APLICAȚII ALE PSIHOTERAPIEI INTEGRATIVE ÎN LUCRUL CU

SUBPERSONALITĂȚILE
~ eseu ~

În spatele măștilor noastre sociale stau la pândă mii de fețe ascunse. Fiecare dintre aceste
fețe are o personalitate proprie și propria ei caracteristică unică. Construcția acestor subpersonalități
își are începuturile în mica copilărie, atunci când lumea noastră interioară (propriile gânduri, trăiri,
nevoi, propria natură) a intrat în contradicție cu lumea noastră exterioară (părinții, relațiile cu cei
din jur, societate, etc.).
Fundația solidă a acestor subpersonalități a generat așa numitul „comportament normal”, am
devenit conformiști pentru a fi acceptați din punct de vedere social. Am uitat comportamentul
natural, am fost forțați să îl uitam. În timp, ne-am obișnuit atât de mult cu noi, încât ne caracterizăm
acțiunile ca fiind comportamente normale, dar în realitate nu facem altceva decât să ne ascundem
Sinele de cei din jurul nostru. Încet-încet, am făcut loc Ego-ului și ne-am confundat cu el.
Experiențele și nevoile din copilărie sunt, de fapt, programe vechi, stocate foarte adânc pe banda
noastră personală, în inconștient. Toate acestea ne controlează atât de mult comportamentul actual,
astfel încât un adult este ca un aparat căruia i s-au înregistrat toate aceste programe vechi.
Subpersonalitățile scot la iveală în noi înșine comportamente pe care le consideram
inacceptabile. Fiecare aspect din noi înșine, fie că ne place sau nu, aduce un beneficiu în viața
noastră și are un dar. Robert Assagioli, fondatorul psihosintezei spune: „Noi suntem dominați de tot
ceea ce se identifică cu sinele nostru. Putem domina și controla toate lucrurile cu care nu ne
identificăm”.
Cei mai mulți oameni au două sau trei subpersonalități dominante prin intermediul cărora
relaționează cu cei din jur, dar și câteva minore. Împreună, subpersonalitățile dominante și cele
minore, se constituie în Ego. Egoul este cine crezi tu că ești, dar nu reprezintă adevărul despre tine,
nu este „cine ești tu” în mod adevărat.
Subpersonalitățile și programele generate de ele se pot schimba. Depinde ce vrea persoana
să schimbe, ce crede că are nevoie să schimbe, depinde cât de mult evadează în trecut sau în viitor,
depinde dacă își dă seama că a ajuns să confunde harta cu teritoriul și ia așa-zisa interpretare proprie
drept adevăr.
Assagioli definea psihosinteza drept „o concepție dinamică, ba chiar dramatică a vieții
noastre psihice, care se prezintă drept o continuă interacţiune şi lupta a multor şi diferitelor forţe,
inclusiv şi a celor reactive, cu centrul unificator, care în permanenţă încearcă să le manipuleze, să le
coordoneze între ele şi să profite de ele”. Psihosinteza este orientată în primul rând spre dezvoltarea

