Ochi ageri: cât de bine putem vedea?

Explorarea acuităţii vizuale nu necesită doar experimente de biologie, ci şi înţelegerea

fenomenelor fizice de la baza procesului.
Acuitatea vizuală este o măsură a cât de precisă este vederea noastră, respectiv cât de bine reuşim să
distingem detalii mici. Opticianul ne evaluează acuitatea vizuală cerându-ne să citim de pe un panou
litere tot mai mici până ce acestea nu mai pot fi distinse.
Unul dintre factorii biologici care determină acuitatea vizuală este densitatea de celule foto-receptoare
din retină (vedeţi caseta 'Cum funcţionează ochii noştri'). Iar aspectul acesta ridică o întrebare
provocatoare: ar putea creşterea densităţii de receptori din retină să ne facă vederea mai clară? Pentru a
răspunde la această întrebare trebuie să luăm în considerare atât biologia văzului cât şi fizica optică.

Cum funcționează ochii noștri

Razele de lumină reflectate de obiectele din jur ne pătrund în ochi prin pupilă. Patru componente ale
ochiului – corneea, cristalinul, umoarea apoasă şi umoarea sticloasă – realizează focalizarea razelor de
lumină pe retină, suprafaţa de pe fundul globului ocular (figura 1). Retina este organizată în straturi
distincte, dintre care unul este compus din câteva milioane de fotoreceptori sensibili la lumină, şi care
trimite semnalul receptat spre creier prin intermediul unor celule ganglionare. Celulele fotoreceptoare
din componenţa retinei sunt celule nervoase specializate şi apar în două tipuri – cilindrice şi conice
(numite astfel după forma lor). Celulele conice, aflate majoritar în centrul retinei, sunt responsabile de
vederea clară în culori şi în condiţii de lumină suficientă (pe timp de zi). Celulele cilindrice, aflate mai
spre marginile retinei, ne ajută să detectăm mişcările din câmpul vizual şi să vedem atunci când este
lumină puţină. Ele sunt responsabile şi pentru vederea periferică. Densitatea fotoreceptorilor din retină
(care poate depăşi 200000 de celule pe milimetrul-pătrat în zona numită 'fovea centralis') joacă un rol
important în acuitatea vizuală.

Figura 1: O secţiune orizontală a ochiului uman, unde distingem: corneea (A), irisul (B), pupila (C), cristalinul (D),
retina (E) şi fovea (F). Atât camera anterioară (G) cât şi cea posterioară (H) conţin umoare apoasă; camera sticloasă
(I) din spatele cristalinului conţine umoarea sticloasă (ce are consistenţa unui gel).
Estimarea rezoluţiei ochiului uman
Rezoluţia unghiulară a ochiului uman este de fapt măsura celui mai mic unghi dintre două puncte care
sunt percepute distinct, şi este dată în principal de densitatea celulelor fotoreceptoare din alcătuirea
retinei. Această rezoluţia are valoare tipică de aproximativ 1 minut de arc (1/60 dintr-un grad). În
această lecţie de laborator vom calcula rezoluţia unghiulară prin raportul dintre distanţa celor două
puncte minimale şi distanţa dintre observator (ochi) şi acele puncte. Această procedură matematică
simplificată (care înlocuieşte calculul mai complicat al tangentei unghiului α din figura 2) este posibilă
deoarece rezoluţia unghiulară presupune valori foarte mici. În trigonometrie, această simplificare este
cunoscută sub numele de aproximarea de unghi mic. Raportul calculat astfel poate fi folosit pentru a
estima distanţa dintre aceste două puncte, proiectate pe retină, conform figurii 2.

Figura 2: Ochiul ipotetic. Acest model simplificat al sistemului optic al ochiului uman reprezintă aproximativ
dimensiunile ochiului real, dar combină corpurile refractive optic ale corneei, cristalinului, umorii apoase şi umorii
sticloase într-un singur corp, presupunând astfel un singur index de refracţie, echivalent.
d = distanţa dintre obiectul vizat (planşa de pe perete) şi ochiul persoanei testate; f = distanţa focală a ochiului
ipotetic; x = cea mai mică distanţă între două puncte distinsă de persoană (în experimentul nostru: cel mai mic
interstiţiu detectat din seria de bare cu modele întrerupte); y = distanţa dintre imaginile acestor două puncte
proiectate pe retină; N = punct nodal.

Elevii vor crea o planşă pe care sunt tipărite o serie de benzi negre întrerupte de câte un interstiţiu (alb)
cu lăţimi diferite (dar determinabile metric). Persoanei testate i se va cere să spună la care dintre bare
distinge interstiţiul şi care dintre ele apar ca fiind continue, iar rezultatele înregistrate astfel vor fi
folosite la calcularea rezoluţiei unghiulare estimate şi deci la evaluarea spaţiului dintre receptorii din
interiorul ochiului.
Materiale
 Un calculator având instalat un software de desenare
 O imprimantă precistă şi hârtie albă
 Ruletă
 Riglă gradată cu scală în milimetri
Procedura

Figura 3: Exemplu de planşă de test pentru determinarea rezoluţiei unghiulare a

ochiului uman.

