Legea Noului Testament.

1. Existența Legii Noului Testament:

Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu, a trimis pe Fiul Său, născut
din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere (Galateni 4).
La plinirea vremii, odată cu întruparea Fiului lui Dumnezeu, legea Vechiului
Testament și-a încheiat rolul de pedagog către Hristos (Galateni 3);

2. Însușirile Legii Noului Testament:

a) interioritatea legii:
- vizează în primul rând interiorul omului, nu rămâne la partea exterioară;
- în Vechiul Testament se profețea: Voi pune legea Mea înăuntrul lor şi pe
inimile lor voi scrie (Ieremia 31);
b) desăvârșirea legii:
- ea aduce o înnoire a omului, o restaurare a lui;
- e o lege desăvârșită, pentru că ne face cunoscută voia lui Dumnezeu în toate
cele ce privesc mântuirea;
- ca lege a Duhului și a credinței spiritualizează viața creștinilor și o face vie;
- ca lege a harului și a libertății aduce cu sine ajutorul divin și scoate pe creștini
de sub robia păcatului, spre adevărata libertate;
- fiind desăvârșită, nu poate fi supusă niciunei schimbări, e valabilă până la
sfârșitul veacurilor și asupra tuturor;
c) este o lege a iubirii:
- toate poruncile ei tind spre iubire ca spre plinirea legii, iar creștinul nu poate
împlini legea prin nicio altă forță decât prin iubire;
- legea veche era destinată celor ce nu cunoșteau nicio lege, pentru a-i
determina să-și recunoască păcatul și să se căiască, însă pentru cei în inima
cărora prin Duhul Sfânt s-a revărsat iubirea, nu era nevoie de o lege pe care să o
respecte de frica pedepsei, fiindcă ei trăiesc întru toate după lege, potrivit firii
lor reînnoite prin har;
- este o lege universală și necesară, nouă tuturor, pentru mântuire:
- prin firea Sa omenească, Hristos ne-a cuprins pe toți;
- legea Noului Testament cheamă la mântuire pe toți, indiferent de stare
socială, rasă, neam, etc.;
- obligativitatea ei pentru noi este absolută, fiindcă ea este o parte constitutivă a
iconomiei mântuirii.