1
şi perfecţionarea personalităţii şi spre armonizarea raportului ei cu „Eu-l” şi fuziunea tot mai
deplină cu el.
Subpersonalităţile se numesc părţile semiautonome ale personalităţii care, organizându-se în
jurul unei anumite necesităţi, tind spre o existenţă independentă. Pentru autoexprimarea lor,
subpersonalităţile utilizează instrumentele noastre – corpul, emoţiile, gândirea. Activarea unei
subpersonalităţi e însoţită de anumite senzaţii corporale - ţinuta corpului, stări emotive
corespunzătoare, gânduri.
Funcţia de bază a subpersonalităţiilor constă, de obicei, în ocrotirea personalităţii copilului
sau a maturului, iar modificarea sau transformarea cel puţin a uneia dintre subpersonalităţi
influenţează psihicul individului în întregime. Assagioli afirma că „orice bărbat şi orice femeie care
dorește să ducă o viaţă conştientă, trebuie să conştientizeze părţile componente ale propriei
personalităţi, ceea ce presupune aprecierea şi cunoaşterea componentelor personalităţii proprii şi
priceperea de a conduce cu ele”.
În lucrul psihoterapeutic cu subpersonalitățile, Roberto Assagioli descrie următoarele etape
de psihosinteză: 1 - cunoaşterea profundă a propriei personalităţi, 2 - instituirea controlului asupra
diverselor ei elemente, 3 - conceperea „Eului” său adevărat, 4 - psihosinteză propriu-zisă – formarea
sau modificarea personalităţii în jurul unui centru nou.
Dacă omul doreşte să facă anumite schimbări în viaţa sa, atunci primul pas trebuie să fie
conştientizarea acelor structuri psihologice pe care ar dori el să le schimbe, îndreptarea focarului
atenţiei asupra lor şi clasificarea lor. Procesul mental de conştientizare e însoţit de trăiri repetate ori
de reprimarea acelui conţinut care a fost identificat. Următoarea etapă de lucru cu subpersonalităţile
este acceptarea lor. Acceptarea dezvoltă capacităţile umane de compătimire şi înţelegere, şi, prin
urmare, o mai bună înţelegere de sine şi de alţii. A treia etapă este transformarea. Acceptarea şi
conştientizarea vechii structuri de credinţe permite înlăturarea restricţiilor existente, lărgirea
percepţiei de sine şi de lume, coordonarea modurilor sale de comportament în corespundere cu
scopurile vitale a subiectului. Energia vitală şi voinţa, care anterior slujeau motivarea de apărarea şi
erau orientate spre luptă, evitarea şi împotrivirea, se eliberează, îndreptându-se spre o exprimare
creativă a personalităţii, spre crearea unor relaţii constructive cu sine, cu ceilalţi, cu lumea. A patra
etapă de lucru este integrarea, al cărei rezultat este disiparea hotarului dintre ele. Ele îşi păstrează
calităţile lor individuale esenţiale, dar încep să acţioneze în comun acord cu dorinţele personalităţii.
Despre sinteză, a cincea şi ultima etapă de lucru cu subpersonalităţile, este vorba atunci când două
sau mai multe subpersonalităţi formează o unitate nouă, indivizibilă, ce capătă o oarecare calitate
nouă complexă și însumează suma tuturor calităţilor subpersonalităţilor iniţiale.
În cadrul lucrului psihoterapeutic, există exerciții diverse prin care subpersonalitățile pot fi
aduse în planul conștienței clientului. Unul dintre aceste exerciții constă în „Cercul de
2
subpersonalități” (G. Reinouter, 1996), exerciţiu care permite, în primul rând, dezvăluirea
subpersonalităţilor orientate pozitiv, care corespund dorinţelor noastre conştientizate. În cadrul
acestui exercițiu, clientul enumeră pentru început toate dorinţele sale, tot ce îi trece prin minte. Apoi
se concentrează asupra a ceea ce simte citind lista, având în minte câteva întrebări: are o
subpersonalitate care îi spune că şi-ar dori toate acelea sau o subpersonalitate ce critică oameni care
au dorinţe pe care el nu le are sau care nu sunt esenţiale pentru el. Clientul urmează apoi să
întocmească o listă a dorinţelor sale proprii, iar când în lista sa se vor aduna 20 de puncte, va alege
5-6 dorinţe esenţiale. Pe o coală mare de hârtie clientul desenează un cerc cu diametrul de
aproximativ 20 cm, iar în interiorul lui un cerc mai mic. Partea centrală este “eu-l” clientului, iar în
inel înscrie 5-6 subpersonalităţi care constituie exponentele dorinţelor sale. Desenează apoi
simbolurile care ar reflecta dorinţele sale și va numi individual fiecare subpersonalitate cu un nume
sau poreclă.
În ceea ce privește subpersonalităţile negative, care corespund dorinţelor reprimate, se
utilizează tehnica dialogului interior, care constă în faptul că omul îşi imaginează o subpersonalitate
şi porneşte o discuţie cu ea, ghidându-se după următoarele întrebări de bază: Care este scopul tău?
De ce te afli aici? Ce doreşti de la mine? Ce-ţi trebuie de la mine? Ce vrei să-mi propui? Împotriva
cui mă aperi tu?
Cursant,
Palievici Adriana-Teodora
FB Cluj 2020