UNIVERSITATEA “AUREL VLAICU”,ARAD

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

SUPORT DE CURS
BASCHET

CONF.UNIV.DR. GALEA IOAN

 CURSUL 1.

BAZELE GENERALE ALE TEORIEI ȘI METODICII BASCHETULUI

Baschetul face parte din categoria jocurilor sportive inventate,care se

desfașoară după un regulament elaborate de FIBA și care este valabil pentru toate
țările afiliate.
Jocul se desfăsoară intre două echipe formate din 5 jucători,echipele fiind
formate din 10 jucători și două rezerve(12 in total), fiecare. Durata jocului este de
4 sferturi a 10 minute fiecare,in total 40 minute cu pauza între sfertul unu și doi și
trei și patru de 2 minute și o pauză de 15 minute între sfertul doi și trei, adică între
cele două jumatăți. În caz de egalitate jocul se prelungește cu câte sferturi este
nevoie, de câte 5 minute, până una din echipe este in avantaj pe tabela de scor, la
fluierul final al arbitrilor. Jocul de baschet nu se termina niciodată la egal.
Jocul constă din acțiunile de colaborare intre jucători, în care obiectul de joc
-mingea - este transmisă de la un partener la celălalt, cu scopul de a o arunca la coș
și a înscrie cât mai multe puncte. Se acordă coș atunci când mingea trece prin inel.
Valoarea unui coș este de 2 sau 3 puncte, când mingea intră in coș ca urmare a unei
acțiuni din teren și un punct când mingea trece prin inel ca urmare a unei aruncări
libere. Se acordă 3 punte când s-a aruncat la coș și s-a înscris după linia de 6,75m a
semicercului din fața fiecărui panou.

APARITIA ȘI DEZVOLTAREA BASCHETULUI IN LUME ȘI LA NOI IN

ȚARĂ

Baschetul este un cuvânt de origine engleză basket = coș și the ball =

mingea, deci mingea la coș. Această denumire a jocului, de baschet, a fost dată in
anul apariției sale, la sfârșitul anului 1891 și începutul anului 1892. Nu este un joc
care s-a inspirat din mitologia sau educația-fizică a popoarelor antice.
Există totuși unele versiuni și chiar discuții contradictorii, care susțin că
jocuri asemănătoare au fost practicate încă prin anii 1600-1603 la azteci, incași și
maiași, vechi popoare din America. Jocul lor se practică pe un teren înconjurat de
un zid înalt de 6m pe care erau prinse două pietre găurite. Mingea de cauciuc
trebuia trecută prin inel, folosind numai coatele, genunchii, trunchiul și capul.
Adevărul este că jocul a fost inventat mult mai târziu și că după mai mulți
autori, este puțin probabil ca jocurile amintite anterior să-l fi influențat pe
adevăratul creator al baschetului.
Inventatorul jocului a fost tânărul asistent James A. Naismith, de la colegiul
Springfield din statul Massachusetts din USA. În dorința de a face orele de
educație fizică mai atractivă, în special în perioada de iarnă, Naismith a încercat să
adapteze o serie de jocuri ca fotbalul și rugbiul la condițiile de sală, fără rezultate
bune însă. După multă chibzuință a prezentat studenților un joc nou, cu un număr
redus de reguli(13), care în mare majoritate au rămas valabile și azi.
Primul joc oficial s-a disputat la 12 ianuarie 1892 intr-o sală a colegiului
Springfield, între două echipe formate din 9 jucători, clasa respectivă având 18
elevi. Partida arbitrată de James A. Naismith a stârnit interesul unui mare număr de
spectatori. Mingea a fost pusă in joc printr-o aruncare de la centru de către arbitrul
principal, ambele echipe fiind aliniate la fundul salii,pe linia celor două coșuri.
Intr-o prima carte,intitulata “Jocul de baschet” ( 30pag. ) apărută la New
York în anii 1893-94 sub semnătura lui James A. Naismith și Luther Gulick
directorul colegiului Springfield, se dau indicații privind modul de așezare a
echipelor pe teren și numărul de 5 sau 9 jucători într-o echipă, în funcție de
dimensiunile terenului de joc ( 27/18,5m sau 23/16,8m ) .
Mai mult decât alte sporturi, regulile de joc au fost modificate continuu,
străbătăndu-se astfel o cale lungă de la primele 13 reguli ale lui Naismith la cele
peste 50 de articole ale regulamentului de baschet care se aplică in zilele noastre de
către toate federațiile naționale membre FIBA .
La Jocurile Olimpice de la St. Louis ( 1904 ) , a avut loc prima demonstrație
a acestui joc sportiv.
Participanții de peste ocean, sportivi sau spectatori, l-au răspândit apoi în
Europa. Federația Internațională de Baschet Amator ( FIBA ) a luat ființă în anul
1932, cu sediul in Elveția. În anul 1936 are loc consacrarea definitivă a baschetului
pe plan mondial, acesta fiind inclus în programul Jocurilor Olimpice de la Berlin.
În Romania, jocul de baschet a pătruns la începutul deceniului al treilea în
școlile din capitală, iar primul articol de specialitate a apaăut la data de 4
decembrie 1921 în gazeta “ Ecoul sportiv ” sub semnătura lui Richard Hillard, sub
titlul de “ Basketball ” Mingea la coș. Primul meci oficial s-a disputat la data de 31
mai 1922 între echipele liceelor “ Mihai Viteazul ” și “ Cantemir ” și s-a încheiat
cu un rezultat strâns 11 - 9 în favoarea celor de la “ Mihai Viteazul ”. Primul
campionat al capitalei s-a desfăsurat în anul 1929 și a fost câstigat de echipa TCR
iar în toamna anului 1931 s-a hotărât crearea Federației Române de Baschet și
Volei avându-l ca președinte pe C. Marinescu și ca vicepreședinte pe N. Dutescu.
Anul 1932 marchează afilierea Federatiei Române la FIBA, țara noastră
făcând parte din cei 9 membrii fondatori ai Federației Internaționale, alături de
Anglia, Argentina, Cehoslovacia, Grecia, Italia, Lituania, Elveția și Portugalia.
În ianuarie 1934 a avut loc primul turneu în străinătate al echipe românești
de baschet - Juventus- în mai multe localități din Cehoslovacia.
Tot în anul 1934 au fost consemnate două evenimente importante în
activitatea FRBV primul legat de confirmarea participării la Campionatele
Europene de la Genova ( loc X ) din 1935 și al doilea de constituire a Ligii
Muntenia. În vara aceluiași an s-a organizat primul campionat universitar care a
reunit 6 facultăți și a fost câștigat de Academia Comerciala ( 15-14 in finala cu cei
de la Drept ) .
În septemrie 1947 s-a organizat cea dintâi Divizie Natională,cu 8 echipe,
patru din capitală și patru din provincie.
La 26 iunie 1949 a fost înființat Comitetul pentru Cultură Fizică și Sport,
care hotărăște desparțirea definitivă a celor două federații surori ( baschet și
volei ) , care conviețuiseră neîntrerupt timp de 18 ani.
Incepând din 1950 pornește la drum Campionatu Republican categoria “ A
” , care se desfasoară și în prezent, sub denumirea de Campionatul Național divizia
“ A ” . De-a lungul anilor cele mai multe titluri de campioane naționale au fost
obținute de Steaua, Dinamo și “U” Cluj la masculin, respectiv Politehnica
( Știința ) București, Rapid ( Locomotiva CFR ) București și “U” Cluj la feminin,
dar din păcate pe plan internațional nu au reușit performanțe deosebite.

CURSUL 2.

CARACTERISTICILE JOCULUI DE BASCHET

Baschetul este un joc sportiv de echipă, care se desfășoară în sala sau în aer
liber, pe un teren dreptunghiular cu dimensiunile de 30/15 m , prevăzut la fiecare
capăt cu un coș. Jocul se dispută între două echipe formate din 5 jucători și are o
durată de patru reprize a 10 minute de joc.
Jocul constă din acțiuni tehnico - tactice individuale și colective efectuate de
atacanți împotriva unor acțiuni identice ale aparatorilor, cu scopul de a arunca
mingea la coș și de a înscrie puncte în favoarea echipei lor.
Jocul de baschet poate fi practicat de copii și tineri de ambele sexe, juniori și
junioare, seniori și senioare.
Principalele caracteristici ale jocului de baschet sunt:
 Dinamism și rapiditate. Specifică tuturor jocurilor sportive - dinamismul
-această caracteristică este și mai evidenta în baschet datorită bogației de acțiuni în
mod necesar diversificate, cu aspecte de unicat, de la o faza la alta a meciului. Dar
această bogație de acțiuni se desfășoară într-un tempo foarte rapid, cu participarea
simultană aproape a tuturor jucatorilor, ceea ce produce mare satisfacție acestora,
imprimând totodată și o notă de mare spectaculozitate.
 Aciclitate tehnica și complexitate tehnico - tactică. Caracteristica de
aciclitate, de solicitare la mișcări independente, dar coordinate, concretizate în
stucturi de procedee tehnico - tactice de la cele mai simple până la cele mai
complexe. Se poate afirma că baschetul este jocul sportiv cu cel mai bogat fond de
procedee tehnico-tactice, ceea ce stimulează dezvoltarea continuă atât a jocului dar
și a măiestriei sportive, inclusiv a celor mai buni jucători. Totodată, acest fond
tehnico - tactic atât de bogat și mereu în curs de amplificare oferă vaste posibilități
de adaptare a tehnicii și tacticii la particularitățile individuale ale fiecărui jucător.
 Tendința de universalism thenico - tactic. Participarea, teoretic egală și în
permanență, a tuturor componenților echipei, atât la fazele de atac, cât și la cele de
aparare stimulează multilateralitatea pregătirii fiecărui jucător și implicit măiestria.
Specializarea pe posturi intervine cu un fond suplimentar de deprinderi și priceperi
tehnico - tactice care se grefează pe baza de pregătire multilaterală necesitată de
specificul jocului care obligă pe fiecare component al unei echipe să acționeze - cu
o frecvență mai mare sau mai mică - pe toate posturile și în toate zonele de atac și
apărare.
 Accesibilitate organizatorică. Necesitând pentru practicarea jocului
formații cu un număr destul de redus de jucători ( numai 5 ) , în comparație cu alte
jocuri, și faptul că se poate juca atât în săli, cât și în aer liber, pe terenuri care
necesită suprafețe relative mici, evidențiază această caracteristică a accesibilității.
Adaugându-se simplitatea echipamentului ca și posibilitate de a practica și sub
forme simplificate in formații reduse ( 3x3, de exemplu ) , această caracteristică a
accesibilității este și mai evidentă, motiv pentru care este preferat de copii și tineri.
 Teorie dezvoltată. Prin conținutul său mereu susceptibil de organizare și
perfecționare - individuală și colectivă - până la limitele subtilității, baschetul se
pretează la studio, pregătirea teoretică devenind astfel o necesitate nu numai pentru
antrenori, dar și pt jucători. In acest cadru, initiativa creatoare a antrenorilor și
jucătorilor s-a concretizat și se concretizează, studiul permanent, inclusiv al
propriei prestații ( nu doar a adversarilor ) și în soluții originale ( pe fondul unei
experiente ample cuprinsă în manuale și alte lucrări ) exprimate în planuri tactice
distincte, de la meci la meci, în metode de antrenament, precum și articole și
lucrări de specialitate.
 Valoarea educativă. Reprezintă una din cele mai importante caracteristici.
Baschetul ca joc sportiv este un mijloc al educatiei fizice, contribuind la rezolvarea
sarcinilor generale ale acesteia. Practicarea baschetului asigură într-o măsură
remarcabilă dezvoltarea multilaterală a întregii personalitați a sportivului, formarea
conștiinței și a calitaților morale, a trăsăturilor pozitive de vointă. Dintre calitățile
specifice enumerăm influențele pozitive asupra dezvoltării:
- multilaterale a individului
- activității mintale
- rapidității în găndire și în luarea deciziilor
- atenției distributive, a spiritului de prevedere și anticipare a acțiunilor
adversarilor și coechipierilor
- calității morale și de voința cum ar fi: dârzenie, combativitatea organizată și
subcontrolul rațiunii, atașament și dragoste pentru culorile echipei, stimă și respect
reciproc și stăpânire de sine.

