are nimeni copii ca ai mei?”
- Care sunt planurile de viitor ale mamei pentru cei doi copii? Se îndeplinesc ele?
8. Comentați scena în care, seara, mama socotește și distribuite veniturile de peste zi. Ce
trăsătură a personajului este sugerată?
9. Ce obiect simbolic i s-ar putea asocia Marei? Justificați-vă răspunsul.
10. Citiți capitolul al doilea al romanului, Maica Aegidia:
- Povestiți întâmplarea care dovedește legătura afectivă puternică dintre cei doi copii ai
Marei.
- Comentați comportamentul Marei când află că în luntrea luată de apele Mureșului sunt
copiii săi; aveți în vedere și comentariile explicative ale naratorului.
11. Dragostea pentru copii și dorința de a avea bani constituie o sursă posibilă de conflict: copiii
reprezintă promisiunea viitorului, iar banii – prezentul palpabil. Prezentați în scris două
momente din roman în care cele două aspecte intră în conflict.
 12. Mara evoluează de la mărunta negustorie ambulantă până la afaceri de anvengură, inclusiv
cămătăria. Toată energia ei este îndreptată către agonisirea și tezaurizarea banilor. Intră Mara
în categoria avarilor sau a parveniților? Discutați cu argumente pro și contra, luând în
considerare și fragmentul de mai jos:
Trebuia, neapărat trebuia! Cum adică?! Hubăr îi făcuse copilului un dar de un pumn de galbeni;
Hubăroaie îl înzestrase cu cinci mii de florini; nu putea să rămâie nici Mara mai prejos. Avea și
dânsa: trebuia să arate că are, că nu e nici dânsa cea din urmă, că ține și dânsa la el.
Alergând spre casă, ea era tare hotărâtă să-i dea Persidei zestrea. Acum era cel mai potrivit timp
ca s-o facă, pentru ca să vadă Hubăr că nu e nici Persida orișicine și să știe lumea că nu e feciorul lui
Hubăr mai presus de fata ei! Da! a Persidei era zestrea; pentru dânsa o adunase: acum era timpul să
i-o dea.
Pare însă că erau prea mulți bani, așa, deodată.Se adunaseră la pod, cu pădurea și din camete,
din puțin câte puțin mai mult și tot mai mult, peste treizeci de mii de florini.
Era destul să-i dea treizeci, douăzeci și cinci ori douăzeci de mii. Ceilalți tot ai ei rămân, dar sunt
mai bine păstrați.
Ea luă în cele din urmă zece mii. Tot era mai mult decât ceea ce dăduse Hubăroaie, poate chiar
prea mult... și îi venea Marei să se întoarcă din drum.
Era hotărâtă să dea banii în fața tuturora, cum lucrul acesta de obște se face. Hubăr ținuse însă
ca de ziua aceasta să vie noră-sa la casa lui și masa de cumetrie era un fel de nuntă, la care Hubăr își
adunase, în cinstea nurorii, pe toți prietenii și cunoscuții, tot oameni de frunte, de care se sfia Mara.
Văzând atâta lume și așa oameni, îi părea rău că n-a luat mai mult.
Ea-l chemă pe Națl la o parte.
— Uite! îi zise, am ținut și eu să fac un dar pentru copil. Nu e mult, o parte din zestrea Persidei: opt
mii de florini! Am să vi-i dau,adăugă întinzându-i banii, și pe ceilalți. Aceștia acum, de botez.
Națl știa că Persida are zestre. I-o spusese Persida ea însăși aceasta. Știa și că zestrea e mare.
Acum însă, când vedea banii în mâna tremurătoare, el, cu toate aceste, se sperie oarecum, căci mulți
trebuiau să fie banii pentru ca dânsa să poată rumpe atâta din ei.
— Nu, zise el dându-se puțin înapoi, te rog să nu ni-i dai, căci trebuință nu avem de dânșii și la d-
ta sunt mai bine păstrați decât la noi. Ni-e destul să știm că-i avem. Dacă îl ține Dumnezeu pe tata
cum e acum, avem destul, iar dacă nu, adăugă el sărutându-i mâna, n-o să mai fim cu d-ta ca mai
înainte.
— Da, da! răspunse Mara. Mai bine decât la mine unde ar putea să stea? Să știți că-i aveți... pe
toți, nu numai pe aceștia.

