Todica Alexandra

Administrarea Afacerilor
Anul II

Investițiile în condiții de incertitudine

Operațiunile financiare, prin natura diversităților, implică aproape întotdeauna un

anumit grad de risc, generat de pierderea de natură materială (sau de alta natură) pe care o
pot înregistra una sau mai multe persoane juridice sau fizice implicate în operațiunea
financiară respectivă.

În activitățile bancare, de exemplu, riscul poate să apară în operațiunile de creditare,

reprezentat de posibilitatea ca banca să nu își poată recupera creditele acordate la termenele sau
în condițiile stipulate în contractele de creditare.

De asemenea, pentru un deponent al băncii, riscul poate fi asociat cu posibilitatea de a nu

beneficia - când si cum dorește - de resursele bănești depuse la respectiva bancă.

În acest caz, riscul poate fi o altă rată a dobânzii față de cea prevăzută inițial, o evoluție
defavorabilă a valutei în care este contul de depozit sau chiar dificultățile financiare ale băncii.

Situații asemănătoare de risc de natură financiară pot sa apară și în operațiunile de

asigurări, de leasing, de bursă .

Câteva din principalele categorii de risc financiar referitoare la mediul economic sunt
următoarele: riscul de tară; organizarea, funcționarea și controlul sistemului financiar - bancar;
stabilirea și flexibilitatea legislației și a sistemului juridic; organizarea și funcționarea sistemului
de asigurări; evoluția economică generală și evoluția inflației; dinamica dobânzilor pe piața
internă sau externă.

La nivelul macroeconomic, riscurile financiare pot fi legate sau determinate de următorii

patru categorii de risc: managementul activităților economice ale partenerilor de afaceri;
imobilizări de fonduri sau lipsa de lichidități; pregătirea profesională și abilitatea în afaceri a
partenerilor; moralitatea și comportamentul în afaceri al partenerilor.

Desigur, enumerarea de mai sus a categoriilor de riscuri financiare este departe de a fi

completă, riscurile fiind determinate direct de complexitatea fiecărei operațiuni financiare în
parte, precum și de mediul economic in care aceasta operațiune se desfășoară.

Luarea deciziei de a investi, pentru dezvoltarea obiectivelor existente sau realizarea unora
noi, trebuie să ia în considerare incertitudinea și riscul implicate în proiect.

Incertitudinea, care înseamnă “îndoiala legată de capacitatea noastră de a prezice rezultatul

viitor al acţiunilor curente”. În mod evident, termenul de “incertitudine” descrie o stare a minţii.
Incertitudinea ia naştere atunci când o persoană percepe prezenţa unui risc, şi aceasta este un
concept subiectiv, deci nu poate fi măsurată în mod direct.

Ţinând cont de faptul că incertitudinea este o stare a minţii, ea variază de la individ la

individ. În cazul activităţilor mai complexe, cum ar fi participarea în cadrul unui risc de afaceri,
unele persoane sunt foarte atente, altele sunt mai temerare. Deşi aversiunea faţă de risc explică
parţial ezitarea de participare, nivelul de risc perceput de indivizi joacă şi el un rol important.

Nivelul de risc perceput depinde de informaţiile pe care o persoană le poate utiliza pentru
a evalua posibilele rezultate, şi poate depinde, de asemenea, şi de capacitatea individului de a
evalua aceste informaţii.

Nivelul şi tipul informaţiilor cu privire la natura unei activităţi riscante au un efect

important asupra incertitudinii. Capacitatea noastră de a prezice rezultatul viitor al unei acţiuni
este puternic influenţată de cantitatea şi tipul de informaţii de care dispunem pentru a prezice
consecinţele acţiunilor noastre.

Când nu există nici un sentiment de incertitudine, suntem siguri în ceea ce priveşte

prezicerea noastră; certitudinea apare atunci când prezicem rezultatele fără nici un fel de
îndoială. Exemple de certitudine sunt definiţiile din legile fizicii, aşa cum ar fi legea gravitaţiei,
sau legile mişcării în fizică. Prezicerea din aceste legi corespunde, foarte aproape, rezultatelor
produse, de cele mai multe ori la limitele instrumentelor noastre de măsurare.

Deciziile au la bază atât informaţiile trecutului şi ale prezentului, cât şi previziunile

viitorului. Previziunile nu pot fi decât estimative, astfel încât anticipaţiile decidenţilor privind
rezultatele deciziilor au un anumit grad de incertitudine. Abordările teoretice fac distincţie între
două stări ale anticipaţiilor: certitudine şi incertitudine.