 Dezvoltarea fizică. Predominanța aciclicității specifice tehnicii jocului

determină solicitări și efecte cumulative, dar și selective într-o măsură suficientă,
din punct de vedere morfo-funcțional. Practicarea baschetului cointeresează în
mișcare toate segmentele corpului. Aceste mișcări, executate cu și fără minge, sunt
localizate relativ egal și simetric față de planurile antero-posterior și frontal;
aproape că nu există diferențieri cantitative și calitative privind ambidextrismul
mișcării segmentelor, fapt care determină o dezvoltare fizică armonioasă în cadrul
unor limite optime stabilite de știință. Acestui aspect morfologic al valorii
formative a baschetului i se adaugă evidenta și binefăcătoarea influență asupra
marilor funcții ale organismului : circulația, respirația etc. Practicarea sistematica a
baschetului asigură un nivel funcțional optim determinat de gradul de
antrenament, care se obține și apoi se menține, dacă activitatea nu se întrerupe.

CURSUL 3.

CONTRIBUȚIA JOCULUI DE BASCHET LA DEZVOLTAREA

CALITĂȚILOR MOTRICE.

În privința motricității, practicarea baschetului influențează pozitiv

dezvoltarea calitaților motrice, atât sub aspect general, cât și, bineînteles, sub cel
specific. Motricitatea solicitată, dar și dezvoltată, caracteristică acțiunilor tehnico-
tactice din joc, contribuie masiv și la dezvoltarea deprinderilor motrice de bază,
unul din obiectivele principale ale educației fizice școlare – respectiv alergările,
săriturile, aruncările, prinderile ș.a.m.d. - deoarece deprinderile menționate
constituie chiar fondul tehnicii baschetului.
După cum spuneam, unul dintre obiectivele principale ale educației fizice îl
constituie dezvoltarea calităților motrice de bază : viteza, îndemânarea, forța și
rezistența.
Acest obiectiv se realizează prin utilizarea unor numeroase mijloace și
procedee metodice.
Prin mijloacele de care dispune, jocul de baschet își poate aduce o
contribuție însemnată la dezvoltarea unor calități motrice care pentru celelalte
mijloace ale educației fizice sunt mai puțin accesibile. De exemplu viteza de
execuție, viteza de reacție, suplețea, coordonarea, precizia etc.
 Trebuie să ținem cont de faptul că utilizarea în exclusivitate a mijloacelor
specifice baschetului nu poate duce la valori maxime de dezvoltare a unor calități
motrice.
În jocul de baschet, calitățile motrice se întrepătrund, manifestându-se
complex, una în regimul celeilate și toate în regim de rezistență. De aceea,
mijloacele de care dispun pot realize dezoltarea simultană a mai multor calități
motrice.
Viteza se dezvoltă sub toate formele ei de manifestare ( de reacție, de
execuție , de deplasare ) ; în comparație cu alte sporturi, baschetul are o influență
superioară, în privința vitezei de reacție și cea de execuție. În acest sens, arătăm că
aplicarea în joc a diferitelor procedee tehnice necesită unele forme ale vitezei de
reație, cum sunt : viteza de intrare rapidă în acțiune, oprire bruscă a acțiunii și de
începere, fără pauză, a unei noi acțiuni în continuarea celei precedente.
Exerciții pentru dezvoltarea vitezei de deplasare:
- exerciții cu element de mișcare în teren, pe distanțe între 5 - 30 de m
: alergare înainte, înapoi, lateral, șerpuit, cu frânări, schimbări de
direcție, pas adăugat, etc.
- exerciții pentru repetarea unor procedee tehnice sau acțiuni tactice
care necesită viteză mare de deplasare ( pasarea și conducerea
mingii, aruncările la coș din alergare, demarcajul, marcajul,
contraatacul, etc ).
Aceste două grupe de exerciții se pot efectua folosind liniile trasate pe
terenul de baschet, contracronometru sau sub formă de întrecere pe echipe,
în ștafete.
- jocul de baschet propriu-zis.
Exerciții pentru dezvoltarea vitezei de execuție:
- exerciții pentru repetarea unor procedee tehnice contracronometru,
cu maximum de viteză și cu imprimarea unui anumit ritm de
execuție ( “cine execută mai rapid 20 de pase” , sau “cine execută
mai multe pase în 15-20 de secunde” );
- exercții cu mai multe mingi ( pase în perechi cu două mingi, pase în
triunghi, pătrat, cerc cu 3-4 mingi, etc );
- joc de baschet la un panou, 2x2, 3x3, 4x4, cu temă: fără dribling,
mingea fiind jucată rapid, fără a fi reținută.
Exerciții pentru dezvoltarea vitezei de reacție:
- exerciții pentru executarea procedeelor tehnice cu mingi de
dimensiuni mai mici, cu elasticitate sau cu format diferit ( mingi de
tenis, mingi de rugby, mingi de cauciuc, etc );
- exerciții și jocuri cu elemente și procedee tehnice executate la
semnal vizual sau auditiv;
 - joc de baschet la un panou sau pe tot terenul cu mingea de rugby sau
cu alte mingi.
Indemânarea ( calitate motrică dominantă, bazată, în principal, pe
coordonare, viteză și detentă, localizate îndeodebi la nivelul segmentelor care
manevrează mingea ) se dezvoltă și educă în mod remarcabil datorită dinamismului
deprinderilor tehnico - tactice. Aceste deprinderi specifice, presupun, între altele,
mișcări relative autonome în planuri și cu ritmuri diferite al segmentelor corpului,
mișcări care necesită dar și dezvoltă o coordonare neuromusculară de mare finețe
și precizie caracteristică îndemânării. Aplicarea lor în joc, în condiții de luptă,
viteză, echilibru și forță, foarte diversificate, de puternică încordare fizică și
psihică, determină totodată creșterea capacității de autoconducere și autoreglare a
jucătorilor, în funcție de situațiile spontane caracteristice oricărui meci.
Exerciții pentru dezvoltarea îndemânării:
- exerciții pentru exersarea elementelor de mișcare în teren în diferite
combinații;
- exerciții cu caracter de jonglerie ( trecere mingii dintr-o mână în
cealaltă în jurul trunchiului, printre picioare, aruncarea mingii și
prinderea ei, bătaia mingii în sol și prinderea ei, etc );
- exerciții pentru însușirea tehnicii și tacticii elementare;
- exerciții pentru însușirea driblingului, a unor procedee de pasare și
aruncare la coș, efectuate cu mâna mai puțin îndemanatica;
- parcursuri aplicative cu introducerea unor elemente tehnice din
mișcarea în teren sau cu mingea.
Toate aceste exerciții efectuate sub formă de întrecere, în cadrul stafetelor
sau a altor forme de jocuri de mișcare, contribuie la dezvoltarea îndemânării in
regim de viteza.
Practicarea în cadrul jocului de baschet propriu-zis contribuie și la realizarea
regimului de rezistență.
In afară de îndemanare și viteză, baschetul dezvoltă cuplul viteza-forță
( forță explozivă) detenta nu numai în cazul săriturilor, ci și în acela al majorității
acțiunilor tehnico-tactice. Forța manifestată sub forma detentei în sărituri sau
menținerea poziției specifice în apărare; la trenul superior, manifestând în strânsă
legătură cu precizia și adresa de execuție a paselor și aruncărilor la coș.
În scopul dezvoltării forței generale și specifice utilizăm urmatoarele grupe
de exerciții:
Exerciții pentru dezvoltarea forței brațelor:
- pase, fente de pase cu mingea medicinală, executate din stând și
șezând;
- aruncări la coș cu mingea medicinală, executate din stând sau
sezând, individual sau în perechi.
Exerciții pentru dezvoltarea forței picioarelor:
- deplasări in poziție fundamentală joasă;
- joc de brațe și picioare efectuat în poziție fundamentală joasă;
Exerciții pentru dezvoltarea detentei:
- exerciții imitative executate în reprize de 10-15 repetări ( aruncări la
coș din săritură, recuperări);
- exerciții de tehnică pentru însușirea paselor și a aruncărilor la coș
din săritură și voleibalare
- exerciții pentru însușirea unor acțiuni tactice elementare
( recuperarea în atac și în aparare );

Rezistența constituie fondul pe care se manifestă în meci toate celălalte

calități motrice ( cum am spus mai sus ), conferind acestora calitatea de a fi
integrative și de a constitui împreună cu rezistența ceea ce denumim regim de
manifestare.
Exerciții pentru dezvoltarea rezistenței:
- 6x20 – 30 secunde deplasări în poziție fundamentală cu joc de brațe
și picioare, terminate cu sprinturi și sărituri la panoul opus. Pauza
dintre serii fiind de 30 secunde;
- Pase în perechi din deplasare cu parcurgerea terenului de patru ori
( dus-intors ). Repetarea exercițiului de 4-7 ori cu pauza intre
repetări de 60-90 secunde;
- Joc de baschet cu durata prelungită și cu reducerea pauzelor dintre
reprize.

CURSUL 4

ELEMENTE ȘI PROCEDEE TEHNICE

Prin tehnica jocului de baschet, înțelegem ansamblul de deprinderi motrice,

specifice în formă și conținut, care se referă la manevrarea mingii și la deplasările
jucatorilor, efectuate în vederea acestei manevrări în scopul practicării cu
randament maxim a jocului de baschet, în concordanța cu sarcinile și regulile
jocului competițional.
Deprinderile motrice se grupează în forme generale de mișcare - în elemente
tehnice, care la rândul lor însumează mai multe procedee.
Elementul tehnic: se referă la mecanismul de bază al mișcărilor, la forma
generală de execuție a acestora. De exemplu pasarea mingii, aruncarea la coș, etc.
 Procedeul tehnic: reprezintă concretizarea, adaptarea la diferite situații
specifice jocului, a elementelor de baza ale tehnicii jocului. Ele au un caracter
concret, de execuție. De exemplu pasa de pe loc cu o mână de la umăr, aruncarea la
coș din dribling, etc.