1. Instruiţi elevii să folosească un software de desenare pentru a crea o planşă cu bare negre
orizontale întrerupte median de mici interstiţii. Lăţimea acestor interstiţii trebuie să varieze între
0,5 mm şi 5mm, iar barele ar trebui aranjate în pagină ca în figura 3. Includeţi, în poziţii
aleatoare, şi una sau două bare întregi, fără interstiţiu median, pentru control.
2. Solicitaţi elevilor să confecţioneze planşe suplimentare folosind acelaşi model de bare orizontale
ca în pasul 1, dar aranjate în ordine aleatoare.
3. Tipăriţi planşele pe hârtie albă folosind calitatea maximă a imprimantei din dotare.
4. Fixaţi planşele pe un perete dintr-o incintă bine luminată şi marcaţi pe podea un loc de vizionare,
la aproximativ 7-10 metri de planşă. Măsuraţi precis această distanţă (d).
5. Aranjaţi elevii în perechi sau în grupuri mici şi ordonaţi-le astfel încât să li se poată cere să
privească o planşă diferită de cea pe care a produs-o fiecare. Un membru al grupului/perechii
este subiectul, şi el aşteaptă în afara incintei, iar celălalt, experimentatorul, alege planşa potrivită
(necunoscută subiectului).
6. Chemaţi subiectul să intre şi să se aşeze în locul unde este marcat punctul de vizionare, în timp
ce experimentatorul acoperă planşa de test. Apoi se descoperă planşa şi se cere subiectului să
'citească' barele de pe planşă şi să identifice acele bare care îi apar ca fiind întrerupte. Înregistraţi
rezultatele.
7. Repetaţi experimentul până ce toţi elevii au trecut prin rolurile de subiect şi de experimentator.
8. Folosind o riglă precisă, măsuraţi lăţimea x a celor mai mici interstiţii pe care fiecare elev le-a
semnalat pe planşă şi notaţi aceste rezultate.
9. Pentru fiecare elev, folosiţi valorile pentru distanţa de la planşă, d, şi lăţimea interstiţiului minim,
x, pentru a calcula rezoluţia unghiulară α (în minute de arc), folosind ecuaţia 1. Asiguraţi-vă că
unităţile de măsură pentru d şi x sunt identice.
α = (180x / dπ)60 Ecuația 1
10. Care este domeniul de valori pentru α în rândul elevilor? Care este media rezoluţiei unghiulare?
Estimaţi eroarea de măsurare prin considerarea preciziei cu care s-au măsurat parametrii d (cu
ruleta) şi x (cu rigla).
11. Acum calculaţi distanţa y dintre imaginile celor două puncte proiectate pe retină. Pentru acest
calcul, presupunem un model simplificat al sistemului optic ocular, cu o singură suprafață
refractantă și cu un index de refracţie uniform. Distanţa focală f a acestui model ocular
simplificat este de 20,1 mm. Distanţa y dintre cele două proiecţii ale punctelor pe retină este dată
de ecuația 2:
y = (απf) / (180 ⋅ 60) Ecuaţia 2
12. Cereţi elevilor să estimeze care ar fi numărul minim de fotoreceptori pe retină necesari pentru a
distinge aceste două puncte. Care ar trebui să fie distanța centru-la-centru dintre acești
fotoreceptori?
Ce se întâmplă?
Rezoluţia unghiulară a ochiului uman se întinde uzual între 40 secunde de arc şi 1 minut de arc. Pentru a
percepe două puncte distincte, sunt necesari cel puţin trei fotoreceptori aliniaţi pe un rând (coliniar cu
proiecţia pe retină a celor două puncte): câte unul pentru a recepta lumina de la fiecare punct, şi unul
pentru a detecta interstiţiul dintre puncte. Pentru o rezoluţie de 1 minut de arc (care corespunde mărimii
de 0,3 metri pentru un reper văzut la o distanţă de 1 km), imaginile de pe retină sunt separate de
aproximativ 6 μm, ceea ce înseamnă că distanța centru-la-centru dintre doi receptori adiacenţi este de 3
μm. Pentru o rezoluţie unghiulară de 40 de secunde de arc, distanţa dintre punctele proiectate este de
aproximativ 4 μm, iar distanța dintre celulele retinei este de 2 μm.
Rezoluţia reală a ochiului este afectată nu doar de spaţierea fotoreceptorilor din retină, ci şi de difracţia
luminii ce trece prin pupilă.
Deci, ar putea fi îmbunătăţită acuitatea vizuală prin creşterea densităţii celulelor conice din retină?
O rezoluție unghiulară de 40 secunde până la 1minut se realizează numai când ne uităm fix la un obiect.
Imaginea acelui obiect este proiectată pe o anumită parte din centrul retinei, fovea centralis, care conține
numai fotoreceptori conici. Densitatea de celule conice în fovea este mult mai mare decât oriunde
altundeva în retină, iar conurile de aici au un diametru de numai 3 μm (comparativ cu până la 10 μm în
alte zone ale retinei). Pentru a permite şi existenţa unui spațiu extracelular în jurul fiecărui con (de
exemplu, pentru transportul de nutrienți), distanța centru-la-centru între conurile în fovea este de
aproximativ 4 μm. Observăm deci că densitatea de conuri în fovea este deja foarte apropiată de
densitatea maximă de ambalare organic posibilă.
După cum va putea fi explorat într-un experiment următor, difracția luminii în ochi face ca distanța
minimă dintre două puncte de lumină observabile să fie de aproximativ 5 μm, ceea ce presupune o
distanță minimă între conuri de aproximativ 2,5 μm. Îngăduind şi un spațiu extracelular între celulele-
con, această distanță anticipată teoretic se află în concordanţă cu distanța reală dintre receptorii conici
din fovea centrală, de aproximativ 4 μm. În consecinţă, o creștere suplimentară a densității de conuri nu
ar fi posibilă din motive biologice, și, în funcție şi de limitările fizice determinate de proprietățile
luminii, nu ar conduce la un câștig semnificativ în acuitatea vizuală a ochiului uman.

Bibliografie
 Pe teritoriul SUA, planşe de test imense – similare planşelor implicate în acest experiment – sunt
folosite pentru a calibra 'camerele zburătoare'.