Incertitudinea se referă la situaţiile în care anticipaţiile iau forma unor rezultate posibile
care se plasează într-un interval semnificativ. Certitudinea nu trece însă testul realităţii. „Singura
certitudine este incertitudinea”. Deciziile se iau întotdeauna în condiţii de incertitudine. Din
cauza incertitudinii tehnologice, producătorii nu pot să anticipeze cu exactitate producţia care
corespunde unei anumite combinări a factorilor de producţie.

Atât producătorii, cât şi consumatorii se confruntă cu incertitudinea schimbării

condiţiilor pieţei. În general, anticipaţiile privind rezultatele deciziilor nu au o singură valoare.
Probabilităţile rezultatelor posibile pot fi obiective sau subiective.

Riscul şi incertitudinea au fost privite mereu în comparaţie cu certitudinea, iar

previziunea de îmbunătăţire a unei situaţii date cu riscul sau incertitudinea unei schimbări de
atitudine, de mentalitate.

Pentru a se înţelege mai bine noţiunea de risc, s-a considerat întotdeauna necesară
realizarea unei distincţii clare între risc şi incertitudine. Incertitudinea se referă în schimb la
situaţiile sau evenimentele despre care nu există informaţii suficiente pentru a identifica
probabilităţile obiective.

Prin urmare, atunci când informaţiile necesare înţelegerii şi anticipării evoluţiilor,

schimbărilor ce pot avea loc într-un anumit context sunt fie insuficiente, fie indisponibile,
situaţia este catalogată ca fiind una incertă. Elementul cheie în a face distincţia între risc şi
incertitudine este probabilitatea.

Incertitudinea este asociată, în mare parte, informaţiei incomplete. Cel care ia decizia
nu are informaţii suficiente în vederea obţinerii probabilităţilor obiective de apariţie a diferitelor
evenimente. Pot exista diferite tipuri sau grade de incertitudine.

În condiţiile în care informaţia lipseşte cu desăvârşire se poate spune că este vorba de

incertitudine totală. Aşadar, incertitudinea este un concept mai larg şi riscul poate fi cuprins în
cadrul acestuia. Riscul este parte a incertitudinii.

Fără incertitudine nu poate exista risc dar, fără risc, poate exista incertitudine. Aceasta
poate fi transformată în risc prin utilizarea probabilităţilor subiective. Acest lucru înseamnă că
incertitudinea devine risc când pot fi fixate probabilităţi subiective.
 Incertitudinea se referă la îndoiala pe care o creeaza apariția unui eveniment viitor.

Incertitudinea este generată de evoluția pieței și a prețurilor, în corelare cu deciziile privind

sortimentele și cantitățile de produse/ servicii oferite pentru un anumit mediu economic.

Riscul este o noțiune socială, economică, politică sau naturală a cărei origine se află
în posibilitatea ca o acțiune viitoare să genereze pierderi datorită informațiilor incomplete în
momentul luării deciziei sau inconsistenței unor raționamente de tip logic.

Majoritatea metodelor de studiere a riscului ridică problema estimării probabilităților de

manifestare a diferitelor consecințe la care se poate aștepta decidentul.

Calitatea fiecărei metode depinde de rigurozitatea calculării probabilității de realizare a unuia

sau altuia dintre evenimentele nesigure considerate, influentată de totalitatea informațiilor
disponibile, de experiența managerului și de atitudinea sa în asumarea unui risc.

Această atitudine poate fi: neutră de acceptare (prietenoasă), de respingere

(prudentă) sau flexibilă fața de risc.

Eficiența economică și financiară evaluată în cadrul proiectelor de investiții este reală

numai pentru acele date de intrare privind costurile și avantajele economice care au stat la baza
calculului parametrilor, indicatorilor și criteriilor de eficientă ale proiectelor considerate.

Practica dovedește că nu se pot estima cu exactitate toate elementele care influențează

rezultatele parțiale și consecințele de lungă durată.

Incertitudinea specifică investiției afectează toate elementele fluxului de trezorerie generat

de un proiect de investiții.

Sunt influențate îndeosebi valorile așteptate ale rezultatelor economice și financiare:

profitul, cash-flow-ul, valoarea netă, care depind de costuri, de prețul de vânzare, de volumul
vânzărilor.