SISTEMATIZAREA ELEMENTELOR ȘI PROCEDEELOR TEHNICE

Tehnica jocului de baschet cuprinde elemente și procedee tehnice specifice

jocului. Elementele tehnice ale jocului sunt sistematizate astfel:

ÎN ATAC:

Fara minge:
- poziția fundamentală
- deplasările
- schimbarea de direcție
- săriturile

Cu minge:
- ținerea, prinderea și pasarea mingii
- driblingul
- oprirea
- pivotarea
- aruncarea la coș

ÎN APĂRARE:
- poziția fundamentală
- deplasările specifice
- jocul de picioare și lucrul de brațe
- pirueta
- schimbările de direcție
- săriturile
 METODA ÎNVĂȚĂRII TEHNICII DE BASCHET

PREGĂTIREA TEORETICĂ

Explicație
- definiție
- componente
- poziție inițială
- lucrul propriu-zis al segmentelor
- poziția finală
- caracteristici de execuție
- greșeli frecvente
- utilizare tactică

Demonstrație
- kinograme
- film video
- ilustrații foto

PREGĂTIREA PRACTICĂ

- execuții individuale ( diferite formații, distanțe )

- execuții cu parteneri și în grup
- structuri tehnice
- execuții în relații de adversitate ( în superioritate numerică; în
egalitate numerică; în inferioritate numerică )
- exerciții sub formă de concurs
- jocuri pregătitoare

CURSUL 5

TEHNICA JOCULUI FĂRĂ MINGE

POZIȚIA FUNDAMENTALĂ

În descrierea poziției fundamentale este esențială poziția trenului inferior.

Picioarele cu genunchii puțin îndoiți și orientați spre interior, sunt depărtate lateral
aproximativ la lățimea umerilor. Gleznele sunt îndoite, iar greutatea corpului
repartizată egal pe întreaga suprafată a fiecărei tălpi, așezata paralel pe sol și cu
orientarea vârfurilor spre înainte. Echilibrul antero-posterior se realizează prin
împingerea înaintea unuia din picioare, cu maximum o jumătate de talpă. Trunchiul
este arcuit, ușor aplecat spre înainte, umerii relaxați, cu brațele lateral, pregătite
pentru a acționa în diferite planuri și sensuri. Capul și bărbia se mențin sus,
privirea căutând să cuprindă o porîțiune cât mai mare din teren. Coborârea
centrului de greutate al corpului se realizează prin flexia articulațiilor gleznelor,
genunghilor și a șoldurilor. Poza nr 3

GREȘELI FRECVENTE
- depărtarea exagerată a picioarelor sau apropierea lor, care
influentează nefavorabil echilibrul corpului
- atitudinea rigidă în special a trunchiului
- centrul de greutate prea puțin coborât, datorită îndoirii insuficiente a
articulațiilor genunchilor și gleznelor
- repartizarea inegală a greutații pe picioare

UTILIZAREA ÎN JOC
Poziția fundamentală va fi menținută permanent în teren în timpul jocului.
Se deosebesc trei poziții: înaltă, medie, joasă, în funcție de caracteristicile de
execuție ale procedeului tehnic ( în atac ) sau de natura marcajului ( în apărare ).

INDICAȚII METODICE GENERALE

În învățare, accentul va cădea pe realizarea unei baze de susținere
corespunzătoare prin obișnuirea repartizării egale a greutații corpului pe ambele
picioare, care să asigure jucătorului o permanentă stabilitate. I se efectuează un
număr mai mic de repetări în cadrul metodicii de învățare izolată, consolidarea
realizându-se odată cu celelalte execuții tehnice, unde apare ca poziție de bază.

DEPLASĂRILE

ALERGAREA

Alergarea înainte se folosește în demarcaj, respectiv în acțiunile

premergătoare intrării în posesia mingii, în circulația jucătorilor, pe contraatac,
patrunderi, etc. Se execută prin pașiri succesive pe toată talpa sau prin rularea
călcâi - vârf, picioarele călcând spre înainte și usor lateral în scopul măririi bazei
de susținere. Poza 290-295
 Alergarea înapoi se folosește de apărători în timpul retragerii în zona de
apărare și în general în acțiunile de apărare ( flotare, aglomerare ).
Alergarea atletică este folosită pentru deplasările jucătorului pe teren sau că
alergare de viteză, în situațiile de plecare pe contraatac sau de urmărire a
jucătorului care contraatacă.

PASUL ADĂUGAT

Este specific jocului apărătorului, acțiunilor de marcaj a jucatorului cu și

fără minge. Deplasarea se face înainte, înapoi, lateral și oblic.
Deplasarea se face din poziția fundamentală cu pași adăugati. Piciorul din
direcția deplasării începe mișcarea, apoi se apropie celălalt picior. Contactul cu
solul se face pe toată talpa, iar piciorul care se deplasează al doilea nu depășește pe
cel care s-a deplasat primul. Gleznele și genunchii sunt îndoiți, iar trunchiul foarte
puțin aplecat. Ambele brațe acționează energic pentru a stânjenii circulația mingii.
Brațul de partea piciorului din față este dus oblic înainte sus, iar celălalt braț oblic
înainte-jos. Brațul de sus acționează în special pentru împiedicarea aruncării la coș,
iar cel de jos pentru împiedicarea driblingului. În cazul deplasării înainte, piciorul
din urmă, cel care începe deplasarea, se târăște pe vârf și apoi se așează pe toată
talpa. În timpul deplasării se va menține paralelismul tălpilor. Poza nr 277-282

GREȘELI FRECVENTE
- picioarele se încrucișează în timpul deplasării laterale
- se fac sărituri în timpul deplasării
- piciorul din urmă îl depașește pe cel din față

UTILIZAREA TACTICĂ
Este caracteristic jocului apărătorului în acțiunile de marcaj ale jucătorilor cu
și fără minge.

SCHIMBAREA DE DIRECȚIE

Se poate executa:
- cu frănare pe ambele picioare
- cu frănare pe un picior
Schimbare de direcție cu frânare pe ambele picioare
Din alergare, jucatorul printr-o ușoară săritură înainte, așează simultan pe sol
ambele tălpi, paralele, apropiate, cu vârfurile orientate pe noua direcție. Corpul se
ghemuiește și se înclină oblic înainte spre interiorul viitoarei direcții de deplasare.
Se răsucește apoi brusc trunchiul în noua direcție după care se trece în alergare
normală. Pornirea se face cu piciorul din interiorul ocolirii.

Schimbarea de directie cu frânare pe un picior

Din alergare, jucatorul frânează așezănd talpa piciorului din afară cu vârful
pe noua direcție. Genunchiul își accentuează îndoirea orientându-se și el pe noua
direcție, iar centru de greutate trece spre interiorul ocolirii, oblic înainte. Piciorul al
doilea pașește pe noua direcție ca urmare a impulsului dat de piciorul de frânare și
a rasucirii trunchiului spre noua direcție. Se pornește în alergare accelerată, cu
piciorul din interiorul ocolirii. Poza 312-316

GREȘELI FRECVENTE
- tălpile nu se orientează în momentul frânării cu vârfurile spre noua
direcție, executându-se “ocolire” în loc de “frânare”
- nu se împinge energic cu piciorul din afară, întarziindu-se plecarea
pe noua direcție
- centrul de greutate nu se proiectează suficient în interiorul ocolirii,
fapt care determină dezechilibrări

UTILIZARE TACTICĂ
Este un element specific atacanților, în scopul realizarii demarcajului,
patruderilor, precum și ca fente, mai ales de “ieșire la minge”.

SĂRITURILE

Sunt prezente aproape în toate situațiile din joc, în apărare cât și în atac.
Ceea ce caracterizează jocul modern de baschet este creșterea frecvenței săriturilor
în atac și apărare, ca urmare a măririi luptei sub panou pentru intrarea în posesia
mingii, cât și a folosirii cu precădere a aruncării la coș din săritură, ca procedeu de
bază. Ele implică o notă de dificultate în plus în tehnica baschetului, dar în egală
masură o notă atletică, spectaculoasă și aplicativă jocului.

În timpul desfășurării jocului se întâlnesc sărituri executate:

- cu desprindere de pe ambele picioare (de pe loc și precedate de
deplasare)
- cu desprindere de pe un picior ( precedată de deplasare )
 SĂRITURA CU DESPRINDERE PE AMBELE PICIOARE
Se execută de pe loc, sau din deplasare. Se execută din poziția fundamentală
printr-o împingere puternică cu picioarele în sol, labele picioarelor rulează talpă-
vârf. Concomitent se face o ridicare activă din trunchi, iar brațele se duc energic
prin legănare înainte, în sus. În momentul înalțimii maxime a săriturii, corpul este
vertical, fiind ușor arcuit, brațele întinse în sus, capul ușor pe spate, iar picioarele
puțin depărtate în vederea menținerii unui echilibru cât mai sigur. Aterizarea se
face pe ambele picioare, cu o amortizare elastică din gleznă, genunchi și șold.

SĂRITURA CU DESPRINDERE PE UN PICIOR

Din deplasare, jucătorul face o pregătire a desprinderii prin efectuarea unui
pas mai lung, timp în care se coboară și centrul de greutate. În același timp se
realizează și o frânare a vitezei de deplasare. Următorul pas, pe piciorul forte, este
mult mai scurt și realizează desprinderea prin rulare călcâi-talpă-vârf. În timp ce se
rulează pe acest picior, celălalt picior pendulează energic din înapoi spre înainte în
sus. Dupa desprindere, corpul se întinde, iar bratul opus de obicei în sus.

PIRUETA

Este o pivotare fără minge,în care piciorul pe care se face întoarcerea poate
fi ridicat în timpul execuției.Se poate executa de pe loc sau din deplasare.poza 332-
334

UTILIZARE TACTICĂ
Se folosește atât de către apărători în timpul efectuării marcajului cât și de
atacanți pentru a se demarca sau la efectuarea ieșirii din blocaj,ca procedeu de
schimbare a direcției.

JOCUL DE BRAȚE ȘI PICIOARE

Reprezintă o asamblare a tuturor elementelor de mișcare în teren. Jocul de

brațe și de picioare concretizează mișcarea în teren specifică apărării și atacului.
Scopul pe care îl urmărim este derutarea adversarului, punerea lui în
imposibilitatea de a anticipa viitoarele acțiuni și intenții, preluarea inițiativei în
lupta directă, etc.
Jucătorul aflat în poziție fundamentală execută o înlanțuire de procedee
tehnice - pas adaugat, opriri, alergare laterală, schimbare de direcție, sărituri-
menținând caracteristicile de execuție ale fiecăruia. În apărare, la aceasta se adaugă
o activitate permanentă a brațelor în plan anterior și lateral.
 Se folosește în aparare, stând la baza acțiunilor individuale de apărare. În
atac, jocul de picioare se folosește pentru realizarea demarcajului.poza 268-273

CURSUL 6

TEHNICA JOCULUI CU MINGE

ȚINEREA MINGII

Ținerea mingii este primul element din tehnica manevrării mingii în jocul de
baschet și stă la baza execuției tuturor procedeelor tehnice cu mingea, cu el
începând concret învățarea jocului de baschet.poza nr 6 Învățarea unei țineri
corecte a mingii asigură un bun control al acesteia, o bună și eficace manevrare și
desfășurare ulterioară corectă a procedeului care va urma. O ținere incorectă
generează greșeli de execuție, micșorează eficacitatea, îngreunează protecția și
transmiterea mingii.
Ținerea mingii este de două feluri:

- cu două mâini
- cu o mână

ȚINEREA MINGII CU DOUĂ MÂINI

Este specifică jocului de baschet, fiind foarte des folosită în joc, de ea
depinzând reușita manevrării mingii, realizarea protecției ei și mai ales rapiditatea
acțiunilor următoare.
Se deosebesc următoarele procedee de ținere, care folosesc o priză simetrică
pe minge, și anume:
- ținerea cu două mâini în dreptul pieptului
- ținerea cu două mâini deasupra capului
- ținerea cu două mâini de jos
- ținerea asimetrică cu două mâini de sus

Ținerea mingii cu două mâini în dreptul pieptului.

