Povestea lui Harap-Alb

De Ion Creangă
1. Introducere
Realismul denumește curentul literar-artistic, apărut în prima jumătate a sec. al XIX -lea cu
prelungiri in sec XX , ca reacție la romantism bazându-se pe reflectarea veridică a realității,
conform principiului estetic al mimesisului. Perioada marilor clasici, căreia îi aparține Creangă,
alături de Eminescu, Caragiale și Slavici este una foarte importantă în evoluția literaturii române,
prin modele literare propuse.
,,Povestea lui Harap-Alb,, publicată în revista ,,Convorbiri literare,, în anul 1877 este un basm
cult, în care Ion Creangă pornește de la schema consacrată a basmului popular, pe care o
redimensionează în conformitate cu viziunea sa despre lume, caracterizată prin umanizarea și
localizarea fantasticului, dimensiunea simbolică a narațiunii, oralitate și umor.
Apartenența la basmul cult
Basmul este o specie a genului epic care propune un univers ficțional centrat pe tema luptei
dintre bine și rău, deznodământul surprinzând triumful binelui. Personajele, fie ele ființe umane
sau cu puteri supranaturale sunt purtătoarele unor valori simbolice: binele și răul în diversele lor
ipostaze.

2.Tema și două secvențe semnificative

Tema basmului este de factură realistă: lupta dintre bine și rău, cât și maturizarea fiului de crai, care
trece prin diferite probe care au scopul de a-l pregăti să devină împărat.
 O primă scenă relevantă în acest sens este scena coborârii în fântână a nezinului-simbol al vieții și al
morții. Spânul îl închide pe tânăr în fântână și îi cere pentru a-l lăsa în viață, să facă schimb de identitate,
să devină robul lui și să jure că-I va deveni slugă. Această coborâre reprezintă începutul inițierii sale.
Astfel, personajul intră în fântână naiv, fecior de crai și iese Harap-Alb, rob al Spânului.

O altă secvență relevantă pentru temă este cea din finalul basmului, atunci când Harap-Alb se întoarce
cu fata Împăratului Roș, iar ea îi dezvăluie adevărata identitate a lui Harap-Alb, care a traversat etapele
inițierii, a învățat prudența, răbdarea, valorile ajutorului și cel mai important a învățat să ocolească
vicleșugurile. Triumful moral al binelui reface ordinea și firul lumii într-o cocluzie finală pozitivă a
autorului.

3.Elemente de structură și compoziție

 Un alt element structural prezent la nivelul textului este limbajul. Autorul oglindește atât epoca, cât și
contextul spațial al acțiunii, apelând la un limbaj popular ce evidențiază spațiul humuleștean ,,amu” , ,,vorba
cea”, dimunutivele cu valoare argumentativa ,,buzisoare” , “bauturica” si caracterizari pitoresti (portretul lui
Gerila).
4.Concluzie