De asemenea, este incertă valoarea reziduală a capitalului fix, la expirarea duratei de

exploatare pe care o luăm în calcul în analiza financiară a proiectelor.
 Unele dintre cele mai importante informații folosite în evaluarea proiectelor nu pot fi
previzionate în mod riguros, și anume volumul producției și serviciilor, structura și calitatea
acestora, prețurile de vânzare, prețul și consumurile în cazul resurselor necesare desfăsurării
activităților în perioada de exploatare etc.

Pe parcursul exploatării capacitățiilor proiectate, pot apărea dificultăți în asigurarea cu

anumite resurse materiale și energetice, resurse valutare etc.

Se pot modifica: rata dobânzii, rata inflației, evaluările privind avantajele ecologice ale
proiectelor de investiții etc.

Pentru a stabili viabilitatea deciziilor din punct de vedere al eficenței economice și

financiare în condiții de incertitudine sau de variație probabilă a factorilor, parametrilor și
condițiilor exogene considerate la pregătirea proiectelor de investiții, se utilizează analiza de
senzitivitate.

Prin aceasta se evaluează cele mai probabile rezultate ale proiectelor și se creează premisele
de a reține variantele cele mai plauzibile de desfășurare ale acestora.

În analiza senzitivității proiectelor se poate avea în vedere următoarele alternative: variația

(creșterea) costurilor de exploatare pe elemente și pe total, cu menținerea la nivel constant a
veniturilor anuale previzionate; variația veniturilor cu menținerea la un nivel constant a
costurilor previzionate; modificarea simultană a costurilor de exploatare și a veniturilor
anuale; variația duratei de funcționare eficientă etc.

Prin aceasta se urmarește stabilirea variației performanțelor și indicatorilor economici la

posibile modificări, în sens negativ, a unor factori critici identificați pe parcursul derulării
proiectului de investiții (schimbarea tendinței prețurilor pe piața materiilor prime, apariția unor
materii prime alternative, creșterea salariilor forței de muncă, uzura morală a echipamentului
tehnologic etc.).

Analiza de senzitivitate a riscului proiectelor de investiții și rezultatele acesteia interesează

în egală masură pe investitor, precum și instituția financiară care acordă creditele pentru
investiție.Implicarea probabilităților în criteriile de evaluare a proiectelor.

O serie de fenomene naturale, economice și sociale pot fi caracterizate prin date statistice
obiective, pe baza cărora se stabilesc probabilitățile de evoluție a lor.
 În domeniul investițiilor, pentru probleme de evaluare a proiectelor, informațiile din
perioada trecută ajută mai puțin. Aceasta pentru ca fiecare decizie de investiții este unică; ea,
însă, face parte dintr-un grup de cazuri similare.

Nu există, în consecință, posibilitatea de a determina cu precizie, pe baza prelucrării unor

date statistice, posibilitatea realizării parametrilor investiției și în final a rentabilității așteptate.

Unul dintre cele mai cunoscute și mediatizate riscuri este "riscul de țară", mai ales într-o
economie de tranziție, așa cum este economia românească.

Riscul de țară este un mix care reflectă performanțele economice și stabilitatea politică într-
o anumită țară, fiind luat în considerare de potențialii investitori străini în tara respectivă.

Riscul de țară este influențat de o combinație de factori economici și politici, de băncile și

instituțiile financiare, de organizațiile economice ale țării respective.

Există mai multe metode de determinare a riscului de țară, care se reflectă în stabilitatea
politicii economice, rezultând starea generală a economiei.

Aceste ultime doua elemente de politică economică se reflectă în riscul de obținere a

profiturilor așteptate, dar și în riscul privind dificultățile de repatriere a profiturilor, și în riscul
asupra proprietății.

Aceste riscuri majore sunt avute în vedere atunci când sunt planificate de investițiile din
țara respectivă. Să mai menționam și alte tipuri de risc financiar care apar în tranzacțiile de
afaceri. De exemplu, riscurile care apar în schimbul de mărfuri sunt riscurile de fluctuație a
cursului valutar, sau riscurile bursiere.

În tranzacțiile de afaceri ale companiilor de asigurări, riscurile pot fi generate de: fluctuații
de preț, depreciere valutară, insolvabilitate, transport, depozitare, accidente etc. Pe piața fizică
bancară poate să se manifeste riscul de variație a dobânzii; iar în comerțul cu acțiuni, dar și în
alte operațiuni financiare similare, poate să apară riscul de variație a cursului acestor hârtii de
valoare.

În ceea ce privește managementul riscului financiar sunt cunoscute o multitudine de

metode de acoperire a acestui risc.
 Poate cea mai notabilă pentru epoca modernă, o reprezintă apariția, la sfârșitul secolului
al XVIII-lea, a sistemului de asigurări navale introdus de Lloyd's. De asemenea, este bine
cunoscută metoda hedging - ului pentru acoperirea riscului tranzacțiilor bursiere.