Mingea este ținută de calota sa inferioară din lateral și puțin dinapoi.
Degetele răsfirate se așează pe minge până la rădâcina lor, podul palmei fiind
desprins de pe minge. Degetele mari formează prin prelungirea lor un unghi de 90
grade, fiind deppărtate la 4-7cm în raport cu mărimea palmelor. Palmele se găsesc
în prelungirea antebrațelor într-o ușoară flexie dorsală. Antebrațele, îndoite din
coate, fac ca mingea să fie ținută la nivelul pieptului, permitând ca privirea să se
afle peste minge. Coatele sunt ușor depărtate de trunchi, într-o postură cât mai
relaxată.
GREȘELI FRECVENTE
- orientarea palmelor spre înainte sau în jos
- degetele mari sunt opozante sau prea apropiate
- podul palmei în contact cu suprafața mingii
- coatele sunt prea depărtate de trunchi

Ținerea mingii cu două mâini deasupra capului

Priza este asemănătoare cu cea descrisă la procedeul precedent, cu
deosebirea că aceasta va fi ținută deasupra capului, cu coatele îndoite puțin
depărtate oblic în afară la nivelul umerilor.
Acest procedeu se folosește în special de jucătorii înalți sau de jucătorii care
angajează pivotii sau coechipierii aflați în pătrundere, cu scopul asigurării
protecției mingii.

ȚINEREA MINGII CU O MÂNĂ

O întâlnim mai rar în cadrul desfășurării jocului, datorită dimeniunilor ei.

Acest procedeu de ținere este legat în special de protecția mingii, de menținerea
echilibrată a mingii în faza intermediară a executării unui procedeu de pasare sau
aruncare la coș. Ținerea mingii cu o mână favorizează executarea mai rapidă, cu
mai multa fortă și la o distantă mai mare a procedeelor tehnice de pasare și
aruncare la coș cu o mână.
Deosebim următoarele procedee de ținere a mingii cu o mână:
- în echilibru pe palmă
- în sprijin pe antebraț
- cu o mână apucat

PRINDEREA MINGII

Prinderea mingii este un element strâns legat de ținerea mingii și ea trebuie

să asigure jucătorului o intrare corectă în posesia mingii. Prinderea mingii în
timpul jocului se face în condiții variate, de pe loc, din deplasare, sau din săritură,
din diferite unghiuri și direcții, la înălțimi diferite și cu intensități diferite. La
aceste condiții se adaugă și lupta cu adversarul care îngreunează prinderea și
protecția mingii. O condiție esențială pentru prinderea mingii este urmărirea ei cu
privirea și amortizarea în momentul contactului cu mingea. Amortizarea reprezintă
acțiunea de întâmpinare a mingii cu palmele orientate în direcția din care vine și
conducerea ei pe o anumită distantă pe traiectoria de zbor, după ce aceasta a luat
contactul cu palmele. Amortizarea începe odata cu primul contact cu mingea.
Prinderea corectă a mingii presupune deasemenea ieșirea la minge pentru a evita
intercepția ei de către adversar. Imediat după prindere , jucătorul trebuie să asigure
protecția mingii față de acțiunile adversarului de intrare în posesia ei. Protecția
mingii se asigură printr-o ținere corectă, prin ducerea ei deasupra capului și lateral,
prin sprijinirea de corp cu coatele duse lateral și prin efectuarea pivotului defensiv.
Prinderea mingii se poate efectua cu două mâini sau cu o mână, de pe loc,
din deplasare și din săritură. Cele mai des folosite sunt prinderile cu două măini în
dreptul pieptului, deasupra capului și jos. În timpul prinderii mingea poate veni din
zbor, ricoșată sau rostogolită.

PRINDEREA MINGII CU DOUĂ MÂINI LA PIEPT

Este procedeul cel mai sigur, ușor de executat și des utilizat în joc. Din
poziția fundamentală, jucătorul întinde brațele întâmpinând mingea cu palmele
orientate spre înainte, degetele fiind răsfirate. Primul contact cu mingea se face cu
degetele arătătoare, medii și police, care încep amortizarea. Palmele lasă mingea să
intre în cupa formată, iar amotizarea se continuă din articulația pumnului și a
brațului. În timpul amortizării se intră în priză normală. În funcție de intensitatea
cu care vine mingea, amortizarea se va face pe distanță mai mare sau mai mică. În
acest procedeu de prindere, degetele mari au rol important, deoarece nu lasă ca
mingea sa treacă printre palme.

PRINDEREA MINGII CU DOUĂ MÂINI SUS ( DEASUPRA CAPULUI )

Se folosește la prinderea mingiilor a căror traiectorie depășește înalțimea

jucătorului. Tehnica prinderii respectă aceleași caracteristici ca la prinderea mingii
cu două mâini în dreptul pieptului. De data aceasta însă, brațele sunt orientate în
sus și înainte către traiectoria de venire a mingii. Amortizarea se face prin ducerea
brațelor către înapoi și către piept.poza 202-207

PRINDEREA MINGII CU O MANA

Este un procedeu pretențios, utilizat frecvent în joc de jucătorii mai avansati.

Prinderea cu o mână se folosește în majoritatea cazurilor, ca procedeu de trecere în
priza cu două mâini sau ca mijloc de corectare a traiectoriei mingii. De asemeni
,acest procedeu îl întâlnim când condițiile de prindere nu permit utilizarea ambelor
mâini. Putem deosebi următoarele procedee de prindere cu o mână: sus, lateral și
jos.
 Din poziția fundamentală, brațul din partea de unde vine mingea merge în
întâmpinarea ei, cu palma orientată spre minge. Contactul cu mingea se ia cu
degetele care încep astfel amortizarea. Aceasta este continuată prin ducerea
brațului înapoi, simultan cu o acțiune de îndoire din cot a antebrațului. În timpul
prinderii, corpul execută o ușoară rasucire. Dupa prindere, mingea poate fi ținută în
priză cu o mână sau trecută în priză cu ambele mâini.

GREȘELI FRECVENTE ( la prinderea mingii în general )

- palmele nu sunt orientate spre minge, ci față în față, lăsând astfel
mingea sa treacă printre palme
- mingea nu este amortizată din degete, palmă și brațe în timpul
prinderii, aceasta facându-se cu brațele rigide
- mingea este prinsă cu podul palmei
- corpul și brațele nu sunt orientate în direcția de unde vine mingea
- imediat după prindere nu se asigură protejarea mingii față de
adversar.

CURSUL 7

PASAREA MINGII

Pasa reprezintă un element de bază al jocului de baschet. Este în același timp

singurul element de tehnică care asigură desfășurarea jocului colectiv. Ca definiție,
pasa reprezintă transmiterea mingii coechipierului. Pasa are un rol important în
obtinerea victoriei, iar valoare unei echipe se apreciază și după măiestria tehnicii
paselor ,care implicit determină eficacitatea atacului. Pe când o transmitere greșită
duce la pierderea atacului dând posibilitatea echipei adverse să intre fără prea mari
eforturi în posesia mingii.
Se poate afirma că 50% din valoarea unui jucător de baschet este
reprezentată de posibilitățile lui de a pasa. De aceea în cadrul lecțiilor de învățare
se pune un accent deosebit pe însușirea unei tehnici corecte de a pasa. Fiind cel
mai elementar mijloc de colaborare între doi coechipieri, reușita unei pase depinde
atât de cel care pasează, cât și de cel care primește pasa.
Indicații generale privind pasarea mingii:
- pasa trebuie să fie precisă
- mingea trebuie să ajungă la o înălțime convenabilă la coechipier
ușurănd astfel sarcina prinderii ei
 - forța care se imprimă mingii în pasă, trebuie să fie raportată
-distanța dintre cei doi coechipieri
-distanîa apărătorului față de coechipierul care prinde pasa
-direcția de deplasare a coechipierului
-poziția și acțiunile propriului apărător
- pasa să nu fie “telefonată”, ceea ce dă posibilitatea adversarului să
intercepteze pasa
- pasa trebuie să fie rapidă și oportună, adică să fie transmisă
coechipierului atunci când are o poziție favorabilă și o poate fructifica
- prin pasă, mingea în zborul ei să aibă cât mai puțin efect de rotație,
deoarece se îngreuiază prinderea ei
- traiectoria pasei să fie cât mai întinsă, astfel mingea parcurge drumul
cel mai scurt până la coechipier și ajunge la destinație într-un timp
scurt
- pasarea mingii trebuie să fie făcută cu procedeul tehnic corespunzător
situației de joc, fără o pregătire prea lungă, evitând astfel posibilitațile
de sesizare interceptare din partea adversarului
- jucătorul care primește pasa trebuie să ajute intrarea în posesia mingii,
prin acțiunea de ieșire la minge
- mingea să fie transmisă pe o poziție viitoare, raportată la acțiunea
coechipierului
- pasa se va da întotdeauna la un jucător demarcat

Procedeul de pasare poate fi executat de pe loc, din deplasare sau din

saritură, cu o mână sau cu două mâini.
Există procedee de pasare fundamentale ( din dreptul pieptului, de deasupra
capului, cu două mâini și din dreptul umărului, din lateral, de jos, cu o mână ) și
speciale ( peste umăr, pe sub axila, în cârlig, pe la spate, prin voleibalare ).

PASA CU DOUĂ MÂINI DE LA PIEPT

Din poziția fundamentală, cu mingea ținută în dreptul pieptului în priză

simetrică, începe mișcarea de întindere a brațelor înainte. În partea finală a
execuției, palmele printr-o mișcare suplimentară din articulația pumnului, dau un
ultim impuls mingii. Execuția se termină cu brațele întinse, cu palmele orientate în
jos și către înafară. În cazul în care mingea trebuie transmisă la o distanță mai mare
( 10-12 m ), mișcarea brațelor va fi însoțită și de o mișcare ajutătoare, de un impuls
complementar dat printr-o pășire spre înainte - ducerea unui picior înainte.
 GREȘELI FRECVENTE
- mișcări suplimentare cu mingea înainte de pasă
- ținerea greșită a mingii
- mingea se ține lipită de piept
- coatele prea departate de corp în timpul execuției, ceea ce duce la
anularea forței de pasare
- brațele prea încordate duc la o mișcare rigidă
Este folosită cu deosebire în atacul pozițional și în special împotriva
apărărilor individuale mai puțin active și împotriva apărării în zonă, în acțiunile de
manevrare și pregătire a atacului.

