Riscuri întâlnite în serviciile bancare

electronice

Coordonator: conf. dr. Lăzărescu Ioana

Student: Chiroșcă Adelina-Maria
 Riscuri întâlnite în serviciile bancare electronice

1. Introducere
La nivel global, conducerea băncilor consideră că adoptarea serviciilor e-banking
generează beneficii potenţiale acestora. Reducerea costurilor globale constituie
principalul beneficiu. Aceasta se poate realiza în două moduri: reducerea la minim a
costului cu realizarea tranzacţiilor şi reducerea numărului de filiale care sunt necesare
pentru a servi un număr echivalent de clienţi (Mihălcescu şi colegii, 2008).
Serviciile e-banking oferă şi alte beneficii băncilor: tranzacţiile e-banking sunt mult
mai ieftine decât cele efectuate la sucursale sau chiar prin telefon iar băncile
electronice sunt mult mai uşor de configurat. Din acest motiv pot apărea nenumăraţi
operatori noi, care vor oferi utilizatorilor mai multe posibilităţi de alegere, deşi aceştia
vor fi înclinaţi mai puţin să rămână fideli, erodându-se astfel loialitatea clienţilor
(Khan şi Karim).
Conducerea băncilor ar trebui să înţeleagă riscurile asociate serviciilor e-banking şi,
înainte de a oferi astfel de servicii, să evalueze costurile generate de gestionarea
riscurilor în raport cu rentabilitatea investiţiei (Titrade şi colegii, 2008). Inovatorii1
serviciilor ebanking anticipează nevoile clienţilor lor, dar suportă costuri mai ridicate
şi se confruntă cu o complexitate sporită a operaţiunilor lor. Băncile trebuie să
folosească instrumente de gestiune a riscului de credit mai sofisticate şi să promoveze
o înţelegere mai puternică a debitorilor, a garanţiilor lor, a perspectivelor de afaceri şi
a capacităţii de a rambursa împrumuturile. Băncile trebuie să gestioneze clienţii şi
relaţiile cu partenerii de afaceri aplicând strategii corespunzătoare, sensibile la risc
(Basel Comitee, 2002). Lucrarea abordează problematica actuală a băncilor
electronice şi a tehnicilor de gestiune a riscurilor bancare, atât a celor vechi,
tradiţionale, cât şi a celor noi, specifice.