Problema care vrem să o analizăm aici o reprezintă determinarea modelelor matematice și

statistice pentru fenomenele de risc financiar, care să ofere managementului informația necesară
pentru adoptarea deciziilor de evitare, atenuare sau eliminare a riscurilor financiare.

Modelul de decizie în condiții de risc financiar are următoarele șase componente:

identificarea obiectivelor; determinarea acțiunilor posibile; identificarea stărilor naturii;
stabilirea rezultatelor posibile; măsurarea valorii riscului; alegerea acțiunii optime.

Identificarea obiectivelor: un obiectiv (sau o țintă)pe care decidentul speră să o atingă,

cum ar fi maximizarea profitului sau a valorii actuale a cash-flow-ului.

Cuantificarea unui obiectiv înseamnă, în unele situații, determinarea unei funcții obiectiv,care
va fi utilizată pentru evaluarea acțiunilor posibile și ca bază pentru alegerea celei maibune
alternative.

Determinarea acțiunilor posibile: Căutarea acțiunilor alternative posibile, care să asigure

realizarea obiectivului.

Identificarea stărilor naturii. Deoarece problemele de decizie financiară sunt definite într-
un mediu de incertitudine, este necesar să se ia în considerare toți factorii necontrolabili care nu
pot fi ținuți sub control de către decident și care ar putea să apară pentru fiecare acțiune posibilă
identificată. Acești factori necontrolabili constituie evenimente sau stări ale naturii.

Stabilirea rezultatelor posibile. Ca urmare a diferitelor combinații posibile dintre acțiuni și

stările naturii, rezultă un set de rezultate posibile.

Fiecare rezultat este condiționat de o anumită acțiune și o anumită stare a naturii.

Măsurarea valorii riscului. Este o măsura a pierderii (sau a utilității) pentru fiecare rezultat
posibil, în funcție de obiectivele decidentului.

Pierderea în modelele de decizie financiară este de natură monetară.

Alegerea acțiunii optime. Este acțiune care conduce la atingerea obiectivului decidentului,
în condiții de pierdere minimă.
 Pentru a ilustra caracteristicile esențiale ale unui model de decizie financiară, să
considerăm următorul exemplu: o companie sau firmă își revizuiește politica de marketing
pentru următoarea perioadă de buget financiar.

Ea a dezvoltat doua noi produse, A si B, dar nu are resurse suficiente decât pentru lansarea
în perioada următoare numai a unuia dintre cele doua produse.

Ținând cont de activitățile și reacțiile competitorilor, stările naturii posibile sunt

următoarele trei: competitorii nu intreprind nimic; competitorii introduc pe piață un produs
comparabil; competitorii introduc pe piață un produs superior.

Dacă competitorii nu intreprind nici o acțiune, atunci se așteaptă ca profiturile companiei

să rămână staționare în condițiile lansării produsului A și să aibă o tendință de creștere relativ
redusă în condițiile lansării produsului B, pentru a cărui dezvoltare sau identificarea
obiectivelor, determinarea acțiunilor posibile, identificarea stărilor naturii, alegerea acțiunii
optime, măsurarea valorii riscului, stabilirea rezultatelor posibile, se cheltuiesc resurse
suplimentare.

Corespunzătoare acestor cheltuieli de dezvoltare sunt și diminuările de profit în cazul în

care competitorii lansează produse pe piață.

Din punct de vedere statistico-matematic, analiza riscului unei activități financiare

presupune evaluarea probabilității de a obține anumite rezultate favorabile (câștig) sau
nefavorabile (pierdere), ținând cont de evenimente viitoare incerte și probabile.

Printre dificultățile întâmpinate atunci când este evaluat riscul financiar se pot menționa
lipsa informațiilor sau gradul lor de disponibilitate pentru a determina distribuția de
probabilitate a fenomenului economic analizat.

De asemenea, identificarea și cuantificarea riscului financiar nu înseamnă și eliminarea

acestuia, dar furnizează elementele necesare managementului riscului financiar.

Revenind la abordarea modelului riscului financiar care ne interesează aici, să

menționăm faptul că, uneori, între risc și incertitudine se face o anumită distincție legată de
informația disponibilă pentru fundamentarea deciziilor financiare.
 Riscul este utilizat în situațiile în care sunt posibile mai multe rezultate și despre care
există o experiență anterioară, relevantă pentru a defini un model statistic, care să permită o
predicție asupra rezultatelor posibile.