PASA CU DOUĂ MÂINI DE DEASUPRA CAPULUI

Mingea este ținută deasupra capului, jucătorul fiind într-o poziție

fundamentală înaltă. Brațele sunt ușor flexate, cu coatele orientate oblic înainte,
către direcția de pasare. Acțiunea de pasare începe prin întinderea brațelor, oblic în
sus și înainte. Printr-o acțiune energică din palme, mingea primește un ultim
impuls. Execuția se termină cu brațele întinse oblic, înainte, sus, cu palmele
privind în jos și în afară. În timpul execuției se face o trecere a greutații pe piciorul
dinainte. Traiectoria mingii poate fi curbă, când pasa trece peste un adversar, sau
întinsă când mingea este pasată unui coechipier care o primește nestingherit. Pasa
poate fi executată cu eficacitate mare și din săritură.poza 202-207

GREȘELI FRECVENTE
- brațele prea îndoite, mingea fiind ținuta la ceafă
- coatele prea depărtate
- tinerea greșită a mingii
- mingea nu este pasată în dreptul pieptului

PASA CU O MÂNĂ DIN DREPTUL UMĂRULUI

Execuția acestui procedeu are la baza o mișcare naturală, asemănându-se cu

mișcarea de azvârlire a unei pietre. Se folosește pentru distanțe mari, fiind pasa
specifică contraatacului. Jucătorul se află in poziție fundamentală, ținând mingea
cu ambele maini. Mingea este dusă către umăr, într-o ținere echilibrată pe palma
bratului care pasează, concomitent cu rasucirea de trunchi. Brațul este îndoit cu
cotul la nivelul umărului, antebrațul cu brațul formând un unghi aproape drept.
Palma cu degetele desfăcute, este situată înapoi și sub minge. Celălalt braț este
liber în fața corpului. Transmiterea mingii se face prin întinderea bruscă a brațului i
înainte, terminată cu o mișcare de biciuire din articulația pumnului și a degetelor.
Concomitent cu ducerea brațului înainte, se trece greutatea pe piciorul din fată.
Mișcarea se termină cu brațul complet întins, palma privind în jos, corpul este
orientat pe direcția pasării.poza 202-207

GREȘELI FRECVENTE
- jucătorul execută o împingere a mingii, mișcare asemanatoare
aruncării greutății
- jucătorul execută o rasucire din antebraț și palmă, în timpul pasei
- pierderea controlului asupra mingii, în ținerea echilibrată și în faza
finală de pasare
- nu se trece greutatea pe piciorul din față, ci se apleacă numai
trunchiul înainte

Reprezinta procedeul de pasare folosit pentru transmiterea mingii la orice

distanță și deosebire la distanțe medii și lungi, deci specific în declanșarea
contraatacului.

PASA CU O MÂNĂ DIN LATERAL

Jucătorul se află în poziție fundamentală, ținând mingea cu ambele mâini,

fiind apoi trecută în palma brațului care pasează, în sprijin pe antebraț. Brațul este
dus înapoi în lateral, dar trunchiul se răsucește ușor către brațul care execută pasa.
Prin desrăsucirea trunchiului, concomitent cu ducerea brațului către înainte, se dă
mingii un ultim impuls. Execuția se termină cu brațul întins către direcția de
pasare, cu palma flectată privind în lateral.

PASA CU O MÂNAĂ DE JOS

Tehnica de execuție este asemănătoare cu lansarea mingii ca la popice. Din

poziția fundamentală joasă, mingea se trece în palma brațului care pasează, la
nivelul coapsei, în sprijin pe antebraț sau în echilibru pe palmă, care privește în
sus. Prin legănarea brațului din înapoi - înainte pe lângă coapsă se dă un impuls din
palmă. Concomitent se execută o fandare înainte cu piciorul opus brațului care
pasează. Execuția se termină cu brațul aproape întins pe direcția de pasare, cu
palma în flexie, privind în sus. La distanțe mici, execuția poate fi făcută numai din
braț.

PASAREA MINGII CU “PĂMÂNTUL”

Tehnica de execuție se aseamănă cu cea a procedeelor de pasare directă, cu

deosebire că brațele se întind spre în jos și înainte iar poziția fundamentală a
jucătorului este mai coborâtă. Se recomandă în timpul execuției, mingea să
lovească solul în cea de-a două treime a distanței dintre jucătorul care pasează și
primitor. Forța imprimată mingii trebuie să permită ca ricoșând din sol, aceasta să
ajungă aproximativ la înălțimea abdomenului celui care ii este adresată.
Pasa se poate executa de pe loc sau din deplasare, cu o mână sau cu două
mâini.
Reprezintă un procedeu al jocului modern, folosit pentru transmiterea mingii
la distanțe mici și mijlocii, împotriva apărărilor în zonă - precedat de fentă, sau
împotriva apărărilor activ - agresive cu marcaj din față al partenerului caruia ii este
adresată.

PASAREA MINGII DIN DEPLASARE

Execuția unei pase din deplasare presupune un complex care îmbină

alergarea cu prinderea mingii și execuția propriu-zisă a pasei, care nu diferă de cea
a procedeelor de pe loc.
Elementul principal îl constituie respectarea regulii pașilor, prin care
jucătorul aflat în posesia mingii nu i se permit mai mult de două contacte, două
pașiri în posesia mingii.
Din alergare sau dribling, cel care urmează să prindă mingea sau driblează
execută în momentul prinderii o pășire mai lungă, mingea fiind prinsă în momentul
de zbor al acestei pășiri și amortizează prin flexia brațelor. Urmează a doua pașire,
după care se execută pasa, înainte ca celălalt picior să ia din nou contact cu solul.
Mingea se pasează de obicei “la întâlnire”, pe poziție viitoare, solicitând precizie
din partea celui care pasează.

PASE SPECIALE

Acestea sunt procedee tehnice care necesită din partea jucătorilor un nivel de
măiestrie mai ridicat, fiind mult mai pretentioasă și cerând o gandire tactică
dezvoltată. Ele se folosesc mai rar in jocul de baschet de către echipele de
categorie inferioară și mijlocie, fiind folosite frecvet de jucătorii avansați.poza
360-363; poza 348-350; poza 232-241
 CURSUL 8

OPRIREA

Este un element specific jocului de baschet, a cărei execuție se leagă direct

de prevederile regulamentului privind înaintarea cu mingea.
Oprirea este precedată de prinderea mingii din pasă sau dribling și se poate
executa într-un timp sau în doi timpi.

OPRIREA ÎNTR-UN TIMP

Se execută din alergare precedată de prinderea mingii din pasă. În momentul

în care precede prinderea mingii jucătorul execută o usoară saritură înainte - pe
orizontală. Prinderea mingii se face în săritură, aterizarea executându-se pe ambele
picioare care vor fi proiectate puțin înainte, centrul de greutate al corpului
rămânând înapoia poligonului de sprijin al tălpilor, pentru a anula inerția și a oferi
echilibru corpului. Gleznele, genunchii și trunchiul se flexeaza foarte mult,
jucătorul intrând în poziția fundamentală. Dacă viteza de deplasare – care precede
oprirea – este mare, se recomandă ca după efectuarea aterizării propriu-zise, un
picior să fie dus înainte, trecând în pivotare prin pășire și realizând astfel o nouă
frânare.

OPRIREA ÎN DOI TIMPI

Procedeu cu o frecvență de folosire din ce în ce mai mare în jocul modern,

datorită vitezei mereu crescânde de desfășurare a jocului. Tehnica de execuție este
asemănătoare opririi într-un timp: ușoară săritură cu prinderea mingii, aterizarea pe
piciorul care ia primul contact cu solul cu călcâiul, genunchiul fiind întins.
Urmează flexia genunchiului – mișcare ce contribuie la amortizarea șocului de
aterizare - oprire. Proiecția centrului de greutate al corpului pe sol, din poziția
dinapoia tălpii de contact, este deplasată spre înainte, inerția alergării cum și
eventuala dezechilibrare a corpului fiind anulate prin așezarea înainte a celuilalt
picior cu talpa orientată oblic spre interior, contactul cu solul luându-se mai mult
pe marginea internă a labei piciorului din față ducându-se oblic înainte pe direcția
de așezare a acestui picior. Greutatea corpului începe a fi repartizată pe acest picior
dar ea va trebui sa rămână mai mult pe piciorul care a luat primul contact cu solul.
În cazul în care inerția nu poate fi învinsă,tot cu piciorul celui de-al doilea timp al
opririi se va executa o nouă pășire înainte fără însă ca primul picior de contact cu
solul - piciorul pivot, să fie ridicat. După oprire, piciorul din fată va fi retras,
jucătorul urmând să intre în poziția fundamentală.
 PIVOTAREA

Este unul dintre cele mai folosite elemente în jocul de baschet, specific
acestuia. Reprezintă realizarea poziției fundamentale în diferite condiții de
execuție, asigurând echilibrarea jucătorului ca urmare a unei opriri, protecția
individuală a mingii în atac, sau fenta ofensivă în realizarea acțiunii de depășire
sau a unei aruncări la coș. Pivotarea este unul din elementele tehnice a căror
execuție este condiționată de prevederile regulamentului. Execuția greșită,
determină comiterea abaterii de “pași”, sanctionată prin pierderea posesiei
mingii.poza 76-79
Clasificarea procedeelor de pivotare este:
- din punct de vedere al execuției: prin pășire și prin întoarcere
- din punct de vedere tactic: ofensivă și defensivă
Din poziția fundamentală, greutatea se trece pe piciorul ales ca picior de
sprijin. Când oprirea s-a făcut într-un singur timp, piciorul de sprijin poate deveni
oricare dintre picioare, iar când oprirea s-a făcut în doi timpi, numai piciorul care a
luat primul contact cu solu. Piciorul de sprijin se îndoaie mai mult din gleznă și din
genunchi, iar laba piciorului se sprijină mai mult pe pingea, degajând călcâiul
pentru a ușura rotirea. Celălalt picior îndoit din gleznă și genunchi poate executa
deplasări în diferite direcții. Se recomandă ca deplasarea piciorului să se facă prin
alunecare și nu prin ridicare. În timpul pivotării mingea se protejează continuu fată
de adversar.
GREȘELI FRECVENTE
- pivotarea se execută pe călcâiul piciorului și nu pe pingea
- în timpul execuției se întind genunchii și gleznele, creând o poziție
rigidă a intregului corp
- se încrucișează picioarele, nu se pastrează paralelismul tălpilor
- nu se protejează suficient mingea în timpul pivotării

FENTELE

Prin fentă se înțelege elementul tehnico-tactic individual care urmărește

derutarea adversarului, prin simularea unei acțiuni, sau a unui complex de acțiuni,
în scopul favorizării succesului acțiunii finale, pe care intentionează sa o efectueze
jucătorul care fentează. Ea constă în procedee sau complexe de procedee tehnice,
întrerupte înainte de faza finală, urmate de executarea acelorași procedee în
direcția opusă, sau de alte procedee tehnice. Execuția presupune două faze: de
simulare și de acțiune finală.poza 252-255
 Faza de simulare are drept scop dezechilibrarea adversarului, iar cea de
acțiune finală, să valorifice dezechilibrul provocat de cea anterioară. Pentru a fi
eficace, fenta trebuie să îndeplinească urmatoarele condiții:
- sa corespundă fazei de joc
- sa fie convingătoare
- sa dezechilibreze adversarul
- sa provoace surpriză
- sa realizeze poziții inițiale favorabile pentru continuarea acțiunii
finale
- sa favorizeze comiterea de greșeli din partea adversarului
- sa se folosească împotriva adversarilor care reacționează cu ușurintă
la fentă

DRIBLINGUL

Driblingul reprezintă elementul tehnic care dă posibilitatea jucătorului să se

deplaseze în teren fără a se abată de la regula “pașilor”.
Driblingul constă într-o serie de impulsuri imprimate mingii, care o fac să
ricoșeze din sol în raport cu direcția impulsiei și viteza de deplasare a
jucătorului.poza 85-80 Ca urmare deosebim driblingul înalt sau jos, executat pe loc
sau în alergare, toate acestea fiind determinate de situația tactică impusă de
momentul jocului:
- dribling pentru protecția mingii
- dribling de trecere din terenul de apărare în atac
- dribling de depășirea adversarului