13. Ca bildungsroman, Mara relatează procesul de formare a personalității copiilor Marei.

Povestiți în scris “romanul Persidei” și ”romanul lui Trică”.
14. Capitolul Primăvara conține intriga romanului: de la fereastra mănăstirii, Persida îl zărește pe
Națl, fiul măcelarului Anton Hubăr, care o vede la rândul său. În sufletul tinerilor se naște o
pasiune puternică, aproape sub semnul fatalității. Discutați fragmentul, pe baza următoarelor
sugestii:
- Reacția celor doi tineri.
- Mănăstirea, simbol în același timp al interdicției și al tentației.
- Fereastra, spațiu de mediere între două lumi.
- Sugestia iubirii impuse de destin.
15. Iubirea dubtre Persida li Națl stă sub semnul a nenumărate opreliști de natură socială sau
psihologică: religie, naționalitate, condiție socială, educație, familie, temperament. Precizați
care sunt aceste obstacole.
16. Demonstrați, într-o compunere de 100-150 de cuvinte că Persida este un personaj construit pe
baza conflictului dintre datorie și iubire.
 II. Celelalte familii
1. La Slavici, familia este un semn al bunei întemeieri a lumii. În afară de familia Marei, în
roman apar și alte familii: Steva Claici, Hubăr, Bocioacă. Descrieți relațiile din aceste familii.
2. Persida și Trică nu sunt singurii orfani din roman. Bandi reprezintă secretul înjositor al lui
Hubăr; în el, critica literară a văzut un corespondent al ființei nocturne a lui Hubăr, în timp ce
fiul legitim, Națl, este o reprezentare a ființei diurne a tatălui. Explicați această interpretare.
3. Ultimul capitol al romanului se intitulează, paradoxal, “Pace și liniște”. Considerați că finalul
romanului este un happy-end? Argumentați.

III. Perspectiva narativă

1. Pentru a descoperi tipul de narator prezent în text, completați cu exemple și citate din
fragmentele date tabelul următor:

Narator-personaj Narator omniscient Exemple

Cine este? Unul dintre O voce fără chip,
personaje neangajată în acțiune
Ce știe? Mai puțin sau tot Mai mult decât
atât cât știu personajele
personajele
Ce percepe? Are acces la o Are acces la mai
singură conștiință, a multe conștiințe și
sa știe lucruri pe care
personajele nu le știu;
are darul de a fi
prezent în mai multe
locuri
Ce face? Își exprimă propriile Explică trăirile,
trăiri, atitudini, atitudinile,
emoții, într-un comportamentul
discurs la persoana I personajelor într-un
discurs la persoana a
III-a; emite sentințe
asupra lor.
Cum povestește? Subiectiv, influențat Obiectiv, detașat de
de intâmplări întâmplări
Ce putere are asupra Îi spune ceea ce știe Îi spune tot ce trebuie
cititorului? despre personaje și să știe pentru a
întâmplări înțelege povestea
personajelor

2. În general, în romanul Mara, perspectiva narativă aparține unui narator obiectiv. Cu toate
acestea, în discursul naratorului se topesc uneori cuvintele personajului principal, fără a fi
citate ca atare, cu ghilimele sau linie de dialoh (stil indirect liber), adoptând punctul de vedere
al acestuia din urmă.
- Subliniați în textul citat expresia sărăcuții mamei, care dă titlul capitolului I al romanului.
Cui aparține?
- Extrageți din text acele fragmente care ilustrează suprapunerea între vocea personajului și
vocea naratorului.
- Care credeți că este efectul urmărit de narator prin această ambiguizare: ironia, detașarea
sau identificarea afectivă cu personaj? Justificați-vă opinia, cu ajutorul fragmentelor
critice de mai jos:
Acest joc între identificare şi distanţă permite naratorului să caracterizeze, oarecum
insinuant, personajul Marei, din două puncte de vedere, alternativ: din acela exterior, să -i
zicem al obştei e care aparţine; şi din acela interior, al motivaţiilor proprii. O dată este
Mara aşa cum apare celorlalţi; altă dată, aşa cum ar dori să apară sau aşa cum se închipuie
apărând. Nici identificarea, nici distanţa nu sunt absolute: e vorba mai curând de o
confruntare permanentă, fără ca vreunul din termeni să fie privilegiat decisiv. O perspectivă,
aceea din afară, e de natură etică; a doua, cea dinăuntru, e de natură psihologică. Simplu
spus, colectivitatea apreciază şi judecă ceea ce individul face ca urmare a impulsurilor sale
naturale.
(Nicolae Manolescu, Arca lui Noe, cap. Săraca văduvă cu doi copii, Ed. 100+1 Gramar,
București, 1998.)
Mara e tratată inițial prin formele cele mai ambigue și de aceea cele mai pretențioase ale
caracterizării: ironia, culoarea inversă, stilul indirect liber. Ce este la ea simulare conștientă,
ce este automistificare involuntară? Personajul pare prea inteligent pentru a fi bănuit că se
autoinșală cu atâta bună-credință. Dar în același timp inteligența lui e una de tip special,
ținând mai ales de facultățile adaptive, de acea viclenie a naturii care asigură supraviețuirea
sau chiar supremația numai indivizilor celor mai puternici. […] Autorul preia la început
cuvintele personajului, apoi le transpune în stil indirect liber, împrumutându-le astfel un plus
de falsă obiectivitate și adeziune. Acesta nu mai e doar adevărul Marei, dar și adevărul
despre Mara, mărturia, depoziția autorului înșuși converg spre afirmarea și validarea lui.
[…] Caracterizarea aparține ironiei afectuoase. Personajul nu e deci demascat cu virulența
moralizatoare care îi era specific lui Slavici alte dăți, ci înconjurat de o simpatie echivocă,
tolerantă, o vreme chiar minimalizatoare.
(Magdalena Popescu, Slavici)