2. Riscurile tradiţionale
Riscurile afacerii care pot apărea şi în activitatea băncii electronice sunt semnificative.
În anumite circumstanţe, datorită naturii însăşi a utilizatorului de e-Banking, riscurile
bancare tradiţionale, cum ar fi riscul de credit, riscul ratei dobânzii, riscul de
lichiditate şi riscul valutar sau de piaţă sunt crescute (The Central Bank of the
Bahamas, 2006).
Aceste riscuri s-au intensificat prin însăşi natura e-banking-ului ca urmare a utilizării
canalelor electronice şi a absenţei unor limite geografice (Jayawardhena şi Foley,
2000). Având în vedere noutatea serviciilor e-banking, încă nu se poate menţiona
dacă, utilizatorii de e-banking au caracteristici diferite faţă de clienţii bancari
tradiţionali. Din acest motiv, modelele existente pot fi considerate inadecvate, şi ar
rezulta fie o rată mai mare de respingere, fie stabilirea unor preţuri inadecvate pentru
acoperirea riscului.
Băncile nu pot fi în măsură să evalueze calitatea creditului la distanţă aşa cum o pot
face în mod efectiv, faţă în faţă. Este mult mai dificil să se evalueze natura şi calitatea
garanţiilor oferite la distanţă, mai ales în cazul în care sunt situate într-o zonă în care
banca nu este familiară (în special în cazul în care acestea sunt de peste mări). În plus,
gestionarea lichidităţii este foarte dificilă deoarece este dificil de previzionat volumul
tranzacţiilor clienţilor şi diversitatea e-depozitelor (operaţiuni care pot duce la fluxuri
rapide din sau în afara băncii). Deşi, acestea sunt riscuri vechi, pentru care băncile şi
autorităţile de supraveghere au o experienţă considerabilă, totuşi acestea trebuie să fie
atente la aceste riscuri vechi în înfăţişări noi, cu menţiunea că modelele riscului şi
chiar procesele destinate serviciilor bancare tradiţionale nu pot fi adecvate (Fedrizzi şi
colegii, 2004).
Riscul de credit apare atunci când o terţă parte nu îndeplineşte integral o obligaţie de
plată sau când plăteşte cu întârziere, la o dată ulterioară scadenţei. Băncile nu pot fi în
măsură să evalueze în mod corespunzător solvabilitatea clientului atâta timp cât
extinderea creditului prin intermediul unor proceduri bancare la distanţă ar putea spori
riscul de credit. Facilitatea de plată electronică prin e-Banking poate provoca riscul de
credit în cazul în care un terţă parte nu reuşeşte să-şi îndeplinească obligaţiile sale cu
privire la plată (Doroodchi şi colegii, 2007). Evaluare corectă a solvabilităţii unui
client sau auditul procesului de creditare sunt o necesitate pentru a evita un astfel de
risc.
Următoarele aspecte privind acordarea/aprobarea împrumuturilor on-line au tendinţa
de a reprezenta provocări ale managementului riscului în procesul de creditare. Dacă
nu sunt corect gestionate, aceste aspecte pot creşte în mod semnificativ riscul de credit
(Fedrizzi şi colegii, 2004):
- verificarea identităţii clientului prin cererile de credit on-line şi executarea unui
contract cu titlu executoriu;
- monitorizarea şi controlul creşterii valorii creditelor, a stabilirii preţurilor, a
standardelor de subscriere, precum şi a calităţii creditului acordat prin canale de
ebanking;
- monitorizarea şi supravegherea terţelor părţi care fac afaceri în calitate de agenţi sau
în numele instituţiei financiare;
- valorizarea garanţiilor şi perfecţionarea dreptului de retenţie pe o arie geografică
potenţial mai mare;
- colectarea plăţilor corespunzătoare împrumuturilor acordate persoanelor fizice de pe
o arie geografică potenţial mai mare;
- monitorizarea oricărui volum crescut sau concentrarea posibilă, în afara zonei de
creditare.
Riscul de lichiditate apare din incapacitatea unei bănci de a-şi îndeplini obligaţiile sale
atunci când acestea devin exigibile, fără a suporta pierderi inacceptabile, chiar dacă
banca poate fi în cele din urmă în măsură să îndeplinească obligaţiile care îi revin.
Pentru o bancă implicată în activităţi de transfer electronic de bani este important să
se asigure că fondurile sunt suficiente pentru a acoperi cererile de rambursare şi
decontare de la un anumit moment. Imposibilitatea de a face acest lucru, pe lângă
expunerea băncii la riscul de lichiditate, ar putea da naştere chiar la o acţiune în
justiţie şi la riscul reputaţional (Zarei, 2011).
O instituţie poate controla volatilitatea potenţială a depozitelor şi poate extinde aria
geografică atinsă prin contractele de depozit şi prin practicile sale de deschidere de
cont, care ar putea implica reuniuni faţă-în-faţă sau schimb de corespondenţă scrisă.
Instituţia ar trebui să modifice politicile sale după cum este necesar pentru a aborda
următoarele aspecte de finanţare prin e-banking (Fedrizzi şi colegii, 2004):
- creşterea potenţială a dependenţei de fondurile intermediate sau de alte depozite cu
rate extrem de sensibile; - achiziţia potenţială de fonduri de pe pieţele pe care
instituţia nu este autorizată să acţioneze, în special în cazul în care instituţia nu
stabileşte, dezvăluie sau aplică restricţii geografice;
- impactul potenţial asupra creşterii împrumuturilor sau a depozitelor de pe o piaţă cu
Internet extins, inclusiv impactul unor astfel de creşteri asupra ratelor de capital;
- creşterea potenţială a volatilităţii fondurilor generează probleme de securitate a
serviciilor e-banking cu impact negativ asupra încrederii clientului sau a percepţiei pe
piaţă a instituţiei bancare.
Lichiditatea băncilor care lucrează cu monedă electronică se confruntă cu riscul de
rată a dobânzii, din cauza schimbărilor nefavorabile ale ratelor dobânzii, care
provoacă scăderea valorii activelor în raport cu datoriile restante în monedă
electronică. Băncile se confruntă, de asemenea, cu riscul de piaţă din cauza pierderilor
în/din poziţiile din bilanţ, care decurg din variaţiile preţurilor pieţei, inclusiv ratele de
schimb valutar. Băncile care acceptă valută străină la realizarea plăţilor în monedă
electronică sunt supuse acestui tip de risc (Zarei, 2011).
În practică, băncile vorbesc şi de riscul fiscal. Acesta este asociat cu eşecul în
respectarea legilor şi practicilor fiscale, care poate conduce la pierderi financiare
şi/sau la daune reputaţionale. Acest risc creşte atunci când au loc schimbări în
legislaţia fiscală sau în interpretarea acesteia. De asemenea, include riscul modificării
ratei impozitului şi al nerespectării procedurilor impuse de autorităţile fiscale. Eşecul
în gestionarea riscurilor fiscale poate conduce la datorii fiscale suplimentare şi
penalizări financiare pentru neplata la termen (UBA, 2008).