De pe loc sau din deplasare, mecanismul de execuție al driblingului este

același. Singura deosebire constă în unghiul sub care este impulsionată mingea
spre sol, acesta fiind determinat de viteza de deplasare a jucătorului. În driblingul
pe loc, de așteptare, impulsia imprimată mingii va fi pe verticală; în cazul
driblingului din alergare, impulsia va fi înapoia axului vertical al mingii, pe partea
dinspre jucător. Palma, cu degetele rasfirate - formând o cupa inversă – ia contact
cu mingea încă pe traiectoria sa ascendentă, acoperind o parte din calota
superioară, puțin dinapoi, a mingii. Prin flexarea brațului din articulația cotului și a
mâinii din cea a pumnului, se amortizează forța ascensională a mingii, care este
totodată controlată; imediat, palma imprimă mingii o impulsie spre sol, printr-o
mișcare a antebrațului din articulația cotului, a pumnului și degetelor, conducând
mingea pe această traiectorie descendentă. Impulsul dat mingii spre sol va fi
orientat puțin lateral, oblic și înainte față de jucător, unghiul de contact al mingii cu
solul depinzând de viteza de deplasare a jucătorului. Sensul impulsiei este controlat
de lucrul din articulațiile pumnului și a degetelor, ceea ce determină totodată și
înaltimea la care va ricoșa mingea, viteza cu care va ricoșa din sol, ca și direcția pe
care o va căpăta. Întreg acest ansamblu de mișcări este cunoscut sub denumirea de
“mișcare de pompare”. În timpul execuției corpul nu se balansează, lucrul brațului
fiind independent de mișcările celorlalte segmente. Corpul păstrează o poziție ușor
aplecată, inclinarea lui fiind raportată la viteza de deplasare a jucătorului, la o
viteză de deplasare cât mai mare corpul este ridicat, cu trunchiul mai drept. Brațul
opus celui pe care se driblează este îndoit din cot și constituie un element de
protecție a mingii din lateral, capul este ridicat, cu privirea cuprinzând un câmp
vizual cât mai mare.

GREȘELI FRECVENTE
- mingea este lovită sau plesnită și nu împinsă prin lucrul brațului și
al palmei
- trunchiul prea aplecat din flexia bazinului micșorează câmpul de
vizibilitate al jucătorului
- corpul se balansează vertical în timpul executării driblingului
- contactul prelungit al palmei cu mingea ( condusă )
- se privește mingea și nu jocul în ansamblu

CURSUL 9

ARUNCAREA LA COȘ

Aruncarea la coș este elementul de tehnică cu cele mai multe procedee de

execuție. Este elementul prin care se concretizează scopul final al jocului,
înscrierea de puncte. Este procedeul care oferă cea mai mare satisfacție și încredere
pt jucător, indiferent de valoarea lui. Prin aruncarea la coș sunt puse în valoare
acțiunile individuale și colective reușite. Dificultatea acestui element constă atât în
tehnica de execuție, cât și in realizarea unei adrese precise în aruncare, în funcție
de direcție, distanță, etc. Aruncarea la coș, este o transmitere de minge la un punct
fix , care face ca execuția sa fie mult mai pretențioasă decât pasarea mingii la
coechipier, care poate corecta prin anumite mișcări unele greșeli de adresă.Având
în vedere frecvența aruncărilor la coș în timpul jocului, antrenorii în cadrul
învățării și perfecționării îi acordă o importanță deosebită. În ultima instanță
rezultatul unui joc de baschet este determinat de eficacitatea echipei privind
aruncările la coș.
 1.Factorii care determină reușita aruncării

a) Factori interni
- tehnica de execuție corectă
- palma sau palmele constituie ultimul plan director în execuție
- coordonarea dintre brațe și picioare
- concentrarea forțelor ce compun acțiunea, pe direcția traiectoriei mingii
- echilibrul
- aprecierea distanței și direcției în aruncare
- alegerea locului de ochire
- concentrarea atenției
- încrederea în reușita aruncării
- starea afectivă, încălzirea, excitabilitatea optimă
- oportunitatea aruncării
b) Factori externi: minge, instalații, public, sală, agenți fizici naturali la
partidele jucate în aer liber, etc.

2.Traiectoria mingii
Înălțimea traiectoriei
Din cercetările efectuate s-a constatat că traiectoria influențează intrarea
mingii în coș. Putem distinge trei feluri de traiectorii:
- traiectoria întinsă - care reprezintă avantajul că mingea parcurge o
distanță mai mică, ca urmare există posibilități mici de deviere.
Suprafața anterioară de intrare a mingii în coș este foarte mică,
micșorând posibilitățile de înscriere
- traiectorie medie - care reprezintă în egală măsură avantajele și
dezavantajele distanței pe care o parcurge mingea și a deschiderii
coșului
- traiectoria înaltă - care prezintă avantajul deschiderii totale a
coșului, mingea căzând aproape perpendicular în coș. Mingea
parcurge însă o distanță mare în zbor, existând posibilități de
deviere a ei.
Directia traiectoriei
Jucătorii utilizează două câtegorii de aruncări la coș:
- aruncări directe - care prezintă avantajul că influențele calității
instalației sunt reduse. Jucătorul nu are nevoie de o partidă specială
pentru adaptare
- aruncări cu panoul (indirecte) - care sunt influențate de calitatea
instalației. Duritatea diferită a panoului și a felului cum este montat
inelul, fac ca jucătorul să aibe nevoie de o partidă de acomodare.
 ARUNCAREA LA COȘ DE PE LOC CU O MÂNĂ DE SUS

Jucătorul în poziție fundamentală, cu piciorul de pe aceeași parte cu mâna

care execută aruncarea, așezat mai înainte. Mingea este ținută înainte și sus către
partea brațului care aruncă, în priză asimetrică. Palma brațului care execută
aruncarea se află înapoi și sub minge, cealaltă sprijină mingea din lateral. Brațul
este paralel cu pamantul, și formează cu antebrațul un unghi aproape drept.
Execuția începe printr-o îndoire de genunchi, urmată apoi de întinderea picioarelor,
continuată de întinderea brațelor sus. Aproape de partea finală a mișcării brațului
care aruncă, mâna opusă părăsește mingea. Ultimul impuls este imprimat mingii
prin acțiunea energică a palmei. În poziție finală, jucătorul se găsește pe vârfuri cu
brațul complet întins, palma privind în jos și puțin în afară.poza 145-147

GREȘELI FRECVENTE
- mingea este ținută prea jos, cotul fiiind coborât
- cotul brațului de aruncare este orientat în lateral și nu pe direcția
aruncării
- brațul opus nu sprijină mingea în lateral
- piciorul opus brațului care aruncă se află plasat prea înainte
- lipsa de coordonare între acțiunea picioarelor și brațelor
- degetele mâinii nu sunt rasfirate sufiecient pe minge

ARUNCAREA LA COȘ DIN DEPLASARE

Se execută în timpul jocului sub două procedee:

- din alergare - precedată de prinderea mingii
- din deplasare - precedată de dribling
Aruncarea la coș din deplasare este formată dintr-un complex de procedee:
alergarea, prinderea mingii, succesiunea ritmului de pași, desprinderea, zborul și
aruncarea propriu-zisă, precum și aterizarea. La acest procedeu trebuie să ținem
cont de regula pașilor. Pentru jucătorii care execută aruncarea cu mâna dreaptă,
descrierea procedeului este următoarea:
- din deplasare - jucătorul care driblează în alergare, va da un impuls mai
puternic mingii la utima bătaie a acesteia pe sol; executând un pas lung cu piciorul
drept el va prinde mingea în aer, înainte de aterizarea pe acest picior. Urmează apoi
execuția unui alt pas mai scurt și blocat cu piciorul stâng. Jucătorul se desprinde de
sol de pe acest picior, pendulând energic dinapoi înainte și în sus piciorul drept,
îndoit din genunchi, cu coapsa la orizontală. Concomitent cu această mișcare,
mingea este dusă în priză înaltă asimetrică, deasupra capului. Palma brațului drept
se află sub minge, cu degetele răsfirate și orientate spre jucător iar cea a brațului
drept sprijină mingea în lateral.
Urmează coborârea piciorului, concomitent cu întinderea brațului care
efectuează aruncare, imprimându-se mingii un ultim impuls din artculația
pumnului. În momentul final al aruncării, corpul desprins de sol, este întins, iar
brațul este întins cu palma în jos.
Aterizarea se face pe ambele picioare, pe cât este posibil, cât mai aproape de
locul de desprindere în săritură, pentu că jucătorul să poată participa la recuperare,
în caz de nereușită a finalizării.
- din alergare – execuția este asemănătoare cu cea a procedeului tehnic
descris anterior. Aflat în alergare, jucătorul își coordonează în așa fel pașii, ca
prinderea mingii să se facă în aer, înaintea aterizării pe piciorul de partea mâinii cu
care se aruncă. În timpul zborului, mingea este prinsă cu două mâini și adusă spre
piept.poza 119-123

ARUNCAREA LA COȘ DIN SĂRITURĂ

Aruncarea din săritură este asemănătoare aruncării la coș de pe loc cu o

mână, cu deosebirea că aceasta se efectuează nu de pe loc ci din săritură. Ea se
poate executa cu desprindere de pe loc, după dribling sau după o deplasare spre
minge. Pentru o mai bună desprindere, bătaia se execută pe ambele picioare, fie de
pe loc după oprirea într-un timp sau doi timpi, sau după dribling, când piciorul
opus brațului care aruncă, efectuează o blocare (frânare), celălalt fiind dus alături
pentru a ajuta executarea săriturii. După bataie corpul se ridică pe verticală, bine
echilibrat. Picioarele în aer sunt usor flectate și depărtate pregătind aterizarea.
Mingea în timpul bătăii se găsește în dreptul pieptului, ținută cu ambele mâini,
pentru ca în timpul săriturii, să fie condusă în dreptul frunții, în priză asimetrică. În
punctul maxim al săriturii, brațul cu care se aruncă, se întinde complet în sus și din
impulsul dat din articulația mâinii și degete, mingea primește o traiectorie spre coș.
În timpul zborului mingea se rotește în jurul axului orizontal în sens opus direcției
de zbor. Aterizarea se face pe ambele picioare. Pe tot parcursul aruncării capul este
ridicat și privirea îndreptată spre coș.poza 107-112
 CURSUL 10

