EUGEN LOVINESCU- ISTORIA CIVILIZAȚIEI ROMÂNE MODERNE NUME

Vornicu Roxana-Ioana
DATA: 15.11.2021

Cuvinte cheie Notițe

Eugen Lovinescu se naște la Fălticeni, unde își începe și studiile. Face liceul la
Iași, urmând apoi Facultatea de limbi clasice la Universitatea din București. Își
Eugen Lovinescu începe cariera didactică la Ploiești, iar după ce obține, în Franța, titlul de doctor
în filologie clasică se stabilește la București, ca profesor de liceu.

Tema scrierii Studiul conține elemente esențiale spiritualității românești. Cititorului îi este
înfățișată o impresionantă analiză de situații, evenimente istorice, mentalități,
și nu în ultimul rând, opere literare.

Structura textului Istoria civilizației române moderne se desfășoară de-a lungul a trei părți.
1. Forțele revoluționare
2. Forțele reacționare
3. Legile formării civilizației române

Părere critică Istoria civilizației române moderne este o lucrare de interes capital nu numai
pentru tensiunea de idei din perioada interbelică, dar și pentru mai târziu. Are
meritul, mereu actual, de a fi demonstrat necesitatea ivirii noilor structuri,
moderne, românești, studiind procesul acestei complicate geneze. De aceea,
tocmai, a stârnit înverșunarea constantă a orientărilor care socoteau că
România trebuie să se mențină, obstinată, în cadrele mai demult fixate,
refuzând evoluția. Paseismul conservator (în cultură și literatură, în viața
politică, economică și legislativă) a contestat opera lui Lovinescu cu o
neîmpăcată furie. (Z. Ornea)

Scurt rezumat, scopul scrierii

Partea I În concepția lui Lovinescu, forțele revoluționare (obiectul primului volum), sunt reprezentate
parțial de Regulamentul Organic, dar în principal de revoluția pașoptistă cu I.C. Brătianu în frunte,
secondat de C.A. Rosetti, de mișcarea unionistă și Unirea în sine și de Constituția de la 1866.

Partea a II-a În volumul al doilea, dedicat forțelor reacționare, scriitorul este în speță preocupat de
originea proprietății rurale țărănești sau boierești, cu teoriile corespunzătoare

Partea a III-a În al treilea volum, Lovinescu se concentrează pe procesul de formare a civilizației

române moderne prin legea interdependenței. Începe prin a diferenția detașat două concepte, cel de
civilizație și cel de cultură. De asemenea definește și termenul latinesc saeculum (“spiritul veacului”).
Pornind de la un studiu al lui H. S. Chamberlain, Lovinescu face distincția între știință, civilizație și
cultură: prima ține de cunoașterea prin descoperire și experiment, religia, morala și arta sunt domenii ale
culturii, în timp ce civilizația cuprinde industria, economia, politica și biserica.
Meritul criticului literar îl constituie instituirea unor legi de dezvoltare, anume: sincronismul,
imitația si mutațiile.

© templatelab.com
 Lovinescu definește sincronismul ca fiind nevoia oricărei civilizații de a se raporta in permanență la
modelele pe care timpul le impune (literatura romană, de pildă, trebuia să se sincronizeze cu literatura
franceză, punctul cel mai înalt al literaturii universale în acel moment, prin imitație.
În ceea ce privește legea imitației, situată la baza sincronismului, ea acționează de sus în jos, de la
aristocrație la plebe, de la orașele mari către provincii. Dar imitația nu se realizează în mod egal, ci
depinde de personalitatea fiecărui popor.
Mutațiile au loc langa matca, sunt numeroase, se dezvoltă constant și, mai ales, se propagă în toate
direcțiile.

Scopul scrierii
Consider că aceasta este una dintre acele scrieri fundamentale culturii române. Ne împinge să actualizăm
în permanență însușirile morale asumate și exersate, și să le transmitem generațiilor următoare deja
adaptate planului autohton.

© templatelab.com