3. Managementul riscurilor în e-Banking

O bancă se poate confrunta cu niveluri diferite de riscuri ce decurg din e-banking,
spre deosebire de serviciile bancare tradiţionale. În mod evident, longevitatea
serviciilor eBanking depinde de exactitatea, fiabilitatea şi responsabilitatea furnizării
lor. Comitetul de la Basel, prin grupul special de lucru (Electronic Banking Group)
constituit pentru supraveghere bancară, se aşteaptă ca aceste riscuri să fie recunoscute,
abordate şi gestionate de instituţiile bancare într-un mod prudent, în funcţie de
caracteristicile fundamentale şi provocările serviciilor de e-banking. Cele mai
importante categorii de riscuri, în special pentru băncile internaţionale, sunt: riscul
strategic, riscul operaţional, riscul reputaţional şi riscul juridic (Georgescu Goloşoiu).

3.1. Riscul strategic

Riscul strategic constă în impactul actual şi de perspectivă asupra profiturilor sau
capitalului, care rezultă din deciziile de afaceri adverse, implementarea
necorespunzătoare a deciziilor sau lipsa de reacţie la schimbările din industrie. În mod
ideal, un serviciu de ebanking ar trebui să fie în concordanţă cu strategia financiară
globală a băncii. Procesul de planificare şi luare a deciziilor ar trebui să se
concentreze pe modul în care nevoile specifice de afaceri sunt îndeplinite sau
consolidate de acest produs, şi nu pe produsul ebanking, ca un obiectiv de afaceri
independent.
Viziunea strategică globală ar trebui să determine modul în care produsul e-banking
este proiectat, implementat şi monitorizat (The Central bank of the Bahamas, 2006).
Acest risc apare ca rezultat al lipsei de înţelegere dintre conducătorii activităţii cu
privire la potenţialul şi implicaţiile fiecăruia dintre ei în conducerea băncii (Trufaşu,
2004). O planificare necorespunzătoare a managementului bancar şi a investiţiei în
astfel de servicii poate majora riscul strategic.
Decizia de pionierat în materie de tehnologie utilizată pentru furnizarea de servicii e-
banking poate constitui un factor important de risc strategic, mai ales dacă sistemul nu
este suficient de rapid dezvoltat şi implementat, iar tehnologiile nou apărute anulează
starea de pionierat pe care se bazau iniţial strategii băncii. În gestionarea riscului
strategic asociat serviciilor de e-banking, băncile ar trebui să dezvolte obiective de e-
Banking definite în mod clar, prin care instituţiile pot evalua succesul strategiei sale
bancare.
În special, băncile ar trebui să acorde atenţie la costurile generate de activitatea de
monitorizare a activităţilor de e-banking sau costurile generate de supravegherea
clienţilor de e-banking (EFIEC). Băncile trebuie să-şi fundamenteze orice decizie de a
implementa produsele şi serviciile e-Banking pe o analiză aprofundată a costurilor şi
beneficiilor asociate cu o astfel de acţiune (de exemplu: reducerea costurilor de
exploatare, o poziţie competitivă mai bună şi susţinută, cererea tot mai mare a
clienţilor de servicii de e-banking şi oportunităţi de majorare a veniturilor).
Procesul de management al riscului cere conducerii să decidă ce şi cât de mult să
investească în domeniul securităţii şi al controlului în sistemele informatice şi în
reţelele de telecomunicaţii. Strâns legat de riscul strategic este riscul de management.
Un proces de administrare a riscurilor care include cele trei elemente de bază
(evaluarea riscului, controlul expunerii la risc şi monitorizarea riscurilor) va ajuta
băncile şi supraveghetorii să atingă aceste obiective. Este esenţial ca băncile să aibă o
gestionare transparentă a riscurilor, iar atunci când sunt identificate noi riscuri în
aceste activităţi, consiliul de administraţie şi conducerea executivă trebuie informate.