TACTICA JOCULUI

În jocul de baschet, tactica are un rol important spre deosebire de unele

sporturi individuale unde contribuția ei este relativ mică. În baschet acest factor îi
subordonează pe ceilalți și totodată îi pune în valoare. La randul ei tactica este
influențată de ceilalți factori: pregatire tehnică, teoretică, etc.
Prin tactică înțelegem totalitatea acțiunilor individuale și colective din
domeniul pregatirii tehnice, fizice, psihologice și teoretice, precum și alte măsuri
specifice - ale jucătorilor unei echipe – selecționate, organizate și coordonate
unitar, în vederea folosirii lor raționale și oportune în meci ( în limitele
regulamentului de joc și ale sportivității ), cu scopul realizării victoriei. Aceasta
impune valorificarea calităților și particularităților jucătorilor echipei proprii,
precum și a lipsurilor în pregatire ale adversarilor. Mai pe scurt, tactica este o
contribuție activă a rațiunii, prin ce gândim și concepem, iar prin tehnică o
materializăm și o realizăm.
Elementele de subordine sunt reprezentate de totalitatea noțiunilor cu care se
operează când ne referim la tactica jocului.
a. Atacul - este situația tactică în care o echipa se află în posesia mingii și
execută acțiuni individuale sau colective, în scopul înscrierii unui punct valabil.
b. Apararea - este situația tactică, în care o echipa luptă pt intrarea în
posesia mingii, încercând totodată să nu permită adversarului să înscrie puncte.
c. Tactica individuală - reprezintă ansamblul de acțiuni folosite conștient de
un jucător, în lupta cu unul sau mai mulți adversari, în scopul realizării unei sarcini
a jocului, atât în atac cât și în apărare.
d. Tactica colectivă - reprezintă ansamblul de acțiuni individuale, folosite
conștient de mai mulți jucători în lupta cu adversarii, în scopul realizarii unei
sarcini a jocului, atât în atac cât și în apărare.
e. Actiunea individuală - folosirea constientă de către jucâtori, într-o fază
de joc a celui mai indicat complex de procedee tehnice, în scopul realizării unei
sarcini parțiale a jocului în atac sau apărare.
f. Combinație tactică - coordonarea acțiunilor individuale a doi sau mai
mulți jucători într-o fază a jocului, în scopul realizării unei sarcini parțiale în joc.
g. Schema tactică - reprezintă o formă tipică de aplicare a unei combinații.
Deplasările și acțiunilor jucătorilor, precum și numărul de pase sunt stabilite
dinainte. Se utilizează în anumite momente fixe ale jocului.
h. Circulația tactică - este o formă superioară de pregatire a atacului, având
la baza circulația de jucători și minge. Se pot repeta, în cadrul circulației, aceleași
combinații, fie mai multe combinații sau variate ale lor.
 i. Sistemul de joc - este o formă superioară de organizare a jocului, a
acțiunilor jucătorilor în atac sau apărare, prin stabilirea de sarcini precise și de
principii ale circulației și colaborarii în cadrul unui dispozitiv (asezare de jucători).
j. Varianta tactică - reprezintă adaptarea la diverse situații a sistemului de
joc.
k. Stilul de joc - reprezintă caracteristicile unei echipe, în aplicarea
factorilor jocului la particularitațile comune ale jucătorilor unei echipe și împotriva
adversarului.
l. Școala - caracteristicile interpretării și aplicării pe scară mai largă a
concepției de pregatire și de joc, ca rezultat al tradiției și experienței sportive, a
particularităților naționale.
m. Concepția de joc - are sfera cea mai largă, subordonând toți factorii
jocului. Reprezintă totalitatea ideilor despre practicarea jocului în concordantă cu
scopul și sarcinile concrete ale mișcării sportive.

SISTEMATIZAREA TACTICII

A. În atac
B. În aparare

ACȚIUNI TACTICE INDIVIDUALE ÎN ATAC

DEMARCAJUL - în adâncime
- lateral

PATRUNDEREA - din partea mingii

- din partea opusa mingii

DEPAȘIREA - deschisă
- cu pas încrucișat
- cu piruetă

FINALIZAREA - de la mică distantă 1-4m

- semidistanță 4-6m
- distanță peste 6m

FENTA
VOLEIBOLAREA - cu două maini
- cu o mână
- de pe loc
- din deplasare

RECUPERAREA OFENSIVĂ - la aruncarea proprie

- la aruncarea coechipierului

ACȚIUNI TACTICE COLECTIVE ÎN ATAC

DĂ ȘI DU-TE

BLOCAJUL - anterior
- posterior
- lateral
- dublu

ÎNCRUCIȘAREA - în doi fără minge

- în doi cu minge cu dribling

- în doi pe jucător fix

- în doi cu jucător cu apariție
- în trei pe jucător fix
- în trei cu jucător cu apariție

DUBLAJUL - ofensiv
- defensiv

ATACUL ÎN SUPERIORITATE NUMERICĂ - 2x1

- 3x1
- 3x2
 TACTICA COLECTIVĂ DE ECHIPĂ ÎN ATAC

CONTRAATACUL

SISTEMUL DE ATAC ÎN SEMICERC (POTCOAVĂ)

SISTEMUL DE ATAC CU UN JUCĂTOR PIVOT

SISTEMUL DE ATAC CU DOI JUCĂTORI PIVOȚI

SISTEMUL DE ATAC CU UN JUCĂTOR POST SAU CENTRU

SISTEMUL DE ATAC CU UN JUCĂTOR PIVOT ȘI CENTRU

ACȚIUNI TACTICE INDIVIDUALE ÎN APARARE

MARCAJUL - normal
- agresiv
- la intercepție
- diferențiat
- specializat

MARCAJUL ATACANTULUI FĂRĂ MINGE

MARCAJUL ATACANTULUI CARE URMEAZĂ SĂ PRIMEASCĂ

MINGEA

MARCAJUL ATACANTULUI CARE ARE MINGEA

MARCAJUL ATACANTULUI CARE A EFECTUAT DRIBLINGUL

ACȚIUNI INDIVIDUALE DE APĂRARE – intercepția

- smulgerea mingii
- ținerea mingii
- capacul
RECUPERAREA DEFENSIVĂ

ACȚIUNI TACTICE COLECTIVE îN APĂRARE

ÎNCHIDEREA CULOARULUI DE PĂTRUNDERE

îNCHIDEREA TUSEI

ALUNECAREA

FLOTAREA

SCHIMBAREA DE ADVERSAR

AGLOMERAREA

APĂRAREA ÎN INFERIORITATE NUMERICĂ

TRIUNGHIUL DE SĂRITURĂ

MARCAJUL DUBLU

TACTICA COLECTIVĂ DE ECHIPA ÎN APĂRARE

SISTEMUL DE APĂRARE OM LA OM - varianta normală

- varianta agresivă
- pe ½ teren
- pe ¾ teren
- pe tot terenul
- varianta cu aglomerare
- varianta cu flotare
 SISTEMUL DE APĂRARE ÎN ZONĂ - 2-1-2
- 3-2
- 1-2-2
- 2-3
- 1-3-1
- zona adaptată

APĂRARE COMBINATĂ

SISTEMUL DE APĂRARE PRESING - presing om la om pe tot terenul,pe

¾ și 2/4
- zona presing - 1-2-1-1
- 3-1-1
- 2-2-1
- 1-2-2
- 1-2-1-1
- 1-3-1

CURSUL 11

TEHNOLOGIA ACȚIONĂRII ÎN PREDAREA TACTICII

INDIVIDUALE ȘI COLECTIVE

Metodica predării tacticii presupune realizarea a două aspecte: pregătirea

teoretică și pregatirea practică.

Pregătirea teoretică:
- are drept scop să înzestreze jucătorii cu cunoștiințe tactice, să le
dezvolte capacitatea de analiză a situațiilor de joc, gândirea tactică.
- pregătirea teoretică se realizează prin explicarea (descrierea) acțiunii
tactice, demonstrarea ei în ritm normal și regizat.
 Pregătirea practică:
- presupune pregătirea fizică specifică, prin care se dezvoltă și
îmbogățesc calitățile fizice solicitate de acțiunea tactică și pregătirea
tactică propriu zisă.
- în mod convențional în scopul realizării pregătirii tactice propriu zise
se parcurg trei etape și anume: - etapa condițiilor izolate de joc
- etapa condițiilor apropiate de joc
- etapa condițiilor de joc

Etapa condițiilor izolate de joc are drept scop:

- perfecționarea procedeelor tehnice care compun acțiunea tactică, se

vor utiliza exerciții și structuri care să constituie componente ale
acțiunii.
- pregătirea tactică individuală, se vor utiliza exerciții cu circulație de
minge și de jucători asemănătoare cu cea folosită în cadrul
combinației. Exersarea se face fără adversar.

Etapa condițiilor apropiate de joc:

- presupune efectuarea acțiunii tactice în prezența adversarului pasiv,

semiactiv și activ în cadrul relațiilor 1 la 1; 2 la 2; 3 la 3; 4 la 4;
- se vor folosi în mare măsură jocul cu tema 2x1, 3x2, 2x2, 3x3, 4x4, pe
jumătate din teren și pe tot terenul, tema fiind acțiunea tactică
învățată.

Etapele condițiilor de joc se referă la încadrarea acțiunilor tactice în

sistemul de joc preconizat: se asamblează circulația de minge și de jucători din
acțiunea tactică cu circulația generală din cadrul sistemului.
În această etapă mijlocul de bază îl constituie jocurile de școală, de
antrenament și de verificare. Acestea permit să se aprecieze gradul de însușire a
acțiunilor tactice.

Exerciții pentru învățarea tacticii individuale

Marcajul-demarcajul

- exerciții pentru învățarea elementelor de mișcare în teren specific

demarcajului și marcajului normal.
- executarea acțiunilor marcaj-demarcaj în cadrul relației 1 la 1.
 - atacantul -alergare cu schimbări de direcție
- aparatorul -pas adăugat oblic, înapoi
- atacantul -dribling cu piruetă
- aparatorul -pas adăugat oblic, înapoi
- atacantul -alergare cu schimbări de direcție, fentă, sprint
- aparatorul -pas adăugat oblic, înapoi piruetă, sprint.
- executarea acțiunilor marcaj-demarcaj în cadrul relației 2x2; 3x3; 4x4;
5x5; pe jumatate de teren și pe tot terenul.

Patrunderea - depășirea

- exerciții pentru perfecționarea procedeelor tehnice care compun

acțiunile fără adversar.
- exerciții cu adversar pasiv și semiactiv, executate din unghiuri diferite.
- exerciții cu adversar activ în cadrul relației: 1x1; 2x2; 3x3; 4x4; 5x5;
pe jumătatea terenului și pe tot terenul.

Recuperarea ofensivă și defensivă

- voleibalări la panou
- aruncarea mingii în panou, prindere și aruncare la coș din săritură.
- aruncarea mingii în panou și aruncarea la coș voleibalată.
- profesorul aruncă mingea la coș din dreptul liniei de aruncări libere,
iar doi jucători aflați sub coș încearcă recuperarea ei, cel care reușește
să intre în posesia mingii încearcă să arunce la coș, iar celălalt jucător
devine apărător.

CURSUL 12

JOCURILE PREGĂTITOARE ȘI DE SCOALĂ

Jocurile pregatitoare sunt jocurile de mișcare care contribuie la creșterea

procedeelor tehnice și a unor acțiuni tactice elementare în condiții de întrecere,
precum și la dezvoltarea unor calități motrice specifice jocului.

În cadrul lecțiilor de educație fizică se pot folosi:

- jocuri de mișcare cu elemente din “școala mingii” (ștafetele cu purtări,
rostogoliri, aruncări, prinderi de mingi de diferite mărimi și greutăti).
- jocuri de mișcare, pentru perfecționarea proceselor de mișcare pe
teren.
- jocuri de mișcare pentru perfecționarea unor acțiuni tactice.

Forme de organizare:

- jocuri în perechi (exemplu “Atinge glezna partenerului”).

- jocuri fără împarțire pe echipe
- jocuri cu împărțire pe echipe (ștafete, șiruri cu și fără căpitan,
suveică).
- formarea echipelor judicios, ca forțe echilibrate.
- explicarea și demonstrarea jocului să fie clară și corectă.
- conducerea jocului să fie autoritară.
- dozarea efortului, numărul de repetări, distanța, să fie în concordanță
cu vârsta și gradul de pregătire.
- elevii scutiți vor fi folosiți ca ajutoare în arbitraj pentru a controla
respectarea regulilor.