Incertitudinea există în situațiile în care sunt posibile mai multe rezultate, dar nu se
dispune de informație suficientă pentru modelul statistic de decizie.

Până la urmă, această distincție între risc și incertitudine nu este atât de relevantă, mai
important fiind faptul că, față de un model determinist, utilizăm un model probabilist, în care
riscul și incertitudinea sunt modelate prin variabile aleatorii.

Am văzut anterior că problemele de teoria deciziei se reduc în final la evaluarea unei

funcții de pierdere, riscul având, în cele mai multe situații, o exprimare de natură financiară.

Investițiile de capital în condiții de risc.

Modelul de decizie pentru investițiile de capital

Deciziile de capital sunt deciziile de management financiar care implică plasarea sau
investirea unui anumit capital la un moment dat, și obținerea unui flux de beneficii în viitor.

Investițiile de capital pot fi pe termen scurt (sub un an) sau pe termen lung, cele pe mai
mulți ani.

Un aspect important al deciziilor asupra investițiilor de capital îl constituie nivelul de risc.

Există investiții de capital fără risc sau cu risc scăzut, dar care conduc la un beneficiu mai redus,
însă există și investiții de capital cu risc ridicat, de la care se așteaptă beneficii mult mai mari.
Pentru a înțelege mai bine deciziile de investiții de capital în condiții de risc, să analizăm modul
în care acestea pot fi integrate unei probleme generale de teoria deciziilor manageriale
financiare. Modelul de decizie financiară a fost adaptat pentru a incorpora deciziile de
investiții de capital.

Etapele acestui model de decizie pentru investițiile de capital sunt:

Etapa 1 - indică faptul că de la început trebuie stabilite obiectivele, adică țintele pe care
investitorul dorește să le atingă. Cuantificarea obiectivelor va duce la stabilirea unei funcții
obiectiv, care de cele mai multe ori constă din maximizarea profitului ca urmare a investiției de
capital.
Etapa 2 - consta din căutarea oportunităților de investiții. Aceasta este o activitate creativă
pentru găsirea proiectelor de investiții potențiale, iar acestei etape trebuie să i se acorde atenția
necesară.

Etapa 3 - a procesului de decizie se referă la culegerea datelor privind posibilele stări ale naturii
care pot să afecteze rezultatele proiectelor de investiții.

Etapa 4 - începe după ce au fost identificate stările naturii în etapa anterioara și constă din
analizarea și listarea tuturor rezultatelor posibile, pentru fiecare stare a naturii.

Etapa 5 - se referă la evaluarea efortului și a pierderii (sau a câștigului) pentru fiecare rezultat
posibil.

Etapa 6 - a procesului este destinată selectării proiectelor de investiții, prin care să asigure
profitul maxim.

Etapa 7 - constă din planificarea implementării proiectelor de investiții selectate in etapa

anterioară.

Etapa 8 - care este ultima etapă a acestui proces, constă din analiza deciziilor de capital și
revizuirea proiectelor de investiții.

Obiectivul principal al unui proiect de investiție de capital (se cuvine să subliniem acest
lucru legat de managementul riscului financiar) este compararea dintre veniturile obținute ca
urmare a acestei investiții și alternativele - având același risc - de a investi în acțiuni sau alte
modalități similare de tranzacții pe piețele financiare.

Bibliografie:

1. Alexis J., Metoda Taguchi în practica industrială, Editura Tehnică, București,

2. Bârsan - Pipu N., Managementul riscului. Concepte și abordări, Buletinul

Științific al Universității Creștine "Dimitrie Cantemir", Brașov, 2003

3. Bârsan - Pipu N., Managementul riscului. Concepte, metode, aplicații, Editura

Universității "Transilvania", Brașov, 2003

4. Cosa M., Nastovici L., Modele de evaluare a riscului de țară, Editura Orientul
Latin, 2000

5. Drucker P., Management strategic, Editura Teora, București, 2001

6. Hinescu A., Management general, seria Didactica, Universitatea "1 Decembrie

1918" Alba Iulia, 2006

7. Nicolescu O., Verboncu I., Management, Editura Economică, București, 1999

8. Regester M., Larkin J., Managementul crizelor și al situațiilor de risc, Editura

Comunicare.ro, București, 2003

9. Stoian I., Metode și studii de caz privind managementul riscului în tranzacțiile de

afaceri, Editura Oscar Print, 1999