3.2. Riscul operaţional

Riscul operaţional apare datorită unor deficienţe semnificative în integritatea şi
viabilitatea sistemului, cauzate de neutilizarea corectă a sistemelor de e-banking şi de
realizarea sau implementarea neadecvată a acestor sisteme. Pentru a limita riscul
operaţional, organizaţiile bancare sunt nevoite să ia în considerare implementarea unei
arhitecturi tehnologice operaţionale integrate la nivel corporativ, care să faciliteze
interoperabilitatea, să asigure securitatea, integritatea şi disponibilitatea datelor şi să
permită gestiunea relaţiilor cu terţi furnizori de servicii.
Provocările care afectează serviciile e-banking sunt legate de confidenţialitatea
informaţiilor. Indivizii sunt, în principal, preocupaţi de securitatea sistemului, în
special de accesul neautorizat la conturile lor. În plus, indivizii sunt, de asemenea,
preocupaţi de păstrarea secretă a informaţiilor lor personale (Pfleeger şi Pfleeger,
2003).
Deoarece tot mai multe persoane sunt expuse la explozia informaţională,
confidenţialitatea informaţiilor şi securitatea informaţiei este crucială pentru creşterea
numărului şi a volumului tranzacţiilor electronice (Yi-Jen Yang, 1997). Riscul
operaţional sau de tranzacţionare provine din fraudă, erori de prelucrare, întreruperi
de sistem şi incapacitatea de a furniza serviciile către clienţi, de a menţine o poziţie
competitivă şi a gestiona informaţiile. Nivelul riscului de tranzacţionare este afectat
de structura a mediului de prelucrare a informaţiilor, inclusiv de tipurile de servicii
oferite şi complexitatea proceselor şi tehnologia suport (Fedrizzi şi colegii, 2004).
În categoria riscurilor operaţionale se încadrează următoarele riscuri:
3.2.1. riscul de securitate apare datorită controlului ineficient al accesului la sistemele
băncii, fraudei angajaţilor, contrafacerii banilor electronici, precum şi costurilor
reparaţiilor unui sistem compromis.
Controlul accesului la sistemele băncii a devenit din ce în ce mai complex datorită
capacităţilor dezvoltate ale calculatorului, dispersării geografice a punctelor de acces
şi utilizării variatelor căi de comunicaţii incluzând reţelele publice cum ar fi Internet-
ul, care are un impact considerabil asupra nivelului de încredere în utilizarea
aplicaţiilor online (Chung-Kai, 2002). Frauda angajaţilor poate consta în utilizarea
clandestină a datelor de autentificare în vederea accesării conturilor clienţilor sau
pentru fraudarea cardurilor cu valoare înmagazinată.
Riscul contrafacerii banilor electronici poate fi mărit dacă băncile eşuează în
încorporarea măsurilor adecvate pentru descoperirea şi împiedicarea contrafacerilor,
banca devenind datoare cu suma soldului banilor electronici falsificaţi. Majoritatea
bancherilor intervievaţi de Electronic Banking Group consideră riscul de securitate ca
o principală preocupare legată de e-banking. Ameninţări din afară expun banca la noi
riscuri legate de securitate (Trufaşu, 2004), cum sunt: atacurile de tip hacking,
sniffing, spoffing şi denial of service.
Securitatea reţelei poate fi compromisă atât din interior, cât şi extern. Intern,
securitatea este compromisă prin utilizarea neautorizată a reţelei de către angajaţii
băncii, care pot apoi manipula datele pentru a modifica soldul conturilor, a transfera
fonduri sau pentru a şterge un împrumut din contul unui prieten. Securitatea băncii
poate fi compromisă şi din exterior, prin furtul informaţiilor din conturile clienţilor
sau închiderea/blocarea site-ului băncii.
De asemenea, băncile trebuie să facă faţă viruşilor care pot fi plasaţi în reţeaua băncii
sau unui scenariu prin care un hacker obţine informaţii confidenţiale şi apoi propune
băncii o ofertă de a-i vinde înapoi informaţiile sustrase (Pennathur, 2001). Canalele de
furnizare deschise utilizate pentru e-banking creează noi probleme de securitate
pentru bănci din punctul de vedere al respectării confidenţialităţii şi integrităţii
informaţiilor, nerepudierii tranzacţiilor, autentificării utilizatorului şi controlului
accesului.
O problemă prioritară pentru reducerea riscului operaţional o reprezintă dezvoltarea
unor instrumente cât mai robuste de verificare a identităţii şi autenticităţii cererilor de
tranzacţii de valoare mare. În plus, industria bancară trebuie să-şi continue munca de
determinare a cerinţelor pentru elaborarea celei mai bune metode de criptare, care să
includă şi legalitatea semnăturii electronice şi a documentelor electronice. - riscuri
legate de proiectarea, implementarea şi întreţinerea sistemelor (adică soluţia
informaţională/informatică aleasă), întreruperea sau încetinirea activităţii, dacă banca
nu este compatibilă cu cerinţele utilizatorului. Riscurile de tehnologie sunt riscuri
legate de orice efecte adverse asupra profiturilor, deteriorarea, pierderea, distrugerea,
încălcarea, neregularitatea sau eşecul, care decurg din utilizarea sau dependenţa de
hardware, software, dispozitive electronice, reţele on-line şi sisteme de
telecomunicaţii. Aceste riscuri pot fi, de asemenea, asociate cu eşecul sistemului, erori
de prelucrare, defecţiuni ale software-ului, greşeli de operare, defecţiuni ale hardware-
ului, vulnerabilităţi ale reţelei, deficienţe de control, deficienţe de securitate, atacuri
răutăcioase, incidente de hacking, acţiuni frauduloase şi capacităţi de recuperare
inadecvate (The Central Bank of the Bahamas, 2006).
Integritatea datelor este o componentă importantă a securităţii sistemului.
Organizaţiile bancare se văd nevoite să-şi perfecţioneze interoperabilitatea în
interiorul, ca şi în afara lor, pentru a gestiona eficient relaţiile cu clienţii, cu alte bănci
sau cu furnizorii de servicii. Pentru asigurarea unei reţele interne securizate pentru
activităţile de e-banking, planificarea eficientă a resurselor este critică în asigurarea
continuităţii disponibilităţii produselor şi serviciilor e-banking.
3.2.2. riscurile care apar datorită folosirii necorespunzătoare de către clienţi a
produselor şi serviciilor bancare sunt majorate în special de needucarea
corespunzătoare a clienţilor cu privire la precauţiile de securitate. Aceştia pot cauza
băncii pierderi financiare, atât prin respingerea unor tranzacţii autorizate în trecut, cât
şi prin utilizarea informaţiilor personale într-o transmitere electronică neasigurată, ce
poate permite persoanelor rău intenţionate să obţină accesul la conturile lor.