Jocul de școală este jocul practicat pe jumătate de teren sau tot terenul în
care numărul de jucători variază în funcție de săriturile jocului și care se pot
desfășura dupa regulamentul de joc normal, simplificat sau complicat.
Jocul de școală este utilizat în lecția de educație fizică cu scop de instruire și
perfecționare.
În scopul stimulării folosirii unor procedee tehnice predate se vor utiliza
jocuri de școală cu tema care vor acorda punctaje speciale în cazul aplicării temei.
Exemplu: - dacă tema predată a fost respectarea aruncării la coș din
dribling, în cadrul jocului cu temă, toate acțiunile din joc sunt finalizate prin acest
procedeu tehnic vor fi punctate cu 4 puncte în loc de 2 sau se vor puncta
regulamentar, doar coșurile însușite prin procedeul tehnic predat.

MIJLOACE SPECIFICE PENTRU REALIZAREA PREGĂTIRII

ORGANISMULUI PENTRU EFORT
 Grupe de exerciții specifice ce se pot utiliza în cadrul părții de “ încălzire a
organismului ” în lecțiile cu teme de baschet.

a) Exerciții pentru încălzirea articulației pumnului:

- rotări din articulația pumnului

- presiuni pe degete
- “ fluturarea ” palmelor
- bateri din palme
- simularea pasării mingii și a aruncărilor la coș.

b) Elemente și procedee de mișcare în teren:

- alergare ( atletică și specifică )

- sărituri
- pas adăugat ( înainte, înapoi, lateral, oblic )
- pirueta
- schimbare de direcție.

c) Exerciții imitative:

- oprire - pivot
- oprire – pivot - pasă
- aruncare la coș de pe loc și din alergare
- săritura cu simularea prinderii mingii.

d) Exerciții complexe ( mișcare în teren și exerciții imitative ):

- joc de brațe și picioare ( în oglinda ) sprint 5-10 m la fluier - săritură

cu simularea prinderii unei mingi.
- joc de brațe și picioare – sprint – pirueta - alergare cu spatele.

e) Exerciții - jocuri de atenție:

- oprire in poziția fundamentală (1) - alergare cu spatele (2) - pas

adăugat (3).
- oprire în poziție fundamentală, pivot (1) - schimbare de direcție (2)
-săritura cu simularea prinderii mingii înalte (3).
 f) Jocuri ( exerciții ) în perechi:

- atinge glezna partenerului

- joc de brațe și picioare “ în oglindă ”
- “ box ” în perechi
- “ lupta cocoșilor ” (din stând sau ghemuit)
- marcaj - demarcaj
- “ de-a prinselea ” în perechi.

CURSUL 13

CONȚINUTUL PREGĂTIRII TEHNICO - TACTICE LA

NIVELUL UNEI ECHIPE REPREZENTATIVE DE ȘCOALĂ
GENERALĂ SAU LICEU
TEHNICA

1) Mișcarea în teren:

- poziția fundamentală, alergarea, schimbarea de direcție, pirueta

( pentru atac ).
- poziția fundamentală, pasul adăugat, jocul de brațe și picioare (pentru
apărare).

2) Lucrul cu mingea:

- prinderea, trecerea și pasarea mingii cu două mâini (de la piept și cu

pământul ) și cu o mână de la umăr.
- oprirea într-un timp și în doi timpi.
- pivotul prin pășire înainte - înapoi și pășire cu întoarcere.
- driblingul
- aruncare la coș cu o mână de la umăr de pe loc, cu o mână de sus din
deplasare precedată de dribling sau pasă și din săritură.
- procedee tehnice speciale: pasa oferită și pe la spate, aruncare la coș,
oferită și în cârlig sau semicârlig.

3) Structuri:

- prindere – pasă - alergare

- alergare – prindere – oprire – pivot – pasă - alergare
- alergare – prindere – oprire – pasă - alergare
- ieșire la minge – prindere – dribling - pasă din deplasare
- ieșire la minge – prindere – dribling – oprire - pasă
- ieșire la minge – prindere – oprire – pivot – dribling - pasă din
deplasare
- ieșire la minge – prindere – oprire – pivot - aruncare la coș din
deplasare
- dribling – oprire - aruncare la coș de pe loc
- ieșire la minge – prindere – oprire – dribling - aruncare la coș din
deplasare
- alergare – prindere - aruncare la coș din alergare
- ieșire la minge – prindere – dribling - aruncare la coș
- pasă – alergare – prindere – aruncare la coș din alergare.

TACTICA

1) Relația 1 la 1 ( acțiuni tactice individuale ):

- atac: - demarcajul individual - pătrunderea
- depășirea
- recuperarea ofensivă.
- apărare: -marcajul atacului fără minge
-marcajul atacului cu minge ( normal, agresiv, defertant )
-recuperarea defensivă.

2) Relația 2 la 2 ( acțiuni tactice colective ):

- atac: - dă și du-te
- încrucișarea
- blocaj la atacantul cu și fără minge
- atacul în superioritate numerică ( 2 contra 1 )

- apărarea: - închiderea pătrunderii

- alunecarea
- schimbarea adversarului
- apărarea în inferioritate numerică.
3) Relația tactico - colectivă de echipă ( sisteme de joc ):
- atac: - contraatacul
- atacul în semicerc și cu un jucător pivot
- apărare: - apărare om la om activă și agresivă
- apărare în zonă 2-1-2.

IMPORTANT: se va utiliza pe scară largă jocul cu temă prin care elevii au

posibilitatea de a învăța și respecta acțiunile de apărare în condiții concrete de joc.

CURSUL 14

REGULAMENTUL JOCULUI DE BASCHET

Regulamentul la baschet are peste 45 de articole și 8 reguli. Astfel cele mai

importante sunt:
1.Definiția jocului de baschet
Jocul de baschet se joacă între două echipe formate din câte 5 jucători
fiecare ( pe teren ). Scopul fiecărei echipe este de a înscrie în coșul advers. Altfel
spus de a împiedica echipa adversă să înscrie în coșul propriu.

2.Terenul de joc și echipamentul.

Terenul de joc are 28m lungime și 15m lățime, măsurat din interiorul liniei
de margine a terenului. Terenul de joc este compus din:
- terenul din ‘napoi, unde se află coșul propriu, delimitat de linia de centru
- terenul din fată, unde se află coșul echipei adverse, delimitat de linia de
centru care aparține acestuia
- linii: care delimitează terenul ( laterale și de fund ale terenului ); de centru;
de aruncări libere
- zona de restricție ( 3 sec )
- semicercul no - charge
- cercul de la jumătatea terenului; semicercurile de la aruncări libere și
semicercul de la 6,75m ( 3 pct )
- zona băncilor care se află în afara terenului de joc
Echipamentul
- panou
- coșul de baschet format din inel și plasă
- mingi
- ceas de joc
- tabela de scor ( pe care trebuie să fie: scorul, faulele de echipă, faulele de
jucător, sfertul care se joacă, time - outurile, posesia alternativă )
- ceas pentru 24 secunde

3.Echipele
Fiecare echipă e formată din 12 jucători, un antrenor principal și unul secund
dacă echipa respectivă doreste și are și maxim 5 însoîitori ai echipei care pot sta și
pe bancă.
În timpul jocului trebuie să fie 5 jucători pe teren tot timpul, exceptând
situațiile speciale.

4.Regulile jocului
- jocul se desfășoară pe parcursul a 4 sferturi de câte 10 minute fiecare.
- înainte de începerea jocului va fi un interval de 20 minute pentru încalzirea
echipelor iar între sfertul unu și doi și sfertul trei și patru,intervalul de joc va
fi de 2 minute, iar între sfertul 2 și 3 ( pauza mare ) intervalul de joc va fi de
15 minute. Intervalu de joc se termină atunci când se aude semnalul sonor
pentru sfârșitul unei perioade ( sfert ).
- dacă sfertul 4 se termina la scor egal meciul se va prelungii cu o extra
perioadă de 5 minute. Se vor juca atâtea extra perioade câte sunt nevoie până
când una din echipe va avea avantaj la sfârșitul perioadei.
- prima perioadă începe cu o angajare între doi jucători (1x1) iar celelelalte
vor începe cu posesia alternativă.
- pe durata meciului mingea este jucată doar cu mâna și poate fi pasată,
aruncată, atinsă, rostogolită sau driblată în orice direcție în aceste condiții.
- un jucător nu are voie să alerge cu mingea în mână, să o lovească sau
blocheze intenționat cu piciorul sau cu pumnul. Dar dacă mingea lovește
accidental piciorul nu este o abatere.
- un coș este marcat atunci când mingea trece prin plasa coșului pe deasupra.
O aruncare liberă valorează un punct; o aruncare din zona de două puncte
( din acțiune ) valorează două puncte iar o aruncare de după linia de 6,75m
valoreaza trei puncte. Un coș marcat accidental în propriul coș nu poate avea
altă valoare mai mare de două puncte indiferent de unde este executată
aruncarea, iar dacă este marcat intenționat în propriul coș este o abatere.
- orice abatere se repune întotdeauna din afara terenului fără a calca linia de
out.
- fiecare echipa poate cere 5 time - outuri pe durata intregului joc. Un time -
out durează un minut.
6.Abaterile
 Abaterea este o încălcare a regulamentului. Penalizarea pentru orice abatere
este plasarea mingii la echipa adversă pentru repunere din locul cel mai apropiat
unde s-a produs abaterea.
Abaterile sunt:
- de pași; când jucătorul aleargă cu mingea în mână
- dublu dribling; când un jucător termină driblingul și prinde mingea cu
ambele mâini, nu mai are voie să dribleze.
- trei secunde; atunci când un jucător stă trei secunde în zona de restricție în
terenul advers.
- cinci secunde; atunci când jucătorul unei echipe, după ce are mingea la
dispoziția lui pentru a o repune, trebuie să o paseze la un coechipier în teren
în maxim 5 secunde.
- opt secunde; atunci când echipa care se află în atac trebuie să treacă
jumătatea proprie de teren în maxim opt secunde.
- 24 sec; atunci când echipa care se află în atac trebuie să arunce la coș până la
finalizarea atacului, adică maxim 24 secunde.
- teren; atunci când echipa care se află în atac în terenul din față întoarce
mingea în terenu din spate trecând de jumatatea terenului.
- intervenție la minge; atunci când unul din jucători atinge mingea în
traiectoria ei descendentă sau după ce a atins panoul.

7.Greselile personale ( faulele )

Este folosirea ilegală a corpului, brațelor și picioarelor ( în afara cilindrului).
- blocajul; este legal și ilegal
- faultul în atac; este un contact ilegal cu sau fără minge în torso adversarului
- ținerea
- împingerea
- fault personal
- dublu fault
- fault antisportiv; pentru comportament antisportiv, implică contact
- fault descalificator; pentru bătaie sau lovire excesiv de dură
- fault tehnic; pentru proteste verbale sau gesticulare făcând tot felul de
semne
Greșelile personale făcute într-un sfert se adună la greșelile de echipă. După
ce s-au cumulat 4 greșeli de echipă, orice fault care se va produce până la sfârșitul
sfertului se va finaliza cu executarea a două aruncări libere, exceptând faultul în
atac.

Oficialii care trebuie să fie la masă la un meci sunt : scorer, ajutor

scorer, cronometror, operator de 24 secunde și comisar.
Pe teren obligatoriu doi sau trei arbitrii,în funcție de meciul care se dispută.