Basmul cult

„Povestea lui Harap-Alb”

de Ion Creangă

-particularitățile operei-

Publicat în anul 1877, în revista „Convorbiri literare”, basmul „Povestea lui Harap-Alb”,
aparținând lui Ion Creangă, este un text narativ ce valorifică, într-o manieră originală, tema
confruntării dintre bine și rău. Astfel, prozatorul surprinde un lung parcurs al formării
protagonistului.

Basmul a apărut în secolul al XIX-lea, în perioada de afirmare a esteticii romantice. Fiind

o specie a genului epic, prezintă o narațiune amplă, implicând fabulosul. Personajele sunt
înzestrate cu valori simbolice: binele și răul, în ipostazele lor diferite. Ele îndeplinesc, prin
raportare la erou, o serie de funcții (antagonist, ajutoare), precum în basmul popular, dar sunt
individualizate prin fapte și limbaj. Protagonistul este sprijinit de ființele suparnaturale în lupta
cu un adversar, conflictul încheindu-se cu victoria forțelor binelui. Basmul cult imită relația de
comunicare de tip oral din basmul popular, ceea ce conferă oralitate stilului.

Prin modelul folcloric, caracterizat de stereotipie, autorul prezintă teme de circulație

universală, conform propriei viziuni. Protagonistul este umanizat prin prisma defectelor și
limbajului – amprenta personală a lui Creangă.

Tema operei este triumful binelui asupra răului. În mod concret, eroul parcurge un drum
al maturității (de la condiția de supus la aceea de împărat). Numele dobândit de acesta reflectă
dualitatea: atât un rob („Harap”) de origine nobilă („Alb”), cât și contrastul alb-negru ce impune
trecerea de la starea de naivitate (negru) la „învierea” spirituală.

Două secvențe care ilustrează tema sunt supunerea și demascarea răufăcătorului, motive
literare care subliniază începutul și sfârșitul inițierii feciorului de crai.