3.3. Riscul reputaţional

Riscul reputaţional, important pentru întreg sistemul bancar, este datorat unei opinii
publice negative semnificative, apărută atunci când acţiunile băncii produc o pierdere
majoră a încrederii publicului în abilitatea acesteia de a îndeplini funcţii critice pentru
continuarea activităţii. De obicei, acest risc apare atunci când aceste servicii sunt
implementate necorespunzător sau când clienţii sau publicul sunt îndepărtaţi în alt
mod. Este important pentru clienţi să înţeleagă la ce se pot aştepta în mod rezonabil de
la un produs sau un serviciu, şi riscurile deosebite şi beneficiile pe care le suportă
atunci când utilizează sistemul.
Educaţia clienţilor, împreună cu răspunsul la incidentele formale şi procedurile de
gestionare, pot contribui la reducerea riscului reputaţional (The Central Bank of the
Bahamas, 2006). Mai exact, acest risc apare atunci când o bancă este incapabilă să
onoreze cererile clienţilor sau când se încalcă regulile de confidenţialitate (Hawke Jr.,
2001). Acest risc se concretizează într-o pierdere critică a fondurilor şi/sau clienţilor
băncii.
Riscul reputaţional este considerabil sporit pentru băncile care utilizează internetul.
Orice problemă întâlnită de către o bancă în acest nou mediu de afaceri poate afecta o
altă bancă, aşa cum poate afecta încrederea în Internet, ca un întreg. Prin urmare,
există riscul ca o bancă electronică, neconformă cu standardele cerute, să genereze
probleme semnificative pentru toate băncile care furnizează servicii prin intermediul
internetului. Decizia unei instituţii de a oferi servicii e-banking, în special servicii de
tranzacţionare mai complexe, creşte în mod semnificativ nivelul său de risc de
reputaţie.
Printre modalităţile prin care e-banking-ul poate influenţa reputaţia unei instituţii se
numără (Khan şi Karim):
- pierderea încrederii ca urmare a activităţii neautorizate în conturile clienţilor;
- divulgarea sau furtul de informaţii confidenţiale despre clienţi de către părţi
neautorizate (de exemplu, hackeri);
- incapacitatea de a asigura servicii de încredere din cauza frecvenţei sau a duratei
întreruperilor serviciilor, datorate sistemelor temporar defecte;
- reclamaţiile clienţilor privind dificultatea utilizării serviciilor e-banking şi
incapacitatea instituţiei de a oferi ajutor/consiliere în rezolvarea problemelor;
Riscul de deteriorare a reputaţiei băncii poate să apară, de asemenea, chiar dacă
utilizatorii nu suferă niciun prejudiciu real. Dacă un hacker sparge cu succes site-ul
unei bănci şi face modificări, banca în cauză poate suferi daune semnificative
reputaţiei sale, deşi soldurile clienţilor sunt sigure şi hacker-ul nu a obţinut niciun
beneficiu financiar. Acest lucru nu afectează numai banca în cauză, ci poate submina
încrederea în securitatea serviciilor e-banking, în general, şi, prin urmare, poate
încetini dezvoltarea în acest domeniu.

3.4. Riscul juridic

Riscul juridic constituie un risc asupra profiturilor sau capitalului, ce apare prin
încălcarea sau neconformarea cu legile, regulile, reglementările, standardele etice sau
atunci când drepturile şi obligaţiile legale ale părţilor participante la o tranzacţie nu
sunt stabilite corect. Necesitatea de a asigura coerenţa dintre anunţurile scrise şi cele
electronice, prezentările de informaţii şi notificări, creşte potenţialul pentru încălcări
juridice. Monitorizarea regulată a site-urilor poate contribui la asigurarea
conformităţii cu legile, regulile şi regulamentele (The Central Bank of the Bahamas,
2006).
Băncile angajate în activităţile de e-banking se pot confrunta cu riscuri juridice
referitoare la dezvăluirea unor informaţii privind clienţii şi la protecţia secretului
bancar. Riscul legal decurge din tipul şi natura contractelor. Este posibil ca aceste
contracte încheiate să facă banca mai vulnerabilă în cazul litigiilor, conducând la
eroziuni de valoare semnificative (UBA, 2008). Riscul juridic devine o problemă
importantă în utilizarea e-banking-ului şi un aspect important în acest sens este modul
în care pierderile din încălcări ale securităţii ar trebui să fie repartizate între bănci şi
clienţii acestora. Clienţii ar trebui să fie responsabili pentru orice problemă de
încălcare a securităţii sau de sistem, care se datorează neglijenţei din partea lor, iar
acest lucru ar trebui să se reflecte în acordurile contractuale pentru serviciile e-
banking. Dar, în cazul în care prejudiciul este produs de defecţiunile sistemului,
neglijenţa angajaţilor băncii, atacurile hackeri-lor sau orice alte părţi, banca trebuie să
acopere prejudiciul (Khan şi Karim).

4. Concluzii
În prezent, potenţialul de fraudă este crescut datorită slăbiciunilor standardelor
operaţionale de verificare a clienţilor şi de autentificare a lor pe reţele deschise, iar
ambiguitatea sau incompletitudinea reglementărilor legislative, care să adapteze
activităţile e-banking în continuă evoluţie, creează vulnerabilităţi serioase în sistemele
bancare.
Analiza riscului a devenit o preocupare în sine ce necesită cooperarea dintre două
tipuri de competenţe ce au ca punct comun riscul: competenţe financiar bancare legate
de risc şi competenţe informatice legate de risc. Nu mai este suficientă cunoaşterea
îndeaproape a tranzacţiilor bancare şi a pârghiilor financiare ca în cazul gestionării
riscurilor tradiţionale, ci este nevoie de o echipă mixtă de analişti financiari şi de
personal specializat în tehnologia informaţiilor care să asigure securitatea,
integritatea, confidenţialitatea şi nerepudierea tranzacţiilor efectuate pe noile canale
de furnizare de servicii bancare.
Astfel, sunt necesare investiţii în cercetarea riscului atât pentru partea ce ţine de
tehnologia informaţiei, cât şi pentru latura financiară pentru a ameliora continuu
sistemele de protecţie, fie că este vorba de protecţie financiară, fie că este vorba de
protecţie de sistem informatic şi de sistem informaţional. În concluzie, riscurile
specifice activităţii de e-banking sunt amplificate de unii factori agravanţi cum ar fi
procedurile online de autentificare lungi sau complicate, care pot face clientul să
renunţe la utilizarea paginii web prin intermediul căreia dorea acces la servicii
bancare.
De asemenea, operaţiunile laborioase de lucru cu un client pot afecta performanţa
generală a aplicaţiei web. În fine, cel mai important factor de risc pe care îl
considerăm se referă la schimbările rapide intervenite în tehnologia informaţiei.